ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 797/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București astfel cum a fost precizată ulterior, reclamanta M.M., prin mandatar M.C.V., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, P.P. - fost Ministru al Muncii, Familiei și Egalității de Șanse, G.B. - fost Ministru al Muncii, Familiei și Protecției Sociale, J.G. - Director la Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, C.M. - fost Director la Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, Ș.M.C. - fost Ministru al Muncii, Familiei și Protecției Sociale, S.M.

- fost Ministru al Muncii, Familiei și Protecției Sociale, S.B. - fost Ministru al Muncii, Familiei și Protecției Sociale, a solicitat obligarea în solidar a pârâților la plata sumei de 140.000 RON reprezentând contravaloarea pensiei cuvenită pentru perioada iunie 1993-decembrie 2007. Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul Guvernul României a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, cu motivarea că în cauză, nu sunt întrunite condițiile răspunderii juridice administrative a Guvernului, referitoare la adoptarea unui act administrativ nelegal sau la nesoluționarea în termen a unei cereri referitoare Ia un drept recunoscut de lege. Pârâta J.G.

a depus întâmpinare prin care a invocat excepția de necompetență materială, întrucât cererea formulată de reclamantă nu are ca obiect desființarea unui act administrativ, precum și excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că a semnat răspunsurile la sesizările, reclamațiile și audiențele reclamantului în calitate de director în cadrul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale și nu în calitate de persoană fizică, astfel încât, reclamanta nu a fost lezată în drepturile sale de activitatea pârâtei sau a direcției pe care o conduce. Pârâtul G.B. - fost Ministru al Muncii, Familiei și Protecției Sociale, a invocat prin întâmpinare excepția lipsei calității procesuale pasive, menționând că în sarcina sa nu se pot reține responsabilități de natura celor imputate de către reclamantă prin prezenta cauză.

2.Hotărărea instanței de fond Prin sentința nr. 6636 din 9 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, au fost respinse excepțiile privind necompetența materială și excepția autorității de lucru judecat și au fost admise excepțiile privind lipsa calității procesuale pasive a pârâților Guvernul României, J.G., G.B., fiind respinsă acțiunea formulată în contradictoriu cu acești pârâți ca fiind introdusă împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. Instanța a respins acțiunea formulată de reclamanta M.M., prin mandatar M.C.V., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, S.M. - fost ministru, P.P. - fost ministru, C.M. - fost director al Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, Ș.M.C.

- fost ministru al Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, S.B. - ministru al Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că excepția de necompetența materială este neîntemeiată, având în vedere că reclamanta a pus în discuție refuzul nejustificat al pârâților în soluționarea cererii privind plata pensiei, revenind instanței de contencios administrativ competența soluționării acestei cauze, în temeiul art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Referitor la excepția autorității de lucru judecat, Curtea a respins-o, constatând că nu există triplă identitate de obiect, cauză și părți între prezentul litigiu și cel care face obiectul Dosarului nr. 8079/2/2009 al Curții de Apel București.

În cauza menționată, reclamantul M.C.V. a solicitat obligarea pârâților Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale, Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, la plata sumei de 140.000 RON de care a fost lipsită soția sa în perioada iunie 1973-decembrie 2007. Prin sentința civilă nr. 2763 din 08 iunie 2010, au fost respinse excepțiile lipsei calității procesuale pasive, lipsei procedurii prealabile și netimbrării și a fost respinsă acțiunea ca neîntemeiată. Prin decizia civilă nr. 4567 din 05 octombrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a fost constatat nul recursul declarat de reclamant împotriva sentinței menționate.

Instanța de primă jurisdicție a reținut că, deși cererea anterioară a avut același obiect, totuși părțile, cauza și fundamentul juridic au fost diferite, reclamantul M.C.V. contestând adresa din 17 august 2009 emisă de Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale. În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Guvernul României, instanța de fond a admis-o, reținând că în speță, nu se contestă legalitatea unui act administrativ al acestei autorități, nefiind nici în fața unui refuz nejustificat, în sensul art. 1 din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei J.G., instanța de fond a reținut faptul că adresa de răspuns din 17 martie 2008 a fost semnată de pârâtă, în calitate director interimar al Direcției Asigurări Sociale din cadrul Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse, compartiment ce avea ca atribuții elaborarea de strategii și acte normative, iar nu stabilirea și plata drepturilor de pensie. De asemenea, cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului G.B., instanța a reținut că nu are legitimare procesuală pasivă în cauză în condițiile în care nu a semnat adresa din 17 martie 2008 în calitate de ministru și nu există vreo obligație care să fi revenit pârâtului în legătură cu aspectele invocate de reclamantă.

