Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.01.2009
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 292/2009

HOTĂRÂRE
21.01.2009
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 292/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 29 septembrie 2008 recurenta I.C.L., judecător la Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a formulat recurs împotriva Hotărârii nr. 931 din 25 septembrie 2008 emisă de Plenul C.S.M., recurs întemeiat pe dispozițiile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, art. 20 din Regulamentul de organizare și funcționare al C.S.M., , aprobat prin Hotărârea C.S.M.nr. 326/2005, cu modificările și completările ulterioare, precum și pe dispozițiile art. 304 alin. (1) pct. 9 din C.proc. civ. și art. 3041 din C.proc. civ.

În motivarea recursului recurenta arată că deși îndeplinește condițiile legale pentru a putea participa la concursul de promovare, Comisia de organizare a concursului de promovare în funcții de execuții a judecătorilor și procurorilor din data de 5 octombrie 2008, prin Hotărârea nr. 22 din 8 septembrie 2008, i-a respins cererea de înscriere la concurs; această hotărâre a fost menținută de Secția pentru Judecători a C.S.M. prin Hotărârea nr. 331 din 18 septembrie 2008 și de Plenul C.S.M. prin Hotărârea nr. 931 din 25 septembrie 2008. Recurenta precizează că motivul pentru care i s-a respins cererea de înscriere la concurs este aceia că materia pe care a ales-o (dreptul familiei) nu corespunde cu specializarea secției pentru care a optat în cadrul Curții de Apel București (secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal), iar în acest sens s-a invocat interpretarea dată de Plenul C.S.M.

în ședința din data de 4 septembrie 2008 dispozițiilor art. 6 alin. (3) și (4) și art. 16 alin. (2) lit. a) din Regulamentul de organizare și desfășurare a concursului de promovare a judecătorilor și procurorilor, aprobat prin Hotărârea nr. 621/2006, modificată, potrivit căreia opțiunea pentru o anumită secție trebuie să se facă în funcție de specializare, ceea ce implică susținerea concursului la anumite materii. I s-a comunicat recurentei că materiile corespunzătoare secției pentru care a optat sunt, la alegere, următoarele: drept administrativ, drept financiar și fiscal sau drept internațional privat.

În drept recurenta susține că interpretarea menționată este nelegală și discriminatorie pentru următoarele considerente: -Legea nr. 303/2004, nu prevede obligativitatea specializării judecătorilor pe anumite ramuri de drept, în vederea promovării pe funcții de execuție la curțile de apel; -prin Regulamentul de organizare și desfășurare a concursului nu se pot prevedea condiții noi de participare, deoarece acesta trebuie să reglementeze exclusiv procedura de desfășurare a concursului; -art. 46 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 303/2004 prevede că probele scrise cu caracter teoretic și practic se susțin la una dintre următoarele materii: drept civil, drept penal, drept comercial, drept administrativ, drept financiar și fiscal, dreptul muncii, dreptul familiei, drept internațional privat; -interpretarea textelor legale de către Plenul C.S.M.

a avut loc în timpul derulării procedurii privind organizarea concursului din 5 octombrie 2008, după expirarea termenului limită pentru depunerea cererilor de înscriere la concurs - 20 august 2008, fapt ce nu permite decât, cel mult, o aplicare pentru viitor a respectivei interpretări; -comisia a admis candidați care au optat pentru specializarea drept internațional privat, fapt ce constituie o discriminare între candidații înscriși pentru aceeași secție, discriminare interzisă de art. 14 din C.E.D.O. Alăturat recursului au fost atașate următoarele înscrisuri: cerere de înscriere la concurs, cerere privind păstrarea materiei de concurs pentru care s-a făcut opțiunea inițială, anunț privind concursul din 5 octombrie 2008; tabel privind posturile pentru promovarea efectivă în funcții de execuție la nivelul tribunalelor și al secțiilor curților de apel (și care reprezintă Anexa nr. l la Hotărârea Plenului C.S.M.

