ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5023/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5023/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 6278 din 28 octombrie 2011,

Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și

fiscal, a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanta G.G., în

contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administrației și Internelor, prin care

solicita să se constate dreptul său, în calitate de fost funcționar public cu

statut special-polițist, la plata salariilor nediminuate, obligarea pârâtului

la plata diferenței dintre salariile cuvenite, potrivit raporturilor de

serviciu pe perioada 03 iulie - 28 octombrie 2010, și salariile plătite

efectiv, adică la plata cotelor de 25% reținute din salarii în această

perioadă, sume actualizate cu indicele de inflație, de la data scadenței

fiecăreia, până la data plății efective.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că de vreme ce, prin

Decizia nr. 874/2010, Curtea Constituțională a statuat că dispozițiile Legii

nr. 118/2010, ce constituie temeiul diminuării salariale contestate, sunt

constituționale, măsura reducerii temporare a salariului se aplică personalului

bugetar de la toate nivelurile și din toate domeniile, fără a constitui, deci,

o încălcare a art. 1 din primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea

drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Împotriva acestei

sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamanta,

criticile aduse încadrându-se în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și

vizând greșita aplicare a legii în ceea ce privește soluția de respingere a

acțiunii.

În motivele de

recurs, care reprezintă o reiterare a argumentelor invocate în fața primei

instanțe, se arată, în esență, că în mod greșit și nelegal instanța de fond nu

a reținut îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 1 din Protocolul nr. 1 al

Curții Europene a Drepturilor Omului vizând respectarea proprietății asupra

bunurilor, privarea de proprietate în anumite condiții și competența statului

de a reglementa utilizarea bunurilor conform interesului general. Se susține că

reducerea salariilor bugetarilor cu 25% și imposibilitatea de a mai recupera

vreodată sumele de bani aferente acestui procent au dus la ruperea, în

defavoarea funcționarilor publici, a justului echilibru ce trebuie păstrat

între protecția proprietății și cerințele interesului general. De asemenea,

recurenta critică hotărârea atacată, arătând că a fost dată cu "încălcarea

prevederilor legale", prin necomunicarea întâmpinării.

Examinând sentința

atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele și criticile

invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză,

inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că

recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Măsura diminuării

salariale, contestată în cauză, este consecința punerii în executare a unor

norme legale, respectiv dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 118/2010

privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu

modificările ulterioare, ca prevăd următoarele:

"(1) Cuantumul

brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv

sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în

lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr.

330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice

și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de

reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și

stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se

diminuează cu 25%.

(2) În situația în

care din aplicarea prevederilor alin. (1) rezultă o valoare mai mică decât

valoarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, suma care se

acordă este de 600 lei."

La art. 16 alin. (1)

din lege se arată că:

"(1) Prevederile

art. 1 - 3, art. 5, art. 6 alin. (1), precum și cele ale art. 9 - 14 se aplică

până la 31 decembrie 2010."

Angajații

instituțiilor publice au un statut legal și nu contractual, care se realizează

în conformitate cu dispozițiile legii privind stabilirea unui sistem unitar de

salarizare, respectiv Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a

personalului plătit din fonduri publice, iar drepturile lor salariale se

stabilesc pe baza unui sistem unitar de salarizare.

Totodată, drepturile

salariale cuvenite angajaților instituțiilor publice nu pot fi altele decât

cele prevăzute de legislația specifică acestei categorii.

Legea nr. 118/2010

privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, a

fost supusă controlului Curții Constituționale, care prin Decizia nr. 872 din

25 iunie 2010 referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor

Legii privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului

bugetar (publicată în M. Of. nr. 433/28.06.2010), la punctul 1 a constat că

"dispozițiile art. 1 - 8 și cele ale art. 10 - 17 din Legea nr. 118/2010

sunt constituționale."

Prin Decizia nr. 1325

din 04 decembrie 2008, Curtea Constituțională, soluționând excepția de neconstituționalitate

a prevederilor O.U.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor

formelor de discriminare, a reținut că Parlamentul și, prin derogare

legislativă în condițiile art. 115 din Constituție, Guvernul, au competența de

a institui modifica și abroga norme juridice de aplicare generală, instanțele

judecătorești neavând o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind

aceea de a realiza justiția, potrivit art. 126 alin. (1) din Constituție, adică

de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire

la existența, întinderea și exercitarea drepturilor subiective.

