ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1941/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I.Circumstanțele cauzei 1.Hotărârile primei instanțe Prin sentința nr. 4088 din 25 octombrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul C.M., în contradictoriu cu pârâtul Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989, având ca obiect anularea Ordinului emis de conducătorul autorității pârâte sub nr. 128 din 10 decembrie 2009, prin care s-a dispus încetarea raportului de serviciu al reclamantului, și obligarea pârâtului la repunerea în funcția deținută anterior emiterii ordinului contestat, cu plata tuturor drepturilor salariale aferente și plata daunelor morale suferite ca urmare a dispunerii încetării raportului de muncă.

De asemenea, prin încheierea din data de 20 septembrie 2010, prima instanță a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de reclamant cu privire la excepția de neconstituționalitate a prevederilor cuprinse în Capitolul IV din Legea nr. 329/2009, reținând că prevederile legale față de care s-a invocat excepția nu sunt contrare dispozițiilor constituționale, deoarece exercițiul drepturilor invocate de reclamant referitoare la cumulul pensiei cu salariul nu au fost înlăturate ci doar restrânse și dispuse astfel, fiind limitate în funcție de un plafon în ceea ce privește cuantumul acestora, motivat fiind de situația de criză financiară și stabilitate economică a țării.

Pentru a pronunța soluția cu privire la fondul cauzei, curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: În scopul reducerii cheltuielilor bugetare, prin dispozițiile art. 17 alin. (1) din Capitolul IV al Legii nr. 329/2009 s-au dispus măsuri privind regimul cumulului pensiilor cu veniturile salariale, astfel încât beneficiarii dreptului la pensie aparținând sistemului public de pensii și sistemelor neintegrate sistemului public, care realizează venituri salariale în cadrul autorităților și instituțiilor publice centrale și locale, să poată cumula pensia netă cu veniturile astfel realizate numai dacă nivelul acesteia nu depășește nivelul salariului mediu brut pe economie.

Conform art. 7 din Instrucțiunile pentru aplicarea Capitolului IV din lege, pensionarii care la data intrării în vigoare a dispozițiilor Capitolului IV se aflau în situația prevăzută la art. 17 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 329/2009 aveau obligația de a-și exprima în scris opțiunea între suspendarea plății pensiei și încetarea raportului de muncă sau de serviciu, după caz. În temeiul acestor dispoziții legale i s-a solicitat reclamantului, prin nota din 4 decembrie 2009, să-și îndeplinească obligația de opțiune în vederea aplicării prevederilor art. 7 din lege, dar acesta nu a depus în termenul legal declarația pe proprie răspundere din care să rezulte opțiunea pentru suspendarea plății pensiei sau pentru încetarea activității.

Prin urmare, instanța de fond a reținut că ordinul contestat, prin care s-a dispus încetarea raporturilor de serviciu ale reclamantului, a fost emis în conformitate cu dispozițiile art. 20 și art. 23 alin. (1) din lege, în sensul că angajatorul avea obligația de a lua măsurile necesare constatării cazurilor prevăzute la art. 18 și 19. În concluzie, față de prevederile Capitolului VI din Legea nr. 329/2009, care reglementează modalitatea de exercitare a cumulului pensiilor stabilite în sistem public, în alte sisteme neintegrate sistemului public precum și a pensiilor de serviciu stabilite prin legi speciale, ordinul contestat de reclamant este legal. 2.Recursul exercitat de reclamant reclamantul a declarat recurs împotriva acestei sentințe, precum și a soluției privind excepția de neconstituționalitate, cu privire la care instanța de fond s-a pronunțat prin încheierea din 20 septembrie 2010, considerându-le netemeinice și nelegale.

În ceea ce privește respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor Capitolului IV din Legea nr. 329/2009, recurentul-reclamant a arătat că soluția este greșită, pentru că în speță sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute în art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, iar prevederile legale vizate limitează atât dreptul la pensie prevăzut în art. 47 alin. (2) din Constituția României, cât și dreptul la muncă reglementat în art. 41 din Legea fundamentală.

Cu privire la sentința prin care a fost soluționat fondul cauzei, recurentul-reclamant a arătat că la data emiterii Ordinului nr. 128/2009, de încetare a raportului său de serviciu, era în vigoare Legea nr. 179/2004 privind pensiile de stat și alte drepturi de asigurări sociale ale polițiștilor, cu modificările și completările ulterioare, care în art. 26 alin. (2) conferă polițiștilor dreptul de a cumula pensia cu salariul, indiferent de nivelul salariului respectiv. A mai arătat că, în cazul polițiștilor, regimul cumulului pensiilor cu veniturile salariale este supus unei duble reglementări, dar în temeiul normelor de tehnică legislativă cuprinse în art. 65 alin. (3) din Legea nr. 24/2004, care nu îngăduie evenimentele legislative implicite în cazul actelor normative speciale, Legea-cadru nr. 329/2009 nu poate înlătura normele cuprinse în legea specială, pe care nu le-a modificat sau abrogat expres.

În altă ordine de idei, recurentul- reclamant a arătat că prin ordinul emis la data de 10 decembrie 2008 s-a dispus încetarea raportului de serviciu începând cu aceeași zi, fiind încălcare prevederile C. muncii referitoare la preavizul de minim 15 zile lucrătoare în cazul concedierii din motive ce nu țin de persoana salariatului.

Astfel, au fost ignorate prevederile art. 117 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, care trimit la normele legislației muncii, în măsura în care nu contravin legislației specifice funcției publice și au fost încălcate, de asemenea, dispozițiile cuprinse în art. 9 alin. (6) din Instrucțiunile de aplicare a Capitolului IV din Legea nr. 329/2009 potrivit cărora „în situația în care pensionarul nu depune, până la data prevăzută la art. 7, declarația pe propria răspundere prevăzută la art. 8 alin. (1) lit. c), angajatorul va constata existența cauzei prevăzute la art. 20 din Legea nr. 329/2009 și va declanșa procedura încetării raporturilor de muncă, stabilite în baza contractului individual de muncă sau a actului de numire în funcție, precum și a raporturilor de serviciu”.

În drept, recurentul- reclamant și-a încadrat motivele de recurs în prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ.. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului 1. Recursul declarat împotriva încheierii din data de 20 septembrie 2010 Înalta Curte constată că, deși formal calea de atac este exercitată numai împotriva sentinței nr. 4088 din 25 octombrie 2010, recurentul-reclamant a criticat, pentru nelegalitate, și încheierea din data de 20 septembrie 2010, prin care curtea de apel a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată de acesta. Încheierile pronunțate în temeiul art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 nu urmează însă regimul de drept comun al încheierilor premergătoare, susceptibile de a fi atacate odată cu fondul, ci sunt supuse unui termen special expres prevăzut în textul legal menționat, de 48 de ore de la pronunțare.

Întrucât, în speță, recursul împotriva încheierii a fost declarat abia la data de 28 februarie 2011, în temeiul art. 103 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va aplica sancțiunea decăderii din dreptul de exercitare a căii de atac și va respinge recursul ca tardiv formulat. 2. Recursul declarat împotriva sentinței Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurentul-reclamant și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul exercitat împotriva sentinței nu este fondat. Ordinul atacat pe calea contenciosului administrativ are ca obiect încetarea raporturilor de serviciu ale recurentului-reclamant în temeiul art. 20 din Legea nr. 329/2009, privind reorganizarea unor autorități și instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional.

La emiterea ordinului au fost avute în vedere declarația din 8 decembrie 2009 și talonul de pensie, acte ale recurentului-reclamant, și s-a făcut aplicarea Instrucțiunilor pentru aplicarea prevederilor cap. IV "Măsuri privind regimul cumulului pensiilor cu veniturile salariale, în scopul reducerii cheltuielilor bugetare" din Legea nr. 329/2009.

