ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1738/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 328 din 25 octombrie

2011 Curtea de Apel Galați a admis cererea de suspendare a ordinului din 2

august 2011, formulată de reclamanta T.E. și a dispus suspendarea efectelor ordinului

din 2 august 2011 emis de autoritatea pârâtă Agenția Națională de Administrare

Fiscală - Autoritatea Națională a Vămilor, până la soluționarea pe fond a

cauzei.

Pentru a pronunța

această soluție instanța de fond a reținut că prin ordinul din 2 august 2011 emis

de către Vicepreședintele Autorității Naționale a Vămilor, s-a dispus încetarea

raportului de serviciu al reclamantei, inspector vamal grad profesional

principal gradația 5 clasa de salarizare 48 la Biroul Vamal O. din cadrul Direcției

Regionale pentru Accize și Operațiuni Vamale Galați, iar ordinele ce au

constituit temei al eliberării sale din funcție, respectiv nr. 2589, 2406 și

2407 din 4 iulie 2011 nu au fost publicate în M. Of., astfel încât acestea sunt

ineficace. În plus, au fost încălcate dispozițiile Legii nr. 188/1999, privind

Statutul funcționarilor publici și H.G. nr. 611/2008 prin aceea că ordinele

criticate exced cadrul acestor acte normative. Or, aceste deficiențe constituie

un caz bine justificat în sensul că există o serioasă îndoială cu privire la

legalitatea lor în sensul dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Instanța de fond a apreciat

că, pe fond, cererea de suspendare formulată de reclamantă este întemeiată pe dispozițiunile

art. 14 din Legea nr. 554/2004, text care prevede posibilitatea suspendării actului

până la pronunțarea instanței de fond, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea

unei pagube iminente, după sesizarea în condițiile art. 7, a autorității emitente.

În cauza de față instanța

de fond a apreciat că aceste condiții sunt întrunite. Cazul bine justificat, astfel

cum este acesta este definit de art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004 este dat în

cauză de împrejurarea că, odată atacat actul administrativ, îndoială asupra legalității

acestuia este dată și aceasta persistă până la pronunțarea soluției pe fond de către

instanță.

Împotriva hotărârii instanței

de fond, pârâtele Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Galați și

Agenția Națională de Administrare Fiscală - Autoritatea Națională a Vămilor au declarat

recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului

se arată că în ceea ce privește existența unui caz bine justificat, intimata-reclamantă

deși a solicitat suspendarea efectelor ordinului emis de Vicepreședintele Agenției

Naționale de Administrare Fiscală care conduce Autoritatea Națională a Vămilor,

nu a făcut dovada că această primă condiție, prevăzută de lege, este îndeplinită.

Până la anularea de către

o instanța judecătorească, ordinul a cărei suspendare se solicită se bucură de prezumția

de legalitate. În caz contrar s-ar anticipa soluția ce va fi dată pe fondul cauzei,

ajungându-se propriu-zis la o prejudecare a fondului, ceea ce ar contraveni dispozițiilor

art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Suspendarea executării

actelor administrative constituie, prin urmare, o situație de excepție care intervine

când legea o prevede, în limitele și condițiile expres reglementate.

În ceea ce privește aspectele

de vădita nelegalitate a actului administrativ recurentele arată că în mod eronat

instanța de fond a reținut ca Ordinele nr. 2406/2011 și nr. 2407/2011 emise de Președintele

Agenției Naționale de Administrare Fiscală nu au fost publicate în M. Of. al României

Partea I, deci nu au intrat în vigoare, motiv pentru care nu puteau produce în mod

legal efecte juridice, precum și faptul că toate actele ulterioare emise în baza

unor acte normative neintrate în legalitate prin publicarea lor conform dispozițiilor

exprese ale Legii nr. 24/2000 nu sunt legal producătoare de efecte juridice.

Ordinele nr. 2406/2011

și nr. 2407/2011 emise de Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală

nu reprezintă acte cu caracter normativ, neavând o aplicabilitate generală, ci se

adresează unui număr restrâns, bine definit și determinat de subiecți care au luat

cunoștință de dispozițiile acestora.

Având în vedere că aceste

ordine sunt acte administrative cu caracter individual și nu cu caracter normativ,

recurentele susțin că față de dispozițiile legale menționate nu se impunea publicarea

acestora în M. Of. al României, acestea fiind în vigoare și producând efecte la

data emiterii preavizelor de către Autoritatea Națională a Vămilor.

Recurentele consideră

nefondată și susținerea instanței de fond potrivit căreia prin organizarea examenului

de testare profesională au fost încălcate dispozițiile Legii nr. 188/1999.

Astfel, art. 100

alin. (1) și (3) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici,

republicată, cu modificările și completările ulterioare, a prevăzut pentru ipoteza

reorganizării ca, în cazul în care există mai mulți funcționari publici care optează

pentru aceeași funcție publică, se organizează examen de către autoritatea publică.

Art. 99 alin. (5) din

același act normativ a dispus că în cazurile prevăzute la alin. (1) lit. b), c)

și e) în perioada de preaviz, dacă în cadrul autorității sau instituției publice

există funcții publice vacante corespunzătoare, acesta are obligația de a le pune

la dispoziția funcționarilor publici.

În mod eronat intimata-reclamantă

a susținut că testarea profesională poate fi aplicabilă doar funcționarilor publici

aflați în corpul de rezervă [art. 104 alin. (5) din Legea nr. 188/1999].

