ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1727/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 7040 din 24

noiembrie 2011 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins excepția de nelegalitate invocată de

reclamantul I.Ș.C., în contradictoriu cu pârâții Casa Națională de Pensii

Publice, Casa de Pensii a Municipiului București, și Guvernul României, ca

neîntemeiată.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut că

din întreaga expunere

a motivelor de nelegalitate, autorul excepției critică H.G. nr. 737/2010, în

esență, pentru încălcarea prevederilor art. 44 din Constituția României și a

tuturor reglementărilor europene care ocrotesc dreptul de proprietate,

considerând cuantumul pensiei ca fiind un bun, cât și pe nesocotirea

principiului ocrotirii drepturilor dobândite, ce constituie

unul dintre principiile generale ale dreptului, protejate prin ordinea juridică

comunitară

, încălcări ce decurg din recalificarea

pensiei de serviciu ca fiind pensie de asigurări sociale, cu consecința

recalculării cuantumului pensiei încasate.

Curtea

de Apel a mai reținut că, în conformitate cu dispozițiile art. 108 alin. (2)

din Constituția României, h

otărârile

guvernului

se emit pentru organizarea executării legilor

,

astfel că legalitatea acestor acte este la adăpost de critică atâta timp cât a

ctele normative date în executarea legilor sunt

emise în limitele și potrivit normelor care le ordonă, principiu consfințit și

prin dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000.

Instanța

de fond a mai apreciat că legalitatea actului normativ criticat poate fi

discutabilă, pe lângă aspectele referitoare la formele anterioare, concomitente

și ulterioare emiterii actului administrativ, numai în situația în care

hotărârea ar cuprinde dispoziții potrivnice sau peste prevederile legii în aplicarea

căreia a fost adoptată și aceste dispoziții ar forma obiectul controlului

jurisdicțional. Or, atare ipoteză nu se regăsește în cauza dedusă judecății.

S-a

mai constatat că aspectele de neconvenționalitate semnalate de autorul

excepției de nelegalitate sunt pertinente analizei instanței învestite cu

soluționarea cererii de anulare a deciziei privind recalcularea pensiei de

serviciu, iar aceasta pentru că vătămarea invocată de autorul excepției decurge

din adoptarea Legii nr. 119/2010.

Împotriva hotărârii

instanței de fond, reclamantul I.Ș.C. a declarat recurs, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea

recursului se arată că prin art. 4 din O.U.G. nr. 59/2011 pentru stabilirea

unor măsuri în domeniul pensiilor prevăzute la art. 1 lit. c) - h) din Legea

nr. 119/2010, privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, H.G. nr.

737/2010 din 21 iulie 2010 privind Metodologia de recalculare a categoriilor de

pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c)- h) din Legea nr. 119/2010, privind

stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, a fost abrogată.

Abrogarea acestei hotărâri

constituie cea mai directă recunoaștere a nelegalității sale.

H.G. nr. 737/2010 din

21 iulie 2010 privind Metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de

serviciu este nelegală întrucât emiterea și aplicarea sa contravine

prevederilor articolelor legii în baza cărora i s-a calculat pensia de serviciu

în vigoare la data emiterii și aplicării Hotărârii Guvernului, articole

abrogate numai de la 1 ianuarie 2011 prin art. 196 din Legea nr. 263/2010.

De asemenea recurentul

precizează că aceste prevederi sunt contrare O.U.G. nr. 67/2007 privind aplicarea

principiului egalității de tratament între bărbați și femei în cadrul schemelor

profesionale de securitate socială, aprobată prin Legea nr. 44/2008, care definește

în art. 2 lit. a) schemele de securitate profesională, act normativ și astăzi în

vigoare.

Temeiul de drept material

al excepției îl constituie principiul preeminenței dreptului comunitar, astfel cum

este consacrat în izvoarele sale și transpus în legislația națională de prevederile

art. 148 alin. (2), (3) și (4) din Constituția României.

Recurentul mai susține

că Directiva 96/97/CE a Consiliului din 20 decembrie 1996 care modifică Directiva

86/378/CEE precum și Directiva 2006/54/CE a Parlamentului European și a Consiliului

definesc clar regimul de pensii profesionale.

În dreptul național, prin

aplicarea acestor Directive obligatorii, O.U.G. nr. 67/2007 privind aplicarea principiului

egalității de tratament între bărbați și femei în cadrul schemelor profesionale

de securitate socială, aprobată prin Legea nr. 44/2008, definește în art. 2

lit. a) schemele de securitate profesională.

Considerentele de politică

economică folosite de Curtea Constituțională în Decizia nr. 871/2010 referitoare

la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor legii privind stabilirea unor

măsuri în domeniul pensiilor rămân în afara reglementărilor europene în domeniul

pensiilor profesionale.

Examinând cauza și sentința

atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent,

precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această

soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Potrivit prevederilor

art. 3 alin. (3) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul

pensiilor, „în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi,

se elaborează Metodologia de recalculare a pensiilor prevăzute la art. 1, care se

aprobă prin Hotărâre a Guvernului".

În temeiul acestor prevederi

legale, precum și al dispozițiilor art. 108 din Constituția României, Guvernul României

a adoptat Hotărârea nr. 737/2010 privind Metodologia de recalculare a categoriilor

de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c) - h) din Legea nr. 119/2010 privind

stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.

Așa cum o arată și titlul

actului administrativ normativ contestat, prin conținutul acestuia se reglementează

„Metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la

art. 1 lit. c) - h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul

pensiilor”, constituind normele procedurale efective de punere în executare a dispozițiilor

legale în temeiul cărora a fost emis actul administrativ în discuție.

H.G. nr. 737/2010 nu conține,

așadar, principii sau norme de drept substanțial referitoare la pensii, acestea

fiind reglementate de Legile nr. 19/2000 și nr. 119/2010, dispozițiile acestui din

urmă act normativ constituind și temeiul legal al emiterii actului administrativ

contestat.

Aceasta rezultă din însuși

conținutul actului administrativ contestat, raportat la prevederile art. 3

alin. (3) din Legea nr. 119/2010, care definesc în mod explicit rolul și sfera de

reglementare a actului emis în temeiul și aplicarea acestei legi, respectiv acela

de a se constitui într-o sumă de procedee tehnice, practice, pe baza cărora să se

realizeze operațiunea de transformare a pensiilor de serviciu în pensii în înțelesul

Legii nr. 19/2000; H.G. nr. 737/2010 îndeplinește, deci, o simplă funcție metodologică

(tehnică) iar nu un rol creator sau modificator de drepturi, de natura celor invocate

de intimata-reclamantă, care prin criticile aduse vizează, în realitate, Legea

nr. 119/2010, criticile neputând fi, însă, transpuse în procedurile control a legalității

actului administrativ contestat.

Rolul Hotărârii Guvernului

nr. 737/2010, precum și sfera de aplicare a acesteia, se rezumă la stabilirea instrumentelor

de ordin procedural, practic, care să permită aplicarea dispozițiilor actului legislativ

cu forță juridică superioară, care este Legea nr. 119/2010, pentru a cărei executare

a fost emis actul administrativ contestat și ale cărei dispoziții nu le încalcă.

Or, prin Decizia nr. 871/2010

din 25 iunie 2010, Curtea Constituțională a statuat că dispozițiile Legii privind

stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor sunt constituționale, instanța constituțională

analizând legea respectivă inclusiv din perspectiva prevederilor și principiilor

constituționale și comunitare invocate în cauza de față, după cum urmează: art.

1 alin. (5) referitor la respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor,

art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii civile, art. 16 alin. (1)

privind egalitatea în drepturi a cetățenilor, art. 44 privind dreptul de proprietate

privată, art. 47 referitor la nivelul de trai și dreptul la pensie, art. 53 privind

restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți și art. 135 alin. (2)

lit. f) privind obligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru

creșterea calității vieții, precum și prevederile art. 20 din Constituție prin raportare

la următoarele acte internaționale: Primul Protocol adițional la Convenția pentru

Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, și anume art. 1 referitor

la proprietate; Declarația Universală a Drepturilor Omului, și anume art. 17 cu

privire la dreptul de proprietate, art. 23 pct. 3 cu privire la dreptul la o retribuire

echitabilă și la protecție socială și art. 25 pct. 1 privind dreptul la un nivel

de trai decent; Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, și anume

art. 1 privind demnitatea umană, art. 17 alin. (1) privind dreptul de proprietate,

art. 25 privind drepturile persoanelor în vârstă, art. 34 alin. (1) privind securitatea

socială și asistența socială și art. 52 alin. (1) privind întinderea și interpretarea

drepturilor și principiilor.

Față de cele prezentate

se va reține că, prin criticile de nelegalitate formulate, recurentul își manifestă

nemulțumirea, în realitate, față de dispozițiile de ordin substanțial cuprinse în

Legea nr. 119/2010, ce constituie temeiul emiterii de către Guvern a actului administrativ

contestat, iar nu față de normele pur tehnice, de aplicare a legii, conținute de

acest din urmă act.

Astfel fiind, Înalta Curte

apreciază că actul administrativ contestat nu încalcă prevederile legale pentru

a căror executare a fost emis.

Prin urmare, Înalta Curte

constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi

primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, pe care

o va menține.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de I.Ș.C., împotriva

sentinței civile nr. 7040 din 24 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 30 martie

2012.