ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 797/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 797/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.

Circumstanțele cauzei

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București astfel cum a fost precizată

ulterior, reclamanta M.M., prin mandatar M.C.V., în contradictoriu cu pârâții

Guvernul României, Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, P.P. -

fost Ministru al Muncii, Familiei și Egalității de Șanse, G.B. - fost Ministru

al Muncii, Familiei și Protecției Sociale, J.G. - Director la Ministerul

Muncii, Familiei și Protecției Sociale, C.M. - fost Director la Ministerul

Muncii, Familiei și Protecției Sociale, Ș.M.C. - fost Ministru al Muncii,

Familiei și Protecției Sociale, S.M. - fost Ministru al Muncii, Familiei și

Protecției Sociale, S.B. - fost Ministru al Muncii, Familiei și Protecției

Sociale, a solicitat obligarea în solidar a pârâților la plata sumei de 140.000

RON reprezentând contravaloarea pensiei cuvenită pentru perioada iunie

1993-decembrie 2007.

Prin întâmpinarea formulată

în cauză, pârâtul Guvernul României a invocat excepția lipsei calității procesuale

pasive, cu motivarea că în cauză, nu sunt întrunite condițiile răspunderii juridice

administrative a Guvernului, referitoare la adoptarea unui act administrativ nelegal

sau la nesoluționarea în termen a unei cereri referitoare Ia un drept recunoscut

de lege.

Pârâta J.G. a depus întâmpinare

prin care a invocat excepția de necompetență materială, întrucât cererea formulată

de reclamantă nu are ca obiect desființarea unui act administrativ, precum și excepția

lipsei calității procesuale pasive, arătând că a semnat răspunsurile la sesizările,

reclamațiile și audiențele reclamantului în calitate de director în cadrul Ministerului

Muncii, Familiei și Protecției Sociale și nu în calitate de persoană fizică, astfel

încât, reclamanta nu a fost lezată în drepturile sale de activitatea pârâtei sau

a direcției pe care o conduce.

Pârâtul G.B. - fost Ministru

al Muncii, Familiei și Protecției Sociale, a invocat prin întâmpinare excepția lipsei

calității procesuale pasive, menționând că în sarcina sa nu se pot reține responsabilități

de natura celor imputate de către reclamantă prin prezenta cauză.

2.Hotărărea instanței

de fond

Prin sentința nr. 6636

din 9 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, au fost respinse excepțiile privind

necompetența materială și excepția autorității de lucru judecat și au fost admise

excepțiile privind lipsa calității procesuale pasive a pârâților Guvernul României,

J.G., G.B., fiind respinsă acțiunea formulată în contradictoriu cu acești pârâți

ca fiind introdusă împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Instanța a respins acțiunea

formulată de reclamanta M.M., prin mandatar M.C.V., în contradictoriu cu pârâții

Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, S.M. - fost ministru, P.P. -

fost ministru, C.M. - fost director al Ministerului Muncii, Familiei și

Protecției Sociale, Ș.M.C. - fost ministru al Ministerului Muncii, Familiei și

Protecției Sociale, S.B. - ministru al Ministerului Muncii, Familiei și

Protecției Sociale, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța a reținut că

excepția de necompetența materială este neîntemeiată,

având în vedere că reclamanta a pus în discuție refuzul nejustificat al pârâților

în soluționarea cererii privind plata pensiei, revenind instanței de contencios

administrativ competența soluționării acestei cauze, în temeiul art. 8 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004.

Referitor la excepția

autorității de lucru judecat, Curtea a respins-o, constatând că nu există triplă

identitate de obiect, cauză și părți între prezentul litigiu și cel care face obiectul

Dosarului nr. 8079/2/2009 al Curții de Apel București.

În cauza menționată, reclamantul

M.C.V. a solicitat obligarea pârâților Casa Națională de Pensii și alte Drepturi

de Asigurări Sociale, Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Consiliul

Național pentru Combaterea Discriminării, la plata sumei de 140.000 RON de care

a fost lipsită soția sa în perioada iunie 1973-decembrie 2007.

