ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 17.05.2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2459/2012

HOTĂRÂRE
17.05.2012
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2459/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de

5 septembrie 2011 pe rolul Curții de Apel Timișoara, reclamanta L.A. a chemat

în judecată pe pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, Autoritatea

Națională a Vămilor (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „A.N.V.”),

solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea

Ordinului A.N.V. nr. 7250 din 2 august 2011 prin care s-a dispus eliberarea sa

din funcția deținută, reintegrarea în funcția publică deținută anterior,

obligarea pârâtei la plata despăgubirilor egale cu salariile indexate, majorate

și reclaculate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data

încetării raporturilor de serviciu și până la reintegrarea efectivă.

La termenul de judecată din 5

decembrie 2011, reclamanta a formulat cerere de suspendare a executării

ordinului contestat, până la pronunțarea instanței de fond, în temeiul art. 15

din Legea nr. 554/2004.

În motivarea cererii de suspendare,

reclamanta a arătat că executarea imediată a ordinului atacat îi produce o

pagubă iminentă de vreme ce este privată de drepturile salariale, iar, pe de

altă parte, este vorba și de o atingere adusă statului socio-profesional și

vechimii sale în muncă.

În ceea ce privește cazul bine

justificat, reclamanta a arătat că ordinul de eliberare din funcție a fost emis

cu încălcarea art. 99 și art. 100 din Legea nr. 188/1999 și H.G. nr. 611/2008, fără

respectarea dispozițiilor legale privind reorganizarea instituției, de vreme ce

nu au fost modificate atribuțiile postului în proporție de peste 50%, iar, pe

de altă parte, acest post nu trebuia desființat, întrucât existau posturi

vacante.

apel.

Prin încheierea din 16 ianuarie 2012,

Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a respins

cererea de suspendare a executării Ordinului A.N.V. nr. 7250 din 02 august 2011

formulată de reclamanta L.A.

Pentru a pronunța această hotărâre,

Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Prin Ordinul A.N.V. nr. 7250 din 2

august 2011, s-a dispus încetarea raportului de serviciu al reclamantei L.A., aceasta

fiind eliberată din funcția publică de execuție deținută la Biroul Vamal Aeroport

Timișoara.

Curtea de apel a reținut că nu sunt

îndeplinite condițiile prevăzute de art. 15 alin. (1) coroborat cu art. 14 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004 referitoare la existența cazului bine justificat și

prevenirea unei pagube iminente.

Sub aspectul cazului bine

justificat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, instanța

a apreciat că ordinul contestat se bucură de prezumția de legalitate,

autenticitate și veridicitate și, fără a cerceta în fond legalitatea

argumentelor invocate de reclamantă privind încălcarea dispozițiilor cuprinse

în Legea nr. 188/1999 și H.G. nr. 611/2008, actul a fost emis ca urmare a

rezultatelor finale ale examenului de testare profesională desfășurat în

perioada 18 - 29 iulie 2011 pentru ocuparea funcțiilor publice vacante în cadrul

instituției pârâte, ca urmare a aplicării dispozițiilor Ordinelor A.N.A.F. nr. 2406

și nr. 2407 din 04 iulie 2011. Instanța a reținut că nu a fost relevat un indiciu

de nelegalitate în privința actului contestat, atâta timp cât măsura de

eliberare din funcție a fost dispusă în aplicarea prevederilor cuprinse în

Ordinele A.N.A.F. nr. 2406 și 2407 din 4 iulie 2011, care reglementează o

măsură distinctă de reorganizare a instituției pârâte, precum și un caz de

încetare a raporturilor de serviciu (nepromovarea examenului de testare

profesională) diferit de cel cuprins în art. 100 din Legea nr. 188/1999,

republicată. A mai reținut instanța că reclamantei îi sunt aplicabile în principal

prevederile cuprinse în cele două ordine emise de A.N.A.F., care reglementează

noua structură organizatorică a autorității pârâte, precum și Regulamentul

pentru organizarea și desfășurarea examenului de testare profesională a

funcționarilor publici, în speță nefiind identificată vreuna din situațiile de încetare

a raportului de serviciu reglementate de art. 99-100 din Legea nr. 188/1999,

republicată.

