ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5060/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5060/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin

sentința nr. 295/CA din 29 noiembrie 2010, Curtea de Apel Iași, secția de

contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea

formulată de reclamanții T.A., T.C.C., R.M., L.C., M.C., A.C., S.C., C.C., A.R.,

A.V.C., B.I., C.I.C., P.G., S.I., U.T., F.G., C.M., V.I., C.H.C., C.E., B.U.I.,

R.D., O.N. și C.O.C., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, prin care

solicita anularea H.G. nr. 737/2010, precum și suspendarea executării actului

administrativ contestat. De asemenea, instanța de judecată a respins cererea de

intervenție formulată de Asociația Națională a Aviatorilor Pensionari în

interesul membrilor săi, precum și cererea de intervenție formulată de

Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale în interesul pârâtului

Guvernul României.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de fond a reținut următoarele:

H.G. nr. 737/2010, a cărei anulare se

cere în cauză, a fost emisă, astfel cum rezultă chiar din titlul ei, în vederea

aplicării dispozițiilor Legii nr. 119/2010, care, la art. 3 alin. (3)

stabilește că: „în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei

legi, se elaborează metodologia de recalculare a pensiilor prevăzute de art. 1,

care se aprobă prin hotărâre a Guvernului”.

În atare condiții, se constată că,

deși H.G. nr. 737/2010 face parte din categoria actelor administrative, în

sensul dat acestui termen de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004,

în exercitarea controlului de legalitate trebuie să se țină seama în mod exclusiv

doar de conținutul și de sfera de reglementare a acestui act administrativ cu

caracter normativ, care nu vizează modificarea sau stingerea unor drepturi,

recunoscute în mod individual beneficiarilor pensiilor de serviciu, enumerați

la art. 1 din Legea nr. 119/2010, ci doar stabilirea unor proceduri practice,

cu ajutorul cărora să se asigure aducerea la îndeplinire a dispozițiilor Legii

privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, lege publicată sub nr.

119 în M. Of. nr. 528/29.07.2010.

Întrucât măsura transformării categoriilor

de pensii enumerate la art. 1, printre care se regăsesc, la lit. g), „pensiile de

serviciu ale personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă”,

în pensii „în înțelesul Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte

drepturi de asigurări sociale” a fost dispusă prin Legea nr. 119/2010, iar operațiunea

de recalculare individuală a pensiilor de serviciu s-a realizat prin acte administrative

pentru a căror modificare s-a prevăzut, prin lege, o altă procedură judiciară ce

excede controlului instanțelor de contencios administrativ, raportat la dispozițiile

art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, nu va fi examinată nicio chestiune ce ține

de concordanța Legii nr. 119/2010 cu prevederile Legii fundamentale sau cu prevederile

convențiilor și tratatelor la care România este parte și nicio problemă ce ar ține

de legalitatea și temeinicia deciziilor individuale de recalculare a pensiilor de

serviciu, emise de Casa de Pensii, ca unele ce exced competențelor sale și limitelor

învestirii.

În atare condiții, prezentul control de

legalitate vizează doar măsura în care actul administrativ cu caracter normativ

contestat este sau nu concordant Legii nr. 119/2010, în baza și în a cărei aplicare

a fost emis, prin prisma motivelor de nelegalitate invocate de reclamanți și de

către intervenienta Asociația Națională a Aviatorilor Pensionari.

În acest sens, instanța de fond are în

vedere faptul că atât Legea nr. 119/2010, cât și actul administrativ emis în aplicarea

acesteia, definesc în mod explicit rolul și sfera de reglementare a actului menționat

la art. 3 alin. (3) din citata lege, respectiv acela de a se constitui într-o sumă

de procedee practice, pe baza cărora să se realizeze operațiunea de transformare

a pensiilor de serviciu în pensii în înțelesul Legii nr. 19/2000, apreciind că,

în acest caz H.G. nr. 737/2010, emisă de Guvernul României, îndeplinește o funcție

metodologică (tehnică) și nu un rol de generator/modificator de drepturi, de natura

celor invocate de reclamanți și intervenienta Asociația Națională a Aviatorilor

Pensionari, fapt ce face de prisos cercetarea criticilor referitoare la „suprimarea

efectivă a dreptului la pensia de serviciu și afectarea drepturilor de pensie, în

privința cuantumului acestora, cu încălcarea dreptului comunitar, a principiilor

constituționale și a întregii legislații interne în domeniul pensiilor”, cum susțin

reclamanții și intervenienta amintită, critici care vizează în realitate Legea

nr. 119/2010, dar care nu pot fi transpuse în procedura de control a legalității

actului administrativ contestat, chiar dacă H.G. nr. 737/2010 este un act de punere

în aplicare a citatei legi.

Ca atare, constatând că actul administrativ

contestat nu este cel ce a generat situația juridică nouă, diferită de cea care

a existat la data recunoașterii dreptului la pensie de serviciu a reclamanților

persoane fizice, prima instanță apreciază că rolul H.G. nr. 737/2010, ce dă și sfera

de aplicabilitate a acesteia, se rezumă la acela de a stabili instrumentele de ordin

procesual care să permită aplicarea actului normativ cu forța juridică superioară,

astfel cum s-a dispus în mod expres prin acesta din urmă, act administrativ ce nu

are natura unui act de stabilire sau modificare a unor drepturi patrimoniale, de

sine stătător, generator de drepturi și obligații prin el însuși, a cărui menire

nu este aceea de „suprimare efectivă a dreptului la pensia de serviciu (ocupațională)”,

cum susțin reclamanții, ci aceea de „stabilire a metodologiei de recalculare a categoriilor

de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010”.

În raport de rolul și natura reală a actului

administrativ contestat, prima instanță constată că reclamanții și intervenienții,

persoane fizice reprezentate de Asociația Națională a Aviatorilor Pensionari, pot

solicita în procedura prevăzută de Legea nr. 554/2004 doar verificarea legalității

actului administrativ, prin prisma criticilor ce se aduc acestuia, decurgând dintr-o

pretinsă încălcare a prevederilor Legii nr. 119/2010, fără a putea contesta în acest

cadru procedural, menționata lege, în ansamblul ei.

Drept urmare, examinând critica referitoare

la aplicarea diferențiată a prevederilor art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 737/2010,

motivată de faptul că nu se ține seama de: modificările survenite între data stabilirii

pensiei de serviciu și data recalculării acesteia, de realitatea juridică și faptică

de la data stabilirii pensiei de serviciu, și de normele de drept în vigoare la

data stabilirii pensiei de serviciu, care recunoșteau dreptul de a opta intre pensia

de serviciu și pensia calculată pe baza Legii nr. 19/2000, instanța de fond constată

că reclamanții și intimata Asociația Națională a Aviatorilor Pensionari evaluează

în mod eronat însăși sfera reglementării ce face obiectul Legii nr. 119/2010, pentru

a cărei aplicare s-a emis hotărârea contestată, lege care, la art. 1, stabilește

că „La data intrării în vigoare a prezentei legi”, categoriile de pensii enumerate

la lit. a)-h) „devin pensii în înțelesul Legii nr. 19/2000”.

În atare condiții, în care pensiile de

serviciu „devin” pensii în înțelesul Legii nr. 19/2000, legiuitorul nu era obligat,

și cu atât mai puțin autoritatea care a elaborat metodologia de aplicare a legii,

să reglementeze în mod direct situații particulare survenite ulterior momentului

stabilirii pensiei de serviciu, să țină seama de „realitățile juridice și faptice

de la data stabilirii pensiei de serviciu”, sau să aibă în vedere orice alte elemente

străine Legii nr. 119/2010, dat fiind faptul că transformarea pensiilor de serviciu

în pensii în înțelesul Legii nr. 19/2000 nu viza decât suprimarea componentei suplimentare

a pensiei de serviciu ce se suporta din bugetul de stat, păstrându-se neatinsă partea

contributivă a pensiei.

