ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2352/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2352/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București,- secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, data de 13

decembrie 2010, reclamanții A.F., A.Ș., A.T., B.V. ș.a., toți, prin mandatar

legal A.N.A.P., reprezentată de Președinte, au solicitat în contradictoriu cu

pârâții Guvernul României, M.M.F.P.S. și C.N.P.A.S. admiterea cererii privind

anularea H.G. nr. 737 din 29 iulie 2010 privind metodologia de recalculare a

pensiilor de serviciu prevăzute la art. 1 lit. g) din Legea nr. 119/2010,

respectiv a metodologiei de recalculare a pensiilor de serviciu ale

personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviație, stabilite prin

Legea nr. 223/2007 și pe cale de consecință: în baza art. 18 raportat la art. 8

și respectiv art. 1 din Legea nr. 554/2004, anularea ca fiind

neconstituțională, nelegală, contrară principiilor și drepturilor fundamentale

consacrate de Constituție, de normele dreptului comunitar și de cele ale

dreptului internațional, ratificate de România, aplicabile în materie, a H.G. nr.

737/2010 privind metodologia de recalculare a pensiilor de serviciu prevăzute

la art. 1 lit. g) din Legea nr. 119/2010, respectiv a metodologiei de

recalculare a pensiilor de serviciu ale personalului aeronautic civil navigant

profesionist din aviație, stabilite prin art. 43 și art. 51 din Legea nr. 223/2007;

în baza art. 15 raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004 cu modificările și

completările ulterioare, suspendarea executării H.G. nr. 737/2010, până la

soluționarea definitivă și irevocabilă a prezentei cereri; în temeiul art. 18

raportat la art. 8 și art. 1 din aceeași lege, să se dispună recunoașterea

dreptului reclamanților la pensiile de serviciu stabilite prin Legea nr. 223/2007

și repararea pagubei în sensul: a) anulării tuturor deciziilor de „recalculare”

a pensiilor în baza art. 1 lit. g) din Legea nr. 119/2010 raportat la

prevederile art. 1, 2, 4 alin. (1), art. 5, 7 și 12 din H.G. nr. 737 din 2010

și repunerea în plată a ultimelor decizii prin care le-au fost stabilite

ultimele cuantumuri ale pensiilor de serviciu; b) obligării pârâtului la plata

diferențelor dintre cuantumurile pensiilor de serviciu ce li se cuvin și

respectiv cuantumurile pensiilor „recalculate” în baza deciziilor sus arătate, aferente

perioadei septembrie 2010 și până la data de repunerii în plată a ultimelor

decizii prin care le-au fost stabilite ultimele cuantumuri ale pensiilor de

serviciu; c) obligarea pârâtului să procedeze la punerea în executare a

hotărârii judecătorești în termen de cel mult 10 zile de la pronunțarea

acesteia în sensul îndeplinirii tuturor obligațiilor sus arătate, în caz

contrar, urmând a se face aplicarea dispozițiilor art. 24 alin. (2) și (3) din Legea

nr. 544/2004 inclusiv obligarea acestuia la plata unor despăgubiri de

întârziere către reclamanți în cuantum de 5.000 euro/lună pentru fiecare în

parte; obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea

acțiunii, reclamanții au arătat că instanța de contencios administrativ are

competența verificării respectării de către actele administrative individuale,

în speță H.G. nr. 737/2010, în primul rând, a supremației Constituției și a

legilor, respectiv a principiilor și drepturilor fundamentale consacrate de

Constituției.

Au apreciat reclamanții

că sunt pe deplin valabile cazurile de nelegalitate a H.G. nr. 737/2010

constând în încălcarea principiilor statului de drept lato sensu, a

Constituției și legilor țării.

Reclamanții au mai menționat

și art. 15 alin. (2) din Constituție potrivit căruia legea dispune numai pentru

viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale noi favorabile”

S-a arătat că pensiile

speciale au fost stabilite în baza legilor adoptate în domeniul pensiilor pe

anume categorii socioprofesionale și sunt derogatorii de la dreptul comun, iar

statul are obligația de a executa in timp plata pensiilor in baza legilor care

au produs efectele juridice definitive. In raport de aceste împrejurări, s-a

apreciat că recalcularea tuturor pensiilor speciale este neconstituțională, acestea

reprezentând drepturi câștigate, care nu pot fi modificate retroactiv,

ceea ce ar încălca chiar substanța dreptului la pensie.

