ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 475/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 475/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a civilă,

conflicte de muncă și asigurări sociale, reclamantul B.A., în contradictoriu cu

pârâta Casa de Pensii a Municipiului București, a solicitat anularea Deciziei

nr. 232153/20 august 2010 emisă de Casa Locală de Pensii Sector 2 privind

recalcularea pensiei de serviciu.

În cadrul litigiului respectiv, reclamantul a

invocat excepția de nelegalitate a H.G. nr. 737/2010 privind metodologia de

recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c) -

h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.

Prin Încheierea de ședință din data de 6

iunie 2011, în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, Tribunalul București a

dispus sesizarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, cu soluționarea excepției de nelegalitate invocată de

reclamant.

privire la excepția de nelegalitate

Prin Sentința civilă nr. 4889 din 06

septembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins excepția de nelegalitate invocată de

reclamantul B.A. în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Casa de Pensii

a Municipiului București și Casa Națională De Pensii Publice, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța

de fond a reținut că este neîntemeiată susținerea reclamantului că H.G. nr.

737/2010 încalcă dispozițiile art. 44 din Constituție și reglementările

europene care ocrotesc dreptul de proprietate, având în vedere că Legea nr.

119/2010 a făcut obiectul unor excepții de neconstituționalitate respinse prin

Deciziile Curții Constituționale nr. 871 din 25 iunie 2010 și nr. 873 din 25

iunie 2010.

Instanța a avut în vedere că, prin Decizia

nr. 871 din 25 iunie 2010, Curtea Constituțională a reținut că dispozițiile

Legii nr. 119/2010 sunt constituționale în raport cu prevederile art. 44 din

Constituție și ale art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru

apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, iar, prin Decizia

nr. 873 din 25 iunie 2010, instanța de contencios constituțional a reținut că

dispozițiile art. 1 lit. a), b) și d) - i) și art. 2 - 12 din Legea nr.

119/2010 sunt constituționale, iar dispozițiile art. 1 lit. c) din aceeași lege

sunt neconstituționale în raport cu prevederile art. 124 alin. (3) și art. 132

alin. (1) din Constituție.

Pornind de la aspectele reținute de Curtea

Constituțională, instanța de fond a apreciat că, atâta timp cât actul normativ

de bază - Legea nr. 119/2010 - nu încalcă normele constituționale, întrucât

dreptul la pensie vizează pensia obținută în sistemul general de pensionare,

neexistând un drept constituțional la pensia specială, deci la suplimentul

financiar acordat de stat, iar partea necontributivă a pensiei de serviciu este

un drept câștigat doar cu privire la prestațiile de asigurări sociale realizate

până la data intrării în vigoare a noii legi, nu se poate concluziona că H.G.

nr. 737/2010 prezintă elementele de nelegalitate invocate de reclamant.

Curtea de apel a mai reținut că instanța de

contencios constituțional a analizat Legea nr. 119/2010 și sub aspectul

respectării art. 20 din Constituție prin raportare la Declarația Universală a

Drepturilor Omului (art. 17 cu privire la dreptul de proprietate, art. 23 pct.

3 cu privire la dreptul la o retribuire echitabilă și la protecția socială și

art. 25 pct. 1 privind dreptul la un nivel de trai decent), dar și la Carta

drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (art. 1 privind demnitatea umană,

art. 17 alin. 1 privind dreptul de proprietate, art. 25 privind drepturile

persoanelor în vârstă, art. 34 alin. 1 privind securitatea socială și asistența

socială și art. 52 alin. 1 privind întinderea și interpretarea drepturilor și

principiilor).

În consecință, instanța a apreciat că nu se

poate reține că H.G. nr. 737/2010 contravine dispozițiilor din Carta

drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene și celor cuprinse în Declarația

Universală a Drepturilor Omului, enumerate în motivarea excepției, care coincid

cu cele în raport de care au fost formulate criticile de neconstituționalitate

apreciate neîntemeiate.

Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de

apel a declarat recurs reclamantul B.A., care a criticat-o pentru nelegalitate

și netemeinicie, invocând dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ.

Printr-o primă critică din recurs,

recurentul-reclamant susține că instanța de fond nu a avut în vedere niciunul

dintre motivele invocate în susținerea excepției de nelegalitate.

Susține recurentul-reclamant că nelegalitatea

H.G. nr. 737/2010 este recunoscută prin faptul că a fost abrogată de art. 4 din

O.U.G. nr. 59/2011, prin expunerea de motive la respectiva ordonanță de

urgență. În aceste condiții, recurentul-reclamant susține că pot fi supuse

controlului de legalitate și actele administrative abrogate, așa cum s-a

reținut în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Arată recurentul că H.G. nr. 737/2010

contravine prevederilor legii în baza cărora i-a fost calculat pensia de

serviciu, prevederi care erau în vigoare la data emiterii și aplicării

hotărârii de Guvern și care au fost abrogate abia la data de 01 noiembrie 2011,

prin art. 196 din Legea nr. 263/2010.

De asemenea, recurentul consideră că instanța

de fond nu a avut în vedere faptul că prevederile H.G. nr. 737/2010 devin

lipsite de obiect în raport cu prevederile art. 2 lit. a) și art. 3 din O.U.G.

nr. 67/2007 și față de dispozițiile art. 194 din Legea nr. 263/2010.

Totodată, recurentul critică faptul că

instanța nu a ținut seama de împrejurarea că H.G. nr. 737/2010 contravine

jurisprudenței Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție în ceea

ce privește drepturile dobândite.

Sub un alt aspect, recurentul arată, în

notele scrise depuse la dosar, că prevederile H.G. nr. 737/2010 sunt nelegale

în raport cu prevederile art. 148 alin. (2), (3) și (4) din Constituție și ale

reglementărilor europene care trebuie să fie aplicate cu preeminență. În acest

sens, se invocă Raportul reuniunii de consultare privind încadrarea sistemelor

speciale de asigurări sociale și/sau de pensii în sistemele de securitate

socială legate de profesie, așa cum sunt definite în Directiva 86/378/EEC,

modificată prin Directiva 96/97/EC și se susține că este obligatorie aplicarea

directivelor, precum și a prevederilor O.U.G. nr. 67/2007. În acest sens,

recurentul invocă dispozițiile art. 14 din Directiva 2006/54/CE a Parlamentului

European și a Consiliului.

Mai susține recurentul-reclamant că aspectele

de politică economică reținute de Curtea Constituțională în motivarea Deciziei

nr. 871/2010 rămân în afara reglementărilor europene în domeniul pensiilor în

raport cu jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauzele

C-385/08 și C-386/08 și afirmă că H.G. nr. 737/2010 face parte dintr-un

mecanism de anulare a obligațiilor fixate statutului român prin Raportul

reuniunii de consultare menționat anterior, de care statul s-a derobat prin

adoptarea Legii nr. 119/2010.

În final, recurentul-reclamant invocă faptul

că revine judecătorului național competența de aplicare cu prioritate a

dreptului comunitar/în sensul celor reținute de Curtea de Justiție a Uniunii

Europene în cauza C-314/08, Hotărârea din 19 noiembrie 2009.

La termenul de judecată din data de 2

februarie 2012, recurentul-reclamant invocă excepția de neconstituționalitate a

prevederilor art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul

judecătorilor și procurorilor/astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 3

din Legea nr. 24/2012 care se referă la răspunderea disciplinară a

magistratului pentru nerespectarea deciziilor Curții Constituționale. Susține

că cererea de chemare în judecată se întemeiază pe preeminența dreptului

comunitar/iar judecătorul fondului a avut în vedere, la pronunțarea soluției

atacate, dispozițiile Curții Constituționale prin care s-a constatat

constituționalitatea Legii nr. 119/2010. Apreciază că excepția invocată este

admisibilă/fiind îndeplinite condițiile art. 29 alin. 1 din Legea nr. 47/1992

și solicită sesizarea Curții Constituționale în vederea soluționării excepției

invocate.