Pe fondul cauzei, instanța de primă jurisdicție a reținut că prin cererea adresată Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse, înregistrată din 01 februarie 2008, mandatarul M.C.V. și-a exprimat nemulțumirea cu privire la încadrarea în gradul de handicap a soției sale, M.M., potrivit deciziei din 02 martie 2006 și la modalitatea în care i s-a stabilit pensia pentru limită de vârstă în baza Legii nr. 3/1977, solicitând anularea deciziei din 11 februarie 2002. Prin adresa din 17 martie 2008 Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse a comunicat numitului M.C.V. constatările rezultate în urma verificării dosarului de pensionare privind-o pe soția sa, arătând că nu sunt îndeplinite condițiile pentru acordarea pensiei de limită de vârstă, conform art. 47 din Legea nr. 19/2000.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. 8992.1/2/2007, reclamanta M.M., prin mandatar M.C.V., a solicitat în contradictoriu cu pârâta Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți, anularea deciziei de încadrare în grad de handicap din 03 decembrie 2007 emisă de pârâtă. Prin sentința civilă nr. 2450 din 09 decembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, a fost admisă contestația formulată de reclamantă, a fost anulată decizia din 03 decembrie 2007 și a fost obligată pârâta să emită o nouă decizie în care să menționeze că reclamanta a beneficiat de certificat medical de handicapat din anul 1993, cu valabilitate începând cu data de 23 septembrie 2005. Împotriva sentinței menționate a declarat recurs pârâta, iar prin decizia nr. 3650 din 30 iunie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a constatat nul recursul.

Urmare a pronunțării acestor hotărâri judecătorești, Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți a emis decizia din 13 iulie 2007, conform căreia reclamanta a fost încadrată în gradul de handicap accentuat, beneficiind de drepturile prevăzute de art. 47 lit. b) din Legea nr. 19/2000. Curtea a reținut că prin cererea dedusă judecății, reclamanta a solicitat obligarea în solidar a pârâților la plata sumei de 140.000 RON reprezentând contravaloarea pensiei cuvenită pentru perioada iunie 1993-decembrie 2007, invocând refuzul nejustificat de soluționare a cererii înregistrată la Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse sub din 01 februarie 2008. Instanța a reținut că în cauza dedusă judecății reclamanta nu a dovedit existența refuzului nejustificat din partea autorităților pârâte, deoarece răspunsurile transmise de autoritățile pârâte nu echivalează cu un refuz nejustificat, în sensul prevederilor legale.

Astfel a reținut instanța de primă jurisdicție că cererea înregistrată la Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse din 01 februarie 2008 privește decizia din 11 februarie 2002 și a fost formulată anterior pronunțării sentinței civile nr. 2450 din 09 decembrie 2008 a Curții de Apel București, în temeiul căreia reclamanta solicită plata pensiei. S-a constatat că la dosarul cauzei nu sunt depuse înscrisuri din care să rezulte că ulterior emiterii de către Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți a deciziei din 13 iulie 2007, reclamanta s-a adresat autorității competente, solicitând plata pensiei cuvenite pentru perioada iunie 1993-decembrie 2007 și nu rezultă nici refuzul de punere în executare â acestei decizii.

Din adresele de răspuns ale Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale comunicate reclamantei și mandatarului acesteia, aflate la dosar a rezultat că pe parcursul anilor 2009 și 2010 au fost adresate mai multe memorii și petiții acestui minister, iar instanța de fond a reținut că nu rezultă obiectul acestora pentru a putea fi analizat pretinsul refuz al autorității publice în soluționarea cererii privind plata pensiei. Instanța a constatat că, la solicitările formulate, reclamanta a primit răspuns sau, după caz, acestea au fost transmise, spre competentă soluționare, instituțiilor cu atribuții și competențe în stabilirea, recalcularea și plata drepturilor de pensie, iar acest fapt nu echivalează cu un refuz nejustificat de soluționare a cererii, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.

3. Recursul declarat de M.C.V. Împotriva sentinței primei instanțe a declarat recurs M.C.V., în calitate de mandatar al soției sale M.M., formulând critici pe care nu le-a încadrat în drept. În succintul memoriu olograf, recurentul combate soluția primei instanțe prin prisma ignorării efectelor deciziei din 13 iulie 2009 a Comisiei Superioare și neacordării drepturilor cuvenite soției sale începând cu iunie 1993 și până în decembrie 2007, în valoare totală de 140.000 RON. 4. Apărările formulate în cauză Dintre intimați au formulat întâmpinări numai Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și G.B.. Prin întâmpinare Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale a invocat: -excepția lipsei calității procesuale active a recurentului și, corelativ, lipsa interesului său în cauză; -excepția nulității recursului pentru lipsa semnăturii recurentului; -caracterul nefondat al recursului, în condițiile inexistenței unui refuz nejustificat de soluționare.

