ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2513/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamantul M.P. a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea Națională a Vămilor solicitând suspendarea executării Ordinului nr. 7264 din 2 august 2011 emis de pârâtă până la soluționarea instanței pe fond, cu cheltuieli de judecată. În motivarea cererii reclamantul a arătat că prin Ordinul nr. 7264 din 02 august 2011 a cărei suspendare se solicită s-a dispus începând cu data de 08 august 2011 încetarea raporturilor de serviciu prin eliberarea din funcția publică teritorială de execuție de controlor vamal grad profesional superior, gradația 5, clasa de salarizare 32 la Biroul Vamal Zona Liberă Curtici din cadrul Direcției Județene pentru Accize si Operațiuni Vamale Timișoara.

Prin sentința civilă nr. 29 din 17 ianuarie 2012 Curtea de Apel Timișoara, Secția contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamantul M.P. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională a Vămilor. Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că reclamantul a fost eliberat din funcția publică din cadrul D.J.A.O.V. Timișoara prin Ordinul nr. 7264 din 2 august 2011, măsura fiind pusă în aplicare efectiv de pârâtă începând cu data de 8 august 2011 așa cum se declară prin acțiune. Potrivit art. 14 raportat la art. 15 din Legea nr. 554/2004: „În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul administrativ sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămata poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ”.

Prin cerere, reclamantul a invocat motive de nelegalitate ale Ordinului nr. 7264 din 2 august 2011, în raport cu dispozițiile Legii nr. 188/1999 sau că acesta s-a emis în baza unui act administrativ nepublicat în M. Of., ceea ce cade sub incidența prevederilor art. 2 alin. (1) lit. z) din Legea nr. 554/2004, făcând dovada procedurii prealabile. Privitor la cerința legală legată de existența unei pagube iminente prin executarea actului administrativ, Curtea de apel a reținut că art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 definește noțiunea de mai sus ca un prejudiciu material viitor și previzibil, sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice.

Doar un prejudiciu iminent este unul care urmează a se produce într-un viitor foarte apropiat și care nu poate fi înlăturat decât prin suspendarea executării unui act administrativ, deci iminența vizează o situație de fapt în care actul de autoritate încă nu și-a produs efectele, iar dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 reprezintă o contracarare legală a realizării acestora. În cauză nu este îndeplinită această condiție legală întrucât Ordinul nr. 7264 din 2 august 2011 a fost pus deja în executare, reclamantul fiind eliberat din funcția publică începând cu data de 8 august 2011, așa cum însuși reclamantul a precizat prin cerere, astfel că nu mai există nici un prejudiciu iminent de înlăturat prin suspendarea acestuia.

Împotriva hotărârii instanței de fond, reclamantul M.P. a declarat recurs, criticând-o pentru neegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului se arată că suspendarea executării actelor administrative, trebuie considerată ca fiind, în realitate un eficient instrument procedural aflat la îndemâna autorității emitente sau a instanței de judecata fiind echitabil că atât timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află în proces de evaluare, acesta să nu își producă efecte asupra celor vizați. Posibilitatea suspendării actelor administrative este consacrată și în documentele emise de organismele internaționale în condiții similare cu reglementarea cuprinsă în Legea nr. 544/2004.

Astfel, recomandarea nr. R/89/8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniștrii al Consiliului Europei privitoare la protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă prevede, ca principiu, tocmai posibilitatea conferită celui ce se consideră vătămat de a solicita suspendarea executării unui act administrativ, suspendare pe care instanța o va acorda atunci când, în raport de ansamblul circumstanțelor și intereselor, se apreciază că executarea actului administrativ va fi de natură a crea pagube semnificative, dificil de reparat. Recurentul consideră este îndeplinită condiția cazului bine justificat în contextul în care îndoiala serioasă cu privire la legalitatea ordinului a cărei suspendare a solicitat-o este legată de nepublicarea în M. Of.

și prin urmare lipsirea de efecte juridice a Ordinelor nr. 2406 si 2407 din 4 iulie 2011, împrejurare care a fost examinată de instanță, însă în mod eronat s-a reținut că acestea sunt acte cu caracter individual și nu acte cu caracter normativ, astfel că nu era necesară publicarea lor în M. Of. Se mai arată că Ordinele 2406 și 2407 au fost emise la 4 iulie 2011, de președintele cu rang de secretar de stat al Agenției Naționale de Administrare Fiscala, S.B., prin acest ordin s-a aprobat structura organizatorică a aparatului central al Autorității Naționale a Vămilor, și structurile organizatorice ale direcțiilor regionale pentru accize și operațiuni vamale și direcțiilor județene și a municipiului București”.