nr. 684/2008); Ordinea de zi a Plenului C.S.M. din 4 septembrie 2008 - soluționată (în extras); tabel ce cuprinde candidații admiși să participe la concursul de promovare din data de 4 februarie 2007(extras); tabel ce cuprinde candidații admiși să participe la concursul de promovare din data de 5 octombrie 2008 (extras); Hotărârea nr. 331 din 18 septembrie 2008 a Secției pentru Judecători a C.S.M.; Hotărârea nr. 931 din 25 septembrie 2008 a Plenului C.S.M.; Hotărârea nr. 932 din 25 septembrie 2008 a Plenului C.S.M.; dovada publicării Hotărârii recurate pe pagina de internet a C.S.M. Totodată, la termenul din 14 ianuarie 2009 recurenta a mai depus următoarele înscrisuri: -tabel ce cuprinde candidații admiși să participe la concursul de promovare din data de 5 octombrie 2008; -extras din Ordinea de zi soluționată în data de 18 septembrie 2008 a Secției pentru judecători a C.S.M.; -hotărârile pronunțate de Secția pentru Judecători a C.S.M.

în data de 18 septembrie 2008 privind contestațiile formulate împotriva hotărârilor Comisiei de organizare a concursului de promovare a judecătorilor din data de 5 octombrie 2008, judecători aflați în situație asemănătoare cu cea a recurentei; -discuțiile purtate de membrii C.S.M. în ședința Plenului din data de 25 septembrie 2008; -extras din Ordinea de zi soluționată în data de 25 septembrie 2008 a Plenului C.S.M.; -hotărârile pronunțate de Plenul C.S.M. în data de 25 septembrie 2008 privind contestațiile formulate împotriva hotărârilor Secției pentru Judecători anterior menționate, judecători aflați în aceeași situație cu recurenta; -Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 684 din 10 iulie 2008 privind organizarea concursului de promovare a judecătorilor și procurorilor în funcții de execuție, din data de 5 octombrie 2008; -extras din tabelul cuprinzând rezultatele finale obținute de candidații judecători după soluționarea contestațiilor; Intimatul C.S.M.

a formulat întâmpinare, solicitând respingerea ca nefondat a recursului, susținând că măsura respingerii contestației dispusă de către Plenul C.S.M. este legală și temeinică, fiind luată în conformitate cu dispozițiile art. 46 din Legea nr. 303/2004 privind statutul magistraților și ale Regulamentului privind organizarea și desfășurarea concursului de promovare aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 621/2006. Analizând actele dosarului și susținerile părților Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: În fapt, prin Hotărârea nr. 22 din 8 septembrie 2008 a Comisiei de organizare a concursului de promovare în funcții de execuție a judecătorilor și procurorilor din 5 octombrie 2008, a fost respinsă cererea recurentei de înscriere la concurs pe motiv că materia de concurs nu corespunde cu specializarea secției, hotărâre menținută de Secția pentru Judecători a C.S.M.

prin Hotărârea nr. 331 din 18 septembrie 2008 și de Plenul C.S.M.

prin Hotărârea nr. 931 din 25 septembrie 2008. În drept, măsura dispusă de intimat cu privire la contestația recurentei este legală, deoarece potrivit art. 46 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, dar și art. 16 alin. (2) din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de promovare aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 621/2006 - acte normative în vigoare la data înscrierii recurentei la concursul pentru promovarea în funcții de execuție a judecătorilor și procurorilor din 5 octombrie 2008 - probele constau, în funcție de specializare, într-una din următoarele materii: drept civil, drept penal, drept comercial, drept administrativ, drept financiar și fiscal, dreptul muncii, dreptul familiei, drept internațional privat; totodată, se includ jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție și jurisprudența Curții Constituționale, jurisprudența C.E.D.O.

și jurisprudența C.J.C.E. precum și procedura civilă sau procedura penală - în funcție de specializarea judecătorului. De asemenea, potrivit art. 6 alin. (3) și (4) din Regulament „În termen de 15 zile de la data publicării datelor prevăzute la alin. (1), cei interesați pot depune cereri de înscriere la concurs la C.S.M., în care se menționează felul promovării, efectivă sau pe loc, instanța ori parchetul la care se solicită promovarea, specializarea și, pentru promovarea la curțile de apel, secția pentru care optează”.

