ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 737/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta C.D.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională a Vămilor, suspendarea efectelor actului administrativ individual, reprezentat de Ordinul nr. 6981 din 2 august 2011. În motivarea cererii, reclamanta a susținut că începând cu data de 08 august 2011, prin ordinul atacat, a fost eliberata din funcția de inspector vamal, grad profesional asistent, cu consecința încetării raporturilor de muncă, apreciind măsura luată ca fiind abuzivă și nelegală. Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii reclamantei, motivat de faptul ca ordinul emis este apărat de prezumția de legalitate.

Prin Sentința nr. 294 din 1 octombrie 2011, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamantă, ca nefondată. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că nu sunt îndeplinite condițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ordinul a cărui suspendare se solicită și-a produs deja efectele încă din luna august 2011, astfel că susținerile reclamantei vor putea fi analizate în cadrul acțiunii privind anularea acestui act. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, în termen motivat, pentru nelegalitate și netemeinicie conform art. 304 1 C. proc. civ. Motivele de recurs se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. invocându-se greșita aplicare a legii, respectiv a dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Recurenta arată că în mod greșit instanța de fond a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 în ceea ce privește suspendarea Ordinului nr. 6981 din 2 august 2011 act administrativ cu caracter individual. În ceea ce privește prima condiție a cererii de suspendare, recurenta arată că în cauză era îndeplinită condiția existenței unui caz bine justificat în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004. Aceasta constând în faptul că ordinul contestat a fost emis în baza unor acte administrative cu caracter normativ nepublicate în M. Of.

al României și astfel fiind lipsite de efecte juridice. Se arată că Ordinele nr. 2406 și nr. 2407 din 4 iulie 2011 au fost emise cu nerespectarea dispozițiilor art. 11 alin. (1) și art. 12 alin. (3) din Legea nr. 24/2000. În ceea ce privește a doua condiție cea a existenței unei pagube iminente se arată că prin ordinul contestat a cărui suspendare se solicită recurenta a fost eliberată din funcția publică și este lipsită total de venituri, fiind îndeplinită condiția prevăzută de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004. La dosar intimata-pârâtă a formulat întâmpinare în care se solicită respingerea recursului ca nefondat.

Analizând recursul declarat în raport de motivele invocate, Curtea îl apreciază ca nefundat pentru următoarele considerente: În cauză soluția recurată, prin care a fost respinsă cererea de suspendare a Ordinului nr. 6981 din 2 august 2011 este corectă și legală, fiind dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. S-a apreciat în mod corect de către instanța de fond în sensul neîndeplinirii condițiilor cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, iar aspectele de nelegalitate invocate, în recurs nu pot fi reținute.

În ceea ce privește prima condiție ce a existenței unui caz bine justificat în mod corect, s-a apreciat că motivele de nelegalitate care privesc ordinele de reorganizare a Autorității Naționale a Vămilor din cadrul Autorității Naționale de Administrare Fiscală reprezintă motive de fond, care nu pot fi supuse analizei sumare în cadrul procesual al dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Aceasta deoarece caracterul Ordinelor de reorganizare nr. 2405 și 2407 din 4 iulie 2011 ale Președintelui Autorității Naționale de Administrare Fiscală emise în baza unor norme legale nu poate forma obiectul unei cereri de suspendare, fiind un aspect de fond. În ceea ce privește posibilitatea suspendării unui act administrativ emis în temeiul unor norme legale, trebuie amintit că din dispozițiile generale ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ se bucură de prezumția de legalitate, fiind executoriu din oficiu.

Pe de altă parte, din dispozițiile art. 14, cât și din dispozițiile generale ale Legii nr. 554/2004 rezultă că suspendarea executării unui act administrativ este o măsură excepțională care poate surveni exclusiv atunci când acest lucru este prevăzut expres în lege - suspendarea de drept ope legis - ori, când sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege - suspendarea la cererea persoanei vătămate. Într-adevăr, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond”.

Deci, cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat. Noțiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

În jurisprudența sa constantă, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/și de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reținute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ. De asemenea, din dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege, rezultă că noțiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu material viitor și previzibil, greu sau imposibil de reparat, condiție inexistentă în prezenta cauză.

Față de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată de instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.D.I. împotriva Sentinței nr. 294 din 1 octombrie 2011 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 14 februarie 2012. Procesat de GGC - LM