ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2100/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanții S.L.M.M. și E.V. au chemat în judecată Guvernul României, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâții și pe calea contenciosului administrativ să dispună suspendarea aplicării prevederilor Legii nr. 119/2010 și ale H.G. nr. 737/2010 până la soluționarea definitivă și irevocabilă a contestațiilor formulate împotriva deciziilor emise de casele locale de pensii și, obligarea pârâților, prin casele locale de pensii, la restituirea diferențelor de pensie reținute la plată, începând cu pensiile aferente lunii august 2010. În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că, în așa-zisul temei al Legii nr. 119/2010 și al H.G.

nr. 737/2010 acte normative ce contravin legislației Uniunii europene, jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului și Constituției României prin încălcarea principiilor neretroactivității, ale puterii lucrului judecat ale respectării și ocrotirii dreptului de proprietate și al nediscriminării, le-au fost „recalculate” fără acordul lor pensiile de serviciu aflate în plată, recalculare echivalentă cu exproprierea fără just temei și fără despăgubire corespunzătoare bunului expropriat. Reclamanții au susținut că, prin deciziile contestate li s-au adus grave prejudicii materiale, începând cu plata pensiilor aferente lunii august 2010, că aceste decizii continuă să-și producă efectele inacceptabile, prin diminuarea considerabilă a veniturilor din pensie, astfel că se impune suspendarea aplicării prevederilor Legii nr. 119/2010 și ale H.G.

nr. 737/2010, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a contestațiilor pe care le-au formulat. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 14 - 15 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Prin întâmpinarea formulată la data de 25 octombrie 2010, pârâtul Guvernul României a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, pentru neîndeplinirea procedurii prealabile față de Guvernul României.

Prin întâmpinarea formulată la data de 29 octombrie 2010, astfel cum a fost completată la data de 11 noiembrie 2010, pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale a invocat: excepția lipsei calității sale procesuale pasive, excepția neîndeplinirii procedurii prealabile, excepția netimbrării acțiunii, excepția inadmisibilității cererii de suspendare a aplicării Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, iar pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, pentru neîndeplinirea prevederilor art. 14 și 15 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Reclamanții au făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile, prin depunerea la dosarul cauzei a adresei de răspuns din 30 noiembrie 2010 emisă de Guvernul României.

În ședința publică din 13 ianuarie 2011, reclamanții au precizat că înțeleg să solicite instanței doar suspendarea executării H.G. nr. 737/2010. Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr. 128 din 13 ianuarie 2011 a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocate de pârâtul Guvernul României și a respins acțiunea astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanți. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că în cauza dedusă judecății, examinarea aparenței de legalitate a prevederilor H.G.

nr. 737/2010 a cărei suspendare se solicită, atât din perspectiva împrejurărilor de fapt și de drept evidențiate de reclamanți, cât și prin raportare la apărările autorităților pârâte, nu conduce la concluzia existenței unor indicii temeinice de natură să pună sub semnul întrebării prezumția de legalitate a Hotărârii de Guvern contestate, având în vedere că aceasta s-a emis pe baza și în executarea Legii nr. 119/2010. În plus, poziția Curții Constituționale, exprimată prin Decizia nr. 871 din 06 iulie 2010, publicată în M. Of. nr. 433/28.06.2010, a fost în sensul că dispozițiile Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor sunt constituționale.

În ce privește condiția prevenirii unei pagube iminente, în sensul de prejudiciu material viitor și previzibil, Curtea reține că este îndeplinită în cauză, întrucât măsura reducerii drepturilor de pensie efectiv încasate de reclamanți, urmare a aprobării și aplicării metodologiei de recalculare a pensiilor de serviciu, dovedită cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, este o măsură de natură să afecteze drepturile și interesele lor legitime. Împotriva acestei sentințe considerată nelegală și netemeinică au declarat recurs reclamanții S.L.M.M. și E.V. Recurenții au susținut, în esență, că instanța de fond, împotriva înscrisurilor relevante și consistente înmânate, nesocotind principiul contradictorialității necesar aflării adevărului a judecat cauza în câteva minute, lăsând necenzurate invectivele reprezentantei Ministerului Muncii la adresa reclamanților.

