ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 97/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 208 din 13

septembrie 2010, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal,

a hotărât respingerea excepțiilor invocate de pârâtul Guvernul României,

respectiv excepția de netimbrare, lipsei de interes și lipsei calității

procesual active și a respins ca nefondată cererea de suspendare a executării H.G.

nr. 737/2010 formulată de reclamanții T.A., T.S.C. P.G., în contradictoriu cu

pârâul Guvernul României.

Pentru a se pronunța astfel, Curtea

de apel a reținut, în esență, următoarele:

Potrivit înscrisurilor de la dosarul

cauzei, reclamanții au calitatea de pensionari în baza unor decizii de acordare

a pensiei de serviciu, emise în temeiul Legii nr. 223/2007 privind Statul personalului

aerodinamic civil navigant profesionist din aviația civilă din România.

Prin Legea nr. 119/2010 s-a stabilit

că pensiile de serviciu ale personalului aeronautic civil navigant profesionist

din aviația civilă devin pensii pentru limită de vârstă în înțelesul Legii nr. 19/2000

și se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului

fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000.

În temeiul și în executarea Legii nr. 119/2010, Guvernul României a adoptat

Hotărârea nr. 737/2010 prin care a stabilit metodologia de recalculare a

categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c) - h) din Legea

nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.

Cu privire la excepțiile invocate în

cauză instanța de fond a reținut că întrucât prin cererea de chemare în

judecată se solicită suspendarea unui act ce reglementează metodologia de

recalculare a categoriilor de pensii de serviciu, în cauză sunt incidente

prevederile art. 15 lit. d) din Legea nr. 146/1997, conform cărora sunt scutite

de plata taxelor judiciare de timbru acțiunile și cererile referitoare la

stabilirea și plata pensiilor, precum și alte drepturi prevăzute prin sistemele

de asigurări sociale.

Totodată, față de împrejurarea că

reclamanții au depus la dosar la dosar decizii de acordare a pensiei de

serviciu ce se recalculează în temeiul dispozițiilor H.G. nr. 737/2010 și că

suspendarea are ca efect împiedicarea executării actului administrativ în cazul

în care nu a fost executat ori, repunerea, în tot sau în parte, în situația

anterioară emiterii actului contestat în cazul în care actul a fost executat,

instanța de fond a constatat că reclamanții au interes și calitate procesual

activă.

Pe fondul cauzei, instanța de fond a

apreciat că potrivit materialului probator existent la dosar, nu rezultă faptul

cert că ar exista un caz bine justificat și nici că executarea actului

administrativ ar produce o pagubă iminentă.

Întrucât argumentele prezentate în

susținerea cererii de chemare în judecată se referă fie la fondul litigiului,

fie la neconstituționalitatea Legii nr. 119/2010 în executarea căreia a fost

emisă H.G. nr. 737/2010, curtea de apel a apreciat că nu este îndeplinită

condiția existenței cazului bine justificat.

În consecință, având în vedere că

reclamanții nu au îndeplinit condiția referitoare la existența cazului bine

justificat, în sensul că motivele invocate de reclamanți nu au caracterul unor

indicii aparente care să răstoarne prezumția de legalitate a actului administrativ,

ci necesită o analiză pe fond a raportului juridic dedus judecății ori a

constituționalității Legii nr. 119/2010, instanța de fond a considerat că se

impune respingerea cererii reclamanților.

Împotriva sentinței civile nr. 208

din 13 septembrie 2010 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ

și fiscal, au declarat recurs pârâții T.A., T.C.C., ș.a., criticând-o pentru

motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

Printr-un prim motiv de recurs,

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., susțin recurenții că

judecătorul fondului nu și-a motivat soluția dată în raport cu cererea dedusă

judecății, în condițiile în care lipsesc cu desăvârșire argumentele în drept și

în fapt care au fundamentat hotărârea pronunțată. În acest sens, susțin

recurenții că după o simplă lecturare a considerentelor se observă inexistența

motivelor care au dus la concluzia neîndeplinirii condiției cazului bine

justificat, nefinalizarea raționamentelor juridice enunțate și însăși lipsa

argumentelor care au contribuit la fundamentarea convingerii intime a instanței

în respingerea cererii de chemare în judecată.

Printr-un alt motiv de recurs

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., precum și în

considerarea dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ. susțin recurenții

că în mod greșit instanța de fond a apreciat că în cauză nu a fost dovedită

condiția cazului bine justificat în condițiile în care în cauză a fost invocată

și demonstrată, în tot, îndeplinirea condițiilor de admisibilitate ale cererii

de suspendare în raport de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, dar și

elementele de fapt și de drept în realizarea cercetării sumare a aparenței

dreptului pe calea cererii de suspendare ca și caracterul provizoriu al măsurii

solicitate, respectiv suspendarea executării Hotărârii de Guvern până la

pronunțarea instanței de fond.

Consideră recurenții că în cazul H.G.

nr. 737/2010 care are în vedere recalcularea unor drepturi de pensie

anterioare, legal constituite și acordate, indiferent de data nașterii

dreptului la pensie și de legislația în vigoare la acea dată, există clare și

grave indicii care răstoarnă prezumția de legalitate, în condițiile în care, în

întregul său, Hotărârea de Guvern în cauză încalcă ordinea de drept instituită

în România; tratatele internaționale la care România este parte sau a aderat;

principiile de drept constituțional; drepturile fundamentale ale cetățenilor români;

regulile de interpretare și aplicare ale legii civile în timp instituite de

întreaga legislație internă anterioară și consolidate prin Decizii ale Curții

Constituționale și Hotărâri ale Curții Europene a Drepturilor Omului.

Analizând sentința atacată prin

prisma criticilor recurenților-reclamanți și raportat la prevederile legale

incidente, cât și sub toate aspectele, potrivit art. 304

1

C. proc.

civ., Înalta Curte va admite prezentul recurs pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 261 alin. (1) pct. 5 C.

proc. civ., hotărârea pronunțată de instanță ca urmare a soluționării cauzei cu

care a fost investită „se dă în numele legii și va cuprinde motivele de fapt și

de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au

înlăturat cererile părților”.

Respectarea acestei dispoziții

procedurale, cu valoare de principiu, se circumscrie obligației ce revine

instanței de a garanta părților exercițiul efectiv al dreptului la un proces

echitabil consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În acest sens, în jurisprudența CEDO

s-a reținut constant că dreptul la un proces echitabil nu poate fi examinat

efectiv decât în situația în care instanța procedează la „un examen efectiv al

mijloacelor, argumentelor și mijloacelor de probă ale părților, cel puțin

pentru a le aprecia pertinența”.

Or, în cauza dedusă judecății,

Înalta Curte constată că, la pronunțarea sentinței recurate, instanța de fond

nu a procedat la o analiză efectivă a susținerilor și apărărilor invocate de

părți, ceea ce cu ușurință se poate observa din parcurgerea considerentelor

hotărârii recurate, care de fapt reprezintă o preluare

ad literam

a unor

dispoziții legale incidente în cauză, urmată de o abordare dintr-o perspectivă

pur teoretică a condițiilor de admisibilitate impuse de art. 14 din LCA și

nicidecum o expunere a argumentelor care au format convingerea instanței în

sensul soluției pronunțate.

Instanța de fond, în mod greșit,

sub apanajul neprejudecării fondului litigiului, nu a efectuat o cercetară

sumară a aparenței dreptului, ci s-a limitat, așadar la interpretarea în

abstract a dispozițiilor art. 14 din LCA fără a mai proceda la o analiză, în

concret a condițiilor impuse de respectiva norma legală, în raport de împrejurările

de fapt și de drept, specifice cauzei deduse judecății, în raport de toate

susținerile părților și de temeiurile de drept invocate în cauză, atitudine ce

nu poate fi acceptată, în condițiile în care este de natură a afecta drepturile

procedurale ale unora dintre părțile litigante.

În aceste condiții, este evident că

ceea ce legiuitorul a numit „motivele de fapt și de drept care au format

convingerea instanței” nu se regăsește în considerentele sentinței recurate,

făcând practic imposibilă exercitarea unui control judiciar de către instanța

de recurs.

Așa fiind, Înalta Curte constată ca

fiind întemeiat primul motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.

7 C. proc. civ., astfel că în raport cu dispozițiile art. 312 C. proc. civ., va

admite recursul, va casa hotărârea recurată și va trimite cauza, spre

rejudecare, la aceeași instanță, fără a mai considera necesară analiza

celorlalte critici circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9

C. proc. civ.

Cu ocazia rejudecării instanța de

fond urmează a analiza punctual atât din perspectiva susținerilor reclamanților

cât și a apărărilor pârâtului, toate aspectele de fond necesare lămuririi

situației de fapt, pentru ca astfel, sa se poate aprecia în concret dacă, în

cauză, sunt îndeplinite cumulativ cele două condiții de admisibilitate impuse

de art.14 din LCA.

În acest sens instanța de fond,

văzând și dispozițiile art. 20 din Constituția României, va aprecia asupra

temeiniciei susținerilor referitoare la existența unui caz bine justificat și

la prevenirea producerii unei pagube iminente, în sensul art. 2 lit. s) și t)

din LCA prin prisma tuturor înscrisurilor depuse la dosarul cauzei și a dispoziții

legale, invocate în cererea de chemare în judecată, pentru a asigura, astfel,

parților litigante un proces echitabil, în sensul art. 6 din CEDO, fără ca prin

asta să se antameze fondul actului, care, indiscutabil, se poate analiza numai

în cadrul acțiunii în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de T.A., T.C.,

împotriva sentinței nr. 208/CA din 13 septembrie 2010 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează decizia (sentința) atacată

și trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12

ianuarie 2011.