Măsurile dispuse prin

Legea nr. 118/2010, precum cea contestată de reclamantă, sunt în acord și cu

dispozițiile art. 1 din Protocolul adițional la Convenția pentru Apărarea

Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, întrucât această diminuare

temporară a avut loc în temeiul și în condițiile legii, nefiind încălcate

dispozițiile convenției.

În cazul personalului

plătit din fonduri publice, ne aflăm în prezența unui contract de drept public

sau de drept administrativ, libertatea contractuală a părților fiind suplinită

de legiuitor, care stabilește prin lege nivelul salariilor.

Măsura contestată de

recurentă, cea privind reducerea salariului cu 25%, este luată în baza și în

aplicarea Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea

restabilirii echilibrului bugetar, care a fost supusă controlului de

constituționalitate.

În acest sens, prin

Deciziile nr. 872 din 25 iunie 2010 și nr. 874 din 25 iunie 2010, Curtea

Constituțională s-a pronunțat asupra excepțiilor de neconstituționalitate,

stabilind ca fiind constituționale dispozițiile Legii nr. 118/2010 privind

unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar.

În considerentele

deciziilor pronunțate de Curtea Constituțională se reține faptul că

"diminuarea cu 25% a cuantumului salariului/indemnizației/soldei, ca un

corolar al dreptului la muncă este prevăzută prin legea criticată și se impune

pentru reducerea cheltuielilor bugetare, iar această soluție legislativă a fost

determinată de apărarea securității naționale. Este evident că securitatea

națională nu implică numai securitatea militară, ci are și o componentă socială

și economică. Astfel, nu numai existența unei situații manu militari atrage

aplicabilitatea noțiunii de securitate națională din textul art. 53, ci și alte

aspecte din viața statului - precum cele economice, financiare, sociale, care

ar putea afecta însăși ființa statului prin amploarea gravitatea fenomenului".

S-a concluzionat de

către Curtea Constituțională că măsura de diminuare a cuantumului salarial cu

25% constituie o restrângere a exercițiului dreptului constituțional la muncă

ce afectează dreptul la salariu, cu respectarea însă a prevederilor art. 53 din

Constituție.

În consecință, se

apreciază că soluția de respingere a acțiunii este legală în raport de

legislația națională.

Nu poate fi reținută

nici critica referitoare la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la

Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale,

măsura contestată nefiind disproporțională în raport cu scopul urmărit și

păstrând justul echilibru între interesul general al societății și protecția

unui drept fundamental al omului.

Din perspectiva art.

1 din primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în

lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, se constata că

salariul, în principiu, este o valoare patrimonială care intră în câmpul de

aplicare al art. 1 din Protocolul nr. 1.

Diminuarea pentru o

perioadă determinată, viitoare, prin lege, a salariului personalului bugetar

constituie o atingere adusă dreptului de proprietate, care însă nu corespunde

niciunei exproprieri (privări de proprietate) și niciunei măsuri de

reglementare a folosinței bunurilor, fiind analizată de Curtea Europeană a

Drepturilor Omului numai din unghiul primei norme cuprinse în art. 1, respectiv

a principiului respectării bunurilor. În acest context, Curtea Europeană a

Drepturilor Omului urmărește numai dacă justul echilibru între exigențele

relative la interesul general și imperativele legate de protecția drepturilor

fundamentale al individului a fost menținut (a se vedea cauza Aizupurua Ortiz

și ceilalți c. Spaniei - Hotărârea din 2 februarie 2010, par. 48), reducerea

salariilor nefiind tratată ca o privare de proprietate, pentru care lipsa

despăgubirii ar conduce la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1.

Prin urmare, în

cazuri asemănătoare, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a urmărit să

stabilească dacă dreptul la respectarea bunurilor este înfrânt de o manieră

care antrenează atingere adusă însăși substanței dreptului și a analizat

respectarea principiului proporționalității, adică a justului echilibru care

trebuie păstrat între interesul general al colectivității și imperativele

protecției drepturilor fundamentale ale omului (a se vedea cauza Kjartan

Asmundsson c. Islandei, Hotărârea din 12 octombrie 2004, par. 39 și 41).