Prin așa-zisa recalculare a pensiilor de serviciu stabilite nu numai în baza O.U.G. nr. 36/2003 privind pensiile personalului consular și diplomatic, dar și în baza unor hotărâri judecătorești irevocabile, au fost încălcate următoarele prevederi și principii constituționale: - principiul securității raporturilor juridice, principiul înfăptuirii justiției, principiul neretroactivității legii civile, dreptul la un proces echitabil garantat de art. 21 alin. (3) din Constituția României, dreptul la pensie garantat de art. 47 alin. (2) din Constituție. În baza art. 11 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ interpretat în lumina jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, recurenții au invocat excepția de nelegalitate a prevederilor art. 11 din H.G.

nr. 737 din 21 iulie 2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzut la art. 1 lit. c) - h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor. Recursul este nefondat. S-a reținut, în mod constant, în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, că rezultă din interpretarea coroborată a prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, că măsura de excepție a suspendării executării unui act administrativ poate fi dispusă numai în situația îndeplinirii cumulative a celor două condiții expres prevăzute de lege: existența unui caz bine justificat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din lege, și iminența producerii unei pagube, în sensul art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege.

Sintagma de „cazuri bine justificate” semnifică, în condițiile art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, iar expresia „pagubă iminentă” desemnează prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

În ceea ce privește existența unui caz bine justificat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, instanța de judecată realizează doar o examinare sumară a situațiilor de fapt și de drept invocate de reclamant și care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ în privința căruia se solicită suspendarea executării; în principiu, cazul bine justificat nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte ce țin de legalitatea actului administrativ, deoarece acestea vizează fondul cauzei și pot fi analizate numai în cadrul soluționării acțiunii în anularea actului.

Se constată că recurenții-reclamanți au invocat, în esență, ca fiind împrejurări de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, motive de neconstituționalitate, de nelegalitate, de încălcare a principiilor și drepturilor fundamentale ale cetățenilor consacrate de dreptul convențional și din dreptul comunitar și de tratatele și pactele internaționale ratificate de România în această materie. Este de reținut, în primul rând, că încălcarea principiului legalității în dreptul administrativ și a principiului priorității dreptului comunitar sau a drepturilor fundamentale ale cetățenilor pot fi analizate numai cu ocazia judecării fondului pricinii.

Instanța de contencios administrativ are, neîndoielnic, competența verificării respectării de către actele administrative a supremației Constituției, a legilor, principiilor și drepturilor fundamentale consacrate de actul juridic fundamental al țării, dar o atare analiză nu poate fi realizată fără a se prejudeca fondul cauzei, întrucât argumentele invocate de reclamanți țin de însăși legalitatea actului administrativ normativ contestat. În ceea ce privește critica referitoare la încălcarea, prin H.G.

nr. 737/2010, a unor prevederi din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, în sensul că prin actul administrativ a cărei suspendare s-a solicitat s-a modificat și completat actul normativ cu forță juridică superioară în executarea căruia a fost emis, se apreciază că motivele concrete invocate de reclamanții-recurenți nu reprezintă, în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, împrejurări de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. Într-adevăr, urmare a efectuării unei examinări sumare, aparente, a conținutului textelor art. 3 alin. (1), art. 5 alin. (1), (2) și (4), art. 9 alin. (2) și (3) și art. 11 din H.G.

nr. 737/2010 cu dispozițiile generale ale Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, nu se desprinde, cu evidență, concluzia nerespectării de către executiv a prevederilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, astfel că nu se poate reține nici existența unei îndoieli serioase, temeinic fundamentate, cu privire la legalitatea metodologiei de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c) - h) din Legea nr. 119/2010.

Sunt nerelevante, privitor la îndeplinirea condiției prevenirii pagubei iminente, aspectele arătate în cuprinsul motivelor de recurs, dat fiind că prima condiție s-a constatat, prin sentința recurată și prin considerentele instanței de recurs, a nu fi îndeplinită, iar pentru a se putea dispune suspendarea actului administrativ este obligatorie, cum s-a mai învederat, întrunirea cumulativă a celor două condiții impuse de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2001 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare. În fine, nu este întemeiat nici motivul de recurs constând în nemotivarea de către judecătorul fondului a soluției dată cererii prin care reclamanții au învestit instanța de contencios administrativ.

Instanța de fond a pronunțat sentința atacată cu respectarea dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., procedând la arătarea, într-un mod sintetic dar suficient, a considerentelor de fapt și de drept care au fundamentat concluzia neîntrunirii în cauză a condiției cazului bine justificat, condiție obligatorie pentru a se putea dispune admiterea cererii reclamanților și suspendarea executării actului administrativ unilateral cu caracter normativ contestat, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare. În raport de cele mai sus arătate, constatându-se că nu sunt întemeiate motivele de recurs invocate în cauză, se va dispune, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de reclamanții S.L.M.M. și E.V. împotriva Sentinței civile nr. 128 din 13 ianuarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de S.L.M.M. și E.V. împotriva Sentinței civile nr. 128 din 13 ianuarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 8 aprilie 2011.