S-a mai menționat de

reclamanți și faptul că orice recunoaștere a unui efect juridic al unei

reglementări naționale care ar încălca domeniul în care Comunitatea își

exercită competențele legislative sau care ar fi incompatibilă cu prevederile

dreptului comunitar ar însemna o negare corespunzătoare a eficienței

obligațiilor asumate necondiționat și irevocabil de statele membre prin Tratat

și ar pune astfel în pericol bazele Comunității.

Reclamanții au mai

precizat că, analizând H.G. nr. 737/2010 prin raportare exclusiv la

dispozițiile Legii nr. 119/2010 și respectiv ale Legii nr. 19/2000, comparativ

cu prevederile H.G. nr. 735/2010, se constată discriminări evidente, fiind

încălcate prevederile art. 3 alin. (3) din Legea nr. 119/2010 și ale art. 4 alin.

91) lit. a) și b) din aceeași lege. În acest sens, exemplifică faptul că

termenul pentru recalcularea pensiilor speciale este de o lună de la intrarea

în vigoare a H.G. nr. 737/2010, in loc de 5 luni, astfel, că reclamanții sunt

în imposibilitate obiectivă de a procura actele necesare pentru a face dovada

veniturilor care ar trebui luate în calcul la stabilirea pensiilor.

S-a mai arătat in

cererea de chemare in judecată că prevederile H.G. nr. 737/2010 impun o

restrângere cu caracter permanent al exercițiului dreptului la pensie, așa zisa

recalculare a pensiilor de serviciu operând fără vreo limitare temporară. De

asemenea, au mai arătat că art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 737/2010 sunt în

contradicție cu textul Legii nr. 119/2010 în sensul că acesta din urmă nu

precizează că la unele categorii de persoane pensia se recalculează prin

stabilirea punctajului iar la alte categorii de persoane se atribuie punctajul

calculat la data stabilirii pensiei de serviciu. Reclamanții învederează că, pe

de altă parte, prin H.G. nr. 737/2010 sunt discriminați în funcție de profesie.

Cu privire la

suspendarea executării H.G. nr. 737/2010, reclamanții au invocat soluția

pronunțată prin Sentința civilă nr. 3811 din 8 octombrie 2010 pa Curții de

Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul

nr. 7142/2/210, prin care s-a dispus suspendarea executării H.G. nr. 737/2010.

În ceea ce privește

recunoașterea dreptului la pensiile de serviciu stabilite prin Legea nr. 223/2007

și repararea pagubei cauzate, reclamanții au arătat că pensiile (concretizate

într-o sumă) sunt asimilate dreptului de proprietate și sunt intangibile conform

art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.E.D.O. precum și a art. 45 din

Tratatul de la Lisabona, impunându-se anularea deciziilor de „recalculare” a

pensiilor în baza art. 1 lit. g) din Legea nr. 119/2010 raportat la prevederile

art. 1, 2, 4 alin.(1),art. 5, 7 și 12 din H.G. nr. 737/2010 și repunerea în

plată a ultimelor decizii, pensiile de serviciu aflate în plată constituind

drepturi legal câștigate.

Pârâtul M.M.F.P.S. a

depus întâmpinare la data de 23 martie 2011 prin care a solicitat constatarea și

admiterea următoarelor excepții: excepția lipsei procedurii prealabile,

excepția de netimbrare, excepția lipsei calității procesuale active a

reclamantei A.N.A.P. iar pe fond, respingerea cererii de suspendare a

executării H.G. nr. 737/2010 ca nefondată, dispozițiile hotărârii de guvern

fiind temeinice și legale.

Pârâta C.N.P.P. a

depus întâmpinare la data de 17 mai 2011 prin care a solicitat admiterea excepției

necompetenței materiale a Curții de Apel București, în ceea ce privește capătul

de cerere privind anularea deciziilor de pensie ale reclamanților, excepției

lipsei calității procesuale active a A.N.A.P., excepția lipsei calității de

reprezentant a A.N.A.P., excepția lipsei calității procesuale pasive a C.N.P.P.,

excepția neîndeplinirii procedurii prealabile, excepția netimbrării acțiunii,

excepția inadmisibilității acțiunii în ceea ce privește capătul de cerere

privind anularea H.G. nr. 737/2010 privind metodologia de recalculare a

categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c) și h) din

Legea nr. 119/2010 și respingerea acțiunii pe cale de excepție, iar pe fond,

respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Pârâtul Guvernul

României a depus întâmpinare la data de 7 iunie 2011, prin care a invocat și

solicitat admiterea excepției nulității acțiunii pentru lipsa timbrajului,

excepției lipsei calității procesuale active, excepția lipsei de interes a

părților reclamante iar pe fondul cererii de suspendare și anulare a H.G. nr. 737/2010,

respingerea ca neîntemeiate.

Hotărârea instanței

de fond

Prin

Sentința

nr.

5213 din 20 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția necompetenței materiale

în ceea ce privește cererea de anulare a deciziilor de recalculare a pensiilor

reclamanților și de obligare la plata pensiilor de serviciu și s-a declinat

competența de soluționare a acestui capăt de cerere în favoarea Tribunalului

București, secția a VIII-a.

Au fost respinse în

rest excepțiile invocate.

S-a admis în parte

acțiunea formulată de reclamanți prin mandatar legal A.N.A.P., reprezentată de

Președinte, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, M.M.F.P.S. și C.N.P.A.S.

S-a dispus anularea H.G.

737/2010.

S-a dispus suspendarea

executării H.G. 737/2010 până la rămânerea irevocabilă a sentinței.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut cu privire la excepțiile

pronunțate că excepția lipsei procedurii prealabile și excepția netimbrării

sunt neîntemeiate întrucât există la dosar atât dovada îndeplinirii procedurii prealabile

cât și dovada achitării taxei de timbru.

În ceea ce privește

lipsa calității procesuale active și lipsa calității de reprezentant, Curtea a

constatat că reclamanții sunt reprezentați de mandatar A.N.A.P., iar conform

statutului aceasta are dreptul de a-i reprezenta în fața instanțelor

judecătorești în vederea garantării și apărării drepturilor legal câștigate.

Motivele invocate de

pârâtul Guvernul României în susținerea acestei excepții privesc considerente

de fond (lipsa vătămării), fiind analizate în consecință.

În ceea ce privește

necompetența materială, Curtea, față de prevederile art. 152 alin. (1) Legea nr.

263/2010 („Jurisdicția asigurărilor sociale se realizează prin tribunale și

curți de apel”) și art. 153 lit. g) din același act normativ („Tribunalele

soluționează în primă instanță litigiile privind: „modul de stabilire și de

plată a pensiilor și a altor drepturi de asigurări sociale”), a constatat că

cererea de anulare a deciziilor de recalculare a pensiilor reclamanților și de

obligare la plata pensiilor de serviciu este de competența Tribunalului

București.

A constatat instanța

de fond că H.G. nr. 737 din 21 iulie 2010 privește metodologia de recalculare a

categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c) și h) din

Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, iar

conform art. 1, 3 și 4 din Legea nr. 119/2010 pensiile de serviciu ale

personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă devin

pensii in înțelesul Legii nr. 19/2000, recalculându-se prin determinarea

punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii, utilizându-se

algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000.

A reținut Curtea de

Apel că prin metodologia de calcul stabilită astfel se reglementează o situație

juridică ce nu a fost avută în vedere de legiuitor conform Legii 119/2010,

aceea a luării în calcul a vechilor decizii, în cazul în care la emiterea

acestora a fost determinat și punctajul mediu anual în sistemul public, în

condițiile în care potrivit art. 3 din lege, pensiile se recalculează prin

determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii. In

condițiile in care punctajul mediu anual nu a avut relevanță sub aspectul

stabilirii pensiei de serviciu, s-a reținut că acele persoane nu au avut niciun

interes să atace decizia de pensionare prin care s-a determinat acest punctaj.

A mai constatat

instanța că potrivit metodologiei, recalcularea pensiei se realizează pe baza

unor acte depuse în dovedirea unor situații de fapt anterioare și a

îndeplinirii altor condiții legale, cele în vigoare la momentul constituirii

dosarului, iar aplicarea acestor dispoziții (art. 5 alin. (1), (2) și(4),

în aprecierea instanței, poate crea prejudicii pensionarilor prin neluarea in

calcul a unor împrejurări relevante sub aspectul stabilirii drepturilor de la

momentul recalculării, intervenite ulterior.

Mai mult, alin. (4)

introduce chiar interdicția de a se valorifica și perioade realizate după data

stabilirii sau recalculării pensiei de serviciu in baza legii speciale, astfel

că diminuarea pensiilor se poate realiza nu numai la nivelul pensiilor din

sistemul public, ci chiar sub nivelul pensiei care li s-ar cuveni respectivelor

persoane la momentul recalculării în acest sistem.

Curtea de apel a

apreciat că aceste dispoziții pot fi interpretate ca o aplicare a principiului

aplicării imediate a legii noi (hotărârile judecătorești anterioare intrării în

vigoare a legii noi fiind date în aplicarea dispozițiilor legale în vigoare la

momentul pronunțării), însă aceste norme nu asigură respectarea standardelor de

calitate ale unui act normativ - precizie și previzibilitate, iar recalcularea pensiilor

se realizează fără a se ține cont de hotărârile judecătorești definitive si

irevocabile care au decis aspra unor probleme precum stagiul de cotizare, grupe

de muncă etc., contravenind principiului constituțional al separației puterilor

în stat.

Reținând dispozițiile

art. 1 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 și art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000,

se apreciază că neconformitatea dispozițiilor sus menționate din actul

administrativ cu caracter normativ contestat cu dispozițiile legii și cele

constituționale atrage constatarea nelegalității hotărârii de guvern, în ce

privește metodologia de recalculare a pensiilor de serviciu.

A arătat judecătorul

fondului, față de conținutul dispozițiilor constatate ca fiind nelegale, că

metodologia adoptată prin hotărârea sus menționată constituie un tot unitar,

urmând a se dispune anularea totală a actului administrativ (în ce privește categoria

profesională a reclamanților).

De asemenea, nu s-a

reținut nici încălcarea dreptului comunitar prin adoptarea H.G. 737/2010, față

de caracterul general al afirmațiilor reclamanților și nici încălcarea

dispozițiilor constituționale invocate prin acțiune, întrucât

constituționalitatea unei legi nu poate face obiectul analizei instanței

judecătorești.

S-a mai reținut in

considerentele hotărârii atacate că dispozițiile Legii 119/2010 au făcut

obiectul controlului de constituționalitate a priori. Fiind analizate și

obiecțiile de neconstituționalitate raportat la art. 20 din Constituție cu

referire la următoarele acte internaționale: Primul Protocol adițional la

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, și

anume art. 1 referitor la proprietate; Declarația Universală a Drepturilor

Omului, și anume art. 17 cu privire la dreptul de proprietate, art. 23 pct. 3

cu privire la dreptul la o retribuire echitabilă și la protecție socială și art.

25 pct. 1 privind dreptul la un nivel de trai decent; Carta drepturilor

fundamentale a U.E., și anume art. 1 privind demnitatea umană, art. 17 alin. (1)

privind dreptul de proprietate, art. 25 privind drepturile persoanelor în

vârstă, art. 34 alin. (1) privind securitatea socială și asistența socială și art.

52 alin. (1) privind întinderea și interpretarea drepturilor și principiilor.

Prin Decizia nr. 871/2010,

Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile Legii privind stabilirea

unor măsuri în domeniul pensiilor sunt constituționale în raport cu criticile

formulate, decizie care nu are caracter obligatoriu în ceea ce privește

interpretarea și aplicarea în speță a C.E.D.O., instanța judecătorească având

competența de a aplica direct dispozițiile C.E.D.O., astfel cum sunt

interpretate prin jurisprudența Curții Europene.

A reținut instanța că

pensia de serviciu - privită în cele două componente ale sale - cea

contributivă și cea compensatorie - constituie un bun în sensul art. 1 din

Protocolul 1 adițional la C.E.D.O.. Statul a recunoscut dreptul la pensia de

serviciu, fiind reclamat de o necesitate obiectivă, apreciată ca atare de

legiuitor: aceea de a asigura după pensionare un nivel de trai decent unei

persoane care a desfășurat o activitate marcată de interdicții,

incompatibilități, restrângerea drepturilor recunoscute de lege tuturor

cetățenilor.

De asemenea, s-a

reținut că de la momentul stabilirii acestui drept în raportul juridic concret,

prin decizia de pensionare, acest „bun” implică în mod necesar și așteptarea

legitimă a executării în viitor periodic, lunar, a obligației corelative

dreptului recunoscut.

Deși cuantumul

efectiv al pensiei este supus fluctuațiilor în funcție de politica economică a

statului, elementele de bază ale dreptului la pensie specială, substanța

dreptului, nu poate fi înlăturată decât în condițiile unanim acceptate în

aplicarea principiului protecției proprietății.

Dreptul la pensie de

serviciu, derogator de la regimul public de pensii, este recunoscut în statele

U.E.

Curtea a apreciat că

între scopurile urmărite prin adoptarea legii și măsura luată prin aceasta -

suprimarea dreptului la pensie specială (de serviciu), compus din partea

contributivă și cea necontributivă și înlocuirea acestuia cu dreptul la pensie

bazate pe principiul contributivității, cu efectul scăderii dramatice a

nivelului de trai al pensionarilor ce se aflau în plata pensiilor de serviciu

cu procente cuprinse între 50 și 80%, fără vreo măsură alternativă, fără ca

persoanele respective să poată pregăti trecerea la un nivel de trai mai redus

cu cel puțin jumătate, fără a avea posibilitatea de a-și întregi pe altă cale

veniturile - nu există un „just echilibru”.

În fine, a mai

reținut instanța de fond că legitimitatea scopului urmărit de stat cu privire

la situația de criză economică și financiară este de necontestat, însă această

realitate poate justifica adoptarea de măsuri ce reclamă urgență și pot consta

in limitarea, intr-un cuantum și pentru un interval de timp rezonabil, a

drepturilor recunoscute de lege, dar nu suprimarea acestora.

Cu privire la cererea

de suspendare formulată, Curtea de Apel a apreciat că sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 15 raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004, pe

de o parte, un caz bine justificat decurgând din chiar motivele de nulitate

arătate mai sus și, pe de altă parte, fiind dovedită o pagubă iminentă constând

în recalcularea pensiilor de serviciu ale reclamanților.

Recursul.

Împotriva acestei

sentințe au formulat recurs pârâții C.N.P.P., Guvernul României și M.M.F.P.S,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

de C.N.P.P.:

În susținerea

motivelor de recurs s-a arătat că începând cu data de 1 ianuarie 2011 nu mai

există temei legal pentru acordarea pensiilor de serviciu pentru personalul

aeronautic civil navigant profesionist, in condițiile in care prin Legea nr. 119/2010

s-a dispus recalcularea tuturor pensiilor speciale, utilizându-se algoritmul de

calcul prevăzut de legislație in domeniul asigurărilor sociale.

S-a mai arătat că

prin Decizia nr. 873/2010, Curtea Constituțională a decis că recalcularea

pensiilor de serviciu ale judecătorilor, procurorilor și magistraților

asistenți este o măsură neconstituțională, in timp ce recalcularea tuturor

celorlalte pensii de serviciu a fost declarată constituțională.

S-a susținut că in

mod greșit instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale

pasive a C.N.P.P., întrucât instituția nu are potrivit statutului nicio

competență in emiterea H.G. nr. 737/2010.

De asemenea, a arătat

recurenta că in condițiile in care potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 59/2011 toate

pensiile sunt revizuite, rezultă că reclamanții nu fac dovada unui interes

personal și actual, motiv pentru care solicită admiterea excepției lipsei de

interes a cererii de suspendare a H.G. nr. 737/2010.

De asemenea, s-a

arătat in motivele de recurs că cererea de suspendare și anulare a prevederilor

H.G. nr. 737/2010 este lipsită de obiect întrucât acest act normativ a fost

abrogat prin O.U.G. nr. 59/2011.

În ceea ce privește

soluția de suspendare a H.G. nr. 737/2011, arată că in mod greșit instanța de

fond a constatat îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004, iar efectele actului au fost epuizate.

În ceea ce privește

cererea de anulare, s-a arătat că reclamanții nu au adus niciun argument cu

privire la modalitatea in care metodologia de recalculare a categoriilor de

pensii de serviciu ar fi neconformă cu dispozițiile Legii nr. 119/2010, Legii nr.

19/2000 sau Constituției, motivele invocate vizând nelegalitatea Legii nr. 119/2010,

asupra constituționalității căreia s-a pronunțat Curtea Constituțională.

În drept, cererea de

recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct 7, 8 și 9 C. proc. civ.

de Guvernul României:

A fost invocat ca și

motiv de nelegalitate, nesocotirea formelor de procedură prevăzute sub

sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., față de necomunicarea

Încheierii de amânare a pronunțării din data de 13 septembrie 2011, care face

parte integrantă din hotărâre.

De asemenea, s-a

invocat ca și motiv de nelegalitate, împrejurarea că judecătorul fondului nu

s-a pronunțat asupra tuturor excepțiilor invocate, respectiv asupra excepției

lipsei calității procesuale active și excepției lipsei de interes.

Totodată, s-a

considerat că s-a produs o încălcare a obligațiilor derivând din principiul

rolului activ al instanței, consacrat prin dispozițiile art. 129 și 130 C.

proc. civ., întrucât aceasta avea obligația de a verifica competența materială

și respectarea condițiilor privind capacitatea și calitatea procesuală a

părților, justificarea folosului practic, a interesului.

Un alt motiv invocat,

îl constituie contradicția dintre considerente și dispozitiv, hotărârea

cuprinzând motive străine de pricina dedusă judecății, caz de casare prevăzut

de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., respectiv mențiunea cu privire la pensia de

serviciu a personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești

și al parchetelor de pe lângă acestea.

S-a arătat că, in

raport de cauza înregistrată în 2010 pe rolul Curții de Apel Iași, irevocabilă

prin Decizia nr. 5060 din 1 noiembrie 2011, in speță a intervenit autoritatea

de lucru judecat.

S-a susținut prin

motivele de recurs că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii,

raportat la dispozițiile O.U.G. nr. 59/2011, întrucât actul administrativ

contestat își încetase existența, fiind abrogat expres, astfel că instanța

ar fi trebuit să respingă acțiunea ca fiind rămasă fără obiect.

Pe fond, s-a arătat

că nu se poate reține niciun element de nelegalitate al H.G. nr. 737/2010,

întrucât doar dreptul la pensie câștigat potrivit principiului

contributivității intră sub incidența art. 1 din Protocolul 1, iar, pe de altă

parte, dreptul de proprietate nu este un drept absolut, iar ingerința statului

poate interveni in scopul apărării unui interes public, cu respectarea

criteriului proporționalității intre scopul urmărit și mijloacele de realizare,

in condițiile unei măsuri luate prin lege și în mod nediscriminatoriu.

În subsidiar, s-a

arătat că sentința atacată afectează grav principul siguranței juridice, in

raport de soluțiile opuse, pronunțate anterior in aceeași speță de către

instanțele judecătorești.

de M.M.F.P.S.

În temeiul art. 304 pct.

9 și art. 304

1

C. proc. civ. s-a solicitat admiterea recursului și

modificarea in totalitate a sentinței atacate și respingerea acțiunii ca rămasă

fără obiect.

În motivarea

recursului s-a arătat că cererea de suspendare a H.G. nr. 737 din 29 iulie 2010

a rămas fără obiect prin abrogarea expresă potrivit art. 4 din O.U.G. nr. 59

din 29 iunie 2011.

In ceea ce privește

cererea de anulare a H.G. nr. 737/2010, s-a arătat că Legea nr. 119/2010 a fost

declarată constituțională prin Decizia nr. 871/2010 a Curții

Constituționale.

Considerentele

și soluția instanței de recurs.

Analizând cererea de

recurs, motivele invocate, formele legale incidente în cauză precum și în

conformitate cu prevederile art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte

constată că este nefondată pentru următoarele considerente:

Examinând cauza și

sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele

invocate de recurenți, precum și cu dispozițiile legale incidente

pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte

constată că recursurile, care vor fi analizate împreună, sunt fondate in

limitele și pentru considerentele ce vor fi arătate in continuare.

Cu privire la motivul

de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., invocat de către

recurentul – pârât Guvernul României, motivat de nesocotirea formelor de procedură

prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., ca

urmare a faptului că nu i-a fost comunicată încheierea de amânare a

pronunțării, Înalta Curte constată că nu se face dovada niciunei vătămări în

sensul textului de lege menționat, cu atât mai mult cu cât s-a exercitat calea

de atac a recursului în care a expus criticile aduse sentinței recurate în

întregul său, fără a mai formula critici suplimentare ulterioare asupra

încheierii de dezbateri în care să se pună în discuție termenul prevăzut de art.

306 C. proc. civ.

De altfel, recurentul

- pârât nu a precizat care sunt drepturile procesuale sau interesele procesuale

afectate, în sensul respingerii sau imposibilității exercitării, respectiv

afirmării acestora și mai mult, instanța de recurs în conformitate cu

prevederile art. 304

1

C. proc. civ. analizează cauza sub toate

aspectele, fiind în prezența unei hotărâri nesupuse căii de atac a apelului.

Nu poate fi reținută

nici critica privind neconcordanțele dintre considerente și dispozitiv, Înalta

Curte constatând că mențiunea din considerente „a pensiilor de serviciu ale

personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești”, nu

reprezintă decât o eroare materială, care nu afectează raționamentul expus și

care nu se subscrie ipotezei prevăzute la art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Cu privire la

motivele vizând omisiunea instanței de fond de a se pronunța asupra excepțiilor

lipsei calității procesuale active a reclamanților, lipsei de obiect, și lipsei

calității procesuale pasive a pârâtei C.N.P.P., Înalta Curte reține că instanța

de fond a soluționat legal excepțiile invocate, potrivit dispozițiilor art. 137

C. proc. civ., unele dintre acestea fiind apreciate ca fiind apărări pe fond și

analizate in consecință, urmând ca această motivare pe excepții să fie

menținută de instanța de control judiciar.

În ceea ce privește

autoritatea de lucru judecat, in raport de cauza care a făcut obiectul Dosarului

nr. 688/45/2010 înregistrat pe rolul Curții de Apel Iași,

se constată că

hotărârea menționată nu are același obiect solicitându-se doar anularea

Hotărârii nr. 737/2010, intre alți reclamanți decât cei din prezenta cauză.

În ceea ce privește

excepția lipsei de obiect a acțiunii in anulare, Înalta Curte o apreciază

nefondată, întrucât abrogarea nu produce efecte in privința legalității

actului, ci doar cu privire la momentul până la care acesta produce efecte

juridice, efecte care s-au produs in ceea ce-i privește pe reclamanți.

Pentru aceleași

considerente, urmează a fi respinse și susținerile recurenților privind lipsa

unui interes actual in promovarea acțiunii.

Însă, Înalta Curte constată

că potrivit prevederilor art. 3 alin. (3) din Legea nr. 119/2010 privind

stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, „în termen de 15 zile de la data

intrării în vigoare a prezentei legi, se elaborează metodologia de recalculare

a pensiilor prevăzute la art. 1, care se aprobă prin H.G."

În temeiul acestor

prevederi legale, precum și al dispozițiilor art. 108 din Constituția României,

Guvernul României a adoptat Hotărârea nr. 737/2010 privind metodologia de

recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c) și

h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.

Așa cum o arată și

titlul actului administrativ normativ contestat, prin conținutul acestuia se

reglementează „metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu

prevăzute la art. 1 lit. c) și h) din Legea nr. 119/2010 privind

stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor", constituind normele

procedurale efective de punere în executare a dispozițiilor legale în temeiul

cărora a fost emis actul administrativ în discuție.

H.G. nr. 737/2010 nu

conține, așadar, principii sau norme de drept substanțial referitoare la

pensii, acestea fiind reglementate de Legile nr. 19/2000 și nr. 119/2010,

dispozițiile acestui din urmă act normativ constituind și temeiul legal al

emiterii actului administrativ contestat.

Aceasta rezultă din

însuși conținutul actului administrativ contestat, raportat la prevederile art.

3 alin. (3) din Legea nr. 119/2010, care definesc în mod explicit rolul și

sfera de reglementare a actului emis în temeiul și aplicarea acestei legi,

respectiv acela de a se constitui într-o sumă de procedee tehnice, practice, pe

baza cărora să se realizeze operațiunea de transformare a pensiilor de serviciu

în pensii în înțelesul Legii nr. 19/2000.

H.G. nr. 737/2010

îndeplinește, deci, o simplă funcție metodologică (tehnică) iar nu un rol

creator sau modificator de drepturi, de natura celor invocate reclamanți, care

prin criticile aduse vizează, în realitate, Legea nr. 119/2010, criticile

neputând fi, însă, transpuse în procedura de control a legalității actului

administrativ contestat.

Rolul H.G. nr. 737/2010,

precum și sfera de aplicare a acesteia, se rezumă la stabilirea instrumentelor

de ordin procedural, practic, care să permită aplicarea dispozițiilor actului

legislativ cu forță juridică superioară, care este Legea nr. 119/2010, pentru a

cărei executare a fost emis actul administrativ contestat și ale cărei

dispoziții nu le încalcă.

Or, prin Decizia nr. 871

din 25 iunie 2010, Curtea Constituțională a statuat că dispozițiile Legii

privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor sunt constituționale,

instanța constituțională analizând legea respectivă inclusiv din perspectiva

prevederilor și principiilor constituționale și comunitare invocate în cauza de

față, după cum urmează: art. 1 alin. (5) referitor la respectarea Constituției,

a supremației sale și a legilor, art. 15 alin. (2) referitor la

neretroactivitatea legii civile, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în

drepturi a cetățenilor, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 47

referitor la nivelul de trai și dreptul la pensie, art. 53 privind restrângerea

exercițiului unor drepturi sau libertăți și art. 135 alin. (2) lit. f) privind

obligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea

calității vieții, precum și prevederile art. 20 din Constituție prin raportare

la următoarele acte internaționale: Primul Protocol adițional la Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, și anume art.

1 referitor la proprietate; Declarația Universală a Drepturilor Omului, și

anume art. 17 cu privire la dreptul de proprietate, art. 23 pct. 3 cu privire

la dreptul la o retribuire echitabilă și la protecție socială și art. 25 pct. 1

privind dreptul la un nivel de trai decent; Carta drepturilor fundamentale a U.E.,

și anume art. 1 privind demnitatea umană, art. 17 alin. (1) privind dreptul de

proprietate, art. 25 privind drepturile persoanelor în vârstă, art. 34 alin. (l)

privind securitatea socială și asistența socială și art. 52 alin. (1) privind

întinderea și interpretarea drepturilor și principiilor.

Însuși art. 1 lit. c)

din Legea nr. 119/2010 impune recalcularea și conferă criteriul algoritmului de

calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000, dispozițiile hotărârii atacate nedepășind

cadrul juridic impus de actul normativ în a cărui executare a fost emisă.

Analizând încălcarea art.

1 din Protocolul 1 la C.E.D.O., Înalta Curte constată că, potrivit

jurisprudenței C.E.D.O. când, din considerente obiective, măsura dispusă

printr-o nouă reglementare determină numai reducerea cuantumului valoric al

dreptului de asigurări sociale, o asemenea ipoteză nu reprezintă încălcarea art.

1 din Protocolul 1 la C.E.D.O., cu atât mai mult cu cât noul nivel este

determinat în funcție de sistemul contributivității, iar, în aceste condiții,

reducerea cuantumului unei pensii speciale până la nivelul determinat de aplicarea

principiului contributivității, nu reprezintă nici o măsură nejustificată, nici

o măsură care să depășească criteriile cerute de jurisprudența C.E.D.O.,

recunoscute și în art. 53 din Constituția României.

Examinând aspectele

invocate de către reclamanți, in limitele investirii, in raport de soluția

instanței de fond de declinare a competenței cu privire la capătul de cerere

vizând anularea deciziilor de recalculare a pensiilor și de obligare la plata

pensiilor de serviciu, nu poate fi reținută nelegalitatea actului administrativ

cu caracter normativ a cărui anulare face obiectul prezentei cauze.

Practic, reclamanții

critică reducerea cuantumului pensiilor de serviciu de care beneficiau anterior

intrării în vigoare a H.G. nr. 737/2010, în urma recalculării, în condițiile în

care criteriile avute în vedere pentru recalculare prin metodologia prevăzută

de H.G. nr. 737/2010, sunt cele stabilite prin Legea nr. 119/2010.

Într-adevăr, H.G. nr.

737/2010, publicată în M. Of. al României nr. 528 din 29 iulie 2010, a fost

adoptată în temeiul art. 108 din Constituție și al art. 3 alin. (3) din Legea

nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, din

examinarea înscrisurilor dosarului neputând fi identificate elemente de

nelegalitate în operațiunea elaborării și adoptării sale.

De asemenea,

verificând concordanța actului administrativ cu Legea nr. 119/2010, în baza și

în aplicarea căreia a fost emis, prin prisma motivelor invocate de reclamanți,

Înalta Curte constată că H.G. nr. 737/2010 îndeplinește numai o funcție

tehnică, rezumându-se la a stabili instrumentele procedurale care să permită

aplicarea actului normativ cu forță juridică superioară, în acord cu

dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție și art. 4 alin. (3) din Legea nr.

24/2000 privind nomele de tehnică legislativă.

În realitate,

prevederile legale criticate au fost preluate în cuprinsul actului

administrativ din chiar Legea nr. 119/2010, respectiv art. 3 alin. (1):

„Pensiile prevăzute la art. 1, stabilite potrivit prevederilor legilor cu

caracter special, cuvenite sau aflate în plată, se recalculează prin

determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii,

utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000, cu modificările

și completările ulterioare” și art. 7 alin. (1) „Procedura de stabilire, plată,

suspendare, recalculare, încetare și contestare a pensiilor recalculate

potrivit prezentei legi este cea prevăzută de Legea nr. 19/2000, cu

modificările și completările ulterioare”.

Așa fiind, Înalta

Curte reține că nu există argumente valide care să conducă la concluzia că H.G.

nr. 737/2010 ar fi depășit cadrul normativ fixat prin Legea nr. 119/2010, iar,

pe de altă parte, acest act normativ cu forță juridică superioară a făcut deja

obiectul controlului de constituționalitate sub aspectele criticate de către

reclamanți.

Prin urmare, instanța

de control judiciar constată că susținerile și criticile recurenților sunt

întemeiate, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală.

Pentru motivele

expuse mai sus, Înalta Curte va constata că nu sunt îndeplinite condițiile

prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 cu privire la suspendarea

executării H.G. nr. 737/2010 in ceea ce privește existența „cazului bine

justificat. De altfel, se reține și că H.G.nr. 737/2010 a fost abrogată prin

O.U.G. nr. 59/2011.

În consecință, pentru

motivele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte va admite recursurile, va modifica sentința atacată în

sensul respingerii acțiunii reclamanților in ceea ce privește anularea și

suspendarea H.G. nr. 737/2010, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

declarate de C.N.P.P., Guvernul României și de M.M.F.P.S. împotriva Sentinței nr.

5213 din 20 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, modifică în parte sentința atacată in

sensul că respinge acțiunea reclamanților ca neîntemeiată.

Menține celelalte

dispoziții ale hotărârii atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 februarie 2013.