Prin sentința civilă

nr. 2763 din 08 iunie 2010, au fost respinse excepțiile lipsei calității procesuale

pasive, lipsei procedurii prealabile și netimbrării și a fost respinsă acțiunea

ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă

nr. 4567 din 05 octombrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Curte de Casație și

Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a fost constatat nul recursul

declarat de reclamant împotriva sentinței menționate.

Instanța de primă jurisdicție

a reținut că, deși cererea anterioară a avut același obiect, totuși părțile, cauza

și fundamentul juridic au fost diferite, reclamantul M.C.V. contestând adresa

din 17 august 2009 emisă de Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări

Sociale.

În ceea ce privește excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Guvernul României, instanța de fond

a admis-o, reținând că în speță, nu se contestă legalitatea unui act administrativ

al acestei autorități, nefiind nici în fața unui refuz nejustificat, în sensul

art. 1 din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâtei J.G., instanța de fond a reținut faptul

că adresa de răspuns din 17 martie 2008 a fost semnată de pârâtă, în calitate director

interimar al Direcției Asigurări Sociale din cadrul Ministerului Muncii, Familiei

și Egalității de Șanse, compartiment ce avea ca atribuții elaborarea de strategii

și acte normative, iar nu stabilirea și plata drepturilor de pensie.

De asemenea, cu privire

la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului G.B., instanța a reținut

că nu are legitimare procesuală pasivă în cauză în condițiile în care nu a semnat

adresa din 17 martie 2008 în calitate de ministru și nu există vreo obligație care

să fi revenit pârâtului în legătură cu aspectele invocate de reclamantă.

Pe fondul cauzei, instanța

de primă jurisdicție a reținut că

prin cererea adresată Ministerului Muncii, Familiei

și Egalității de Șanse, înregistrată din 01 februarie 2008, mandatarul M.C.V. și-a

exprimat nemulțumirea cu privire la încadrarea în gradul de handicap a soției sale,

M.M., potrivit deciziei din 02 martie 2006 și la modalitatea în care i s-a stabilit

pensia pentru limită de vârstă în baza Legii nr. 3/1977, solicitând anularea deciziei

din 11 februarie 2002.

Prin adresa din 17

martie 2008 Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse a comunicat numitului

M.C.V. constatările rezultate în urma verificării dosarului de pensionare privind-o

pe soția sa, arătând că nu sunt îndeplinite condițiile pentru acordarea pensiei

de limită de vârstă, conform art. 47 din Legea nr. 19/2000.

Prin cererea înregistrată

pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal

sub nr. 8992.1/2/2007, reclamanta M.M., prin mandatar M.C.V., a solicitat în contradictoriu

cu pârâta Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți,

anularea deciziei de încadrare în grad de handicap din 03 decembrie 2007 emisă de

pârâtă.

Prin sentința civilă

nr. 2450 din 09 decembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, a fost admisă

contestația formulată de reclamantă, a fost anulată decizia din 03 decembrie 2007

și a fost obligată pârâta să emită o nouă decizie în care să menționeze că reclamanta

a beneficiat de certificat medical de handicapat din anul 1993, cu valabilitate

începând cu data de 23 septembrie 2005.

Împotriva sentinței menționate

a declarat recurs pârâta, iar prin decizia nr. 3650 din 30 iunie 2009, Înalta Curte

de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a constatat nul

recursul.

Urmare a pronunțării acestor

hotărâri judecătorești, Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap

pentru Adulți a emis decizia din 13 iulie 2007, conform căreia reclamanta a fost

încadrată în gradul de handicap accentuat, beneficiind de drepturile prevăzute de

art. 47 lit. b) din Legea nr. 19/2000.

