Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 12.03.2010
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1436/2010

HOTĂRÂRE
12.03.2010
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1436/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Hotărârea nr.934 din 25 septembrie 2008 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii a fost respinsă contestația formulată de M.G.C., judecător la Tribunalul Alba, împotriva Hotărârii nr. 338 din 18 septembrie 2008 a Secției pentru judecători a C.S.M. Pentru a pronunța această hotărâre, Plenul C.S.M. a reținut că prin Hotărârea nr. 6 din 8 septembrie 2008 a Comisiei de organizare a concursului de promovare în funcție de execuție a judecătorilor și procurorilor din data de 5 octombrie 2008 a fost respinsă cererea doamnei judecător M.G.C. de înscriere la concurs, având în vedere că specializarea pentru care a optat, respectiv drept comercial, nu este conformă cu specializarea cerută pentru postul de judecător la Secția civilă a Curții de Apel Alba Iulia, aceea de drept civil.

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a reținut că prin Hotărârea nr. 684/2008 a fost aprobată lista posturilor pentru promovarea efectivă în funcția de execuție la nivelul tribunalelor și a secțiilor Curților de apel, precum și specializarea necesară pentru ocuparea posturilor vacante la nivelul secțiilor curților de apel. În ședința din data de 4 septembrie 2008, Plenul C.S.M. a apreciat, în legătură cu sesizarea unor judecători din cadrul Tribunalului Alba privind interpretarea dispozițiilor art. 6 alin. (3) și (4), art. 16 alin. (2) lit. a) și art. 30 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de promovare a judecătorilor și procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 621 din 21 septembrie 2006 că opțiunea pentru o anumită secție trebuie să se facă în funcție de specializare, care implică inclusiv susținerea concursului la anumite materii.

Plenul C.S.M. a reținut că specializarea necesară pentru ocuparea postului din cadrul Secției civile a Curții de Apel Alba Iulia, astfel cum a fost aprobată prin Hotărârea nr. 684/2008, este drept civil, situație în care Secția pentru judecători a reținut că specializarea pentru care a optat recurenta – drept comercial, nu este conformă cu specializarea cerută pentru postul de judecător la Secția civilă a Curții de Apel Alba Iulia. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs M.G.C., dar și împotriva Hotărârii din 25 septembrie 2008 prin care i-a fost respinsă plângerea prealabilă prin care a solicitat revocarea „hotărârii” adoptate de Plen și suspendarea susținerii concursului de promovare din data de 5 octombrie 2008. S-a solicitat: - anularea acestor hotărâri; - obligarea C.S.M.

să-i permită participarea la concursul de promovare din 5 octombrie 2008; - obligarea C.S.M. să procedeze la promovarea pe funcția de execuție a judecătorilor care au fost declarați admiși la curțile de apel, în ordine descrescătoare a mediilor obținute, indiferent de specializarea aleasă pentru susținerea concursului. În motivele de recurs, se arată că hotărârile nu i-au fost comunicate și nu cunoaște motivele pentru care cererea sa de înscriere la concurs nu a fost admisă pentru că singurul motiv înscris în tabelul privind rezultatul verificării a fost „opțiunea materie neconformă cu specializarea secției”.

Se apreciază că prin această respingere se creează o discriminare între recurentă și participanții la concursul de promovare efectivă din luna februarie 2007, aceștia putând susține examenul la orice materie, indiferent de secția la care au candidat și față de judecătorii care doresc să promoveze la tribunale, aceștia putând să susțină examenul la orice materie, indiferent de secția unde vor activa. Este criticată soluția adoptată de Plenul C.S.M. deoarece Legea nr. 303/2004 nu prevede obligativitatea specializării judecătorilor în vederea promovării pe funcții de execuție la curțile de apel și de aceea, este nelegală impunerea unei asemenea condiții prin Regulamentul de organizare și desfășurare a concursului de promovare.

