ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4917/2012
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4917/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursurilor
de față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Procedura în primă instanță
Prin Cererea înregistrată pe rolul Curții de
Apel Constanța, reclamantul R.G. a solicitat, în contradictoriu cu Agenția
Națională de Administrare Fiscală și Autoritatea Națională a Vămilor,
suspendarea executării:
- Ordinului
Președintelui ANAF nr. 2406 din 4 iulie 2011;
- Ordinului
Președintelui ANAF nr. 2407 din 4 iulie 2011;
- Preavizului nr.
38762 din 5 iulie 2011 emis Autoritatea Națională a Vămilor;
- rezultatelor
examenului de testare profesională;
- Ordinului nr. 7417
din 2 august 2011 emis Autoritatea Națională a Vămilor,
până la rămânerea
definitivă a cererii în anulare formulată împotriva acestora.
În motivarea cererii,
reclamantul a arătat în esență, că a îndeplinit funcția publică teritorială de
controlor vamal grad profesional principal la Biroul Vamal Constanța Sud, iar
prin actul administrativ intitulat "preaviz" nr. 38762 din 5 iulie
2011, emis Autoritatea Națională a Vămilor i s-a comunicat acordarea unui
preaviz de 30 de zile calendaristice începând cu data emiterii acestuia, având
în vedere faptul că funcția publică pe care o ocupă a fost supusă reorganizării
în baza Ordinului 2406/2011.
A mai arătat
reclamantul că în mod nelegal s-a menționat în Preavizul nr. 38762 din 5 iulie
2011 ca postul ocupat de el se reorganizează începând cu data de 8 august 2011,
în condițiile în care prin Ordinul nr. 2406/2011 s-a aprobat noua structură
organizatorică a Autorității Naționale a Vămilor, iar examinarea în vederea
ocupării posturilor reorganizate s-a realizat în perioada 18 - 29 iulie 2011.
De asemenea, s-a
arătat că la data de 19 iulie 2011, reclamantul a susținut proba scrisă, ocazie
cu care a obținut un punctaj de 84 de puncte, punctaj care depășea baremul
impus prin Ordinul nr. 2407/2011 și în care stabilea că pentru funcțiile de
execuție este necesar un punctaj minim de 50 de puncte, iar la data de 26 iulie
2011, a susținut proba cu interviu la care a obținut un punctaj de 45 de
puncte, fiind declarat respins.
Urmare a respingerii contestației,
la data de 2 august 2011 a fost emis Ordinul 7417, în temeiul căruia i-a
încetat raportul de serviciu prin eliberarea din funcția publică teritorială de
execuție, respectiv aceea de inspector grad profesional principal, la Biroul
Vamal Constanța Sud.
Prin întâmpinare,
pârâta A.N.A.F. a invocat excepția lipsei de obiect a cererii de suspendare a
Ordinelor 2406 și 2407 din 4 iulie 2011 emise de Președintele A.N.A.F.,
întrucât și-au produs efectele, pe fond solicitând respingerea cererii de suspendare,
întrucât nu sunt îndeplinite cerințele art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Pârâta A.N.V., prin
întâmpinare, a invocat excepția lipsei de obiect în ceea ce privește
suspendarea Preavizului nr. 38762/2011, întrucât și-a produs efectele, iar pe
de altă parte excepția inadmisibilității, întrucât acesta nu este un act
administrativ în accepțiunea Legii nr. 554/2004.
De asemenea, a
invocat și excepția lipsei de obiect și inadmisibilitatea cererii de suspendare
a executării rezultatului examenului de testare profesională din aceleași
considerente mai sus arătate, pe fond solicitând respingerea cererii de
suspendare.
Hotărârea Curții
de apel
Prin Sentința nr. 414
din 28 noiembrie 2011, Curtea de Apel Constanța a respins atât excepția lipsei
de obiect a cererii de suspendare a Ordinelor 2406 din 4 iulie 2011 și 2407 din
4 iulie 2011 emise de Președintele A.N.A.F., ca nefondată, cât și excepția
lipsei de obiect și a inadmisibilității cererii de suspendare a executării
rezultatului examenului de testare profesională, ca nefondate.
Totodată, Curtea de
apel a admis excepția inadmisibilității cererii de suspendare a executării
Preavizului 38762 din 5 iulie 2011 și a respins cererea de suspendare a
executării Preavizului 38762 din 5 iulie 2011, promovată de reclamantul R.G.,
în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională a Vămilor și Agenția
Națională de Administrare Fiscală
De asemenea, Curtea
de apel a respins cererea de suspendare a executării Ordinelor 2406 din 4 iulie
2011 și 2407 din 4 iulie 2011 emise de Președintele A.N.A.F. și a rezultatului
examenului de testare profesională și a admis cererea de suspendare a
executării Ordinului nr. 7417 din 2 august 2011 emis de vicepreședintele
A.N.V., dispunând suspendarea executării Ordinului nr. 7417 din 2 august 2011
emis de vicepreședintele A.N.V. până la pronunțarea instanței de fond.
Pentru a hotărî
astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că excepția lipsei de obiect a
cererii de suspendare a executării rezultatului examenului și a celor două
ordine emise de Președintele ANAF este nefondată, neavând relevanță dacă
acestea au fost sau nu puse în executare.