La rândul său, G.B. a susținut lipsa legitimării procesuale a recurentului M.C.V., care la prima instanță a avut calitatea de mandatar al soției M.M.. De asemenea, intimatul a arătat că prima instanță a admis în mod corect excepția privind lipsa calității sale procesual pasive, în contextul în care mandatul său de ministru a încetat în aprilie 2007 iar presupusul refuz ar fi fost exprimat ulterior. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cu prioritate aspectele de ordin procedural ce privesc regularitatea învestirii sale, Înalta Curte constată caracterul nefondat al excepțiilor invocate de intimați. Astfel, calea de atac a fost exercitată de către M.C.V., soțul reclamantei M.M..

Acestuia i s-a acordat dreptul de reprezentare prin declarația verbală consemnată în încheierea din 2 noiembrie 2011, la judecata în primă instanță, în condițiile art. 68 alin. (2) din C. proc. civ. În situația în care mandanta a pierdut procesul, susținerea că recursul exercitat de mandatar este lipsit de interes nu are nici un suport, fiind evident că scopul urmărit vizează reformarea sentinței. Și excepția nulității pentru lipsa semnăturii este nefondată, câtă vreme autorul recursului și-a aplicat semnătura pe memoriu (colțul stânga jos), nefiind incidentă sancțiunea indicată de art. 302 1 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. Examinând sentința prin prisma criticii recurentului și a apărărilor din întâmpinări, dar mai ales din perspectiva dispozițiilor art. 304 1 C. proc.

civ., sub toate aspectele, Înalta Curte consideră că se impune casarea și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță pentru argumentele expuse în continuare. 1.Argumente de fapt și de drept relevante Litigiul de față având ca părți pe recurenta-reclamantă M.M. prin mandatar M.C.V. iar ca intimați instituții publice și funcționari care au avut sau au atribuții în privința stabilirii drepturilor persoanelor cu handicap, a fost dificil de condus din perspectiva primei instanțe, întrucât reclamanta nu și-a îndeplinit, între altele, obligația de a indica temeiul juridic al acțiunii, decât la data de 5 octombrie 2011, fiind necesară suspendarea în mai multe rânduri a judecății, în temeiul dispozițiilor art. 155 1 C. proc.

civ., până la complinirea lipsurilor cererii de chemare în judecată. Cu toate acestea, din cauza modului confuz de redare a pretenției concrete deduse judecății de către mandatarul reclamantei, prima instanță a socotit că se invocă un refuz nejustificat de soluționare a cererii din 01 februarie 2008 înregistrată la Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.

În această privință, Înalta Curte are o altă abordare care pornește de la argumentele prezentate de parte în justificarea pretenției bănești în cuantum de 140.000 RON, sumă care ar reprezenta despăgubirile cuvenite pentru perioada iunie 1993-decembrie 2007, conform sentinței civile nr. 8450 din 09 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea aceleiași instanțe din data de 17 martie 2009. Prin această sentință, irevocabilă prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal nr. 3650 din 30 iunie 2009 - care a constatat nulitatea recursul declarat de Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți - s-a admis contestația formulată de M.M.

prin mandatar M.C.V.

în contradictoriu cu pârâta Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți, s-a anulat decizia din 03 decembrie 2007 emisă de pârâtă, care a fost obligată să emită o nouă decizie reclamantei în care să menționeze că aceasta a beneficiat de certificat medical de handicap din anul 1993, cu valabilitate începând cu data de 23 septembrie 2005. După rămânerea irevocabilă a sentinței, în termenul legal prevăzut de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți din cadrul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale a emis Decizia de încadrare în grad de handicap din 13 iulie 2009. În aceste coordonate, constatând că împrejurările de fapt nu au fost pe deplin stabilite, Înalta Curte va casa sentința și va trimite cauza spre rejudecare pentru ca instanța de trimitere să verifice dacă cererea de acordare a despăgubirilor se circumscrie dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 554/2004 și, corelativ, să stabilească sfera persoanelor care au legitimare procesual pasivă, în raport de intervalul de timp relevant.

2.Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru considerentele anterioare, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 312 alin. (1)-(3) și art. 314 C. proc. civ., se va admite recursul în sensul preconizat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția lipsei calității procesuale active a recurentului. Admite recursul declarat de M.C.V. împotriva sentinței nr. 6636 din 9 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 15 februarie 2013.