ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 645/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 645/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată,

înregistrată pe rolul Curții de Apel București de 1 - 7 august 2010,

reclamanții H.G., T.G., B.I. și M.M. au chemat în judecată pe pârâtul Guvernul

României - reprezentat de prim-ministrul Emil Boc, solicitând instanței

suspendarea H.G. nr. 737 din 21 iulie 2010 (publicată în M. Of., nr.

528/29.07.2010) privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de

serviciu prevăzute la art. 1 lit. c) - h) din Legea nr. 119/2010 privind

stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.

Au arătat reclamanții

că sunt beneficiari ai drepturilor de pensie constituite conferite și

anterioare Legii nr. 119/2010 și H.G. nr. 737/2010, respectiv în baza Legii nr.

223/2007 privind Statutul personalului aeronautic civil și navigant din

România, cu respectarea în tot a actelor normative în vigoare la data emiterii

deciziilor de pensionare în cauză, iar actul normativ atacat, H.G. nr.

737/2010, în întregul său încalcă ordinea de drept instituită în România,

tratatele internaționale la care România este parte sau a aderat principiile de

drept constituțional, drepturile fundamentale ale cetățenilor români, regulile

de interpretare și aplicare ale legii civile în timp instituite de întreaga

legislație internă anterioară și consolidate prin Decizii ale Curții

Constituționale și hotărâri ale Curții Europene.

Au apreciat

reclamanții că actul a cărei suspendare o solicită încalcă, completează și

modifică chiar și Legea nr. 119/2010, deși această hotărâre reprezintă Normele

de aplicare ale Legii nr. 119/2010.

Au mai precizat

reclamanții că o parte dintre ei au dobândit pensiile de serviciu prin hotărâri

judecătorești definitive și irevocabile și pe baza legislației în domeniul

pensiilor în vigoare la data pronunțării acestora [art. 15 alin. (2) și art. 16

alin. (1) din Constituția României] și, conform art. 11 din H.G. nr. 737/2010,

aceste hotărâri judecătorești rămân fără efecte juridice, fiind încălcată atât

autoritatea de lucru judecat cât și principiul separației puterilor în stat.

La data de 31 august

2010, reclamanții au formulat cerere precizatoare și completatoare a acțiunii,

arătând că cererea lor de suspendare, cu caracter de provizoriu și justificată

prin urgență, ca măsură de excepție de la principiul executării din oficiu a actului

administrativ, întrunește condițiile cumulativ și imperativ prevăzute de art.

14 din Legea nr. 554/2004.

În ce privește

condiția cazului bine justificat, reclamanții au arătat că orice act

administrativ individual sau normativ nu poate fi emis decât în baza și cu

respectarea legii, iar în cazul H.G. nr. 737/2010, există clare și grave

indicii care răstoarnă prezumția de legalitate, în condițiile în care acesta

încalcă ordinea de drept, tratatele internaționale la care România este parte

sau a aderat, principiile de drept constituționale, drepturile fundamentale ale

cetățenilor romani, regulile de interpretare și aplicare ale legii civile în

timp instituite de întreaga legislația internă anterioară și consolidate prin

decizii ale Curții Constituționale și hotărâri ale Curții Europene a

Drepturilor Omului.

A fost invocată

Decizia nr. 574 din 19 septembrie 2006 a Curții Constituționale, decizie

pronunțată în ce privește excepția de neconstituționalitate a art. 1 alin. (6)

din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Relativ la cea de-a

doua condiție prevăzută de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, s-a

precizat că actul normativ atacat este de natură să aducă tuturor categoriilor

de pensionari prevăzuți la art. 1 lit. c) - h) din Legea nr. 119/2010, un

prejudiciu material viitor și previzibil, în condițiile în care se prevede

recalcularea pensiilor în scopul direct (aspectul cauzalității) al diminuării

cuantumului acestora.

S-a mai opinat că

prin H.G. nr. 737/2010 se urmărește exproprierea tuturor categoriilor de

pensionari prevăzuți la art. 1 lit. c) - h) din Legea nr. 119/2010, fără

respectarea legii și cu încălcarea ordinii de drept și constituționale.

De asemenea, prin

punerea în aplicare a art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 737/2010, se va crea un

triplu prejudiciu: 1) pierderea pensiei de serviciu; 2) diminuarea drastică a

cuantumului pensiei actuale; 3) diminuarea drastică a pensiei cuvenite în baza

Legii nr. 119/2010 coroborate cu Legea nr. 19/2000 ca urmare a atribuirii

directe a punctajului greșit calculat cu ani în urmă, respectiv încă de la data

deschiderii dreptului la pensie.

Legea nr. 119/2010 nu

face nicio limitare/eliminare a valorificării perioadelor realizate după data

deschiderii dreptului la pensia de serviciu, ori, prin art. 5 alin. (1) și (4)

din H.G. nr. 737/2010 se completează/modifică această lege în condițiile în

care, se prevede că: "… la determinarea punctajului mediu anual se

valorifică numai perioadele realizate până la data stabilirii sau, după caz, a

recalculării pensiei de serviciu în baza legii speciale".

S-a mai susținut că

art. 5 alin. (1) și (4) din hotărârea atacată încalcă art. 16 din Constituția

României privind egalitatea cetățenilor în fața legii, fără privilegii și fără

discriminări, iar art. 9 alin. (2) și (3) din H.G. nr. 737/2010 completează și

modifică Legea nr. 119/2010 în condițiile în care, în cuprinsul Legii nr.

119/2010, nu există nicio prevedere cu privire la emiterea a două decizii de

pensionare pentru unul și același beneficiar al dreptului de pensie.

Pârâtul a formulat

întâmpinare, prin care a invocat excepțiile netimbrării, lipsei calității

procesuale active și lipsei de interes.

În cauză a fost

formulată cererea de intervenție în interesul pârâtului de Ministerul Muncii,

Familiei și Protecție Sociale, cererea ce a fost admisă în principiu la

termenul din 14 septembrie 2010, față de împrejurarea că intervenientul este

inițiatorului hotărârii de guvern.

Prin Sentința civilă

nr. 3504 din 21 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, au fost respinse excepțiile netimbrării, lipsei

calității procesuale active și lipsei de interes ca neîntemeiate. A fost

respinsă de asemenea acțiunea formulată, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța

această hotărâre, prima instanță a reținut, în ce privește excepțiile invocate,

că acțiunea a fost timbrată la termenul din 14 septembrie 2010 cu taxa de

timbru de 8 RON și timbru judiciar de 0,3 RON, iar în susținerea excepțiilor

lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes pârâtul a invocat

chestiuni care țin de fondul cauzei, respectiv că reclamanții nu fac dovada

dreptului pretins și a vătămării.

Pe fond, prima

instanță a constatat, în aplicarea art. 14 alin. (1) coroborat cu art. 2 lit.

t) din Legea nr. 554/2004, că nu este îndeplinită prima dintre condițiile

legale pentru suspendarea executării actului, apreciind că împrejurările

invocate de reclamanți nu sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în

privința legalității actului administrativ.

Totodată, s-a apreciat,

metodologia aprobată prin H.G. nu completează sau modifică Legea nr. 119/2010,

dispozițiile art. 5 alin. (1) și (4) din H.G. nr. 737/2010 fiind în concordanță

cu dispozițiile legii.

Nu au fost reținute

motivele invocate referitoare la nelegalitatea art. 9 alin. (2) din H.G. nr.

737/2010 "În cazul persoanelor prevăzute la alin. (1), casele teritoriale

de pensii emit atât decizia de pensie de serviciu stabilită în baza legii

speciale, cât și decizia de recalculare a acesteia", față de prevederile

alin. (3) "Decizia prin care se stabilește pensia de serviciu nu produce

efecte sub aspectul acordării cuantumului pensiei rezultat din aplicarea

prevederilor legii speciale".

Relativ la prevederea

art. 11 din H.G. nr. 737/2010, prima instanță a reținut că hotărârile

judecătorești anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 119/2010 au fost date

în aplicarea dispozițiilor legale în vigoare la momentul pronunțării, iar odată

ce cadrul legal suferă modificări prin voința legiuitorului, legea nouă este pe

deplin aplicabilă. În cazul în care legea nouă este dată cu încălcarea

drepturilor recunoscute constituțional, aceasta poate face obiectul controlului

de constituționalitate, la cererea părților interesate.

