ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2100/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanții S.L.M.M. și E.V. au chemat în

judecată Guvernul României, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și

Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, solicitând instanței ca în

contradictoriu cu pârâții și pe calea contenciosului administrativ să dispună

suspendarea aplicării prevederilor Legii nr. 119/2010 și ale H.G. nr. 737/2010

până la soluționarea definitivă și irevocabilă a contestațiilor formulate

împotriva deciziilor emise de casele locale de pensii și, obligarea pârâților,

prin casele locale de pensii, la restituirea diferențelor de pensie reținute la

plată, începând cu pensiile aferente lunii august 2010.

În motivarea

acțiunii, reclamanții au arătat că, în așa-zisul temei al Legii nr. 119/2010 și

al H.G. nr. 737/2010 acte normative ce contravin legislației Uniunii europene,

jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului și Constituției României

prin încălcarea principiilor neretroactivității, ale puterii lucrului judecat

ale respectării și ocrotirii dreptului de proprietate și al nediscriminării,

le-au fost „recalculate” fără acordul lor pensiile de serviciu aflate în plată,

recalculare echivalentă cu exproprierea fără just temei și fără despăgubire

corespunzătoare bunului expropriat.

Reclamanții au

susținut că, prin deciziile contestate li s-au adus grave prejudicii materiale,

începând cu plata pensiilor aferente lunii august 2010, că aceste decizii

continuă să-și producă efectele inacceptabile, prin diminuarea considerabilă a

veniturilor din pensie, astfel că se impune suspendarea aplicării prevederilor

Legii nr. 119/2010 și ale H.G. nr. 737/2010, până la soluționarea definitivă și

irevocabilă a contestațiilor pe care le-au formulat.

În drept, au fost

invocate dispozițiile art. 14 - 15 din Legea contenciosului administrativ nr.

554/2004.

Prin întâmpinarea

formulată la data de 25 octombrie 2010, pârâtul Guvernul României a invocat

excepția inadmisibilității acțiunii, pentru neîndeplinirea procedurii

prealabile față de Guvernul României.

Prin întâmpinarea

formulată la data de 29 octombrie 2010, astfel cum a fost completată la data de

11 noiembrie 2010, pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale a

invocat: excepția lipsei calității sale procesuale pasive, excepția

neîndeplinirii procedurii prealabile, excepția netimbrării acțiunii, excepția

inadmisibilității cererii de suspendare a aplicării Legii nr. 119/2010 privind

stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, iar pe fond, a solicitat

respingerea acțiunii ca nefondată, pentru neîndeplinirea prevederilor art. 14

și 15 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Reclamanții au făcut

dovada îndeplinirii procedurii prealabile, prin depunerea la dosarul cauzei a

adresei de răspuns din 30 noiembrie 2010 emisă de Guvernul României.

În ședința publică

din 13 ianuarie 2011, reclamanții au precizat că înțeleg să solicite instanței

doar suspendarea executării H.G. nr. 737/2010.

Curtea de Apel

București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința

civilă nr. 128 din 13 ianuarie 2011 a respins excepția inadmisibilității

acțiunii invocate de pârâtul Guvernul României și a respins acțiunea astfel cum

a fost precizată, formulată de reclamanți.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța a reținut că în cauza dedusă judecății, examinarea

aparenței de legalitate a prevederilor H.G. nr. 737/2010 a cărei suspendare se

solicită, atât din perspectiva împrejurărilor de fapt și de drept evidențiate

de reclamanți, cât și prin raportare la apărările autorităților pârâte, nu

conduce la concluzia existenței unor indicii temeinice de natură să pună sub

semnul întrebării prezumția de legalitate a Hotărârii de Guvern contestate,

având în vedere că aceasta s-a emis pe baza și în executarea Legii nr.

119/2010.

În plus, poziția

Curții Constituționale, exprimată prin Decizia nr. 871 din 06 iulie 2010,

publicată în M. Of. nr. 433/28.06.2010, a fost în sensul că dispozițiile Legii

privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor sunt constituționale.

În ce privește

condiția prevenirii unei pagube iminente, în sensul de prejudiciu material

viitor și previzibil, Curtea reține că este îndeplinită în cauză, întrucât

măsura reducerii drepturilor de pensie efectiv încasate de reclamanți, urmare a

aprobării și aplicării metodologiei de recalculare a pensiilor de serviciu,

dovedită cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, este o măsură de natură să

afecteze drepturile și interesele lor legitime.

Împotriva acestei

sentințe considerată nelegală și netemeinică au declarat recurs reclamanții

S.L.M.M. și E.V.

Recurenții au

susținut, în esență, că instanța de fond, împotriva înscrisurilor relevante și

consistente înmânate, nesocotind principiul contradictorialității necesar

aflării adevărului a judecat cauza în câteva minute, lăsând necenzurate

invectivele reprezentantei Ministerului Muncii la adresa reclamanților.

Prin așa-zisa

recalculare a pensiilor de serviciu stabilite nu numai în baza O.U.G. nr.

36/2003 privind pensiile personalului consular și diplomatic, dar și în baza

unor hotărâri judecătorești irevocabile, au fost încălcate următoarele

prevederi și principii constituționale:

- principiul

securității raporturilor juridice, principiul înfăptuirii justiției, principiul

neretroactivității legii civile, dreptul la un proces echitabil garantat de

art. 21 alin. (3) din Constituția României, dreptul la pensie garantat de art.

