ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1463/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamantul I.I. a

chemat în judecată pe pârâta A.N.V., solicitând suspendarea executării

Ordinului nr. 7261 din 2 august 2011 în condițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr.

554/2004.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că prin Ordinul nr. 7261 din 02 august 2011, a cărui

suspendare o solicită, s-a dispus începând cu data de 08 august 2011 încetarea

raporturilor de serviciu prin eliberarea din funcția publică teritorială de

execuție de controlor vamal grad profesional superior, gradația 5, clasa de

salarizare 32 la B.V.Z.L. Curtici, din cadrul D.J.A.O.V. Timișoara.

Reclamantul a arătat

că măsura eliberării din funcție este nelegală având în vedere că atât Ordinele

nr. 2406 și 2407 din 04 iulie 2011, cât și Ordinul nr. 7261 din 02 august 2011,

emis în baza acestor ordine, încalcă prevederile art. 115 alin. (6) din

Constituție, îi afectează reclamantului dreptul la muncă, la protecția socială

a muncii și la un nivel de trai decent, drepturi consfințite de art. 41 și art.

47 alin. (l) din Constituție.

Prin întâmpinarea

formulată în cauză pârâta A.N.V. a cerut respingerea cererii ca nefondată,

arătând că în speță nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Prin sentința civilă nr.

567 din 12 decembrie 2011 Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios

administrativ și fiscal, a respins cererea formulată de reclamantul I.I., în

contradictoriu cu pârâta A.N.V.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, faptul că prin Ordinul nr.

7261 din 2 august 2011 pârâta A.N.V a dispus, începând cu data de 8 august 2011,

că reclamantului îi încetează raportul de serviciu prin eliberare din funcția

publică teritorială de execuție de control vamal grad profesional superior,

gradația 5, clasa de salarizare 32 la B.V.Z.L. Curtici din cadrul D.R.A.O.V.

Timișoara, conform dispozițiilor art. 97 lit. c) și art. 99 alin. (1) lit. b), alin.

(3), alin. (5) din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici,

republicată (r2), cu modificările și completările ulterioare.

S-a reținut că, așa

cum rezultă din acțiune și din întâmpinarea pârâtei, reclamantul a fost efectiv

eliberat din funcția publică începând cu data de 8 august 2011, că în cauză

reclamantul a făcut dovada procedurii prealabile împotriva ordinului pârâtei și

a invocat motive de nelegalitate ale acestuia, aspect care se circumscrie

noțiunii de caz bine justificat.

În ceea ce privește cerința

legală legată de existența unei pagube iminente prin executarea actului

administrativ, instanța a reținut că în cauza de față nu este îndeplinită

această condiție legală, întrucât ordinul a fost pus deja în executare,

reclamantul fiind eliberat din funcția publică începând cu data de 08 august 2011,

astfel că nu mai există nici un prejudiciu iminent de înlăturat prin

suspendarea executării acestuia.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs reclamantul I.I., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În motivarea recursului

declarat se arată că soluția instanței, de respingere a cererii reclamantului,

este netemeinică și nelegală; că, în raport cu dispozițiile art. 14 alin. (1)

din Legea nr. 544/2004, obligativitatea sesizării autorității publice pentru

revocarea sau modificarea actului administrativ conform dispozițiilor art. 7 a

fost îndeplinită în prezenta pricină, prin depunerea la dosar a copiei

plângerii prealabile înregistrate sub nr. 47466 din 12 august 2011; că este

îndeplinită condiția cazului bine justificat în contextul în care îndoiala

serioasă cu privire la legalitatea ordinului a cărei suspendare s-a solicitat

este legată de nepublicarea în M. Of. și prin urmare lipsirea de efecte

juridice a Ordinelor nr. 2406 și nr. 2407 din 4 iulie 2011, împrejurare care

nici chiar sumar nu a fost examinată de instanță; că este îndeplinită și cea de

a treia condiție "prejudiciu material viitor și previzibil sau după caz, perturbarea

previzibila gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu

public", deoarece actul administrativ în litigiu determină o situație care

nu are justificare obiectivă și rezonabilă în sensul art. 14 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului, situația de fapt generată în urma emiterii

deciziei de concediere fiind de natură să creeze un dezechilibru între

interesul general și obligația protejării drepturilor fundamentale ale

reclamantului ca urmare a suprimării veniturilor salariale și a asigurărilor

sociale ca fiind o sarcină excesivă și disproporționată.

Recurentul arată că motivarea

instanței în privința lipsei prejudiciului iminent și a pagubei datorită

punerii deja în executare a ordinului, nu este justificată, deoarece urmare

suprimării veniturilor reclamantului efectele lipsei activității remunerate

produce prin efectele sale consecințe negative asupra subzistentei reclamantului

și a familiei sale.

