ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1984/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1984/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra

recursului de față:

Din

analiza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I.

Circumstanțele cauzei.

l.

Obiectul cererii de chemare în judecată și soluția primei instanțe.

Prin încheierea de ședință din data de 10 octombrie 2011

pronunțată în dosarul nr. 51624/3/2010, Tribunalul București - secția a VIII-a conflicte

de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea de Apel București - secția de

contencios administrativ și fiscal cu soluționarea excepției de nelegalitate a

prevederilor H.G. nr. 737/2010.

Excepția de nelegalitate a fost invocată de reclamantul

V.N.I. în cadrul dosarului nr. 51624/3/2010, având ca obiect contestație

decizie pensie.

Pârâtul Guvernul României a depus la dosarul cauzei

întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale motivat

de faptul că reclamantul nu a făcut dovada drepturilor existente, prevăzute de

lege, care să fi fost vătămate prin actul administrativ contestat și a

legăturii de cauzalitate între actul administrativ contestat și vătămarea

invocată. A fost invocată și excepția lipsei de interes, dat fiind faptul că

dispozițiile H.G. nr. 737/2010 au fost executate material.

Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios

administrativ și fiscal, prin sentința nr. 7451 din 18 decembrie 2011 a respins

excepțiile lipsei calității procesuale active și a lipsei interesului, invocate

de pârâtul Guvernul României, ca neîntemeiate.

Totodată, a respins excepția de nelegalitate invocată

de contestatorul V.N.I., în contradictoriu cu intimații Guvernul României, Casa

de Pensii a Municipiului București și Casa Națională de Pensii, ca

neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut

următoarele considerente:

H.G. nr. 737/2010 privind metodologia de recalculare a

categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr.

119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor a fost dată în

aplicarea dispozițiilor art. 3 alin. (3) din Legea nr. 119/2010.

Curtea a constatat că autorul excepției critică H.G. nr.

737/2010, în esență, pentru încălcarea prevederilor art. 44 din Constituția

României și a tuturor reglementărilor europene care ocrotesc dreptul de

proprietate, considerând cuantumul pensiei ca fiind un "bun", cât și

pentru nesocotirea principiului ocrotirii drepturilor dobândite, ce constituie

unul dintre principiile generale ale dreptului, protejate prin ordinea juridică

comunitară, încălcări ce decurg din recalificarea pensiei sale de serviciu ca

fiind pensie de asigurări sociale, cu consecința recalculării cuantumului

pensiei încasate.

Prima instanță a reținut că măsura recalificării

pensiei de serviciu acordate autorului excepției prin decizia nr. 238142 din 20

august 2010 și în consecință diminuarea cuantumului său, ca efect al

recalculării, nu a fost luată prin hotărârea criticată pe calea excepției de

nelegalitate, ci prin dispozițiile Legii nr. 119/2010.

Sub acest aspect Curtea a subliniat că, în conformitate

cu dispozițiile art. 108 alin. (2) din Constituția României, hotărârile

guvernului se emit pentru organizarea executării legilor, astfel că legalitatea

acestor acte este la adăpost de critică, atâta timp cât actele normative date

în executarea legilor sunt emise în limitele și potrivit normelor care le

ordonă, principiu consfințit și prin dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea nr.

24/2000.

Astfel, instanța a apreciat că legalitatea actului

normativ criticat poate fi discutabilă, pe lângă aspectele referitoare la

formele anterioare, concomitente și ulterioare emiterii actului administrativ

(care nu fac obiectul criticii), numai în situația în care hotărârea ar

cuprinde dispoziții potrivnice sau peste prevederile legii în aplicarea căreia

a fost adoptată și aceste dispoziții ar forma obiectul controlului

jurisdicțional. Or, atare ipoteză nu se regăsește în cauza dedusă judecății.

Pe de altă parte, instanța de fond a reținut că

abrogarea H.G. nr. 737/2010 nu are semnificația recunoașterii nelegalității

actului pentru motivele invocate în prezenta excepție de nelegalitate, fiind de

observat că adoptarea unui nou act normativ, în vederea punerii în aplicare a

Legii nr. 119/2010, a fost determinată de necesitatea instituirii unor măsuri

legislative pe baza cărora instituțiile implicate să poată realiza toate

procedurile administrative, necesare stabilirii drepturilor de pensie într-un

mod obiectiv și justificat și pentru a se asigura persoanelor vizate

posibilitatea să identifice și să depună la casele teritoriale de pensii toate

documentele doveditoare ale veniturilor realizate pe parcursul întregii

activități profesionale, împrejurare ce rezultă explicit din preambulul O.U.G. nr.

59/2011.

2.

Recursul exercitat în cauză.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs

reclamantul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurentul a susținut că prima instanță a respins

excepția de nelegalitate a Hotărârii Guvernului nr. 737/2010 ca neîntemeiată cu

motivarea simplistă că acest act a fost emis conform Legii nr. 119/2010,

confirmată ca fiind constituțională prin Decizia nr. 873/2010 a Curții

Constituționale, fără a avea în vedere nici unul din motivele invocate în

cadrul excepției propuse.

A invocat art. 4 din Ordonanța de urgență nr. 59/2011

pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, prevăzute la art. 1 lit. c)-h)

din Legea nr. 119/2010, prin care a fost abrogată hotărârea, susținând că

această împrejurare constituie cea mai directă recunoaștere a nelegalității

sale.

De asemenea, a arătat că H.G. nr. 737/2010 este

nelegală, întrucât emiterea și aplicarea sa contravine prevederilor legii în

baza cărora i s-a calculat pensia de serviciu, respectiv art. 49 alin. (4) din

Legea nr. 94/1992, în vigoare la data emiterii și aplicării Hotărârii, articol

abrogat abia la 01 ianuarie 2011, prin art. 196 din Legea nr. 263/2010.

Totodată, a susținut că trebuie clarificată natura

juridică a pensiilor denumite în dreptul nostru intern "pensii

speciale" noțiune ce nu are corespondent lingvistic în dreptul european,

făcând referire la definirea regimului de pensii profesionale reglementate de

Directiva 96/97/CE a Consiliului din 20 decembrie 1996, care modifică Directiva

86/378/CEE precum și Directiva 2006/54/CE a Parlamentului European și a

Consiliului.

A invocat și "Raportul Reuniunii de consultare

privind încadrarea sistemelor speciale de asigurări sociale și/sau de pensii în

"sisteme de securitate socială legate de profesie", așa cum sunt

definite în Directiva 86/378/EEC modificată prin Directiva 96/97EC (Bruxelles,

31.91.2997)"care reglementează la nivelul legislației europene, pensiile

profesionale ca fiind :"Sistemele acoperite de pilonul al doilea(scheme

ocupaționale de securitate socială ce nu sunt guvernate de către Directiva

79/7/EEC și furnizează lucrătorilor prestații care intenționează să suplinească

sau să înlocuiască prestațiile furnizat de

sistemele generale de securitate socială.

"precizând concret ".celelalte

sisteme de pensii speciale analizate (militari,magistrați, personal auxiliar al

instanțelor și al parchetelor, personal diplomatic și consular, senatori și

deputați, funcționari publici parlamentari, polițiști) sunt în aprecierea

experților COM, sisteme ocupaționale si li se aplică prevederile Directivei 86/378/ECC"

Legat de aceste prevederi comunitare a invocat, în

dreptul național, Ordonanța de Urgență nr. 67/2007 privind aplicarea

principiului egalității de tratament între bărbați și femei în cadrul schemelor

profesionale de securitate socială, aprobată prin Legea nr. 44/2008, care

definește în art. 2 lit. a) schemele de securitate profesională.

În legătură cu considerentele de politică economică

folosite de Curtea Constituțională în Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010 referitoare

la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii privind stabilirea

unor măsuri în domeniul pensiilor, a arătat că rămân în afara reglementărilor

europene în domeniul pensiilor profesionale, aducând drept argument Hotărârea

Curții (Camera a doua) din 10 iunie 2010 - C-385/08 și 386/08.

În acest context recurentul reclamant a precizat că

supremația dreptului comunitar impune instanței naționale să aplice dreptul

comunitar si să înlăture aplicarea dispozițiilor naționale contrare,

independent de hotărârea instanței constituționale naționale care a decis

amânarea pierderii forței obligatorii a acelorași dispoziții, considerate neconstituționale.

II.

Considerentele înaltei Curți de Casație și Justiție.

Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului,

în raport cu criticile formulate și dispozițiile legale aplicabile, constată că

recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În ceea ce privește excepția de nelegalitate a H.G. nr.

737/2010, se constată că acest act administrativ normativ a fost emis în

aplicarea Legii nr. 119/2010, prin care s-a statuat că de la data intrării în

vigoare a acestei legi, categoriile de pensii enumerate la art. 1 stabilite pe

baza legislației anterioare devin pensii în înțelesul Legii nr. 19/2000, iar

Curtea Constituțională prin Decizia nr. 871/2010 a constatat că legea este

constituțională, legiuitorul având dreptul exclusiv de a dispune în funcție de

politica socială și fondurile disponibile asupra acordării pensiilor de

serviciu, precum și asupra cuantumului și condițiilor de acordare.

Argumentele prezentate de recurent în motivarea excepției

H.G. nr. 737/2010 reprezintă de fapt critici formulate cu privire la dispozițiile

Legii nr. 119/2010, despre care a arătat că nu putea modifica pensii aflate în

plată, stabilite printr-un act normativ anterior - Legea nr. 94/1992, decât cu

încălcarea principiului neretroactivității, a drepturilor câștigate de

beneficiarii unui sistem ocupațional de pensii, a art. 1 Protocol 1 C.E.D.O., a

principiului proporționalității și nediscriminării.

Or, dispozițiile Legii nr. 119/2010 în temeiul căreia s-a

emis H.G. nr. 737/2010, au făcut deja obiectul unor excepții de neconstituționalitate,

respinse prin Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, care a considerat că sunt

neîntemeiate criticile ce vizau încălcarea art. 1 alin. (5), art. 15 alin. (2),

art. 16 alin. (1), art. 44, art. 47, art. 53, art. 135 (2) lit. f) și art. 20

din Constituție, prin raportare la Primul Protocol adițional C.E.D.O. (art. 1),

Declarația Universală a Drepturilor Omului - art. 17, art. 23 pct. 3 și art. 25

pct. 1) Carta Drepturilor Fundamentale U.E. (art. 1, art. 17 alin. (1), art. 25,

art. 34 alin. (1) și art. 52 alin. (1).

De asemenea, prin Decizia nr. 873 din 25 iunie 2010 s-a

constatat că dispozițiile art. (1) lit. a), b), d) – i) și art. 2-12 din Legea nr.

119/2010 sunt constituționale, reținându-se în schimb neconstituționalitatea art.

1 lit. c) din Legea nr. 119/2010, în raport cu prevederile art. 124 alin. (3)

și art. 132 alin. (1) din Constituție (este vorba de pensiile de serviciu al

judecătorilor, procurorilor, respectiv magistraților - asistenți ai Curții

Constituționale).

Înalta Curte constată că instanța constituțională a

considerat că dispozițiile Legii nr. 119/2010 privind unele măsuri în domeniul

pensiilor, care prevăd recalcularea pensiilor de serviciu prin determinarea

punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul

de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000, nu încalcă principiul constituțional

instituit prin art. 15 alin. (2), al neretroactivității legii, luând în

considerare componentele pensiei de serviciu reglementată prin lege specială

pentru o anumită categorie profesională, respectiv pensia contributivă, care se

suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat și suplimentul care depășește

acest cuantum și se suportă din bugetul de stat.

Curtea Constituțională a reținut că acordarea acestui

supliment ține de politica statului în domeniul pensiilor și nu se subsumează

dreptului constituțional la pensie, așa cum este reglementat de art. 47 alin. (2)

Constituție, din rațiuni suficient de puternice cum ar fi criza economică,

pensiile speciale putând fi eliminate.

În Decizia nr. 873/2010 instanța constituțională a

clarificat conceptul de „drepturi câștigate" precizând că acestea pot

cuprinde numai prestațiile realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări,

care nu le-a afectat în nici un fel și așa cum a arătat și în Decizia nr. 458/2003

a statuat că „o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o

stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în

viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul vechii legi,

pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze

supraviețuirea legii vechi și să reglementeze modul de acțiune în timpul

următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare".

Pe baza celor două componente ale pensiei de serviciu,

ținând cont de împrejurarea că suplimentul din partea statului se acordă numai

în măsura în care există resursele financiare necesare, suprimarea pe viitor a

acestei componente nu încalcă art. 1 din Protocolul 1 adițional C.E.D.O., în

cauza Muller contra Austriei - 1972, instanța europeană subliniind că acest

text nu poate fi interpretat în sensul garantării numai unui anumit cuantum al

pensiei, ci numai a dreptului la pensie, de care intimata nu a fost privată

(cauza Bechen v.Cehia 2006, Kjartan Asmundsson v. Islanda).

Totodată, înalta Curte reține că abrogarea H.G. nr. 737

2010 prin O.U.G. nr. 59/2011 nu consfințește caracterul nelegal al acesteia, ci

constituie un procedeu juridic prin care un act normativ iese din vigoare, nu

mai produce efecte în ordinea juridică.

Din analiza efectuată mai sus rezultă că nu sunt motive

de nelegalitate a H.G. nr. 737/2010, că aceasta a fost emisă pentru organizarea

executării Legii nr. 119/2010 și este conformă cu legea în baza căreia s-a

adoptat.

În ceea ce privește neconstituționalitatea prevederilor

art. l lit. h) din Legea nr. 119/2010 și art. 196 lit. j) din Legea nr. 263/2010,

în măsura în care se aplică și consilierilor de conturi, înalta Curte reține

următoarele:

Într-adevăr, prin certificatul eliberat de Curtea

Constituțională în dosarul nr. 1200/D/2011 și depus la dosarul cauzei de către

recurentul reclamant, se adeverește că, prin Decizia nr. 297 din 27 martie

2012, s-a admis excepția de neconstituționalitate în dosarul nr. 48175/3/2010

al Tribunalului București și s-a constatat că dispozițiile art. l lit. h) din

Legea nr. 119/2010 și art. 196 lit. j) din Legea nr. 263/2010 sunt

neconstituționale în măsura în care se aplică și consilierilor de conturi.

La soluționarea prezentului recurs, însă, înalta Curte

nu se poate prevala de această decizie, dat fiind faptul că nu a fost publicată

în M. Of. așa cum prevăd dispozițiile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, cu

modificările și completările ulterioare și față de împrejurarea că excepția a

fost invocată într-o cauză similară, nu în cauza pendinte.

Neconstituționalitatea prevederilor art. l lit. h) din

Legea nr. 119/2010 și art. 196 lit. j) din Legea nr. 263/2010, constatată prin

decizia Curții Constituționale nr. 297 din 27 martie 2012 poate fi, însă,avută

în vedere la soluționarea litigiului pe fond, respectiv contestația formulată

împotriva deciziei nr. 238142 din 20 august 2010 a Casei Locale de Pensii

sector 2.

În consecință, pentru considerentele arătate și în

conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. înalta Curte va

respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de V.N.I. împotriva sentinței nr. 7451 din 18 decembrie 2011

a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 6 aprilie 2012