ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 693/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 693/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei.

de nelegalitate

Prin acțiunea înregistrată la data de 17

noiembrie 2010 pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de

muncă și asigurări sociale, reclamantul D.G.V. a chemat în judecată pârâta Casa

de Pensii a Municipiului București, contestând Decizia nr. 212404 din 20 august

2010 a Casei Locale de Pensii Sector 2 privind recalcularea pensiei de

serviciu.

În cadrul litigiului,

reclamantul a invocat excepția de nelegalitate a H.G. nr. 737/2010 privind

metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art.

1 lit. c) - h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în

domeniul pensiilor.

Prin încheierea de

ședință din 6 iunie 2011, în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, Tribunalul

București, secția a VIII–a conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal cu

soluționarea excepției de nelegalitate invocate de reclamant.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, în cauză fiind citat și Guvernul României în calitate

de emitent al actului contestat pe calea excepției de nelegalitate.

Pârâta Casa de Pensii

a Municipiului București a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția

inadmisibilității excepției de nelegalitate și în subsidiar, a solicitat

respingerea excepției de nelegalitate, ca neîntemeiată.

Pârâtul Guvernul

României a formulat, de asemenea, întâmpinare prin care a solicitat respingerea

excepției de nelegalitate ca neîntemeiată și a depus documentația care a stat

la baza actului contestat.

Ministerul Muncii,

Familiei și Protecției Sociale a depus cerere de intervenție în interesul Guvernului

României, prin care a invocat excepția rămânerii fără obiect a excepției de

nelegalitate, excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate și în

subsidiar a solicitat respingerea excepției de nelegalitate, ca neîntemeiată.

La termenul de

judecată din data de 05 octombrie 2011, Curtea a încuviințat în principiu

cererea de intervenție în interesul pârâtului Guvernul României formulată de

Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, iar reclamantul a invocat

excepția lipsei calității procesuale pasive a Casei de Pensii a Municipiului

București și a Casei Naționale de Pensii Publice.

de Curtea de apel cu privire la excepția de nelegalitate

Prin sentința nr. 5851

din 12octombrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiate excepțiile privind lipsa

calității procesuale pasive a Casei de Pensii a Municipiului București și a

Casei Naționale de Pensii Publice, inadmisibilitatea excepției de nelegalitate

și a rămânerii fără obiect a excepției de nelegalitate.

Pe fond, a respins ca

neîntemeiată excepția de nelegalitate formulată de reclamantul D.G.V., în

contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Casa de Pensii a municipiului

București, și Casa Națională de Pensii Publice.

Pentru a pronunța

această soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Cu privire la

excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de reclamant în privința

pârâtelor Casa de Pensii a Municipiului București și Casa Națională de Pensii

Publice, Curtea de apel a reținut că, în raport cu dispozițiile art. 4 alin.

(2) din Legea nr. 554/2004, instanța de contencios administrativ trebuie să

soluționeze excepția de nelegalitate în prezența tuturor părților din procesul

în care a fost invocată excepția de nelegalitate. Părțile din procesul

suspendat au calitate procesuală „ope legis”, în raport de prevederile anterior

menționate dar și în raport de prevederile art. 4 alin. (4) din aceeași

lege.

Curtea a arătat că în

cazul în care instanța de contencios administrativ a constatat nelegalitatea

actului, instanța în fața căreia s-a ridicat excepția va soluționa cauza, fără

a ține seama de actul a cărui nelegalitate a fost constatată, părțile din

litigiul suspendat trebuie să aibă posibilitatea să își exercitare dreptul la

apărare, dreptul la un proces echitabil în cauza având ca obiect excepția de

nelegalitate de a cărei soluționare depinde soluția din procesul în care au

fost chemate în judecată.

Cu privire la

excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate, Curtea de apel a reținut

că, în raport cu dispozițiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, care nu

fac nicio distincție între actul administrativ cu caracter normativ și cel cu

caracter individual, ambele categorii de acte pot forma obiectul excepției de

nelegalitate.

