Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 03.10.2014
inadmisibil

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3620/2014

HOTĂRÂRE
03.10.2014
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3620/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra cererii de revizuire de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea supusă revizuirii Prin Sentința civilă nr. 3.607 din 29 mai 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de A.D. împotriva Sentinței civile nr. 2.833 din 27 octombrie 2010 a aceleiași instanțe, în contradictoriu cu intimatul Secretariatul General al Camerei Deputaților, întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. Pentru a pronunța această soluție, curtea de apel a reținut că hotărârea supusă revizuirii (Sentința nr. 2.833/2010) nu evocă fondul, întrucât acțiunea formulată de A.D.

a fost respinsă ca tardiv formulată. 2. Exercitarea căii extraordinare de atac a revizuirii Împotriva acestei hotărâri, reclamantul A.D. a formulat cerere de revizuire, invocând dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, revizuentul a solicitat anularea Sentinței nr. 3.607 din 29 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, arătând că încalcă autoritatea de lucru judecat ce rezultă din Decizia nr. 458 din 21 ianuarie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. 3833/1/2010. Consideră revizuentul că sunt întrunite cerințele art. 322 pct. 7 C. proc. civ., cererea de revizuire fiind admisibilă, întrucât este vorba de hotărâri definitive pronunțate de instanțe care fac parte din sistemul organelor judiciare, hotărârile invocate sunt potrivnice, în cauză fiind îndeplinită și condiția triplei identități de părți, obiect și cauză.

3. Apărarea intimatei Prin Întâmpinarea depusă la data de 15 septembrie 2014, intimata Camera Deputaților a solicitat respingerea ca inadmisibilă a revizuirii, susținând că în cauză nu sunt îndeplinite prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., hotărârile judecătorești invocate fiind pronunțate în cereri diferite de revizuire, astfel că nu constituie hotărâri potrivnice în sensul dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ. II. Considerentele Înaltei Curți asupra revizuirii 1. Argumente de fapt și de drept relevante Examinând cu prioritate admisibilitatea căii de atac prin prisma prevederilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază, Înalta Curte reține următoarele: Potrivit art. 322 pct. 7 C. proc.

civ., invocat drept temei al cererii, revizuirea se poate cere "dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate". Rațiunea reglementării acestui motiv de revizuire constă în necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii de lucru judecat, când instanțele au pronunțat soluții contrare în dosare diferite, având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți. Revizuirea nu poate fi însă admisă atunci când hotărârile a căror contrarietate se invocă nu conțin toate elementele pentru a se reține existența puterii de lucru judecat. În speță, revizuentul invocă că prin sentința a cărei anulare se solicită, se încalcă puterea de lucru judecat ce rezultă din Decizia civilă nr. 458/2011.

Prin Sentința nr. 3.607 din 29 mai 2012 pronunțată în Dosarul nr. 2588/2/2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire a Sentinței nr. 2.833 din 27 octombrie 2008 formulată în baza art. 322 pct. 5 C. proc. civ., pentru faptul că înscrisul invocat de către reclamant nu întrunește cerințele legale prevăzute de art. 322 pct. 5 teza I C. proc. civ. Prin Decizia nr. 458 din 21 ianuarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, considerată de parte potrivnică sentinței curții de apel, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a Deciziei nr. 1.604 din 31 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a civilă, pentru neîndeplinirea condițiilor art. 322 pct. 7 C. proc.

civ. Din analiza cuprinsului celor două hotărâri (Sentința nr. 3.607 din 29 mai 2012 și Decizia nr. 458/2011), rezultă cu evidență că nu există identitate de obiect, cauză și părți. Obiectul și cauza dosarelor sunt diferite, solicitându-se revizuirea a două hotărâri pentru motive distincte. Așa fiind, principiul autorității de lucru judecat nu este înfrânt prin pronunțarea Sentinței nr. 3.607 din 29 mai 2012, întrucât instanța care a soluționat cererea de revizuire s-a pronunțat asupra îndeplinirii condițiilor de admisibilitate din perspectiva prevederilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ., fără a exista vreo legătură cu obiectul și cauza din Dosarul nr. 3833/1/2010, în care s-a pronunțat Decizia civilă nr. 458 din 21 ianuarie 2011, care a privit cererea de revizuire a Deciziei nr. 1.604 din 31 martie 2010, cerere analizată din perspectiva îndeplinirii condițiilor art. 322 pct. 7 C. proc.

civ. Prin urmare, se constată că autoritatea de lucru judecat invocată de revizuent privește interpretarea de către instanța de judecată, în considerentele celor două hotărâri, a unor dispoziții legale diferite, respectiv art. 322 pct. 5 și art. 322 pct. 7 C. proc. civ. 2. Temeiul de drept al soluției adoptate în revizuire Având în vedere toate considerentele expuse și ținând seama de prevederile art. 326 și 328 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă.

D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de A.D. împotriva Sentinței civile nr. 3.607 din 29 mai 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 octombrie 2014. Procesat de GGC - MI

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2014-10-03
1,00
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3620/2014
Asupra cererii de revizuire de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea supusă revizuirii Prin Sentința civilă nr. 3.607 din 29 mai 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-
ÎCCJ 2014-09-19
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3357/2014
Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea supusă revizuirii Prin Sentința nr. 5018 din 17 septembrie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 2478/2/2012, Cu
ÎCCJ 2015-05-06
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1872/2015
Decizia nr. 1872/2015 Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin Sentința nr. 3.607 din 29 mai 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2012, s-a
ÎCCJ 2011-01-21
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 705/2013
Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 3 iulie 2012, revizuentul A.D. a solicitat anularea Sentinței nr. 3357 din 21 mai 2012 a Curții de Apel Buc
ÎCCJ 2015-05-04
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1821/2015
Decizia nr. 1821/2015 Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei; 1. Hotărârea supusă revizuirii; Prin Decizia nr. 3357 din 19 septembrie 2014, pronunțată de Înal
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă