ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 924/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 2759 din 6 aprilie 2011,

Curtea de Apel București, secția a VIII-a Administrativ și fiscal, a respins

cererea de revizuire a Sentinței civile nr. 1329 din 08 noiembrie 1999,

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, formulată de revizuentul A.D. în contradictoriu cu

intimatul Secretariatul General L Camerei Deputaților, ca inadmisibilă.

Pentru a se pronunța

astfel, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Prin Sentința civilă

nr. 1329 din 08 noiembrie 1999 pronunțată de Curtea de Apel București, a fost

admisă excepția necompetenței materiale și s-a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.

Față de dispozițiile

art. 322 C. proc. civ., constată instanța de fond că revizuirea vizează

hotărâri prin care s-a rezolvat fondul pretenției ce a fost dedusă judecății,

iar prin sentința civilă a cărei revizuire se solicită, în temeiul art. 322

pct. 5 C. proc. civ., nu s-a judecat fondul cauzei, ci s-a declinat competența

de soluționare a litigiului în favoarea unei alte instanțe.

Se mai reține că

deși, revizuentul a invocat în susținerea cererii de revizuire dispozițiile

art. 322 pct. 5 C. proc. civ., acesta nu a dovedit existența unor înscrisuri

noi care să fi existat la momentul pronunțării hotărârii și să nu fi putut fi

produse în procesul respectiv, fie pentru că au fost reținute de partea

potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părții, pentru a fi

incidente dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

Împotriva Sentinței

civile nr. 2759 din 6 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal a declarat recurs revizuentul A.D., în

temeiul art. 304 pct. 5, pct. 6, pct. 7, pct. 8 și pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ., în dezvoltarea căruia a susținut, în esență, următoarele:

Printr-o primă

critică, întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 5 și art. 304

1

C.

proc. civ., susține recurentul că hotărârea instanței de fond a fost dată cu

încălcarea principiului contradictorialității și a principiului

disponibilității, precum și a normelor de procedură, în condițiile în care

judecătorul fondului nu a amânat cauza în vederea atașării dosarului în care a

fost pronunțată hotărârea supusă revizuirii, respingând cererea de amânare

formulată în acest sens, ceea ce echivalează cu o antepronunțare în cauză.

Mai arată recurentul

că instanța de fond, cu încălcarea dispozițiilor art. 129 C. proc. civ., nu a

manifestat rol activ pentru aflarea adevărului în cauză, deși litigiile

existente între părți trenează încă din anul 1997, datorită faptului că

intimatul invocă cu rea credință tot felul de excepții de procedură.

Printr-o altă

critică, circumscris motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., susține recurentul în speță nu ne aflăm în situația revizuirii unei

hotărâri a instanței de recurs, pentru a fi aplicabilă dispoziția evocării

fondului, ci ne aflăm în situația prevăzută expres și limitativ de dispozițiile

art. 322 pct. 5 C. proc. civ., a căror condiții de admisibilitate au fost

explicate și dovedite prin cererea de chemare în judecată și prin concluziile

scrise depuse la dosar.

Mai arată recurentul

că o examinare temeinică a cererii de revizuire ar fi condus, în mod

neîndoielnic la constatarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate, prin

prisma art. 322 pct. 5 C. proc. civ. Însă instanța de fond nu a examinat

înscrisurile noi pe care a fost întemeiată cererea de revizuire, depuse la

dosarul cauzei, ci și-a însușit, în totul, apărarea formulată de către intimat.

Totodată, prin

cererea de recurs recurentul a invocat, în temeiul art. 4 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004, excepția de nelegalitate a Ordinelor Secretarului General al

Camerei Deputaților nr. 513 din 28 iulie 1997, nr. 576 din 01 septembrie 1997,

nr. 616 din 09 septembrie 1998 și nr. 753 din 14 octombrie 1998.

instanței de recurs

Înalta Curte

analizând, prin prisma motivelor de recurs formulate de recurent, actele și

lucrările dosarului în raport de cadrul legal aplicabil în cauză constată că nu

poate primi criticile formulate de recurent, circumscrise motivelor de recurs

prevăzute de art. 304 pct. 5 și pct. 9 C. proc. civ., în considerarea celor ce

urmează:

În primul rând,

Înalta Curte constată că, deși, recurentul și-a întemeiat cererea de recurs în

mod generic, pe dispozițiile art. 304 pct. 5, pct. 6, pct. 7, pct. 8 și pct. 9

C. proc. civ., motivele de recurs expuse se încadrează doar în limitele dispozițiilor

art. 304 pct. 5 și pct. 9 C. proc. civ., așa încât cauza va fi examinată doar

prin prisma respectivelor dispoziții legale.

Astfel, Înalta Curte

constată că în cauză nu poate fi primit motivul de recurs prevăzut de art. 304

pct. 5 C. proc. civ., în condițiile în care respingerea unei cereri de amânare

a judecății cauzei pentru atașarea dosarului de fond, nu conduce la încălcarea

principiului contradictorialității sau a principiului disponibilității, și nu

atrage incidența dispozițiilor art. 105 alin. (2) C. proc. civ., cum în mod

greșit se susține prin cererea de recurs.

Sunt neîntemeiate și

criticile, circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., în condițiile în care instanța de fond a pronunțat hotărârea

recurată cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor art. 322 C.

proc. civ.

Astfel, revizuirea

fiind o cale extraordinară de atac, dispozițiile legale care o reglementează

sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât

în cazurile și în condițiile prevăzute în mod expres de lege.

Deși cerința de a fi

vorba de o hotărâre de fond, este prevăzută în mod expres doar pentru

hotărârile pronunțate de către instanțele de recurs, totuși, revizuirea

privește toate hotărârile prin care s-a rezolvat fondul pretenției deduse

judecății, ceea ce implică examinarea raportului juridic dedus judecății prin

prisma probelor administrate în cauză, deoarece motivele prevăzute de art. 322

vizează, de regulă, situația de fapt. Prin urmare, urmează a fi respinse

criticile formulate de recurent pe acest aspect.

Astfel, fiind, în

acord cu instanța de fond, Înalta Curte constată că nu sunt supuse revizuirii

hotărârile prin care instanța de fond și-a declinat competența în favoarea

altei instanțe, deoarece în această situație nu a avut loc o judecată în fond.

Cum, în speță

recurentul a exercitat, în temeiul art. 322 pct. 5 C. proc. civ., calea

extraordinară de atac a revizuirii asupra Sentinței civile nr. 1329 din 08

noiembrie 1999 prin care Curtea de Apel București, secția de contencios

administrativ, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Judecătoriei Sectorului 5 București, în mod corect instanța de fond a apreciat

respectiva cerere de revizuire ca inadmisibilă.

Dat fiind faptul că

cererea de revizuire formulată de recurent a fost calificată ca inadmisibilă,

nu se mai impunea analizarea respectivei cererii prin prisma îndeplinirii

condițiilor prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., așa încât vot fi

respinse criticile formulate de recurent pe acest aspect.

Pentru toate aceste

considerente, constatând că sentința pronunțată de instanța de fond este legală

și temeinică și nu există motive pentru casarea sau modificarea acesteia,

recursul se privește ca nefondat și în baza art. 312 C. proc. civ., urmează a

fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A.D. împotriva

Sentinței civile nr. 2759 din 6 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 februarie 2012 .

Procesat de GGC - LM