ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2513/2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamantul

M.P. a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea Națională a Vămilor solicitând

suspendarea executării Ordinului nr. 7264 din 2 august 2011 emis de pârâtă până

la soluționarea instanței pe fond, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii reclamantul a

arătat că prin Ordinul nr. 7264 din 02 august 2011 a cărei suspendare se

solicită s-a dispus începând cu data de 08 august 2011 încetarea raporturilor

de serviciu prin eliberarea din funcția publică teritorială de execuție de

controlor vamal grad profesional superior, gradația 5, clasa de salarizare 32

la Biroul Vamal Zona Liberă Curtici din cadrul Direcției Județene pentru Accize

si Operațiuni Vamale Timișoara.

Prin sentința civilă nr. 29 din 17

ianuarie 2012 Curtea de Apel Timișoara, Secția contencios administrativ și

fiscal a respins cererea formulată de reclamantul M.P. în contradictoriu cu

pârâta Autoritatea Națională a Vămilor.

Pentru a pronunța această soluție

instanța de fond a reținut că reclamantul a fost eliberat din funcția publică

din cadrul D.J.A.O.V. Timișoara prin Ordinul nr. 7264 din 2 august 2011, măsura

fiind pusă în aplicare efectiv de pârâtă începând cu data de 8 august 2011 așa

cum se declară prin acțiune.

Potrivit art. 14 raportat la art. 15

din Legea nr. 554/2004: „În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei

pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7 a autorității publice

care a emis actul administrativ sau a autorității ierarhic superioare, persoana

vătămata poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării

actului administrativ”.

Prin cerere, reclamantul a invocat

motive de nelegalitate ale Ordinului nr. 7264 din 2 august 2011, în raport cu

dispozițiile Legii nr. 188/1999 sau că acesta s-a emis în baza unui act

administrativ nepublicat în M. Of., ceea ce cade sub incidența prevederilor art.

2 alin. (1) lit. z) din Legea nr. 554/2004, făcând dovada procedurii

prealabile.

Privitor la cerința legală legată de

existența unei pagube iminente prin executarea actului administrativ, Curtea de

apel a reținut că art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 definește

noțiunea de mai sus ca un prejudiciu material viitor și previzibil, sau, după

caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice.

Doar un prejudiciu iminent este unul

care urmează a se produce într-un viitor foarte apropiat și care nu poate fi

înlăturat decât prin suspendarea executării unui act administrativ, deci

iminența vizează o situație de fapt în care actul de autoritate încă nu și-a

produs efectele, iar dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

reprezintă o contracarare legală a realizării acestora.

În cauză nu este îndeplinită această

condiție legală întrucât Ordinul nr. 7264 din 2 august 2011 a fost pus deja în

executare, reclamantul fiind eliberat din funcția publică începând cu data de 8

august 2011, așa cum însuși reclamantul a precizat prin cerere, astfel că nu

mai există nici un prejudiciu iminent de înlăturat prin suspendarea acestuia.

Împotriva hotărârii instanței de fond,

reclamantul M.P. a declarat recurs, criticând-o pentru neegalitate și

netemeinicie.

În motivarea recursului se arată că suspendarea

executării actelor administrative, trebuie considerată ca fiind, în realitate

un eficient instrument procedural aflat la îndemâna autorității emitente sau a

instanței de judecata fiind echitabil că atât timp cât autoritatea publică sau

judecătorul se află în proces de evaluare, acesta să nu își producă efecte

asupra celor vizați.

Posibilitatea suspendării actelor

administrative este consacrată și în documentele emise de organismele

internaționale în condiții similare cu reglementarea cuprinsă în Legea nr. 544/2004.

Astfel, recomandarea nr. R/89/8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de

Miniștrii al Consiliului Europei privitoare la protecția jurisdicțională

provizorie în materie administrativă prevede, ca principiu, tocmai

posibilitatea conferită celui ce se consideră vătămat de a solicita suspendarea

executării unui act administrativ, suspendare pe care instanța o va acorda

atunci când, în raport de ansamblul circumstanțelor și intereselor, se

apreciază că executarea actului administrativ va fi de natură a crea pagube

semnificative, dificil de reparat.

Recurentul consideră este îndeplinită

condiția cazului bine justificat în contextul în care îndoiala serioasă cu

privire la legalitatea ordinului a cărei suspendare a solicitat-o este legată

de nepublicarea în M. Of. și prin urmare lipsirea de efecte juridice a

Ordinelor nr. 2406 si 2407 din 4 iulie 2011, împrejurare care a fost examinată

de instanță, însă în mod eronat s-a reținut că acestea sunt acte cu caracter

individual și nu acte cu caracter normativ, astfel că nu era necesară

publicarea lor în M. Of.

Se mai arată că Ordinele 2406 și

2407 au fost emise la 4 iulie 2011, de președintele cu rang de secretar de stat

al Agenției Naționale de Administrare Fiscala, S.B., prin acest ordin s-a

aprobat structura organizatorică a aparatului central al Autorității Naționale

a Vămilor, și structurile organizatorice ale direcțiilor regionale pentru

accize și operațiuni vamale și direcțiilor județene și a municipiului București”.

Caracterul de act normativ este

determinat de împrejurarea că acesta reglementează structurile organizatorice

ale aparatului central, ale direcțiilor regionale pentru accize și operațiuni

vamale și ale direcțiilor județene pentru accize și operațiuni vamale, statul

de funcții al aparatului central al A.N.V., statele de funcții ale direcțiilor

regionale pentru accize și operațiuni vamale, direcțiilor județene și a Municipiului

București, numărul maxim de posturi și de posturi de conducere.

Prin urmare fiind susceptibil să se

aplice unui număr indefinit de situații, ordinele sunt acte cu caracter

normative și nu individual.

Fiind acte normative emise de

Agenția Națională de Administrare Fiscal, instituție centrală, se impunea

publicarea lor în M. Of. Partea I, în vederea intrării lor în vigoare, conform art.

10 alin. (1),din Legea 24/2000.

Recurentul consideră că și cea de a

treia condiție „prejudiciu material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea

previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu

public” este îndeplinită, actul administrativ în litigiu determină o situație

care nu are justificare obiectivă și rezonabilă în sensul art. 14 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului, situația de fapt generată în urma emiterii

deciziei de concediere fiind de natură se creeze un dezechilibru între

interesul general și obligația protejării drepturilor fundamentale ale

reclamantului ca urmare a suprimării veniturilor salariate și a asigurărilor

sociale ca fiind o sarcină excesivă și disproporționată.

De asdemenea, recurentul susține că

motivarea instanței în privința lipsei prejudiciului iminent și a pagubei

datorită punerii deja în executare a ordinului, nu este justificată, urmare

suprimării veniturilor sale, lipsa activității remunerate produce prin efectele

sale consecințe negative asupra subzistenței lui și a familiei.

Examinând cauza și sentința atacată,

în raport de actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile legale incidente,

inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul

este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Actul administrativ unilateral cu

caracter individual se bucură de prezumția de legalitate, fiind el însuși titlu

executoriu.

Suspendarea actului administrativ,

ca operațiune juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestuia

reprezintă o situație de excepție de la regula executării din oficiu și ea se

poate dispune numai dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004 „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube

iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a

emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să

ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului

administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. În cazul în

care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anulare a actului în termen de

60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate”.

Prin urmare, legea impune

următoarele condiții pentru a se dispune suspendarea executării în condițiile art.

15 rap. la art. 14 din Legea nr. 554/2004:

- să se ceară suspendarea executării

unui act administrativ unilateral;

- să se facă dovada că s-a formulat

plângerea prealabilă;

- să se facă dovada existenței

„cazului bine justificat”;

- să se facă dovada „pagubei

iminente”.

Primele două condiții sunt

îndeplinite pentru că se solicită suspendarea unui act administrativ unilateral

și s-a formulat plângere prealabilă.

„Cazul bine justificat” este

definit în art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind împrejurările legate

de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă

în privința legalității actului administrativ.

Prin urmare, condiția existenței

unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se regăsesc

argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului

administrativ aflat în litigiu.

Altfel spus, pentru a interveni

suspendarea executării unui act administrativ, trebuie să existe un indiciu

temeinic de nelegalitate.

În cadrul cererii de suspendare

instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe

care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci

trebuie să se limiteze numai la împrejurări de fapt sau/și de drept care

creează o îndoială puternică asupra prezumției de legalitate de care se bucură

actul administrativ, or asemenea împrejurări nu au fost invocate de reclamantă

pentru a se considera îndeplinită condiția „cazului bine justificat”.

„Paguba iminentă”, o altă condiție

ce trebuie îndeplinită cumulativ pentru a se dispune suspendarea executării

unui act administrativ este definită în art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004,

republicată, ca fiind „prejudiciul material, viitor și previzibil sau, după

caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării autorității publice sau a

unui serviciu public”.

Și în privința acestei condiții,

susținerile sunt nefondate.

Recurentul-reclamant a invocat numai

pierderi de natură financiară, dar prejudiciile cauzate de emiterea ordinului a

cărui suspendare se solicită, dacă acesta va fi anulat, vor fi analizate de

către instanța investită cu soluționarea acțiunii în anulare.

În cadrul cererii de suspendare se

analizează numai prejudiciul material, viitor și previzibil și care nu ar putea

fi recuperat, or, în cazul anulării actului administrativ, instanța va obliga

și la recuperarea prejudiciilor cauzate.

Recurentul a invocat, în sprijinul

admiterii cererii de suspendare și Recomandarea (89)/8 a Comitetului de

Miniștri, însă, trebuie avut în vedere faptul că aceasta vizează sistemul de

protecție care poate fi acordat luând în considerare interesele relevante,

respectiv ale societății, ale destinatarului actului și ale terțelor persoane.

Înalta Curte constată că nici

motivul de recurs privind nepublicarea ordinelor în M. Of. nu poate fi primit.

Modul de intrare în vigoare a unui

act normativ este reglementat în cuprinsul art. 11 din Legea nr. 24/2000.

Sancțiunea care se aplică în cazul nepublicării actelor normative este

inopozabilitatea acestora, evident cu excepțiile prevăzute în această lege, sau

în alte legi cu caracter special.

Instanța de contencios administrativ

nu are competența de a constata existența unei stări de fapt, ci ea se pronunță

așa cum s-a precizat mai sus asupra legalității unui act administrativ,

respectiv în sensul verificării respectării condițiilor de legalitate a

actului, adică al conformității acestuia cu actul normativ cu forță juridică

superioară, în baza căruia a fost emis.

Astfel fiind, Înalta Curte constată

că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate, iar instanța de fond

a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, pe care o va menține.

În consecință, pentru considerentele

arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Mot

Petru, împotriva sentinței civile nr. 29 din 17 ianuarie 2012 a Curții de Apel

Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 22 mai 2012.