Această operațiune a fost apreciată în

ansamblul și complexitatea ei, de către Curtea Constituțională prin Decizia nr.

873 din 25 iunie 2010, ca fiind constituțională, reținându-se în esență că „acordarea

acestui supliment ține de politica statului în domeniul asigurărilor sociale și

nu se subsumează dreptul constituțional la pensie”. Prin aceeași decizie, Curtea

Constituțională mai reține că „pensiile speciale, nefiind un privilegiu (...) pot

fi eliminate doar dacă există o rațiune suficient de puternică spre a duce în final

la diminuarea prestațiilor sociale ale statului sub forma pensiei” și că, „în cazul

de față, o atare rațiune este (...) atât grava situație de criză economică și financiară

cu care se confruntă statul, cât și necesitatea reformării sistemului de pensii,

prin eliminarea inechităților din acest sistem”; constatându-se totodată că „(...)

în conceptul de „drepturi câștigate” pot intra doar prestațiile deja realizate până

la intrarea în vigoare a noii reglementări” și considerându-se că „o lege nu este

retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior

și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice

constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face

altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și să reglementeze modul de acțiune

în timpul următor intrării ei în vigoare”.

Ca atare, instanța de fond apreciază că

pentru menținerea oricăror chestiuni ce ar decurge din eventuale „modificări intervenite

între data stabilirii pensiei de serviciu și data recalculării pensiei”, urmează

a se parcurge procedura prevăzută de art. 95 alin. (2) din Legea nr. 19/2000, modificată,

referitoare la „recalcularea pensiei”, numai după ce pensia de serviciu a fost transformată

în pensie în înțelesul Legii nr. 19/2000, nimic neîmpiedicând pe reclamanți și pe

intervenienți să solicite, ulterior momentului recalculării pensiei de serviciu,

efectuate în baza Legii nr. 119/2010, luarea în calcul și a stagiilor de cotizare

înregistrate după data stabilirii pensiei de serviciu, problema consecințelor ce

ar decurge din exercitarea „dreptului de opțiune” neputând fi opusă emitentului

actului administrativ contestat, ca una ce ține de aprecierea și voința exclusivă

a beneficiarului dreptului, în condițiile în care chestiunea pensiilor anticipate

sau anticipate parțial și respectiv cea a persoanelor care nu îndeplineau, la data

stabilirii pensiei de serviciu, condițiile de vârstă și/sau de stagiu de cotizare

prevăzute de Legea nr. 19/2000, și-a găsit rezolvarea prin reglementarea inserată

la art. 3 și 4 din H.G. nr. 737/2010.

Chiar dacă Legea nr. 119/2010 nu „face

nicio limitare/eliminare a valorificării perioadelor realizate după data deschiderii

dreptului la pensia de serviciu”, prima instanță apreciază că nu se poate reține

că, prin art. 5 alin. (1), (2) și (4) din H.G. nr. 737/2010, „se completează/modifică

Legea nr. 119/2010”, prin modul în care s-a reglementat problema determinării punctajului

mediu anual, în pofida punctului de vedere exprimat de Consiliul Legislativ, în

avizul emis de acesta, pentru că, astfel cum s-a reținut anterior, plecându-se de

la considerentele reținute de Curtea Constituțională în Decizia nr. 873 din 25 iunie

2010, prin actele de reglementare menționate s-a urmărit în mod explicit doar suprimarea

componentei suplimentare a pensiei de serviciu, fără a se afecta partea contributivă

a pensiei și drepturile recunoscute celor în cauză, conform art. 95 alin. (2) din

Legea nr. 19/2000, lege care, din luna august a anului 2010, devine norma de drept

pe baza căreia, conform art. 7 din Legea nr. 119/2010, vor fi soluționate orice

chestiuni legate de stabilirea, plata suspendarea, recalcularea, încetarea și contestarea

pensiilor.

Cât privește pretinsa lipsă a cadrului

legal care să permită „emiterea a două decizii de pensionare pentru unul și același

beneficiar și a încălcării de către art. 9 alin. (2) și (3) din H.G. nr. 737/2010

a art. 25 și 34 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene”, instanța

de fond constată, pe de-o parte, că reclamanții și intervenienții persoane fizice

nu intră sub incidența acestei reglementări, întrucât respectiva normă se referă

exclusiv la „persoanele ale căror drepturi de pensie de serviciu se stabilesc începând

cu data intrării în vigoare a legii”, iar pe de alta parte pentru că, de principiu,

Legea nr. 19/2010 stabilește că se pot opera revizuiri chiar și din oficiu ori de

câte ori intervin modificări în situația de fapt și de drept beneficiarului dreptului

de pensie, materializate în emiterea de decizii succesive.

Referitor la pretinsa nelegalitate a

art. 2 din H.G. nr. 737/2010 și a neconcordanței acestuia cu prevederile art. 1

alin. (3), art. 16 alin. (2), art. 21 alin. (1) din Constituția României și cu dispozițiile

art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, prima instanță apreciază că

răspunsul la această critică nu poate fi altul decât cel dat de Curtea Constituțională,

în considerentele Deciziei nr. 873 din 25 iunie 2010, prin care se statuează că

„în conceptul de „drepturi câștigate” pot intra doar prestațiile deja realizate

până la intrarea în vigoare a noii reglementări”, o hotărâre judecătorească prin

care s-a recunoscut, anterior adoptării Legii nr. 119/2010, dreptul unei persoane

la pensie de serviciu neputând să-și mai producă efectele după ce printr-o altă

lege au fost suprimate pensiile speciale, Curtea Constituțională apreciind în acest

caz că „legiuitorul este în măsură să acorde, să modifice sau să suprime componenta

suplimentară a pensiei de serviciu, în funcție de posibilitățile financiare ale

statului”, și că dreptul la pensie de serviciu nu este un drept sau privilegiu perpetuu,

„atâta timp cât acordarea acestui supliment ține de politica statului și nu se subsumează

dreptului constituțional la pensie”.

În ceea ce privește faptul că au fost emise

două hotărâri diferite (nr. 735/2010 și 737/2010), instituindu-se termene de recalculare

și proceduri „administrative jurisdicționale speciale” diferite, critică ridicată

„suplimentar” de către reclamanți, pe care îl apreciază ca fiind „o discriminare

în funcție de profesie, ca statut ocupațional”, instanța de fond constată că prin

metodologia de recalculare a pensiilor de serviciu nu se face altceva decât să se

transpună în practică prevederile art. 4 din Legea nr. 119/2010 și că, în atare

situație, nu se poate reține niciun element de nelegalitate a actului administrativ

emis în vederea aplicării legii, problema „discriminării” neputându-se cerceta în

acest cadru procedural, cu atât mai mult cu cât reclamanții nu au același statut

profesional și obligațional (în materia stabilirii dreptului la pensie) cu beneficiarii

pensiilor enumerate la art. 1 lit. a) și d) din citata lege.

Drept urmare, constatând că nu se pot reține

elemente de nelegalitate, în operațiunea de elaborare și adoptare a hotărârii atacate,

și că în cadrul controlului de legalitate a actului administrativ de față, nu se

pot aduce în discuție chestiuni ce țin de esența Legii nr. 119/2010, în baza căreia

actul cu caracter metodologic a fost emis, în condițiile în care legea privind stabilirea

unor măsuri în domeniul pensiilor a făcut obiectul controlului de constituționalitate

în ansamblul ei, iar, prin Decizia nr. 873 din 25 iunie 2010, Curtea Constituțională

a recunoscut, în mod explicit și categoric, dreptul legiuitorului de „a acorda,

a modifica sau suprima componenta suplimentară a pensiei de serviciu”, prima instanță

a considerat ca fiind nefondate atât acțiunea reclamanților, cât și cererea de intervenție

principală formulată de Asociația Națională a Aviatorilor Pensionari, în numele

și în interesul celor 1033 de membri ai săi.

