ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5441/2011

Prin cererea

formulată la data de 12 aprilie  2011, reclamantul O.L.M. a solicitat instanței

suspendarea H.G. nr. 737/2010, adoptată de pârâtul Guvernul României, până la

pronunțarea instanței de fond.

Reclamantul a arătat,

în esență, că hotărârea atacată, prin care s-a aprobat metodologia de

recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c)-h)

din Legea nr. 119/2010, contravine principiului neretroactivității legii

civile, adaugă la lege, fiind contrară și art. 1 din Primul Protocol adițional

la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

În cauză a fost

formulată o cerere de intervenție accesorie, în interesul pârâtului, de către

intervenientul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale.

Prin Sentința nr.

4180 din 14 iunie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, admis acțiunea reclamantului O.L.M., a suspendat

executarea H.G. nr. 737/2010 până la pronunțarea instanței de fond și a respins

cererea de intervenție accesorie a intervenientului Ministerul Muncii Familiei și

Protecției Sociale.

Pentru a pronunța

această soluție, s-a constatat că prin hotărârea a cărei suspendare se solicită

s-a adoptat metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu

prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010.

S-a reținut că prin

recalcularea pensiilor, nu numai că se obține o reducere drastică a cuantumului

acestora, dar și o schimbare radicală a regimului juridic al acestora, fără ca

în cuprinsul hotărârii să se prevadă explicit necesitatea unui asemenea demers.

În atare situație,

s-a apreciat că, cel puțin la nivel de aparență, H.G. nr. 737/2010 încalcă art.

1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului

și a libertăților fundamentale, așa cum corect a susținut și reclamantul, fiind

în consecință îndeplinită condiția cazului bine justificat, în sensul art. 2

lit. t) din Legea nr. 554/2004.

În ce privește paguba

iminentă, s-a constatat că aceasta este evidentă și constă în diferența dintre

pensia de care reclamantul beneficia înainte de intrarea în vigoare a H.G. nr.

737/2010 și cea pe care o obține după recalculare.

Împotriva acestei

sentințe, a declarat recurs Guvernul României, solicitând, în principal casarea

cu trimitere spre rejudecare și în subsidiar, modificarea sentinței, în sensul

respingerii acțiunii formulate de reclamantul O.L.M., ca neîntemeiată.

Guvernul României a

criticat sentința în temeiul art. 304 pct. 5, 7, 9 și art. 304

1

C.

proc. civ., sub următoarele aspecte:

- nu a fost

comunicată încheierea de amânare a pronunțării din data de 7 iunie 2011,

împrejurare care atrage nulitatea hotărârii, potrivit art. 105 alin. (2) C.

proc. civ., la care face trimitere motivul de recurs prevăzut în art. 304 pct.

5 C. proc. civ.;

- judecătorul

fondului nu s-a pronunțat asupra niciuneia dintre excepțiile invocate prin

întâmpinări, nu a fost pusă în discuție cererea de intervenție accesorie

formulată de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, împrejurare

care, de asemenea, se încadrează în motivul de casare prevăzut în art. 304 pct.

5 C. proc. civ.;

- hotărârea atacată a

fost dată cu aplicarea greșită a legii, instanța a reținut în mod greșit că în

speță erau îndeplinite cumulativ toate condițiile legale pentru a proceda la

suspendarea executării H.G. nr. 737/2010, motivând hotărârea pe o aparentă

neconformitate a H.G. nr. 737/2010 și a Legii nr. 119/2010, în raport de

Convenția europeană a drepturilor omului, aspecte care nu pot fi luate în

considerare față de obiectul acțiunii în contencios administrativ ( art. 304

pct. 9 C. proc. civ.)

Analizând sentința

atacată în raport cu criticile formulate și dispozițiile legale incidente în

cauză, cât și în temeiul dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ.,

Înalta Curte reține că recursul este fondat, pentru considerentele expuse în

continuare.

