ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2352/2013

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București,- secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, data de 13 decembrie 2010, reclamanții A.F., A.Ș., A.T., B.V. ș.a., toți, prin mandatar legal A.N.A.P., reprezentată de Președinte, au solicitat în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, M.M.F.P.S. și C.N.P.A.S. admiterea cererii privind anularea H.G.

nr. 737 din 29 iulie 2010 privind metodologia de recalculare a pensiilor de serviciu prevăzute la art. 1 lit. g) din Legea nr. 119/2010, respectiv a metodologiei de recalculare a pensiilor de serviciu ale personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviație, stabilite prin Legea nr. 223/2007 și pe cale de consecință: în baza art. 18 raportat la art. 8 și respectiv art. 1 din Legea nr. 554/2004, anularea ca fiind neconstituțională, nelegală, contrară principiilor și drepturilor fundamentale consacrate de Constituție, de normele dreptului comunitar și de cele ale dreptului internațional, ratificate de România, aplicabile în materie, a H.G.

nr. 737/2010 privind metodologia de recalculare a pensiilor de serviciu prevăzute la art. 1 lit. g) din Legea nr. 119/2010, respectiv a metodologiei de recalculare a pensiilor de serviciu ale personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviație, stabilite prin art. 43 și art. 51 din Legea nr. 223/2007; în baza art. 15 raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, suspendarea executării H.G. nr. 737/2010, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a prezentei cereri; în temeiul art. 18 raportat la art. 8 și art. 1 din aceeași lege, să se dispună recunoașterea dreptului reclamanților la pensiile de serviciu stabilite prin Legea nr. 223/2007 și repararea pagubei în sensul: a) anulării tuturor deciziilor de „recalculare” a pensiilor în baza art. 1 lit. g) din Legea nr. 119/2010 raportat la prevederile art. 1, 2, 4 alin. (1), art. 5, 7 și 12 din H.G.

nr. 737 din 2010 și repunerea în plată a ultimelor decizii prin care le-au fost stabilite ultimele cuantumuri ale pensiilor de serviciu; b) obligării pârâtului la plata diferențelor dintre cuantumurile pensiilor de serviciu ce li se cuvin și respectiv cuantumurile pensiilor „recalculate” în baza deciziilor sus arătate, aferente perioadei septembrie 2010 și până la data de repunerii în plată a ultimelor decizii prin care le-au fost stabilite ultimele cuantumuri ale pensiilor de serviciu; c) obligarea pârâtului să procedeze la punerea în executare a hotărârii judecătorești în termen de cel mult 10 zile de la pronunțarea acesteia în sensul îndeplinirii tuturor obligațiilor sus arătate, în caz contrar, urmând a se face aplicarea dispozițiilor art. 24 alin. (2) și (3) din Legea nr. 544/2004 inclusiv obligarea acestuia la plata unor despăgubiri de întârziere către reclamanți în cuantum de 5.000 euro/lună pentru fiecare în parte; obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că instanța de contencios administrativ are competența verificării respectării de către actele administrative individuale, în speță H.G. nr. 737/2010, în primul rând, a supremației Constituției și a legilor, respectiv a principiilor și drepturilor fundamentale consacrate de Constituției. Au apreciat reclamanții că sunt pe deplin valabile cazurile de nelegalitate a H.G. nr. 737/2010 constând în încălcarea principiilor statului de drept lato sensu, a Constituției și legilor țării.

Reclamanții au mai menționat și art. 15 alin. (2) din Constituție potrivit căruia legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale noi favorabile” S-a arătat că pensiile speciale au fost stabilite în baza legilor adoptate în domeniul pensiilor pe anume categorii socioprofesionale și sunt derogatorii de la dreptul comun, iar statul are obligația de a executa in timp plata pensiilor in baza legilor care au produs efectele juridice definitive. In raport de aceste împrejurări, s-a apreciat că recalcularea tuturor pensiilor speciale este neconstituțională, acestea reprezentând drepturi câștigate, care nu pot fi modificate retroactiv, ceea ce ar încălca chiar substanța dreptului la pensie.

S-a mai menționat de reclamanți și faptul că orice recunoaștere a unui efect juridic al unei reglementări naționale care ar încălca domeniul în care Comunitatea își exercită competențele legislative sau care ar fi incompatibilă cu prevederile dreptului comunitar ar însemna o negare corespunzătoare a eficienței obligațiilor asumate necondiționat și irevocabil de statele membre prin Tratat și ar pune astfel în pericol bazele Comunității. Reclamanții au mai precizat că, analizând H.G. nr. 737/2010 prin raportare exclusiv la dispozițiile Legii nr. 119/2010 și respectiv ale Legii nr. 19/2000, comparativ cu prevederile H.G. nr. 735/2010, se constată discriminări evidente, fiind încălcate prevederile art. 3 alin. (3) din Legea nr. 119/2010 și ale art. 4 alin. 91) lit. a) și b) din aceeași lege.

În acest sens, exemplifică faptul că termenul pentru recalcularea pensiilor speciale este de o lună de la intrarea în vigoare a H.G. nr. 737/2010, in loc de 5 luni, astfel, că reclamanții sunt în imposibilitate obiectivă de a procura actele necesare pentru a face dovada veniturilor care ar trebui luate în calcul la stabilirea pensiilor. S-a mai arătat in cererea de chemare in judecată că prevederile H.G. nr. 737/2010 impun o restrângere cu caracter permanent al exercițiului dreptului la pensie, așa zisa recalculare a pensiilor de serviciu operând fără vreo limitare temporară. De asemenea, au mai arătat că art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 737/2010 sunt în contradicție cu textul Legii nr. 119/2010 în sensul că acesta din urmă nu precizează că la unele categorii de persoane pensia se recalculează prin stabilirea punctajului iar la alte categorii de persoane se atribuie punctajul calculat la data stabilirii pensiei de serviciu.

Reclamanții învederează că, pe de altă parte, prin H.G. nr. 737/2010 sunt discriminați în funcție de profesie. Cu privire la suspendarea executării H.G. nr. 737/2010, reclamanții au invocat soluția pronunțată prin Sentința civilă nr. 3811 din 8 octombrie 2010 pa Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 7142/2/210, prin care s-a dispus suspendarea executării H.G. nr. 737/2010. În ceea ce privește recunoașterea dreptului la pensiile de serviciu stabilite prin Legea nr. 223/2007 și repararea pagubei cauzate, reclamanții au arătat că pensiile (concretizate într-o sumă) sunt asimilate dreptului de proprietate și sunt intangibile conform art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.E.D.O.

precum și a art. 45 din Tratatul de la Lisabona, impunându-se anularea deciziilor de „recalculare” a pensiilor în baza art. 1 lit. g) din Legea nr. 119/2010 raportat la prevederile art. 1, 2, 4 alin.(1),art. 5, 7 și 12 din H.G. nr. 737/2010 și repunerea în plată a ultimelor decizii, pensiile de serviciu aflate în plată constituind drepturi legal câștigate. Pârâtul M.M.F.P.S. a depus întâmpinare la data de 23 martie 2011 prin care a solicitat constatarea și admiterea următoarelor excepții: excepția lipsei procedurii prealabile, excepția de netimbrare, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei A.N.A.P. iar pe fond, respingerea cererii de suspendare a executării H.G. nr. 737/2010 ca nefondată, dispozițiile hotărârii de guvern fiind temeinice și legale.

Pârâta C.N.P.P. a depus întâmpinare la data de 17 mai 2011 prin care a solicitat admiterea excepției necompetenței materiale a Curții de Apel București, în ceea ce privește capătul de cerere privind anularea deciziilor de pensie ale reclamanților, excepției lipsei calității procesuale active a A.N.A.P., excepția lipsei calității de reprezentant a A.N.A.P., excepția lipsei calității procesuale pasive a C.N.P.P., excepția neîndeplinirii procedurii prealabile, excepția netimbrării acțiunii, excepția inadmisibilității acțiunii în ceea ce privește capătul de cerere privind anularea H.G. nr. 737/2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c) și h) din Legea nr. 119/2010 și respingerea acțiunii pe cale de excepție, iar pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Pârâtul Guvernul României a depus întâmpinare la data de 7 iunie 2011, prin care a invocat și solicitat admiterea excepției nulității acțiunii pentru lipsa timbrajului, excepției lipsei calității procesuale active, excepția lipsei de interes a părților reclamante iar pe fondul cererii de suspendare și anulare a H.G. nr. 737/2010, respingerea ca neîntemeiate. Hotărârea instanței de fond Prin Sentința nr. 5213 din 20 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția necompetenței materiale în ceea ce privește cererea de anulare a deciziilor de recalculare a pensiilor reclamanților și de obligare la plata pensiilor de serviciu și s-a declinat competența de soluționare a acestui capăt de cerere în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a.

Au fost respinse în rest excepțiile invocate. S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanți prin mandatar legal A.N.A.P., reprezentată de Președinte, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, M.M.F.P.S. și C.N.P.A.S. S-a dispus anularea H.G. 737/2010. S-a dispus suspendarea executării H.G. 737/2010 până la rămânerea irevocabilă a sentinței. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut cu privire la excepțiile pronunțate că excepția lipsei procedurii prealabile și excepția netimbrării sunt neîntemeiate întrucât există la dosar atât dovada îndeplinirii procedurii prealabile cât și dovada achitării taxei de timbru. În ceea ce privește lipsa calității procesuale active și lipsa calității de reprezentant, Curtea a constatat că reclamanții sunt reprezentați de mandatar A.N.A.P., iar conform statutului aceasta are dreptul de a-i reprezenta în fața instanțelor judecătorești în vederea garantării și apărării drepturilor legal câștigate.

Motivele invocate de pârâtul Guvernul României în susținerea acestei excepții privesc considerente de fond (lipsa vătămării), fiind analizate în consecință. În ceea ce privește necompetența materială, Curtea, față de prevederile art. 152 alin. (1) Legea nr. 263/2010 („Jurisdicția asigurărilor sociale se realizează prin tribunale și curți de apel”) și art. 153 lit. g) din același act normativ („Tribunalele soluționează în primă instanță litigiile privind: „modul de stabilire și de plată a pensiilor și a altor drepturi de asigurări sociale”), a constatat că cererea de anulare a deciziilor de recalculare a pensiilor reclamanților și de obligare la plata pensiilor de serviciu este de competența Tribunalului București.

A constatat instanța de fond că H.G. nr. 737 din 21 iulie 2010 privește metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c) și h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, iar conform art. 1, 3 și 4 din Legea nr. 119/2010 pensiile de serviciu ale personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă devin pensii in înțelesul Legii nr. 19/2000, recalculându-se prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii, utilizându-se algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000.

A reținut Curtea de Apel că prin metodologia de calcul stabilită astfel se reglementează o situație juridică ce nu a fost avută în vedere de legiuitor conform Legii 119/2010, aceea a luării în calcul a vechilor decizii, în cazul în care la emiterea acestora a fost determinat și punctajul mediu anual în sistemul public, în condițiile în care potrivit art. 3 din lege, pensiile se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii. In condițiile in care punctajul mediu anual nu a avut relevanță sub aspectul stabilirii pensiei de serviciu, s-a reținut că acele persoane nu au avut niciun interes să atace decizia de pensionare prin care s-a determinat acest punctaj.

A mai constatat instanța că potrivit metodologiei, recalcularea pensiei se realizează pe baza unor acte depuse în dovedirea unor situații de fapt anterioare și a îndeplinirii altor condiții legale, cele în vigoare la momentul constituirii dosarului, iar aplicarea acestor dispoziții (art. 5 alin. (1), (2) și(4), în aprecierea instanței, poate crea prejudicii pensionarilor prin neluarea in calcul a unor împrejurări relevante sub aspectul stabilirii drepturilor de la momentul recalculării, intervenite ulterior. Mai mult, alin. (4) introduce chiar interdicția de a se valorifica și perioade realizate după data stabilirii sau recalculării pensiei de serviciu in baza legii speciale, astfel că diminuarea pensiilor se poate realiza nu numai la nivelul pensiilor din sistemul public, ci chiar sub nivelul pensiei care li s-ar cuveni respectivelor persoane la momentul recalculării în acest sistem.

Curtea de apel a apreciat că aceste dispoziții pot fi interpretate ca o aplicare a principiului aplicării imediate a legii noi (hotărârile judecătorești anterioare intrării în vigoare a legii noi fiind date în aplicarea dispozițiilor legale în vigoare la momentul pronunțării), însă aceste norme nu asigură respectarea standardelor de calitate ale unui act normativ - precizie și previzibilitate, iar recalcularea pensiilor se realizează fără a se ține cont de hotărârile judecătorești definitive si irevocabile care au decis aspra unor probleme precum stagiul de cotizare, grupe de muncă etc., contravenind principiului constituțional al separației puterilor în stat.

Reținând dispozițiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 și art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, se apreciază că neconformitatea dispozițiilor sus menționate din actul administrativ cu caracter normativ contestat cu dispozițiile legii și cele constituționale atrage constatarea nelegalității hotărârii de guvern, în ce privește metodologia de recalculare a pensiilor de serviciu. A arătat judecătorul fondului, față de conținutul dispozițiilor constatate ca fiind nelegale, că metodologia adoptată prin hotărârea sus menționată constituie un tot unitar, urmând a se dispune anularea totală a actului administrativ (în ce privește categoria profesională a reclamanților). De asemenea, nu s-a reținut nici încălcarea dreptului comunitar prin adoptarea H.G.

737/2010, față de caracterul general al afirmațiilor reclamanților și nici încălcarea dispozițiilor constituționale invocate prin acțiune, întrucât constituționalitatea unei legi nu poate face obiectul analizei instanței judecătorești. S-a mai reținut in considerentele hotărârii atacate că dispozițiile Legii 119/2010 au făcut obiectul controlului de constituționalitate a priori.

Fiind analizate și obiecțiile de neconstituționalitate raportat la art. 20 din Constituție cu referire la următoarele acte internaționale: Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, și anume art. 1 referitor la proprietate; Declarația Universală a Drepturilor Omului, și anume art. 17 cu privire la dreptul de proprietate, art. 23 pct. 3 cu privire la dreptul la o retribuire echitabilă și la protecție socială și art. 25 pct. 1 privind dreptul la un nivel de trai decent; Carta drepturilor fundamentale a U.E., și anume art. 1 privind demnitatea umană, art. 17 alin. (1) privind dreptul de proprietate, art. 25 privind drepturile persoanelor în vârstă, art. 34 alin. (1) privind securitatea socială și asistența socială și art. 52 alin. (1) privind întinderea și interpretarea drepturilor și principiilor.

Prin Decizia nr. 871/2010, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor sunt constituționale în raport cu criticile formulate, decizie care nu are caracter obligatoriu în ceea ce privește interpretarea și aplicarea în speță a C.E.D.O., instanța judecătorească având competența de a aplica direct dispozițiile C.E.D.O., astfel cum sunt interpretate prin jurisprudența Curții Europene. A reținut instanța că pensia de serviciu - privită în cele două componente ale sale - cea contributivă și cea compensatorie - constituie un bun în sensul art. 1 din Protocolul 1 adițional la C.E.D.O..

Statul a recunoscut dreptul la pensia de serviciu, fiind reclamat de o necesitate obiectivă, apreciată ca atare de legiuitor: aceea de a asigura după pensionare un nivel de trai decent unei persoane care a desfășurat o activitate marcată de interdicții, incompatibilități, restrângerea drepturilor recunoscute de lege tuturor cetățenilor. De asemenea, s-a reținut că de la momentul stabilirii acestui drept în raportul juridic concret, prin decizia de pensionare, acest „bun” implică în mod necesar și așteptarea legitimă a executării în viitor periodic, lunar, a obligației corelative dreptului recunoscut. Deși cuantumul efectiv al pensiei este supus fluctuațiilor în funcție de politica economică a statului, elementele de bază ale dreptului la pensie specială, substanța dreptului, nu poate fi înlăturată decât în condițiile unanim acceptate în aplicarea principiului protecției proprietății.

Dreptul la pensie de serviciu, derogator de la regimul public de pensii, este recunoscut în statele U.E. Curtea a apreciat că între scopurile urmărite prin adoptarea legii și măsura luată prin aceasta - suprimarea dreptului la pensie specială (de serviciu), compus din partea contributivă și cea necontributivă și înlocuirea acestuia cu dreptul la pensie bazate pe principiul contributivității, cu efectul scăderii dramatice a nivelului de trai al pensionarilor ce se aflau în plata pensiilor de serviciu cu procente cuprinse între 50 și 80%, fără vreo măsură alternativă, fără ca persoanele respective să poată pregăti trecerea la un nivel de trai mai redus cu cel puțin jumătate, fără a avea posibilitatea de a-și întregi pe altă cale veniturile - nu există un „just echilibru”.

