ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3831/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei.

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel

Iași, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta N.M.M. a solicitat,

în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Casa Județeană de Pensii

Vaslui, anularea prevederilor referitoare la recalcularea pensiilor speciale

ale personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești,

respectiv art. 2 și 4 din Normele metodologice pentru recalcularea pensiilor speciale,

aprobate prin H.G. nr. 737 din 29 iulie 2010, emise în baza Legii nr. 119/2010,

pe motiv că acestea încalcă principiul neretroactivității și principiul

drepturilor câștigate și „suspendarea recalculării pensiei până la rămânerea

definitivă și irevocabilă a hotărârii”.

Ulterior momentului

introducerii acțiunii, la data de 28 septembrie 2010, reclamanta, în temeiul art.

132 C. proc. civ., și-a completat acțiunea principală, solicitând ca, în

contradictoriu cu Guvernul României și Casa Județeană de Pensii Vaslui - Casa

Locală de Pensii Bârlad, să se admită excepția de nelegalitate a H.G. nr. 737

din 21 iulie 2010 și să se suspende executarea H.G. nr. 737 din 21 iulie 2010

și a deciziei de recalculare a pensiei de serviciu, precum și acor­darea de

daune materiale și daune morale, ce urmează a fi calculate de instanță.

formulate de pârâți.

Guvernul României,

prin întâmpinare, a invocat excepția inadmisibilității acțiunii pentru

neîndeplinirea procedurii administrative prealabile, excepția lipsei calității

procesuale active și excepția lipsei de interes a reclamantei, solicitând

respingerea acțiunii în anulare și a cererii de suspendare, pe motiv că actul

contestat a fost emis în baza și în vederea aplicării Legii nr. 119/2010,

cerând ca judecata pricinii să se facă și în lipsa sa.

În cauză s-a mai

formulat, de către Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, o cerere

de intervenție în interesul Guvernului României, prin care se solicită

respingerea acțiunii, pe motiv că redimensionarea cuantumului pensiei, pentru

categoriile de persoane care beneficiază de pensie de serviciu nu încalcă

principiul constituțional al neretroactivității legii, în condițiile în care

Curtea Constituțională, a stabilit că o absolutizare a drepturilor unei anumite

categorii socio-profesionale trebuie privită și în contextul principiului

egalității și anume intangibilitatea sau creșterea beneficiilor acordate unui

grup înseamnă în mod automat agravarea stării materiale a unui alt grup de

persoane.

instanței de fond.

Prin Sentința nr.

235/ CA din 25 octombrie 2010, Curtea de Apel Iași, secția contencios

administrativ și fiscal, a admis excepția inadmisibilității acțiunii, pentru

neîndeplinirea procedurii prealabile față de pârâtul Guvernul României și, în

consecință, a respins cererea formulată de reclamanta N.M.M., în contradictoriu

cu pârâtul Guvernul României, având ca obiect anularea Hotărârii nr. 737 din 21

iulie 2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de

serviciu prevăzute la art. 1 lit. c) și h) din Legea nr. 119/2010 privind

stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.

A respins, ca

inadmisibilă, excepția de nelegalitate a Hotărârii nr. 737 din 21 iulie 2010,

formulată de reclamanta N.M.M., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României.

A respins cererea de

suspendare a Hotărârii nr. 737 din 21 iulie 2010, emisă de Guvernul României,

și a Deciziei nr. 17378 din 13 august 2010 privind recalcularea pensiei de

serviciu, emisă de Casa Locală de Pensii Bârlad, formulată în contradictoriu cu

pârâta Casa Județeană de Pensii Vaslui.

A respins cererea de

acordare de daune morale și de daune materiale, precum și cererea de obligare a

pârâților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate în prezenta cauză.

A respins cererea de

intervenție formulată în interesul pârâtului Guvernul României, de către

Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale.

și de drept care au stat la baza formării convingerii instanței de fond.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

4.1. Reclamanta N.M.M.

a exercitat o funcție auxiliară de specialitate în cadrul autorității

judecătorești, prin Decizia nr. 17378 din 23 ianuarie 2009 emisă de Casa Locală

de Pensii Bârlad i s-a acordat, pentru limită de vârstă, o pensie de serviciu, în

suma de 1.504 lei, și că, prin Decizia nr. 17378 din 18 august 2010 aceasta a

fost recalculată, în conformitate cu prevederile Legii nr. 119/2010, stabilindu-i-se

o pensie de asigurări sociale în suma de 975 lei.

4.2. În ceea ce

privește excepția neîndeplinirii procedurii prealabile Curtea de Apel, a

constatat că în conformitate cu prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes

legitim act administrativ, este obligată ca, mai înainte de a se adresa

instanței de contencios administrativ competente, să solicite autorității

publice emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului,

revocarea, în tot sau în parte, a acestuia. Deși reclamantei i s-a solicitat, în

mod explicit, să facă dovada parcurgerii procedurii administrative prealabile

sesizării instanței, aceasta nu a prezentat dovada cerută de art. 12 din Legea nr.

554/2004 și nici nu și-a justificat omisiunea de a nu fi îndeplinit această

obligație procedurală imperativă, astfel încât acțiunea nu îndeplinește una

dintre condițiile a admisibilitate pentru exercitarea ei.

4.3. Ca o consecință

directă a respingerii acțiunii în anulare, instanța de fond a respins atât

cererea de suspendare a executării Hotărârii nr. 737 din 29 iulie 2010, emisă

de Guvernul României, cât și cererea de suspendare a executării deciziei de

recalculare a pensiei de serviciu, emisă de Casa Locală de Pensii Bârlad.

