ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 645/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curții de Apel București de 1 - 7 august 2010, reclamanții H.G., T.G., B.I. și M.M. au chemat în judecată pe pârâtul Guvernul României - reprezentat de prim-ministrul Emil Boc, solicitând instanței suspendarea H.G. nr. 737 din 21 iulie 2010 (publicată în M. Of., nr. 528/29.07.2010) privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c) - h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor. Au arătat reclamanții că sunt beneficiari ai drepturilor de pensie constituite conferite și anterioare Legii nr. 119/2010 și H.G.

nr. 737/2010, respectiv în baza Legii nr. 223/2007 privind Statutul personalului aeronautic civil și navigant din România, cu respectarea în tot a actelor normative în vigoare la data emiterii deciziilor de pensionare în cauză, iar actul normativ atacat, H.G. nr. 737/2010, în întregul său încalcă ordinea de drept instituită în România, tratatele internaționale la care România este parte sau a aderat principiile de drept constituțional, drepturile fundamentale ale cetățenilor români, regulile de interpretare și aplicare ale legii civile în timp instituite de întreaga legislație internă anterioară și consolidate prin Decizii ale Curții Constituționale și hotărâri ale Curții Europene. Au apreciat reclamanții că actul a cărei suspendare o solicită încalcă, completează și modifică chiar și Legea nr. 119/2010, deși această hotărâre reprezintă Normele de aplicare ale Legii nr. 119/2010.

Au mai precizat reclamanții că o parte dintre ei au dobândit pensiile de serviciu prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile și pe baza legislației în domeniul pensiilor în vigoare la data pronunțării acestora [art. 15 alin. (2) și art. 16 alin. (1) din Constituția României] și, conform art. 11 din H.G. nr. 737/2010, aceste hotărâri judecătorești rămân fără efecte juridice, fiind încălcată atât autoritatea de lucru judecat cât și principiul separației puterilor în stat. La data de 31 august 2010, reclamanții au formulat cerere precizatoare și completatoare a acțiunii, arătând că cererea lor de suspendare, cu caracter de provizoriu și justificată prin urgență, ca măsură de excepție de la principiul executării din oficiu a actului administrativ, întrunește condițiile cumulativ și imperativ prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În ce privește condiția cazului bine justificat, reclamanții au arătat că orice act administrativ individual sau normativ nu poate fi emis decât în baza și cu respectarea legii, iar în cazul H.G. nr. 737/2010, există clare și grave indicii care răstoarnă prezumția de legalitate, în condițiile în care acesta încalcă ordinea de drept, tratatele internaționale la care România este parte sau a aderat, principiile de drept constituționale, drepturile fundamentale ale cetățenilor romani, regulile de interpretare și aplicare ale legii civile în timp instituite de întreaga legislația internă anterioară și consolidate prin decizii ale Curții Constituționale și hotărâri ale Curții Europene a Drepturilor Omului.

A fost invocată Decizia nr. 574 din 19 septembrie 2006 a Curții Constituționale, decizie pronunțată în ce privește excepția de neconstituționalitate a art. 1 alin. (6) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Relativ la cea de-a doua condiție prevăzută de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, s-a precizat că actul normativ atacat este de natură să aducă tuturor categoriilor de pensionari prevăzuți la art. 1 lit. c) - h) din Legea nr. 119/2010, un prejudiciu material viitor și previzibil, în condițiile în care se prevede recalcularea pensiilor în scopul direct (aspectul cauzalității) al diminuării cuantumului acestora. S-a mai opinat că prin H.G. nr. 737/2010 se urmărește exproprierea tuturor categoriilor de pensionari prevăzuți la art. 1 lit. c) - h) din Legea nr. 119/2010, fără respectarea legii și cu încălcarea ordinii de drept și constituționale.

De asemenea, prin punerea în aplicare a art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 737/2010, se va crea un triplu prejudiciu: 1) pierderea pensiei de serviciu; 2) diminuarea drastică a cuantumului pensiei actuale; 3) diminuarea drastică a pensiei cuvenite în baza Legii nr. 119/2010 coroborate cu Legea nr. 19/2000 ca urmare a atribuirii directe a punctajului greșit calculat cu ani în urmă, respectiv încă de la data deschiderii dreptului la pensie. Legea nr. 119/2010 nu face nicio limitare/eliminare a valorificării perioadelor realizate după data deschiderii dreptului la pensia de serviciu, ori, prin art. 5 alin. (1) și (4) din H.G.

nr. 737/2010 se completează/modifică această lege în condițiile în care, se prevede că: "… la determinarea punctajului mediu anual se valorifică numai perioadele realizate până la data stabilirii sau, după caz, a recalculării pensiei de serviciu în baza legii speciale". S-a mai susținut că art. 5 alin. (1) și (4) din hotărârea atacată încalcă art. 16 din Constituția României privind egalitatea cetățenilor în fața legii, fără privilegii și fără discriminări, iar art. 9 alin. (2) și (3) din H.G. nr. 737/2010 completează și modifică Legea nr. 119/2010 în condițiile în care, în cuprinsul Legii nr. 119/2010, nu există nicio prevedere cu privire la emiterea a două decizii de pensionare pentru unul și același beneficiar al dreptului de pensie.

Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepțiile netimbrării, lipsei calității procesuale active și lipsei de interes. În cauză a fost formulată cererea de intervenție în interesul pârâtului de Ministerul Muncii, Familiei și Protecție Sociale, cererea ce a fost admisă în principiu la termenul din 14 septembrie 2010, față de împrejurarea că intervenientul este inițiatorului hotărârii de guvern. Prin Sentința civilă nr. 3504 din 21 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au fost respinse excepțiile netimbrării, lipsei calității procesuale active și lipsei de interes ca neîntemeiate. A fost respinsă de asemenea acțiunea formulată, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în ce privește excepțiile invocate, că acțiunea a fost timbrată la termenul din 14 septembrie 2010 cu taxa de timbru de 8 RON și timbru judiciar de 0,3 RON, iar în susținerea excepțiilor lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes pârâtul a invocat chestiuni care țin de fondul cauzei, respectiv că reclamanții nu fac dovada dreptului pretins și a vătămării. Pe fond, prima instanță a constatat, în aplicarea art. 14 alin. (1) coroborat cu art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, că nu este îndeplinită prima dintre condițiile legale pentru suspendarea executării actului, apreciind că împrejurările invocate de reclamanți nu sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Totodată, s-a apreciat, metodologia aprobată prin H.G. nu completează sau modifică Legea nr. 119/2010, dispozițiile art. 5 alin. (1) și (4) din H.G. nr. 737/2010 fiind în concordanță cu dispozițiile legii. Nu au fost reținute motivele invocate referitoare la nelegalitatea art. 9 alin. (2) din H.G. nr. 737/2010 "În cazul persoanelor prevăzute la alin. (1), casele teritoriale de pensii emit atât decizia de pensie de serviciu stabilită în baza legii speciale, cât și decizia de recalculare a acesteia", față de prevederile alin. (3) "Decizia prin care se stabilește pensia de serviciu nu produce efecte sub aspectul acordării cuantumului pensiei rezultat din aplicarea prevederilor legii speciale". Relativ la prevederea art. 11 din H.G.

nr. 737/2010, prima instanță a reținut că hotărârile judecătorești anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 119/2010 au fost date în aplicarea dispozițiilor legale în vigoare la momentul pronunțării, iar odată ce cadrul legal suferă modificări prin voința legiuitorului, legea nouă este pe deplin aplicabilă. În cazul în care legea nouă este dată cu încălcarea drepturilor recunoscute constituțional, aceasta poate face obiectul controlului de constituționalitate, la cererea părților interesate. A concluzionat instanța fondului că art. 11 nu stabilește așadar o regulă ce aduce atingere principiului puterii de lucru judecat ci dă expresie unui principiu care era aplicabil. Împotriva Sentinței civilă nr. 3504 din 21 septembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, au formulat recurs în termen legal reclamanții H.G., T.G., B.I.

și M.M., prin care s-a solicitat admiterea acestei căi extraordinare de atac și modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii reclamanților și a dispunerii suspendării H.G. nr. 737 din 21 iulie 2010 (publicată în M. Of., nr. 528/29.07.2010) privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c) - h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, până la pronunțarea instanței de fond. Reclamanții și-au întemeiat recursul, în primul rând, pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., invocându-se faptul că judecătorul fondului nu și-a motivat soluția dată.

Din simpla lecturare a considerentelor, s-a arătat, se observă inexistența motivelor care au dus la concluzia neîndeplinirii condiției cazului bine justificat, nefinalizarea raționamentului juridic în susținerea afirmației începută la fiecare alineat din pagina 6 din sentință și însăși lipsa argumentelor care au contribuit la fundamentarea convingerii intime a instanței în respingerea cererii reclamanților. Prin urmare, au concluzionat recurenții că lipsesc cu desăvârșire, argumentele în drept și în fapt care să fundamenteze hotărârea pronunțată, instanța de fond nefăcând nicio referire în motivarea sa la niciun act comunitar și nici măcar la Constituția României sau la vreun alt act normativ intern.

Apoi, reclamanții și-au întemeiat recursul pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., apreciindu-se că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii. Recurenții au învederat că prin cererea lor au invocat și demonstrat în tot: (1) îndeplinirea condițiilor de admisibilitate ale cererii de suspendare în raport de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat, necesitatea prevenirii unei pagube iminente și existența plângerii prealabile; (2) elemente de fapt și de drept în realizarea cercetării sumare a aparenței dreptului pe calea cererii de suspendare; (3) caracterul provizoriu al măsurii solicitate, respectiv suspendarea executării (actului) hotărârii de guvern până la pronunțarea instanței de fond.

Referitor la condiția cazului bine justificat, s-a evocat că există indicii clare și grave care răstoarnă prezumția de legalitate, în condițiile în care, în întregul său, actul administrativ atacat încalcă ordinea de drept instituită în România; tratatele internaționale la care România este parte sau a aderat; principiile de drept constituțional; drepturile fundamentale ale cetățenilor români; regulile de interpretare și aplicare ale legii civile în timp instituite de întreaga legislație internă anterioară și consolidate prin Decizii ale Curții Constituționale și Hotărâri ale Curții Europene a Drepturilor Omului. Or, prin H.G.

nr. 737 din 21 iulie 2010 se încalcă prevederile art. 17, art. 25 și art. 52 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, Directiva nr. 86/378/CEE astfel cum a fost modificată prin Directiva nr. 96/97/CEE, art. 1 din Primul protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art. 1 parag. 1 și 2 din Protocolul adițional nr. 12 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art. 1 alin. (3) și (5), art. 4, art. 15 alin. (2), art. 16, art. 20 alin. (2), art. 47 alin. (2), art. 47 alin. (1), art. 44 alin. (1) și (3), art. 53 alin. (1) și (2) din Constituția României, legi organice în vigoare și la această dată (cum ar fi Statutul personalului aeronautic civil navigant din aviația civilă din România adoptat prin Legea nr. 223/2007 intrată în vigoare în august 2007, Legea nr. 19/2000, republicată).

Prin actul administrativ atacat se încalcă, s-a învederat, însăși Legea nr. 119/2010, în condițiile în care prin hotărârea de guvern s-a modificat și completat legea în executarea căreia a fost emisă. Or, conform art. 3 alin. (3) din Legea nr. 119/2010, H.G. nr. 737/2010 ar fi trebuit să prevadă numai metodologia de recalculare și nu dispoziții peste/contrare Legii nr. 119/2010.

Cu titlu de exemplu, s-a precizat că: a) Legea nr. 119/2010 nu face nicio distincție cu privire la "recalcularea" pensiei de serviciu: însă, prin art. 3 alin. (1) din hotărârea de guvern atacată se completează/modifică Legea nr. 119/2010 în condițiile în care se prevede că recalcularea se realizează numai pentru anumite categorii de persoane iar pentru altele recalcularea este echivalentă cu atribuirea directă a punctajului calculat la data stabilirii pensiei de serviciu, respectiv cu 5, 10 sau chiar cu mai mulți ani în urmă; b) Legea nr. 119/2010 nu face nicio limitare/eliminare a valorificării perioadelor realizate după data deschiderii dreptului la pensia de serviciu; or, prin art. 5 alin. (1), (2) și (4) din hotărârea de guvern atacată, se completează/modifică Legea nr. 119/2010, atâta timp cât se prevede că "… la determinarea punctajului mediu anual se valorifică numai perioadele realizate până la data stabilirii sau, după caz, a recalculării pensiei de serviciu în baza legii speciale ..."; c) În cuprinsul Legii nr. 119/2010 nu există nicio prevedere cu privire la emiterea a două decizii de pensionare pentru unul și același beneficiar al dreptului la pensie; însă prin art. 9 alin. (2) și (3) din H.G.

nr. 737/2010 se completează și modifică Legea nr. 119/2010, în condițiile în care se prevede emiterea a două decizii de pensionare pentru unul și același beneficiar al dreptului la pensie; în plus, prin aceleași dispoziții se încalcă art. 25 și art. 34 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, aflată în vigoare de la 1 decembrie 2009, cu privire la dreptul persoanelor în vârsta de a duce o viața independentă și demnă și la dreptul la securitate și asistență socială, precum și art. 1 parag.

1 și 2 din Protocolul nr. 12 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale; d) Legea nr. 119/2010 nu cuprinde nicio prevedere în sensul nerespectării hotărârilor judecătorești: ori, prin art. 11 din actul administrativ normativ atacat se completează/modifică Legea nr. 119/2010, în condițiile în care se prevede că "pensiile de serviciu care au făcut obiectul unor cauze soluționate prin hotărâri definitive și irevocabile ale instanțelor de judecată vor avea regimul juridic stabilit de Legea nr. 119/2010 și de prezenta hotărâre"; se încalcă astfel prevederile art. 1 alin. (3) și (4), art. 16 alin. (2) și art. 21 alin. (1) și (3) din Constituția României, art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului în corelație cu art. 11 din Constituția României.

În analiza condiției prevenirii pagubei iminente recurenții au plecat de la noțiunea dată de art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004 și au învederat că hotărârea de guvern atacată este de natură să aducă reclamanților un prejudiciu material viitor și previzibil, în condițiile în care prin hotărârea de guvern atacată se prevede recalcularea pensiilor în scopul direct (aspectul cauzalității) al diminuării cuantumului acestora. Prin hotărârea atacată Guvernul României are în vedere recalcularea unor drepturi de pensie anterioare, legal constituite și acordate, indiferent de data nașterii dreptului la pensie și de legislația în vigoare la acea dată.

Hotărârea de guvern atacată nu poate desființa un drept câștigat, în condițiile în care dreptul la pensie este recunoscut și garantat de art. 47 alin. (2) din Constituție, fiind vorba de un evident caz de abuz de drept săvârșit de către Guvernul României împotriva reclamanților și a tuturor pensionarilor cu pensii de serviciu din România. Prin H.G. nr. 737 din 21 iulie 2010 se urmărește, s-a mai arătat de recurenți, exproprierea tuturor categoriilor de pensionari prevăzuți la art. 1 lit. c) - h) din Legea nr. 119/2010, fără respectarea legii și cu încălcarea ordinii de drept și constituționale ce ar trebui să opereze pe teritoriul statului român. În mod evident, au precizat reclamanții, au interesul să solicite suspendarea actului administrativ atacat în condițiile în care recalcularea urmărită prin H.G.

nr. 737/2010 determină în mod direct (legătură de cauzalitate directă) suprimarea efectivă a dreptului la pensia de serviciu și afectarea definitivă și iremediabilă a drepturilor de pensie în privința cuantumului acesteia, cu încălcarea în tot a principiilor și drepturilor constituționale și a întregii legislații în domeniul pensiilor.

Recurenții au relevat, de asemenea, că au interesul legitim și actual să își protejeze dreptul la pensie, întrucât: fac parte din categoria personalului aeronautic civil navigant profesionist din România, iar cuantumul pensiei acestora ar trebui să reprezinte un raport direct al condițiilor deosebite de desfășurare a activității lor anterioare și a asumării riscurilor sporite privind viața, integritatea lor fizică și sănătatea (suprasolicitarea psihică și nervoasă, stresul, zgomotul intens și de lungă durată, pericolul, nocivitățile, radiațiile solare și radiațiile cosmice, substanțele chimice toxice, accelerațiile și vibrațiile); au suferit privațiunile deosebite în ceea ce privește viața de familie (lipsa de la evenimentele deosebite din familie, de sărbători, lipsa din viața copiilor), imposibilitatea exercitării drepturilor legitime (dreptul la vot dacă se suprapune peste orarul curselor).

Prin întâmpinarea formulată în cauză pârâtul Guvernul României a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală, pentru următoarele considerente: Motivele de recurs formulate în cauză sunt nefondate, întrucât instanța de fond a analizat corect susținerile părților și actele prezentate în raport cu dispozițiile constituționale și cu cele ale legii speciale care reglementează drepturile persoanelor ale căror drepturi sau interese legitime au fost vătămate de către o autoritate publică prin acte administrative sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri.

Prima instanță a stabilit în mod corect că nu este îndeplinită prima dintre condițiile legale pentru suspendarea executării actului administrativ atacat, anume cea a cazului bine justificat, întrucât deși este evident că susținerile reclamanților-recurenți priveau exclusiv fondul litigiului, în limitele stabilite pentru această etapă procesuală de art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanța de fond a analizat și a respins motivat criticile acestora referitoare la pretinsa nelegalitate a actului administrativ contestat. Din acest punct de vedere se impune a fi observat că, față de cadrul procesual limitat al unei cereri de suspendare provizorie a executării, prima instanță nu putea să prejudicieze fondul litigiului, așa încât invocarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. este nejustificată. Or, instanța de fond avea posibilitatea să efectueze numai o cercetare sumară a aparenței dreptului, întrucât în cadrul procedurii prevăzute de lege pentru suspendarea executării actului administrativ nu putea fi prejudecat fondul litigiului. De aceea, având în vedere că, în general, atât legalitatea subiectivă cât și cea obiectivă a unui act administrativ cu executare imediată sau prin operațiuni determinate ca număr sau durată se apreciază la momentul emiterii sale și că, în speță H.G. nr. 737/2010 a fost publicată în M. Of., nr. 528/29.07.2010, este evident că dispozițiile acestui act normativ sunt temeinice și legale, fiind rezultatul prerogativei Executivului, astfel cum a fost stabilită de legiuitor prin dispozițiile Legii nr. 119/2010, act normativ care până la această dată nu a fost declarat neconstituțional.

Așa fiind, instanța de fond a stabilit în mod judicios că împrejurările din cazul de față nu erau de natură a crea o îndoială serioasă asupra legalității H.G. nr. 737/2010, prin care a fost organizată executarea normelor cu forță juridică superioară cuprinse în Legea nr. 119/2010, în vigoare la data soluționării cererii de suspendare. Contrar susținerilor recurenților reclamanți, prin cererea de suspendare nu au fost prezentate acele dovezi de nelegalitate evidentă cerute de legiuitor pentru existența cazului bine justificat, iar instanța de fond nu se putea substitui acestora, cu atât mai puțin să se pronunțe asupra constituționalității măsurilor dispuse prin Legea nr. 119/2010.

Recalcularea pensiilor reclamanților s-a făcut prin efectul Legii nr. 119/2010 și este obligatorie în toate cazurile prevăzute la art. I din acest act normativ, iar nu facultativă, instanța neavând competența de a crea, de a abroga sau de a modifica dispozițiile unei legi, devenind astfel un legislator pozitiv, întrucât ar fi fost încălcate dispozițiile art. 61 alin. (1) din Constituția României, republicată, care stabilesc că unica autoritate legiuitoare a țării este Parlamentul României. Pentru aceleași considerente, nu putea fi admis nici ca prin interpretarea normelor juridice instanța de fond să fi adăugat consecințe contrare legii. Ori, este evident că la termenele prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 119/2010, măsura recalculării pensiilor stabilite pe baza legislației anterioare, care au devenit pensii în înțelesul Legii nr. 19/2000, trebuia să-și producă efectele.

Recalcularea pensiilor de serviciu ale recurenților-reclamanți, stabilite în baza legilor cu caracter special (care nu echivalează nici pe departe cu suprimarea acestui drept) și posibilitatea diminuării cuantumului drepturilor de pensie, ca efect al Legii nr. 119/2010, nu puteau justifica suspendarea executării H.G. nr. 737/2010 în temeiul textului art. 14 din Legea nr. 554/2004, legislația specială prevăzând posibilitatea restituirii sumelor cuvenite și neîncasate, în situația desființării actului administrativ. În acest sens, a precizat intimatul Guvernul României că, potrivit dispozițiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 119/2010, "procedura de stabilire, plată, suspendare, recalculare, încetare și contestare a pensiilor recalculate potrivit prezentei legi este cea prevăzută de Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare.

Totodată, deși instanța de fond nici nu s-a pronunțat asupra existenței celei de-a doua condiții stabilită prin dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, referitoare la iminența prejudiciului, considerând inutilă și această analiză, s-a solicitat, de către intimatul Guvernul României, a se observa că actul administrativ a cărui suspendare s-a solicitat fusese executat material, recurenților-reclamanți fiindu-le comunicate anterior pronunțării sentinței deciziile de recalculare, astfel că nu se mai putea dispune suspendarea executării acestuia.

În concluzie, intimatul Guvernul României a solicitat instanței de recurs să constate că soluția instanței de fond este legală și temeinică, actul administrativ a cărui suspendare s-a solicitat nu este susceptibil de a fi nelegal (neexistând niciun element care să aducă nici măcar o umbră de îndoială asupra legalității acestuia și conformității cu Legea nr. 119/2010) și nici nu creează prin el însuși un prejudiciu ireparabil recurenților-reclamanți, cu atât mai puțin până la pronunțarea instanței asupra cererii) de anulare a acestuia.

Întâmpinare a depus, în recurs, și intimatul intervenient Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, prin care s-a solicitat respingerea ca nefondată a căii extraordinare de atac, cu motivarea că este legală și temeinică hotărârea primei instanțe, prin care s-a constatat corect că "împrejurările invocate de reclamanți privind condițiile speciale de muncă care au impus restricții și privațiuni deosebite, deși incontestabile, nu pot fi avute în vedere la pronunțarea suspendării actului administrativ, acestea făcând obiectul analizei oportunității actului normativ, de competența exclusivă a legiuitorului". Recursul este nefondat.

S-a reținut, în mod constant, în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, că rezultă din interpretarea coroborată a prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, că măsura de excepție a suspendării executării unui act administrativ poate fi dispusă numai în situația îndeplinirii cumulative a celor două condiții expres prevăzute de lege: existența unui caz bine justificat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din lege, și iminența producerii unei pagube, în sensul art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege.

Sintagma de "cazuri bine justificate" semnifică, în condițiile art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, iar expresia "pagubă iminentă" desemnează prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public. În ceea ce privește existența unui caz bine justificat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, instanța de judecată realizează doar o examinare sumară a situațiilor de fapt și de drept invocate de reclamant și care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ în privința căruia se solicită suspendarea executării.

În principiu, cazul bine justificat nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte ce țin de legalitatea actului administrativ, deoarece acestea vizează fondul cauzei și pot fi analizate numai în cadrul soluționării acțiunii în anularea actului. Se constată că recurenții-reclamanți au invocat, în esență, ca fiind împrejurări de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, motive de neconstituționalitate, de nelegalitate, de încălcare a principiilor și drepturilor fundamentale ale cetățenilor consacrate de dreptul convențional și din dreptul comunitar și de tratatele și pactele internaționale ratificate de România în această materie. Este de reținut, în primul rând, că încălcarea principiului legalității în dreptul administrativ și a principiului priorității dreptului comunitar sau a drepturilor fundamentale ale cetățenilor pot fi analizate numai cu ocazia judecării fondului pricinii.

Instanța de contencios administrativ are, neîndoielnic, competența verificării respectării de către actele administrative a supremației Constituției, a legilor, principiilor și drepturilor fundamentale consacrate de actul juridic fundamental al țării, dar o atare analiză nu poate fi realizată fără a se prejudeca fondul cauzei, întrucât argumentele invocate de reclamanți țin de însăși legalitatea actului administrativ normativ contestat. În ceea ce privește critica referitoare la încălcarea, prin H.G.

nr. 737/2010, a unor prevederi din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, în sensul că prin actul administrativ a cărei suspendare s-a solicitat s-a modificat și completat actul normativ cu forță juridică superioară în executarea căruia a fost emis, se apreciază că motivele concrete invocate de reclamanții-recurenți nu reprezintă, în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, împrejurări de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. Într-adevăr, urmare efectuării unei examinări sumare, aparente, a conținutului textelor art. 3 alin. (1), art. 5 alin. (1), (2) și (4), art. 9 alin. (2) și (3) și art. 11 din H.G.

nr. 737/2010 cu dispozițiile generale ale Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, nu se desprinde, cu evidență, concluzia nerespectării de către executiv a prevederilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, astfel că nu se poate reține nici existența unei îndoieli serioase, temeinic fundamentate, cu privire la legalitatea metodologiei de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c) - h) din Legea nr. 119/2010.

Sunt nerelevante, privitor la îndeplinirea condiției prevenirii pagubei iminente, aspectele arătate în cuprinsul motivelor de recurs, dat fiind că prima condiție s-a constatat, prin sentința recurată și prin considerentele instanței de recurs, a nu fi îndeplinită, iar pentru a se putea dispune suspendarea actului administrativ este obligatorie, cum s-a mai învederat, întrunirea cumulativă a celor două condiții impuse de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2001 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare. În fine, nu este întemeiat nici motivul de recurs constând în nemotivarea de către judecătorul fondului a soluției date cererii prin care reclamanții au învestit instanța de contencios administrativ.

Instanța de fond a pronunțat sentința atacată cu respectarea dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., procedând la arătarea, într-un mod sintetic dar suficient, a considerentelor de fapt și de drept care au fundamentat concluzia neîntrunirii în cauză a condiției cazului bine justificat, condiție obligatorie pentru a se putea dispune admiterea cererii reclamanților și suspendarea executării actului administrativ unilateral cu caracter normativ contestat, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare. În raport de cele mai sus arătate, constatându-se că nu sunt întemeiate motivele de recurs invocate în cauză, se va dispune, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de reclamanții H.G., T.G., B.I. și M.M. împotriva Sentinței civile nr. 3504 din 21 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de H.G., T.G., B.I. și M.M. împotriva Sentinței civile nr. 3504 din 21 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 3 februarie 2011.