ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3807/2012

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată adresată

Curții de Apel Timișoara, reclamanta K.L. a solicitat în contradictoriu cu

Autoritatea Națională a Vămilor anularea Ordinului nr. 7233 din 2 august 2011

emis de Autoritatea Națională a Vămilor, prin care s-a dispus eliberarea din

funcția publică teritorială de execuție de inspector vamal, grad profesional

principal, reintegrarea pe funcția publică deținută anterior datei de 8 august

2011, plata drepturilor salariale de la data de 8 august 2011 până la data

reintegrării și suspendarea executării ordinului atacat până la soluționarea

definitivă și irevocabilă a cauzei.

instanței de fond

Prin Încheierea din

15 martie 2012 a Curții de Apel Timișoara a fost respinsă cererea reclamantei

privind suspendarea executării Ordinului nr. 7233 din 2 august 2011 emis de

pârâta Autoritatea Națională a Vămilor.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut că prin ordinul a cărui suspendare se solicită

s-a procedat la încetarea raporturilor de serviciu ale reclamantei, prin

eliberarea din funcția publică de execuție, măsură dispusă ca urmare a

rezultatelor finale ale examenului de testare profesională desfășurat în

perioada 18 - 29 iulie 2011, pentru ocuparea funcțiilor publice vacante în

cadrul instituției pârâte, urmare a aplicării dispozițiilor cuprinse în

Ordinele nr. 2406 și 2407 din 4 iulie 2011.

Instanța de fond a

reținut că în ceea ce privește cazul bine justificat se poate analiza existența

unui indiciu evident de nelegalitate a actului administrativ, iar în cauza

dedusă judecății nu s-a relevat un asemenea indiciu, întrucât măsura dispusă a

avut la bază aplicarea prevederilor cuprinse în ordinele arătate, acte care

reglementează o măsură distinctă de reorganizare a instituției pârâte, precum

și un caz de încetare a raporturilor de serviciu.

Instanța de primă

jurisdicție a reținut că nepublicarea Ordinelor emise de Președintele Agenției

Naționale de Administrare Fiscală cu nr. 2406 și 2407 din 4 iulie 2011 nu este

de natură să atragă suspiciuni asupra legalității ordinului de eliberare din

funcție, întrucât ordinele în discuție sunt acte administrative cu caracter

individual, instanța reținând că aceste acte vizează exclusiv aprobarea structurii

organizatorice a aparatului central al Autorității Naționale a Vămilor și al

direcțiilor regionale pentru accize și operațiuni vamale.

În ceea ce privește

condiția pagubei iminente, instanța a reținut că în cauza dedusă judecății nu a

fost dovedită îndeplinirea acestei condiții.

de K.L.

Prin motivele de

recurs formulate, recurenta a criticat soluția instanței de fond ca netemeinică

și nelegală, susținând că cererea privind suspendarea actului administrativ

atacat îndeplinește cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 și art. 15 din

Legea nr. 554/2004.

S-a susținut că

ordinele invocate ca temei al emiterii ordinului atacat nu au fost publicate în

Monitorul Oficial, iar instanța de fond în mod greșit le-a calificat ca fiind

acte administrative individuale.

Recurenta a precizat

că Ordinele nr. 2406 și nr. 2407 în discuție reglementează structura

organizatorică și statele de funcții ale Autorității Naționale a Vămilor,

astfel încât ordinele în discuție sunt acte normative privind organizarea

activității proprii a acestei autorități.

De asemenea, s-a

susținut că este îndeplinită și condiția pagubei iminente, întrucât de la data

eliberării din funcție reclamanta nu mai are mijloace de întreținere, lucru

dovedit în cauză prin înscrisurile depuse la dosar.

II. Decizia instanței

de recurs

Înalta Curte de

Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând

motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator

și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge recursul ca nefondat

pentru considerentele ce urmează:

Prin Legea

contenciosului administrativ nr. 554/2004 s-au instituit proceduri speciale de

suspendare a executării actului administrativ, proceduri prevăzute de art. 14

și art. 15 din lege, atât în faza procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din

actul normativ indicat, cât și în faza sesizării instanței cu cererea de

anulare a respectivului act administrativ.

Este bine cunoscut

faptul că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate care, la

rândul său, se bazează pe prezumția de autenticitate și de veridicitate și că

acest act administrativ constituie el însuși titlu executoriu.

A nu executa actele

administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea,

ceea ce este de neconceput într-o bună ordine juridică, într-un stat de drept

și o democrație constituțională.

Tocmai de aceea

suspendarea actelor administrative, ca operație juridică de întrerupere

vremelnică a efectelor acestora, ne apare ca o situație de excepție, care poate

fi de drept, când legea o prevede, sau judecătorească, dar în limitele și

condițiile prevăzute de lege.

Înalta Curte a

reținut că Ordinul nr. 7233 din 2 august 2011, obiect al cererii de suspendare

în litigiul de față, a fost emis de Vicepreședintele Agenției Naționale de

Administrare Fiscală în temeiul prevederilor H.G. nr. 110/2009 privind

organizarea și funcționarea Autorității Naționale a Vămilor, modificată și

completată prin H.G. nr. 565/2011, Legii nr. 188/1999, prevederilor Ordinului

Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 2406/2011 privind

aprobarea structurilor organizatorice ale aparatului central al Autorității

Naționale a Vămilor, direcțiilor regionale pentru accize și operațiuni vamale,

direcțiilor județene și a municipiului București pentru accize și operațiuni

vamale, prevederilor Ordinului nr. 2407/2011 privind aprobarea statului de

funcții al Autorității Naționale a Vămilor, precum și având în vedere avizele

Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, opțiunea exercitată de reclamant

și rezultatele finale ale examenului de testare profesională.

Astfel, Înalta Curte

reține că prin Ordinele nr. 2406/2011 și nr. 2407/2011, A.N.A.F. a aprobat

structura organizatorică și statele de funcții ale Autorității Naționale a

Vămilor - aparat central și structuri subordonate, situație necontestată în

cauză.

Într-adevăr, potrivit

art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „În cazuri bine justificate și pentru

prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condițiile art. 7 a

autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare,

persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea

executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de

fond”.

Deci, cu alte

cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în

situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a

celor două condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării

unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Noțiunea de caz bine

justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004,

ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept care sunt de

natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului

administrativ.

În jurisprudența sa

constantă, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a

reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat, care să impună

suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la

analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de

anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la

acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă

o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act

administrativ.

Astfel de împrejurări

vădite, de fapt sau/și de drept care sunt de natură să producă o îndoială

serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reținute de

Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ

necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul

unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului

administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea

recursului administrativ.

Ori, în situația de

fapt dedusă judecății, Înalta Curte a constatat că nu sunt indicii de

nelegalitate a actului atacat, neexistând nicio împrejurare vădită de fapt sau

de drept care să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate a

actului administrativ.

De asemenea, din

dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege rezultă că noțiunea de pagubă

iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu material viitor și

previzibil, greu sau imposibil de reparat, condiție inexistentă în cazul unei

diminuări salariale, care poate fi recuperată.

Pentru toate aceste

motive, constatând că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu respectarea

dispozițiilor legale, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va

respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

formulat de K.L. împotriva Încheierii din 15 martie 2012 a Curții de Apel

Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 septembrie 2012.

Procesat

de GGC - AZ