ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 145/2012

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. 1. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII–a contencios administrativ și fiscal, la data de 14 octombrie 2010, sub nr. 9917/2/2010, reclamantele R.M., C.E. și A.F. au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună suspendarea Hotărârii Guvernului nr. 737 din 24 iulie 2010 publicată in M. Of. al României nr. 528 din data de 29 iulie 2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu, prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor masuri în domeniul pensiilor.

În motivarea cererii, reclamantele au arătat că prin actul normativ a cărui suspendare o solicită, pârâtul a adoptat normele metodologice de recalculare a pensiilor de serviciu prevăzute de art. 1 lit. c) – h) din Legea nr. 119/2010, iar măsura dispusă este în mod evident nelegală și de natură să producă grave prejudicii reclamanților. Pârâtul Guvernul României a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția lipsei de interes în promovarea prezentei acțiuni.

În cauză a formulat cerere de intervenție accesorie în interesul pârâtului Guvernul României, Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, în calitate de inițiator al actului normativ, solicitând respingerea cererii de suspendare, cerere admisă în principiu în ședința publică din 15 noiembrie 2010. Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 426 din 24 ianuarie 2011, a respins excepțiile lipsei calității procesuale active și lipsei de interes, invocate de către pârâtul Guvernul României, ca neîntemeiate. A admis cererea formulată de reclamantele R.M., C.E. și A.F.

în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României și intervenientul accesoriu Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și în baza dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, a dispus suspendarea executării Hotărârii Guvernului nr. 737/2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c) - h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, publicată în M. Of. nr. 528 din 29 iulie 2010, până la pronunțarea instanței de fond. A respins cererea de intervenție accesorie în interesul pârâtului Guvernul României, formulată de intervenientul accesoriu Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin cererea dedusă judecății, s-a solicitat suspendarea executării H.G. nr. 737 din 24 iulie 2010, privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c) - h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, publicată în M. Of. nr. 528 din 29 iulie 2010, până la pronunțarea instanței de fond, reclamantele fiind pensionare și beneficiare ale unor pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c) din Legea nr. 119/2010, în calitate de fost personal auxiliar de specialitate în cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea.

În aceste condiții, Curtea a apreciat că este evidentă calitatea de persoane ce pot pretinde o vătămare a drepturilor decurgând din calitatea de pensionar, adusă prin actul normativ a cărui suspendare se solicită, astfel încât reclamantele au calitate procesuală activă și justifică un interes actual și direct în promovarea și susținerea acțiunii ce vizează suspendarea efectelor actului normativ pe baza căruia urma să li se recalculeze cuantumul pensiilor. Totodată, în ceea ce privește excepțiile invocate, Curtea a constatat că susținerile pârâtului referitoare la epuizarea efectelor actului normativ nu au relevanță asupra interesului reclamantelor, în condițiile în care, deși recalculate pensiile, în situația suspendării efectelor hotărârii de guvern, acestea ar putea beneficia, în continuare, de pensiile în cuantumul anterior.

Pe fondul cererii de suspendare, Curtea a avut în vedere că orice act administrativ se bucură de prezumția de autenticitate, în sensul că actul emană în mod real de la cine se afirmă că emană, prezumția de veridicitate, în sensul că actul reflectă în mod real ceea ce a stabilit autoritatea emitentă și prezumția de legalitate, în sensul că actul a fost emis cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege, fiind el însuși titlu executoriu în baza căruia se inițiază procedura executării silite cu obligația corelativă a adresanților de a respecta și pune în aplicare dispozițiile acestuia.

Cu toate acestea, prezumția legalității actelor administrative, alături de celelalte prezumții, reprezintă o prezumție relativă ce poate fi răsturnată prin dovedirea, fie a faptului că autoritățile administrative au încălcat sau aplicat greșit legea, fie că deciziile lor nu se întemeiază pe lege, legiuitorul stabilind pârghii pentru a asigura că respectarea acestor exigențe de către autorități este efectiv asigurată. În cauză, Curtea, procedând la o sumară verificare a Hotărârii Guvernului nr. 737 din 24 iulie 2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c) - h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, publicată în M. Of.

nr. 528 din 29 iulie 2010, a reținut că aspectele care fundamentează ideea unei îndoieli serioase cu privire la legalitatea actului administrativ solicitat a fi suspendat sunt legate de aparenta încălcare a dispozițiilor Legii nr. 119/2010, în a cărei aplicare a fost dată H.G. nr. 737 din 24 iulie 2010. Astfel, art. 2 prevede că „ În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, pensiile de serviciu, stabilite în baza legilor cu caracter special, cuvenite sau aflate în plată, se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii, utilizându-se algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, și respectând metodologia din prezenta hotărâre.”, iar art. 3 alin. (1) din H.G.

nr. 737/2010 prevede că „ În cazul persoanelor cărora la data stabilirii pensiei de serviciu li s-a determinat și punctajul mediu anual în sistemul public, potrivit Legii nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul procesului de recalculare li se atribuie acel punctaj mediu anual și cuantumul pensiei din sistemul public corespunzător acestuia.” Astfel, se instituie ca element determinat, prin metodologia de calcul adoptată prin actul normativ contestat, un punctaj mediu anual in sistemul public, calculat potrivit legii nr. 19/2000 la momentul emiterii deciziei de pensionare, pentru anumite categorii de persoane, deși acesta nu a avut nicio relevanta sub aspectul stabilirii pensiei de serviciu și nici nu a avut aplicabilitate în privința stabilirii cuantumului pensiei la acel moment, astfel încât aceasta nu avea niciun interes să atace decizia de pensionare prin care s-a determinat un astfel de punctaj, interesul la acel moment nefiind actual, pe când pentru categoriile de persoane cărora nu li s-a stabilit un astfel de punctaj mediu anual, acesta se determină prin aplicarea metodologiei reglementate în cuprinsul H.G.

nr. 737/2010. Or, prima instanță a apreciat că Legea nr. 119/2010 nu prevede posibilitatea luării în calcul a vechilor decizii, ci prevede, în art. 3, că pensiile „se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii”. De asemenea, art. 5 alin. (1) din hotărârea contestata prevede că „recalcularea pensiilor de serviciu, prin determinarea punctajului mediu anual in sistemul public, se face pe baza documentelor existente in dosarele de pensii”, rezultând astfel că nu se are în vedere situația de la momentul recalculării, ci situația de la un moment mult anterior în numeroase cazuri, de natura a crea prejudicii pensionarilor si implicit si reclamanților prin neluarea in calcul a unor împrejurări relevante sub aspectul stabilirii drepturilor de la momentul recalculării, intervenite ulterior.

Mai mult, alin. (4) introduce chiar interdicția de a se valorifica și perioade realizate după data stabilirii sau recalculării pensiei de serviciu in baza legii speciale. În privința prevederilor art. 11 din H.G. nr. 737/2010, Curtea a considerat că aceste dispoziții ridică o problemă de constituționalitate sub aspectul respectării principiului separației puterilor în stat, prevăzut de art. 1 alin. (4) din Constituția României, precum și în privința respectării standardelor de calitate și precizie ale unui act normativ. În ceea ce privește caracterul iminent al pagubei, instanța a reținut că acesta decurge din prevederile art. 2 din H.G.

nr. 737 din 24 iulie 2010, în condițiile în care acest act administrativ a intrat în vigoare la data de 29 iulie 2010, iar recalcularea pensiilor este prevăzut a fi efectuată „într-o perioadă de 30 de zile de la data intrării în vigoare”, ulterior recalculării reclamantele urmând să beneficieze de o pensie într-un cuantum diminuat, cu repercusiuni asupra situației materiale și familiale.

Curtea nu a primit argumentele reclamanților referitoare la neîndeplinirea, de către înseși Legea nr. 119/2010, a exigențelor blocului de convenționalitate pentru a întruni cerințele noțiunii autonome de „lege” care să constituie un fundament valabil din punct de vedere convențional pentru actul administrativ care reglementează procedura de recalculare a pensiilor, în ceea ce privește măsura recalculării în sine a pensiilor, apreciind că această analiză nu poate fi făcută în această procedură sumară a analizării aparenței de legalitate a actului administrativ cu caracter normativ, fiind un atribut exclusiv al instanței de fond. 2. Recursul declarat în cauză. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Guvernul României, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Recurentul a criticat hotărârea instanței de fond ca fiind dată cu aplicarea greșită a legii având în vedere întrucât, suspendarea în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 are caracterul unei măsuri procesuale facultative și nu obligatorii pentru instanță, suspendarea putând fi dispusă numai după verificarea condițiilor impuse de art. 14 și dovedirea faptului că este mai oportună neaplicarea temporară și provizorie a actului administrativ, decât aplicarea acestuia. Recurentul a mai arătat că în cauza de față, pentru a dispune suspendarea executării actului administrativ, cu privire la îndeplinirea primei condiții impuse de art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, și anume cea a cazului bine justificat, instanța de fond s-a limitat la a preciza că, la nivel de aparență, actul administrativ normativ supus suspendării nu îndeplinește condițiile de fond și de formă ale actului ce se impunea a fi emis.

De asemenea, cu privire la a doua condiție prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004, "existența unei pagube iminente'", instanța de fond a reținut doar că aceasta este îndeplinită, întrucât actul contestat provoacă părții reclamante pagube importante de ordin material prin reducerea pensiei, cu repercusiuni asupra situației materiale și familiale. Așadar, din motivarea sentinței contestate rezultă că, în mod netemeinic și nelegal, s-au antamat în această etapă procesuală chestiuni de fond, iar analiza făcută de prima instanță excede, evident, cadrului procesual limitat al unei cereri de suspendare provizorie a executării, deoarece prejudiciază fondul litigiului. Pe de altă parte, în mod constant s-a reținut că prezumția de nelegalitate nu poate opera în condițiile în care actul administrativ este rezultatul prerogativei legale a emitentului.

Având în vedere că, în general, atât legalitatea subiectivă, cât și cea obiectivă a unui act administrativ cu executare imediată sau prin operațiuni determinate ca număr sau durată se apreciază la momentul emiterii sale și că, în speță, H.G. nr. 737/2010 a fost publicată în M. Of. al Românie nr. 528 din data de 29 iulie 2010, apreciem că dispozițiile acestui act normativ sunt temeinice și legale, fiind rezultatul prerogativei legale a Executivului, astfel cum a fost stabilită de legiuitor prin dispozițiile Legii nr. 119/2010, act normativ care până la această dată nu a fost declarat neconstituțional. Așa fiind, împrejurările din cazul de față nu erau de natură a crea o îndoială serioasă asupra legalității H.G.

nr. 737/2010, prin care a fost organizată executarea normelor cu forță juridică superioară cuprinse în Legea nr. 119/2010, în vigoare la data soluționării cererii de suspendare. Totodată, recurentul a mai arătat că prima instanță a ignorat faptul că actul administrativ contestat, la data pronunțării sentinței, fusese executat material, reclamantei fiindu-i comunicată decizia de recalculare, astfel încât nu se mai putea dispune suspendarea executării acestuia. În subsidiar, recurentul a învederat instanței că H.G. nr. 737/2010 a fost în mod expres abrogată prin art. 4 din O.U.G. nr. 59/2011 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor prevăzute la art. l lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, publicată în M. of.

nr. 457 din 30 iunie 2011. II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu criticile formulate și dispozițiile legale aplicabile, constată că recursul declarat de Guvernul României împotriva sentinței nr. 426 din 24 ianuarie 2011 este fondat, urmând a fi admis, în sensul modificării hotărârii atacate și a respingerii cererii de suspendare a executării H.G. nr. 737/2010 ca rămasă fără obiect, pentru următoarele considerente: Potrivit prevederilor art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 „În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral, până la pronunțarea instanței de fond”.

Rezultă din prevederile legale citate că măsura suspendării executării unui act administrativ este limitată sub aspect temporal, putând fi dispusă numai până la pronunțarea instanței de fond. Rațiunea acestei limitări este evidentă, constând în aceea că prin pronunțarea unei soluții cu privire la fondul cauzei, fie se constată legalitatea actului administrativ și, deci, punerea în executare devine necesară, fie se constată nelegalitatea actului și se dispune desființarea acestuia iar suspendarea executării nu se mai impune, rămânând fără obiect. În speță, obiectul acțiunii reclamanților îl constituie suspendarea, până la pronunțarea instanței de fond, a efectelor H.G. nr. 737 din 21 iulie 2010 privind „metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute de art. 11 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010.

Așa cum rezultă din MO nr. 457 la data de 30 iunie Guvernul României a adoptat O.U.G. nr. 59 prin care a fost abrogat H.G. nr. 737 din 21 iulie 2010, astfel că, cererea de suspendare a acestei hotărâri a rămas fără obiect. Cum actul administrativ a cărei executare s-a cerut a fi suspendată în cauză a fost desființat, cererea reclamanților a rămas fără obiect, astfel că în temeiul art. 312 alin. (1) teza I-a C. proc. civ., recursul declarat de Guvernul României împotriva sentinței civile nr. sentinței nr. 426 din 24 ianuarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal va fi admis în sensul respingerii cererii de suspendare ca rămasă fără obiect. Pentru aceleași considerente va fi admisă și cererea de intervenție accesorie formulată de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Guvernul României împotriva sentinței nr. 426 din 24 ianuarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică, în parte, sentința atacată în sensul că respinge cererea de suspendare a executării H.G. nr. 737/2010, ca rămasă fără obiect. Admite cererea de intervenție accesorie formulată de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale. Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 ianuarie 2012.