Cauza Mureșanu contra

României nu reprezintă un precedent pentru speța de față, dat fiind cadrul

juridic diferit (în această cauză, reclamantul obținuse o hotărâre

judecătorească prin care autoritățile erau obligate la plata unui anumit

salariu). În acest caz "bun" în sensul convenției era creanța de

natură salarială stabilită printr-o hotărâre judecătorească executorie. Deci,

situația privea ipoteza neexecutării unei hotărâri judecătorești, iar nu

diminuarea prin lege a cuantumului salariului.

Pe de alta parte,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului face o distincție esențială între dreptul

de a continua să primești în viitor un salariu într-un anumit cuantum și

dreptul de a primi efectiv salariul câștigat pentru o perioadă în care munca a

fost prestată (a se vedea cauza Lelas c. Croației, Hotărârea din 20 mai 2010,

paragraf nr. 58). Convenția nu conferă dreptul de a continua să primești un

salariu într-un anume cuantum, iar o creanță poate fi considerată o valoare

patrimonială, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 numai dacă are o bază

suficientă în dreptul intern (cauza Vilho Eskelinen c. Finlandei din 19 aprilie

2007, paragraful nr. 94), ceea ce nu este valabil în cazul de față, în care

prin dreptul intern s-a dispus diminuarea drepturilor salariale.

În cauza de față

trebuie avut în vedere că legalitatea măsurii nu este pusă în discuție, așa cum

nu este în discuție o pierdere totală a dreptului, ci numai o restrângere

temporară (în limita a 25%, iar după 1 ianuarie 2011, în limita a 10%) a

exercițiului acestuia, aplicată nediscriminatoriu întregului personal bugetar.

Legea nr. 118/2010 a

urmărit rezolvarea dificultăților financiare ale Statului, calea urmată fiind

considerată legitimă de către Curtea Constituțională, Curtea Europeană a

Drepturilor Omului a subliniat, în repetate rânduri, că Statelor le este recunoscută,

din perspectiva Convenției, o largă marjă de apreciere asupra politicilor

salariale privitoare la angajații plătiți din bugetul de stat, precum și în

materie de legislație socială (a se vedea cauza Kechko c. Ucrainei, Hotărârea

din 8 noiembrie 2005, par. 23 și cauza Kjartan Asmundsson c. Islandei,

Hotărârea din 12 octombrie 2004, par. 45).

În concluzie, Înalta

Curte apreciază că măsura reducerii temporare a salariului personalului bugetar

cu 25% nu aduce atingere substanței dreptului, intră în marja de apreciere a

Statului, nu este o măsură disproporționată în raport cu scopul urmărit și

păstrează justul echilibru între interesul general al colectivității și

imperativele protecției drepturilor fundamentale ale omului, așa încât nu se

poate reține o încălcare a art. 1 din primul Protocol adițional la Convenție.

Este, de asemenea,

neîntemeiată critica recurentei care, fără a preciza expres, sub titlul generic

al "încălcării prevederilor legale", sugerează nerespectarea de către

instanța de fond a principiului contradictorialității, prin necomunicarea

întâmpinării; aceasta, întrucât, pe de o parte, întâmpinarea formulată în cauză

conține exclusiv apărări de fond iar, pe de altă parte, pentru data la care a

fost judecată pricina în fond, 21 octombrie 2011, recurenta-reclamantă a fost

legal citată, având posibilitatea de a se prezenta în instanță și de a-și

formula apărările; mai mult, pronunțarea soluției a fost amânată de către

instanța de fond, părțile având posibilitatea formulării de concluzii scrise.

Pentru considerentele

arătate, constatându-se că hotărârea atacată nu este afectată de niciunul din

motivele de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., instanța

de fond făcând o corectă interpretare și aplicare a prevederilor legale incidente

cauzei, în temeiul art. 312 din același cod, coroborat cu art. 20 din Legea nr.

554/2004, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, menținând sentința

criticată, ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanta G.G. împotriva Sentinței nr. 6278 din 28 octombrie 2011

a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 27 noiembrie 2012.

Procesat de GGC - GV