ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5119/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamantul E.M. a solicitat, în contradictoriu cu Casa de Pensii a Municipiului București și Guvernul României, anularea deciziei din 19 august 2010 emisă de Casa de Pensii București, precum și suspendarea H.G. nr. 737/2010, în temeiul prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004. Ulterior, reclamantul a precizat obiectul acțiunii, arătând că înțelege a solicita doar anularea H.G. nr. 737/2010 și că renunță la judecata acțiunii inițiale, respectiv la cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii București, precum și la cererea de suspendare a H.G.

nr. 737/2010. În temeiul art. 246 C. proc. civ., Curtea, reținând principiul disponibilității în procesul civil, a luat act de această renunțare. Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale a formulat cerere de intervenție în interesul Guvernului României, în calitate de contrasemnatar al actului normativ a cărui anulare se solicită, iar Curtea a admis în principiu cererea de intervenție accesorie. Prin întâmpinare, pârâtul Guvernul României a invocat excepția de netimbrare, excepția lipsei de interes, iar, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 4516 din 28 iunie 2011 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția de netimbrare și excepția lipsei interesului, ca nefondate; a respins cererea formulată de reclamantul E.M., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, ca neîntemeiată; a admis cererea de intervenție în interesul pârâtului Guvernul României, formulată de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: Cu privire la excepția de netimbrare, Curtea a constatat că aceasta este nefondată, câtă vreme reclamantul, în acord cu cele dispuse prin rezoluția judecătorului, a achitat taxa de timbru de 4 RON și timbrul judiciar de 0,3 RON, aferentă capătului de cerere având ca obiect anularea H.G.

nr. 737/2010. Instanța a apreciat că și excepția lipsei de interes a reclamantului se impune a fi respinsă ca nefondată, împrejurarea că actul normativ și-a produs deja efectele juridice fiind irelevantă, câtă vreme reclamantul afirmă vătămarea unui drept al său prin aplicarea H.G. nr. 737/2010, mai exact diminuarea cuantumului pensiei sale. Pe fondul cauzei, instanța a reținut că în speță se reclamă nelegalitatea H.G. nr. 737/2010, invocându-se încălcarea principiilor constituționale privind neretroactivitatea legii civile și a dreptului de proprietate, însă nu actul administrativ normativ anterior menționat, ci dispozițiile Legii nr. 119/2010 au statuat asupra recalculării tuturor pensiilor speciale, în acord cu algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000.

Astfel, Curtea a constatat că nu poate fi primită afirmația reclamantului în sensul că dispozițiile H.G. nr. 737/2010 încalcă principiile constituționale menționate, câtă vreme prin acestea nu se stabilește decât metodologia de recalculare în raport de criteriile prevăzute de legea în executarea căreia a fost emis. Instanța a apreciat că aserțiunea reclamantului, potrivit cu care dispozițiile art. 11 și art. 3 din H.G. nr. 737/2010 ar adăuga la lege, este nefondată, întrucât acestea fac trimitere la dispozițiile Legii nr. 119/2010, care au statuat recalcularea pensiilor stabilite pe baza legislației anterioare, fără a face deosebire după cum acestea au fost stabilite de organul competent sau ca urmare a contestațiilor promovate la instanțele judecătorești competente.

Curtea a mai reținut că prin art. 11 din H.G. nr. 737/2010 nu se încalcă principiul separației puterilor în stat, astfel cum a susținut reclamantul, câta vreme Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor nu se răsfrânge asupra prestațiilor deja obținute anterior intrării sale în vigoare, iar celelalte condiții privind acordarea acestora, respectiv stagiul efectiv de activitate în acea profesie și vârsta eligibilă, nu sunt afectate de noile reglementări. Pentru aceste motive, Curtea a respins cererea reclamantului ca neîntemeiată și, față de soluția dată capătului principal de cerere, în temeiul art. 49 și urm. C. proc. civ., a admis cererea de intervenție accesorie formulată în interesul pârâtului Guvernul României.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul E.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului declarat se critică hotărârea atacată, arătându-se că, în raport de considerentele reținute de instanța de fond, rezultă faptul că cererea de suspendare a fost respinsă pe considerentul neîndeplinirii condiției cazului bine justificat, condiție impusă prin art. 14 din Legea nr. 554/2004. Arată recurentul că în baza H.G. nr. 737/2010 i s-a „recalculat” pensia de serviciu, producându-i-se un prejudiciu cert și real în patrimoniul său și că pensia stabilită în baza H.G. nr. 737/2010 este inferioară celei ce i-ar fi fost determinată numai prin aplicarea Legii nr. 119/2010.

Recurentul apreciază că cererea sa de suspendare îndeplinește toate condițiile imperative și cumulative cerute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, inclusiv condiția cazului bine justificat, că judecătorul de fond nu a cercetat acțiunea sa, nu s-a raportat la motivele de suspendare invocate de acesta, fiind în prezența unei hotărâri lapidare pe aspectul motivării în fapt și în drept. Mai arată recurentul că judecătorul fondului nu a cercetat cauza pe aspectul priorității dreptului internațional în raport de dreptul intern, pe aspectul încălcării postulatelor constituționale, pe aspectul comparației dintre prevederile Legii nr. 119/2010 și prevederile din cuprinsul H.G. nr. 737/2010. Recurentul-reclamant solicită admiterea căii de atac promovate, modificarea sentinței recurate și admiterea pe fond a acțiunii acestuia, în sensul suspendării H. G. nr. 737/2010 privind „metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c)-lit.

h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor”. Prin concluziile scrise formulate în cauză, recurentul-reclamant arată că i-a fost emisă o decizie de revizuire a deciziei de recalculare emisă în baza Legii nr. 119/2010 și a H.G. nr. 737/2010, ceea ce demonstrează faptul că H.G. nr. 737/2010 a produs efecte juridice pe perioada în care s-a aflat în vigoare, fiind astfel corectă și legală soluția anulării dispusă de către instanța de fond. Recurentul critică hotărârea atacată, arătând că, în mod incorect, instanța de fond nu a reținut faptul că „Normele metodologice nu pot completa sau modifica legea pentru a căror punere în aplicare au fost elaborate”, precum și faptul că „H.G.

nr. 737/2010 are în vedere recalcularea unor drepturi de pensie anterior acordate, în raport de legea în vigoare la acea dată apreciind astfel că sunt încălcate prevederile art. 15 alin. (2) din Constituție și principiul neretroactivității legii civile. Concluzionează recurentul-reclamant că recalcularea urmărită prin H.G. nr. 737/2010 reprezintă în realitate suprimarea efectivă a dreptului la pensia de serviciu ocupațională și afectarea definitivă și iremediabilă a drepturilor de pensie în privința cuantumului acesteia, cu încălcarea dreptului comunitar, a principiilor și drepturilor constituționale și a întregii legislații interne în domeniul pensiilor, astfel că solicită admiterea căii de atac a recursului, cu consecința anulării sentinței civile din 28 iunie 2011 a Curții de Apel București, ca fiind netemeinică și nelegală.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 304 1 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată. Astfel, Înalta Curte are în vedere faptul că prin motivele de recurs formulate, recurentul-reclamant critică soluția pronunțată de instanța de fond cu privire la cererea de suspendare a H.G.

nr. 737/2010, cu care Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost inițial învestită, arătând că această cerere a fost respinsă pe considerentul neîndeplinirii condiției cazului bine justificat. Or, așa cum s-a reținut prin sentința recurată și cum rezultă și din actele și lucrările dosarului, în ședința publică din data de 12 aprilie 2011, reclamantul, prezent personal și asistat de avocat, a declarat că renunță la judecata acțiunii inițiale, inclusiv la cererea de suspendare a H.G. nr. 737/2010, instanța luând act de această renunțare în temeiul art. 246 C. proc. civ. În ceea ce privește criticile aduse sentinței recurate cu privire la modul de soluționare a cererii de anulare a H.G.

nr. 737/2010, Înalta Curte le apreciază ca fiind neîntemeiate, pentru următoarele considerente: Recurentul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere de anulare a H.G. nr. 737/2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor. Ca urmare a aplicării metodologiei aprobate de Guvernul României prin actul administrativ normativ a cărui anulare solicită, recurentului-reclamant i s-a diminuat substanțial dreptul de pensie stabilit anterior intrării în vigoare a cadrului normativ menționat. Examinând criticile formulate de recurent, Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, întrucât, în raport de actele și lucrările dosarului, nu poate fi reținută nelegalitatea actului administrativ cu caracter normativ a cărui anulare face obiectul prezentei cauze.

Înalta Curte reține că, prin acțiunea introductivă, recurentul-reclamant a criticat reducerea cuantumului pensiei de serviciu de care beneficia anterior intrării în vigoare a H.G. nr. 737/2010, în urma recalculării, în condițiile în care criteriile avute în vedere pentru recalculare prin metodologia prevăzută de H.G. nr. 737/2010 sunt cele stabilite prin Legea nr. 119/2010. Înalta Curte, din analiza actelor normative incidente cauzei, nu a reținut elemente de nelegalitate evidente ale actului administrativ normativ, care să poată fi valorificate în procedura cu care este învestită. Într-adevăr, H.G. nr. 737/2010 a fost adoptată în temeiul art. 108 din Constituție și al art. 3 alin. (3) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.

Verificând concordanța actului administrativ cu Legea nr. 119/2010, în baza și în aplicarea căreia a fost emisă, Înalta Curte constată că H.G. nr. 737/2010 îndeplinește numai o funcție tehnică, rezumându-se la a stabili instrumentele procedurale care să permită aplicarea actului normativ cu forță juridică superioară, în acord cu dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție și art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind nomele de tehnică legislativă.

În realitate, prevederile legale criticate de către recurentul-reclamant au fost preluate în cuprinsul actului administrativ din Legea nr. 119/2010, respectiv art. 3 alin. (1): „ Pensiile prevăzute la art. 1, stabilite potrivit prevederilor legilor cu caracter special, cuvenite sau aflate în plată, se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare” și art. 7 alin. (1) „Procedura de stabilire, plată, suspendare, recalculare, încetare și contestare a pensiilor recalculate potrivit prezentei legi este cea prevăzută de Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare”.

Așa fiind, Înalta Curte reține că nu există argumente valide care să conducă la concluzia că H.G. nr. 737/2010 ar fi depășit cadrul normativ fixat prin Legea nr. 119/2010, iar, pe de altă parte, acest act normativ cu forță juridică superioară a făcut deja obiectul controlului de constituționalitate sub aspectele criticate de reclamant. Prin urmare, instanța de control judiciar constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar hotărârea instanței de fond este temeinică și legală. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de E.M. împotriva sentinței civile nr. 4516 din 28 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 decembrie 2012.