Cu privire la

excepția rămânerii fără obiect a cauzei invocată de intervenientul Ministerul

Muncii, Familiei și Protecției Sociale, motivată pe aspectul că H.G. nr. 737/2010

a fost abrogată prin art. 4 din O.U.G. nr. 59/2011 și pe împrejurarea că actul

administrativ și-a încetat existența ceea ce ar conduce la lipsirea de obiect a

excepției de nelegalitate, Curtea de apel a reținut că anterior abrogării

sale, actul administrativ a produs efecte juridice, posibil aducătoare de

vătămări ale drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane, iar acest

fapt impune ca cercetarea legalității actului administrativ să poată fi făcută

oricând pe calea excepției de nelegalitate, inclusiv după abrogarea sa.

Pe fondul cauzei, Curtea

de apel a reținut că că autorul excepției critică actul administrativ ca fiind

nelegal în primul rând ca o consecință a abrogării acestui act normativ prin art.

4 din O.U.G. nr. 59/2011.

Critica de

nelegalitate invocată nu poate fi reținută în raport de prevederile exprese ale

art. 3 alin. (3) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în

domeniul pensiilor.

H.G. nr. 737/2010 a

fost emisă în temeiul art. 3 alin. (3) din Legea nr. 119/2010 prin care

legiuitorul a reglementat obligația Guvernului de elaborare a metodologiei de

recalculare a pensiilor prevăzută la art. 1, care se aprobă prin hotărâre a

Guvernului.

În aprecierea

Curții de apel, împrejurarea că Guvernul României a emis O.U.G. nr. 59/2011,

prin care s-a menționat că au fost avute în vedere exigențele subliniate de

puterea judecătorească în cadrul controlului jurisdicțional exercitat cu ocazia

aplicării Legii nr. 119/2010, nu înseamnă că metodologia de recalculare a

pensiilor aprobată prin H.G. nr. 737/2010 a fost retrasă ca nelegală ori că

Guvernul României ar fi recunoscut nelegalitatea acesteia.

Guvernul a dispus

măsuri legislative (ordonanța este actul Guvernului emis cu delegare de

atribuții legislative renunțând la forma administrativă de exprimare a normelor

(hotărârea de guvern), nu a retras metodologia adoptată prin actul

administrativ ci a dat acesteia o forță juridică mult mai mare în ierarhia

actelor normative.

Cu privire la

celelalte critici aduse de reclamant actului contestat, în sensul că H.G. nr. 737/2010

stabilește o metodologie care contravine legii în baza căreia i-a fost calculată

pensia, Curtea de apel a constatat că aceste susțineri nu sunt detaliate, prin trimiterea

la textele din lege și din HG, făcând astfel ineficient controlul de

legalitate.

Nu a fost reținută

nici susținerea potrivit căreia, H.G. nr. 737/2010 contravine prevederilor

O.U.G. nr. 67/2007 privind aplicarea principiului egalității de tratament între

bărbați și femei în cadrul schemelor profesionale de securitate socială,

aprobată prin Legea nr. 44/2008.

H.G. nr. 737/2010 a

respectat principiul egalității de tratament între asigurații din sistemul

public de pensii, nefiind vorba în privința metodologiei de recalculare a

categoriilor de pensii de serviciu stabilită prin actul contestat de încălcarea

principiului egalității de tratament între bărbați și femei în cadrul schemelor

profesionale de securitate socială.

Cu privire la

susținerile reclamantului, în sensul că dispozițiile H.G. nr. 737/2010

contravin prevederilor art. 44 din Constituție, dar și tuturor reglementărilor

europene care ocrotesc dreptul de proprietate, Hotărârii nr. 2 din 15 iunie 2010

a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la

drepturile dobândite, normelor de drept comunitar (art. 157 alin. (2) din Tratatul

privind Funcționarea Uniunii Europene și art. 17 alin. (1) din Carta

Drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene), Curtea de apel a constatat că

sunt neîntemeiate.

Actul administrativ

normativ pune în executare dispozițiile legii, prin detalierea într-o

metodologie a algoritmului de calcul, astfel că susținerile reclamantului în

privința drepturilor dobândite sau a încălcării dreptului de proprietate

privesc reglementarea din lege și nu reglementarea administrativă, iar acest

aspect excede controlului de legalitate în contencios administrativ.