Curtea a reținut că prin

cererea dedusă judecății, reclamanta a solicitat obligarea în solidar a pârâților

la plata sumei de 140.000 RON reprezentând contravaloarea pensiei cuvenită pentru

perioada iunie 1993-decembrie 2007, invocând refuzul nejustificat de soluționare

a cererii înregistrată la Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse sub

din 01 februarie 2008.

Instanța a reținut că

în cauza dedusă judecății reclamanta nu a dovedit existența refuzului nejustificat

din partea autorităților pârâte, deoarece răspunsurile transmise de autoritățile

pârâte nu echivalează cu un refuz nejustificat, în sensul prevederilor legale.

Astfel a reținut instanța

de primă jurisdicție că cererea înregistrată la Ministerul Muncii, Familiei și Egalității

de Șanse din 01 februarie 2008 privește decizia din 11 februarie 2002 și a fost

formulată anterior pronunțării sentinței civile nr. 2450 din 09 decembrie 2008 a

Curții de Apel București, în temeiul căreia reclamanta solicită plata pensiei.

S-a constatat că la dosarul

cauzei nu sunt depuse înscrisuri din care să rezulte că ulterior emiterii de către

Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți a deciziei

din 13 iulie 2007, reclamanta s-a adresat autorității competente, solicitând plata

pensiei cuvenite pentru perioada iunie 1993-decembrie 2007 și nu rezultă nici refuzul

de punere în executare â acestei decizii.

Din adresele de răspuns

ale Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale comunicate reclamantei și

mandatarului acesteia, aflate la dosar a rezultat că pe parcursul anilor 2009 și

2010 au fost adresate mai multe memorii și petiții acestui minister, iar instanța

de fond a reținut că nu rezultă obiectul acestora pentru a putea fi analizat pretinsul

refuz al autorității publice în soluționarea cererii privind plata pensiei.

Instanța a constatat că,

la solicitările formulate, reclamanta a primit răspuns sau, după caz, acestea au

fost transmise, spre competentă soluționare, instituțiilor cu atribuții și competențe

în stabilirea, recalcularea și plata drepturilor de pensie, iar acest fapt nu echivalează

cu un refuz nejustificat de soluționare a cererii, în sensul art. 2 alin. (1)

lit. i) din Legea nr. 554/2004.

M.C.V.

Împotriva sentinței primei

instanțe a declarat recurs M.C.V., în calitate de mandatar al soției sale M.M.,

formulând critici pe care nu le-a încadrat în drept.

În succintul memoriu olograf,

recurentul combate soluția primei instanțe prin prisma ignorării efectelor deciziei

din 13 iulie 2009 a Comisiei Superioare și neacordării drepturilor cuvenite soției

sale începând cu iunie 1993 și până în decembrie 2007, în valoare totală de 140.000

RON.

în cauză

Dintre intimați au formulat

întâmpinări numai Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și G.B..

Prin întâmpinare Ministerul

Muncii, Familiei și Protecției Sociale a invocat:

-excepția lipsei calității

procesuale active a recurentului și, corelativ, lipsa interesului său în cauză;

-excepția nulității recursului

pentru lipsa semnăturii recurentului;

-caracterul nefondat al

recursului, în condițiile inexistenței unui refuz nejustificat de soluționare.

La rândul său, G.B. a

susținut lipsa legitimării procesuale a recurentului M.C.V., care la prima instanță

a avut calitatea de mandatar al soției M.M..

De asemenea, intimatul

a arătat că prima instanță a admis în mod corect excepția privind lipsa calității

sale procesual pasive, în contextul în care mandatul său de ministru a încetat în

aprilie 2007 iar presupusul refuz ar fi fost exprimat ulterior.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând cu prioritate

aspectele de ordin procedural ce privesc regularitatea învestirii sale, Înalta Curte

constată caracterul nefondat al excepțiilor invocate de intimați.

