Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 16.03.2012
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1427/2012

HOTĂRÂRE
16.03.2012
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1427/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Prin Sentința civilă nr. 3533 din 18 mai 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A.D., în contradictoriu cu intimatul Secretariatul General al Camerei Deputaților. Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: Prin Sentința civilă nr. 2334 din 2 iunie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea formulată de reclamant ca inadmisibilă, iar prin Decizia nr. 652 din 9 februarie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a respins recursul reclamantului formulat împotriva acestei sentințe.

Arată instanța că art. 322 C. proc. civ., prevede că revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul se poate cere în cazurile enumerate expres la punctele 1-10 ale acestui articol. Sentința civilă nr. 2334 din 2 iunie 2009, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 1504/2/2009, prin care instanța de fond a respins acțiunea reclamantului ca inadmisibilă este o hotărâre care nu evocă fondul litigiului,întrucât cauza a fost soluționată prin această hotărâre conf. art. 137 C. proc. civ., pe cale de excepție fără a se cerceta fondul litigiului.

În fine, instanța a mai constatat că Sentința civilă nr. 2334/2009 este o hotărâre care a rămas definitivă prin neapelare (în contencios administrativ neexistând calea apelului) prin faptul că aceasta nu evocă fondul nu poate forma obiectul revizuirii. Împotriva Sentinței civile nr. 3533 din 18 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs A.D., invocând dispozițiile motivele prevăzute de art. 304 pct. 5, 6, 7, 8 și 9 C.proc. civ. și dispozițiile art. 304 1 C.proc. civ.

Prin criticile din recurs, recurentul solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei la Curtea de apel în vederea cercetării legalității Ordinelor nr. 886 din 28 septembrie 2001, nr. 907 din 1 octombrie 2001, nr. 481 din 30 septembrie 2003, nr. 39 din 31 ianuarie 2006, nr. 421 din 5 septembrie 2006, nr. 1108 din 10 noiembrie 2006, nr. 63 din 2 februarie 2007, nr. 314 din 10 aprilie 2007 și nr. 257 din 28 februarie 2008 emise de secretarul general al Camerei Deputaților, susținând că aceste acte au fost emise cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 115/1999, Legii nr. 78/2000, Legii nr. 161/2003 și ale Hotărârii Camerei Deputaților nr. 18/1997 privind structura organizatorică a Camerei Deputaților, Hotărârii Biroului Permanent al Camerei Deputaților nr. 21 din 5 noiembrie 1997 privind Regulamentul de organizare și funcționare a Secretariatului General al Camerei Deputaților, Hotărârii Biroului Permanent al Camerei Deputaților nr. 4 din 8 mai 2000 privind controlul financiar-preventiv propriu și Hotărârii Biroului Permanent al Camerei Deputaților nr. 1038 din 30 septembrie 1998 pentru aprobarea statului de funcții al Secretariatului General al Camerei Deputaților începând cu data de 1 octombrie 1998. Recurentul susține că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a cerem de revizuire în sensul dispozițiilor art. 322 pct. 5 C. proc.

civ. întrucât sunt înscrisuri doveditoare descoperite după pronunțarea hotărârii atacate și care existau la data pronunțării hotărârii, și anume Ordinele secretarului general al Camerei Deputaților nr. 886 din 28 septembrie 2001, nr. 907 din 1 octombrie 2001, nr. 481 din 30 septembrie 2003, nr. 39 din 31 ianuarie 2006, nr. 421 din 5 septembrie 2006, nr. 1108 din 10 noiembrie 2006, nr. 63 din 2 februarie 2007, nr. 314 din 10 aprilie 2007 și nr. 257 din 28 februarie 2008 privind actualizarea salariului de bază brut lunar înscris în statul de funcții al instituției. În privința acestor înscrisuri recurentul arată că aceste înscrisuri au fost reținute de Direcția de Salarizare și Direcția Resurse Umane și Serviciul Juridic, compartimente din structura organizatorică a Camerei Deputaților, că aceste înscrisuri ar fi trebuit să fie prezentate de partea adversă și că au un caracter determinant.

Totodată, recurentul susține că instanța de revizuire nu a examinat înscrisurile doveditoare depuse la dosar și, în continuare, expunând aspectele referitoare la stabilirea drepturilor salariale și la nelegalitatea actelor administrative enumerate mai sus. Examinând cauza, prin prisma motivelor de recurs invocate de recurent, Înalta Curte constată că recursul este nefondat Din examinarea lucrărilor din dosar precum și din expunerea rezumativă reiese că recurentul A.D. a promovat recurs împotriva Sentinței civile nr. 3533 din 18 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A.D., în contradictoriu cu intimatul Secretariatul General al Camerei Deputaților, cu motivarea că hotărârea atacată cu revizuire este o hotărâre judecătorească ce nu evocă fondul cauzei nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 322 C. proc.

civ. conform cărora se poate cere „revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul". Pornind de la dispozițiile cuprinse în art. 322 C. proc. civ., hotărârea ce formează obiectul prezentului recurs este o legală și temeinică, întrucât, într-adevăr, hotărârea judecătorească atacată cu revizuire - respectiv Sentința civilă nr. 2334 din 2 iunie 2009 a Curții de Apel București - este o hotărâre judecătorească ce nu evocă fondul cauzei, întrucât prin sentința respectivă a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de chemare în judecată formulată de A.D. în contradictoriu cu Secretariatul General al Camerei Deputaților.

Astfel fiind, întrucât cererea de revizuire era inadmisibilă pentru neîndeplinirea condiției referitoare la evocarea fondului, prevăzută de art. 322 C.proc. civ., era de prisos ca instanța învestită cu cererea de revizuire să realizeze o analizată în concret a susținerilor referitoare la nelegalitatea înscrisurilor invocate de recurent, astfel că aceste susțineri nu vor face obiectul analizei nici în prezenta cale de atac. Pentru toate considerentele arătate, constatând că în cauză nu există motive care să atragă modificarea sau casarea hotărârii recurate, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C.proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

D E C I D E Respinge recursul declarat de revizuentul A.D. împotriva Sentinței civile nr. 3533 din 18 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 martie 2012. Procesat de GGC - DG

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2016-06-21
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2034/2016
nță că acțiunea a fost formulată la mai mult de un an de la data emiterii Ordinului nr. 1108 din 10 noiembrie 2006. Prin Decizia civilă nr. 2962 din 28 mai 2009 pronunțată în Dosarul nr. x/3/2008 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, sec
ÎCCJ 2013-04-23
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5127/2013
tărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau
ÎCCJ 2015-02-12
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1611/2019
a doua hotărâri. În speța de față, Înalta Curte reține faptul că prin cererea de chemare în judecată ce a format obiectul Dosarului nr. x/2015, reclamantul A. a solicitat anularea celei din urmă hotărâri, respectiv a Sentinței civile nr. 10
ÎCCJ 2011-12-13
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6022/2011
VIII-a contencios administrativ și fiscal prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuientul A.D., în contradictoriu cu intimatul Secretariatul General al Camerei Deputaților, cu motivarea că hotărâre
ÎCCJ 2014-11-21
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4456/2014
, considerând ca fiind pronunțată cu încălcarea autorității de lucru judecat a Sentinței civile nr. 973 din 10 aprilie 2007 pronunțată în Dosarul nr. 27/2/2007 de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă