ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 442/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 442/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul L.L., în

contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională a Vămilor, a solicitat

suspendarea Ordinului nr. 7005 din 2 august 2011 emis de Vicepreședintele

Agenției Naționale de Administrare Fiscală până la pronunțarea instanței de

fond asupra cauzei.

Reclamantul, în

motivarea acțiunii, a arătat că în calitate de funcționar public a ocupat

funcția publică de execuție, de inspector vamal grad profesional asistent,

gradația 5, clasa de salarizare 43, la Biroul Vamal Oancea din cadrul Direcției

Regionale pentru Accize și Operațiuni Vamale Galați și, că, în mod nelegal,

prin Ordinul nr. 7005 din 2 august 2011 al Vicepreședintelui A.N.A.F. -

Autoritatea Națională a Vămilor, începând cu data de 8 august 2011 a fost

eliberat din funcția publică de execuție cu consecința încetării raporturilor

de serviciu.

A mai arătat

reclamantul că a formulat, pe cale separată, cerere pentru anularea Ordinelor

nr. 2589 din 12 iulie 2011, 2406 din 4 iulie 2011 și 2407 din 4 iulie 2011

emise de A.N.A.F. (Dosar nr. 1146/44/2011), actul din prezenta cauză fiind un

act subsecvent acelor ordine.

În susținerea

nelegalității ordinului a cărui suspendare o solicită a invocat nulitatea

acestuia pentru faptul că în motivarea acestuia se face referire la examen, și

nu la concurs, cum ar fi fost legal, precum și faptul că nu a fost publicat în

M. Of. așa cum prevede art. 55 din H.G. nr. 561/2009.

Prin întâmpinarea

formulată, pârâta a solicitat respingerea acțiunii, întrucât nu sunt

îndeplinite condițiile prevăzute a fi îndeplinite cumulativ de art. 14 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004. În opinia pârâtei, cazul bine justificat nu poate

fi argumentat prin invocarea unor aspecte ce țin de legalitatea actului

administrativ, întrucât acestea vizează fondul actului care se analizează numai

în cadrul unei acțiuni în anulare, până atunci deciziile bucurându-se de

prezumția de legalitate.

Soluția instanței de

fond

Curtea de Apel

Galați, prin Sentința nr. 291 pronunțată în data de 3 octombrie 2011, a admis

cererea formulată de reclamantul L.L., în contradictoriu cu pârâtă Autoritatea

Națională a Vămilor București și, în consecință, a suspendat executarea

Ordinului nr. 7005 din 2 august 2011 al vicepreședintelui Agenției Naționale de

Administrare Fiscală, până la pronunțarea instanței de fond asupra acestui act.

Pentru a se pronunța

astfel, prima instanță a constatat că sunt îndeplinite dispozițiile art. 14

alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, în sensul existenței unui act

administrativ contestat, parcurgerea procedurii administrative prealabile,

prezența unui caz bine justificat și prevenirea unei pagube iminente.

Arată că actul

administrativ se bucură de prezumția de legalitate, care la rândul său, se

bazează pe prezumția de autenticitate (actul de la cine se afirmă că emană) și

pe prezumția de veridicitate (actul exprimă ceea ce în mod real a decis

autoritatea emitentă). De aici, rezultă principiul executării din oficiu,

întrucât actul administrativ unilateral este el însuși executoriu.

Cu alte cuvinte, a nu

executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a

nu executa legea, ceea ce este de neconceput într-o bună ordine juridică,

într-un stat de drept și o democrație constituțională.

În ceea ce privește

existența cazului bine justificat, instanța a apreciat că sunt invocate mai

multe aspecte care fundamentează ideea unei îndoieli serioase cu privire la

legalitatea actului administrativ solicitat a fi suspendat. În acest sens arată

că, există o aparență de nelegalitate a actelor administrative a căror

suspendare se solicită de reclamanți, prin prezenta acțiune, aspect care nu

poate fi considerat ca fiind o prejudecare a fondului ci doar o examinare

sumară a împrejurărilor expuse mai sus.

