Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 05.04.2012
inadmisibil

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1916/2012

HOTĂRÂRE
05.04.2012
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1916/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, reclamantul E.L. a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea Națională a Vămilor (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „ANV”), solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună suspendarea efectelor Ordinului ANV nr. 7002 din 2 august 2011 prin care a fost eliberat din funcția publică de execuție de controlor vamal grad profesional asistent, gradația 5, clasa de salarizare 43, la Biroul Vamal O. din cadrul Direcției Regionale pentru Accize și Operațiuni Vamale Galați. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat următoarele: Sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru admiterea cererii de suspendare a efectelor ordinului contestat.

Susține reclamantul că actul contestat a fost emis cu încălcarea dispozițiilor legale referitoare la condițiile și modalitățile de reorganizare a activității autorității vamale prin reducerea unor posturi, la încetarea raporturilor de serviciu, la ocuparea funcțiilor publice din cadrul autorității vamale, precum și la desfășurarea, examenului de testare profesională, care s-a desfășurat cu încălcarea prevederilor art. 6 alin. (3) din anexa nr. 11 la Ordinul nr. 2407 din 4 iulie 2011 al președintelui ANAF și ale art. 57 alin. (4) din Legea nr. 188/1999, ale art. 38, art. 39, art. 51 alin. (2), art. 52 alin. (10) și art. 56 alin. (1) din H.G. nr. 611/2008. Mai arată reclamantul că Ordinul nr. 2619 din 15 iulie 2011 al președintelui ANAF pentru constituirea comisiilor de examen și de soluționare a contestațiilor a fost emis cu încălcarea art. 25 din H.G.

nr. 611/2008. În ceea ce privește paguba iminentă, în sensul art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, reclamantul a arătat că, prin eliberarea din funcția publică, i s-a adus un real și important prejudiciu material prin lipsirea de resursele financiare întreținerii sale și a familiei. Prin Sentința civilă nr. 304/F/2011 din 13 octombrie 2011, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamantul E.L. și a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 7002 din 2 august 2011, până la soluționarea în fond a cauzei. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de apel a reținut, în esență, că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În privința cazului bine justificat, instanța a reținut că ordinul atacat este susceptibil de încălcarea unor dispoziții legale imperative, ca urmare a organizării unui examen de testare profesională, iar îndeplinirea condiției referitoare la prevenirea unei pagube iminente derivă din faptul că, odată cu încetarea raporturilor de muncă, reclamantului i–au fost sistate toate drepturile salariale, ceea îi afectează în mod evident posibilitățile de subzistență. Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de apel, a declarat recurs Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Galați în numele și pentru Autoritatea Națională a Vămilor în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 3041 C.proC. civ., susținând, în esență, că instanța de fond în mod greșit a reținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Sub aspectul condiției referitoare la existența cazului bine justificat, se susține că aparența de nelegalitate a ordinului contestat nu este dovedită de nepublicarea în M. Of. a Ordinelor nr. 2406 și nr. 2407 din 4 iulie 2011 și nu pot fi primite susținerile reclamantului în sensul că în motivarea ordinului în mod greșit se face referire la examen, iar nu la concurs, fiind respectate dispozițiile art. 99 alin. (5) și art. 100 alin. (1) și (3) din Legea nr. 188/1999. În același sens, se arată că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 56 și art. 57 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 și nici cele ale H.G. nr. 611/2008, deoarece în speță suntem în prezența unui proces de reorganizare, iar nu de ocupare a unei funcții publice prin una din modalitățile prevăzute de aceeași lege.

Mai arată recurentă-pârâtă că procesul de reorganizare a instituției a fost desfășurat cu respectarea dispozițiilor art. 7 alin. (5) din H.G. nr. 110/2009, ale Ordinelor ANAF nr. 2406 și nr. 2407 din 4 iulie 2011. Precizează recurentă-pârâtă că reclamantul nu s-a prezentat la examenul de testare profesională. În ceea ce privește paguba iminentă, se arată că nici această condiție nu este îndeplinită, întrucât reclamantul nu a dovedit iminența producerii pagubei invocate și sunt lipsite de relevanță simplele afirmații cuprinse în cererea de chemare în judecată. Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs formulate în raport cu art. 304 pct. 9 și art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de Autoritatea Națională a Vămilor este fondat pentru considerentele arătate în continuare.

Conform celor expuse anterior, reclamantul E.L. a învestit instanța, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu cerere de suspendare a executării Ordinului ANV nr. 7002 din 2 august 2011, prin care s-a dispus că, începând cu data de 8 august 2011, îi încetează raportul de serviciu prin eliberare din funcția publică de execuție de controlor vamal grad profesional asistent, gradația 5, clasa de salarizare 43, la Biroul Vamal O. din cadrul Direcției Regionale pentru Accize și Operațiuni Vamale Galați, conform dispozițiilor art. 97 lit. c) și art. 99 alin. (1) lit. b), alin. (3) și alin. (5) din Legea nr. 188/1999.

Suspendarea executării actului administrativ la cererea persoanei vătămate, reglementată în art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru etapa procedurii prealabile administrative și în art. 15 din aceeași lege, pentru etapa judiciară de contestare a actului administrativ, constituie un instrument procedural menit să asigure protecția juridică provizorie a subiectelor de drept în privința cărora actul administrativ produce anumite efecte juridice, până la evaluarea acestuia de către instanța de contencios administrativ în cadrul acțiunii în anulare.

Această măsură de protecție, care înlătură temporar efectul executoriu al actului administrativ, poate fi dispusă numai dacă sunt îndeplinite cele două condiții prevăzute cumulativ de lege: - cazul bine justificat, definit în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind împrejurările legate de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ; - paguba iminentă, definită de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate. Înalta Curte constată că, în motivarea cererii de suspendare a executării ordinului contestat, reclamantul a formulat critici cu privire la nelegalitatea actului în raport cu modalitatea de desfășurare a examenului de testare profesională, realizată cu încălcarea dispozițiilor menționate în cuprinsul prezentei decizii în partea referitoare la cererea de chemare în judecată.

Prin hotărârea pronunțată, instanța de fond a apreciat că este îndeplinită condiția existenței cazului bine justificat luând în considerare criticile de nelegalitate formulate de reclamant, pe care le-a apreciat ca relevând o îndoială serioasă în privința legalității actului atacat. Soluția pronunțată de prima instanță și considerentele pe care s-a fundamentat aceasta sunt lipsite însă de suport real, curtea de apel apreciind în mod greșit că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Înalta Curte constată că susținerile reclamantului, apreciate ca atare de instanța de fond, prin care se tinde a se face dovada aparenței de nelegalitate, respectiv a unei serioase îndoieli în privința legalității actului, privesc în realitate aspecte de nelegalitate atât ale ordinului, cât și ale actelor în temeiul și în aplicarea cărora acesta a fost emis.

Or, atât analiza de legalitate a ordinului contestat, cât și verificarea legalității actelor care au stat la baza emiterii ordinului presupun o cercetare în fond a cauzei, care este de competența instanței învestite cu acțiunea în anulare, iar nu de către instanța învestită în procedura cererii de suspendare a executării reglementată de art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004. În jurisprudența sa constantă, Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analiza criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt și/sau de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reținute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ sau modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ. Or, în cauză, se constată că niciunul dintre argumentele expuse de reclamant în fața instanței de fond nu se circumscrie situațiilor reținute ca fiind de natură a crea o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ contestat.

Constatarea faptului că nu este îndeplinită condiția referitoare la cazul bine justificat în sensul în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, face de prisos analiza susținerilor referitoare la condiția prevenirii unei pagube iminente, atâta timp, așa cum s-a arătat anterior, pentru a fi dispusă măsura provizorie de suspendare a executării actului administrativ, este necesară îndeplinirea cumulativă a celor două condiții prevăzute de art. 14 alin. (1) din aceeași lege. În ceea ce privește recursul declarat de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Galați în nume propriu, instanța urmează a-l respinge ca inadmisibil având în vedere că această parte nu a fost chemată în judecată prin cererea introductivă de instanță.

Într-o altă ipoteză, s-ar încălca principiul disponibilității părților asupra cadrului juridic al acțiunii, principiu care lasă la libera apreciere a reclamantului fixarea cadrului procesual și a limitelor cererii, inclusiv cu privire la persoanele cu care înțelege să își dispute obiectul procesului. Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de A.N.V. și va modifica sentința atacată în sensul respingerii cererii formulate de reclamantul E.L., ca neîntemeiată.

D E C I D E Admite recursul declarat de Autoritatea Națională a Vămilor împotriva Sentinței nr. 304/F din 13 octombrie 2011 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal. Casează sentința recurată și respinge cererea de suspendare formulată de reclamantul E.L., ca neîntemeiată. Respinge recursul declarat de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Galați împotriva aceleiași sentințe ca inadmisibil. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 aprilie 2012. Procesat de GGC - DG

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-03-29
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1684/2012
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, reclamantul R
ÎCCJ 2012-03-29
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1685/2012
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. 1. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, reclamanta I
ÎCCJ 2012-06-08
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2873/2012
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, reclamantu
ÎCCJ 2012-06-08
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2872/2012
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, reclamantu
ÎCCJ 2012-02-02
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 527/2012
milor a fost emis în condiții de nelegalitate și este de natură să-i producă în mod evident un prejudiciu material. În ce privește condiția existenței unui caz bine justificat, reclamanta a arătat că actul administrativ cu caracter individu
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă