ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1941/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I.Circumstanțele cauzei

1.Hotărârile primei instanțe

Prin sentința nr. 4088

din 25 octombrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ

și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul C.M., în

contradictoriu cu pârâtul Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor

din Decembrie 1989, având ca obiect anularea Ordinului emis de conducătorul autorității

pârâte sub nr. 128 din 10 decembrie 2009, prin care s-a dispus încetarea raportului

de serviciu al reclamantului, și obligarea pârâtului la repunerea în funcția deținută

anterior emiterii ordinului contestat, cu plata tuturor drepturilor salariale aferente

și plata daunelor morale suferite ca urmare a dispunerii încetării raportului de

muncă.

De asemenea, prin încheierea

din data de 20 septembrie 2010, prima instanță a respins cererea de sesizare a Curții

Constituționale formulată de reclamant cu privire la excepția de neconstituționalitate

a prevederilor cuprinse în Capitolul IV din Legea nr. 329/2009, reținând că prevederile

legale față de care s-a invocat excepția nu sunt contrare dispozițiilor constituționale,

deoarece exercițiul drepturilor invocate de reclamant referitoare la cumulul pensiei

cu salariul nu au fost înlăturate ci doar restrânse și dispuse astfel, fiind limitate

în funcție de un plafon în ceea ce privește cuantumul acestora, motivat fiind de

situația de criză financiară și stabilitate economică a țării.

Pentru a pronunța soluția

cu privire la fondul cauzei, curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

În scopul reducerii cheltuielilor

bugetare, prin dispozițiile art. 17 alin. (1) din Capitolul IV al Legii nr. 329/2009

s-au dispus măsuri privind regimul cumulului pensiilor cu veniturile salariale,

astfel încât beneficiarii dreptului la pensie aparținând sistemului public de pensii

și sistemelor neintegrate sistemului public, care realizează venituri salariale

în cadrul autorităților și instituțiilor publice centrale și locale, să poată cumula

pensia netă cu veniturile astfel realizate numai dacă nivelul acesteia nu depășește

nivelul salariului mediu brut pe economie.

Conform art. 7 din Instrucțiunile

pentru aplicarea Capitolului IV din lege, pensionarii care la data intrării în vigoare

a dispozițiilor Capitolului IV se aflau în situația prevăzută la art. 17 alin. (2)

lit. a) din Legea nr. 329/2009 aveau obligația de a-și exprima în scris opțiunea

între suspendarea plății pensiei și încetarea raportului de muncă sau de serviciu,

după caz.

În temeiul acestor dispoziții

legale i s-a solicitat reclamantului, prin nota din 4 decembrie 2009, să-și îndeplinească

obligația de opțiune în vederea aplicării prevederilor art. 7 din lege, dar acesta

nu a depus în termenul legal declarația pe proprie răspundere din care să rezulte

opțiunea pentru suspendarea plății pensiei sau pentru încetarea activității.

Prin urmare, instanța

de fond a reținut că ordinul contestat, prin care s-a dispus încetarea raporturilor

de serviciu ale reclamantului, a fost emis în conformitate cu dispozițiile art.

20 și art. 23 alin. (1) din lege, în sensul că angajatorul avea obligația de a lua

măsurile necesare constatării cazurilor prevăzute la art. 18 și 19.

În concluzie, față de

prevederile Capitolului VI din Legea nr. 329/2009, care reglementează modalitatea

de exercitare a cumulului pensiilor stabilite în sistem public, în alte sisteme

neintegrate sistemului public precum și a pensiilor de serviciu stabilite prin legi

speciale, ordinul contestat de reclamant este legal.

2.Recursul exercitat de

reclamant

reclamantul a declarat

recurs împotriva acestei sentințe, precum și a soluției privind excepția de neconstituționalitate,

cu privire la care instanța de fond s-a pronunțat prin încheierea din 20 septembrie

2010, considerându-le netemeinice și nelegale.

În ceea ce privește respingerea

cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate

a prevederilor Capitolului IV din Legea nr. 329/2009, recurentul-reclamant a arătat

că soluția este greșită, pentru că în speță sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute

în art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, iar prevederile legale vizate limitează

atât dreptul la pensie prevăzut în art. 47 alin. (2) din Constituția României, cât

și dreptul la muncă reglementat în art. 41 din Legea fundamentală.

Cu privire la sentința

prin care a fost soluționat fondul cauzei, recurentul-reclamant a arătat că la data

emiterii Ordinului nr. 128/2009, de încetare a raportului său de serviciu, era în

vigoare Legea nr. 179/2004 privind pensiile de stat și alte drepturi de asigurări

sociale ale polițiștilor, cu modificările și completările ulterioare, care în

art. 26 alin. (2) conferă polițiștilor dreptul de a cumula pensia cu salariul, indiferent

de nivelul salariului respectiv.

A mai arătat că, în cazul

polițiștilor, regimul cumulului pensiilor cu veniturile salariale este supus unei

duble reglementări, dar în temeiul normelor de tehnică legislativă cuprinse în

art. 65 alin. (3) din Legea nr. 24/2004, care nu îngăduie evenimentele legislative

implicite în cazul actelor normative speciale, Legea-cadru nr. 329/2009 nu poate

înlătura normele cuprinse în legea specială, pe care nu le-a modificat sau abrogat

expres.

În altă ordine de idei,

recurentul- reclamant a arătat că prin ordinul emis la data de 10 decembrie 2008

s-a dispus încetarea raportului de serviciu începând cu aceeași zi, fiind încălcare

prevederile C. muncii referitoare la preavizul de minim 15 zile lucrătoare în cazul

concedierii din motive ce nu țin de persoana salariatului. Astfel, au fost ignorate

prevederile art. 117 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici,

care trimit la normele legislației muncii, în măsura în care nu contravin legislației

specifice funcției publice și au fost încălcate, de asemenea, dispozițiile cuprinse

în art. 9 alin. (6) din Instrucțiunile de aplicare a Capitolului IV din Legea

nr. 329/2009 potrivit cărora „în situația în care pensionarul nu depune, până la

data prevăzută la art. 7, declarația pe propria răspundere prevăzută la art. 8

alin. (1) lit. c), angajatorul va constata existența cauzei prevăzute la art. 20

din Legea nr. 329/2009 și va declanșa procedura încetării raporturilor de muncă,

stabilite în baza contractului individual de muncă sau a actului de numire în funcție,

precum și a raporturilor de serviciu”.

În drept, recurentul-

reclamant și-a încadrat motivele de recurs în prevederile art. 304 pct. 9 și

art. 304

1

C. proc. civ..

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

încheierii din data de 20 septembrie 2010

Înalta Curte constată

că, deși formal calea de atac este exercitată numai împotriva sentinței nr. 4088

din 25 octombrie 2010, recurentul-reclamant a criticat, pentru nelegalitate, și

încheierea din data de 20 septembrie 2010, prin care curtea de apel a respins cererea

de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată

de acesta.

Încheierile pronunțate

în temeiul art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 nu urmează însă regimul de drept

comun al încheierilor premergătoare, susceptibile de a fi atacate odată cu fondul,

ci sunt supuse unui termen special expres prevăzut în textul legal menționat, de

48 de ore de la pronunțare.

Întrucât, în speță, recursul

împotriva încheierii a fost declarat abia la data de 28 februarie 2011, în temeiul

art. 103 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va aplica sancțiunea decăderii din

dreptul de exercitare a căii de atac și va respinge recursul ca tardiv formulat.

sentinței

Examinând cauza prin prisma

motivelor invocate de recurentul-reclamant și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul exercitat împotriva sentinței nu

este fondat.

Ordinul atacat pe calea

contenciosului administrativ are ca obiect încetarea raporturilor de serviciu ale

recurentului-reclamant în temeiul art. 20 din Legea nr. 329/2009, privind reorganizarea

unor autorități și instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea

mediului de afaceri și respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană și Fondul

Monetar Internațional.

La emiterea ordinului

au fost avute în vedere declarația din 8 decembrie 2009 și talonul de pensie, acte

ale recurentului-reclamant, și s-a făcut aplicarea Instrucțiunilor pentru aplicarea

prevederilor cap. IV "Măsuri privind regimul cumulului pensiilor cu veniturile

salariale, în scopul reducerii cheltuielilor bugetare" din Legea nr. 329/2009.

Prin art. 17 al Legii

nr. 329/2009 s-au statuat următoarele:

„(1). Beneficiarii dreptului

la pensie aparținând atât sistemului public de pensii, cât și sistemelor neintegrate

sistemului public care realizează venituri salariale sau, după caz, asimilate salariilor,

potrivit legii, realizate din exercitarea unei activități pe bază de contract individual

de muncă, raport de serviciu sau în baza actului de numire, potrivit legii, în cadrul

autorităților și instituțiilor publice centrale și locale, indiferent de modul de

finanțare și subordonare, precum și în cadrul regiilor autonome, societăților naționale,

companiilor naționale și societăților comerciale la care capitalul social este deținut

integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială, pot cumula

pensia netă cu veniturile astfel realizate, dacă nivelul acesteia nu depășește nivelul

salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor

sociale de stat și aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.

(2).Prevederile alin.

(1) sunt aplicabile persoanelor care:

a) la data intrării în

vigoare a prezentului capitol sunt pensionari cumularzi;

b) după data intrării

în vigoare a prezentului capitol devin pensionari cumularzi”.

Recurentului- reclamant,

încadrat în prevederile art. 17 alin. (2) lit. a), i s-a solicitat, prin nota din

4 decembrie 2009, conform art. 18 alin. (1) din aceeași lege, să-și exprime în scris

opțiunea între suspendarea plății pensiei pe durata exercitării activității și încetarea

raportului de serviciu, până la data de 9 decembrie 2009, inclusiv.

Cum funcționarul public

nu s-a conformat obligației legale, depunând numai o declarație înregistrată din

8 decembrie 2009, prin care a arătat că primește pensie de la Casa de Pensii a Ministerului

Administrației și Internelor, la care a anexat talonul de pensie, intimatul-pârât

a făcut aplicarea art. 20 din Legea nr. 329/2009, potrivit căruia „Neîndeplinirea

obligației privind exprimarea opțiunii în termenul prevăzut la art. 18 și la

art. 19 alin. (3) și (4) constituie cauză de încetare de drept a raporturilor de

muncă stabilite în baza contractului individual de muncă sau a actului de numire

în funcție, precum și a raporturilor de serviciu”.

Așa cum rezultă din conținutul

normei juridice citate, încetarea raportului de serviciu intervine de drept, nefăcând

obiectul unui drept de apreciere al autorității sau instituției publice. Dimpotrivă,

aceasta are obligația de a lua măsurile necesare constatării cazurilor prevăzute

la art. 18 și 19 alin. (3) și (4), sub sancțiunea angajării răspunderii contravenționale,

conform art. 23 din aceeași lege.

Cu referire punctuală

la motivele de recurs invocate în cauză, Înalta Curte, constată că sentința primei

instanțe nu este criticabilă din perspectiva aplicării art. 65 din Legea nr. 24/2000,

în ceea ce privește raportul dintre Legea nr. 329/2009, ca lege generală, și Legea

nr. 179/2004, ca lege specială anterioară , pentru că art. 25 din legea nouă prevede

expres că dispozițiile Capitolului IV, având ca obiect de reglementare măsurile

privind regimul cumulului pensiilor cu veniturile salariale, în scopul reducerii

cheltuielilor bugetare, „se aplică, în mod corespunzător și beneficiarilor de pensie

de serviciu stabilită prin legi speciale”.

Singurele excepții sunt

cele rezultate din Decizia nr. 1414 din 4 noiembrie 2009 a Curții Constituționale,

vizând persoanele pentru care durata mandatului este prevăzută expres prin Constituție.

Nici critica referitoare

la încălcarea dreptului la un preaviz de cel puțin 15 zile lucrătoare, conform normelor

C. muncii, pe care partea le consideră aplicabile în virtutea art. 117 din Legea

nr. 188/1999, nu este întemeiată, pentru că încetarea raportului de serviciu a operat

de drept, ca efect al neîndeplinirii obligației funcționarului public de a-și exprima

opțiunea impusă prin normele speciale analizate anterior în cuprinsul prezentelor

considerente.

În consecință, recursul

declarat împotriva sentinței va fi respins ca nefondat, în temeiul art. 312

alin. (1) C. proc. civ..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamantul C.M. împotriva sentinței nr. 4088 din 25 octombrie 2010 a Curții

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Respinge, ca tardiv formulat, recursul declarat

de reclamant împotriva Încheierii din data de 20 septembrie 2010, pronunțată de

aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 31 martie

2011.