ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5119/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5119/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamantul E.M. a

solicitat, în contradictoriu cu Casa de Pensii a Municipiului București și

Guvernul României, anularea deciziei din 19 august 2010 emisă de Casa de Pensii

București, precum și suspendarea H.G. nr. 737/2010, în temeiul prevederilor

art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Ulterior, reclamantul

a precizat obiectul acțiunii, arătând că înțelege a solicita doar anularea H.G.

nr. 737/2010 și că renunță la judecata acțiunii inițiale, respectiv la cererea

de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii

București, precum și la cererea de suspendare a H.G. nr. 737/2010.

În temeiul art. 246 C.

proc. civ., Curtea, reținând principiul disponibilității în procesul civil, a

luat act de această renunțare.

Ministerul Muncii,

Familiei și Protecției Sociale a formulat cerere de intervenție în interesul

Guvernului României, în calitate de contrasemnatar al actului normativ a cărui

anulare se solicită, iar Curtea a admis în principiu cererea de intervenție

accesorie.

Prin întâmpinare,

pârâtul Guvernul României a invocat excepția de netimbrare, excepția lipsei de

interes, iar, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii ca

neîntemeiată.

Prin sentința civilă

nr. 4516 din 28 iunie 2011 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal a respins excepția de netimbrare și excepția lipsei

interesului, ca nefondate; a respins cererea formulată de reclamantul E.M., în

contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, ca neîntemeiată; a admis cererea

de intervenție în interesul pârâtului Guvernul României, formulată de

Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Cu privire la

excepția de netimbrare, Curtea a constatat că aceasta este nefondată, câtă

vreme reclamantul, în acord cu cele dispuse prin rezoluția judecătorului, a

achitat taxa de timbru de 4 RON și timbrul judiciar de 0,3 RON, aferentă

capătului de cerere având ca obiect anularea H.G. nr. 737/2010.

Instanța a apreciat

că și excepția lipsei de interes a reclamantului se impune a fi respinsă ca

nefondată, împrejurarea că actul normativ și-a produs deja efectele juridice

fiind irelevantă, câtă vreme reclamantul afirmă vătămarea unui drept al său

prin aplicarea H.G. nr. 737/2010, mai exact diminuarea cuantumului pensiei

sale.

Pe fondul cauzei,

instanța a reținut că în speță se reclamă nelegalitatea H.G. nr. 737/2010,

invocându-se încălcarea principiilor constituționale privind neretroactivitatea

legii civile și a dreptului de proprietate, însă nu actul administrativ

normativ anterior menționat, ci dispozițiile Legii nr. 119/2010 au statuat

asupra recalculării tuturor pensiilor speciale, în acord cu algoritmul de

calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000.

Astfel, Curtea a

constatat că nu poate fi primită afirmația reclamantului în sensul că

dispozițiile H.G. nr. 737/2010 încalcă principiile constituționale menționate,

câtă vreme prin acestea nu se stabilește decât metodologia de recalculare în

raport de criteriile prevăzute de legea în executarea căreia a fost emis.

Instanța a apreciat

că aserțiunea reclamantului, potrivit cu care dispozițiile art. 11 și art. 3

din H.G. nr. 737/2010 ar adăuga la lege, este nefondată, întrucât acestea fac

trimitere la dispozițiile Legii nr. 119/2010, care au statuat recalcularea

pensiilor stabilite pe baza legislației anterioare, fără a face deosebire după

cum acestea au fost stabilite de organul competent sau ca urmare a

contestațiilor promovate la instanțele judecătorești competente.

Curtea a mai reținut

că prin art. 11 din H.G. nr. 737/2010 nu se încalcă principiul separației

puterilor în stat, astfel cum a susținut reclamantul, câta vreme Legea nr.

119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor nu se răsfrânge

asupra prestațiilor deja obținute anterior intrării sale în vigoare, iar

celelalte condiții privind acordarea acestora, respectiv stagiul efectiv de

activitate în acea profesie și vârsta eligibilă, nu sunt afectate de noile

reglementări.

