ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 951/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 951/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată reclamantul Z.G.E. a

chemat în judecată pe pârâții Autoritatea Națională a Vămilor București,

Agenția Națională de Administrare Fiscală București, solicitând suspendarea

executării următoarele acte:

- Ordinelor Președintelui

ANAF nr. 2406, 2407 din 04 iulie 2011;

- Preavizului nr.

38603 din 05 iulie 2011;

- rezultatelor

examenului de testare profesională;

- Ordinului nr. 7427

din 02 august 2011 prin care i s-a adus la cunoștință eliberarea din funcția

publică teritorială de execuție de controlor vamal asistent, până la

soluționarea plângerii prealabile formulate împotriva acestor acte

administrative, respectiv până la rămânerea definitivă a cererii în anulare

formulate împotriva acestora.

Reclamantul a arătat

că a îndeplinit funcția publică teritorială de execuție de inspector grad

profesional principal la Compartimentul de Inspecție Mărfuri Accizate din

cadrul Direcției Regionale Vamale Constanța.

Prin actul

administrativ intitulat "preaviz" nr. 38603 din 05 iulie 2011 emis de

Autoritatea Națională a Vămilor i s-a comunicat acordarea unui preaviz de 30 de

zile calendaristice începând cu data emiterii acestuia, având în vedere faptul

că funcția publică pe care o ocupa a fost supusă reorganizării în baza

Ordinului nr. 2406/2011.

De asemenea, în acest

"preaviz" s-a menționat că funcția publică de execuție pe care o

ocupa este vacantă și că poate să opteze pentru ocuparea aceleiași funcții

urmând a susține un examen în baza opțiunii formulate care trebuia transmisă în

scris până la data de 12 iulie 2011.

Conform Ordinului

Președintelui ANAF nr. 2407 din 04 iulie 2011 s-a dispus ca examinarea

candidaților care depășeau numărul posturilor vacante să se facă în perioada 18

- 29 iulie 2011.

Întrucât era pus în

situația de a ocupa prin examen un post pe care deja îl ocupa și ale cărui

atribuții deja le exercita a formulat opțiunea de a ocupa postul de inspector

grad profesional principal la Serviciul Antifraudă Fiscală și Vamală, post

supus reorganizării. Conform prevederilor Ordinului nr. 2407/2011 s-a stabilit

că în situația în care mai multe persoane optează pentru aceeași funcție

publică de conducere sau de execuție vacantă se organizează examen de testare

profesională.

Pârâta Agenția

Națională de Administrare Fiscală a depus la dosar întâmpinare prin care a

arătat că cererea de suspendare a Ordinelor nr. 2406 din 04 iulie 2011 și nr.

2407 din 04 iulie 2011 a rămas fără obiect deoarece începând cu data de 08

august 2011 și-au produs efectele.

Pe fondul cererii de

suspendare a solicitat să se constate că nu sunt îndeplinite cumulativ

condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind

contenciosul administrativ.

Pârâta DRAOV

Constanța în numele și pe seama ANV București, a depus la dosar întâmpinare

prin care a invocat pe cale de excepție lipsa calității procesuale pasive a

Autorității Naționale a Vămilor în ceea ce privește capătul de cerere privind

suspendarea executării și a efectelor Ordinelor Președintelui ANAF nr. 2406 din

04 iulie 2011 și nr. 2407 din 04 iulie 2011 având în vedere că aceste acte

administrative au fost emise de Președintele ANAF în baza H.G. nr. 109/2009

privind organizarea și funcționarea ANAF și nu au fost emise de conducătorul

Autorității Naționale a Vămilor.

A mai invocat

excepția inadmisibilității acțiunii privind suspendarea efectelor actelor

administrative cu caracter normativ, Ordinele nr. 2406, 2407/2011, motivat de

faptul că aceste ordine au fost emise de alt angajator și titular al

reorganizării sistemului vamal.

De asemenea, a invocat

excepția inadmisibilității capătului de cerere prin care se solicita

suspendarea executării preavizului emis de Vicepreședintele ANAF care conduce

Autoritatea Națională a Vămilor, întrucât începând cu data de 08 august 2011

preavizul acordat reclamantului și-a produs efectele.

Prin Sentința civilă

nr. 331 din 12 octombrie 2011 Curtea de Apel Constanța, secția comercială,

maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal, a respins

excepțiile invocate de pârâți ca neîntemeiate și a respins cererea de

suspendare formulată de reclamantul Z.G.E. în contradictoriu cu pârâții -

Agenția Națională de Administrare Fiscală și Autoritatea Națională a Vămilor,

ca nefondată.