(4) fiecare candidat poate formula o singura opțiune cu privire la felul promovării, instanța ori parchetul la care solicită promovarea, respectiv secția pentru care optează în cazul promovării la curțile de apel, precum și specializarea pentru care optează, în vederea stabilirii materiilor de concurs" Din interpretarea logică și sistematică a acestor acte normative rezultă că proba teoretică și proba practică se vor susține la o materie ale cărei instituții candidatul urmează să le aplice la secția la care va fi promovat și, deci, alegerea materiei de concurs trebuie făcută în concordanță cu acest principiu. Prin Hotărârea nr. 684/2008 Plenul C.S.M.

a aprobat lista posturilor pentru promovarea efectivă în funcții de execuție la nivelul tribunalelor și secțiilor curților de apel, precum și specializarea necesară pentru ocuparea posturilor vacante la nivelul curților de apel, iar pentru ocuparea postului din cadrul Secției a VIII-a de contencios administrativ și fiscal s-a stabilit specializarea drept civil. „Interpretarea” despre care recurenta susține că adaugă la normele existente în momentul înscrierii la concurs nu este decât o reiterare a regulilor deja existente. Astfel, în ședința din 4 septembrie 2008 Plenul C.S.M. a apreciat, în legătură cu sesizarea unor judecători din cadrul Tribunalului Alba privind interpretarea dispozițiilor art. 6 alin. (3) și (4), art. 16 alin. (2) lit. a) și art. 30 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de promovare a judecătorilor și procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului C.S.M.

nr. 621 din 21 septembrie 2006, că opțiunea pentru o anumită secție trebuie să se facă în funcție de specializare, specializare care implică inclusiv susținerea concursului la anumite materii. În cazul în care candidatul optează pentru o secție mixtă, la stabilirea corelației dintre secția pentru care se optează și specializarea magistratului, trebuie să se aibă în vedere și materiile conexe. În mod corect, pe baza actelor normative în vigoare la data înscrierii candidaților, Secția pentru Judecători a reținut că specializarea pentru care a optat doamna judecător I.C.L., respectiv dreptul familiei, nu este conformă cu specializarea cerută pentru posturile de judecător la Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, respectiv drept civil.

Soluția respingerii contestației în situații similare, respectiv pentru nerespectarea principiului specializării, a fost adoptată de intimat și în cazul altor candidaturi depuse pentru concursul din 5 octombrie 2008, astfel că discriminarea invocată de recurentă în baza art. 14 din C.E.D.O. nu a fost dovedită. Pentru considerentele menționate, recursul formulat în baza art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 urmează a fi respins ca nefondat.

D E C I D E Respinge recursul declarat de I.C.L. împotriva Hotărârii nr. 931 din 25 septembrie 2008 a Plenului C.S.M., ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 ianuarie 2009.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2009-04-14
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2196/2009
. este corectă, în opinia recurentei aceasta trebuia dată înainte de organizarea examenului și înainte de înscrierea candidaților. 5. Inexistența unor criterii clare de selecționare a determinat situația confuză existentă la nivelul tuturor
ÎCCJ 2008-12-05
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4550/2008
. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, formulând, în esență, următoarele apărări: - în mod legal, atât Secția pentru judecători, în considerentele Hotărârii nr. 337 din 18 septembrie 2008, cât și Plenul C.S.M., în considerentele
ÎCCJ 2009-05-28
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2927/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 238 din 22 ianuarie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acți
ÎCCJ 2009-03-12
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1376/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: P.C.S.M., prin hotărârea nr. 1212 din 13 noiembrie 2008, a validat rezultatele concursului și a promovat efectiv în funcții de execuție candidații declara
ÎCCJ 2010-05-19
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2617/2010
de execuție la secția corespunzătoare specializării la care a susținut proba de concurs, de la Curtea de Apel Alba Iulia. Ulterior, la data de 3 martie 2009, recurenta a formulat excepție de nelegalitate a dispozițiilor art. 3 din hotărârea
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă