ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 825/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul C.C., în contradictoriu cu A.N.V., a solicitat suspendarea efectelor actului administrativ individual, respectiv Ordinul nr. 6979 din 2 august 2011. În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că, potrivit ordinului arătat mai sus, începând cu data de 08 august 2011, a fost eliberat din funcția de inspector vamal, grad profesional asistent, cu consecința încetării raporturilor de muncă, însă apreciază măsura luată ca fiind abuzivă și nelegală. Astfel, reclamantul a susținut că au fost încălcate dispozițiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 în sensul că Ordinul a cărei anulare o solicită nu a fost publicat în M. Of., cât și dispozițiile art. 99 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999, întrucât postul său nu s-a ocupat în proporție de 50%.

Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 295 din 11 octombrie 2011 a respins ca nefondată cererea formulată de reclamantul C.C. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că ordinul a cărui suspendare se solicită și-a produs efectele din luna august 2011 și, că la acest moment se poate discuta doar anularea sa. Împotriva acestei sentințe considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs reclamantul C.C. Recurentul a susținut că prin hotărârea pronunțată instanța de fond a reținut că actul administrativ a cărei suspendare a solicitat-o și-a produs efectele, putându-se discuta doar de anularea sa, motivare care vine în contradicție cu intenția legiuitorului, care dă posibilitatea instanței judecătorești să se pronunțe asupra legalității unui act administrativ în condiții echitabile pentru ambele părți.

A mai susținut că în mod greșit instanța a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, întrucât în cauză s-a făcut dovada existenței atât a cazului bine justificat prin argumentele aduse în susținerea operației nelegalității actului administrativ criticat, cât și a existenței prejudiciului material viitor și previzibil născut ca urmare a disponibilității sale. Recursul este nefondat. Recurentul-reclamant C.C. a investit instanța de contencios administrativ cu o cerere ce vizează suspendarea executării actului administrativ reprezentat de Ordinul nr. 6979 din 2 august 2011 emis de A.N.A.F. prin care începând cu data de 8 august 2011 a fost eliberat din funcția de inspector vamal, grad profesional asistent, cu consecința încetării raporturilor de muncă.

Din dispozițiile generale ale Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate adoptat pe baza și în limitele legii, fiind executoriu din oficiu. Dispozițiile art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004 prevăd că suspendarea executării unui act administrativ este o măsură excepțională care poate surveni exclusiv când acest lucru este prevăzut expres în lege (suspendarea de drept - ope legis) ori, când sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege (suspendarea la cererea persoanei vătămate prin actul administrativ). Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, odată sau după sesizarea instanței de contencios, persoana vătămată poate să ceară suspendarea executării actului administrativ până la soluționarea irevocabilă a cauzei.

Altfel spus, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat. Noțiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

În jurisprudența sa constantă, secția de contencios administrativ și fiscal, a Înaltei Curți a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/și de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ (act administrativ-fiscal) au fost reținute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ (reducerea importantă a cuantumului sumelor reținute ca obligații bugetare suplimentare). Totodată, din dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. s) din lege rezultă că mențiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu.

Executarea unui act administrativ nu poate însă să fie considerată prin ea însăși producătoare a unei pagube iminente ci trebuie dovedită de persoana lezată. În cauză instanța de fond a reținut, în mod corect, că nu sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Astfel, cazul bine justificat, nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte ce țin de legalitatea ordinului contestat, întrucât acestea țin de fondul actului care se analizează, numai în cadrul unei acțiunii în anulare. În ce privește prevenirea unei pagube iminente, condiție prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004, pentru suspendarea executării unui act administrativ urmează a se constata, pe de o parte, că aceasta nu se prezumă și, pe de altă parte, că recurentul nu a făcut dovada existenței acesteia.

Este adevărat că în cauză prin eliberarea reclamantului din funcția deținută, acesta a pierdut drepturile salariale corespunzătoare, însă, câtă vreme acest lucru are la bază un act administrativ care se bucură de prezumția de legalitate, pierderea respectivă are la rândul său, caracter prezumat legal, care nu se circumscrie cerințelor art. 2 alin. (1) lit. ș) din Lege. Așa fiind, în mod corect instanța de fond a reținut că susținerile făcute de reclamant pot fi analizate în cadrul acțiunii privind anularea ordinului incriminat, necesitând admiterea și a altor probe în afară de cele depuse la dosarul cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.C. împotriva sentinței civile nr. 295 din 11 octombrie 2011 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 februarie 2012.