Referitor la condiția prevenirii

unei pagube iminente, în sensul art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004,

instanța a reținut că nemulțumirea reclamantei față de măsura dispusă prin

ordinul contestat nu este de natură a dovedi producerea unei pagube iminente care

să nu poată fi reparată ulterior, cu atât mai mult cu cât măsura dispusă este

rezultatul politicii ce urmărește eficientizarea activității instituției

pârâte. Față de susținerile reclamantei referitoare la faptul că este lipsită

de drepturile salariale și a suferit un prejudiciu moral prin afectarea

statului socio-profesional, Curtea de apel a apreciat că, în ipoteza anulării

ordinului atacat și reintegrării în funcția deținută anterior, reclamanta va

beneficia de drepturile salariale pe toată perioada cuprinsă între data

emiterii ordinului și reintegrarea în funcție. Cu alte cuvinte, paguba ar

trebui să constea într-o împrejurare determinată de pierderea drepturilor

salariale, iar nu de însăși suma de bani ce compune salariul reclamantei,

pentru că altfel, s-ar ajunge la concluzia că cerința referitoare la iminența

producerii unei pagube este presupusă în majoritatea cazurilor executării unui act

administrativ, ceea ce ar contraveni caracterului de excepției al instituției

suspendării, reglementată de Legea nr. 554/2004.

Împotriva încheierii din 16 ianuarie

2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și

fiscal a declarat recurs reclamanta L.A., în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 3041

esență, că instanța de fond în mod greșit a reținut că nu sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de lege pentru a dispune suspendarea executării actului

administrativ contestat.

Prin criticile din recurs, recurentă

- reclamantă susține că actul contestat nu cuprinde nicio motivare în fapt

referitoare la încetarea raporturilor de serviciu, iar examenul de testare

profesională a fost organizat cu încălcarea dispozițiilor art. 117 din Legea nr.

188/1999 și ale art. 1 alin. (2) C. muncii.

Susține recurenta că este

îndeplinită condiția existenței cazului bine justificat, întrucât ordinul

contestat a fost emis în baza Ordinelor A.N.A.F. nr. 2406 și nr. 2407 din 04

iulie 2011, acte administrative cu caracter normativ, inexistente din punct de

vedere juridic și inopozabile, întrucât nu au fost publicate în M. Of., cu

încălcarea art. 3 alin. (1) și (2), art. 11 alin. (1), art. 16 alin. (1) și

(2), art. 64 alin. (1), art. 65 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele

de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, ceea ce atrage

nulitatea examenului de testare profesională și a ordinului contestat, precum

și cu încălcarea art. 30 alin. (4) C. muncii. În privința Ordinelor A.N.A.F. nr.

2406 și nr. 2407 din 04 iulie 2011, recurentă - reclamantă susține că acestea

încalcă principiul ierarhiei actelor juridice, întrucât, modificând procedura

de organizare și desfășurare a examenului, contravin prevederilor H.G. nr. 611/2008

și ale Legii nr. 188/1999 și, nefiind publicate, contravin prevederilor art. 18

din Recomandarea nr. 7/2007 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei.

În continuare, recurentă-reclamantă

susține că Ordinele A.N.A.F. nr. 2406 și nr. 2407 din 04 iulie 2011, nr. 2589

din 12 iulie 2011 și nr. 2619 din 15 iulie 2011 sunt nelegale, și, nefiind

publicate în M. Of., sunt inexistente din punct de vedere juridic și

inopozabile, fiind emise cu nerespectarea dispozițiilor O.U.G. nr. 10/2004

privind Statutul personalului vamal, ale art. 55-59 și art. 99-100 din Legea nr.

188/1999, ale art. 30 C. muncii și ale art. 1, art. 4, art. 7, art. 8 și art. 16

din H.G. nr. 611/2008.

Cu referire la condiția pagubei

iminente, recurentă - reclamantă susține că, în calitate de funcționar public,

nu are altă sursă de venit din cauza interdicțiilor și incompatibilităților

prevăzute de lege și este singura întreținătoare a familiei, situație dovedită

prin sentința de divorț nr. 3021 din 17 martie 2005 pronunțată de Judecătoria

Timișoara, având doi copii minori în întreținere. Totodată, recurenta arată că

măsura reorganizării instituției a afectat grav activitatea Biroului Vamal

Aeroport Timișoara, unitate la care au fost detașate alte persoane.

asupra recursului.

Examinând cauza prin prisma

motivelor de recurs formulate în raport cu art. 304 pct. 9 și art. 3041 C.

proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

relevante.

Conform celor expuse anterior,

reclamanta L.A. a învestit instanța, în temeiul art. 15 alin. (1) din Legea nr.

554/2004, cu cerere de suspendare a executării Ordinului A.N.V. nr. 7250 din 2

august 2011 prin care s-a dispus că, începând cu data de 08 august 2011, îi

încetează raportul de serviciu prin eliberare din funcția publică teritorială

de execuție de inspector vamal grad profesional principal, gradația 5, clasa de

salarizare 48 la Biroul Vamal Aeroport Timișoara din cadrul Direcției Regionale

pentru Accize și Operațiuni Vamale Timișoara, conform dispozițiilor art. 97 lit.

c) și art. 99 alin. (1) lit. b), alin. (3), alin. (5) din Legea nr. 188/1999.

Suspendarea executării actului

administrativ la cererea persoanei vătămate, reglementată în art. 14 din Legea nr.

554/2004 pentru etapa procedurii prealabile administrative și în art. 15 din

aceeași lege, pentru etapa judiciară de contestare a actului administrativ,

constituie un instrument procedural menit să asigure protecția juridică

provizorie a subiectelor de drept în privința cărora actul administrativ produce

anumite efecte juridice, până la evaluarea acestuia de către instanța de

contencios administrativ în cadrul acțiunii în anulare.

Această măsură de protecție, care

înlătură temporar efectul executoriu al actului administrativ, poate fi dispusă

numai dacă sunt îndeplinite cele două condiții prevăzute cumulativ de lege:

- cazul bine justificat, definit în art.

2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind împrejurările legate de

starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința

legalității actului administrativ;

- paguba iminentă, definită de art. 2

alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 ca fiind prejudiciul material viitor

și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei

autorități publice sau a unui serviciu public.

Cazul bine justificat și iminența

unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei

cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o

analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de

drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între

interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească

și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Prin prisma acestor condiții,

soluția pronunțată de prima instanță și considerentele pe care s-a fundamentat

aceasta sunt la adăpost de orice critică, curtea de apel apreciind corect că

motivele de nelegalitate invocate de recurentă - reclamantă sub aspectul cazului

bine justificat nu pot fi decelate printr-o verificare a aparenței dreptului,

ci necesită o evaluare a aspectelor de fond.

Susținerile din recurs, prin care

recurenta tinde să demonstreze existența unei serioase îndoieli în privința

legalității actului administrativ contestat, decurgând în principal din

nelegalitatea actelor administrative în temeiul și în aplicarea cărora a fost

emis ordinul cu caracter individual atacat, presupun o analiză în fond a

actelor indicate de recurentă, verificare ce nu poate fi realizată de instanța

învestită în procedura cererii de suspendare a executării reglementată de art. 15

coroborat cu art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În jurisprudența sa constantă, secția

de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a reținut că pentru

conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act

administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analiza criticilor de

nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului

administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări

vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială

serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act

administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de

fapt și/sau de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu

privire la legalitatea unui act administrativ au fost reținute de Înalta Curte,

ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu

depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții

legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ sau

modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului

administrativ.

Or, se constată că niciunul dintre

argumentele expuse de recurenta-reclamantă în fața instanței de fond sau în

calea de atac a recursului nu se circumscriu situațiilor reținute ca fiind de

natură a crea o îndoială serioasă în privința legalității actului

administrativ.

Neîndeplinirea condiției referitoare

la existența cazului bine justificat în sensul în art. 2 alin. (1) lit. t) din

Legea nr. 554/2004, face de prisos analiza susținerilor reclamantei în privința

condiției prevenirii unei pagube iminente, atâta timp, așa cum s-a arătat

anterior, pentru a fi dispusă măsura provizorie de suspendare a executării

actului administrativ, este necesară îndeplinirea cumulativă a celor două

condiții prevăzute de art. 14 alin. (1) din aceeași lege.

adoptate în recurs.

Având în vedere considerentele

expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge

recursul, ca nefondat, neexistând motive de reformare a hotărârii atacate,

potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 304 pct. 9 sau art. 3041

Respinge recursul declarat de L.A.

împotriva încheierii din 16 ianuarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel

Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. 1320/59/2011,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 17 mai 2012.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-10-19
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4251/2012
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. 1. Cererea de chemare în judecată Prin Cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 21 februarie 2012 pe rolul Curții
ÎCCJ 2012-10-16
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4132/2012
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamanta a solicitat instanței pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună anularea Ordinului Agenției Nați
ÎCCJ 2012-03-02
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1141/2012
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr. 1430/59/2011, la data de 30 septembrie 2011, reclamanta R.A., a solicitat în contradict
ÎCCJ 2012-05-04
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2183/2012
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 5 octombrie 2011, recla
ÎCCJ 2012-02-16
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 771/2012
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Calea de atac exercitată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, reclamantul D.F.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Auto
Sursă