de Pensii Publice

Intimata-pârâtă Casa Națională de Pensii

Publice a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca

nefondat, susținând, în esență că H.G. nr. 737/2010 este legală, fiind emisă în

temeiul dispozițiilor art. 108 din Constituție și art. 3 alin. (3) din Legea

nr. 119/2010, cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 24/2000 privind normele de

tehnică legislativă.

cererii de sesizare a Curții Constituționale și asupra recursului formulat

5.1. Examinând admisibilitatea cererii de

sesizare a Curții Constituționale cu privire la textul criticat cu excepția de

neconstituționalitate, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite toate

condițiile impuse prin art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992 privind

organizarea și funcționarea Curții Constituționale.

Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr.

47/1992: "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în

fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind

neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o

lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei

în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia."

Condiția relevanței excepției, care impune ca

normele criticate să aibă incidență în soluționarea cauzei respective, nu

trebuie analizată in abstracta și dedusă din orice fel de tangență a

prevederilor legale în discuție cu litigiul aflat pe rolul instanței.

Astfel se impune o analiză riguroasă, în care

să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepției de

neconstitutionalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual și a

stadiului concret în care se află litigiul.

Față de obiectul cererii de chemare în

judecată, având în vedere considerentele reținute de Curtea de apel în

cuprinsul Sentinței civile nr. 4889 din 06 septembrie 2011 și analizând

motivele de recurs invocate, Înalta Curte apreciază că se impune respingerea

cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de

neconstitutionalitate a prevederilor art. 99 lit. ș) din Legea nr. 303/2004

privind statutul judecătorilor și procurorilor, astfel cum a fost modificat

prin art. I pct. 3 din Legea nr. 24/2012 reținând că prin motivele invocate de

recurent nu se aduc critici de neconstitutionalitate a prevederilor legale

respective, precum și faptul că dispozițiile invocate nu au legătură cu fondul

cauzei, nefiind îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1)

din Legea nr. 47/1992.

5.2. Examinând cauza în raport de actele și

lucrările dosarului, de criticile formulate de recurent, precum și de reglementările

legale incidente, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta

Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele expuse în

continuare.

În cadrul procedurii reglementate de art. 4

din Legea nr. 554/2004, instanța de contencios administrativ învestită cu

soluționarea unei excepții de nelegalitate analizează concordanța actului

administrativ supus analizei cu actele normative cu forță juridică superioară

în temeiul și în executarea cărora a fost emis, ținând seama de principiul

ierarhiei și forței juridice a actelor normative, consacrat de art. 1 alin. (5)

din Constituție și de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de

tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

Potrivit prevederilor art. 3 alin. (3) din

Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor,

"în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, se

elaborează metodologia de recalculare a pensiilor prevăzute la art. 1, care se

aprobă prin hotărâre a Guvernului".

În temeiul acestor prevederi legale, precum

și al dispozițiilor art. 108 din Constituția României, Guvernul României a

adoptat Hotărârea nr. 737/2010 privind metodologia de recalculare a

categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c) - h) din Legea

nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.

Așa cum o arată și titlul actului

administrativ normativ contestat, prin conținutul acestuia se reglementează

"metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute

la art. 1 lit. c) - h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în

domeniul pensiilor", constituind normele procedurale efective de punere în

executare a dispozițiilor legale în temeiul cărora a fost emis actul

administrativ în discuție."

H.G. nr. 737/2010 nu conține, așadar,

principii sau norme de drept substanțial referitoare la pensii, acestea fiind

reglementate de Legile nr. 19/2000 și nr. 119/2010, dispozițiile acestui din

urmă act normativ constituind și temeiul legal al emiterii actului

administrativ contestat.

Aceasta rezultă din însuși conținutul actului

administrativ contestat, raportat la prevederile art. 3 alin. (3) din Legea nr.

119/2010, care definesc în mod explicit rolul și sfera de reglementare a

actului emis în temeiul și aplicarea acestei legi, respectiv acela de a se

constitui într-o sumă de procedee tehnice, practice, pe baza cărora să se

realizeze operațiunea de transformare a pensiilor de serviciu în pensii în

înțelesul Legii nr. 19/2000; H.G. nr. 737/2010 îndeplinește, deci, o simplă

funcție metodologică (tehnică) iar nu un rol creator sau modificator de

drepturi, de natura celor invocate de recurentul-reclamant, care prin criticile

aduse vizează, în realitate, Legea nr. 119/2010, criticile neputând fi, însă,

transpuse în procedurale control a legalității actului administrativ contestat.

Rolul Hotărârii Guvernului nr. 737/2010,

precum și sfera de aplicare a acesteia, se rezumă la stabilirea instrumentelor

de ordin procedural, practic, care să permită aplicarea dispozițiilor actului

legislativ cu forță juridică superioară, care este Legea nr. 119/2010, pentru a

cărei executare a fost emis actul administrativ contestat și ale cărei

dispoziții nu le încalcă.

Or, prin Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010,

Curtea constituțională a statuat că dispozițiile Legii privind stabilirea unor

măsuri în domeniul pensiilor sunt constituționale, instanța constituțională

analizând legea respectivă inclusiv din perspectiva prevederilor și

principiilor constituționale și comunitare invocate în speța de față, după cum

urmează: art. 1 alin. (5) referitor la respectarea Constituției, a supremației

sale și a legilor, art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii

civile, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi a cetățenilor, art. 44

privind dreptul de proprietate privată, art. 47 referitor la nivelul de trai și

dreptul la pensie, art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau

libertăți și art 135 alin. (2) lit. f) privind obligația starului de a asigura

crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții, precum și

prevederile art. 20 din Constituție prin raportare la următoarele acte

internaționale: Primul Protocol adițional la Convenția pentru "apărarea

drepturilor omului și a libertăților fundamentale, și anume art. 1 referitor la

proprietate; Declarația Universală a Drepturilor Omului, și anume art. 17 cu

privire la dreptul de proprietate, art. 23 pct. 3 cu privire la dreptul la o

retribuire echitabilă și la protecție socială și art. 25 pct. 1 privind dreptul

la un nivel de trai decent; Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene,

și anume art. 1 privind demnitatea umană, art. 17 alin. (1) privind dreptul de

proprietate, art. 25 privind drepturile persoanelor în vârstă, art. 34 alin.

(1) privind securitatea socială și asistența socială și art. 52 alin. (1)

privind întinderea și interpretarea drepturilor și principiilor.

Față de cele prezentate se va reține că, prin

criticile de nelegalitate formulate, reclamantul-recurent își manifestă

nemulțumirea, în realitate, față de dispozițiile de ordin substanțial cuprinse

în Legea nr. 119/2010, ce constituie temeiul emiterii de către Guvern a actului

administrativ contestat, iar nu față de normele pur tehnice, de aplicare a

legii, conținute de acest din urmă act.

Cu referire la criticile raportate la

dispozițiile O.U.G. nr. 59/2001, Înalta Curte reține că abrogarea H.G. nr.

737/2010 prin O.U.G. nr. 59/2011, ca eveniment de tehnică legislativă

intervenit după intrarea în vigoare a actului respectiv, nu este de natură a

demonstra nelegalitatea respectivei hotărâri a Guvernului. De altfel, în

debutul ordonanței de urgență care conține expunerea motivelor care au

fundamentat adoptarea actului nu sunt identificate elemente care să conducă la

concluzia că H.G. nr. 737/2010 este nelegală. Totodată, așa cum s-a reținut

anterior, legalitatea H.G. nr. 737/2010 se analizează în raport cu dispozițiile

actelor normative cu forță juridică superioară în temeiul și în executarea

cărora a fost emis, ținând seama de principiul ierarhiei și forței juridice a

actelor normative, astfel că un act normativ ulterior, cum este O.U.G. nr.

59/2011, nu poate fundamenta ideea că actul administrativ cu caracter normativ

emis anterior și în baza unei alte reglementări ar fi fost emis în mod nelegal.

Cu referire la critica din recurs în sensul

că H.G. nr. 737/2010 contravine principiului drepturilor câștigate, instanța

are în vedere faptul că problema atingerii aduse acestui principiu a fost

analizată și de Curtea Constituțională care, în considerentele Deciziei nr.