Examinând

cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum

și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanța de control

judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304

sau art. 304

1

C. proc. civ., în vederea casării sau modificării

hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de

materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică

adecvată.

Suspendarea

executării actului administrativ este o măsură provizorie de protecție a

drepturilor și intereselor legitime ale subiectelor potențial vătămate prin

aplicarea actului, până la momentul la care instanța competentă va evalua

legalitatea acestuia.

Potrivit art. 14 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, „ în cazuri bine justificate și pentru prevenirea

unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității

publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana

vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării

actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond”.

Deci, art. 14 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004 impune, în acest scop, două condiții care trebuie

îndeplinite cumulativ, cazul bine justificat și iminența unei pagube, conform

definițiilor legale cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. ș) și t) din același act

normativ.

În cadrul cererii de

suspendare instanța este limitată la a cerceta, după verificarea condiției de

admisibilitate, dacă sunt îndeplinite cumulativ cerințele prevăzute de dispozițiile

art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și paguba

iminentă.

Îndeplinirea

condițiilor cazului bine justificat și a iminenței unei pagube sunt supuse

aprecierii judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenței dreptului,

pe baza circumstanțelor de fapt și de drept ale cauzei. Acestea trebuie să

ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate și să facă

verosimilă iminența producerii unei pagube în cazul particular supus evaluării.

Deci, în cadrul

cererii de suspendare, instanța nu va cerceta îndeplinirea condițiilor de

legalitate și oportunitate ale actului administrativ, această obligație

revenindu-i instanței de fond învestită cu soluționarea acțiunii în anulare.

Cazul bine justificat

este definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind o

împrejurare legată de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o

îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ.

Îndoiala serioasă

asupra legalității actului administrativ trebuie să rezulte cu ușurință în urma

unei cercetări sumare a aparenței dreptului, pentru că în cadrul procedurii

suspendării executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii,

nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.

În mod corect a

reținut instanța de fond că reclamantul a făcut dovada plângerii prealabile

împotriva ordinului pârâtei și a invocat motive de nelegalitate ale acestuia,

aspect care se circumscrie noțiunii de caz bine justificat, dar nu a îndeplinit

condiția existenței unei pagube iminente, întrucât ordinul a fost pus deja în

executare, reclamantul fiind eliberat din funcția publică începând cu data de

08 august 2011, astfel că nu mai exista nici un prejudiciu iminent de înlăturat

prin suspendarea executării acestuia.

„Paguba iminentă”,

cea de-a doua condiție cerută de lege pentru a se dispune suspendarea

executării unui act administrativ, este definită în art. 2 lit. ș) din Legea nr.

554/2004, republicată, ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau,

după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice

sau a unui serviciu public.

Cât privește

criticile referitoare la îndeplinirea condiției pagubei iminente, Înalta Curte

constată că argumentele reținute în sentința atacată sunt fondate, pentru că

paguba iminentă nu se prezumă, ci trebuie dovedită de persoana lezată, prin

probe concludente.

Pentru a se considera

îndeplinită această condiție nu se poate aprecia că măsura eliberării din

funcția de conducere, prin ea însăși, duce la producerea unei pagube iminente.

Reclamantul a făcut

referire la drepturile salariale și cele adiacente de care ar fi lipsit, dar,

în cazul în care acțiunea în anulare a actului va fi admisă, această problemă

va putea fi analizată în cadrul acelui litigiu.

Or, pentru a

înlătura, chiar și temporar, regula executării imediate și din oficiu a actelor

administrative, prin suspendarea acestora, instanța poate aprecia necesitatea

unei asemenea măsuri, doar prin raportare la probele administrate în cauză și

care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumției de

legalitate, fără a analiza pe fond conținutul actului administrativ, instanța

având posibilitatea, așa cum am arătat, să efectueze numai o cercetare sumară a

aparenței dreptului.

Recurentul -

reclamant nu a administrat nici un fel de probă de natură să formeze

convingerea instanței în sensul iminenței unei pagube materiale greu sau

imposibil de înlăturat ulterior, în cazul în care în final actul ar fi anulat,

astfel încât să se circumscrie caracterului de excepție al suspendării

executării actului administrativ, conform fizionomiei pe care legea în prezent

în vigoare o conferă acestei instituții juridice.

În concluzie, în

raport de cele reținute mai sus, instanța de fond a apreciat în mod corect că

nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, pentru a fi

admisă cererea de suspendare a actului administrativ în cauză.

Astfel

fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt

neîntemeiate și nu pot fi primite, iar hotărârea instanței de fond este

temeinică și legală.

În

consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art.

312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința

atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de I.I. împotriva sentinței civile nr. 567 din 12 decembrie 2011 a Curții de

Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 martie 2012.