Pentru a pronunța

această soluție instanța de fond, luând în considerare precizările făcute de

reclamant, în sensul că fiecare pârât a fost chemat în judecată pentru actele

emise, a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive și

inadmisibilității cererii, invocate de pârâte, ca nefondate.

Reclamantul a

solicitat suspendarea executării actului administrativ ca urmare a sesizării,

în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul, conform art. 14

alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Chiar și în situația

în care actul administrativ a fost pus în executare, reclamantul are la

îndemână dispozițiile art. 14 - 15 din Legea nr. 554/2004, instanța fiind

datoare a examina cererea de suspendare, motiv pentru care nu se poate reține

excepția lipsei de obiect ca fiind întemeiată.

În considerarea celor

două principii incidente în materie - al legalității actului și al executării

acestuia din oficiu - suspendarea executării constituie însă o situație de

excepție, aceasta putând fi dispusă numai în cazurile și în condițiile expres

prevăzute de lege.

Îndoiala serioasă

asupra legalității actului administrativ trebuie să poată fi distinsă cu

ușurință, în urma unei cercetări sumare a aparenței dreptului, pentru că în

cadrul procedurii suspendării executării actelor administrative, pe calea

căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă o prejudecare a

fondului litigiului.

Sub acest aspect,

instanța a apreciat că împrejurările concrete de fapt și de drept în care

actele contestate au fost emise nu creează o îndoială serioasă în privința

legalității acestora, încât să conducă la măsura suspendării efectelor lor.

Și în ceea ce

privește paguba iminentă s-a reținut că argumentele invocate de către reclamant

sunt nefondate, în condițiile în care paguba iminentă nu se prezumă, ci ea

trebuia a fi dovedită de către persoana lezată, prin probe concludente.

Împotriva hotărârii

instanței de fond, reclamatul Z.G.E. a declarat recurs, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea

recursului se invocă prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C.

proc. civ.

Prevederile art. 100 alin.

(4) din Legea nr. 188/1999 menționează că "Reducerea unui post este

justificată dacă atribuțiile aferente acestuia se modifică în proporție de

peste 50% sau dacă sunt modificate condițiile specifice de ocupare a postului

respectiv, referitoare la studii", iar atribuțiile posturilor din cadrul

Serviciului Antifraudă Fiscală și Vamală au rămas aceleași. Deci nu se poate

pune problema unei proceduri a reorganizării instituției care să aibă la bază o

cauză reală și serioasă din moment ce atribuțiile posturilor vizate au rămas

aceleași. Art. 100 alin. (1) stabilește că există reorganizare doar în situația

în care se modifică atribuțiile posturilor respective, motiv pentru care

această restructurare apare ca nelegală reprezentând doar o metodă de îndepărtare

din instituție a anumitor funcționari.

Recurentul mai

susține că prin Ordinele nr. 2406, 2407/2011 s-au încălcat dispozițiile art. 38

și art. 39 din H.G. nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea

și dezvoltarea carierei funcționarilor publici.

În ceea ce privește

Preavizul nr. 38603 din 05 iulie 2011 se învederează faptul că acesta a fost

emis înainte de existența iminenței încetării raporturilor de muncă, aspect ce

contravine dispozițiilor art. 99 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 conform cărora

"în cazul eliberării din funcția publică, autoritatea sau instituția

publică este obligată să acorde funcționarilor publici un preaviz de 30 de zile

calendaristice."

Deci, prin Ordinul

nr. 7427 din 02 august 2011 trebuia să îi fie recunoscut preavizul de 30 de

zile calendaristice care începeau să curgă anterior producerii efectelor

deciziei de eliberare din funcție. Actul administrativ de eliberare din funcție

nu prevede acordarea dreptului la preaviz, sens în care se încalcă în mod clar

dispozițiile legii funcționarilor publici, precum și posibilitatea acestuia de

a opta în cadrul termenului de preaviz la o funcție publică vacantă. Or, atâta

vreme cât la emiterea Ordinelor 2406, 2407/2011 s-au încălcat prevederile H.G.

nr. 611/2008 care prevedeau publicarea bibliografiei cu minim 30 de zile

anterior susținerii examenului, atâta vreme cât aceste ordine cu caracter

normativ, având în vedere că vizau o întreagă categorie socio-profesională, nu

au fost publicate în Monitorul Oficial pentru a-și putea produce efecte,

rezultă în mod clar că instanța învestită cu cererea de suspendare nu avea de

analizat aspecte de fapt astfel încât să fie necesară administrarea probelor

specifice unei acțiuni în anulare, ci trebuia să verifice sumar dacă s-au

respectat dispozițiile legale învederate ca încălcate. Din această perspectivă

cererea de suspendare era admisibilă fără a fi necesară o analiză în fond a

actelor administrative contestate.

Aceeași este și

situația preavizului și Ordinului nr. 7427 din 02 august 2011, instanța de fond

având căderea să verifice dacă s-au încălcat la momentul emiterii acestora

dispozițiile legale impuse de art. 99 alin. (3) din Legea nr. 188/1999,

republicată.

Recurentul mai

susține că prin încetarea raporturilor de muncă a fost lipsit de singurul său

venit care reprezintă principala sursă financiară pentru întreținerea familiei

sale. Este astfel previzibil că prin lipsirea de salariu acesta va suferi un

prejudiciu material viitor, datorită lipsei mijloacelor de subzistență.

Examinând cauza și

sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile

legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru

considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Actul administrativ

unilateral cu caracter individual se bucură de prezumția de legalitate, fiind

el însuși titlu executoriu.

Suspendarea actului

administrativ, ca operațiune juridică de întrerupere vremelnică a efectelor

acestuia reprezintă o situație de excepție de la regula executării din oficiu

și ea se poate dispune numai dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de

lege.

Potrivit art. 14

alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "în cazuri bine justificate și pentru

prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a

autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare,

persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea

executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de

fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anulare a

actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio

formalitate".

Prin urmare, legea

impune următoarele condiții pentru a se dispune suspendarea executării în

condițiile art. 15 rap. la art. 14 din Legea nr. 554/2004:

- să se ceară

suspendarea executării unui act administrativ unilateral;

- să se facă dovada

că s-a formulat plângerea prealabilă;

- să se facă dovada

existenței "cazului bine justificat";

- să se facă dovada

"pagubei iminente".

Primele două condiții

sunt îndeplinite pentru că se solicită suspendarea unui act administrativ

unilateral și s-a formulat plângere prealabilă.

"Cazul bine

justificat" este definit în art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind

împrejurările legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să

creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Prin urmare, condiția

existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se

regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea

actului administrativ aflat în litigiu.

Altfel spus, pentru a

interveni suspendarea executării unui act administrativ, trebuie să existe un

indiciu temeinic de nelegalitate.

În cauză, în motivele

de recurs au fost invocate, în dovedirea cazului bine justificat, dispozițiile

art. 99 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 care se referă la preaviz, care nu pot

fi reținute pentru "cazul bine justificat" în cazul ordinului de

eliberare din funcție.

A fost indicată, ca

motiv de nelegalitate, încălcarea dispozițiilor art. 100 alin. (4) din Legea

nr. 188/1999, dar în cadrul cererii de suspendare instanța nu trebuie să

procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși

cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să se limiteze numai la

împrejurări de fapt sau/și de drept care creează o îndoială puternică asupra

prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ, or asemenea

împrejurări nu au fost invocate de reclamantă pentru a se considera îndeplinită

condiția "cazului bine justificat".

"Paguba

iminentă", o altă condiție ce trebuie îndeplinită cumulativ pentru a se

dispune suspendarea executării unui act administrativ este definită în art. 2

lit. ș) din Legea nr. 554/2004, republicată, ca fiind "prejudiciul

material, viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a

funcționării autorității publice sau a unui serviciu public".

Și în privința

acestei condiții, susținerile sunt nefondate.

Recurentul invocă

numai pierderi de natură financiară, dar prejudiciile cauzate de emiterea

ordinului a cărui suspendare se solicită, dacă acesta va fi anulat, vor fi

analizate de către instanța învestită cu soluționarea acțiunii în anulare.

În cadrul cererii de

suspendare se analizează numai prejudiciul material, viitor și previzibil și

care nu ar putea fi recuperat, or, în cazul anulării actului administrativ,

instanța va obliga și la recuperarea prejudiciilor cauzate.

Astfel fiind, Înalta

Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate, iar

instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, pe care o va

menține.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C.

proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul

declarat de Z.G.E., împotriva Sentinței civile nr. 331 din 12 octombrie 2011 a

Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 23 februarie 2012.