ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2183/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 5 octombrie 2011, reclamanta B.L. a solicitat, în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării Ordinului nr. 8333/31 august 2011 emis de pârâta Autoritatea Națională a Vămilor, cu cheltuieli de judecată. În motivarea cererii, reclamanta arată că, prin ordinul contestat, s-a dispus încetarea raporturilor sale de serviciu, prin eliberarea din funcția publică de execuție de controlor vamal, grad profesional superior, gradația 5, clasa de salarizare 43 la Biroul Vamal Aeroport Arad din cadrul Direcției Județene pentru Accize și Operațiuni Vamale Timișoara.

Reclamanta apreciază că măsura eliberării din funcție este nelegală întrucât la baza ordinului au stat Ordinele nr. 2406 și nr. 2407 din 04 iulie 2011, acte administrative cu caracter administrativ emise de o autoritate publică centrală, care nu au fost publicate în M. Of. al României, așa cum prevede art. 10 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, condiție obligatorie pentru intrarea lor în vigoare. Mai arată reclamanta că ordinele respective reglementează structurile organizatorice ale unor instituții publice și numărul posturilor din aceste structuri, precum și statul de funcții, fiind o reglementare aplicabilă unui număr nedeterminat de persoane. Mai arată reclamanta că executarea ordinului va avea drept consecință imediata încetarea raporturilor sale de serviciu și pierderea tuturor drepturilor de natură salarială aferente.

În esență, reclamanta susține că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, privind cazul bine justificat și paguba iminentă. 2. Soluția pronunțată de Curtea de apel. Prin sentința nr. 22 din 16 ianuarie 2012, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a respins cererea de suspendare a executării formulată de reclamanta B.L., reținând, în esență, următoarele: În raport cu dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, pentru dispunerea măsurii de suspendare a executării este necesară îndeplinirea cumulativă a trei condiții și anume: existența plângerii în condițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, cazul bine justificat și prevenirea unei pagube iminente.

Curtea de apel a reținut că, în speță, nu sunt îndeplinite condițiile privind existența cazului bine justificat sau prevenirea producerii unei pagube iminente. Astfel, a apreciat instanța că actul administrativ se bucură ca orice act administrativ de prezumția de legalitate, de autenticitate și de veridicitate ce justifică principiul executării din oficiu a acestuia. Fără a cerceta în fond legalitatea argumentelor invocate de reclamantă privind încălcarea dispozițiilor cuprinse la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 și ale art. 15 alin. (2) din Constituție, prin ordinul contestat, s-a dispus încetarea raporturilor de serviciu ale reclamantei prin eliberarea din funcția publică de execuție, măsură dispusă ca urmare a rezultatelor finale ale examenului de testare profesională desfășurat în perioada 18-29 iulie 2011 pentru ocuparea funcțiilor publice vacante în cadrul instituției pârâte, în urma aplicării Ordinelor A.N.A.F.

nr. 2406 și nr. 2407 din 4 iulie 2011. În cauză, reclamanta nu a făcut dovada existenței unui indiciu de nelegalitate a actului administrativ, constând în împrejurări de fapt și de drept care să creeze o îndoială serioasă asupra legalității acestuia, în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ordinul fiind emis în aplicarea Ordinelor A.N.A.F. nr. 2406 și nr. 2407 din 04 iulie 2011, acte care reglementează măsuri distincte de reorganizare a instituției pârâte, precum și un caz de încetare a raporturilor de serviciu (nepromovarea examenului de testare profesională) diferit de cel cuprins în art. 100 din Legea nr. 188/1999 republicată. În consecință, Curtea de apel a reținut că reclamanta nu a făcut dovada existenței cazului bine justificat.

Referitor la condiția prevenirii unei pagube iminente, definită de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, instanța a reținut că reclamanta nu a dovedit producerea unei pagube iminente, în condițiile în care îndeplinirea acestei condiții presupune administrarea de dovezi care să probeze iminența producerii pagubei invocate, sub acest aspect fiind lipsite de relevanță simplele afirmații cuprinse în acțiunea formulată potrivit cărora se produce o pagubă iminentă prin executarea actului atacat. A reținut instanța că reclamanta nu a justificat paguba suferită ca urmare a executării imediate a actului atacat ce nu ar putea fi ulterior reparată, în condițiile în care în ipoteza anulării ordinului atacat și a reintegrării în funcție, va beneficia de drepturile salariale pe toată perioada cuprinsă între data emiterii ordinului și reintegrarea în funcție.

Cu alte cuvinte, paguba ar trebui să constea într-o împrejurare determinată de pierderea drepturilor salariale, iar nu de însăși suma de bani ce compune salariul reclamantei, pentru că altfel, s-ar ajunge la concluzia că cerința referitoare la iminența producerii unei pagube este presupusă în majoritatea cazurilor executării unui act administrativ, ceea ce ar contraveni caracterului de excepției al instituției suspendării, astfel cum aceasta este reglementată de Legea 554/2004. 3. Recursul declarat de reclamanta B.L. Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de apel a declarat recurs reclamanta B.L., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin criticile din recurs, recurentă-reclamantă susține că ordinul contestat a fost emis ca urmare a Ordinului A.N.A.F.

nr. 2406 din 04 iulie 2011 privind aprobarea structurilor organizatorice ale aparatului central al A.N.V., al direcțiilor regionale, județene și a municipiului București, respectiv a Ordinului A.N.A.F. nr. 2407 din 04 iulie 2011 privind aprobarea statului de funcții al A.N.V. și al unităților subordonate, care sunt lipsite de efecte juridice, întrucât nu au fost publicate în M. Of. al României, cu încălcarea art. 1 alin. (1), art. 10 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 și ale art. 15 alin. (2) din Constituție, ceea ce demonstrează îndeplinirea condiției referitoare la cazul bine justificat, împrejurare care nu a fost examinată de instanță. Susține recurentă-reclamantă că posibilitatea suspendării executării actelor administrative este consacrată în documente emise de organismele internaționale, precum Recomandarea R/89/8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei.

Recurentă-reclamantă susține că este îndeplinită și condiția referitoare la prevenirea unei pagube iminente, întrucât actul administrativ nu are o justificare obiectivă și rezonabilă în sensul art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece situația de fapt generată de emiterea ordinului contestat este de natură să creeze un dezechilibru între interesul general și obligația protejării drepturilor sale, ca urmare a suprimării veniturilor salariale și asigurărilor sociale, sarcină excesivă și disproporționată. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului. Examinând cauza prin prisma criticilor din recurs, în raport cu art. 304 și art. 3041 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat. 1. Argumente de fapt și de drept relevante. Conform celor expuse anterior, reclamanta B.L. a învestit instanța, în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu cerere de suspendare a executării Ordinului A.N.V. nr. 8333/31 august 2011 prin care s-a dispus că, începând cu data de 20 august 2011, îi încetează raportul de serviciu prin eliberare din funcția publică teritorială de execuție de inspector vamal grad profesional asistent, gradația 5, clasa de salarizare 43 la Biroul Vamal Aeroport Arad din cadrul Direcției Regionale pentru Accize și Operațiuni Vamale Timișoara, conform dispozițiilor art. 97 lit. c) și art. 99 alin. (1) lit. b), alin. (3), alin. (5) din Legea nr. 188/1999.

Suspendarea executării actului administrativ la cererea persoanei vătămate, reglementată în art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru etapa procedurii prealabile administrative și în art. 15 din aceeași lege, pentru etapa judiciară de contestare a actului administrativ, constituie un instrument procedural menit să asigure protecția juridică provizorie a subiectelor de drept în privința cărora actul administrativ produce anumite efecte juridice, până la evaluarea acestuia de către instanța de contencios administrativ în cadrul acțiunii în anulare.

Această măsură de protecție, care înlătură temporar efectul executoriu al actului administrativ, poate fi dispusă numai dacă sunt îndeplinite cele două condiții prevăzute cumulativ de lege: - cazul bine justificat, definit în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind împrejurările legate de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ; - paguba iminentă, definită de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate. Prin prisma acestor condiții, soluția pronunțată de prima instanță și considerentele pe care s-a fundamentat aceasta sunt la adăpost de orice critică, curtea de apel apreciind corect că motivele de nelegalitate invocate de recurentă-reclamantă sub aspectul cazului bine justificat nu pot fi decelate printr-o verificare a aparenței dreptului, ci necesită o evaluare a aspectelor de fond.

Susținerile din recurs, prin care recurenta tinde să demonstreze existența unei serioase îndoieli în privința legalității actului administrativ contestat, decurgând în principal din nelegalitatea actelor administrative în temeiul și în aplicarea cărora a fost emis ordinul cu caracter individual atacat, presupun o analiză în fond a actelor indicate de recurentă, verificare ce nu poate fi realizată de instanța învestită în procedura cererii de suspendare a executării reglementată de art. 15 coroborat cu art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În jurisprudența sa constantă, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți, a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analiza criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt și/sau de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reținute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ sau modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ. Or, se constată că niciunul dintre argumentele expuse de recurenta-reclamantă în fața instanței de fond sau în calea de atac a recursului nu se circumscriu situațiilor reținute ca fiind de natură a crea o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Neîndeplinirea condiției referitoare la existența cazului bine justificat în sensul în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, face de prisos analiza susținerilor reclamantei în privința condiției prevenirii unei pagube iminente, atâta timp, așa cum s-a arătat anterior, pentru a fi dispusă măsura provizorie de suspendare a executării actului administrativ, este necesară îndeplinirea cumulativă a celor două condiții prevăzute de art. 14 alin. (1) din aceeași lege. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs. Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, neexistând motive de reformare a hotărârii atacate, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 304 sau art. 3041 C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de B.L. împotriva sentinței civile nr. 22 din 16 ianuarie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 mai 2012.