ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4610/2011

Obiectul acțiunii Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta T.M.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, suspendarea în tot a H.G. nr. 737 din 21 iulie 2010 privind metodologia de recalculare a pensiilor de serviciu prevăzute la art. 1 lit. e)-h) din Legea nr. 119/2010. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, modificată, respectiv cazul bine justificat și iminența producerii unei pagube care constă în diminuarea drastică a drepturilor sale de pensie. Prin întâmpinare, pârâtul a invocat excepția lipsei calității procesuale active, arătând că reclamanta nu face dovada drepturilor existente, prevăzute de lege și care să fi fost vătămate de actul contestat, și excepția lipsei de interes întrucât aceasta nu justifică un interes legitim, personal, născut și actual, a folosului practic urmărit, prin punerea în mișcare a procedurii judiciare. Pe fond, a cerut respingerea cererii, întrucât prezumția de legalitate și veridicitate de care se bucură actul administrativ determină principiul executării acestuia din oficiu, suspendarea actului administrativ fiind o măsură de excepție. În cauză a fost formulată cerere de intervenție în interesul pârâtului de către Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința nr. 3173 din 03 mai 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins a excepțiile lipsei calității procesuale active și lipsei de interes, precum și cererea de suspendare formulată de reclamantă, ca neîntemeiate. Prin aceeași sentință a admis cererea de intervenție formulată de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale în interesul pârâtului.

Considerentele reținute de prima instanță în motivarea soluției sale Pentru a pronunța această soluție, prima instanța a reținut, în esență, următoarele: În privința excepțiilor lipsei calității procesuale active și lipsei de interes, prima instanță a reținut că pârâtul a invocat argumente comune, ce țin de soluționarea pe fond a cauzei, respectiv că reclamanta nu face dovada dreptului pretins și nici a vătămării. Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut, sub aspectul îndeplinirii condiției cazului bine justificat, că împrejurările invocate de reclamantă nu sunt de natură să creeze „o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ”, având în vedere că actul administrativ cu caracter normativ a fost dat în aplicarea Legii nr. 119/2010, iar metodologia aprobată prin acest act nu completează sau modifică Legea nr. 119/2010, dispozițiile art. 5 alin. (1) și (4) din H.G. nr. 737/2010 fiind în concordanță cu dispozițiile legale sus-menționate. Aspectele invocate de reclamantă privind condițiile speciale de muncă care au impus restricții și privațiuni deosebite, deși incontestabile, nu pot fi avute în vedere la pronunțarea suspendării actului administrativ, acestea făcând obiectul analizei oportunității actului normativ, de competență exclusivă a legiuitorului. De asemenea, nici apărările reclamantei vizând exproprierea nu pot fi avute în vedere, în condițiile în care hotărârea de Guvern este emisă în aplicarea legii și nu se relevă dispoziții care derogă sau adaugă la lege.

