ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2872/2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

în judecată

Prin cererea de chemare

în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, reclamantul R.M.D. a

chemat în judecată pe pârâta A.N.A.F. - A.N.V. (denumită în continuare, în cuprinsul

prezentei decizii, A.N.V.), solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța,

să dispună suspendarea efectelor ordinului A.N.V. din 02 august 2011 prin care a

fost eliberat din funcția publică teritorială de execuție de controlor vamal grad

profesional asistent, gradația 4, clasa de salarizare 23 la D.J.A.O.V. Arad din

cadrul D.R.A.O.V. Timișoara.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat următoarele:

Sunt întrunite condițiile

prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru admiterea cererii de suspendare

a efectelor ordinului contestat.

Susține reclamantul că

actul contestat a fost emis cu încălcarea dispozițiilor legale referitoare la condițiile

și modalitățile de reorganizare a activității autorității vamale prin reducerea

unor posturi, la încetarea raporturilor de serviciu, la ocuparea funcțiilor publice

din cadrul autorității vamale, precum și la desfășurarea, examenului de testare

profesională, care s-a desfășurat cu încălcarea prevederilor art. 6 alin. (3) din

anexa nr. 11 la ordinul din 04 iulie 2011 al președintelui A.N.A.F. și ale art.

57 alin. (4) din Legea nr. 188/1999, ale art. 38, art. 39, art. 51 alin. (2),

art. 52 alin. (10) și art. 56 alin. (1) din H.G. nr. 611/2008. Mai arată reclamantul

că ordinul nr. 2619 din 15 iulie 2011 al președintelui A.N.A.F. pentru constituirea

comisiilor de examen și de soluționare a contestațiilor a fost emis cu încălcarea

art. 25 din H.G. nr. 611/2008.

În ceea ce privește paguba

iminentă, în sensul art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, reclamantul

a arătat că, prin eliberarea din funcția publică, i s-a adus un real și important

prejudiciu material prin lipsirea de resursele financiare întreținerii sale și a

familiei.

de Curtea de Apel

Prin sentința nr. 11 din

9 ianuarie 2012, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal,

a respins cererea formulată de reclamantul R.M.D. ca nefondată.

Pentru a pronunța această

hotărâre, Curtea de Apel a reținut, în esență, că nu sunt îndeplinite condițiile

prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Măsura provizorie solicitată

de reclamant, pentru situațiile prezentate și criticate nu relevă existența în cauză

a unor cazuri bine justificate, ca împrejurări legate de starea de fapt și de drept,

care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului

administrativ, astfel cum se prevede în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Condițiile prevăzute de

art. 14 din Legea nr. 554/2004 nu se consideră a fi îndeplinite prin invocarea unor

argumente ce tind să demonstreze aparența de nelegalitate a actelor administrative

a căror executare se solicită a fi suspendată.

În cadrul procedurii de

soluționare a cererii de suspendare a executării actului administrativ, nu poate

fi prejudecat fondul litigiului, instanța având posibilitatea să efectueze numai

o cercetare sumară a aparenței dreptului.

Natura măsurii dispuse

prin actele contestate nu constituie prin ea însăși un caz bine justificat, iar

motivele de nelegalitate invocate de reclamant presupun cercetarea în profunzime

a fondului cauzei și nu se circumscriu condiției prevăzute de art. 14 din Legea

nr. 554/2004.

Aprecierile reclamantului

asupra nelegalității actelor reclamă administrarea de probe, nefiind evidentă vreo

îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ contestat doar în urma

examinării sumare a acestor înscrisuri în cauza de față.

Cu referire la ordinele

A.N.A.F. nr. 2406 din 04 iulie 2011 și nr. 2407 din 04 iulie 2011, păstrând și limita

controlului sumar, instanța a apreciat că îndeplinesc formalitățile impuse de Legea

nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

reclamantul R.M.D.

Î

mpotriva sentinței civile

nr. 11 din 9 ianuarie 2012 a Curții de Apel Timișoara, a declarat recurs reclamantul

R.M.D., în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

Prin criticile din recurs,

recurentul-reclamant susține că argumentele expuse în cererea de chemare în judecată

demonstrează îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004 referitoare la cazul bine justificat și prevenirea unei pagube iminente.

În acest sens, arată că ordinele A.N.A.F. din 04 iulie 2011 și din 04 iulie 2011

au fost emise cu încălcarea art. 96 și art. 100 alin. (4) din Legea nr. 188/1999,

ale art. 38 și art. 39 din H.G. nr. 611/2008.

Susține recurentul-reclamant

că soluția instanței de fond a fost pronunțată fără o minimă analiză a motivelor

invocate în cererea de chemare în judecată cu privire la îndeplinirea condițiilor

prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reieterând criticile de nelegalitate

ale celor două ordine ale A.N.A.F. pentru motivul că nu au fost publicate în M.

Of.

Recurentul-reclamant afirmă

că este îndeplinită și condiția referitoare la prevenirea unei pagube iminente,

întrucât, ca urmare a executării ordinului de eliberare din funcție, este lipsit

de mijloacele de subzistență, fiind privat de singura sursă de venit.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând cauza prin prisma

motivelor de recurs formulate în raport cu art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele

arătate în continuare.

de drept relevante

Conform celor expuse anterior,

reclamantul R.M.D. a învestit instanța, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004,

cu cerere de suspendare a executării

ordinului A.N.V. din 02 august 2011, prin care

s-a dispus că, începând cu data de 08.08.2011, îi încetează raportul de serviciu

prin eliberare din funcția publică teritorială de execuție, de controlor vamal grad

profesional asistent, gradația 4, clasa de salarizare 23 la D.J.A.O.V. Arad din

cadrul D.R.A.O.V. Timișoara,conform dispozițiilor art. 97 lit. c) și art. 99

alin. (1) lit. b), alin. (3) și alin. (5) din Legea nr. 188/1999.

Suspendarea executării

actului administrativ la cererea persoanei vătămate, reglementată în art. 14 din

Legea nr. 554/2004 pentru etapa procedurii prealabile administrative și în art.

15 din aceeași lege, pentru etapa judiciară de contestare a actului administrativ,

constituie un instrument procedural menit să asigure protecția juridică provizorie

a subiectelor de drept în privința cărora actul administrativ produce anumite efecte

juridice, până la evaluarea acestuia de către instanța de contencios administrativ

în cadrul acțiunii în anulare.

Această măsură de protecție,

care înlătură temporar efectul executoriu al actului administrativ, poate fi dispusă

numai dacă sunt îndeplinite cele două condiții prevăzute cumulativ de lege:

- cazul bine justificat,

definit în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind împrejurările

legate de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în

privința legalității actului administrativ;

- paguba iminentă, definită

de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 ca fiind prejudiciul material

viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării

unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Cazul bine justificat

și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale

fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua

decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și

de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil

între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească

și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Înalta Curte constată

că, în motivarea cererii de suspendare a executării ordinului contestat, reclamantul

a formulat critici cu privire la nelegalitatea actului în raport cu modalitatea

de desfășurare a examenului de testare profesională, realizată cu încălcarea dispozițiilor

menționate în cuprinsul prezentei decizii în partea referitoare la cererea de chemare

în judecată.

Prin hotărârea pronunțată,

instanța de fond a apreciat că este îndeplinită condiția existenței cazului bine

justificat luând în considerare criticile de nelegalitate formulate de reclamant,

pe care le-a apreciat ca relevând o îndoială serioasă în privința legalității actului

atacat.

Soluția pronunțată de

prima instanță și considerentele pe care s-a fundamentat aceasta nu sunt lipsite

de suport real, curtea de apel apreciind în mod corect că nu sunt îndeplinite condițiile

prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte constată

că susținerile reclamantului, apreciate ca atare de instanța de fond, prin care

se tinde a se face dovada aparenței de nelegalitate, respectiv a unei serioase îndoieli

în privința legalității actului, privesc în realitate aspecte de nelegalitate atât

ale ordinului, cât și ale actelor în temeiul și în aplicarea cărora acesta a fost

emis.

Or, atât analiza de legalitate

a ordinului contestat, cât și verificarea legalității actelor care au stat la baza

emiterii ordinului presupun o cercetare în fond a cauzei, care este de competența

instanței învestite cu acțiunea în anulare, iar nu de către instanța învestită în

procedura cererii de suspendare a executării reglementată de art. 14 și art. 15

din Legea nr. 554/2004.

În jurisprudența sa constantă,

secția de contencios administrativ și fiscal, a Înaltei Curți a reținut că pentru

conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ,

instanța nu trebuie să procedeze la analiza criticilor de nelegalitate pe care se

întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze

verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea

să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură

un act administrativ.

Astfel de împrejurări

vădite, de fapt și/sau de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă

cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reținute de Înalta Curte

ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea

competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate

neconstituționale, nemotivarea actului administrativ sau modificarea importantă

a actului administrativ în calea recursului administrativ.

Or, în cauză, se constată

că niciunul dintre argumentele expuse de reclamant în fața instanței de fond nu

se circumscrie situațiilor reținute ca fiind de natură a crea o îndoială serioasă

în privința legalității actului administrativ contestat.

Constatarea faptului că

nu este îndeplinită condiția referitoare la cazul bine justificat în sensul în

art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, face de prisos analiza susținerilor

referitoare la condiția prevenirii unei pagube iminente, atâta timp, așa cum s-a

arătat anterior, pentru a fi dispusă măsura provizorie de suspendare a executării

actului administrativ, este necesară îndeplinirea cumulativă a celor două condiții

prevăzute de art. 14 alin. (1) din aceeași lege.

adoptate în recurs

Având în vedere considerentele

expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1)

C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de R.M.D. , ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de R.M.D. împotriva sentinței nr. 11 din 9 ianuarie 2012 a Curții de Apel Timișoara,

secția de contencios administrativ și fiscal ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 iunie

2012.