ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4880/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată

următoarele:

Constată

că reclamantul M.V. a invocat în cadrul Dosarului înregistrat sub nr. 5882/85/2010

la Tribunalul Sibiu excepția de nelegalitate a H.G. nr. 737/2010 privind metodologia

de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c)

- h) Legea nr. 119/2010, în contradictoriu cu pârâții Casa Județeană de Pensii Sibiu

și Guvernul României.

În motivarea excepției de nelegalitate,

se susține de către reclamant faptul că prin hotărârea a cărei nelegalitate a înțeles

să o invoce i se diminuează substanțial dreptul de pensie, stabilit anterior intrării

în vigoarea a actului administrativ atacat și a Legii nr. 119/2010, încălcându-se

astfel principiul constituțional al neretroactivității legii, consacrat în art.

15 alin. (2) Constituție.

Reclamantul susține, totodată, că dreptul

la pensie a fost stabilit în baza Legi nr. 567/2004, act normativ care este în vigoare,

astfel încât acesta trebuie menținut în cuantumul prevăzut de această lege, și nu

modificat prin aplicarea retroactivă a legii noi.

Se invocă în acest sens Decizia Curții

Constituționale nr. 375/2005, prin care s-a stabilit că noile reglementări nu pot

fi aplicate cu efecte retroactive, respectiv în privința cuantumului pensiilor stabilite

anterior, ci numai pentru viitor, începând cu data intrării în vigoare a acestora,

precum și Decizia nr. 57/2006, prin care s-a stabilit că modificarea sau completarea

legislației în materia drepturilor de pensie poate fi aplicată numai de la data

intrării acesteia în vigoare .

Reclamantul mai susține că hotărârea atacată

contravine art. l din Protocolul 1 referitor la protecția proprietății, iar Curtea

Europeană a Drepturilor Omului a reținut că dreptul la pensie și dreptul de serviciu

sunt asimilate dreptului de proprietate (cauza Buchen contra Cehiei), că dreptul

la pensie este un bun (cauza Andreejeva contra Letoniei), iar o reducere substanțială

a pensiei ar putea fi considerată ca afectând substanța dreptului de proprietate

(cauza Muller contra Austriei).

De asemenea, actul administrativ atacat

contravine flagrant prevederilor art. 12 Carta Europeană, revizuită, ratificată

de România prin Legea nr. 74/1999, potrivit cu care părțile semnatare au obligația

să stabilească și să mențină un regim de securitate socială și să depună eforturi

a menține regimul de securitate la un nivel cât mai ridicat.

Pârâta Casa Județeană de Pensii Sibiu a

invocat prin întâmpinare excepția de inadmisibilitate, susținând faptul că excepția

de nelegalitate, reglementată de art. 4 alin. (1) Legea nr. 554/2004, poate avea

ca obiect numai actele administrative individuale și nu și pe cele cu caracter normativ,

pentru care legea instituie o altă procedură.

Prin întâmpinarea formulată de către Guvernul

României s-a invocat, de asemenea, excepția de inadmisibilitate a excepției de nelegalitate

ridicată de către reclamant, susținându-se în esență faptul că excepția de nelegalitate,

reglementată de art. 4 alin. (1) Legea nr. 554/2004, poate avea ca obiect numai

actele administrative individuale și nu și pe cele cu caracter normativ, pentru

care legea instituie o altă procedură .

Prin sentința nr. 125 din 20 aprilie 2011,

Curtea de Apel Alba-Iulia a respins excepția inadmisibilității invocată de către

pârâții Guvernul României și Casa Județeană de pensii Sibiu.

A respins excepția de nelegalitate a H.G.

nr. 737/2010 invocată de către reclamantul M.V., în contradictoriu cu pârâții Casa

Județeană de Pensii Sibiu, și Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță

a reținut următoarele:

- Excepția de inadmisibilitate nu poate

fi primită, întrucât din interpretarea coroborată a prevederilor art. 4 alin.

(1) și (2) și a art. 11 alin. (4) Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat

prin Legea nr. 262/2007, rezultă că este admisibilă excepția de nelegalitate invocată

cu privire la un act administrativ cu caracter normativ. Acesta deoarece, dacă legiuitorul

permite atacarea unui act administrativ normativ oricând, cu atât mai mult actul

administrativ normativ poate fi contestat pe calea excepției de nelegalitate, astfel

cum s-a reținut în mod constant în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

(Decizia nr. 135/2009).