Reducerea cuantumului

pensiei reprezintă de asemenea o măsură legislativă și nu o măsură

administrativă dispusă ca noutate prin H.G. nr. 737/2010, pentru a se aprecia

că actul contestat contravine legilor sau actelor normative comunitare.

Actul administrativ

stabilește o metodologie de recalculare a unor categorii de pensii de serviciu,

dar în parametrii determinați de Legea nr. 119/2010, cu trimitere la Legea nr.

19/2000.

Întrucât de esența

actului administrativ este de a pune în executare o lege, criticile de neconformitate

a măsurilor dispuse prin lege cu actele internaționale, cu dispozițiile constituționale

sau cu actele comunitare nu pot fi imputate actului administrativ ce execută

legea.

de reclamantul D.G.V.

Împotriva sentinței

pronunțate de Curtea de apel a declarat recurs reclamantul D.G.V., criticând-o

pentru nelegalitate, în temeiul art. 304

1

C. proc. civ.

În motivarea căii de

atac, recurentul – reclamant a arătat că, instanța de fond nu a avut în vedere

niciunul dintre motivele invocate în susținerea excepției de nelegalitate

și nu s-a pronunțat asupra lor, hotărârea fiind dată cu aplicarea

greșită a legii.

În motivarea căii de

atac, recurentul a reiterat aspectele de nelegalitate ale H.G. nr. 737/2010,

arătând în esență că H.G. nr. 737/2010 a fost abrogată prin O.U.G. nr. 59/2010,

ceea ce reprezintă recunoașterea nelegalității H.G. nr. 737/2010, iar potrivit

practicii Înaltei Curți pot fi examinate și actele normative abrogate, întrucât

ale au produs efecte.

Metodologia de

recalculare a pensiilor de serviciu este nelegală întrucât contravine

prevederilor legale în baza cărora i s-a stabilit pensia de serviciu, prevederi

care erau în vigoare la data emiterii și aplicării hotărârii de Guvern și care

au fost abrogate abia la data de 01 noiembrie 2011, prin art. 196 din Legea nr.

263/2010.

H.G. nr. 737/2010

contravine prevederilor O.U.G. nr. 67/2007 privind aplicarea principiului

egalității de tratament între bărbați și femei în cadrul schemelor profesionale

de securitate socială, aprobată prin Legea nr. 44/2008.

Prevederile H.G. nr. 737/2010

sunt nelegale în raport cu prevederile art. 148 alin. (2), (3) și (4) din

Constituție și ale reglementărilor europene care trebuie să fie aplicate cu

preeminență. În acest sens, se invocă Raportul reuniunii de consultare privind

încadrarea sistemelor speciale de asigurări sociale și/sau de pensii în

sistemele de securitate socială legate de profesie, așa cum sunt definite în

Directiva 86/378/EEC, modificată prin Directiva 96/97/EC și se susține că este

obligatorie aplicarea directivelor, precum și a prevederilor O.U.G. nr. 67/2007.

În acest sens, recurentul invocă dispozițiile art. 14 din Directiva 2006/54/CE

a Parlamentului European și a Consiliului.

Aspectele de politică

economică reținute de Curtea Constituțională în motivarea Deciziei nr. 871/2010

rămân în afara reglementărilor europene în domeniul pensiilor în raport cu

jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauzele C-385/08 și

C-386/08 și afirmă că H.G. nr. 737/2010 face parte dintr-un mecanism de anulare

a obligațiilor fixate statutului român prin Raportul reuniunii de consultare

menționat anterior, de care statul s-a derobat prin adoptarea Legii nr. 119/2010.

În final,

recurentul-reclamant invocă faptul că revine judecătorului național competența

de aplicare cu prioritate a dreptului comunitar, în sensul celor reținute de

Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-314/08, Hotărârea din 19

noiembrie 2009.

În cauză, niciunul

dintre intimați nu a formulat întâmpinare.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cauza prin

prisma motivelor de recurs formulate și a prevederilor art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

și de drept relevante.

Prin H.G. nr. 737/2010

a fost reglementată metodologia de recalculare a pensiilor de serviciu

prevăzute la art. 1 lit. c) - h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor

măsuri în domeniul pensiilor.

În aplicarea acestei

hotărâri, reclamantului i-a fost recalculată pensia de srviciu.

În cadrul procedurii

reglementate de art. 4 din Legea nr. 554/2004, instanța de contencios

administrativ învestită cu soluționarea unei excepții de nelegalitate

analizează concordanța actului administrativ supus analizei cu actele normative

cu forță juridică superioară în temeiul și în executarea cărora a fost emis,

ținând seama de principiul ierarhiei și forței juridice a actelor normative,

consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituție și de art. 4 alin. (3) din Legea nr.

24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor

normative.

În cauză, H.G. nr. 737/2010

privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu

prevăzute la art. 1 lit. c) - h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor

măsuri în domeniul pensiilor, care formează obiectul excepției de nelegalitate,

a fost adoptată în temeiul dispozițiilor art. 108 din Constituția României,

republicată, și al art. 3 alin. (3) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea

unor măsuri în domeniul pensiilor, în vederea organizării punerii în executare

a dispozițiilor legii respective.

Criticile pe care

recurentul le aduce sentinței pronunțate de Curtea de apel reprezintă o

reiterare criticilor de nelegalitate a dispozițiilor H.G. nr. 737/2010, în

integralitatea sa, prin raportare la: (1) dispozițiile O.U.G. nr. 59/2011

pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor prevăzute la art. 1 lit. c)

- h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul

pensiilor; (2) Decizia nr. 2 din 15 iunie 2010 a Secțiilor Unite ale Înaltei

Curți de Casație și Justiție; (3) dispozițiile O.U.G. nr. 67/2007 privind

aplicarea principiului egalității de tratament între bărbați și femei în cadrul

schemelor profesionale de securitate socială; (4) Directiva Consiliului

Comunităților Europene 86/378/CEE din 24 iulie 1986 privind punerea în aplicare

a principiului egalității de tratament între bărbați și femei în cadrul regimurilor

profesionale de securitate socială, astfel cum a fost modificată prin Directiva

96/97/CE a Consiliului Uniunii Europene din 20 decembrie 1996; (5) Directiva

2006/54/CE privind punerea în aplicare a principiului egalității de șanse și al

egalității de tratament între bărbați și femei în materie de încadrare în muncă

și de muncă (reformă); jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Cu referire la

criticile raportate la dispozițiile O.U.G. nr. 59/2001, Înalta Curte reține că

abrogarea H.G. nr. 737/2010 prin O.U.G. nr. 59/2011, ca eveniment de tehnică

legislativă intervenit după intrarea în vigoare a actului respectiv, nu este de

natură a demonstra nelegalitatea respectivei hotărâri a Guvernului. De altfel,

în debutul ordonanței de urgență care conține expunerea motivelor care au

fundamentat adoptarea actului nu sunt identificate elemente care să conducă la

concluzia că H.G. nr. 737/2010 este nelegală. Totodată, așa cum s-a reținut

anterior, legalitatea H.G. nr. 737/2010 se analizează în raport cu dispozițiile

actelor normative cu forță juridică superioară în temeiul și în executarea

cărora a fost emis, ținând seama de principiul ierarhiei și forței juridice a

actelor normative, astfel că un act normativ ulterior, cum este O.U.G. nr. 59/2011,

nu poate fundamenta ideea că actul administrativ cu caracter normativ emis

anterior și în baza unei alte reglementări ar fi fost emis în mod nelegal.

În ceea ce privește

criticile recurentului referitoare la faptul că H.G. nr. 737/2010 contravine

prevederilor legii în baza cărora i-a fost calculat pensia de serviciu,

prevederi care erau în vigoare la data emiterii și aplicării hotărârii de

Guvern contestate și care au fost abrogate abia la data de 01 noiembrie 2011,

prin art. 196 din Legea nr. 263/2010. Este întru-totul corectă argumentația

Curții de apel în sensul că H.G. nr. 737/2010 conține norme de punere în

executare a dispozițiilor legale în temeiul cărora a fost emis și nu norme de

drept substanțial referitoare la pensii, acestea fiind reglementate de Legea nr.

