ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2183/2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara

la data de 5 octombrie 2011, reclamanta B.L. a solicitat, în temeiul art. 14 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării Ordinului nr. 8333/31 august

2011 emis de pârâta Autoritatea Națională a Vămilor, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta

arată că, prin ordinul contestat, s-a dispus încetarea raporturilor sale de

serviciu, prin eliberarea din funcția publică de execuție de controlor vamal,

grad profesional superior, gradația 5, clasa de salarizare 43 la Biroul Vamal

Aeroport Arad din cadrul Direcției Județene pentru Accize și Operațiuni Vamale

Timișoara.

Reclamanta apreciază că măsura eliberării

din funcție este nelegală întrucât la baza ordinului au stat Ordinele nr. 2406

și nr. 2407 din 04 iulie 2011, acte administrative cu caracter administrativ emise

de o autoritate publică centrală, care nu au fost publicate în M. Of. al României,

așa cum prevede art. 10 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, condiție obligatorie pentru

intrarea lor în vigoare. Mai arată reclamanta că ordinele respective

reglementează structurile organizatorice ale unor instituții publice și numărul

posturilor din aceste structuri, precum și statul de funcții, fiind o

reglementare aplicabilă unui număr nedeterminat de persoane.

Mai arată reclamanta că executarea

ordinului va avea drept consecință imediata încetarea raporturilor sale de

serviciu și pierderea tuturor drepturilor de natură salarială aferente.

În esență, reclamanta susține că

sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

privind cazul bine justificat și paguba iminentă.

apel.

Prin sentința nr. 22 din 16 ianuarie

2012, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a

respins cererea de suspendare a executării formulată de reclamanta B.L.,

reținând, în esență, următoarele:

În raport cu dispozițiile art. 14

alin. (1) din Legea nr. 554/2004, pentru dispunerea măsurii de suspendare a

executării este necesară îndeplinirea cumulativă a trei condiții și anume:

existența plângerii în condițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, cazul bine

justificat și prevenirea unei pagube iminente.

Curtea de apel a reținut că, în

speță, nu sunt îndeplinite condițiile privind existența cazului bine justificat

sau prevenirea producerii unei pagube iminente.

Astfel, a apreciat instanța că actul

administrativ se bucură ca orice act administrativ de prezumția de legalitate,

de autenticitate și de veridicitate ce justifică principiul executării din

oficiu a acestuia.

Fără a cerceta în fond legalitatea

argumentelor invocate de reclamantă privind încălcarea dispozițiilor cuprinse la

art. 10 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 și ale art. 15 alin. (2) din

Constituție, prin ordinul contestat, s-a dispus încetarea raporturilor de

serviciu ale reclamantei prin eliberarea din funcția publică de execuție,

măsură dispusă ca urmare a rezultatelor finale ale examenului de testare

profesională desfășurat în perioada 18-29 iulie 2011 pentru ocuparea funcțiilor

publice vacante în cadrul instituției pârâte, în urma aplicării Ordinelor A.N.A.F.

nr. 2406 și nr. 2407 din 4 iulie 2011.

În cauză, reclamanta nu a făcut

dovada existenței unui indiciu de nelegalitate a actului administrativ,

constând în împrejurări de fapt și de drept care să creeze o îndoială serioasă

asupra legalității acestuia, în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004,

ordinul fiind emis în aplicarea Ordinelor A.N.A.F. nr. 2406 și nr. 2407 din 04

iulie 2011, acte care reglementează măsuri distincte de reorganizare a

instituției pârâte, precum și un caz de încetare a raporturilor de serviciu

(nepromovarea examenului de testare profesională) diferit de cel cuprins în art.

100 din Legea nr. 188/1999 republicată.

În consecință, Curtea de apel a

reținut că reclamanta nu a făcut dovada existenței cazului bine justificat.

Referitor la condiția prevenirii

unei pagube iminente, definită de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004,

instanța a reținut că reclamanta nu a dovedit producerea unei pagube iminente,

în condițiile în care îndeplinirea acestei condiții presupune administrarea de

dovezi care să probeze iminența producerii pagubei invocate, sub acest aspect

fiind lipsite de relevanță simplele afirmații cuprinse în acțiunea formulată

potrivit cărora se produce o pagubă iminentă prin executarea actului atacat. A

reținut instanța că reclamanta nu a justificat paguba suferită ca urmare a

executării imediate a actului atacat ce nu ar putea fi ulterior reparată, în condițiile

în care în ipoteza anulării ordinului atacat și a reintegrării în funcție, va

beneficia de drepturile salariale pe toată perioada cuprinsă între data

emiterii ordinului și reintegrarea în funcție. Cu alte cuvinte, paguba ar

trebui să constea într-o împrejurare determinată de pierderea drepturilor

salariale, iar nu de însăși suma de bani ce compune salariul reclamantei,

pentru că altfel, s-ar ajunge la concluzia că cerința referitoare la iminența

producerii unei pagube este presupusă în majoritatea cazurilor executării unui

act administrativ, ceea ce ar contraveni caracterului de excepției al

instituției suspendării, astfel cum aceasta este reglementată de Legea

554/2004.

Împotriva sentinței pronunțate de

Curtea de apel a declarat recurs reclamanta B.L., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Prin criticile din recurs,

recurentă-reclamantă susține că ordinul contestat a fost emis ca urmare a Ordinului

A.N.A.F. nr. 2406 din 04 iulie 2011 privind aprobarea structurilor

organizatorice ale aparatului central al A.N.V., al direcțiilor regionale,

județene și a municipiului București, respectiv a Ordinului A.N.A.F. nr. 2407

din 04 iulie 2011 privind aprobarea statului de funcții al A.N.V. și al

unităților subordonate, care sunt lipsite de efecte juridice, întrucât nu au

fost publicate în M. Of. al României, cu încălcarea art. 1 alin. (1), art. 10 alin.