Referitor la condiția

prevenirii pagubei iminente impusă de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

și definită de art. 2 alin. (1) lit. ș) din aceeași lege, ca fiind prejudiciul

material viitor și previzibil, instanța a constatat că actul administrativ

aflat în litigiu determină o situație care nu are o justificare obiectivă și

rezonabilă în sensul art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului,

situația de fapt generată în urma emiterii ordinului de încetare a raportului

de serviciu fiind de natură să creeze un dezechilibru între interesul general

și obligația protejării drepturilor fundamentale ale reclamantului ca urmare a

suprimării veniturilor salariale și a asigurărilor sociale, aceasta fiind o

sarcină excesivă și disproporționată.

În fine, susține

instanța fondului că prin ordinul menționat reclamantul a fost eliberat din

funcție începând cu data de 8 august 2011, la momentul pronunțării prezentei

hotărâri acesta nemaiprestând o activitate remunerată, astfel că în mod evident

consecințele lipsei veniturilor lunare afectează situația financiară a

reclamantului.

Recursul

Împotriva acestei

sentinței a declarat recurs pârâta Direcția Regională pentru Accize și

Operațiuni Vamale Galați în numele și pentru Autoritatea Națională a Vămilor.

În motivarea cererii

de recurs, pârâta Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția Regională pentru

Accize și Operațiuni Vamale Galați, a arătat în esență că, sentința recurată

este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a

legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.) pentru următoarele:

- Din întreg

cuprinsul acțiunii și din probatoriul administrat în cauză nu rezultă

îndeplinirea niciuneia din condițiile impuse de lege, existența unui caz bine

justificat și paguba iminentă.

- În ceea ce privește

aspectele de vădită nelegalitate a actului administrativ, în mod eronat

instanța de fond a reținut că Ordinele nr. 2406 și nr. 247/2011 emise de

Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală, nu au fost publicate

în M. Of. al României, nu au intrat în vigoare și deci toate actele ulterioare

emise în baza lor nu sunt producătoare de efecte juridice.

Arată recurenta că

Ordinele menționate nu trebuiau publicate, întrucât sunt acte cu caracter individual

și nu normativ și au produs efecte de la data emiterii preavizelor de către

Autoritatea Națională a Vămilor, ordinele fiind afișate pe site-ul și sediul

Autorității Naționale a Vămilor și Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

Nici încălcarea

prevederilor Legii nr. 188/1999 nu reprezintă un motiv de nelegalitate. Se

arată de recurentă că organizarea examenului pentru situația în care au existat

mai multe opțiuni pentru aceeași funcție publică, nu încalcă prevederile art.

100 alin. (1) și 3, art. 99 alin. (5) din Legea nr. 188/1999.

Arată, de asemenea

recurentul că procesul de reorganizare a Autorității Naționale a Vămilor s-a

desfășurat cu avizul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, că nu sunt

aplicabile în speță prevederile art. 56 și 57 alin. (2) din Legea nr. 188/1999

și nici ale H.G. nr. 611/2008.

- În ceea ce privește

condiția unei pagube iminente, se arată de recurent că nu este îndeplinită,

simpla afirmație a persoanei presupus vătămate, în lipsa mijloacelor de probă

din care să rezulte temeinicia susținerilor, nefiind suficientă.

A mai arătat

recurentul că o eventuală reintegrare a reclamantului pe funcția pe care o

deținea anterior reorganizării nu mai este posibilă deoarece postul acestuia a

fost supus reorganizării, fiind ocupat de o altă persoană, funcționar public

care a obținut punctajul necesar la examenul de testare profesională.

Întâmpinarea

Reclamantul L.L. a

formulat întâmpinare la cererea de recurs, solicitând respingerea acesteia ca

nefondată. Arată reclamantul că motivele invocate în plângerea prealabilă sunt

motive de nulitate absolută a Ordinului, care nu a fost motivat și nici

publicat, în speță fiind îndeplinite condițiile cazului bine justificat și ale

prejudiciului iminent.

Considerentele și

soluția instanței de recurs

Analizând cererea de

recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză, precum și în

conformitate cu prevederile art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte

constată că recursul este fondat, în cauză fiind aplicabile dispozițiile art.

304 pct. 9 C. proc. civ. - pentru următoarele considerente:

- În ceea ce privește

îndeplinirea condiției cazului bine justificat

În conformitate cu

prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "În cazuri bine

justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în

condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității

ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să

dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea

instanței de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în

anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și

fără nicio formalitate".

Potrivit art. 2 alin.

(1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 cazuri bine justificate sunt

"împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură

să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului

administrativ".

Înalta Curte constată

că prin motivele pe care reclamantul le-a prezentat nu este înlăturată

prezumția de legalitate a actului administrativ a cărui suspendare se solicită.

Se apreciază că,

pentru a înlătura, chiar și temporar, regula executării imediate și din oficiu

a actului administrativ, prin suspendarea acestuia trebuie să fie analizată

această măsură în raport de probele administrate în cauză și fără a se analiza

pe fond conținutul actului administrativ.

Instanța de fond în

mod greșit, a apreciat, cu titlu general că Ordinele nr. 2406 din 4 iulie 2011

și nr. 2407 din 4 iulie 2011 emise de Președintele Agenției Naționale de

Administrare Fiscală nu au fost publicate și deci nu au intrat în vigoare și nu

puteau produce efecte juridice pentru toate actele ulterioare emise în baza

acestui act normativ.

Această susținere a

reclamantului, netranșantă de instanța de fond decât la nivel de principiu, nu

poate constitui un caz bine justificat, câtă vreme ordinele respective nu au

fost anulate de instanțele judecătorești sau revocate de autoritatea emitentă,

neexistând nicio probă în acest sens, instanța nefiind învestită cu o cerere

privind aceste ordine.

De asemenea,

susținerea potrivit căreia nu s-au respectat prevederile Legii nr. 188/1999 nu

este analizată de instanța de fond în concret, la nivel de aparență în ceea ce

privește persoana reclamantului, opțiunea acestuia pe post, rezultatele finale

obținute la examenul de testare profesională.

În acest fel, nu se

poate verifica ce anume a reținut instanța de fond dintre motivele prezentate

de reclamant că reprezintă caz bine justificat - în concret pentru reclamant,

simpla afirmație generală, nefiind suficientă.

În ceea ce privește

condiția pagubei iminente

- Conform art. 2 lit.

ș) din Legea nr. 554/2004 "pagubă iminentă este prejudiciul material

viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a

funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public"

Înalta Curte observă

că pentru a se reține îndeplinită această condiție trebuie să existe în primul

rând un caz bine justificat conturat și în raport de acesta să se analizeze

această o a doua condiție.

Așa cum s-a arătat

mai sus, nu s-a conturat un caz bine justificat în cauză, reclamantul făcând

susțineri neprobate și pe care instanța de fond le-a preluat în bloc fără o

filtrare prin prisma art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte de

asemenea, nu a reținut, niciun caz bine justificat, reclamantul nu a relevat

aspecte care să reprezinte indicii vădite de nelegalitate, cererea de anulare a

actului va analiza motivele de nelegalitate.

Prin urmare, se

constată că nu există din această perspectivă îndeplinită nici condiția pagubei

iminente, fiind consacrată în jurisprudență faptul că situația financiară

precară a reclamantului nu reprezintă o pagubă iminentă ce nu ar putea fi

prevenită, iar perturbarea gravă a activității Direcției, în urma

restructurării și desființării contractului de muncă a reclamantului nu este

dovedită.

Cum cele două

condiții prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 trebuie

îndeplinite cumulativ și se observă că în cauză acestea nu sunt îndeplinite,

Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) raportat la

art. 304 pct. 9, va admite recursul, va modifica sentința recurată, în sensul

că va respinge cererea de suspendare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâta Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Galați

împotriva Sentinței nr. 291 din 3 octombrie 2011 a Curții de Apel Galați,

secția de contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată

în sensul că respinge cererea de suspendare, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 31 ianuarie 2012.

Procesat de GGC - CL