În speța de față,

reclamantul O.L.M. a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere

de suspendare a executării H.G. nr. 737/2010 privind metodologia de recalculare

a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c) - h) din Legea

nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, invocând

drept temei legal dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2001.

Examinând aspectele

invocate de autorul cererii de suspendare, prima instanță a ajuns la concluzia

că în cauză sunt îndeplinite condițiile legale prevăzute de  dispozițiile art.

14 din Legea nr. 554/2004, respectiv „cazul bine justificat” cât și „paguba

iminentă”.

Contrar celor

reținute de către instanța de fond, Înalta Curte apreciază că în cauză nu a fost

dovedită îndeplinirea condițiilor legale pentru suspendarea executării H.G. nr.

737/2010.

Potrivit

dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea unui act

administrativ se poate dispune numai în cazuri bine justificate și pentru

prevenirea unei pagube iminente, după îndeplinirea procedurii prealabile

prevăzute de dispozițiile art. 7 din aceeași lege.

Art. 2 lit. t) din

Legea nr. 554/2004 prevede că reprezintă „un caz bine justificat” orice

împrejurare legată de starea de fapt și de drept de natură să creeze o îndoială

serioasă în privința legalității actului administrativ, iar „paguba iminentă”

constă în prejudiciul material viitor și previzibil sau după caz, perturbarea

previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu

public, conform art. 2 lit. ș) din același act normativ.

Prima instanță a

reținut în mod greșit că în speță erau îndeplinite cumulativ toate condițiile

legale pentru a proceda la suspendarea executării H.G. nr. 737/2010.

În cauză nu s-a

demonstrat nici o aparentă evidență de nelegalitate a actului administrativ cu

caracter normativ atacat, H.G. nr. 737/2010 fiind emisă în executarea Legii nr.

119/2010, stabilind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de

serviciu a personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești

și parchetelor, prin această metodologie aplicându-se de fapt art. 4 din Legea

pensiilor, act normativ cu forță juridică superioară.

Astfel fiind

împrejurările din cazul de față nu erau de natură a crea o îndoială serioasă

asupra legalității H.G. nr. 737/2010, argumentele invocate de reclamant vizând

încălcarea dispozițiilor constituționale prevăzute de art. 15 cât și

prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției europene a drepturilor

omului reținute în motivarea sentinței atacate, vizând în fapt fondul cauzei și

fiind echivalente cu o prejudecare a cauzei.

Chiar dacă

reclamantul a dovedit o „pagubă iminentă” ce s-ar putea produce prin

recalculare, constând în diminuarea pensiei de serviciu stabilită în baza Legii

nr. 567/2004, în lipsa dovedirii „cazului bine justificat” astfel cum s-a

arătat anterior, suspendarea executării H.G. nr. 737/2010 nu poate fi dispusă,

art. 14 din Legea nr. 554/2004 condiționând admiterea cererii de suspendare de

îndeplinirea cumulativă a celor două cerințe.

Având în vedere

argumentele anterior prezentate din care rezultă faptul că hotărârea

judecătorească recurată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, Înalta

Curte reține că, în speța de față, este fondat motivul de recurs prevăzut de

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Așadar, în temeiul

art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., se va admite recursul declarat

potrivit art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, hotărârea pronunțată va fi

desființată și, rejudecând cauza, cererea de suspendare formulată de

reclamantul O.L.M. va fi respinsă și admisă cererea de intervenție accesorie

formulată de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, în interesul

Guvernului României

În raport cu soluția

adoptată, instanța de control judiciar apreciază că nu se mai impune analizarea

celorlalte critici formulate de recurentă în cadrul motivului de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Guvernul României împotriva Sentinței nr. 4180 din 14 iunie 2011 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

recurată.

Respinge cererea de

suspendare formulată de reclamant.

Admite cererea de

intervenție formulată de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, în

interesul Guvernului României.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 noiembrie 2011.

Procesat de GGC - DG