Împotriva acestei sentințe, considerând-o

netemeinică și nelegală, au declarat recurs reclamanții și intervenienta Asociația

Națională a Aviatorilor Pensionari, reiterând motivele și argumentele invocate în

fața primei instanțe și susținând, în esență, că hotărârea este nemotivată (art.

304 pct. 7 C. proc. civ.) și a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii

(art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).

Examinând sentința atacată în raport cu

actele și lucrările dosarului, cu motivele și criticile invocate de recurenți, precum

și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursurile sunt nefondate, după cum se va arăta

în continuare.

Argumentele prezentate de recurenți în

motivarea atât a cererilor de anulare a H.G. nr. 737/2010 cât și a cererilor de

recurs reprezintă, în realitate, critici ale dispozițiilor Legii nr. 119/2010, formulate

prin raportare la prevederile Legii fundamentale și ale legislației comunitare,

arătându-se că nu pot fi modificate pensii aflate în plată, decât cu încălcarea

principiilor neretroactivității, drepturilor câștigate de beneficiarii unui sistem

ocupațional de pensii, proporționalității și nediscriminării, precum și a dispozițiilor

Convenției Europene a Drepturilor Omului și protocoalelor la această convenție.

Astfel, potrivit prevederilor art. 3

alin. (3) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor,

„În termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, se elaborează

metodologia de recalculare a pensiilor prevăzute la art. 1, care se aprobă prin

hotărâre a Guvernului”.

În temeiul acestor prevederi legale, precum

și al dispozițiilor art. 108 din Constituția României, Guvernul României a adoptat

H.G. nr. 737/2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de

serviciu prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea

unor măsuri în domeniul pensiilor.

Așa cum o arată și titlul actului administrativ

normativ contestat, prin conținutul acestuia se reglementează „metodologia de recalculare

a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Legea

nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor”, constituind

normele procedurale efective de punere în executare a dispozițiilor legale în temeiul

cărora a fost emis actul administrativ în discuție.

H.G. nr. 737/2010 nu conține, așadar, principii

sau norme de drept substanțial referitoare la pensii, acestea fiind reglementate

de Legile nr. 19/2000 și nr. 119/2010, dispozițiile acestui din urmă act normativ

constituind și temeiul legal al emiterii actului administrativ contestat.

Aceasta rezultă din însuși conținutul actului

administrativ contestat, raportat la prevederile art. 3 alin. (3) din Legea nr.

119/2010, care definesc în mod explicit rolul și sfera de reglementare a actului

emis în temeiul și aplicarea acestei legi, respectiv acela de a se constitui într-o

sumă de procedee tehnice, practice, pe baza cărora să se realizeze operațiunea de

transformare a pensiilor de serviciu în pensii în înțelesul Legii nr. 19/2000; H.G.

nr. 737/2010 îndeplinește, deci, o simplă funcție metodologică (tehnică), iar nu

un rol creator sau modificator de drepturi, de natura celor invocate de recurenți,

care prin criticile aduse vizează, în realitate, Legea nr. 119/2010, criticile neputând

fi, însă, transpuse în procedura de control a legalității actului administrativ

contestat.

Rolul H.G. nr. 737/2010, precum și sfera

de aplicare a acesteia, se rezumă la stabilirea instrumentelor de ordin procedural,

practic, care să permită aplicarea dispozițiilor actului legislativ cu forță juridică

superioară, care este Legea nr. 119/2010, pentru a cărei executare a fost emis actul

administrativ contestat și ale cărei dispoziții nu le încalcă.

Or, prin Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010,

Curtea Constituțională a statuat că dispozițiile legii privind stabilirea unor măsuri

în domeniul pensiilor sunt constituționale, instanța constituțională analizând legea

respectivă inclusiv din perspectiva prevederilor și principiilor constituționale

și comunitare invocate în speța de față, după cum urmează: art. 1 alin. (5) referitor

la respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor, art. 15 alin. (2)

referitor la neretroactivitatea legii civile, art. 16 alin. (1) privind egalitatea

în drepturi a cetățenilor, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art.