19/2000 și Legea nr. 119/2010. Eventualele critici ale actelor normative cu

forță juridică de lege pot forma obiectul unei excepții de

neconstituționalitate, dar nu pot atrage nelegalitatea actelor administrative

cu caracter subsidiar emise în aplicarea și executarea lor, în limitele pe care

aceste acte le impun.

Cu referire la

critica din recurs în sensul că H.G. nr. 737/2010 contravine principiului

drepturilor câștigate, instanța are în vedere faptul că problema atingerii

aduse acestui principiu a fost analizată și de Curtea Constituțională care, în

considerentele Deciziei nr. 873/2010, a argumentat că Legea nr. 119/2010, în

temeiul și pentru executarea căreia a fost adoptată H.G. nr. 737/2010, nu

contravine acestui principiu (pct. I paragrafele 3 și 4 din motivarea Deciziei nr.

873/2010 a Curții Constituționale).

Susținerile din

recurs, întemeiate pe Directiva Consiliului Comunităților Europene 86/378/CEE

din 24 iulie 1986 și Directiva 2006/54/CE a Parlamentului European și a

Consiliului Uniunii Europene, nu pot fi primite atâta timp cât cele două acte

reglementează punerea în aplicare a principiului egalității de tratament între

bărbați și femei în cadrul regimurilor profesionale de securitate socială, iar

H.G. nr. 737/2010 nu cuprinde nicio dispoziție care să prevadă vreo distincție

între bărbați și femei cu privire la dreptul la pensie, astfel că nu se poate

reține existența vreunui motiv de nelegalitate a actului administrativ

contestat sub aspectul nerespectării celor două directive.

Sub acest aspect,

Înalta Curte are în vedere și faptul că, în considerentele Deciziei nr. 873/2010,

Curtea Constituțională a reținut că nici dispozițiile Legii nr. 119/2010 nu

intră în conflict cu Directiva 96/97/CE a Consiliului Uniunii Europene de

modificare a Directivei 86/378/CEE, „care creează cadrul legal la nivelul

Uniunii Europene pentru ca statele membre, în considerarea locului și a rolului

unui anumit sector profesional să stabilească pentru acesta un regim

profesional de securitate socială, cu respectarea principiului egalității de

tratament între bărbați și femei”. Astfel fiind, atâta timp cât actul normativ

cu forță juridică superioară nu intră în conflict cu actul european menționat,

nici actul administrativ subsidiar – H.G. nr. 737/2010 – emis pentru executarea

și în limitele impuse de actul de bază (Legea nr. 119/2010) nu contravine

reglementării respective.

Pentru aceleași

considerente nu pot fi primite nici susținerile recurentului întemeiate pe

aspectele extrase din Raportul reuniunii de consultare privind încadrarea

sistemelor speciale de asigurări sociale și/sau de pensii în sistemele de

securitate socială legate de profesie, așa cum sunt definite în Directiva

86/378/CEE, modificată prin Directiva 96/97/EC, și nici criticile formulate

prin raportare la O.U.G. nr. 67/2007 privind aplicarea principiului egalității

de tratament între bărbați și femei în cadrul schemelor profesionale de

securitate socială.

Aserțiunile din

recurs referitoare la aspectele de politică economică și la nerespectarea

obligațiilor internaționale ce revin statului român, care reprezintă veritabile

critici fie la adresa deciziilor Curții Constituționale, fie cu privire la

Legea nr. 119/2010, nu sunt de natură a atrage nelegalitatea actului

administrativ emis în baza și pentru executarea legii respective. În acest

sens, Înalta Curte are în vedere cu precădere faptul că, în privința

conformității cu Constituția a dispozițiilor Legii nr. 119/2010, Curtea

Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, iar, în

baza art. 147 alin. (4) din Constituție, soluția și considerentele instanței de

contencios constituțional sunt obligatorii.

soluției adoptate în recurs

Având în vedere

considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta

Curte va respinge recursul, ca nefondat, neexistând motive de reformare a

sentinței atacate, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 304

sau art. 304

1

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de D.G.V. împotriva sentinței nr. 5851 din 12 octombrie 2011 a Curții

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 februarie 2012.