ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4324/2012
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4324/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Obiectul cererii deduse judecății
Prin cererea
înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios
administrativ și fiscal reclamantul U.I. a solicitat, în contradictoriu cu
Autoritatea Națională a Vămilor, anularea Ordinului nr. 3242 din 10 decembrie
2009 emis de către pârâtă, cu obligarea acesteia la reîncadrarea reclamantului
în funcția deținută anterior, cu plata salariului corespunzător funcției
începând cu data de 10 decembrie 2009 și până la data încadrării efective, cu
cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii,
reclamantul a arătat că a fost numit prin Ordinul Vicepreședintelui Autorității
Naționale a Vămilor nr. 8626 din 02 octombrie 2007 în funcția publică de
inspector vamal clasa I, grad profesional principal, treapta de salarizare 1,
având la data ocupării postului, calitatea de pensionar militar beneficiar al
pensiei anticipate.
Reclamantul a criticat
Ordinul nr. 3242 din 10 decembrie 2009, prin care s-a dispus în temeiul prevederilor
cap. IV din Legea nr. 329/2009 încetarea raporturilor sale de serviciu, considerând,
în esență, că astfel i-a fost încălcat dreptul la muncă și dreptul la proprietate,
fiind, de asemenea, încălcate principiului certitudinii dreptului și principiul
nediscriminării.
A ridicat și excepția
de neconstituționalitate a prevederilor art. 17-25 cap. IV din Legea nr. 329/2009.
Hotărârea instanței de
fond
Prin Sentința civilă
nr. 506 din 29 septembrie 2011, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios
administrativ și fiscal a respins acțiunea reclamantului U.I.
Pentru a hotărî astfel,
prima instanță a reținut că prin Ordinul nr. 3242 din 10 decembrie 2009 s-a dispus
încetarea de drept a raportului de serviciu al reclamantului numit în funcția publică
de inspector/ inspector vamal în considerarea dispozițiile art. 20 din Legea
nr. 329/2009, dispoziții apreciate ca fiind constituționale prin decizia nr. 368
din 22 martie 2011 a Curții Constituționale, decizie prin care a fost respinsă excepția
invocată de către reclamant în prezenta cauză.
Evocând considerentele
și concluziile instanței constituționale, Curtea de Apel a apreciat că actul contestat
este, astfel, legal emis, iar, pe de altă parte, măsura respectă cerințele de obiectivitate
și de rezonabilitate.
Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentințe
a formulat recurs, în termenul legal, reclamantul U.I., solicitând modificarea acesteia
în sensul admiterii acțiunii sale, pentru motive încadrate în dispozițiile art.
304 pct. 7 și pct. 9 din C. proc. civ.
Recurentul a susținut
că dispozițiile Legii nr. 329/2009, chiar dacă sunt constituționale, contravin dispozițiilor
legale de nivel constituțional preluate în dreptul intern ca efect al aderării României
la Uniunea Europeană, și a criticat faptul că judecătorul fondului nu și-a asumat
un rol activ în soluționarea acestui conflict, așa cum i-ar fi revenit obligația.
A mai arătat că obligația
impusă, de a renunța la locul de muncă, și care nu este impusă pensionarilor cu
statut identic, angajați în sistemul privat, este discriminatorie; că dispozițiile
Legii nr. 329/2009 vin în conflict cu Directiva nr. 2000/79 și Regulamentul nr.
1408/71; că măsurile astfel prevăzute nu sunt justificate obiectiv și rezonabil
de situația economică, în contextul dat.
A mai susținut că hotărârea
instanței de fond ar fi fost nemotivată, în condițiile în care aceasta nu a răspuns
prin argumente directe și personale la susținerile recurentului privind nelegalitatea
actului atacat și nu a înlăturat motivat apărările invocate de acesta, mai ales
cu privire la principiul certitudinii dreptului și principiul nediscriminării.
Recurentul a mai invocat
încălcarea art. 1 din Protocolul 1 al C.E.D.O., în condițiile în care este lipsit
de dreptul la muncă pe o perioadă nedeterminată.
Considerentele Înaltei
Curți asupra recursului.
Examinând actele și înscrisurile
cauzei, prin prisma criticilor recurentului și a dispozițiilor legale incidente,
Înalta Curte constată recursul nefundat și îl va respinge, pentru considerentele
ce urmează.
Recurentul-reclamant a
investit instanța de contencios administrativ competentă cu cererea având ca obiect,
principal anularea Ordinului nr. 3242 din 10 decembrie 2009 prin care s-a constatat
încetarea de drept a raportului se serviciu în baza art. 20 din Legea nr. 329/2009
privind reorganizarea unor autorități și instituții publice, raționalizarea cheltuielilor
publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea acordurilor - cadru cu Comisia
Europeană și Fondul Monetar Internațional în condițiile în care raporturile de serviciu
se află sub incidența art. 17 și următoarele din Cap. IV, datorită calității acestuia
de pensionar și de cumulare a salariului cu pensia militară.
Prima instanță a respins
acțiunea ca neîntemeiată, confirmând, în considerente, incidența dispozițiilor
art. 20 raportat la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 329/2009, opinie împărtășită
și de Înalta Curte.
Instanța de control judiciar
apreciază că hotărârea recurată îndeplinește cerințele impuse de art. 261 alin.
(1) pct. 5 C. proc. civ. întrucât prima instanță a expus în mod convingător argumentele
care au determinat formarea convingerii sale.
Mai precis, judecătorul
fondului a prezentat în cuprinsul hotărârii toate elementele care au condus la concluzia
că ordinul atacat este legal.
Din conținutul hotărârii
recurate se constată că prima instanță a analizat toate motivele de nelegalitate
invocate de parte prin acțiune, găsindu-le nefondate, cu referire la considerentele
și concluziile deciziei nr. 368 din 22 martie 2011 a Curții Constituționale, prin
care s-a constatat constituționalitatea dispozițiilor art. 17-25 din Legea nr. 329/2009.
Astfel, recurentul - reclamant
a avut calitatea de funcționar public, pe baza actului administrativ de numire în
funcție, și anume Ordinul Vicepreședintelui Autorității Naționale a Vămilor nr.
8626 din 02 octombrie 2007.
Prin intrarea în vigoarea
a Legii nr. 239/2009 raportul de serviciu se afla sub incidența art. 17 din lege
datorită calității acestuia de pensionar și de cumulare a salariului cu pensia militară,
astfel că recurentul-reclamant avea obligația ca în termen de 15 zile, respectiv
până la 9 decembrie 2009 să își exprime în scris opțiunea între suspendarea plății
pensiei pe durata exercitării activității și încetarea raportului de serviciu, dacă
nivelul pensiei nete aflate în plată depășea nivelul salariului mediu brut pe economie
utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat. Cum această obligație
nu a fost îndeplinită s-a constatat încetarea de drept a raportului de serviciu
și în mod legal s-a emis ordinul contestat.
Argumentele dezvoltate
în cererea de recurs reiau, în esență, criticile de neconstituționalitate expuse
de reclamantul-recurent în cererea de sesizare a Curții Constituționale, instanța
constituțională pronunțându-se cu privire la aceste aspecte prin decizia nr. 368
din 22 martie 2011, evocată de către instanța de fond.
Nu se poate reține nici
faptul că judecătorul fondului nu ar fi acționat în calitatea sa de prim judecător
comunitar, câtă vreme nu se poate aprecia că dispozițiile legale criticate de către
recurentul-reclamant ar contraveni normelor comunitare invocate de acesta, în acest
fiind și jurisprudența instanței constituționale în materie.
În aceste condiții, constatând
că instanța a interpretat în mod corect actul juridic dedus judecății și că hotărârea
cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței în raport
cu obiectul cererii și susținerile părților, Înalta Curte constată că recursul este
nefondat și, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. raportat
la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, îl va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Respinge recursul formulat de reclamantul U.I.
împotriva sentinței civile nr. 506 din 29 septembrie 2011 a Curții de Apel Cluj,
secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 octombrie
2012.