ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4130/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanta Ț.D. a

solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României anularea Hotărârii

Guvernului nr. 737/2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de

pensii de serviciu prevăzut la art. 1 lit. c) - h) din Legea nr. 119/2010

privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor publicat în M. Of. al

României Partea I nr. 528 din 29 iulie 2010.

Prin întâmpinare

Guvernul României a invocat excepția lipsei calității procesuale active a

reclamantei, întrucât aceasta nu face dovada drepturilor existente prevăzute de

lege și care să fi fost vătămate prin actul contestat, după cum nu face dovada

legăturii de cauzalitate între actul administrativ contestat și vătămarea

invocată.

S-a invocat, de

asemenea excepția lipsei de interes a reclamantei în soluționarea cererii de

anulare, susținând că aceasta nu face dovada interesului legitim personal,

născut și actual condiție de exercițiu a oricărei acțiuni în justiție, deci și

pentru promovarea prezentei cereri de anulare a H.G. nr. 737/2010. S-a precizat

că această hotărâre a fost pusă în executare, pensiile de serviciu stabilite în

baza legilor speciale cuvenite sau aflate în plată sunt deja recalculate de

către casele teritoriale de pensii în evidența cărora se află beneficiarii

pensiilor de servicii și emise noile decizii de pensii.

Ministerul Muncii,

Familiei și Protecției Sociale a depus cerere de intervenție în interesul

pârâtului Guvernul României, prin care a solicitat respingerea acțiunii

susținând că hotărârea de guvern a fost emisă cu respectarea dispozițiilor

cuprinse în Constituție și cele din Legea nr. 119/2010.

Prin Sentința civilă

nr. 206 din 6 octombrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei de interes, a

respins ca lipsită de interes cererea formulată de către reclamantă având ca

obiect anularea H.G. nr. 737/2010, cu citarea Consiliului Național pentru

Combaterea Discriminării, a admis cererea de intervenție accesorie în interesul

pârâtului formulată de către Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale

și a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului.

Pentru a pronunța

această soluție instanța de fond a reținut H.G. nr. 737/2010 a fost abrogată

expres prin O.U.G. nr. 59/2011 publicată în M. Of. al României nr. 457 din 30

iunie 2011.

Dată fiind soluția

cererii principale în ceea ce privește cererea de intervenție aceasta a fost

admisă întrucât prin apărările sale intervenientul a contribuit la obținerea soluției

favorabile pârâtului.

Instanța de fond a

respins și excepția lipsei calității procesuale active, motivând că reclamanta

este titulara unui drept care a fost afectat prin emiterea actului

administrativ atacat.

Împotriva hotărârii

instanței de fond, reclamanta Ț.D. a declarat recurs, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea

recursului se arată că prin H.G. nr. 737/2010 s-a aprobat metodologia de punere

în aplicare a prevederilor Legii nr. 119/2010 prin care s-a dispus anularea pensiei

pentru limită de vârstă a reclamantei, stabilită la suma lunară de 4.545 RON.

Prin Decizia de

pensionare nr. 248412 din 15 septembrie 2009 emisă de Casa Județeană de Pensii

Mureș. în baza actului normativ anterior invocat, iar prin Decizia nr. 248412 din

31 august 2010, pensia i-a fost redusă la cuantumul lunar de 1.555 RON, ca

efect al recalculării prin punerea în aplicare a metodologiei de recalculare

aprobată prin Hotărârea de Guvern atacată.

Recurenta consideră

că dreptul de proprietate i-a fost vătămat prin actul normativ atacat. Curtea

Europeană a Drepturilor Omului a observat că, în materie de pensii, odată ce o

persoană a fost admisă într-o funcție publică, acea persoană a dobândit un

drept (de a primi pensia corespunzătoare prevăzută de lege pentru îndeplinirea

serviciului public), care constituie un „bun" în sensul art. 1 al

Protocolului nr. 1 (cauzele Azinas v. Cipru, Apostolakis v. Grecia). Dreptul la

alocația de pensie constituie, un drept patrimonial în sensul art. 1 al

primului Protocol adițional, fiind suficient stabilit de autoritățile naționale

în baza legislației în vigoare (cauzele Gauygusuz v. Austria și Bunchen v.

Republica Cehă).

Recurenta mai susține

că existența pagubei iminente este evidentă având în vedere că aplicarea H.G.

nr. 737/2010 implică o reducere cu peste 65% a pensiei (mai exact cu 65,79%, în

condițiile în care pensia inițială era în sumă de 4.545 RON, iar cea

recalculată este de 1.555 RON), pensie care constituie unicul mijloc de

subzistență.

Prin actul normativ

atacat, statul a avut o ingerință față de dreptul la pensie, care a fost

stabilit inițial în mod legal.

Art. 1 al primului

Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor și Libertăților

Fundamentale ale Omului, nu pune restricții libertății statelor de a decide

dacă să pună în practică orice formă de schemă de securitate socială sau în a

alege tipul sau cuantumul beneficiilor ce vor fi generate de schema ce va fi

aleasă. Însă, deîndată ce statul contractant a pus în vigoare legislația care

acordă plata dreptului de securitate socială (indiferent dacă este sau nu

condiționată de o prealabilă plată de contribuții), această legislație trebuie

considerată ca generând un interes pecuniar ocrotit de art. 1 al Protocolului

nr. 1 și art. 14 din Convenție, pentru toate persoanele care satisfac cerințele

legale de pensionare (cauzele Stec și alții v. Regatul Unit, Andrejeva v.

Letonia).

Prin urmare,

prevederile art. 1 al primului Protocol adițional se aplică indiferent de modul

de organizare a schemelor de securitate socială și a felului în care este

finanțat fondul de pensii respectiv (Cauza Wieczorek v. Polonia).

Recurenta mai arată

că instanțele judecătorești sunt obligate, în temeiul dispozițiilor art. 20 din

Constituție și a obligațiilor pe care România și le-a asumat în urma

ratificării unor pacte, convenții și tratate privitoare la drepturile

fundamentale ale omului, să ignore legile interne și interpretările Curții

Constituționale a României care contravin reglementărilor internaționale și

interpretărilor date acestora de organele abilitate. Curtea Europeană a

constatat că statutul conferit Convenției în dreptul intern permite instanțelor

naționale să înlăture - din oficiu sau la cererea părților - prevederile

dreptului intern pe care le consideră incompatibile cu Convenția și

Protocoalele sale adiționale.

Examinând cauza și

sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele

invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii,

inclusiv cu cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată

că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la

această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare

arătate.

Potrivit art. 3 alin.

(3) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor,

„în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, se

elaborează metodologia de recalculare a pensiilor prevăzute la art. 1, care se

aprobă prin hotărâre a Guvernului".

În temeiul acestor

prevederi legale, precum și al dispozițiilor art. 108 din Constituția României,

Guvernul României a adoptat Hotărârea nr. 737/2010 privind metodologia de

recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c) -

h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.

Așa cum o arată și

titlul actului administrativ normativ contestat, prin conținutul acestuia se

reglementează „metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu

prevăzute la art. 1 lit. c) - h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor

măsuri în domeniul pensiilor", constituind normele procedurale efective de

punere în executare a dispozițiilor legale în temeiul cărora a fost emis actul

administrativ în discuție.

H.G. nr. 737/2010 nu

conține, așadar, principii sau norme de drept substanțial referitoare la

pensii, acestea fiind reglementate de Legile nr. 19/2000 și nr. 119/2010,

dispozițiile acestui din urmă act normativ constituind și temeiul legal al

emiterii actului administrativ contestat.

Rolul Hotărârii

Guvernului nr. 737/2010, precum și sfera de aplicare a acesteia, se rezumă la

stabilirea instrumentelor de ordin procedural, practic, care să permită

aplicarea dispozițiilor actului legislativ cu forță juridică superioară, care

este Legea nr. 119/2010, pentru a cărei executare a fost emis actul

administrativ contestat și ale cărei dispoziții nu le încalcă.

Însuși art. 1 lit. c)

din Legea nr. 119/2010 impune recalcularea și conferă criteriul algoritmului de

calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000, dispozițiile hotărârii atacate nedepășind

cadrul juridic impus de actul normativ în a cărui executare a fost emisă.

Analizând încălcarea

art. 1 din Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Înalta

Curte constată că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului

când, din considerente obiective, măsura dispusă printr-o nouă reglementare

determină numai reducerea cuantumului valoric al dreptului de asigurări

sociale, o asemenea ipoteză nu reprezintă încălcarea art. 1 din Protocolul 1 la

Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cu atât mai mult cu cât noul nivel

este determinat în funcție de sistemul contributivității, iar, în aceste

condiții, reducerea cuantumului unei pensii speciale până la nivelul determinat

de aplicarea principiului contributivității, nu reprezintă nici o măsură

nejustificată, nici o măsură care să depășească criteriile cerute de

jurisprudența CEDO, recunoscute și în art. 53 din Constituția României.

Practic, reclamanta

critică reducerea cuantumului pensiilor de serviciu de care beneficiau anterior

intrării în vigoare a H.G. nr. 737/2010, în urma recalculării, în condițiile în

care criteriile avute în vedere pentru recalculare prin metodologia prevăzută

de H.G. nr. 737/2010, sunt cele stabilite prin Legea nr. 119/2010.

Verificând

concordanța actului administrativ cu Legea nr. 119/2010, în baza și în

aplicarea căreia a fost emis, prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte

constată că H.G. nr. 737/2010 îndeplinește numai o funcție tehnică,

rezumându-se la a stabili instrumentele procedurale care să permită aplicarea

actului normativ cu forță juridică superioară, în acord cu dispozițiile art. 1

alin. (5) din Constituție și art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind

nomele de tehnică legislativă.

De asemenea, Înalta

Curte constată că instanța de fond în mod corect a apreciat că reclamanta nu

mai are interes în soluționarea cererii, având în vedere faptul că H.G. nr.

737/2010 a fost abrogată prin O.U.G. nr. 59/2011.

Înalta Curte are în

vedere faptul că activitatea judiciară nu poate fi inițiată și întreținută fără

justificarea unui interes legitim încălcat.

Literatura de

specialitate și practica judiciară au statuat că interesul reprezintă o

condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil,

trebuind să fie îndeplinit nu doar cu prilejul promovării acțiunii ci și în

momentul întocmirii altor acte procedurale.

Interesul reprezintă

folosul practic material sau moral pe care îl urmărește cel ce promovează

acțiunea, acesta trebuind a fi legitim, personal, născut și actual.

Având în vedere că

actul normativ a fost abrogat instanța de fond a admis excepția lipsei de

interes.

Prin urmare, Înalta

Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu

pot fi primite.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Ț.D. împotriva Sentinței nr. 206 din 6 octombrie 2011 a Curții de

Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 16 octombrie 2012.

Procesat de GGC - LM