ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2673/2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

I.

Circumstanțele cauzei

1.Procedura în fața primei instanțe

Prin acțiunea înregistrată la 19

ianuarie 2011, reclamantul T.C. a solicitat anularea ordinului din 2 noiembrie 2010

emis de pârâta Autoritatea Națională a Vămilor, reintegrarea sa în funcția de controlor

vamal și obligarea pârâtei la plata drepturilor bănești, începând cu data de 5

noiembrie 2010 și până la data reintegrării efective în funcție.

În

motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, prin ordinul

atacat a fost destituit în mod nelegal din funcția publică deținută, de controlor

vamal gradul profesional principal, întrucât nu a săvârșit faptele reținute în sarcina

sa ca abateri disciplinare repetate, care ar fi impus sancționarea sa prin încetarea

raporturilor de serviciu.

2.Soluția instanței de fond

Curtea de Apel București, secția a VII-a

contencios administrativ și fiscal a pronunțat sentința civilă nr. 5787 din 11

octombrie 2011, prin care a admis acțiunea, a anulat ordinul din 2 noiembrie 2010

emis de pârâta Autoritatea Națională a Vămilor, a dispus reintegrarea reclamantului

în funcția publică deținută anterior emiterii ordinului și a obligat pârâta să plătească

reclamantului drepturile bănești cuvenite cu începere de la data de 5 noiembrie

2010 și până la data reintegrării efective.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond

a constatat că, prin ordinul întocmit de pârâtă, reclamantul a fost sancționat nelegal,

întrucât nu au fost respectate dispozițiile art. 78 alin. (3) din Legea nr. 188/1999,

care impun procedura de cercetare prealabilă a faptei considerată abatere disciplinară

și audierea funcționarului public.

Instanța de fond a avut în vedere că, autoritatea

pârâtă nu a depus la dosar actele întocmite de Comisia de disciplină cu

ocazia cercetării administrative, iar

nota de constatare în baza căreia a fost aplicată sancțiunea disciplinară nu poate

constitui dovada faptei ilicite săvârșite și nu poate suplini obligația de a efectua

procedura administrativă prevăzută de lege.

Împotriva acestei sentințe, a declarat

recurs pârâta Autoritatea Națională a Vămilor - D.R.A.O.V. București, solicitând

ca, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., să fie modificată hotărârea

atacată, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

Recurenta a susținut că în mod greșit a

fost anulat ordinul de sancționare a intimatului, deși sancțiunea a fost corect

aplicată în baza dispozițiilor art. 77 alin. (2) lit. e) și lit. g) din Legea

nr. 188/1999 pentru intervenția sau stăruința în soluționarea unei cereri în afara

cadrului legal și manifestări care aduc atingere prestigiului autorității sau instituției

publice în care funcționarul public își desfășoară activitatea.

De asemenea, a fost criticată concluzia

instanței de fond că nu a fost depusă la dosarul cauzei documentația care a stat

la baza emiterii ordinului de sancționare și s-a arătat că au fost prezentate următoarele

înscrisuri: raportul comisiei de disciplină din 201 decembrie 2010, nota de constatarea

compartimentului verificări interne din 18 noiembrie 2009, raportul comisiei de

disciplină din 28 octombrie 2009 și contestația formulată de intimat înregistrată

din 5 noiembrie 2010.

Referitor la soluția de reintegrare în

funcție a intimatului, cu acordarea drepturilor bănești, recurenta a susținut că

instanța de fond nu a avut în vedere reorganizarea care a avut loc la nivelul autorității,

prin reducerea numărului maxim de posturi de Ia 4.586 la 3.159 și neîndeplinirea

condițiilor cumulative prevăzute de art. 998 - 1000 C. civ. pentru angajarea răspunderii

sale civile, deoarece nu s-au dovedit fapte, ilicita, a autorității și vinovăția

acesteia, ca element definitoriu al abuzului de drept.

II.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând actele și lucrările dosarului,

în raport și e dispozițiile art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., Înalta

Curte va respinge prezentul

recurs ca nefondat pentru următoarele considerente:

1 .Argumente de fapt și de drept relevante

Prin ordinul din 2 noiembrie 2010 emis

de Autoritatea Națională a Vămilor s-a dispus, cu începere de la data de 5

noiembrie 2010, încetarea raporturilor de serviciu ale intimatului -reclamant T.C.,

controlor vamal grad profesional principal treapta 1, gradația 5 la Compartimentul

Supraveghere Specială din cadrul Direcției Județene pentru Accize și Operațiuni

Vamale Ilfov prin destituire din funcția publică, în baza dispozițiilor art. 97

lit. d) și art. 101 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/1999, republicată.

Acest ordin a fost întocmit în baza raportului

al Comisiei de disciplină organizată la nivelul Autorității Naționale a Vămilor

prin care s-a constatat că intimatul reclamant a săvârșit următoarele abateri disciplinare

prevăzute de art. 77 alin. (1) lit. e) și lit. g) din Legea nr. 188/1999, republicată,

reprezentând intervenții sau stăruințe pentru soluționarea unor cereri în afara

cadrului legal și manifestări care aduc atingere prestigiului autorității sau instituției

publice în care funcționarul public își desfășoară activitatea.

Instanța de fond a constatat corect nelegalitatea

acestui ordin emis de către autoritatea recurentă cu încălcarea dispozițiilor

art. 78 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, republicată, care prevăd că, sancțiunile

disciplinare nu pot fi aplicate decât după cercetarea prealabilă a faptei săvârșite

și după audierea funcționarului public, care trebuie consemnată în scris, sub sancțiunea

nulității.