În ceea ce privește

acest din urmă act, prima instanță a mai reținut că potrivit art. 154 din Legea

nr. 19/2000, competența de soluționare a oricărui litigiu referitor la

stabilirea și plata drepturilor de pensie revine completelor specializate

pentru asigurări sociale, înființate la nivelul tribunalelor, și nu instanței

de contencios administrativ, astfel încât în sunt aplicabile dispozițiile art. 5

alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cererea vădindu-se a fi și sub acest aspect

inadmisibilă.

4.4. Urmare respingerii

acțiunii principale, ca inadmisibilă, au fost respinse și cererile de obligare

a pârâților la plata de daune morale și de daune materiale, precum și cererea

de acordare a cheltuielilor de judecată, aceeași soluție fiind adoptată și în

ceea ce privește cererea de intervenție formulată de Ministerul Muncii,

Familiei și Protecției Sociale.

4.5. În ceea ce

privește excepția de nelegalitate a H.G. nr. 737 din 21 iulie 2010, ridicată de

către reclamantă prin cererea completatoare, în condițiile menținerii acțiunii

principale, instanța de fond a constatat că aceasta este inadmisibilă,

întrucât, pe de o parte, ea nu poate acompania - ca o cerere de sine stătătoare

- acțiunea în anulare ce are ca obiect același act administrativ a cărui

nelegalitate se invocă pe cale de excepție, iar pe de alta parte pentru că

această excepție, instituită de art. 4 din Legea nr. 554/ 2004 ca o procedură

specială de control a legalității unui act administrativ, nu poate constitui

obiectul principal al unei cereri de chemare în judecată în contencios

administrativ.

de reclamanta N.M.M. împotriva Sentinței nr. 235/ CA din 25 octombrie 2010 a

Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal.

Motivele de recurs

sunt întemeiate pe dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ.

5.1. În mod greșit

s-a considerat că nu s-a făcut dovada parcurgerii procedurii prealabile

prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ca o condiție esențială

de sesizare a instanței de contencios administrativ.

Actul administrativ

atacat este un act normativ, iar potrivit art. 7 alin. (11) plângerea

prealabilă poate fi formulată oricând, respectiv și în situația în care cererea

privind anularea actului se află deja pe rolul instanței de judecată.

5.2. În mod nelegal,

urmare a admiterii excepției, a fost respinsă atât cererea de suspendare a

executării deciziei de recalculare a pensiei, cât și cererea de suspendare a

executării H.G. nr. 737/2010.

5.3. Din lecturarea

prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 nu rezultă că excepția de

nelegalitate nu poate acompania acțiunea în anularea aceluiași act

administrativ.

intimatul-pârât Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, a solicitat

respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca legală și

temeinică.

II. Considerentele

instanței de recurs.

motivele de recurs referitoare la soluționarea cererii de suspendare a

executării H.G. nr. 737/2010, a cererii de suspendare a executării deciziei de

recalculare a pensiei de serviciu.

Potrivit art. 14 alin.

(4) din Legea nr. 554/2004 și art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, soluția

instanței de contencios administrativ este supusă recursului în termen de 5

zile de la comunicare.

Recurenta-reclamantă

a primit comunicarea sentinței recurate la 11 noiembrie 2011, iar motivele de

recurs formulate în ceea ce privește soluția asupra suspendării executării

actului administrativ și asupra excepției de nelegalitate au fost formulate

(împreună cu declararea recursului) la 25 noiembrie 2011, cu încălcarea

termenului de 5 zile sus-menționat.

Prin urmare, recursul

declarat este tardiv formulat.

motivele de recurs formulate pe capătul de cerere privind soluționarea cererii

de anulare a H.G. nr. 737/2011.

Dispozițiile art. 7 alin.

(11) din Legea nr. 554/2004 permit ca în cazul actului administrativ normativ,

plângerea prealabilă să poată fi introdusă oricând.

Aceste prevederi

legale se interpretează prin raportare la art. 7 alin. (1), art. 7 alin. (5) și

art. 7 alin. (7) din Legea contenciosului administrativ.

Astfel, în

conformitate cu art. 7 alin. (1), pentru actele administrative individuale,

plângerea prealabilă se formulează în termen de 30 de zile de la comunicarea

actului.

Art. 7 alin. (7)

permite ca în cazul actelor administrative unilaterale, plângerea prealabilă să

se introducă, pentru motive temeinice, și peste termenul prevăzut la alin. (1),

dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului.

Art. 7 alin. (11)

permite formularea plângerii prealabile oricând, ceea ce înseamnă că este

obligatorie efectuarea procedurii înainte de introducerea acțiunii în justiție,

fără a se respecta termenul prevăzut la alin. (1) și nici termenul de 6 luni

prevăzut la alin. (7).

Plângerea prealabilă,

în cazul actelor administrative, este totuși obligatorie deoarece numai în

cazul acțiunilor de la art. 7 alin. (5) procedura este facultativă.

Dacă s-ar interpreta

sintagma „oricând”, astfel cum susține recurenta, în orice moment al

soluționării cauzei, obligativitatea procedurii nu ar mai fi respectată,

deoarece de esența reclamației administrative este formularea acesteia anterior

sesizării instanței de judecată.

Prin urmare,

îndeplinirea procedurii prealabile după data introducerii acțiunii, conduce la

considerarea ca neîndeplinită a formalității prevăzute de art. 7 alin. (11) și

la respingerea acțiunii ca inadmisibilă, cum în mod corect a procedat instanța

de fond.

Față de acestea, în

temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din

Legea nr. 554/2004 modificată și completată, urmează a se respinge în

totalitate recursul reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de N.M.M. împotriva Sentinței nr. 235/ CA din 25 octombrie 2010 a

Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 30 iunie 2011.