47 referitor la nivelul de trai și dreptul la pensie, art. 53 privind restrângerea

exercițiului unor drepturi sau libertăți și art. 135 alin. (2) lit. f) privind obligația

statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții,

precum și prevederile art. 20 din Constituție prin raportare la următoarele acte

internaționale: primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor

omului și a libertăților fundamentale, și anume art. 1 referitor la proprietate;

Declarația Universală a Drepturilor Omului, și anume art. 17 cu privire la dreptul

de proprietate, art. 23 pct. 3 cu privire la dreptul la o retribuire echitabilă

și la protecție socială și art. 25 pct. 1 privind dreptul la un nivel de trai decent;

Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, și anume art. 1 privind demnitatea

umană, art. 17 alin. (1) privind dreptul de proprietate, art. 25 privind drepturile

persoanelor în vârstă, art. 34 alin. (1) privind securitatea socială și asistența

socială și art. 52 alin. (1) privind întinderea și interpretarea drepturilor și

principiilor.

De asemenea, prin Decizia nr. 873 din 25

iunie 2010 s-a constatat că dispozițiile art. 1 lit. a), b), d)-i) și art. 2-12

din Legea nr. 119/2010 sunt constituționale, constatându-se, în schimb, neconstituționalitatea

art. 1 lit. c) din Legea nr. 119/2010, în raport cu prevederile art. 124 alin. (3)

și art. 132 alin. (1) din Constituție.

În cuprinsul acestor decizii, instanța

constituțională a analizat compatibilitatea dispozițiilor Legii nr. 119/2010 cu

principiile de drept național și comunitar invocate de recurenți, astfel că ținând

cont de ierarhia și atribuțiile instanțelor de judecată, așa cum acestea au fost

reglementate în sistemul juridic românesc prin art. 146 lit. a), 147 alin. (4) din

Constituție, Legea nr. 47/1992 și Legea nr. 303/2004, Înalta Curte constată că nu

se poate substitui și nu poate pronunța soluții contrare în probleme de drept ce

au format obiectul cercetării judecătorești de către Curtea Constituțională.

Instanța constituțională a considerat,

deci, că dispozițiile Legii nr. 119/2010 privind unele măsuri în domeniul pensiilor,

care prevăd recalcularea pensiilor de serviciu prin determinarea punctajului mediu

anual și a cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut

de Legea nr. 19/2000, nu încalcă principiul constituțional instituit prin art. 15

alin. (2), al neretroactivității legii, luând în considerare componentele pensiei

de serviciu reglementată prin lege specială pentru o anumită categorie profesională,

respectiv pensia contributivă, care se suportă din bugetul asigurărilor sociale

de stat și suplimentul care depășește acest cuantum și se suportă din bugetul de

stat.

S-a reținut de către Curtea Constituțională

că acordarea acestui supliment ține de politica statului în domeniul pensiilor și

nu se subsumează dreptului constituțional la pensie, așa cum este reglementat de

art. 47 alin. (2) Constituție, din rațiuni suficient de puternice cum ar fi criza

economică, pensiile speciale putând fi eliminate.

Prin Decizia nr. 873/2010, instanța constituțională

a clarificat conceptul de „drepturi câștigate” precizând că acestea pot cuprinde

numai prestațiile realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări, care

nu le-a afectat în niciun fel, iar prin Decizia nr. 458/2003 s-a statuat că „o lege

nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută

anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații

juridice constituite sub imperiul vechii legi, pentru că în aceste cazuri legea

nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și să reglementeze

modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei

propriu de aplicare”.

Pe baza celor două componente ale pensiei

de serviciu, ținând cont de împrejurarea că suplimentul din partea statului se acordă

numai în măsura în care există resursele financiare necesare, suprimarea pe viitor

a acestei componente nu încalcă art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană

a Drepturilor Omului, în cauza Muller contra Austriei - 1972, instanța europeană

subliniind că acest text nu poate fi interpretat în sensul garantării unui anumit

cuantum al pensiei, ci numai a dreptului la pensie, de care intimata nu a fost privată

(cauza Bechen v. Cehia 2006, Kjartan Asmundsson v. Islanda).

Nu se poate reține nici încălcarea principiului

proporționalității, având în vedere interesul general, reprezentant de necesitatea

menținerii echilibrului bugetar, a respectării angajamentelor asumate de Statul

Român prin semnarea acordurilor de împrumut cu organisme financiare internaționale,

în condițiile adâncirii crizei economice în 2010 (situații expuse de Guvern în justificarea

adoptării Legii nr. 119/2010) și interesul particular, reprezentat de menținerea

pensiei de serviciu acordată în considerarea unui anumit statut social al unei categorii

profesionale, se constată că măsurile adoptate prin Legea nr. 119/2010 și H.G.

nr. 737/2010 nu rup echilibrul celor două categorii de interese, întrucât nu se

restrânge dreptul la pensie, ca drept fundamental prevăzut de art. 47 alin. (2)

din Constituție, ci se reglementează o metodologie de recalculare a pensiilor de

serviciu, prin algoritmul folosit de legea cadru în materie de pensii - Legea

nr. 19/2000, fără a fi atinsă partea contributivă, efectul producându-se numai în

privința suplimentului plătit de la bugetul de stat, asupra căruia statul poate

dispune modificări, în funcție de condițiile economico-sociale și politica fiscală

de la un moment dat.

Recurenții au invocat tratamentul discriminatoriu,

printr-o comparație făcută între cele două hotărâri de Guvern emise în temeiul Legii

nr. 119/2010 - H.G. nr. 737/2010, ce constituie obiectul prezentului litigiu și

privește metodologia de calcul a categoriilor de pensii prevăzute la art. 1

lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010, între care și cele ale personalului aeronautic

civil navigant profesionist din aviația civilă, categorie în care se încadrează

și recurenții, și H.G. nr. 735/2010 pentru recalcularea pensiilor stabilite potrivit

legislației privind pensiile militare de stat, a pensiilor de stat ale polițiștilor

și ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor.

Or, însăși Legea nr. 119/2010, la art.

3, a prevăzut două modalități de recalculare a pensiei, în raport cu specificul

acestora, militare sau de serviciu, astfel că stabilirea unor modalități diferite

de recalculare nu este discriminatorie, deoarece nu privește categorii profesionale

identice sau similare.

Ca urmare a schimbării politicii statului

în domeniul sistemului de pensii și a altor drepturi de asigurări sociale, stabilirea

unor metodologii de recalculare a pensiilor pe baza unor criterii diferite, corespunzătoare

statului specific unor categorii socio-profesionale aflate în situații comparabile,

are la bază o justificare obiectivă, iar metodele de atingere a cestui scop sunt

adecvate și necesare, în sensul excepției instituite de art. 2 alin. (3) din O.G.

nr. 37/2000, neexistând niciun fel de tratament discriminatoriu între metodologia

de recalculare a pensiilor de serviciu în baza H.G. nr. 735/2010 și H.G. nr. 737/2010.

Pentru considerentele arătate, constatându-se

că hotărârea atacată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare

prevăzute de art. 304 C. proc. civ., instanța de fond făcând o corectă interpretare

și aplicare a prevederilor legale incidente cauzei, în temeiul art. 312 din același

Cod, coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursurile,

ca nefondate, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală și

suficient motivată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de Asociația

Națională a Aviatorilor Pensionari, T.A., T.C.C., R.M., L.C., M.C., A.C., S.C.,

C.C., A.R., A.V.C., B.I., C.I.C., P.G., S.I., U.T., F.G., C.M., V.I., C.H.C., C.E.,

B.U.I., R.D., O.N. și C.O.C. împotriva sentinței nr. 295/CA din 29 noiembrie 2010

a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1

noiembrie 2011.