La art. 100 alin. (3)

(singurul text de lege care face referire la ipoteza reorganizării instituției publice)

se prevăd în mod expres următoarele „În cazul în care există mai mulți funcționari

publici, se organizează examen de către autoritatea sau instituția publică”.

Pentru a se putea dispune

măsura suspendării actului administrativ nu este suficientă simpla afirmație a persoanei

presupus vătămate în sensul că ar fi îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14

alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în lipsa mijloacelor de probă din care să rezulte

temeinicia susținerilor cu privire la existența unui caz bine justificat și la prevenirea

producerii unei pagube iminente.

Deși prin apărările formulate

s-a învederat faptul că o eventuală reintegrare a reclamantului pe funcția pe care

o deținea anterior reorganizării nu este posibilă deoarece așa cum s-a arătat postul

acestuia a fost supus reorganizării, motiv pentru care acesta a și formulat opțiunea

de numire pentru funcția publică de controlor vamal grad profesional principal,

în prezent această funcție publică, pentru care a optat reclamantul, a fost ocupată

de un alt funcționar public potrivit punctajului obținut la examenul de testare

profesională, instanța de fond nu a ținut cont nici de aceste aspecte.

Examinând cauza și sentința

atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile legale incidente,

inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul

este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Actul administrativ unilateral

cu caracter individual se bucură de prezumția de legalitate, fiind el însuși titlu

executoriu.

Suspendarea actului administrativ,

ca operațiune juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestuia reprezintă

o situație de excepție de la regula executării din oficiu și ea se poate dispune

numai dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege.

Potrivit art. 14

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea

unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice

care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate

să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ

unilateral până la pronunțarea instanței de fond. În cazul în care persoana vătămată

nu introduce acțiunea în anulare a actului în termen de 60 de zile, suspendarea

încetează de drept și fără nicio formalitate”.

Prin urmare, legea impune

următoarele condiții pentru a se dispune suspendarea executării în condițiile

art. 15 rap. la art. 14 din Legea nr. 554/2004:

- să se ceară suspendarea

executării unui act administrativ unilateral;

- să se facă dovada că

s-a formulat plângerea prealabilă;

- să se facă dovada existenței

„cazului bine justificat”;

- să se facă dovada „pagubei

iminente”.

Primele două condiții

sunt îndeplinite pentru că se solicită suspendarea unui act administrativ unilateral

și s-a formulat plângere prealabilă.

„Cazul bine justificat”

este definit în art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind împrejurările legate

de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă

în privința legalității actului administrativ.

Prin urmare, condiția

existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se regăsesc

argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ

aflat în litigiu.

Altfel spus, pentru a

interveni suspendarea executării unui act administrativ, trebuie să existe un indiciu

temeinic de nelegalitate.

În cauză, Curtea de Apel

a invocat dispozițiile art. 99 alin. (3) și (5) din Legea nr. 188/1999 care se referă

la preaviz, ca și dispozițiile art. 99 alin. (6) din Legea nr. 188/1999, însă nu

pot fi reținute aceste susțineri pentru „cazul bine justificat” în cazul ordinului

de eliberare din funcție.

În cadrul cererii de suspendare

instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care

se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să se

limiteze numai la împrejurări de fapt sau/și de drept care creează o îndoială puternică

asupra prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ, or asemenea

împrejurări nu au fost invocate de reclamantă pentru a se considera îndeplinită

condiția „cazului bine justificat”.

„Paguba iminentă”, o altă

condiție ce trebuie îndeplinită cumulativ pentru a se dispune suspendarea executării

unui act administrativ este definită în art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004, republicată,

ca fiind „prejudiciul material, viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea

previzibilă gravă a funcționării autorității publice sau a unui serviciu public”.

Și în privința acestei

condiții, susținerile sunt nefondate.

Intimata-reclamantă a

invocat numai pierderi de natură financiară, dar prejudiciile cauzate de emiterea

ordinului a cărui suspendare se solicită, dacă acesta va fi anulat, vor fi analizate

de către instanța învestită cu soluționarea acțiunii în anulare.

În cadrul cererii de suspendare

se analizează numai prejudiciul material, viitor și previzibil și care nu ar putea

fi recuperat, or, în cazul anulării actului administrativ, instanța va obliga și

la recuperarea prejudiciilor cauzate.

Modul de intrare în vigoare

a unui act normativ este reglementat în cuprinsul art. 11 din Legea nr. 24/2000.

Sancțiunea care se aplică în cazul nepublicării actelor normative este inopozabilitatea

acestora, evident cu excepțiile prevăzute în această lege, sau în alte legi cu caracter

special.

Instanța de contencios

administrativ nu are competența de a constata existența unei stări de fapt, ci ea

se pronunță așa cum s-a precizat mai sus asupra legalității unui act administrativ,

respectiv în sensul verificării respectării condițiilor de legalitate a actului,

adică al conformității acestuia cu actul normativ cu forță juridică superioară,

în baza căruia a fost emis.

Astfel fiind, Înalta Curte

constată că susținerile și criticile recurentelor sunt întemeiate, iar instanța

de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va modifica sentința atacată și pe

cale de consecință va respinge acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Galați în nume propriu

și în numele și pentru Agenția Națională de Administrare Fiscală - Autoritatea Națională

a Vămilor, împotriva sentinței civile nr. 328 din 25 octombrie 2011 a Curții de

Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința recurată, în sensul că respinge

acțiunea reclamantei T.E., ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 30 martie

2012.