Astfel, calea de atac

a fost exercitată de către M.C.V., soțul reclamantei M.M.. Acestuia i s-a acordat

dreptul de reprezentare prin declarația verbală consemnată în încheierea din 2 noiembrie

2011, la judecata în primă instanță, în condițiile art. 68 alin. (2) din C.

proc. civ. În situația în care mandanta a pierdut procesul, susținerea că recursul

exercitat de mandatar este lipsit de interes nu are nici un suport, fiind evident

că scopul urmărit vizează reformarea sentinței.

Și excepția nulității

pentru lipsa semnăturii este nefondată, câtă vreme autorul recursului și-a aplicat

semnătura pe memoriu (colțul stânga jos), nefiind incidentă sancțiunea indicată

de art. 302

1

alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Examinând sentința prin

prisma criticii recurentului și a apărărilor din întâmpinări, dar mai ales din perspectiva

dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte

consideră că se impune casarea și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță

pentru argumentele expuse în continuare.

1.Argumente de fapt și

de drept relevante

Litigiul de față având

ca părți pe recurenta-reclamantă M.M. prin mandatar M.C.V. iar ca intimați instituții

publice și funcționari care au avut sau au atribuții în privința stabilirii drepturilor

persoanelor cu handicap, a fost dificil de condus din perspectiva primei instanțe,

întrucât reclamanta nu și-a îndeplinit, între altele, obligația de a indica temeiul

juridic al acțiunii, decât la data de 5 octombrie 2011, fiind necesară suspendarea

în mai multe rânduri a judecății, în temeiul dispozițiilor art. 155

1

C. proc. civ., până la complinirea lipsurilor cererii de chemare în judecată.

Cu toate acestea, din

cauza modului confuz de redare a pretenției concrete deduse judecății de către mandatarul

reclamantei, prima instanță a socotit că se invocă un refuz nejustificat de soluționare

a cererii din 01 februarie 2008 înregistrată la Ministerul Muncii, Familiei și

Protecției Sociale, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea

nr. 554/2004.

În această privință, Înalta

Curte are o altă abordare care pornește de la argumentele prezentate de parte în

justificarea pretenției bănești în cuantum de 140.000 RON, sumă care ar reprezenta

despăgubirile cuvenite pentru perioada iunie 1993-decembrie 2007, conform sentinței

civile nr. 8450 din 09 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea

aceleiași instanțe din data de 17 martie 2009.

Prin această sentință,

irevocabilă prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios

administrativ și fiscal nr. 3650 din 30 iunie 2009 - care a constatat nulitatea

recursul declarat de Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru

Adulți - s-a admis contestația formulată de M.M. prin mandatar M.C.V. în contradictoriu

cu pârâta Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți,

s-a anulat decizia din 03 decembrie 2007 emisă de pârâtă, care a fost obligată să

emită o nouă decizie reclamantei în care să menționeze că aceasta a beneficiat de

certificat medical de handicap din anul 1993, cu valabilitate începând cu data de

23 septembrie 2005.

După rămânerea irevocabilă

a sentinței, în termenul legal prevăzut de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți din cadrul

Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale a emis Decizia de încadrare

în grad de handicap din 13 iulie 2009.

În aceste coordonate,

constatând că împrejurările de fapt nu au fost pe deplin stabilite, Înalta Curte

va casa sentința și va trimite cauza spre rejudecare pentru ca instanța de trimitere

să verifice dacă cererea de acordare a despăgubirilor se circumscrie dispozițiilor

art. 19 din Legea nr. 554/2004 și, corelativ, să stabilească sfera persoanelor care

au legitimare procesual pasivă, în raport de intervalul de timp relevant.

2.Temeiul legal al soluției

instanței de recurs

Pentru considerentele

anterioare, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 312 alin.

(1)-(3) și art. 314 C. proc. civ., se va admite recursul în sensul preconizat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția lipsei

calității procesuale active a recurentului.

Admite recursul declarat

de M.C.V. împotriva sentinței nr. 6636 din 9 noiembrie 2011 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre

rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 15 februarie

2013.