În fine, a mai reținut instanța de fond că legitimitatea scopului urmărit de stat cu privire la situația de criză economică și financiară este de necontestat, însă această realitate poate justifica adoptarea de măsuri ce reclamă urgență și pot consta in limitarea, intr-un cuantum și pentru un interval de timp rezonabil, a drepturilor recunoscute de lege, dar nu suprimarea acestora. Cu privire la cererea de suspendare formulată, Curtea de Apel a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 15 raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004, pe de o parte, un caz bine justificat decurgând din chiar motivele de nulitate arătate mai sus și, pe de altă parte, fiind dovedită o pagubă iminentă constând în recalcularea pensiilor de serviciu ale reclamanților.

Recursul. Împotriva acestei sentințe au formulat recurs pârâții C.N.P.P., Guvernul României și M.M.F.P.S, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. 1. Recursul declarat de C.N.P.P.: În susținerea motivelor de recurs s-a arătat că începând cu data de 1 ianuarie 2011 nu mai există temei legal pentru acordarea pensiilor de serviciu pentru personalul aeronautic civil navigant profesionist, in condițiile in care prin Legea nr. 119/2010 s-a dispus recalcularea tuturor pensiilor speciale, utilizându-se algoritmul de calcul prevăzut de legislație in domeniul asigurărilor sociale. S-a mai arătat că prin Decizia nr. 873/2010, Curtea Constituțională a decis că recalcularea pensiilor de serviciu ale judecătorilor, procurorilor și magistraților asistenți este o măsură neconstituțională, in timp ce recalcularea tuturor celorlalte pensii de serviciu a fost declarată constituțională.

S-a susținut că in mod greșit instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a C.N.P.P., întrucât instituția nu are potrivit statutului nicio competență in emiterea H.G. nr. 737/2010. De asemenea, a arătat recurenta că in condițiile in care potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 59/2011 toate pensiile sunt revizuite, rezultă că reclamanții nu fac dovada unui interes personal și actual, motiv pentru care solicită admiterea excepției lipsei de interes a cererii de suspendare a H.G. nr. 737/2010. De asemenea, s-a arătat in motivele de recurs că cererea de suspendare și anulare a prevederilor H.G. nr. 737/2010 este lipsită de obiect întrucât acest act normativ a fost abrogat prin O.U.G.

nr. 59/2011. În ceea ce privește soluția de suspendare a H.G. nr. 737/2011, arată că in mod greșit instanța de fond a constatat îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, iar efectele actului au fost epuizate. În ceea ce privește cererea de anulare, s-a arătat că reclamanții nu au adus niciun argument cu privire la modalitatea in care metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu ar fi neconformă cu dispozițiile Legii nr. 119/2010, Legii nr. 19/2000 sau Constituției, motivele invocate vizând nelegalitatea Legii nr. 119/2010, asupra constituționalității căreia s-a pronunțat Curtea Constituțională. În drept, cererea de recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct 7, 8 și 9 C. proc.

civ. 2. Recursul declarat de Guvernul României: A fost invocat ca și motiv de nelegalitate, nesocotirea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., față de necomunicarea Încheierii de amânare a pronunțării din data de 13 septembrie 2011, care face parte integrantă din hotărâre. De asemenea, s-a invocat ca și motiv de nelegalitate, împrejurarea că judecătorul fondului nu s-a pronunțat asupra tuturor excepțiilor invocate, respectiv asupra excepției lipsei calității procesuale active și excepției lipsei de interes. Totodată, s-a considerat că s-a produs o încălcare a obligațiilor derivând din principiul rolului activ al instanței, consacrat prin dispozițiile art. 129 și 130 C. proc.

civ., întrucât aceasta avea obligația de a verifica competența materială și respectarea condițiilor privind capacitatea și calitatea procesuală a părților, justificarea folosului practic, a interesului. Un alt motiv invocat, îl constituie contradicția dintre considerente și dispozitiv, hotărârea cuprinzând motive străine de pricina dedusă judecății, caz de casare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., respectiv mențiunea cu privire la pensia de serviciu a personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea. S-a arătat că, in raport de cauza înregistrată în 2010 pe rolul Curții de Apel Iași, irevocabilă prin Decizia nr. 5060 din 1 noiembrie 2011, in speță a intervenit autoritatea de lucru judecat.

S-a susținut prin motivele de recurs că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii, raportat la dispozițiile O.U.G. nr. 59/2011, întrucât actul administrativ contestat își încetase existența, fiind abrogat expres, astfel că instanța ar fi trebuit să respingă acțiunea ca fiind rămasă fără obiect. Pe fond, s-a arătat că nu se poate reține niciun element de nelegalitate al H.G. nr. 737/2010, întrucât doar dreptul la pensie câștigat potrivit principiului contributivității intră sub incidența art. 1 din Protocolul 1, iar, pe de altă parte, dreptul de proprietate nu este un drept absolut, iar ingerința statului poate interveni in scopul apărării unui interes public, cu respectarea criteriului proporționalității intre scopul urmărit și mijloacele de realizare, in condițiile unei măsuri luate prin lege și în mod nediscriminatoriu.

În subsidiar, s-a arătat că sentința atacată afectează grav principul siguranței juridice, in raport de soluțiile opuse, pronunțate anterior in aceeași speță de către instanțele judecătorești. 3. Recursul declarat de M.M.F.P.S. În temeiul art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. s-a solicitat admiterea recursului și modificarea in totalitate a sentinței atacate și respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect. În motivarea recursului s-a arătat că cererea de suspendare a H.G. nr. 737 din 29 iulie 2010 a rămas fără obiect prin abrogarea expresă potrivit art. 4 din O.U.G. nr. 59 din 29 iunie 2011. In ceea ce privește cererea de anulare a H.G. nr. 737/2010, s-a arătat că Legea nr. 119/2010 a fost declarată constituțională prin Decizia nr. 871/2010 a Curții Constituționale.

Considerentele și soluția instanței de recurs. Analizând cererea de recurs, motivele invocate, formele legale incidente în cauză precum și în conformitate cu prevederile art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondată pentru următoarele considerente: Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurenți, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile, care vor fi analizate împreună, sunt fondate in limitele și pentru considerentele ce vor fi arătate in continuare. Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc.

civ., invocat de către recurentul – pârât Guvernul României, motivat de nesocotirea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., ca urmare a faptului că nu i-a fost comunicată încheierea de amânare a pronunțării, Înalta Curte constată că nu se face dovada niciunei vătămări în sensul textului de lege menționat, cu atât mai mult cu cât s-a exercitat calea de atac a recursului în care a expus criticile aduse sentinței recurate în întregul său, fără a mai formula critici suplimentare ulterioare asupra încheierii de dezbateri în care să se pună în discuție termenul prevăzut de art. 306 C. proc. civ. De altfel, recurentul - pârât nu a precizat care sunt drepturile procesuale sau interesele procesuale afectate, în sensul respingerii sau imposibilității exercitării, respectiv afirmării acestora și mai mult, instanța de recurs în conformitate cu prevederile art. 304 1 C. proc.

civ. analizează cauza sub toate aspectele, fiind în prezența unei hotărâri nesupuse căii de atac a apelului. Nu poate fi reținută nici critica privind neconcordanțele dintre considerente și dispozitiv, Înalta Curte constatând că mențiunea din considerente „a pensiilor de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești”, nu reprezintă decât o eroare materială, care nu afectează raționamentul expus și care nu se subscrie ipotezei prevăzute la art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Cu privire la motivele vizând omisiunea instanței de fond de a se pronunța asupra excepțiilor lipsei calității procesuale active a reclamanților, lipsei de obiect, și lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C.N.P.P., Înalta Curte reține că instanța de fond a soluționat legal excepțiile invocate, potrivit dispozițiilor art. 137 C. proc.

civ., unele dintre acestea fiind apreciate ca fiind apărări pe fond și analizate in consecință, urmând ca această motivare pe excepții să fie menținută de instanța de control judiciar. În ceea ce privește autoritatea de lucru judecat, in raport de cauza care a făcut obiectul Dosarului nr. 688/45/2010 înregistrat pe rolul Curții de Apel Iași, se constată că hotărârea menționată nu are același obiect solicitându-se doar anularea Hotărârii nr. 737/2010, intre alți reclamanți decât cei din prezenta cauză. În ceea ce privește excepția lipsei de obiect a acțiunii in anulare, Înalta Curte o apreciază nefondată, întrucât abrogarea nu produce efecte in privința legalității actului, ci doar cu privire la momentul până la care acesta produce efecte juridice, efecte care s-au produs in ceea ce-i privește pe reclamanți.

Pentru aceleași considerente, urmează a fi respinse și susținerile recurenților privind lipsa unui interes actual in promovarea acțiunii. Însă, Înalta Curte constată că potrivit prevederilor art. 3 alin. (3) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, „în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, se elaborează metodologia de recalculare a pensiilor prevăzute la art. 1, care se aprobă prin H.G." În temeiul acestor prevederi legale, precum și al dispozițiilor art. 108 din Constituția României, Guvernul României a adoptat Hotărârea nr. 737/2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c) și h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.

Așa cum o arată și titlul actului administrativ normativ contestat, prin conținutul acestuia se reglementează „metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c) și h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor", constituind normele procedurale efective de punere în executare a dispozițiilor legale în temeiul cărora a fost emis actul administrativ în discuție. H.G. nr. 737/2010 nu conține, așadar, principii sau norme de drept substanțial referitoare la pensii, acestea fiind reglementate de Legile nr. 19/2000 și nr. 119/2010, dispozițiile acestui din urmă act normativ constituind și temeiul legal al emiterii actului administrativ contestat.

Aceasta rezultă din însuși conținutul actului administrativ contestat, raportat la prevederile art. 3 alin. (3) din Legea nr. 119/2010, care definesc în mod explicit rolul și sfera de reglementare a actului emis în temeiul și aplicarea acestei legi, respectiv acela de a se constitui într-o sumă de procedee tehnice, practice, pe baza cărora să se realizeze operațiunea de transformare a pensiilor de serviciu în pensii în înțelesul Legii nr. 19/2000. H.G. nr. 737/2010 îndeplinește, deci, o simplă funcție metodologică (tehnică) iar nu un rol creator sau modificator de drepturi, de natura celor invocate reclamanți, care prin criticile aduse vizează, în realitate, Legea nr. 119/2010, criticile neputând fi, însă, transpuse în procedura de control a legalității actului administrativ contestat.

Rolul H.G. nr. 737/2010, precum și sfera de aplicare a acesteia, se rezumă la stabilirea instrumentelor de ordin procedural, practic, care să permită aplicarea dispozițiilor actului legislativ cu forță juridică superioară, care este Legea nr. 119/2010, pentru a cărei executare a fost emis actul administrativ contestat și ale cărei dispoziții nu le încalcă.

Or, prin Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, Curtea Constituțională a statuat că dispozițiile Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor sunt constituționale, instanța constituțională analizând legea respectivă inclusiv din perspectiva prevederilor și principiilor constituționale și comunitare invocate în cauza de față, după cum urmează: art. 1 alin. (5) referitor la respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor, art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii civile, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi a cetățenilor, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 47 referitor la nivelul de trai și dreptul la pensie, art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți și art. 135 alin. (2) lit. f) privind obligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții, precum și prevederile art. 20 din Constituție prin raportare la următoarele acte internaționale: Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, și anume art. 1 referitor la proprietate; Declarația Universală a Drepturilor Omului, și anume art. 17 cu privire la dreptul de proprietate, art. 23 pct. 3 cu privire la dreptul la o retribuire echitabilă și la protecție socială și art. 25 pct. 1 privind dreptul la un nivel de trai decent;

Carta drepturilor fundamentale a U.E., și anume art. 1 privind demnitatea umană, art. 17 alin. (1) privind dreptul de proprietate, art. 25 privind drepturile persoanelor în vârstă, art. 34 alin. (l) privind securitatea socială și asistența socială și art. 52 alin. (1) privind întinderea și interpretarea drepturilor și principiilor. Însuși art. 1 lit. c) din Legea nr. 119/2010 impune recalcularea și conferă criteriul algoritmului de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000, dispozițiile hotărârii atacate nedepășind cadrul juridic impus de actul normativ în a cărui executare a fost emisă. Analizând încălcarea art. 1 din Protocolul 1 la C.E.D.O., Înalta Curte constată că, potrivit jurisprudenței C.E.D.O.

când, din considerente obiective, măsura dispusă printr-o nouă reglementare determină numai reducerea cuantumului valoric al dreptului de asigurări sociale, o asemenea ipoteză nu reprezintă încălcarea art. 1 din Protocolul 1 la C.E.D.O., cu atât mai mult cu cât noul nivel este determinat în funcție de sistemul contributivității, iar, în aceste condiții, reducerea cuantumului unei pensii speciale până la nivelul determinat de aplicarea principiului contributivității, nu reprezintă nici o măsură nejustificată, nici o măsură care să depășească criteriile cerute de jurisprudența C.E.D.O., recunoscute și în art. 53 din Constituția României.

Examinând aspectele invocate de către reclamanți, in limitele investirii, in raport de soluția instanței de fond de declinare a competenței cu privire la capătul de cerere vizând anularea deciziilor de recalculare a pensiilor și de obligare la plata pensiilor de serviciu, nu poate fi reținută nelegalitatea actului administrativ cu caracter normativ a cărui anulare face obiectul prezentei cauze. Practic, reclamanții critică reducerea cuantumului pensiilor de serviciu de care beneficiau anterior intrării în vigoare a H.G. nr. 737/2010, în urma recalculării, în condițiile în care criteriile avute în vedere pentru recalculare prin metodologia prevăzută de H.G. nr. 737/2010, sunt cele stabilite prin Legea nr. 119/2010.

Într-adevăr, H.G. nr. 737/2010, publicată în M. Of. al României nr. 528 din 29 iulie 2010, a fost adoptată în temeiul art. 108 din Constituție și al art. 3 alin. (3) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, din examinarea înscrisurilor dosarului neputând fi identificate elemente de nelegalitate în operațiunea elaborării și adoptării sale. De asemenea, verificând concordanța actului administrativ cu Legea nr. 119/2010, în baza și în aplicarea căreia a fost emis, prin prisma motivelor invocate de reclamanți, Înalta Curte constată că H.G. nr. 737/2010 îndeplinește numai o funcție tehnică, rezumându-se la a stabili instrumentele procedurale care să permită aplicarea actului normativ cu forță juridică superioară, în acord cu dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție și art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind nomele de tehnică legislativă.

În realitate, prevederile legale criticate au fost preluate în cuprinsul actului administrativ din chiar Legea nr. 119/2010, respectiv art. 3 alin. (1): „Pensiile prevăzute la art. 1, stabilite potrivit prevederilor legilor cu caracter special, cuvenite sau aflate în plată, se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare” și art. 7 alin. (1) „Procedura de stabilire, plată, suspendare, recalculare, încetare și contestare a pensiilor recalculate potrivit prezentei legi este cea prevăzută de Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare”.

Așa fiind, Înalta Curte reține că nu există argumente valide care să conducă la concluzia că H.G. nr. 737/2010 ar fi depășit cadrul normativ fixat prin Legea nr. 119/2010, iar, pe de altă parte, acest act normativ cu forță juridică superioară a făcut deja obiectul controlului de constituționalitate sub aspectele criticate de către reclamanți. Prin urmare, instanța de control judiciar constată că susținerile și criticile recurenților sunt întemeiate, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală. Pentru motivele expuse mai sus, Înalta Curte va constata că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 cu privire la suspendarea executării H.G. nr. 737/2010 in ceea ce privește existența „cazului bine justificat.

De altfel, se reține și că H.G.nr. 737/2010 a fost abrogată prin O.U.G. nr. 59/2011. În consecință, pentru motivele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile, va modifica sentința atacată în sensul respingerii acțiunii reclamanților in ceea ce privește anularea și suspendarea H.G. nr. 737/2010, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de C.N.P.P., Guvernul României și de M.M.F.P.S. împotriva Sentinței nr. 5213 din 20 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, modifică în parte sentința atacată in sensul că respinge acțiunea reclamanților ca neîntemeiată. Menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 februarie 2013.