ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3831/2011

Obiectul acțiunii. Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta N.M.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Casa Județeană de Pensii Vaslui, anularea prevederilor referitoare la recalcularea pensiilor speciale ale personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești, respectiv art. 2 și 4 din Normele metodologice pentru recalcularea pensiilor speciale, aprobate prin H.G. nr. 737 din 29 iulie 2010, emise în baza Legii nr. 119/2010, pe motiv că acestea încalcă principiul neretroactivității și principiul drepturilor câștigate și „suspendarea recalculării pensiei până la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii”. Ulterior momentului introducerii acțiunii, la data de 28 septembrie 2010, reclamanta, în temeiul art. 132 C. proc. civ., și-a completat acțiunea principală, solicitând ca, în contradictoriu cu Guvernul României și Casa Județeană de Pensii Vaslui - Casa Locală de Pensii Bârlad, să se admită excepția de nelegalitate a H.G. nr. 737 din 21 iulie 2010 și să se suspende executarea H.G. nr. 737 din 21 iulie 2010 și a deciziei de recalculare a pensiei de serviciu, precum și acor­darea de daune materiale și daune morale, ce urmează a fi calculate de instanță.

Apărările formulate de pârâți. Guvernul României, prin întâmpinare, a invocat excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii administrative prealabile, excepția lipsei calității procesuale active și excepția lipsei de interes a reclamantei, solicitând respingerea acțiunii în anulare și a cererii de suspendare, pe motiv că actul contestat a fost emis în baza și în vederea aplicării Legii nr. 119/2010, cerând ca judecata pricinii să se facă și în lipsa sa. În cauză s-a mai formulat, de către Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, o cerere de intervenție în interesul Guvernului României, prin care se solicită respingerea acțiunii, pe motiv că redimensionarea cuantumului pensiei, pentru categoriile de persoane care beneficiază de pensie de serviciu nu încalcă principiul constituțional al neretroactivității legii, în condițiile în care Curtea Constituțională, a stabilit că o absolutizare a drepturilor unei anumite categorii socio-profesionale trebuie privită și în contextul principiului egalității și anume intangibilitatea sau creșterea beneficiilor acordate unui grup înseamnă în mod automat agravarea stării materiale a unui alt grup de persoane.

Hotărârea instanței de fond. Prin Sentința nr. 235/ CA din 25 octombrie 2010, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a admis excepția inadmisibilității acțiunii, pentru neîndeplinirea procedurii prealabile față de pârâtul Guvernul României și, în consecință, a respins cererea formulată de reclamanta N.M.M., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, având ca obiect anularea Hotărârii nr. 737 din 21 iulie 2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c) și h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor. A respins, ca inadmisibilă, excepția de nelegalitate a Hotărârii nr. 737 din 21 iulie 2010, formulată de reclamanta N.M.M., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României. A respins cererea de suspendare a Hotărârii nr. 737 din 21 iulie 2010, emisă de Guvernul României, și a Deciziei nr. 17378 din 13 august 2010 privind recalcularea pensiei de serviciu, emisă de Casa Locală de Pensii Bârlad, formulată în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Vaslui. A respins cererea de acordare de daune morale și de daune materiale, precum și cererea de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate în prezenta cauză. A respins cererea de intervenție formulată în interesul pârâtului Guvernul României, de către Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale.

Motivele de fapt și de drept care au stat la baza formării convingerii instanței de fond. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele: 4.1. Reclamanta N.M.M. a exercitat o funcție auxiliară de specialitate în cadrul autorității judecătorești, prin Decizia nr. 17378 din 23 ianuarie 2009 emisă de Casa Locală de Pensii Bârlad i s-a acordat, pentru limită de vârstă, o pensie de serviciu, în suma de 1.504 lei, și că, prin Decizia nr. 17378 din 18 august 2010 aceasta a fost recalculată, în conformitate cu prevederile Legii nr. 119/2010, stabilindu-i-se o pensie de asigurări sociale în suma de 975 lei. 4.2. În ceea ce privește excepția neîndeplinirii procedurii prealabile Curtea de Apel, a constatat că în conformitate cu prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim act administrativ, este obligată ca, mai înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, să solicite autorității publice emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia. Deși reclamantei i s-a solicitat, în mod explicit, să facă dovada parcurgerii procedurii administrative prealabile sesizării instanței, aceasta nu a prezentat dovada cerută de art. 12 din Legea nr. 554/2004 și nici nu și-a justificat omisiunea de a nu fi îndeplinit această obligație procedurală imperativă, astfel încât acțiunea nu îndeplinește una dintre condițiile a admisibilitate pentru exercitarea ei. 4.3. Ca o consecință directă a respingerii acțiunii în anulare, instanța de fond a respins atât cererea de suspendare a executării Hotărârii nr. 737 din 29 iulie 2010, emisă de Guvernul României, cât și cererea de suspendare a executării deciziei de recalculare a pensiei de serviciu, emisă de Casa Locală de Pensii Bârlad. În ceea ce privește acest din urmă act, prima instanță a mai reținut că potrivit art. 154 din Legea nr. 19/2000, competența de soluționare a oricărui litigiu referitor la stabilirea și plata drepturilor de pensie revine completelor specializate pentru asigurări sociale, înființate la nivelul tribunalelor, și nu instanței de contencios administrativ, astfel încât în sunt aplicabile dispozițiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cererea vădindu-se a fi și sub acest aspect inadmisibilă. 4.4. Urmare respingerii acțiunii principale, ca inadmisibilă, au fost respinse și cererile de obligare a pârâților la plata de daune morale și de daune materiale, precum și cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, aceeași soluție fiind adoptată și în ceea ce privește cererea de intervenție formulată de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale. 4.