873/2010, a argumentat că Legea nr. 119/2010, în temeiul și pentru executarea

căreia a fost adoptată H.G. nr. 737/2010, nu contravine acestui principiu (pct.

I paragrafele 3 și 4 din motivarea Deciziei nr. 873/2010 a Curții Constituționale).

Susținerile din recurs, întemeiate pe

Directiva Consiliului Comunităților Europene 86/378/CEE din 24 iulie 1986 și

Directiva 2006/54/CE a Parlamentului European și a Consiliului Uniunii

Europene, nu pot fi primite atâta timp cât cele două acte reglementează punerea

în aplicare a principiului egalității de tratament între bărbați și femei în

cadrul regimurilor profesionale de securitate socială, iar H.G. nr. 737/2010 nu

cuprinde nicio dispoziție care să prevadă vreo distincție între bărbați și

femei cu privire la dreptul la pensie, astfel că nu se poate reține existența

vreunui motiv de nelegalitate a actului administrativ contestat sub aspectul

nerespectării celor două directive.

Sub acest aspect, Înalta Curte are în vedere

și faptul că, în considerentele Deciziei nr. 873/2010, Curtea Constituțională a

reținut că nici dispozițiile Legii nr. 119/2010 nu intră în conflict cu

Directiva 96/97/CE a Consiliului Uniunii Europene de modificare a Directivei

86/378/CEE, "care creează cadrul legal la nivelul Uniunii Europene pentru

ca statele membre, în considerarea locului și a rolului unui anumit sector

profesional să stabilească pentru acesta un regim profesional de securitate

socială, cu respectarea principiului egalității de tratament între bărbați și

femei". Astfel fiind, atâta timp cât actul normativ cu forță juridică

superioară nu intră în conflict cu actul european menționat, nici actul

administrativ subsidiar  - H.G. nr. 737/2010 - emis pentru executarea și în

limitele impuse de actul de bază (Legea nr. 119/2010) nu contravine

reglementării respective.

Așa fiind, constatându-se că actul

administrativ contestat nu încalcă prevederile legale pentru a căror executare

a fost emis și că în mod just, prima instanță a apreciat că este neîntemeiată

excepția de nelegalitate a Hotărârii Guvernului nr. 737/2010, recursul va fi

respins, cu consecința menținerii sentinței atacate ca fiind temeinică și

legală.

Mai mult, H.G. nr. 737/2010 a făcut obiectul

unor acțiuni privind anularea acesteia, însă jurisprudența constantă a

instanței de recurs de contencios administrativ este în sensul respingerii

acestora (exemplu Decizia nr. 3831 din 30 iunie 2011).

Astfel, în acest context, criticile de

nelegalitate invocate în cuprinsul excepției de nelegalitate sunt nefondate,

neexistând argumente care să conducă la concluzia că H.G. nr. 737/2010 a

depășit cadrul normativ fixat prin Legea nr. 119/2010, cu forță juridică

superioară care a făcut deja obiectul controlul de constituționalitate, sub

aspectele criticate de reclamant, constatate ca fiind constituționale.

De altfel, și jurisprudența constantă a

Înaltei Curți în ceea ce privește excepția de nelegalitate a H.G. nr. 737/2010

este în sensul respingerii acestei excepții (exemplu Deciziile nr. 2164/2012,

nr. 613/2012, nr. 335/2012, nr. 3897/2012 și nr. 1865/2011), soluția instanței

de recurs înscriindu-se în cerințele scopului final al actului de justiție și

anume, acela de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte

constată că sentința recurată nu este afectată de niciunul din motivele de

casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. 1 teza a II-a C. proc.

civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările

ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamant ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de sesizare a Curții

Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 99

lit. ș) din Legea nr. 303/2004, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 3

din Legea nr. 24/2012.

Respinge recursul declarat de B.A. împotriva

Sentinței civile nr. 4889 din 06 septembrie 2011 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2

februarie 2012.

Procesat de GGC - AM