Referitor la excepția
inadmisibilității cererii de suspendare a executării Preavizului nr.
38762/2011, prima instanță a constatat că aceasta este fondată, apreciind că
acest act nu poate fi supus controlului de legalitate în procedura prevăzută de
Legea nr. 554/2004 întrucât nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru
a fi încadrat în categoria actelor administrative așa cum sunt ele definite la
art. 2 alin. (1) lit. c) din lege.
S-a arătat în
considerentele sentinței atacate că în ceea ce privește cererea de suspendare a
Ordinele 2406 - 2407/2011 și rezultatul examenului de testare, nu sunt
îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, iar
motivele de nelegalitate invocate de reclamant presupun cercetarea în
profunzime a fondului cauzei.
În ceea ce privește
Ordinul nr. 7417 din 2 august 2011, judecătorul fondului a apreciat că
încetarea raportului de serviciu prin eliberarea din funcție a contestatorului
creează o serioasă îndoială în privința măsurilor dispuse, întrucât nu s-a
acordat un preaviz în conformitate cu dispozițiile legale și nici nu se poate
susține ca au fost respectate dispozițiile art. 99 pct. 6 din Legea nr. 188/1999.
Cu privire la cea de
a doua condiție, prevederile de art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanța de
fond a reținut că și aceasta este îndeplinită, întrucât prin executarea
Ordinului nr. 7417 din 2 august 2011, reclamantul a fost lipsit de veniturile
necesare întreținerii sale în condițiile în care nu a avut posibilitatea
efectiva de a-și găsi un alt loc de muncă.
Recursurile
declarate în cauză
Împotriva sentinței
Curții de apel au declarat recurs Autoritatea Națională a Vămilor prin Direcția
Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Constanța și de Agenția Națională
de Administrare Fiscală, criticând sentința pentru nelegalitate și
netemeinicie, pentru următoarele motive:
Recurenta-pârâtă
Autoritatea Națională a Vămilor prin Direcția Regională pentru Accize și
Operațiuni Vamale Constanța a arătat, în esență, că prima instanță a
interpretat și aplicat greșit prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr.
554/2004, apreciind fără temei că în cauză sunt îndeplinite cumulativ cele două
condiții impuse prin această normă juridică.
Prin cererea de
recurs, pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală a solicitat admiterea
excepției lipsei calității sale procesuale pasive, precizând că Ordinul nr.
7417/2011 este emis de Autoritatea Națională a Vămilor.
Pe fondul cauzei,
recurenta a criticat hotărârea atacată, precizând că în speță, nu sunt
îndeplinite condițiile suspendării executării actului administrativ.
II. Decizia instanței
de recurs
Analizând sentința
atacată atât prin prisma criticilor formulate de recurentă, văzând și
dispozițiile art. 304
1
C. proc. civ., Înalta Curte constată că
recursurile sunt fondate.
Argumente de fapt
și de drept relevante
Așa cum s-a arătat și
în expunerea rezumativă prezentată la pct. 1 al acestor considerente, actul
administrativ vizat de cererea de suspendare este constituite de Ordinului nr.
7417 din 2 august 2011 în temeiul căruia i-a încetat raportul de serviciu prin
eliberarea din funcția publică teritorială de execuție de controlor vamal, grad
profesional principal din cadrul Direcției Regionale pentru Accize și
Operațiuni Vamale Constanța.
Este incontestabil
faptul că suspendarea executării actului administrativ, care se circumscrie
noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor
până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea lui,
constituie o măsură de excepție, presupunând dovedirea efectivă a unor
împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, pe baza
cărora să se poată reține îndeplinirea cumulativă a celor două condiții
prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și
iminența pagubei, astfel cum sunt definite prin art. 2 lit. ș) și t) din
aceeași lege.
Potrivit art. 14 din
Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube
iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a
emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să
ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului
administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.
Prin Sentința nr. 273
din 5 iunie 2012 pronunțată în Dosarul nr. 21/36/2012, Curtea de Apel Constanța
a respins ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantul R.G., în
contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională a Vămilor și Agenția Națională
de Administrare Fiscală, având ca obiect anularea Ordinelor Președintelui
Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 2406 din 4 iulie 2011 și 2407
din 4 iulie 2011, a Preavizului nr. 38762 din 5 iulie 2011, a rezultatelor
examenului de testare profesionala, precum și a Ordinului nr. 7417 din 2 august
2011 al Autorității Naționale a Vămilor.
Înalta Curte, având
în vedere că cererea de suspendare a fost formulată în temeiul art. 14 din
Legea nr. 554/2004, potrivit căreia instanța poate dispune suspendarea
executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond,
constată că recursurile sunt fondate, întrucât instanța de fond s-a pronunțat
în sensul respingerii cererii de anulare a ordinului suspendat.
Temeiul legal al
soluției instanței de recurs
În consecință, pentru
considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C.
proc. civ. Înalta Curte va admite recursurile și va respinge cererea de
suspendare, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile
declarate de Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția Regională pentru Accize
și Operațiuni Vamale și Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva
Sentinței nr. 414/CA din 28 noiembrie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția a
II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Modifică sentința
recurată și respinge cererea de suspendare ca neîntemeiată.
Menține celelalte
dispoziții ale sentinței atacate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi, 22 noiembrie 2012.
Procesat de GGC - LM