La termenul din 13 noiembrie 2008, recurenta a formulat o precizare și a solicitat: - să se ia act că renunță la judecata cu privire la capătul 2 de cerere, motivat de faptul că i s-a permis participarea la concurs; - la capătul 3 de cerere, în subsidiar, a solicitat obligarea pârâtului C.S.M. să dispună promovarea sa pe funcția de execuție, pe măsura vacantării posturilor, la Secția comercială a Curții de Apel Alba Iulia. Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare și a solicitat: - respingerea recursului formulat împotriva Hotărârii nr. 934 din 25 septembrie 2008 a Plenului C.S.M. ca nefondat; - cu privire la anularea Hotărârii din 25 septembrie 2008 s-a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil pentru că punctul de vedere emis de către Plenul C.S.M.

nu reprezintă un act administrativ, iar în subsidiar, dacă se va reține caracterul de act administrativ, s-a invocat excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în raport de dispozițiile art. 29 alin. (5) și (7) din Legea nr. 317/2004, cu consecința declinării competenței de soluționare a acestui capăt de recurs, în favoarea Curții de Apel București. Ulterior, la 18 decembrie 2008, recurenta a declarat că renunță la judecată în ceea ce privește anularea hotărârii fără număr din data de 25 septembrie 2008, pentru că aceasta formează obiectul dosarului nr. 5375/2/2008 al Curții de Apel București, iar la termenul din 16 ianuarie 2009 a invocat excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 3 din Hotărârea nr. 684 din 10 iulie 2008 a Plenului C.S.M.

și prin Încheierea din 13 februarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă cererea de sesizare a instanței competente cu excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 3 din Hotărârea nr. 684 din 10 iulie 2008 a C.S.M., respectiv Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, și a fost suspendată judecarea recursului până la soluționarea excepției invocate. Excepția de nelegalitate invocată a fost respinsă prin sentința civilă nr. 1555 din 8 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, irevocabilă prin Decizia nr. 4966 din 10 noiembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

De asemenea, la dosar a fost depusă sentința civilă nr. 238 din 22 ianuarie 2009 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, irevocabilă prin Decizia nr. 2927 din 28 mai 2009 a Înaltei Curți, prin care s-a respins cererea reclamanților M.G.C., N.P.N.M., M.A. și P.C., de anulare a Hotărârii nr. 26590/2254/2008 a Consiliului Superior al Magistraturii. După examinarea motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul declarat, astfel cum a fost precizat, pentru următoarele considerente: După precizările făcute, recurenta a atacat Hotărârea nr. 934 din 25 septembrie 2008 a Plenului C.S.M. prin care i-a fost respinsă contestația împotriva Hotărârii nr. 338 din 18 septembrie 2008 a Secției pentru Judecători a C.S.M.

Prin Hotărârea nr. 338 din 18 septembrie 2008 Secția pentru Judecători a C.S.M. a respins contestația recurentei împotriva Hotărârii nr. 6 din 8 septembrie 2008 a comisiei de organizare a concursului de promovare în funcție de execuție din 5 octombrie 2008. În toate aceste acte s-a reținut că opțiunea acesteia pentru secția la care vrea să promoveze (secția civilă) nu este în concordanță cu materia pentru care a optat în vederea susținerii concursului (drept comercial) și cu specializarea unde s-a înscris candidatul. S-a avut în vedere și faptul că prin Hotărârea nr. 684/2008 a Plenului C.S.M. s-a aprobat lista posturilor pentru promovarea efectivă în funcția de execuție și specializarea necesară pentru ocuparea posturilor vacante la nivelul secțiilor curților de apel, iar pentru secția civilă a fost aprobată materia dreptului civil.

De asemenea, în ședința din 4 septembrie 2008, Plenul C.S.M., în interpretarea dispozițiilor art. 6 alin. (3) și (4), art. 16 alin. (2) lit. a) și art. 30 din Regulamentul de organizare și desfășurare a concursului de promovare, a stabilit că opțiunea pentru o anumită secție trebuie să se facă în funcție de specializare, ceea ce implică inclusiv susținerea concursului la anumite materii. Înainte de a analiza legalitatea Hotărârii nr. 934 din 25 septembrie 2008 a Plenului C.S.M.

trebuie precizat că excepția de nelegalitate a art.3 din Hotărârea nr. 684 din 10 iulie 2008, articol prin care se aproba lista de posturi pentru promovarea efectivă în funcții de execuție, la curțile de apel și tribunale, a fost respinsă prin sentința civilă nr. 1555 din 8 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, irevocabilă prin decizia nr. 4966 din 10 noiembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. Și cererea recurentei, alături de alți reclamanți, de anulare a Hotărârii nr. 26590/1154/2008 a Plenului C.S.M.

de interpretare a art. 6 alin. (3) și (4), art. 16 alin. (2) lit. a) și art. 30 din Regulamentul de organizare și desfășurare a concursului de promovare a fost respinsă prin sentința civilă nr. 238 din 22 ianuarie 2009 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, irevocabilă prin Decizia nr. 2927 din 28 mai 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal. Referitor la Hotărârea nr. 934 din 25 septembrie 2008 a Plenului C.S.M., Înalta Curte reține faptul că recurenta, judecător la Tribunalul Alba, a formulat cerere de înscriere la concursul de promovare pentru Secția civilă a Curții de Apel Alba-Iulia, specializarea „drept comercial”, ca materie de concurs.

Cererea sa a fost respinsă prin Hotărârea nr. 6 din 8 septembrie 2008 a Comisiei de organizare a concursului de promovare în funcții de execuție din 5 octombrie 2008, iar contestațiile au fost respinse de către Consiliul Superior al Magistraturii, mai întâi, de către Secția pentru judecători și apoi de Plenul C.S.M. Recurenta apreciază că prin impunerea condiției specializării care să coincidă cu secția pentru care se concurează, C.S.M. adaugă la lege pentru că legea, în art. 43 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, prevede numai că promovarea judecătorilor la instanțele superioare se face pe bază de concurs organizat la nivel național, în limita posturilor vacante existente, aceasta fiind singura restricție prevăzută de lege.

Aceste susțineri sunt nefondate, iar principiul specializării la care se face referire în actul contestat este consacrat de mai multe dispoziții legale. Astfel, în art. 46 din Legea nr. 303/2004 se arată că pentru promovarea magistraților este necesară susținerea unui concurs care constă în probe scrise, în funcție de specializare, la materiile: drept civil, drept penal, drept comercial, drept administrativ, drept financiar și fiscal, dreptul muncii, dreptul familiei, dreptul internațional privat, dar și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție și jurisprudența Curții Constituționale, jurisprudența C.E.D.O. și jurisprudența C.J.C.E., precum și procedura civilă sau procedura penală, în funcție de specializarea judecătorului sau procurorului.

Chiar și Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de promovare, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 621/2006, în art. 6 alin. (3) și (4), prevede că cererea de înscriere la concurs trebuie să precizeze „felul promovării”, instanța ori parchetul la care se solicită promovarea, specializarea și, pentru promovarea la curțile de apel, secția pentru care optează. Dar și art. 16 alin. (2) și art. 17 alin. (2) din Regulamentul de organizare și desfășurare a concursului de promovare fac trimitere la specializarea pentru care optează judecătorul sau procurorul.

Principiul specializării judecătorilor este consacrat chiar prin dispozițiile Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, respectiv art. 35 alin. (2), art. 19 alin. (2) și art. 41 alin. (2). Prin impunerea respectării principiului specializării nu se încalcă principiul nediscriminării în raport cu judecătorii care doresc să promoveze la tribunal pentru că obligativitatea opțiunii pentru o anumită secție este valabilă numai în cazul curților de apel și nu în cazul promovărilor la tribunale, astfel că situațiile juridice nu sunt identice și nu se poate invoca discriminarea. Faptul că la concursul de promovare din 2007 nu s-a solicitat candidaților înscriși pentru promovarea la curtea de apel să facă o asemenea alegere a specializării, nu poate fi invocat ca motiv de nelegalitate a unei hotărâri prin care se pun în aplicare prevederi legale sau regulamentare care consacră principiul specializării.

De altfel, prin impunerea condiției specializării se instituie criterii obiective pentru departajarea candidaților și se evită situațiile întâlnite la concursuri anterioare când nu se cerea indicarea specializării iar pentru același post vacant se candida la materii diferite, și unii participanți au fost „avantajați” deoarece comisiile de concurs au anulat unele întrebări și au fost punctați „din oficiu” la unele materii în comparație cu participanții pentru aceleași posturi dar care susțineau concurs la o altă materie. În raport de precizările recurentei care a declarat că renunță la anularea hotărârii din 25 septembrie 2008 a Plenului C.S.M. precum și obligarea la participarea la concursul de promovare din 5 octombrie 2008 și că solicită obligarea C.S.M.

la promovarea sa într-o funcție de execuție, respectiv la Secția comercială a Curții de Apel Alba Iulia. În privința acestei solicitări, Înalta Curte va constata că, în baza efectului suspensiv al recursului declarat în baza art. 29 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, cu modificările ulterioare, a fost posibilă participarea recurentei la concursul de promovare din 5 octombrie 2008 susținând probele la „dreptul comercial” și la celelalte materii potrivit legii. Valorificarea rezultatelor concursului de promovare se poate face numai în conformitate cu prevederile legale, respectiv art. 30 alin. (1) din Regulamentul de organizare și desfășurare a concursului de promovare, în termen de 6 luni de la data comunicării rezultatelor finale ale concursului, dacă există posturi vacante.

Însă, acest capăt de cerere depinde de modul de soluționare al cererii de anulare a Hotărârii nr. 934 din 25 septembrie 2008 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii. Față de criticile aduse de recurentă și în raport de dispozițiile legale prezentate, Înalta Curte apreciază că Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 934 din 25 septembrie 2001 este legală și temeinică, iar în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul ca nefondat. În raport de această constatare, va fi respins și capătul de cerere privind promovarea recurentei la Curtea de Apel Alba Iulia pentru că, menținându-se Hotărârea nr. 934 din 25 septembrie 2008 a Plenului C.S.M., nici participarea acesteia la concursul de promovare din 5 octombrie 2008 nu mai poate fi considerată valabilă.

Respinge recursul declarat de M.G.C. împotriva hotărârii nr. 934 din 25 septembrie 2008 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, astfel cum a fost precizat, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 martie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2008-12-05
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4550/2008
concursului la anumite materii. În cazul în care candidatul optează pentru o secție mixtă, la stabilirea corelației dintre secția pentru care optează și specializarea magistratului, trebuie să se aibă în vedere și materiile conexe. Speciali
ÎCCJ 2010-05-19
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2617/2010
de execuție la secția corespunzătoare specializării la care a susținut proba de concurs, de la Curtea de Apel Alba Iulia. Ulterior, la data de 3 martie 2009, recurenta a formulat excepție de nelegalitate a dispozițiilor art. 3 din hotărârea
ÎCCJ 2009-05-08
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2479/2009
Asupra recursului de față; Recurenta M.G.C. a declarat recurs împotriva Hotărârii nr. 449 din 12 martie 2009 a C.S.M., prin care s-a dispus promovarea la Curtea de Apel Alba Iulia a doamnei F.C.C. judecător la Tribunalul Alba, ca urmare a v
ÎCCJ 2009-04-14
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2196/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Plenul C.S.M., prin Hotărârea nr. 954 din 25 septembrie 2008, a respins contestația d-nei Grigore Mirela, judecător la Tribunalul Prahova, împotriva Hotăr
ÎCCJ 2009-01-21
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 292/2009
ului. De asemenea, potrivit art. 6 alin. (3) și (4) din Regulament „În termen de 15 zile de la data publicării datelor prevăzute la alin. (1), cei interesați pot depune cereri de înscriere la concurs la C.S.M., în care se menționează felul
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă