ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3182/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, la data de 12.03.2015 sub nr. de dosar nr. x/2015, revizuentul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Secretarul General al Camerei Deputaților, revizuirea sentinței civile nr. 1552 din 28 februarie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, în dosar nr. x/2010.

În motivarea cererii, revizuentul a arătat că ulterior pronunțării sentinței atacate, respectiv la data de 12.02.2015, a descoperit un înscris nou, anume fișa pentru evidența drepturilor bănești ale pensionarului A. aferentă perioadei septembrie 2007 - decembrie 2014, fiind astfel îndeplinite cerințele art. 322 pct. 5 C. proc. civ. și că trebuie reținută în speță incidența dispozițiilor art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, privitoare la încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, pentru motivele expuse pe larg în cuprinsul cererii de revizuire.

Prin sentința civilă nr. 954 din 3 aprilie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

Pentru a pronunța această soluție, curtea de apel a reținut că în cazul acestui motiv de revizuire trebuie să fim în prezența unei hotărâri care evocă fondul, adică o hotărâre prin care s-a examinat raportul juridic dedus judecății prin prisma probelor administrate în cauză, situație neincidentă sentinței civile supusă revizuirii și prin care instanța a admis excepția lipsei de obiect și a respins cererea de chemare în judecată ca lipsită de obiect.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut, în esență, că revizuentul nu a indicat concret motive de revizuire care să reliefeze încălcarea principiului priorității dreptului comunitar în cauza dedusă judecății și în considerarea obiectului strict al acestei cauze și nu doar o serie de referiri ale Curții de Justiție a Uniunii Europene sau referiri la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs revizuentul A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând, în esență, admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea sentinței recurate, înlăturarea excepției inadmisibilității cererii de revizuire formulată în temeiul art. 322 teza I pct. 5 C. proc. civ., coroborate cu dispozițiile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, admiterea cererii de revizuire și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței care a pronunțat hotărârea casată.

Recurentul, reiterând considerentele cuprinse în cererea de revizuire, arată, în esență, că instanța de fond, prin sentința atacată, a depășit atribuțiile puterii judecătorești, prin admiterea excepției inadmisibilității cererii de revizuire, prin care s-a înlăturat judecarea cauzei pe fond; că instanța nu a manifestat rol activ în aflarea adevărului; că prin respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă instanța a pronunțat o hotărâre vădit nelegală, fiind astfel incidente în cauză dispozițiile art. 304 pct. 5, pct. 7, pct. 9 și art. 3041 C. proc. civ.

Mai arată recurentul că fișa pentru evidența drepturilor bănești ale pensionarului A., aferentă perioadei septembrie 2007 - decembrie 2014, este, în conformitate cu dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., un înscris nou, care îndeplinește pe deplin condițiile de admisibilitate prevăzute în mod expres și limitativ de acest text de lege, înscris pe care instanța de revizuire a omis să îl examineze.

În cuprinsul cererii de recurs, revizuentul a expus pe larg situația de fapt și de drept din mai multe cauze pendinte pe rolul instanțelor de judecată, solicitând admiterea cererii de revizuire, astfel cum a fost formulată.

În continuare, recurentul a expus considerațiuni privind incidența art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, în sensul încălcării normelor de drept comunitar de către instanța a cărei decizie este supusă revizuirii, precum și neaplicarea principiului priorității dreptului comunitar, ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană.

La data de 25.09.2015, recurentul a depus la dosar excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 96 din Legea nr. 7/2006 privind statutul funcționarului public parlamentar, cu modificările și completările ulterioare, republicată, solicitând suspendarea judecării cauzei și sesizarea Curții Constituționale în vederea soluționării excepției invocate.

I. Examinând cererea de sesizare a Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 96 din Legea nr. 7/2006, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă.

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată:

"(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți, sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă.

(3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale".

