ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3807/2012

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea de chemare în judecată adresată Curții de Apel Timișoara, reclamanta K.L. a solicitat în contradictoriu cu Autoritatea Națională a Vămilor anularea Ordinului nr. 7233 din 2 august 2011 emis de Autoritatea Națională a Vămilor, prin care s-a dispus eliberarea din funcția publică teritorială de execuție de inspector vamal, grad profesional principal, reintegrarea pe funcția publică deținută anterior datei de 8 august 2011, plata drepturilor salariale de la data de 8 august 2011 până la data reintegrării și suspendarea executării ordinului atacat până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

2. Hotărârea instanței de fond Prin Încheierea din 15 martie 2012 a Curții de Apel Timișoara a fost respinsă cererea reclamantei privind suspendarea executării Ordinului nr. 7233 din 2 august 2011 emis de pârâta Autoritatea Națională a Vămilor.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că prin ordinul a cărui suspendare se solicită s-a procedat la încetarea raporturilor de serviciu ale reclamantei, prin eliberarea din funcția publică de execuție, măsură dispusă ca urmare a rezultatelor finale ale examenului de testare profesională desfășurat în perioada 18 - 29 iulie 2011, pentru ocuparea funcțiilor publice vacante în cadrul instituției pârâte, urmare a aplicării dispozițiilor cuprinse în Ordinele nr. 2406 și 2407 din 4 iulie 2011. Instanța de fond a reținut că în ceea ce privește cazul bine justificat se poate analiza existența unui indiciu evident de nelegalitate a actului administrativ, iar în cauza dedusă judecății nu s-a relevat un asemenea indiciu, întrucât măsura dispusă a avut la bază aplicarea prevederilor cuprinse în ordinele arătate, acte care reglementează o măsură distinctă de reorganizare a instituției pârâte, precum și un caz de încetare a raporturilor de serviciu.

Instanța de primă jurisdicție a reținut că nepublicarea Ordinelor emise de Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală cu nr. 2406 și 2407 din 4 iulie 2011 nu este de natură să atragă suspiciuni asupra legalității ordinului de eliberare din funcție, întrucât ordinele în discuție sunt acte administrative cu caracter individual, instanța reținând că aceste acte vizează exclusiv aprobarea structurii organizatorice a aparatului central al Autorității Naționale a Vămilor și al direcțiilor regionale pentru accize și operațiuni vamale. În ceea ce privește condiția pagubei iminente, instanța a reținut că în cauza dedusă judecății nu a fost dovedită îndeplinirea acestei condiții. 3. Recursul declarat de K.L.

Prin motivele de recurs formulate, recurenta a criticat soluția instanței de fond ca netemeinică și nelegală, susținând că cererea privind suspendarea actului administrativ atacat îndeplinește cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004. S-a susținut că ordinele invocate ca temei al emiterii ordinului atacat nu au fost publicate în Monitorul Oficial, iar instanța de fond în mod greșit le-a calificat ca fiind acte administrative individuale. Recurenta a precizat că Ordinele nr. 2406 și nr. 2407 în discuție reglementează structura organizatorică și statele de funcții ale Autorității Naționale a Vămilor, astfel încât ordinele în discuție sunt acte normative privind organizarea activității proprii a acestei autorități.

De asemenea, s-a susținut că este îndeplinită și condiția pagubei iminente, întrucât de la data eliberării din funcție reclamanta nu mai are mijloace de întreținere, lucru dovedit în cauză prin înscrisurile depuse la dosar. II. Decizia instanței de recurs Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele ce urmează: Prin Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 s-au instituit proceduri speciale de suspendare a executării actului administrativ, proceduri prevăzute de art. 14 și art. 15 din lege, atât în faza procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din actul normativ indicat, cât și în faza sesizării instanței cu cererea de anulare a respectivului act administrativ.

Este bine cunoscut faptul că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate care, la rândul său, se bazează pe prezumția de autenticitate și de veridicitate și că acest act administrativ constituie el însuși titlu executoriu. A nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce este de neconceput într-o bună ordine juridică, într-un stat de drept și o democrație constituțională. Tocmai de aceea suspendarea actelor administrative, ca operație juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ne apare ca o situație de excepție, care poate fi de drept, când legea o prevede, sau judecătorească, dar în limitele și condițiile prevăzute de lege.

Înalta Curte a reținut că Ordinul nr. 7233 din 2 august 2011, obiect al cererii de suspendare în litigiul de față, a fost emis de Vicepreședintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală în temeiul prevederilor H.G. nr. 110/2009 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale a Vămilor, modificată și completată prin H.G.

nr. 565/2011, Legii nr. 188/1999, prevederilor Ordinului Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 2406/2011 privind aprobarea structurilor organizatorice ale aparatului central al Autorității Naționale a Vămilor, direcțiilor regionale pentru accize și operațiuni vamale, direcțiilor județene și a municipiului București pentru accize și operațiuni vamale, prevederilor Ordinului nr. 2407/2011 privind aprobarea statului de funcții al Autorității Naționale a Vămilor, precum și având în vedere avizele Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, opțiunea exercitată de reclamant și rezultatele finale ale examenului de testare profesională. Astfel, Înalta Curte reține că prin Ordinele nr. 2406/2011 și nr. 2407/2011, A.N.A.F.

a aprobat structura organizatorică și statele de funcții ale Autorității Naționale a Vămilor - aparat central și structuri subordonate, situație necontestată în cauză. Într-adevăr, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond”. Deci, cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Noțiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. În jurisprudența sa constantă, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat, care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/și de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reținute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ. Ori, în situația de fapt dedusă judecății, Înalta Curte a constatat că nu sunt indicii de nelegalitate a actului atacat, neexistând nicio împrejurare vădită de fapt sau de drept care să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate a actului administrativ.

De asemenea, din dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege rezultă că noțiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu material viitor și previzibil, greu sau imposibil de reparat, condiție inexistentă în cazul unei diminuări salariale, care poate fi recuperată. Pentru toate aceste motive, constatând că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu respectarea dispozițiilor legale, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de K.L. împotriva Încheierii din 15 martie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 septembrie 2012. Procesat de GGC - AZ