ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4132/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanta a

solicitat instanței pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se

dispună anularea Ordinului Agenției Naționale de Administrare Fiscale -

Autoritatea Națională a Vămilor nr. 7.250 din 02 august 2011, reintegrarea

subsemnatei în funcția publică deținută anterior, precum și obligarea la plata

despăgubirilor legale cu salariile indexate, majorate și recalculate, și cu

celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data încetării raporturilor de

serviciu prin eliberarea din funcție și până la reintegrarea efectivă.

În motivare,

reclamanta a arătat că a fost inspector vamal principal la biroul vamal

Aeroport Timișoara până la data de 08 august 2011 când, urmare a Ordinului ANAF

nr. 7.250 din 02 august 2011, au încetat raporturile de serviciu prin

eliberarea din funcția publică teritorială de execuție de inspector vamal grad

profesional principal.

Reclamanta a

considerat că este nelegală și netemeinică eliberarea sa din funcția publică

deținută pentru că au fost nesocotite dispozițiile legale în materie precum și

practica judecătorească constantă, chiar și după 1989.

S-a precizat că

dispozițiile art. 100 din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor

publici nu au fost respectate de ANAF întrucât nu a ținut cont de condițiile și

criteriile stabilite în text, iar atribuțiile postului desființat nu s-au

modificat în proporție de 50% și nici condițiile de ocupare a postului

referitoare la studii.

Prin cererea care a

făcut obiectul Dosarului nr. 159/59/2012, dosar conexat la Dosarul nr.

1320/59/2011, reclamanta a solicitat, în principal, în contradictoriu cu

pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală și Autoritatea Națională a

Vămilor, pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună

anularea următoarelor acte administrative normative: Ordinul nr. 2.406 din 4

iulie 2011, Ordinul nr. 2.407 din 4 iulie 2011, Ordinul nr. 2.589 din 12 iulie

2011, Ordinul nr. 2.619 din 15 iulie 2011, iar, în subsidiar, să se constate

inexistența acestora din punct de vedere juridic și inopozabilitatea față de

reclamantă; anularea examenului organizat în perioada 18 iulie - 29 iulie 2011,

în contradictoriu cu secund-pârâta și constatarea nulității absolute a actelor

subsecvente emise în baza acestor ordine, respectiv a Ordinului de încetare a

raporturilor de serviciu nr. 7.250 din 2 august 2011 emis de Autoritatea

Națională a Vămilor București, cu consecința reîncadrării reclamantei în

funcția publică de execuție deținută anterior, cu obligarea acestei pârâte la

plata drepturilor salariate și a celorlalte drepturi salariale de care ar fi

beneficiat, actualizate cu rata inflației.

Prin Încheierea din 9

aprilie 2012 Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și

fiscal a admis excepția inadmisibilității formulării excepției de nelegalitate

invocată de către reclamantă cu privire la actele administrative reprezentate

de Ordinele nr. 2.406 din 4 iulie 2011, Ordinul nr. 2.407 din 4 iulie 2011,

Ordinul nr. 2.589 din 12 iulie 2011 și Ordinul nr. 2.619 din 15 iulie 2011

emise de Agenția Națională de Administrare Fiscală București, respingând

excepția de nelegalitate, ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța

această soluție instanța de fond a reținut că în raport de prevederile art. 4

alin. (1) din Legea nr. 554/2004, actul administrativ cu privire la care se

invocă excepția de nelegalitate trebuie în mod necesar să fie un alt act decât

actul administrativ a cărui anulare s-a solicitat pe calea acțiunii în

contencios administrativ, dar de a cărui legalitate este necesar să se constate

că depinde soluționarea litigiului în fond.

Câtă vreme instanța a

dispus conexarea dosarului în cadrul căruia reclamanta a solicitat pe calea

acțiunii directe în contencios administrativ anularea actelor administrative

reprezentate de Ordinele nr. 2.406 din 04 iulie 2011, Ordinul nr. 2.407 din 04

iulie 2011, Ordinul nr. 2.589 din 12 iulie 2011 și Ordinul nr. 2.619 din 15

iulie 2011 emise de Agenția Națională de Administrare Fiscală București la

Dosarul nr. 1320/59/2011, apare ca inadmisibilă excepția de nelegalitate

invocată în cadrul acestui din urmă dosar cu privire la aceleași acte

administrative care fac obiectul acțiunii directe în contencios administrativ.

La pronunțarea

hotărârii, Curtea de Apel a avut în vedere și practica constantă a Înaltei

Curți de Casație și Justiție.

Împotriva hotărârii

instanței de fond, reclamanta L.A. a declarat recurs, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea

recursului se arată că hotărârea instanței de fond este nelegală.

Recurenta consideră

că s-a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004

atunci când s-a considerat inadmisibilă excepția de nelegalitate, în sensul că

nelegalitate unui act nu poate fi invocată în același timp în cadrul aceluiași

litigiu și pe calea acțiunii directe și pe cale incidentă.

Din analiza

dispozițiilor art. 4 se constată că textul se referă la acte administrative

individuale, ori în cauză, după cum se poate constata Ordinele Agenției

Naționale de Administrare Fiscală sunt acte administrative cu caracter

normativ, care "reglementează" o activitate într-o manieră generală

și impersonală, acest caracter rezultând cu pregnanță din conținutul anexei 11

și 12 la Ordinul nr. 2.407 din 4 iulie 2011, care cuprinde "Regulamentul

pentru organizarea și desfășurarea examenului de testare profesionalei, sau

„Regulamentul de organizare și funcționare al comisiei de soluționare a

contestațiilor” aplicabil funcționarilor publici și personalului contractual,

așadar unui număr nedeterminat de persoane, ordine emise conform art. 78 și 79

din Legea nr. 24/2000, în executarea unor norme primare, legi și hotărâri de

Guvern, respectiv a Legii nr. 188/1999, a Codului muncii, a H.G. nr. 611/2008,

a H.G. nr. 110/2009, cu modificările și completările ulterioare.

Față de caracterul

normativ al Ordinelor enunțate și dispozițiile art. 11 alin. (1) din Legea nr.

24/2000 privind normele de tehnică legislativă, nepublicarea în M. Of., Partea

I, atrage inexistența din punct de vedere juridic și inopozabilitatea acestora

față de reclamantă și pe cale de consecință nulitatea examenului și a Ordinului

Autorității Naționale a Vămilor București nr. 7.250/2011. În susținerea

recursului a fost invocată jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

în această materie.

Examinând cauza și

sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele

invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii,

inclusiv cu cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată

că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la

această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare

arătate.

Recurenta consideră

că s-a făcut o greșită calificare a actelor administrative a căror nelegalitate

a fost invocată, ca fiind acte administrative individuale.

În opinia recurentei,

actele administrative atacate sunt acte administrative cu caracter normativ.

Referitor la acest

aspect, trebuie precizat că un act administrativ poate fi calificat ca act

administrativ normativ sau individual în raport de conținutul acestuia și

efectele produse în ordinea juridică.

Actul administrativ

normativ este acel act administrativ prin care se formulează reguli de drept

generale și impersonale, aplicabile unui număr nedeterminat de subiecte de

drept.

Actul administrativ

individual este acel act administrativ prin care se stabilesc reguli precise în

legătură cu un număr relativ restrâns și determinat de subiecți de drept.

Ordinele a căror

nelegalitate este invocată, în prezenta cauză, nu sunt acte administrative cu

caracter normativ pentru că ele nu conțin reglementări de principiu, nu au

aplicabilitate generală, nu se adresează și nu produs efecte erga omnes, ci

sunt acte cu caracter individual pentru că ele se adresează unui număr restrâns

și bine definit de subiecte de drept, respectiv funcționarilor publici și

personalului contractual din cadrul A.N.V.

Fiind clarificată

caracterizarea acestor acte normative, în cauză, devin aplicabile dispozițiile

art. 11 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 24/2004 privind normele de tehnică

legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, dispoziții

potrivit cărora „Nu sunt supuse regimului de publicare în M. Of. al României:

b) actele normative clasificate, potrivit legii, precum și cele cu caracter

individual emise de autoritățile administrative autonome și de organele

administrației publice centrale de specialitate”, precum și dispozițiile art.

55 alin. (3) din Anexa 1 la H.G. nr. 561/2009: „nu sunt supuse regimului de

publicare în M. Of. al României, Partea I, ordinele, instrucțiunile și alte

acte cu caracter normativ clasificate potrivit legii, precum și cele cu

caracter individual”.

Pentru că nu era

necesară publicarea actelor administrative cu caracter individual, atacate pe

calea excepției de nelegalitate, nu vor fi analizate nici consecințele

nepublicării actelor administrative normative.

Legea nr. 554/2004

consacră două tipuri de control al actelor administrative, controlul direct al

acestora și controlul indirect, realizat pe cale incidentală, prin intermediul

excepției de nelegalitate.

În cazul controlului

direct, sesizarea instanței de judecată se realizează printr-o acțiune

principală care are ca obiect anularea sau reformarea actelor administrative,

conform procedurii reglementate în Legea nr. 554/2004, în termenele și

condițiile stabilite prin respectivul act normativ.

Controlul indirect al

actelor administrative pe calea excepției de nelegalitate este consacrat în

art. 4 din Legea nr. 554/2004, care reglementează o tehnică juridică ce permite

instanței de contencios să verifice legalitatea actului, iar în situația

admiterii excepției, actul declarat nelegal rămâne inoperant în cadrul

litigiului respectiv.

În cauza dedusă

judecății, instanța de fond a fost sesizată cu o acțiune principală în

contencios administrativ, având ca obiect anularea Ordinelor nr. 2.406, 2.407,

2.589 și 2.619/2011 emise de Agenția Națională de Administrare Fiscală, iar

ulterior, a fost învestită cu examinarea legalității acelorași acte

administrative, prin intermediul procedurii reglementate în art. 4 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește

motivul de recurs privind greșita aplicare a dispozițiilor art. 4 din Legea nr.

554/2004, Înalta Curte constată că și acesta este neîntemeiat și nu poate fi

primit, având în vedere că excepția de nelegalitate vizează actele

administrative a căror anulare reprezintă însuși obiectul acțiunii cu care a

fost învestită instanța de fond.

Înalta Curte

apreciază că dispozițiile legale incidente nu permit exercitarea atât a

controlului direct, cât și a controlului indirect asupra acelorași acte,

contestate în cadrul aceluiași proces.

Prin urmare, Înalta

Curte constată că instanța de fond în mod corect a apreciat că examinarea unui

act administrativ pe calea directă a acțiunii în contencios administrativ

exclude posibilitatea verificării în cadrul aceluiași litigiu a legalității

aceluiași act pe calea excepției de nelegalitate, în considerarea principiului

electa una via, potrivit căruia, o dată aleasă calea procedurală, partea nu mai

poate reveni asupra ei.

Astfel fiind, Înalta

Curte constată că susținerile și criticile recurentei nu pot fi primite, iar

instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, pe care o va

menține.

În consecință pentru

considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C.

proc. civ. recursul va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de L.A. împotriva Încheierii din 9 aprilie 2012 a Curții de Apel

Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 16 octombrie 2012.

Procesat de GGC - LM