Pentru aceste motive,

Curtea a respins cererea reclamantului ca neîntemeiată și, față de soluția dată

capătului principal de cerere, în temeiul art. 49 și urm. C. proc. civ., a

admis cererea de intervenție accesorie formulată în interesul pârâtului

Guvernul României.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs reclamantul E.M., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În motivarea

recursului declarat se critică hotărârea atacată, arătându-se că, în raport de

considerentele reținute de instanța de fond, rezultă faptul că cererea de

suspendare a fost respinsă pe considerentul neîndeplinirii condiției cazului

bine justificat, condiție impusă prin art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Arată recurentul că

în baza H.G. nr. 737/2010 i s-a „recalculat” pensia de serviciu,

producându-i-se un prejudiciu cert și real în patrimoniul său și că pensia

stabilită în baza H.G. nr. 737/2010 este inferioară celei ce i-ar fi fost

determinată numai prin aplicarea Legii nr. 119/2010.

Recurentul apreciază

că cererea sa de suspendare îndeplinește toate condițiile imperative și

cumulative cerute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, inclusiv condiția cazului

bine justificat, că judecătorul de fond nu a cercetat acțiunea sa, nu s-a

raportat la motivele de suspendare invocate de acesta, fiind în prezența unei

hotărâri lapidare pe aspectul motivării în fapt și în drept.

Mai arată recurentul

că judecătorul fondului nu a cercetat cauza pe aspectul priorității dreptului

internațional în raport de dreptul intern, pe aspectul încălcării postulatelor constituționale,

pe aspectul comparației dintre prevederile Legii nr. 119/2010 și prevederile

din cuprinsul H.G. nr. 737/2010.

Recurentul-reclamant

solicită admiterea căii de atac promovate, modificarea sentinței recurate și

admiterea pe fond a acțiunii acestuia, în sensul suspendării H. G. nr. 737/2010

privind „metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu

prevăzute la art. 1 lit. c)-lit. h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea

unor măsuri în domeniul pensiilor”.

Prin concluziile scrise

formulate în cauză, recurentul-reclamant arată că i-a fost emisă o decizie de

revizuire a deciziei de recalculare emisă în baza Legii nr. 119/2010 și a H.G.

nr. 737/2010, ceea ce demonstrează faptul că H.G. nr. 737/2010 a produs efecte

juridice pe perioada în care s-a aflat în vigoare, fiind astfel corectă și

legală soluția anulării dispusă de către instanța de fond.

Recurentul critică

hotărârea atacată, arătând că, în mod incorect, instanța de fond nu a reținut

faptul că „Normele metodologice nu pot completa sau modifica legea pentru a

căror punere în aplicare au fost elaborate”, precum și faptul că „H.G. nr.

737/2010 are în vedere recalcularea unor drepturi de pensie anterior acordate,

în raport de legea în vigoare la acea dată apreciind astfel că sunt încălcate

prevederile art. 15 alin. (2) din Constituție și principiul neretroactivității legii

civile.

Concluzionează

recurentul-reclamant că recalcularea urmărită prin H.G. nr. 737/2010 reprezintă

în realitate suprimarea efectivă a dreptului la pensia de serviciu ocupațională

și afectarea definitivă și iremediabilă a drepturilor de pensie în privința

cuantumului acesteia, cu încălcarea dreptului comunitar, a principiilor și

drepturilor constituționale și a întregii legislații interne în domeniul

pensiilor, astfel că solicită admiterea căii de atac a recursului, cu

consecința anulării sentinței civile din 28 iunie 2011 a Curții de Apel

București, ca fiind netemeinică și nelegală.

Examinând cauza și

sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu

dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanța de control

judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304

sau art. 304

1

C. proc. civ., în vederea casării sau modificării

hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de

materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Astfel, Înalta Curte

are în vedere faptul că prin motivele de recurs formulate, recurentul-reclamant

critică soluția pronunțată de instanța de fond cu privire la cererea de

suspendare a H.G. nr. 737/2010, cu care Curtea de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost inițial învestită, arătând că

această cerere a fost respinsă pe considerentul neîndeplinirii condiției

cazului bine justificat.

Or, așa cum s-a

reținut prin sentința recurată și cum rezultă și din actele și lucrările

dosarului, în ședința publică din data de

12 aprilie 2011, reclamantul, prezent

personal și asistat de avocat, a declarat că renunță la judecata acțiunii

inițiale, inclusiv la cererea de suspendare a H.G. nr. 737/2010, instanța luând

act de această renunțare în temeiul art. 246 C. proc. civ.

În ceea ce privește criticile

aduse sentinței recurate cu privire la modul de soluționare a cererii de anulare

a H.G. nr. 737/2010, Înalta Curte le apreciază ca fiind neîntemeiate, pentru următoarele

considerente:

Recurentul-reclamant a

învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere de anulare a H.G. nr.

737/2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu

prevăzute la art. 1 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul

pensiilor.

Ca urmare a aplicării

metodologiei aprobate de Guvernul României prin actul administrativ normativ a cărui

anulare solicită, recurentului-reclamant i s-a diminuat substanțial dreptul de pensie

stabilit anterior intrării în vigoare a cadrului normativ menționat.

Examinând criticile formulate

de recurent, Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală,

întrucât, în raport de actele și lucrările dosarului, nu poate fi reținută nelegalitatea

actului administrativ cu caracter normativ a cărui anulare face obiectul prezentei

cauze.

Înalta Curte reține că,

prin acțiunea introductivă, recurentul-reclamant a criticat reducerea cuantumului

pensiei de serviciu de care beneficia anterior intrării în vigoare a H.G. nr. 737/2010,

în urma recalculării, în condițiile în care criteriile avute în vedere pentru recalculare

prin metodologia prevăzută de H.G. nr. 737/2010 sunt cele stabilite prin Legea

nr. 119/2010.

Înalta

Curte, din analiza actelor normative incidente cauzei, nu a reținut elemente de

nelegalitate evidente ale actului administrativ normativ, care să poată fi valorificate

în procedura cu care este învestită.

Într-adevăr,

H.G. nr. 737/2010 a fost adoptată în temeiul art. 108 din Constituție și al

art. 3 alin. (3) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul

pensiilor.

Verificând

concordanța actului administrativ cu Legea nr. 119/2010, în baza și în aplicarea

căreia a fost emisă, Înalta Curte constată că H.G. nr. 737/2010 îndeplinește numai

o funcție tehnică, rezumându-se la a stabili instrumentele procedurale care să permită

aplicarea actului normativ cu forță juridică superioară, în acord cu dispozițiile

art. 1 alin. (5) din Constituție și art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind

nomele de tehnică legislativă.

În realitate,

prevederile legale criticate de către recurentul-reclamant au fost preluate în cuprinsul

actului administrativ din Legea nr. 119/2010, respectiv art. 3 alin. (1): „

Pensiile

prevăzute la art. 1, stabilite potrivit prevederilor legilor cu caracter special,

cuvenite sau aflate în plată, se recalculează prin determinarea punctajului mediu

anual și a cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut

de Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare” și art. 7

alin. (1) „Procedura de stabilire, plată, suspendare, recalculare, încetare și contestare

a pensiilor recalculate potrivit prezentei legi este cea prevăzută de Legea nr.

19/2000, cu modificările și completările ulterioare”.

Așa fiind, Înalta Curte

reține că nu există argumente valide care să conducă la concluzia că H.G. nr. 737/2010

ar fi depășit cadrul normativ fixat prin Legea nr. 119/2010, iar, pe de altă parte,

acest act normativ cu forță juridică superioară

a făcut deja obiectul

controlului de constituționalitate sub aspectele criticate de reclamant.

Prin

urmare, instanța de control judiciar constată că susținerile și criticile recurentului

sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar hotărârea instanței de fond este temeinică

și legală.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ.,

recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de E.M. împotriva sentinței civile nr. 4516 din 28 iunie 2011 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 4 decembrie 2012.