Recursul declarat în cauză Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta T.M.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând prevederile art. 304 pct. 7, 8 și 9 și art. 304 1 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă a reiterat argumentele invocate în fața primei instanțe, susținând că prin actul administrativ atacat, ca urmare a recalculării pensiei de serviciu, i s-a produs un prejudiciu cert și real în patrimoniul său, întrucât pensia stabilită astfel este inferioară celei ce i-ar fi fost determinată prin Legea nr. 119/2010. În esență, a arătat că sunt îndeplinite cerințele impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004, modificată, inclusiv cazul bine justificat față de care prima instanță nu s-a raportat la motivele invocate, fiind încălcate astfel prevederile art. 261 pct. 5 C. proc. civ. În speță, recurenta a susținut că există indicii care răstoarnă prezumția de legalitate a hotărârii atacate, în cauză încălcându-se principiul neretroactivității legii consacrat de art. 15 din Constituție. Astfel, data nașterii dreptului de pensie echivalează cu data îndepliniri condițiilor legale prevăzute de lege și cu data solicitării deschiderii dreptului la pensie în raport de legea în vigoare la acea dată. Așadar, legislația intrată în vigoare ulterior acestei date nu poate retroactiva și nu poate fi aplicată, cu efect de recalculare a cuantumului pensiei, or, hotărârea atacată are în vedere însăși recalcularea unor drepturi de pensie anterior acordate, în raport de legislația în vigoare la acea dată. În concluzie, recurenta a arătat că prin hotărârea atacată se încalcă prevederile art. 17 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene și art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și art. 3, art. 4. art. 47 alin. (1) și (2), art. 44 alin. (1) și (3), art. 53 alin. (1) și (2) din Constituția României. Totodată, invocând și Decizia nr. 574/2006 a Curții Constituționale.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinările formulate în cauză, pârâtul și intervenientul au solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate, pârâtul arătând și faptul că cererea a rămas fără obiect, întrucât actul administrativ atacat a fost abrogat. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 , Înalta Curte constată că recursul este nefondat. 1. Argumentele corespunzătoare motivelor de recurs invocate Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu suspendarea executării H.G. nr. 737/2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, invocând în drept dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004. Ca urmare a aplicării metodologiei aprobate de Guvernul României prin actul administrativ normativ a cărui suspendare se solicită, recurentei-reclamante, vizată de art. 1 lit. g) ce se referă la pensiile de serviciu ale personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă, i s-au diminuat substanțial drepturile de pensie stabilite anterior intrării în vigoare a cadrului normativ menționat. Examinând aspectele invocate de reclamantă, prima instanță a ajuns la concluzia că nu s-a dovedit îndeplinirea condiției „cazului bine justificat”, respectiv că nu au fost identificate „împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ” după cum indică art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, concluzie ce este împărtășită și de instanța de recurs. Potrivit dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, pentru a se putea dispune măsura suspendării executării unui act administrativ, măsură excepțională în contextul în care acesta beneficiază de prezumția de legalitate, trebuie dovedită, într-o situație concretă, îndeplinirea cumulativă a celor două condiții „cazul bine justificat” și „paguba iminentă”. În speță, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă a dovedit numai îndeplinirea celei de-a doua condiții, într-adevăr, ca efect al recalculării pensiilor, drepturile stabilite fiind diminuate cu mult față de cele anterioare. Cuantumul pensiei rezultat în urma recalculării nu poate însă constitui prin el însuși un motiv suficient pentru a se admite acțiunea, cu atât mai mult cu cât criteriile avute în vedere pentru recalculare prin metodologia prevăzută de H.G. nr. 737/2010, sunt cele stabilite prin Legea nr. 119/2010. Înalta Curte, la fel ca și prima instanță, nu a decelat elemente de nelegalitate evidentă a actului administrativ normativ, care să poată fi valorificate în procedura sumară cu care este învestită. Într-adevăr, H.G. nr. 737/2010, publicată în M. Of. al României nr. 528/29.07.2010, a fost adoptată în temeiul art. 108 din Constituție și al art. 3 alin. (3) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, din examinarea înscrisurilor dosarului neputând fi identificate elemente de nelegalitate aparentă în operațiunea elaborării și adoptării sale. De asemenea, verificând sumar concordanța actului administrativ cu Legea nr. 119/2010, în baza și în aplicarea căreia a fost emis, prin prisma motivelor invocate de recurentă, Înalta Curte constată că H.G. nr. 737/2010 îndeplinește numai o funcție tehnică, rezumându-se la a stabili instrumentele procedurale care să permită aplicarea actului normativ cu forță juridică superioară, în acord cu dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție și art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind nomele de tehnică legislativă. În realitate, prevederile legale criticate de către recurenta-reclamantă au fost preluate în cuprinsul actului administrativ din chiar Legea nr. 119/2010, respectiv art. 3 alin. (1): „ Pensiile prevăzute la art. 1, stabilite potrivit prevederilor legilor cu caracter special, cuvenite sau aflate în plată, se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare” și art. 7 alin. (1) „Procedura de stabilire, plată, suspendare, recalculare, încetare și contestare a pensiilor recalculate potrivit prezentei legi este cea prevăzută de Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare”. Așa fiind, în limitele procedurii de față, Înalta Curte reține că nu există argumente valide care să conducă la concluzia că H.G. nr. 737/2010 ar fi depășit cadrul normativ fixat prin Legea nr. 119/2010. În fine, nu este întemeiată nici critica constând în nemotivarea de către judecătorul fondului a soluției date cererii prin care reclamanta a învestit instanța de contencios administrativ. Prima instanța a pronunțat sentința atacată cu respectarea dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., procedând la arătarea, într-un mod sintetic, dar suficient, a considerentelor de fapt și de drept care au fundamentat concluzia neîntrunirii în cauză a condiției cazului bine justificat, condiție obligatorie pentru a se putea dispune admiterea cererii reclamantei și suspendarea executării actului administrativ unilateral cu caracter normativ contestat, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare. Cât privește excepția lipsei de obiect invocată de către intimatul-pârât, Înalta Curte reține că într-adevăr prin O.U.G. nr. 59/2011 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor a fost abrogată H.G. nr. 737/2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, însă acest act a intervenit ulterior pronunțării sentinței recurate, caz în care H.G. nr. 737/2010 a produs efecte până la momentul abrogării, efecte supuse cenzurii instanței de contencios administrativ. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse , în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a și art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.