Din interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992 rezultă că pentru sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate trebuie îndeplinite următoarele condiții, în mod cumulativ:

- excepția să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial;

- excepția să aibă ca obiect neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

- norma vizată de excepție să aibă legătură cu soluționarea cauzei și să nu fi fost constatată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Condiția relevanței excepției, care impune ca normele criticate să aibă incidență în soluționarea cauzei respective, nu trebuie analizată in abstracto și dedusă din orice fel de tangență a prevederilor legale în discuție cu litigiul aflat pe rolul instanței.

Astfel, se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepției de neconstituționalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual și a stadiului concret în care se află litigiul.

Din perspectiva interesului procesual, Înalta Curte apreciază că în cauză nu este îndeplinită cerința legăturii cu pricina ce se judecă, impusă de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 96 din Legea nr. 7/2006.

De asemenea, dispozițiile art. 96 din Legea nr. 7/2006 privind statutul funcționarului public parlamentar, republicată, cu modificările și completările ulterioare, au fost abrogate la data de 1 ianuarie 2011 prin dispozițiile art. 196 lit. h) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare.

În aceste condiții, fiind în prezența unor dispoziții abrogate la data de 1 ianuarie 2011, în prezenta cauză devin incidente dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. l, 2 sau 3, instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale, iar capătul de cerere privind suspendarea cauzei devine lipsit de obiect în raport de inadmisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a unor dispoziții abrogate.

Pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte va respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 96 din Legea nr. 7/2006, ca inadmisibilă.

II. Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Obiectul litigiului dedus judecății în prezenta cauză, constă în cererea de revizuire formulată de către revizuentul A. împotriva sentinței civile nr. 1552 din 28 februarie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, în dosar nr. x/2010, prin care s-a admis excepția lipsei de obiect și s-a respins cererea precizată, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Secretarul General al Camerei Deputaților, ca lipsită de obiect.

Revizuentul A. și-a întemeiat cererea de revizuire pe:

Prin sentința recurată s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva sentinței civile nr. 1552 din 28 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, întemeiată pe dispozițiile art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și s-a respins ca neîntemeiată cererea de revizuire formulată de acesta împotriva aceleiași sentințe, întemeiată pe dispozițiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Astfel, pe de o parte, recursul care face obiectul prezentului dosar este declarat împotriva unei hotărâri prin care a fost respinsă o cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că soluția de respingere a cererii de revizuire ca inadmisibilă este dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 322 alin. (1) teza I C. proc. civ., coroborat cu dispozițiile art. 322 alin. (1) teza II pct. 5 C. proc. civ., prima instanță verificând corect admisibilitatea cererii de revizuire în raport de dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., invocate de recurent și de soluția supusă revizuirii, dispusă prin sentința civilă nr. 1552 din 28 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Potrivit art. 322 pct. 5 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere "dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere".

Cu alte cuvinte, revizuirea privește doar acele hotărâri prin care s-a rezolvat fondul pretenției deduse judecății, atâta vreme cât motivele de revizuire vizează, ca regulă, situația de fapt.

Este unanim admis, în doctrină și în jurisprudență, că, în cazul unei sentințe, adică a unei hotărâri pronunțate de prima instanță, pot constitui obiect al revizuirii doar acele hotărâri care evocă fondul, adică acelea prin care s-a examinat raportul juridic dedus judecății prin prisma probelor administrate în cauză.

În consecință, hotărârile prin care se admite excepția lipsei de obiect și este respinsă cererea de chemare în judecată ca lipsită de obiect, neevocând fondul, nu sunt susceptibile de revizuire.

Or, în speță, hotărârea atacată cu cerere de revizuire în prezenta cauză este o sentință dată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca primă instanță, prin care s-a admis excepția lipsei de obiect și a fost respinsă cererea precizată, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Secretarul General al Camerei Deputaților, ca lipsită de obiect.

Înalta Curte apreciază că în mod corect Curtea de apel a reținut că, fiind vorba de o hotărâre pronunțată de instanța de fond, care nu evocă însă fondul, în sensul de soluționare a pretenției deduse judecății, ci doar soluționează cauza în temeiul unei excepții procesuale, sunt incidente dispozițiile textului de lege menționat anterior, cererea revizuentului fiind inadmisibilă.

Totodată, pentru a fi admisă o cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se cere ca înscrisul doveditor pe care se sprijină cererea de revizuire să fi existat la data soluționării fondului, dar să fi fost imposibil de procurat de către revizuent dintr-o împrejurare mai presus de voința sa, respectiv să fi fost reținut de partea potrivnică și să fie determinant pentru soluția ce urmează a se da în cauză, adică să fie apt să conducă la o altă soluție decât cea pronunțată.

În speță, înscrisul pretins nou, care se referă la o perioadă ce se încheie în decembrie 2014 și despre care recurentul afirmă că l-a descoperit în 12 februarie 2015, nu are relevanță asupra lipsei de obiect reținute prin sentința civilă supusă revizuirii, neîntrunind cerințele legale prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., pentru a-i fi admisibilă revizuentului A. cererea de revizuire formulată.

De asemenea, în cauză nu este îndeplinită nici cerința prevăzută de art. 322 pct. 5 ca înscrisul invocat să fie determinant, în sensul că dacă ar fi fost cunoscut de instanță cu ocazia judecării pricinii soluția ar fi putut fi alta decât cea pronunțată, deoarece revizuentul nu a expus o teză probatorie relevantă în raport de soluția pronunțată prin sentința criticată, nefiind dovedită legătura de cauzalitate între soluția de respingere a cererii sale ca fiind lipsită de obiect și înscrisul nou pe care și-a întemeiat cererea de revizuire.

Raportat la prevederile legale incidente cauzei, criticile recurentului-revizuent sunt nefondate, sentința civilă nr. 954 din 3 aprilie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, în soluționarea cererii de revizuire, menținându-și credibilitatea și suportul probator, întrucât, în mod temeinic și legal, instanța de fond a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. formulată împotriva sentinței civile nr. 1552 din 28 februarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, în dosar nr. x/2010.

Înalta Curte apreciază, procedând la verificarea sentinței civile nr. 1552 din 28 februarie 2011 în raport de motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., că cererea de revizuire nu se încadrează în cerințele specifice acestei căi extraordinare de atac și, în raport de dispozițiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ., în conformitate cu care dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază, în mod corect curtea de apel a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire întemeiată pe aceste dispoziții legale.

Revizuentul A. și-a întemeiat cererea de revizuire și pe dispozițiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ și art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României.

Potrivit art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de C. proc. civ., pronunțarea hotărârilor rămase definitive și irevocabile prin încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României, republicată.

Revizuirea prevăzută de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 este o cale extraordinară de atac, ca și cea prevăzută de art. 322 C. proc. civ., numai că motivul pentru care se solicită revizuirea este diferit de cel prevăzut de C. proc. civ. și are menirea de a asigura respectarea de către instanțele de contencios administrativ a principiului priorității normelor dreptului comunitar față de norma internă, principiu care are și o consacrare constituțională în art. 148 alin. (2) din Constituția României, republicată.

Instituirea căii de atac a revizuirii prin art. 21 alin. (2) menționat, reprezintă o modalitate prin care legiuitorul român, în materia contenciosului administrativ, a prevăzut un mijloc procedural prin care să se poată verifica modul în care instanțele naționale respectă principiul priorității dreptului comunitar și deci, protejarea intereselor persoanelor, care ar putea fi lezate prin încălcări ale dreptului comunitar.

Interpretarea dispozițiilor art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, este în sensul că revizuirea este admisibilă numai dacă partea a invocat prioritatea dreptului comunitar în fond sau în recurs, iar instanța nu a judecat litigiul cu considerarea acestui aspect, analizându-l doar în baza legislației interne.

Prin urmare, revizuirea prevăzută de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, ar putea fi admisă numai dacă s-ar constata încălcări ale normelor de drept comunitar de către instanța de recurs a cărei decizie este supusă revizuirii.

Aplicarea principiului priorității dreptului comunitar, ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană, este condiționată de existența unei incompatibilități între normele interne și cele comunitare.

Revizuentul nu a dovedit această cerință esențială pentru aplicarea cu prioritate a dreptului comunitar și, astfel, curtea de apel nu a putut reține existența unei incompatibilități între acesta și legislația internă, pentru a fi îndeplinită cerința impusă de lege în cazul revizuirii exercitate în baza art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Înalta Curte constată că, în cuprinsul cererii de revizuire, revizuentul nu a indicat concret cazurile de încălcare a principiului priorității dreptului comunitar, ci a facut o serie de referiri la hotărâri ale Curții de Justiție a Uniunii Europene sau la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, fără a se putea discerne incidența acestora în cauza de față.

Or, pe calea revizuirii exercitate în baza art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 trebuie indicate concret motive de revizuire care să reliefeze încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României, republicată, neîntrunind aceste cerințe referințe generice la jurisprudența instanțelor de la Luxembourg.

Pe de altă parte, din considerentele sentinței recurate nu rezultă aspecte care să conducă la concluzia încălcării principiului priorității dreptului comunitar, revizuentul formulând exclusiv critici asupra soluției de respingere ca lipsită de obiect a acțiunii, fără raportare la vreo dispoziție imperativă de drept comunitar.

Motivele invocate de către revizuent sunt considerente care vizează rejudecarea cauzei și nu ipoteza juridică avută în vedere de legiuitor la adoptarea soluției legislative cuprinsă în art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit prevederilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ., dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază, iar funcția revizuirii, de cale extraordinară de atac, nu este aceea de a conduce la reevaluarea judecății irevocabile în afara condițiilor strict reglementate procedural.

În acest sens, trebuie avut în vedere faptul că revizuirea este o cale extraordinară de atac, dispozițiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare și aplicare, astfel că exercitarea acesteia nu poate avea loc decât în cazurile, condițiile și termenele prevăzute în mod expres de lege.

De altfel, întreaga procedură de judecată a revizuirii are un caracter limitat la motivele de revizuire, în acest sens prevederile art. 326 alin. (3) C. proc. civ. dispunând că dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază.

Instanța de fond, prin sentința recurată, în mod temeinic și legal a reținut netemeinicia cererii de revizuire, având în vedere chiar prevederile invocate de recurentul-revizuent și anume prevederile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

În cauză, însă, criticile recurentului-revizuent nu s-au încadrat în cerințele acestui caz special de revizuire, dreptul comunitar nefiind antamat prin cererea de revizuire care a formulat obiectul prezentei cauze, recurentul-revizuent invocând formal prevederile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în fapt cuprinsul căii extraordinare de atac conținând doar nemulțumirile părții față de soluția reținută de instanța de fond.

În consecință, Înalta Curte apreciază că în mod corect Curtea de Apel București a constatat că cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 este nefondată.

Înalta Curte apreciază, astfel, că recursul este nefondat, întrucât aprecierea instanței de fond asupra cererii de revizuire și soluționarea acesteia s-a realizat conform normelor care reglementează revizuirea, având în vedere că funcția revizuirii, de cale extraordinară de atac, nu este aceea de a conduce la reevaluarea judecăților irevocabile în afara condițiilor strict reglementate procedural.

Or, soluția instanței în soluționarea cererii de revizuire care a format obiectul dosar nr. x/2015 a vizat ambele motive de revizuire invocate de revizuent, respectiv atât prevederile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., cât și ale art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în raport de dispozițiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ., care statuează că dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază.

Înalta Curte concluzionează că în mod corect a apreciat Curtea de apel că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., dar nici condițiile prevăzute de art. 21 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că soluția dată de instanța de revizuire este legală și temeinică, iar susținerile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite.

Pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 96 din Legea nr. 7/2006 și va respinge recursul declarat de revizuent ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 96 din Legea nr. 7/2006, ca inadmisibilă.

Respinge recursul declarat de revizuentul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 954 din 3 aprilie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Cu recurs în 48 de ore de la pronunțare, pe soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale.

Irevocabilă, pe soluția de respingere a recursului ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 octombrie 2015.