În ceea ce privește excepția de nelegalitate a H.G. nr. 737 din 21 iulie 2010, ridicată de către reclamantă prin cererea completatoare, în condițiile menținerii acțiunii principale, instanța de fond a constatat că aceasta este inadmisibilă, întrucât, pe de o parte, ea nu poate acompania - ca o cerere de sine stătătoare - acțiunea în anulare ce are ca obiect același act administrativ a cărui nelegalitate se invocă pe cale de excepție, iar pe de alta parte pentru că această excepție, instituită de art. 4 din Legea nr. 554/ 2004 ca o procedură specială de control a legalității unui act administrativ, nu poate constitui obiectul principal al unei cereri de chemare în judecată în contencios administrativ. 5. Recursul formulat de reclamanta N.M.M. împotriva Sentinței nr. 235/ CA din 25 octombrie 2010 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal. Motivele de recurs sunt întemeiate pe dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. 5.1. În mod greșit s-a considerat că nu s-a făcut dovada parcurgerii procedurii prealabile prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ca o condiție esențială de sesizare a instanței de contencios administrativ. Actul administrativ atacat este un act normativ, iar potrivit art. 7 alin. (11) plângerea prealabilă poate fi formulată oricând, respectiv și în situația în care cererea privind anularea actului se află deja pe rolul instanței de judecată. 5.2. În mod nelegal, urmare a admiterii excepției, a fost respinsă atât cererea de suspendare a executării deciziei de recalculare a pensiei, cât și cererea de suspendare a executării H.G. nr. 737/2010. 5.3. Din lecturarea prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 nu rezultă că excepția de nelegalitate nu poate acompania acțiunea în anularea aceluiași act administrativ.

Prin întâmpinare, intimatul-pârât Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică. II. Considerentele instanței de recurs. 1. Cu privire la motivele de recurs referitoare la soluționarea cererii de suspendare a executării H.G. nr. 737/2010, a cererii de suspendare a executării deciziei de recalculare a pensiei de serviciu. Potrivit art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 și art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, soluția instanței de contencios administrativ este supusă recursului în termen de 5 zile de la comunicare. Recurenta-reclamantă a primit comunicarea sentinței recurate la 11 noiembrie 2011, iar motivele de recurs formulate în ceea ce privește soluția asupra suspendării executării actului administrativ și asupra excepției de nelegalitate au fost formulate (împreună cu declararea recursului) la 25 noiembrie 2011, cu încălcarea termenului de 5 zile sus-menționat. Prin urmare, recursul declarat este tardiv formulat. 2. Cu privire la motivele de recurs formulate pe capătul de cerere privind soluționarea cererii de anulare a H.G. nr. 737/2011. Dispozițiile art. 7 alin. (11) din Legea nr. 554/2004 permit ca în cazul actului administrativ normativ, plângerea prealabilă să poată fi introdusă oricând. Aceste prevederi legale se interpretează prin raportare la art. 7 alin. (1), art. 7 alin. (5) și art. 7 alin. (7) din Legea contenciosului administrativ. Astfel, în conformitate cu art. 7 alin. (1), pentru actele administrative individuale, plângerea prealabilă se formulează în termen de 30 de zile de la comunicarea actului. Art. 7 alin. (7) permite ca în cazul actelor administrative unilaterale, plângerea prealabilă să se introducă, pentru motive temeinice, și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului. Art. 7 alin. (11) permite formularea plângerii prealabile oricând, ceea ce înseamnă că este obligatorie efectuarea procedurii înainte de introducerea acțiunii în justiție, fără a se respecta termenul prevăzut la alin. (1) și nici termenul de 6 luni prevăzut la alin. (7). Plângerea prealabilă, în cazul actelor administrative, este totuși obligatorie deoarece numai în cazul acțiunilor de la art. 7 alin. (5) procedura este facultativă. Dacă s-ar interpreta sintagma „oricând”, astfel cum susține recurenta, în orice moment al soluționării cauzei, obligativitatea procedurii nu ar mai fi respectată, deoarece de esența reclamației administrative este formularea acesteia anterior sesizării instanței de judecată. Prin urmare, îndeplinirea procedurii prealabile după data introducerii acțiunii, conduce la considerarea ca neîndeplinită a formalității prevăzute de art. 7 alin. (11) și la respingerea acțiunii ca inadmisibilă, cum în mod corect a procedat instanța de fond. Față de acestea, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, urmează a se respinge în totalitate recursul reclamantei.