Recurenta nu a dovedit respectarea acestor

condiții legale prevăzute cu caracter imperativ pentru angajarea răspunderii disciplinare

a funcționarului public.

Respectarea procedurii administrative,

prin efectuarea cercetării prealabile și audierea funcționarului public, este impusă

de lege sub sancțiunea nulității, care a fost corect constatată de prima instanță

cu privire la ordinul dedus judecății.

Din acest motiv, se constată că sunt lipsite

de relevanță susținerile formulate în primul motiv de recurs cu privire la

situația de fapt avută în vedere la emiterea

ordinului contestat, întrucât aceasta nu a fost stabilită în cursul unei cercetări

prealabile, în conformitate cu dispozițiile generale privind procedura cercetării

administrative cuprinse în H.G. nr. 1344/2008 privind normele de organizare și funcționare

a comisiilor de disciplină, cu modificările și completările ulterioare și în ordinul

A.N.A.F. nr. 71/2008, cu modificările și completările ulterioare.

Conform acestei reglementări în vigoare

la data emiterii ordinului contestat, procedura cercetării administrative este obligatorie

pentru sancționarea disciplinară a funcționarului public și constă în: audierea

persoanei care a formulat sesizarea și a funcționarului public a cărui faptă a fost

sesizată ca abatere disciplinară, a altor persoane care pot oferi informații cu

privire la soluționarea cazului sau a persoanelor desemnate să efectueze cercetarea

disciplinară;

administrarea probelor propuse de părți,

precum și dacă este cazul, a celor solicitate de Comisia de disciplină; dezbaterea

cazului.

Aceeași procedură prevede că, audierea

funcționarului public se consemnează într-un proces - verbal distinct, care conține

întrebările formulate de membrii Comisiei de disciplină sau de persoanele desemnate

să efectueze cercetarea administrativă.

Autoritatea recurentă nu a dovedit îndeplinirea

acestor condiții procedurale care afectează valabilitatea actului administrativ

de aplicare a sancțiunii disciplinare și instanța de fond a constatat corect că

actele în baza cărora a fost emis ordinul contestat nu pot fundamenta sancțiunea

aplicată, deoarece nu au fost întocmite cu respectarea cerințelor impuse pentru

organizarea și funcționarea comisiilor de disciplină competentă să analizeze faptele

funcționarilor publici sesizate ca abateri disciplinare și să propună modul de soluționare

a sesizărilor formulate cu privire la asemenea fapte.

Pentru același considerent, se dovedește

a fi nefondată și susținerea recurentei privind administrarea tuturor probelor care

i-au fost solicitate la prima instanță, întrucât în sentința recurată s-a reținut

în mod întemeiat caracterul incomplet al documentației avută în vedere la emiterea

ordinului atacat și lipsa acelor înscrisuri prevăzute cu caracter obligatoriu în

procedura administrativă, pentru care s-a constatat nulitatea actului de aplicarea

a sancțiunii disciplinare.

Critica din recurs formulată cu privire

la soluția de reintegrare a intimatului și de acordare a drepturilor salariale se

dovedește a fi nefondată, întrucât aceste măsuri sunt o consecință a nelegalității

actului administrativ de încetare a raporturilor de serviciu, constatată în funcție

de cadrul legislativ în vigoare la data emiterii actului nelegal de către autoritatea

recurentă.

În atare situație, se dovedește a fi lipsită

de relevanță susținerea din recurs privind reorganizarea ulterioară a autorității

publice, sub aspectul numărului maxim de posturi de funcționari publici, cu atât

mai mult cu cât această apărare nu a fost dovedită în fapt și în drept cu privire

la funcția publică de natura și de categoria celei ocupată de către intimatul -reclamant

la data destituirii sale ilegale prin ordinul nr. 7522 din 2 noiembrie 2010.

Susținerile din recurs privind aplicarea

greșită a dispozițiilor art. 998 - 1000 C. civ. sunt de asemenea nefondate, întrucât

instanța de fond a stabilit judicios că, față de natura raporturilor de funcție

dintre părți, este incidență reglementarea cu caracter special cuprinsă în statutul

funcționarilor publici.

Astfel, se reține că, potrivit art. 106

din Legea nr. 188/1999, republicată, în cazul în care se dispune anularea actului

administrativ de încetare a raporturilor de serviciu, la solicitarea funcționarului

public, în condițiile și termenele prevăzute de Legea nr. 554/2004, instanța care

a constatat nulitatea actului administrativ, va dispune reintegrarea acestuia în

funcția publică deținută și plata de către autoritatea sau instituția publică emitentă

a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și recalculate și cu celelalte

drepturi de care ar fi beneficiat funcționarul public.

În

consecință, recurenta a solicitat în mod neîntemeiat exonerarea

sa de răspunderea pentru nelegalitatea actului adniinistrativ prin invocarea dispozițiilor

cu caracter general privind răspunderea civilă delictuală.

Soluția instanței de recurs și temeiul

juridic al acesteia

pentru

considerentele care au fost expuse, constatând că nu există motive de casare sau

de modificare a hotărârii pronunțate de prima instanță, în baza dispozițiilor

art. 312 alin. (1)

C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr.

554/2004, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.

În

baza prevederilor art. 274, raportat la art. 316 C. proc.

civ., recurenta va fi obligată să plătească intimatului cheltuieli de judecată în

sumă de 1.500 RON, reprezentând onorariu de avocat în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul declarat de Autoritatea

Națională a Vămilor - D.R.A.O.V. București, împotriva sentinței civile nr. 5787

din 11 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Obligă

recurenta la plata sumei de 1.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către intimatul

- reclamant T.C.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 30 mai 2012.