ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4130/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamanta Ț.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României anularea Hotărârii Guvernului nr. 737/2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzut la art. 1 lit. c) - h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor publicat în M. Of. al României Partea I nr. 528 din 29 iulie 2010. Prin întâmpinare Guvernul României a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, întrucât aceasta nu face dovada drepturilor existente prevăzute de lege și care să fi fost vătămate prin actul contestat, după cum nu face dovada legăturii de cauzalitate între actul administrativ contestat și vătămarea invocată.

S-a invocat, de asemenea excepția lipsei de interes a reclamantei în soluționarea cererii de anulare, susținând că aceasta nu face dovada interesului legitim personal, născut și actual condiție de exercițiu a oricărei acțiuni în justiție, deci și pentru promovarea prezentei cereri de anulare a H.G. nr. 737/2010. S-a precizat că această hotărâre a fost pusă în executare, pensiile de serviciu stabilite în baza legilor speciale cuvenite sau aflate în plată sunt deja recalculate de către casele teritoriale de pensii în evidența cărora se află beneficiarii pensiilor de servicii și emise noile decizii de pensii. Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale a depus cerere de intervenție în interesul pârâtului Guvernul României, prin care a solicitat respingerea acțiunii susținând că hotărârea de guvern a fost emisă cu respectarea dispozițiilor cuprinse în Constituție și cele din Legea nr. 119/2010.

Prin Sentința civilă nr. 206 din 6 octombrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei de interes, a respins ca lipsită de interes cererea formulată de către reclamantă având ca obiect anularea H.G. nr. 737/2010, cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, a admis cererea de intervenție accesorie în interesul pârâtului formulată de către Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului. Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut H.G. nr. 737/2010 a fost abrogată expres prin O.U.G. nr. 59/2011 publicată în M. Of. al României nr. 457 din 30 iunie 2011. Dată fiind soluția cererii principale în ceea ce privește cererea de intervenție aceasta a fost admisă întrucât prin apărările sale intervenientul a contribuit la obținerea soluției favorabile pârâtului.

Instanța de fond a respins și excepția lipsei calității procesuale active, motivând că reclamanta este titulara unui drept care a fost afectat prin emiterea actului administrativ atacat. Împotriva hotărârii instanței de fond, reclamanta Ț.D. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului se arată că prin H.G. nr. 737/2010 s-a aprobat metodologia de punere în aplicare a prevederilor Legii nr. 119/2010 prin care s-a dispus anularea pensiei pentru limită de vârstă a reclamantei, stabilită la suma lunară de 4.545 RON. Prin Decizia de pensionare nr. 248412 din 15 septembrie 2009 emisă de Casa Județeană de Pensii Mureș. în baza actului normativ anterior invocat, iar prin Decizia nr. 248412 din 31 august 2010, pensia i-a fost redusă la cuantumul lunar de 1.555 RON, ca efect al recalculării prin punerea în aplicare a metodologiei de recalculare aprobată prin Hotărârea de Guvern atacată.

Recurenta consideră că dreptul de proprietate i-a fost vătămat prin actul normativ atacat. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a observat că, în materie de pensii, odată ce o persoană a fost admisă într-o funcție publică, acea persoană a dobândit un drept (de a primi pensia corespunzătoare prevăzută de lege pentru îndeplinirea serviciului public), care constituie un „bun" în sensul art. 1 al Protocolului nr. 1 (cauzele Azinas v. Cipru, Apostolakis v. Grecia). Dreptul la alocația de pensie constituie, un drept patrimonial în sensul art. 1 al primului Protocol adițional, fiind suficient stabilit de autoritățile naționale în baza legislației în vigoare (cauzele Gauygusuz v. Austria și Bunchen v. Republica Cehă).

Recurenta mai susține că existența pagubei iminente este evidentă având în vedere că aplicarea H.G. nr. 737/2010 implică o reducere cu peste 65% a pensiei (mai exact cu 65,79%, în condițiile în care pensia inițială era în sumă de 4.545 RON, iar cea recalculată este de 1.555 RON), pensie care constituie unicul mijloc de subzistență. Prin actul normativ atacat, statul a avut o ingerință față de dreptul la pensie, care a fost stabilit inițial în mod legal. Art. 1 al primului Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului, nu pune restricții libertății statelor de a decide dacă să pună în practică orice formă de schemă de securitate socială sau în a alege tipul sau cuantumul beneficiilor ce vor fi generate de schema ce va fi aleasă.

Însă, deîndată ce statul contractant a pus în vigoare legislația care acordă plata dreptului de securitate socială (indiferent dacă este sau nu condiționată de o prealabilă plată de contribuții), această legislație trebuie considerată ca generând un interes pecuniar ocrotit de art. 1 al Protocolului nr. 1 și art. 14 din Convenție, pentru toate persoanele care satisfac cerințele legale de pensionare (cauzele Stec și alții v. Regatul Unit, Andrejeva v. Letonia). Prin urmare, prevederile art. 1 al primului Protocol adițional se aplică indiferent de modul de organizare a schemelor de securitate socială și a felului în care este finanțat fondul de pensii respectiv (Cauza Wieczorek v. Polonia).

Recurenta mai arată că instanțele judecătorești sunt obligate, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Constituție și a obligațiilor pe care România și le-a asumat în urma ratificării unor pacte, convenții și tratate privitoare la drepturile fundamentale ale omului, să ignore legile interne și interpretările Curții Constituționale a României care contravin reglementărilor internaționale și interpretărilor date acestora de organele abilitate. Curtea Europeană a constatat că statutul conferit Convenției în dreptul intern permite instanțelor naționale să înlăture - din oficiu sau la cererea părților - prevederile dreptului intern pe care le consideră incompatibile cu Convenția și Protocoalele sale adiționale.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Potrivit art. 3 alin. (3) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, „în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, se elaborează metodologia de recalculare a pensiilor prevăzute la art. 1, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului". În temeiul acestor prevederi legale, precum și al dispozițiilor art. 108 din Constituția României, Guvernul României a adoptat Hotărârea nr. 737/2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c) - h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.

Așa cum o arată și titlul actului administrativ normativ contestat, prin conținutul acestuia se reglementează „metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c) - h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor", constituind normele procedurale efective de punere în executare a dispozițiilor legale în temeiul cărora a fost emis actul administrativ în discuție. H.G. nr. 737/2010 nu conține, așadar, principii sau norme de drept substanțial referitoare la pensii, acestea fiind reglementate de Legile nr. 19/2000 și nr. 119/2010, dispozițiile acestui din urmă act normativ constituind și temeiul legal al emiterii actului administrativ contestat.

Rolul Hotărârii Guvernului nr. 737/2010, precum și sfera de aplicare a acesteia, se rezumă la stabilirea instrumentelor de ordin procedural, practic, care să permită aplicarea dispozițiilor actului legislativ cu forță juridică superioară, care este Legea nr. 119/2010, pentru a cărei executare a fost emis actul administrativ contestat și ale cărei dispoziții nu le încalcă. Însuși art. 1 lit. c) din Legea nr. 119/2010 impune recalcularea și conferă criteriul algoritmului de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000, dispozițiile hotărârii atacate nedepășind cadrul juridic impus de actul normativ în a cărui executare a fost emisă.

Analizând încălcarea art. 1 din Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Înalta Curte constată că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului când, din considerente obiective, măsura dispusă printr-o nouă reglementare determină numai reducerea cuantumului valoric al dreptului de asigurări sociale, o asemenea ipoteză nu reprezintă încălcarea art. 1 din Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cu atât mai mult cu cât noul nivel este determinat în funcție de sistemul contributivității, iar, în aceste condiții, reducerea cuantumului unei pensii speciale până la nivelul determinat de aplicarea principiului contributivității, nu reprezintă nici o măsură nejustificată, nici o măsură care să depășească criteriile cerute de jurisprudența CEDO, recunoscute și în art. 53 din Constituția României.

Practic, reclamanta critică reducerea cuantumului pensiilor de serviciu de care beneficiau anterior intrării în vigoare a H.G. nr. 737/2010, în urma recalculării, în condițiile în care criteriile avute în vedere pentru recalculare prin metodologia prevăzută de H.G. nr. 737/2010, sunt cele stabilite prin Legea nr. 119/2010. Verificând concordanța actului administrativ cu Legea nr. 119/2010, în baza și în aplicarea căreia a fost emis, prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată că H.G. nr. 737/2010 îndeplinește numai o funcție tehnică, rezumându-se la a stabili instrumentele procedurale care să permită aplicarea actului normativ cu forță juridică superioară, în acord cu dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție și art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind nomele de tehnică legislativă.

De asemenea, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a apreciat că reclamanta nu mai are interes în soluționarea cererii, având în vedere faptul că H.G. nr. 737/2010 a fost abrogată prin O.U.G. nr. 59/2011. Înalta Curte are în vedere faptul că activitatea judiciară nu poate fi inițiată și întreținută fără justificarea unui interes legitim încălcat. Literatura de specialitate și practica judiciară au statuat că interesul reprezintă o condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, trebuind să fie îndeplinit nu doar cu prilejul promovării acțiunii ci și în momentul întocmirii altor acte procedurale. Interesul reprezintă folosul practic material sau moral pe care îl urmărește cel ce promovează acțiunea, acesta trebuind a fi legitim, personal, născut și actual.

Având în vedere că actul normativ a fost abrogat instanța de fond a admis excepția lipsei de interes. Prin urmare, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite. În consecință, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ț.D. împotriva Sentinței nr. 206 din 6 octombrie 2011 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 16 octombrie 2012. Procesat de GGC - LM