Analizând excepția de nelegalitate, Curtea

a constatat că aceasta este neîntemeiată având în vedere următoarele considerente:

- actul normativ a cărui nelegalitate s-a

invocat în prezenta cauză a fost emis, astfel cum rezultă chiar din titlul lui,

în vederea aplicării dispozițiilor Legii nr. 119/2010, care la art. 3 alin. (3)

stabilește că: " În termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei

legi, se elaborează metodologia de recalculare a pensiilor prevăzute la art. 1,

care se aprobă prin hotărâre a Guvernului".

- nu actul administrativ contestat este

cel care a generat situația juridică nouă, diferită de cea care a existat la data

recunoașterii dreptului la pensie de serviciu a reclamantului, ci actul în baza

căruia acesta a fost emis, respectiv Legea nr. 119/2010, care prevede la art. l

alin. (3) că pensiile stabilite potrivit prevederilor legilor cu caracter special,

cuvenite sau aflate în plată se recalculează prin determinarea punctajului mediu

anual și a cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut

de Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările.

- H.G. nr. 737/2010 vizează doar stabilirea

unor proceduri practice, cu ajutorul cărora se asigură aducerea la îndeplinire a

dispozițiilor Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.

- prin urmare, dispozițiile hotărârii a

cărei nelegalitate se invocă de către reclamant nu depășesc cadrul juridic impus

de actul normativ în a cărui executare a fost emisă.

- prin Decizia nr. 873/2010, Curtea Constituțională

a reținut că, având în vedere condiționarea posibilității statului de a acorda pensiile

speciale de elemente variabile, așa cum sunt resursele financiare de care dispune,

faptul că acestor prestații ale statului nu li se opune contribuția asiguratului

la fondul din care se acordă aceste drepturi, precum și caracterul succesiv al acestor

prestații, dobândirea dreptului la pensie specială nu poate fi considerată ca instituind

o obligație ad aeternum a statului de a acorda acest drept, singurul drept câștigat

reprezentând doar prestațiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii

reglementări și asupra cărora legiuitorul nu ar putea interveni decât prin încălcarea

dispozițiilor art. 15 alin. (2) Constituție.

- în ceea ce privește jurisprudența Curții

Europene a Drepturilor Omului dezvoltată în aplicarea prevederilor art. 1 alin.

(1) Protocolul nr. 1 la Convenție, se constată că reclamanții beneficiază de un

bun în sensul Convenției în ceea ce privește dreptul la pensie. Insă, în jurisprudența

Curții Europene a Drepturilor Omului s-a reținut în mod constant că reprezintă privarea

de un bun situația în care o persoană este lipsită total de pensie sau de drepturile

de asigurări sociale (cauza Buchen contra Cehiei și Kjartan Asmundsson contra Islandei).

Atunci când, din considerente obiective, măsura dispusă printr-o nouă reglementare

determină numai reducerea cuantumului dreptului de asigurări sociale ea nu reprezintă

o încălcare a art. l din Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs

reclamantul M.V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în temeiul dispozițiilor

art. 304 pct. 9 C. proc. civ..

Susține, în esență, recurentul că hotărârea

a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii în sensul că instanța a omis

să analizeze criticile de nelegalitate a H.G. nr. 737/2010 în raport chiar de dispozițiile

Legii nr. 119/2010. Dezvoltând acest motiv de recurs recurentul-reclamant reiterează

susținerile formulate în fața primei instanțe cu privire la nelegalitatea hotărârii

de guvern.

Examinând cauza și sentința atacată, în

raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum

și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce

vor fi arătate în continuare.

Astfel, potrivit prevederilor art. 3

alin. (3) Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor,

,,În termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, se elaborează

metodologia de recalculare a pensiilor prevăzute la art. 1, care se aprobă prin

hotărâre a Guvernului".

În temeiul acestor prevederi legale, precum

și al dispozițiilor art. 108 Constituția României, Guvernul României a adoptat H.G.

nr. 737/2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu

prevăzute la art. 1 lit. c) - h) Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri

în domeniul pensiilor.