Caracterul de act normativ este determinat de împrejurarea că acesta reglementează structurile organizatorice ale aparatului central, ale direcțiilor regionale pentru accize și operațiuni vamale și ale direcțiilor județene pentru accize și operațiuni vamale, statul de funcții al aparatului central al A.N.V., statele de funcții ale direcțiilor regionale pentru accize și operațiuni vamale, direcțiilor județene și a Municipiului București, numărul maxim de posturi și de posturi de conducere. Prin urmare fiind susceptibil să se aplice unui număr indefinit de situații, ordinele sunt acte cu caracter normative și nu individual. Fiind acte normative emise de Agenția Națională de Administrare Fiscal, instituție centrală, se impunea publicarea lor în M. Of.

Partea I, în vederea intrării lor în vigoare, conform art. 10 alin. (1),din Legea 24/2000. Recurentul consideră că și cea de a treia condiție „prejudiciu material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public” este îndeplinită, actul administrativ în litigiu determină o situație care nu are justificare obiectivă și rezonabilă în sensul art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, situația de fapt generată în urma emiterii deciziei de concediere fiind de natură se creeze un dezechilibru între interesul general și obligația protejării drepturilor fundamentale ale reclamantului ca urmare a suprimării veniturilor salariate și a asigurărilor sociale ca fiind o sarcină excesivă și disproporționată.

De asdemenea, recurentul susține că motivarea instanței în privința lipsei prejudiciului iminent și a pagubei datorită punerii deja în executare a ordinului, nu este justificată, urmare suprimării veniturilor sale, lipsa activității remunerate produce prin efectele sale consecințe negative asupra subzistenței lui și a familiei. Examinând cauza și sentința atacată, în raport de actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Actul administrativ unilateral cu caracter individual se bucură de prezumția de legalitate, fiind el însuși titlu executoriu.

Suspendarea actului administrativ, ca operațiune juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestuia reprezintă o situație de excepție de la regula executării din oficiu și ea se poate dispune numai dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege. Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anulare a actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate”.

Prin urmare, legea impune următoarele condiții pentru a se dispune suspendarea executării în condițiile art. 15 rap. la art. 14 din Legea nr. 554/2004: - să se ceară suspendarea executării unui act administrativ unilateral; - să se facă dovada că s-a formulat plângerea prealabilă; - să se facă dovada existenței „cazului bine justificat”; - să se facă dovada „pagubei iminente”. Primele două condiții sunt îndeplinite pentru că se solicită suspendarea unui act administrativ unilateral și s-a formulat plângere prealabilă. „Cazul bine justificat” este definit în art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind împrejurările legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Prin urmare, condiția existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu. Altfel spus, pentru a interveni suspendarea executării unui act administrativ, trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate. În cadrul cererii de suspendare instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să se limiteze numai la împrejurări de fapt sau/și de drept care creează o îndoială puternică asupra prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ, or asemenea împrejurări nu au fost invocate de reclamantă pentru a se considera îndeplinită condiția „cazului bine justificat”.

„Paguba iminentă”, o altă condiție ce trebuie îndeplinită cumulativ pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ este definită în art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004, republicată, ca fiind „prejudiciul material, viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării autorității publice sau a unui serviciu public”. Și în privința acestei condiții, susținerile sunt nefondate. Recurentul-reclamant a invocat numai pierderi de natură financiară, dar prejudiciile cauzate de emiterea ordinului a cărui suspendare se solicită, dacă acesta va fi anulat, vor fi analizate de către instanța investită cu soluționarea acțiunii în anulare. În cadrul cererii de suspendare se analizează numai prejudiciul material, viitor și previzibil și care nu ar putea fi recuperat, or, în cazul anulării actului administrativ, instanța va obliga și la recuperarea prejudiciilor cauzate.

Recurentul a invocat, în sprijinul admiterii cererii de suspendare și Recomandarea (89)/8 a Comitetului de Miniștri, însă, trebuie avut în vedere faptul că aceasta vizează sistemul de protecție care poate fi acordat luând în considerare interesele relevante, respectiv ale societății, ale destinatarului actului și ale terțelor persoane. Înalta Curte constată că nici motivul de recurs privind nepublicarea ordinelor în M. Of. nu poate fi primit. Modul de intrare în vigoare a unui act normativ este reglementat în cuprinsul art. 11 din Legea nr. 24/2000. Sancțiunea care se aplică în cazul nepublicării actelor normative este inopozabilitatea acestora, evident cu excepțiile prevăzute în această lege, sau în alte legi cu caracter special.

Instanța de contencios administrativ nu are competența de a constata existența unei stări de fapt, ci ea se pronunță așa cum s-a precizat mai sus asupra legalității unui act administrativ, respectiv în sensul verificării respectării condițiilor de legalitate a actului, adică al conformității acestuia cu actul normativ cu forță juridică superioară, în baza căruia a fost emis. Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, pe care o va menține. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Mot Petru, împotriva sentinței civile nr. 29 din 17 ianuarie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 22 mai 2012.