47 alin. (2) din Constituție.

În baza art. 11 alin.

(4) din Legea contenciosului administrativ interpretat în lumina jurisprudenței

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și

fiscal, ca și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, recurenții

au invocat excepția de nelegalitate a prevederilor art. 11 din H.G. nr. 737 din

21 iulie 2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de

serviciu prevăzut la art. 1 lit. c) - h) din Legea nr. 119/2010 privind

stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.

Recursul este

nefondat.

S-a reținut, în mod

constant, în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal, că rezultă din interpretarea coroborată a

prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu

modificările și completările ulterioare, că măsura de excepție a suspendării

executării unui act administrativ poate fi dispusă numai în situația

îndeplinirii cumulative a celor două condiții expres prevăzute de lege:

existența unui caz bine justificat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din

lege, și iminența producerii unei pagube, în sensul art. 2 alin. (1) lit. ș)

din lege. Sintagma de „cazuri bine justificate” semnifică, în condițiile art. 2

alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, împrejurările legate de starea de

fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința

legalității actului administrativ, iar expresia „pagubă iminentă” desemnează

prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea

previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu

public.

În ceea ce privește

existența unui caz bine justificat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din

Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, instanța de

judecată realizează doar o examinare sumară a situațiilor de fapt și de drept

invocate de reclamant și care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în

privința legalității actului administrativ în privința căruia se solicită

suspendarea executării; în principiu, cazul bine justificat nu poate fi

argumentat prin invocarea unor aspecte ce țin de legalitatea actului

administrativ, deoarece acestea vizează fondul cauzei și pot fi analizate numai

în cadrul soluționării acțiunii în anularea actului.

Se constată că

recurenții-reclamanți au invocat, în esență, ca fiind împrejurări de natură să

creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ,

motive de neconstituționalitate, de nelegalitate, de încălcare a principiilor

și drepturilor fundamentale ale cetățenilor consacrate de dreptul convențional

și din dreptul comunitar și de tratatele și pactele internaționale ratificate de

România în această materie.

Este de reținut, în

primul rând, că încălcarea principiului legalității în dreptul administrativ și

a principiului priorității dreptului comunitar sau a drepturilor fundamentale

ale cetățenilor pot fi analizate numai cu ocazia judecării fondului pricinii.

Instanța de contencios administrativ are, neîndoielnic, competența verificării

respectării de către actele administrative a supremației Constituției, a

legilor, principiilor și drepturilor fundamentale consacrate de actul juridic

fundamental al țării, dar o atare analiză nu poate fi realizată fără a se

prejudeca fondul cauzei, întrucât argumentele invocate de reclamanți țin de

însăși legalitatea actului administrativ normativ contestat.

În ceea ce privește

critica referitoare la încălcarea, prin H.G. nr. 737/2010, a unor prevederi din

Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, în

sensul că prin actul administrativ a cărei suspendare s-a solicitat s-a

modificat și completat actul normativ cu forță juridică superioară în

executarea căruia a fost emis, se apreciază că motivele concrete invocate de

reclamanții-recurenți nu reprezintă, în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din

Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, împrejurări de fapt și de

drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității

actului administrativ. Într-adevăr, urmare a efectuării unei examinări sumare,

aparente, a conținutului textelor art. 3 alin. (1), art. 5 alin. (1), (2) și

(4), art. 9 alin. (2) și (3) și art. 11 din H.G. nr. 737/2010 cu dispozițiile

generale ale Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul

pensiilor, nu se desprinde, cu evidență, concluzia nerespectării de către

executiv a prevederilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele

de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, astfel

că nu se poate reține nici existența unei îndoieli serioase, temeinic

fundamentate, cu privire la legalitatea metodologiei de recalculare a

categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c) - h) din Legea

nr. 119/2010.

Sunt nerelevante,

privitor la îndeplinirea condiției prevenirii pagubei iminente, aspectele

arătate în cuprinsul motivelor de recurs, dat fiind că prima condiție s-a

constatat, prin sentința recurată și prin considerentele instanței de recurs, a

nu fi îndeplinită, iar pentru a se putea dispune suspendarea actului

administrativ este obligatorie, cum s-a mai învederat, întrunirea cumulativă a

celor două condiții impuse de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2001 a

contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

În fine, nu este

întemeiat nici motivul de recurs constând în nemotivarea de către judecătorul

fondului a soluției dată cererii prin care reclamanții au învestit instanța de

contencios administrativ. Instanța de fond a pronunțat sentința atacată cu

respectarea dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., procedând la

arătarea, într-un mod sintetic dar suficient, a considerentelor de fapt și de

drept care au fundamentat concluzia neîntrunirii în cauză a condiției cazului

bine justificat, condiție obligatorie pentru a se putea dispune admiterea

cererii reclamanților și suspendarea executării actului administrativ

unilateral cu caracter normativ contestat, în temeiul art. 14 din Legea nr.

554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările

ulterioare.

În raport de cele mai

sus arătate, constatându-se că nu sunt întemeiate motivele de recurs invocate

în cauză, se va dispune, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

respingerea ca nefondat a recursului declarat de reclamanții S.L.M.M. și E.V.

împotriva Sentinței civile nr. 128 din 13 ianuarie 2011 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de S.L.M.M. și E.V. împotriva Sentinței civile nr. 128 din 13 ianuarie

2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 8 aprilie 2011.