A concluzionat

instanța fondului că art. 11 nu stabilește așadar o regulă ce aduce atingere

principiului puterii de lucru judecat ci dă expresie unui principiu care era

aplicabil.

Împotriva Sentinței

civilă nr. 3504 din 21 septembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, au formulat recurs în

termen legal reclamanții H.G., T.G., B.I. și M.M., prin care s-a solicitat

admiterea acestei căi extraordinare de atac și modificarea în tot a hotărârii

atacate în sensul admiterii acțiunii reclamanților și a dispunerii suspendării

H.G. nr. 737 din 21 iulie 2010 (publicată în M. Of., nr. 528/29.07.2010)

privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu

prevăzute la art. 1 lit. c) - h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor

măsuri în domeniul pensiilor, până la pronunțarea instanței de fond.

Reclamanții și-au

întemeiat recursul, în primul rând, pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., invocându-se faptul că judecătorul fondului nu și-a motivat soluția dată.

Din simpla lecturare a considerentelor, s-a arătat, se observă inexistența

motivelor care au dus la concluzia neîndeplinirii condiției cazului bine

justificat, nefinalizarea raționamentului juridic în susținerea afirmației

începută la fiecare alineat din pagina 6 din sentință și însăși lipsa

argumentelor care au contribuit la fundamentarea convingerii intime a instanței

în respingerea cererii reclamanților. Prin urmare, au concluzionat recurenții

că lipsesc cu desăvârșire, argumentele în drept și în fapt care să fundamenteze

hotărârea pronunțată, instanța de fond nefăcând nicio referire în motivarea sa

la niciun act comunitar și nici măcar la Constituția României sau la vreun alt

act normativ intern.

Apoi, reclamanții

și-au întemeiat recursul pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

apreciindu-se că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea și aplicarea

greșită a legii. Recurenții au învederat că prin cererea lor au invocat și

demonstrat în tot: (1) îndeplinirea condițiilor de admisibilitate ale cererii

de suspendare în raport de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv

cazul bine justificat, necesitatea prevenirii unei pagube iminente și existența

plângerii prealabile; (2) elemente de fapt și de drept în realizarea cercetării

sumare a aparenței dreptului pe calea cererii de suspendare; (3) caracterul

provizoriu al măsurii solicitate, respectiv suspendarea executării (actului)

hotărârii de guvern până la pronunțarea instanței de fond. Referitor la

condiția cazului bine justificat, s-a evocat că există indicii clare și grave

care răstoarnă prezumția de legalitate, în condițiile în care, în întregul său,

actul administrativ atacat încalcă ordinea de drept instituită în România;

tratatele internaționale la care România este parte sau a aderat; principiile

de drept constituțional; drepturile fundamentale ale cetățenilor români;

regulile de interpretare și aplicare ale legii civile în timp instituite de

întreaga legislație internă anterioară și consolidate prin Decizii ale Curții

Constituționale și Hotărâri ale Curții Europene a Drepturilor Omului. Or, prin

H.G. nr. 737 din 21 iulie 2010 se încalcă prevederile art. 17, art. 25 și art.

52 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, Directiva nr.

86/378/CEE astfel cum a fost modificată prin Directiva nr. 96/97/CEE, art. 1

din Primul protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului

și a libertăților fundamentale, art. 1 parag. 1 și 2 din Protocolul adițional

nr. 12 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților

fundamentale, art. 1 alin. (3) și (5), art. 4, art. 15 alin. (2), art. 16, art.

20 alin. (2), art. 47 alin. (2), art. 47 alin. (1), art. 44 alin. (1) și (3),

art. 53 alin. (1) și (2) din Constituția României, legi organice în vigoare și

la această dată (cum ar fi Statutul personalului aeronautic civil navigant din

aviația civilă din România adoptat prin Legea nr. 223/2007 intrată în vigoare

în august 2007, Legea nr. 19/2000, republicată).

Prin actul

administrativ atacat se încalcă, s-a învederat, însăși Legea nr. 119/2010, în

condițiile în care prin hotărârea de guvern s-a modificat și completat legea în

executarea căreia a fost emisă. Or, conform art. 3 alin. (3) din Legea nr.

119/2010, H.G. nr. 737/2010 ar fi trebuit să prevadă numai metodologia de

recalculare și nu dispoziții peste/contrare Legii nr. 119/2010. Cu titlu de

exemplu, s-a precizat că: a) Legea nr. 119/2010 nu face nicio distincție cu

privire la "recalcularea" pensiei de serviciu: însă, prin art. 3

alin. (1) din hotărârea de guvern atacată se completează/modifică Legea nr.

119/2010 în condițiile în care se prevede că recalcularea se realizează numai

pentru anumite categorii de persoane iar pentru altele recalcularea este

echivalentă cu atribuirea directă a punctajului calculat la data stabilirii

pensiei de serviciu, respectiv cu 5, 10 sau chiar cu mai mulți ani în urmă; b)

Legea nr. 119/2010 nu face nicio limitare/eliminare a valorificării perioadelor

realizate după data deschiderii dreptului la pensia de serviciu; or, prin art.

5 alin. (1), (2) și (4) din hotărârea de guvern atacată, se

completează/modifică Legea nr. 119/2010, atâta timp cât se prevede că "…

la determinarea punctajului mediu anual se valorifică numai perioadele

realizate până la data stabilirii sau, după caz, a recalculării pensiei de

serviciu în baza legii speciale ..."; c) În cuprinsul Legii nr. 119/2010

nu există nicio prevedere cu privire la emiterea a două decizii de pensionare

pentru unul și același beneficiar al dreptului la pensie; însă prin art. 9

alin. (2) și (3) din H.G. nr. 737/2010 se completează și modifică Legea nr.

119/2010, în condițiile în care se prevede emiterea a două decizii de

pensionare pentru unul și același beneficiar al dreptului la pensie; în plus,

prin aceleași dispoziții se încalcă art. 25 și art. 34 din Carta Drepturilor Fundamentale

a Uniunii Europene, aflată în vigoare de la 1 decembrie 2009, cu privire la

dreptul persoanelor în vârsta de a duce o viața independentă și demnă și la

dreptul la securitate și asistență socială, precum și art. 1 parag. 1 și 2 din

Protocolul nr. 12 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și

a libertăților fundamentale; d) Legea nr. 119/2010 nu cuprinde nicio prevedere

în sensul nerespectării hotărârilor judecătorești: ori, prin art. 11 din actul

administrativ normativ atacat se completează/modifică Legea nr. 119/2010, în

condițiile în care se prevede că "pensiile de serviciu care au făcut

obiectul unor cauze soluționate prin hotărâri definitive și irevocabile ale

instanțelor de judecată vor avea regimul juridic stabilit de Legea nr. 119/2010

și de prezenta hotărâre"; se încalcă astfel prevederile art. 1 alin. (3)

și (4), art. 16 alin. (2) și art. 21 alin. (1) și (3) din Constituția României,

art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului în corelație cu art. 11 din

Constituția României.

În analiza condiției

prevenirii pagubei iminente recurenții au plecat de la noțiunea dată de art. 2

alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004 și au învederat că hotărârea de guvern

atacată este de natură să aducă reclamanților un prejudiciu material viitor și

previzibil, în condițiile în care prin hotărârea de guvern atacată se prevede

recalcularea pensiilor în scopul direct (aspectul cauzalității) al diminuării

cuantumului acestora. Prin hotărârea atacată Guvernul României are în vedere

recalcularea unor drepturi de pensie anterioare, legal constituite și acordate,

indiferent de data nașterii dreptului la pensie și de legislația în vigoare la

acea dată. Hotărârea de guvern atacată nu poate desființa un drept câștigat, în

condițiile în care dreptul la pensie este recunoscut și garantat de art. 47

alin. (2) din Constituție, fiind vorba de un evident caz de abuz de drept

săvârșit de către Guvernul României împotriva reclamanților și a tuturor

pensionarilor cu pensii de serviciu din România. Prin H.G. nr. 737 din 21 iulie

2010 se urmărește, s-a mai arătat de recurenți, exproprierea tuturor

categoriilor de pensionari prevăzuți la art. 1 lit. c) - h) din Legea nr.

119/2010, fără respectarea legii și cu încălcarea ordinii de drept și

constituționale ce ar trebui să opereze pe teritoriul statului român. În mod

evident, au precizat reclamanții, au interesul să solicite suspendarea actului

administrativ atacat în condițiile în care recalcularea urmărită prin H.G. nr.

737/2010 determină în mod direct (legătură de cauzalitate directă) suprimarea

efectivă a dreptului la pensia de serviciu și afectarea definitivă și

iremediabilă a drepturilor de pensie în privința cuantumului acesteia, cu

încălcarea în tot a principiilor și drepturilor constituționale și a întregii

legislații în domeniul pensiilor. Recurenții au relevat, de asemenea, că au

interesul legitim și actual să își protejeze dreptul la pensie, întrucât: fac

parte din categoria personalului aeronautic civil navigant profesionist din

România, iar cuantumul pensiei acestora ar trebui să reprezinte un raport

direct al condițiilor deosebite de desfășurare a activității lor anterioare și

a asumării riscurilor sporite privind viața, integritatea lor fizică și

sănătatea (suprasolicitarea psihică și nervoasă, stresul, zgomotul intens și de

lungă durată, pericolul, nocivitățile, radiațiile solare și radiațiile cosmice,

substanțele chimice toxice, accelerațiile și vibrațiile); au suferit

privațiunile deosebite în ceea ce privește viața de familie (lipsa de la evenimentele

deosebite din familie, de sărbători, lipsa din viața copiilor), imposibilitatea

exercitării drepturilor legitime (dreptul la vot dacă se suprapune peste orarul

curselor).

Prin întâmpinarea

formulată în cauză pârâtul Guvernul României a solicitat respingerea recursului

și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală, pentru

următoarele considerente:

Motivele de recurs

formulate în cauză sunt nefondate, întrucât instanța de fond a analizat corect

susținerile părților și actele prezentate în raport cu dispozițiile

constituționale și cu cele ale legii speciale care reglementează drepturile

persoanelor ale căror drepturi sau interese legitime au fost vătămate de către

o autoritate publică prin acte administrative sau prin nesoluționarea în termenul

legal a unei cereri.

Prima instanță a

stabilit în mod corect că nu este îndeplinită prima dintre condițiile legale

pentru suspendarea executării actului administrativ atacat, anume cea a cazului

bine justificat, întrucât deși este evident că susținerile

reclamanților-recurenți priveau exclusiv fondul litigiului, în limitele

stabilite pentru această etapă procesuală de art. 14 din Legea nr. 554/2004,

instanța de fond a analizat și a respins motivat criticile acestora referitoare

la pretinsa nelegalitate a actului administrativ contestat. Din acest punct de

vedere se impune a fi observat că, față de cadrul procesual limitat al unei

cereri de suspendare provizorie a executării, prima instanță nu putea să

prejudicieze fondul litigiului, așa încât invocarea motivului de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. este nejustificată. Or, instanța de

fond avea posibilitatea să efectueze numai o cercetare sumară a aparenței

dreptului, întrucât în cadrul procedurii prevăzute de lege pentru suspendarea

executării actului administrativ nu putea fi prejudecat fondul litigiului. De

aceea, având în vedere că, în general, atât legalitatea subiectivă cât și cea

obiectivă a unui act administrativ cu executare imediată sau prin operațiuni

determinate ca număr sau durată se apreciază la momentul emiterii sale și că,

în speță H.G. nr. 737/2010 a fost publicată în M. Of., nr. 528/29.07.2010, este

evident că dispozițiile acestui act normativ sunt temeinice și legale, fiind

rezultatul prerogativei Executivului, astfel cum a fost stabilită de legiuitor

prin dispozițiile Legii nr. 119/2010, act normativ care până la această dată nu

a fost declarat neconstituțional. Așa fiind, instanța de fond a stabilit în mod

judicios că împrejurările din cazul de față nu erau de natură a crea o îndoială

serioasă asupra legalității H.G. nr. 737/2010, prin care a fost organizată

executarea normelor cu forță juridică superioară cuprinse în Legea nr.

119/2010, în vigoare la data soluționării cererii de suspendare.

Contrar susținerilor

recurenților reclamanți, prin cererea de suspendare nu au fost prezentate acele

dovezi de nelegalitate evidentă cerute de legiuitor pentru existența cazului

bine justificat, iar instanța de fond nu se putea substitui acestora, cu atât

mai puțin să se pronunțe asupra constituționalității măsurilor dispuse prin

Legea nr. 119/2010. Recalcularea pensiilor reclamanților s-a făcut prin efectul

Legii nr. 119/2010 și este obligatorie în toate cazurile prevăzute la art. I

din acest act normativ, iar nu facultativă, instanța neavând competența de a

crea, de a abroga sau de a modifica dispozițiile unei legi, devenind astfel un

legislator pozitiv, întrucât ar fi fost încălcate dispozițiile art. 61 alin.

(1) din Constituția României, republicată, care stabilesc că unica autoritate legiuitoare

a țării este Parlamentul României. Pentru aceleași considerente, nu putea fi

admis nici ca prin interpretarea normelor juridice instanța de fond să fi

adăugat consecințe contrare legii. Ori, este evident că la termenele prevăzute

de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 119/2010, măsura recalculării pensiilor

stabilite pe baza legislației anterioare, care au devenit pensii în înțelesul

Legii nr. 19/2000, trebuia să-și producă efectele.

Recalcularea

pensiilor de serviciu ale recurenților-reclamanți, stabilite în baza legilor cu

caracter special (care nu echivalează nici pe departe cu suprimarea acestui

drept) și posibilitatea diminuării cuantumului drepturilor de pensie, ca efect

al Legii nr. 119/2010, nu puteau justifica suspendarea executării H.G. nr. 737/2010

în temeiul textului art. 14 din Legea nr. 554/2004, legislația specială

prevăzând posibilitatea restituirii sumelor cuvenite și neîncasate, în situația

desființării actului administrativ. În acest sens, a precizat intimatul

Guvernul României că, potrivit dispozițiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr.

119/2010, "procedura de stabilire, plată, suspendare, recalculare,

încetare și contestare a pensiilor recalculate potrivit prezentei legi este cea

prevăzută de Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare.

Totodată, deși

instanța de fond nici nu s-a pronunțat asupra existenței celei de-a doua

condiții stabilită prin dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004,

referitoare la iminența prejudiciului, considerând inutilă și această analiză,

s-a solicitat, de către intimatul Guvernul României, a se observa că actul

administrativ a cărui suspendare s-a solicitat fusese executat material,

recurenților-reclamanți fiindu-le comunicate anterior pronunțării sentinței

deciziile de recalculare, astfel că nu se mai putea dispune suspendarea

executării acestuia.

În concluzie,

intimatul Guvernul României a solicitat instanței de recurs să constate că

soluția instanței de fond este legală și temeinică, actul administrativ a cărui

suspendare s-a solicitat nu este susceptibil de a fi nelegal (neexistând niciun

element care să aducă nici măcar o umbră de îndoială asupra legalității

acestuia și conformității cu Legea nr. 119/2010) și nici nu creează prin el

însuși un prejudiciu ireparabil recurenților-reclamanți, cu atât mai puțin până

la pronunțarea instanței asupra cererii) de anulare a acestuia.

Întâmpinare a depus,

în recurs, și intimatul intervenient Ministerul Muncii, Familiei și Protecției

Sociale, prin care s-a solicitat respingerea ca nefondată a căii extraordinare

de atac, cu motivarea că este legală și temeinică hotărârea primei instanțe,

prin care s-a constatat corect că "împrejurările invocate de reclamanți

privind condițiile speciale de muncă care au impus restricții și privațiuni

deosebite, deși incontestabile, nu pot fi avute în vedere la pronunțarea

suspendării actului administrativ, acestea făcând obiectul analizei

oportunității actului normativ, de competența exclusivă a legiuitorului".

Recursul este

nefondat.

S-a reținut, în mod

constant, în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal, că rezultă din interpretarea coroborată a

prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu

modificările și completările ulterioare, că măsura de excepție a suspendării

executării unui act administrativ poate fi dispusă numai în situația

îndeplinirii cumulative a celor două condiții expres prevăzute de lege:

existența unui caz bine justificat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din lege,

și iminența producerii unei pagube, în sensul art. 2 alin. (1) lit. ș) din

lege. Sintagma de "cazuri bine justificate" semnifică, în condițiile

art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, împrejurările legate de starea

de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în

privința legalității actului administrativ, iar expresia "pagubă

iminentă" desemnează prejudiciul material viitor și previzibil sau, după

caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a

unui serviciu public.

În ceea ce privește

existența unui caz bine justificat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din

Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, instanța de

judecată realizează doar o examinare sumară a situațiilor de fapt și de drept

invocate de reclamant și care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în

privința legalității actului administrativ în privința căruia se solicită

suspendarea executării. În principiu, cazul bine justificat nu poate fi

argumentat prin invocarea unor aspecte ce țin de legalitatea actului

administrativ, deoarece acestea vizează fondul cauzei și pot fi analizate numai

în cadrul soluționării acțiunii în anularea actului.

Se constată că

recurenții-reclamanți au invocat, în esență, ca fiind împrejurări de natură să

creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ,

motive de neconstituționalitate, de nelegalitate, de încălcare a principiilor

și drepturilor fundamentale ale cetățenilor consacrate de dreptul convențional

și din dreptul comunitar și de tratatele și pactele internaționale ratificate

de România în această materie.

Este de reținut, în

primul rând, că încălcarea principiului legalității în dreptul administrativ și

a principiului priorității dreptului comunitar sau a drepturilor fundamentale

ale cetățenilor pot fi analizate numai cu ocazia judecării fondului pricinii.

Instanța de contencios administrativ are, neîndoielnic, competența verificării

respectării de către actele administrative a supremației Constituției, a

legilor, principiilor și drepturilor fundamentale consacrate de actul juridic

fundamental al țării, dar o atare analiză nu poate fi realizată fără a se

prejudeca fondul cauzei, întrucât argumentele invocate de reclamanți țin de

însăși legalitatea actului administrativ normativ contestat.

În ceea ce privește

critica referitoare la încălcarea, prin H.G. nr. 737/2010, a unor prevederi din

Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, în

sensul că prin actul administrativ a cărei suspendare s-a solicitat s-a

modificat și completat actul normativ cu forță juridică superioară în

executarea căruia a fost emis, se apreciază că motivele concrete invocate de

reclamanții-recurenți nu reprezintă, în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din

Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, împrejurări de fapt și de

drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității

actului administrativ. Într-adevăr, urmare efectuării unei examinări sumare,

aparente, a conținutului textelor art. 3 alin. (1), art. 5 alin. (1), (2) și

(4), art. 9 alin. (2) și (3) și art. 11 din H.G. nr. 737/2010 cu dispozițiile

generale ale Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul

pensiilor, nu se desprinde, cu evidență, concluzia nerespectării de către

executiv a prevederilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele

de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, astfel

că nu se poate reține nici existența unei îndoieli serioase, temeinic

fundamentate, cu privire la legalitatea metodologiei de recalculare a

categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c) - h) din Legea

nr. 119/2010.

Sunt nerelevante,

privitor la îndeplinirea condiției prevenirii pagubei iminente, aspectele arătate

în cuprinsul motivelor de recurs, dat fiind că prima condiție s-a constatat,

prin sentința recurată și prin considerentele instanței de recurs, a nu fi

îndeplinită, iar pentru a se putea dispune suspendarea actului administrativ

este obligatorie, cum s-a mai învederat, întrunirea cumulativă a celor două

condiții impuse de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2001 a contenciosului

administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

În fine, nu este

întemeiat nici motivul de recurs constând în nemotivarea de către judecătorul

fondului a soluției date cererii prin care reclamanții au învestit instanța de

contencios administrativ. Instanța de fond a pronunțat sentința atacată cu

respectarea dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., procedând la

arătarea, într-un mod sintetic dar suficient, a considerentelor de fapt și de

drept care au fundamentat concluzia neîntrunirii în cauză a condiției cazului

bine justificat, condiție obligatorie pentru a se putea dispune admiterea

cererii reclamanților și suspendarea executării actului administrativ

unilateral cu caracter normativ contestat, în temeiul art. 14 din Legea nr.

554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările

ulterioare.

În raport de cele mai

sus arătate, constatându-se că nu sunt întemeiate motivele de recurs invocate

în cauză, se va dispune, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

respingerea ca nefondat a recursului declarat de reclamanții H.G., T.G., B.I.

și M.M. împotriva Sentinței civile nr. 3504 din 21 septembrie 2010 a Curții de

Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de H.G., T.G., B.I. și M.M. împotriva Sentinței civile nr. 3504 din 21

septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 3 februarie 2011.