Așa cum o arată și titlul actului administrativ

normativ contestat, prin conținutul acestuia se reglementează „metodologia de recalculare

a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c) - h) Legea nr.

119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor", constituind

normele procedurale efective de punere în executare a dispozițiilor legale în temeiul

cărora a fost emis actul administrativ în discuție.

H.G. nr. 737/2010 nu conține, așadar, principii

sau norme de drept substanțial referitoare la pensii, acestea fiind reglementate

de Legile nr. 19/2000 și nr. 119/2010, dispozițiile acestui din urmă act normativ

constituind și temeiul legal al emiterii actului administrativ contestat.

Aceasta rezultă din însuși conținutul actului

administrativ contestat, raportat la prevederile art. 3 alin. (3) Legea nr. 119/2010,

care definesc în mod explicit rolul și sfera de reglementare a actului emis în temeiul

și aplicarea acestei legi, respectiv acela de a se constitui într-o sumă de procedee

tehnice, practice, pe baza cărora să se realizeze operațiunea de transformare a

pensiilor de serviciu în pensii în înțelesul Legii nr. 19/2000; H.G. nr. 737/2010

îndeplinește, deci, o simplă funcție metodologică (tehnică), iar nu un rol creator

sau modificator de drepturi, de natura celor invocate de intimata-reclamantă, care

prin criticile aduse vizează, în realitate, Legea nr. 119/2010, criticile neputând

fi, însă, transpuse în procedura de control a legalității actului administrativ

contestat.

Rolul H.G. nr. 737/2010, precum și sfera

de aplicare a acesteia, se rezumă la stabilirea instrumentelor de ordin procedural,

practic, care să permită aplicarea dispozițiilor actului legislativ cu forță juridică

superioară, care este Legea nr. 119/2010, pentru a cărei executare a fost emis actul

administrativ contestat și ale cărei dispoziții nu le încalcă.

Or, prin Decizia nr. 871/2010, Curtea Constituțională

a statuat că dispozițiile Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor

sunt constituționale, instanța constituțională analizând legea respectivă inclusiv

din perspectiva prevederilor și principiilor constituționale și comunitare invocate

în speța de față, după cum urmează: art. 1 alin. (5) referitor la respectarea Constituției,

a supremației sale și a legilor, art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea

legii civile, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi a cetățenilor,

art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 47 referitor la nivelul de

trai și dreptul la pensie, art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi

sau libertăți și art. 135 alin. (2) lit. f) privind obligația statului de a asigura

crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții, precum și prevederile

art. 20 din Constituție prin raportare la următoarele acte internaționale: Primul

Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților

fundamentale, și anume art. 1 referitor la proprietate; Declarația Universală a

Drepturilor Omului, și anume art. 17 cu privire la dreptul de proprietate, art.

23 pct. 3 cu privire la dreptul la o retribuire echitabilă și la protecție socială

și art. 25 pct. 1 privind dreptul la un nivel de trai decent; Carta drepturilor

fundamentale a Uniunii Europene, și anume art. 1 privind demnitatea umană, art.

17 alin. (1) privind dreptul de proprietate, art. 25 privind drepturile persoanelor

în vârstă, art. 34 alin. (1) privind securitatea socială și asistența socială și

art. 52 alin. (1) privind întinderea și interpretarea drepturilor și principiilor.

Față de cele prezentate se va reține că,

prin criticile de nelegalitate formulate, reclamantul își manifestă nemulțumirea,

în realitate, față de dispozițiile de ordin substanțial cuprinse în Legea nr. 119/2010,

ce constituie temeiul emiterii de către Guvern a actului administrativ contestat,

iar nu față de normele pur tehnice, de aplicare a legii, conținute de acest din

urmă act.

Așa fiind, constatându-se că actul administrativ

contestat nu încalcă prevederile legale pentru a căror executare a fost emis și

că în mod corect, a apreciat prima instanță că este neîntemeiată excepția de nelegalitate

a H.G. nr. 737/2010, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de M.V., împotriva sentinței nr. 125 din 20 aprilie 2011 a Curții

de Apel Alba-Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 21 octombrie 2011.