(1) din Legea nr. 24/2000 și ale art. 15 alin. (2) din Constituție, ceea ce

demonstrează îndeplinirea condiției referitoare la cazul bine justificat,

împrejurare care nu a fost examinată de instanță.

Susține recurentă-reclamantă că

posibilitatea suspendării executării actelor administrative este consacrată în

documente emise de organismele internaționale, precum Recomandarea R/89/8 din

13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei.

Recurentă-reclamantă susține că este

îndeplinită și condiția referitoare la prevenirea unei pagube iminente,

întrucât actul administrativ nu are o justificare obiectivă și rezonabilă în

sensul art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a

libertăților fundamentale, deoarece situația de fapt generată de emiterea

ordinului contestat este de natură să creeze un dezechilibru între interesul

general și obligația protejării drepturilor sale, ca urmare a suprimării

veniturilor salariale și asigurărilor sociale, sarcină excesivă și

disproporționată.

II. Considerentele Înaltei Curți

asupra recursului.

Examinând cauza prin prisma criticilor

din recurs, în raport cu art. 304 și art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte

constată că recursul nu este fondat.

relevante.

Conform celor expuse anterior,

reclamanta B.L. a învestit instanța, în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr.

554/2004, cu cerere de suspendare a executării Ordinului A.N.V. nr. 8333/31

august 2011 prin care s-a dispus că, începând cu data de 20 august 2011, îi

încetează raportul de serviciu prin eliberare din funcția publică teritorială

de execuție de inspector vamal grad profesional asistent, gradația 5, clasa de

salarizare 43 la Biroul Vamal Aeroport Arad din cadrul Direcției Regionale

pentru Accize și Operațiuni Vamale Timișoara, conform dispozițiilor art. 97 lit.

c) și art. 99 alin. (1) lit. b), alin. (3), alin. (5) din Legea nr. 188/1999.

Suspendarea executării actului

administrativ la cererea persoanei vătămate, reglementată în art. 14 din Legea nr.

554/2004 pentru etapa procedurii prealabile administrative și în art. 15 din

aceeași lege, pentru etapa judiciară de contestare a actului administrativ,

constituie un instrument procedural menit să asigure protecția juridică

provizorie a subiectelor de drept în privința cărora actul administrativ produce

anumite efecte juridice, până la evaluarea acestuia de către instanța de

contencios administrativ în cadrul acțiunii în anulare.

Această măsură de protecție, care

înlătură temporar efectul executoriu al actului administrativ, poate fi dispusă

numai dacă sunt îndeplinite cele două condiții prevăzute cumulativ de lege:

- cazul bine justificat, definit în art.

2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind împrejurările legate de

starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința

legalității actului administrativ;

- paguba iminentă, definită de art. 2

alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 ca fiind prejudiciul material viitor

și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei

autorități publice sau a unui serviciu public.

Cazul bine justificat și iminența

unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei

cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o

analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de

drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între

interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească

și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Prin prisma acestor condiții,

soluția pronunțată de prima instanță și considerentele pe care s-a fundamentat

aceasta sunt la adăpost de orice critică, curtea de apel apreciind corect că

motivele de nelegalitate invocate de recurentă-reclamantă sub aspectul cazului

bine justificat nu pot fi decelate printr-o verificare a aparenței dreptului,

ci necesită o evaluare a aspectelor de fond.

Susținerile din recurs, prin care

recurenta tinde să demonstreze existența unei serioase îndoieli în privința

legalității actului administrativ contestat, decurgând în principal din

nelegalitatea actelor administrative în temeiul și în aplicarea cărora a fost

emis ordinul cu caracter individual atacat, presupun o analiză în fond a

actelor indicate de recurentă, verificare ce nu poate fi realizată de instanța

învestită în procedura cererii de suspendare a executării reglementată de art. 15

coroborat cu art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În jurisprudența sa constantă, secția

de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți, a reținut că pentru

conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act

administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analiza criticilor de

nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului

administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări

vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială

serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act

administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de

fapt și/sau de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu

privire la legalitatea unui act administrativ au fost reținute de Înalta Curte

ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu

depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții

legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ sau

modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului

administrativ.

Or, se constată că niciunul dintre argumentele

expuse de recurenta-reclamantă în fața instanței de fond sau în calea de atac a

recursului nu se circumscriu situațiilor reținute ca fiind de natură a crea o

îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Neîndeplinirea condiției referitoare

la existența cazului bine justificat în sensul în art. 2 alin. (1) lit. t) din

Legea nr. 554/2004, face de prisos analiza susținerilor reclamantei în privința

condiției prevenirii unei pagube iminente, atâta timp, așa cum s-a arătat

anterior, pentru a fi dispusă măsura provizorie de suspendare a executării

actului administrativ, este necesară îndeplinirea cumulativă a celor două

condiții prevăzute de art. 14 alin. (1) din aceeași lege.

adoptate în recurs.

Având în vedere considerentele

expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge

recursul, ca nefondat, neexistând motive de reformare a hotărârii atacate,

potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 304 sau art. 3041 C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de B.L.

împotriva sentinței civile nr. 22 din 16 ianuarie 2012 a Curții de Apel

Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 4 mai 2012.