ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4132/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamanta a solicitat instanței pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună anularea Ordinului Agenției Naționale de Administrare Fiscale - Autoritatea Națională a Vămilor nr. 7.250 din 02 august 2011, reintegrarea subsemnatei în funcția publică deținută anterior, precum și obligarea la plata despăgubirilor legale cu salariile indexate, majorate și recalculate, și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data încetării raporturilor de serviciu prin eliberarea din funcție și până la reintegrarea efectivă.

În motivare, reclamanta a arătat că a fost inspector vamal principal la biroul vamal Aeroport Timișoara până la data de 08 august 2011 când, urmare a Ordinului ANAF nr. 7.250 din 02 august 2011, au încetat raporturile de serviciu prin eliberarea din funcția publică teritorială de execuție de inspector vamal grad profesional principal. Reclamanta a considerat că este nelegală și netemeinică eliberarea sa din funcția publică deținută pentru că au fost nesocotite dispozițiile legale în materie precum și practica judecătorească constantă, chiar și după 1989. S-a precizat că dispozițiile art. 100 din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici nu au fost respectate de ANAF întrucât nu a ținut cont de condițiile și criteriile stabilite în text, iar atribuțiile postului desființat nu s-au modificat în proporție de 50% și nici condițiile de ocupare a postului referitoare la studii.

Prin cererea care a făcut obiectul Dosarului nr. 159/59/2012, dosar conexat la Dosarul nr. 1320/59/2011, reclamanta a solicitat, în principal, în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală și Autoritatea Națională a Vămilor, pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună anularea următoarelor acte administrative normative: Ordinul nr. 2.406 din 4 iulie 2011, Ordinul nr. 2.407 din 4 iulie 2011, Ordinul nr. 2.589 din 12 iulie 2011, Ordinul nr. 2.619 din 15 iulie 2011, iar, în subsidiar, să se constate inexistența acestora din punct de vedere juridic și inopozabilitatea față de reclamantă; anularea examenului organizat în perioada 18 iulie - 29 iulie 2011, în contradictoriu cu secund-pârâta și constatarea nulității absolute a actelor subsecvente emise în baza acestor ordine, respectiv a Ordinului de încetare a raporturilor de serviciu nr. 7.250 din 2 august 2011 emis de Autoritatea Națională a Vămilor București, cu consecința reîncadrării reclamantei în funcția publică de execuție deținută anterior, cu obligarea acestei pârâte la plata drepturilor salariate și a celorlalte drepturi salariale de care ar fi beneficiat, actualizate cu rata inflației.

Prin Încheierea din 9 aprilie 2012 Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității formulării excepției de nelegalitate invocată de către reclamantă cu privire la actele administrative reprezentate de Ordinele nr. 2.406 din 4 iulie 2011, Ordinul nr. 2.407 din 4 iulie 2011, Ordinul nr. 2.589 din 12 iulie 2011 și Ordinul nr. 2.619 din 15 iulie 2011 emise de Agenția Națională de Administrare Fiscală București, respingând excepția de nelegalitate, ca inadmisibilă. Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că în raport de prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, actul administrativ cu privire la care se invocă excepția de nelegalitate trebuie în mod necesar să fie un alt act decât actul administrativ a cărui anulare s-a solicitat pe calea acțiunii în contencios administrativ, dar de a cărui legalitate este necesar să se constate că depinde soluționarea litigiului în fond.

Câtă vreme instanța a dispus conexarea dosarului în cadrul căruia reclamanta a solicitat pe calea acțiunii directe în contencios administrativ anularea actelor administrative reprezentate de Ordinele nr. 2.406 din 04 iulie 2011, Ordinul nr. 2.407 din 04 iulie 2011, Ordinul nr. 2.589 din 12 iulie 2011 și Ordinul nr. 2.619 din 15 iulie 2011 emise de Agenția Națională de Administrare Fiscală București la Dosarul nr. 1320/59/2011, apare ca inadmisibilă excepția de nelegalitate invocată în cadrul acestui din urmă dosar cu privire la aceleași acte administrative care fac obiectul acțiunii directe în contencios administrativ. La pronunțarea hotărârii, Curtea de Apel a avut în vedere și practica constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Împotriva hotărârii instanței de fond, reclamanta L.A. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului se arată că hotărârea instanței de fond este nelegală. Recurenta consideră că s-a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004 atunci când s-a considerat inadmisibilă excepția de nelegalitate, în sensul că nelegalitate unui act nu poate fi invocată în același timp în cadrul aceluiași litigiu și pe calea acțiunii directe și pe cale incidentă.

Din analiza dispozițiilor art. 4 se constată că textul se referă la acte administrative individuale, ori în cauză, după cum se poate constata Ordinele Agenției Naționale de Administrare Fiscală sunt acte administrative cu caracter normativ, care "reglementează" o activitate într-o manieră generală și impersonală, acest caracter rezultând cu pregnanță din conținutul anexei 11 și 12 la Ordinul nr. 2.407 din 4 iulie 2011, care cuprinde "Regulamentul pentru organizarea și desfășurarea examenului de testare profesionalei, sau „Regulamentul de organizare și funcționare al comisiei de soluționare a contestațiilor” aplicabil funcționarilor publici și personalului contractual, așadar unui număr nedeterminat de persoane, ordine emise conform art. 78 și 79 din Legea nr. 24/2000, în executarea unor norme primare, legi și hotărâri de Guvern, respectiv a Legii nr. 188/1999, a Codului muncii, a H.G.

nr. 611/2008, a H.G. nr. 110/2009, cu modificările și completările ulterioare. Față de caracterul normativ al Ordinelor enunțate și dispozițiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, nepublicarea în M. Of., Partea I, atrage inexistența din punct de vedere juridic și inopozabilitatea acestora față de reclamantă și pe cale de consecință nulitatea examenului și a Ordinului Autorității Naționale a Vămilor București nr. 7.250/2011. În susținerea recursului a fost invocată jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție în această materie. Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Recurenta consideră că s-a făcut o greșită calificare a actelor administrative a căror nelegalitate a fost invocată, ca fiind acte administrative individuale. În opinia recurentei, actele administrative atacate sunt acte administrative cu caracter normativ. Referitor la acest aspect, trebuie precizat că un act administrativ poate fi calificat ca act administrativ normativ sau individual în raport de conținutul acestuia și efectele produse în ordinea juridică. Actul administrativ normativ este acel act administrativ prin care se formulează reguli de drept generale și impersonale, aplicabile unui număr nedeterminat de subiecte de drept.

Actul administrativ individual este acel act administrativ prin care se stabilesc reguli precise în legătură cu un număr relativ restrâns și determinat de subiecți de drept. Ordinele a căror nelegalitate este invocată, în prezenta cauză, nu sunt acte administrative cu caracter normativ pentru că ele nu conțin reglementări de principiu, nu au aplicabilitate generală, nu se adresează și nu produs efecte erga omnes, ci sunt acte cu caracter individual pentru că ele se adresează unui număr restrâns și bine definit de subiecte de drept, respectiv funcționarilor publici și personalului contractual din cadrul A.N.V. Fiind clarificată caracterizarea acestor acte normative, în cauză, devin aplicabile dispozițiile art. 11 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 24/2004 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, dispoziții potrivit cărora „Nu sunt supuse regimului de publicare în M. Of.

al României: b) actele normative clasificate, potrivit legii, precum și cele cu caracter individual emise de autoritățile administrative autonome și de organele administrației publice centrale de specialitate”, precum și dispozițiile art. 55 alin. (3) din Anexa 1 la H.G. nr. 561/2009: „nu sunt supuse regimului de publicare în M. Of. al României, Partea I, ordinele, instrucțiunile și alte acte cu caracter normativ clasificate potrivit legii, precum și cele cu caracter individual”. Pentru că nu era necesară publicarea actelor administrative cu caracter individual, atacate pe calea excepției de nelegalitate, nu vor fi analizate nici consecințele nepublicării actelor administrative normative. Legea nr. 554/2004 consacră două tipuri de control al actelor administrative, controlul direct al acestora și controlul indirect, realizat pe cale incidentală, prin intermediul excepției de nelegalitate.

În cazul controlului direct, sesizarea instanței de judecată se realizează printr-o acțiune principală care are ca obiect anularea sau reformarea actelor administrative, conform procedurii reglementate în Legea nr. 554/2004, în termenele și condițiile stabilite prin respectivul act normativ. Controlul indirect al actelor administrative pe calea excepției de nelegalitate este consacrat în art. 4 din Legea nr. 554/2004, care reglementează o tehnică juridică ce permite instanței de contencios să verifice legalitatea actului, iar în situația admiterii excepției, actul declarat nelegal rămâne inoperant în cadrul litigiului respectiv.

În cauza dedusă judecății, instanța de fond a fost sesizată cu o acțiune principală în contencios administrativ, având ca obiect anularea Ordinelor nr. 2.406, 2.407, 2.589 și 2.619/2011 emise de Agenția Națională de Administrare Fiscală, iar ulterior, a fost învestită cu examinarea legalității acelorași acte administrative, prin intermediul procedurii reglementate în art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. În ceea ce privește motivul de recurs privind greșita aplicare a dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că și acesta este neîntemeiat și nu poate fi primit, având în vedere că excepția de nelegalitate vizează actele administrative a căror anulare reprezintă însuși obiectul acțiunii cu care a fost învestită instanța de fond.

Înalta Curte apreciază că dispozițiile legale incidente nu permit exercitarea atât a controlului direct, cât și a controlului indirect asupra acelorași acte, contestate în cadrul aceluiași proces. Prin urmare, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a apreciat că examinarea unui act administrativ pe calea directă a acțiunii în contencios administrativ exclude posibilitatea verificării în cadrul aceluiași litigiu a legalității aceluiași act pe calea excepției de nelegalitate, în considerarea principiului electa una via, potrivit căruia, o dată aleasă calea procedurală, partea nu mai poate reveni asupra ei. Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentei nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, pe care o va menține.

În consecință pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de L.A. împotriva Încheierii din 9 aprilie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 16 octombrie 2012. Procesat de GGC - LM