Prin art. 17 al Legii nr. 329/2009 s-au statuat următoarele: „(1). Beneficiarii dreptului la pensie aparținând atât sistemului public de pensii, cât și sistemelor neintegrate sistemului public care realizează venituri salariale sau, după caz, asimilate salariilor, potrivit legii, realizate din exercitarea unei activități pe bază de contract individual de muncă, raport de serviciu sau în baza actului de numire, potrivit legii, în cadrul autorităților și instituțiilor publice centrale și locale, indiferent de modul de finanțare și subordonare, precum și în cadrul regiilor autonome, societăților naționale, companiilor naționale și societăților comerciale la care capitalul social este deținut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială, pot cumula pensia netă cu veniturile astfel realizate, dacă nivelul acesteia nu depășește nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat și aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.

(2).Prevederile alin. (1) sunt aplicabile persoanelor care: a) la data intrării în vigoare a prezentului capitol sunt pensionari cumularzi; b) după data intrării în vigoare a prezentului capitol devin pensionari cumularzi”. Recurentului- reclamant, încadrat în prevederile art. 17 alin. (2) lit. a), i s-a solicitat, prin nota din 4 decembrie 2009, conform art. 18 alin. (1) din aceeași lege, să-și exprime în scris opțiunea între suspendarea plății pensiei pe durata exercitării activității și încetarea raportului de serviciu, până la data de 9 decembrie 2009, inclusiv.

Cum funcționarul public nu s-a conformat obligației legale, depunând numai o declarație înregistrată din 8 decembrie 2009, prin care a arătat că primește pensie de la Casa de Pensii a Ministerului Administrației și Internelor, la care a anexat talonul de pensie, intimatul-pârât a făcut aplicarea art. 20 din Legea nr. 329/2009, potrivit căruia „Neîndeplinirea obligației privind exprimarea opțiunii în termenul prevăzut la art. 18 și la art. 19 alin. (3) și (4) constituie cauză de încetare de drept a raporturilor de muncă stabilite în baza contractului individual de muncă sau a actului de numire în funcție, precum și a raporturilor de serviciu”. Așa cum rezultă din conținutul normei juridice citate, încetarea raportului de serviciu intervine de drept, nefăcând obiectul unui drept de apreciere al autorității sau instituției publice.

Dimpotrivă, aceasta are obligația de a lua măsurile necesare constatării cazurilor prevăzute la art. 18 și 19 alin. (3) și (4), sub sancțiunea angajării răspunderii contravenționale, conform art. 23 din aceeași lege. Cu referire punctuală la motivele de recurs invocate în cauză, Înalta Curte, constată că sentința primei instanțe nu este criticabilă din perspectiva aplicării art. 65 din Legea nr. 24/2000, în ceea ce privește raportul dintre Legea nr. 329/2009, ca lege generală, și Legea nr. 179/2004, ca lege specială anterioară , pentru că art. 25 din legea nouă prevede expres că dispozițiile Capitolului IV, având ca obiect de reglementare măsurile privind regimul cumulului pensiilor cu veniturile salariale, în scopul reducerii cheltuielilor bugetare, „se aplică, în mod corespunzător și beneficiarilor de pensie de serviciu stabilită prin legi speciale”.

Singurele excepții sunt cele rezultate din Decizia nr. 1414 din 4 noiembrie 2009 a Curții Constituționale, vizând persoanele pentru care durata mandatului este prevăzută expres prin Constituție. Nici critica referitoare la încălcarea dreptului la un preaviz de cel puțin 15 zile lucrătoare, conform normelor C. muncii, pe care partea le consideră aplicabile în virtutea art. 117 din Legea nr. 188/1999, nu este întemeiată, pentru că încetarea raportului de serviciu a operat de drept, ca efect al neîndeplinirii obligației funcționarului public de a-și exprima opțiunea impusă prin normele speciale analizate anterior în cuprinsul prezentelor considerente. În consecință, recursul declarat împotriva sentinței va fi respins ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul C.M. împotriva sentinței nr. 4088 din 25 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Respinge, ca tardiv formulat, recursul declarat de reclamant împotriva Încheierii din data de 20 septembrie 2010, pronunțată de aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 31 martie 2011.