ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5649/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea de ședință din data de 30 noiembrie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 42943/3/2007, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a trimis spre competentă soluționare Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, excepția de nelegalitate a dispozițiilor H.G. nr. 930/2002, Anexa IV, poziția 96 1 , invocată de pârâta Agenția Domeniilor Statului în cadrul litigiului privind pe reclamanții Consiliul Local al com. Afumați, prin Primar G.G., Comuna Afumați, prin Primar G.G. și pe pârâții SC S.M.I.E. SRL, SC P.I. SA și Agenția Domeniilor Statului. În motivarea excepției de nelegalitate, reclamanta a arătat faptul că, prin actul atacat, a fost inclus în domeniul public al com.

Afumați iazul Boltaj, în condițiile în care nu există un act constitutiv de drepturi, în baza căruia acest bun să aparțină comunei Afumați. Curtea de Apel București a dispus introducerea în cauză în calitate de pârât a Guvernului României, ca emitent al actului atacat, precum și a Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură, ca succesor în drepturi al reclamantei Agenției Domeniilor Statului. La dosar s-au depus hotărârea atacată și actele care au stat la baza emiterii ei. Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 1927 din 27 aprilie 2010, a admis excepția și a constatat nelegalitatea H.G. nr. 930/2002, Anexa IV, poziția 96 1 . Pentru a pronunța o asemenea soluție, prima instanță a reținut următoarele: Prin H.G.

nr. 930/2002, Anexa IV, poziția 96 1 , astfel cum a fost modificată prin H.G. nr. 2439/2004, au fost incluse în domeniul public al com. Afumați mai multe iazuri, între care și iazul Boltaj. La baza actului administrativ a cărui nelegalitate se invocă au stat un inventar în care erau nominalizate titluri de proprietate din anul 1864, precum și evidențe cadastrale din perioada interbelică. În opinia primei instanțe, în raport de evoluția ulterioară a regimului proprietății publice, aceste titluri nu mai sunt suficiente pentru a face dovada proprietății. În perioada comunistă, terenurile în litigiu au devenit terenuri proprietate socialistă, iar după căderea regimului comunist au fost adoptate o serie de acte normative prin care Statul Român a decis cu privire la regimul juridic al acestor terenuri.

În acest sens, instanța a individualizat dispozițiile Legii nr. 268/2001, care reglementează regimul juridic al terenurilor agricole exploatate de societăți comerciale supuse privatizării și în care se prevede faptul că aceste terenuri constituie proprietate de stat. În consecință, s-a procedat la intabularea dreptului de proprietate asupra acestor terenuri, așa cum rezultă din încheierea din 17 ianuarie 2007. Așadar, instanța a arătat faptul că, în anul 2004, terenurile în cauză nu mai făceau parte din patrimoniul comunei Afumați, ci erau proprietate de stat. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Guvernului României, care a solicitat modificarea sa, în sensul respingerii excepției de nelegalitate a H.G.

nr. 930/2002, Anexa IV, poziția 96 1 , astfel cum a fost modificată prin H.G. nr. 2439/2004. În motivarea căii de atac, încadrată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., recurentul a susținut faptul că sentința contestată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 4 din Legea contenciosului administrativ. Recurentul a invocat excepția tardivității introducerii excepției de nelegalitate, în raport de prevederile art. 1 C. civ. și art. 15 alin. (2) din Constituția României, care consacră principiul neretroactivității legii.

În concepția recurentului, instanța de contencios administrativ poate exercita controlul de legalitate, prevăzut de Legea nr. 554/2004, modificată, numai cu privire la actele administrative adoptate sau emise după intrarea în vigoare a acestei legi, până la această dată fiind aplicabile principiile generale de drept, recunoscute atât de doctrina, cât și de jurisprudența în materie. În acest sens, recurentul a menționat, cu titlu de practică judiciară relevantă, decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, nr. 1052 din 28 martie 2006. Pe de altă parte, recurentul a susținut faptul că H.G. nr. 930/2002 a fost emisă în baza prevederilor art. 108 din Constituția României și art. 21 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare.

În plus, recurentul a precizat faptul că, la adoptarea acestui act administrativ, au fost respectate prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, precum și cele cuprinse în Regulamentul privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de acte normative spre adoptare, aprobat prin H.G. nr. 555/2001 (în vigoare la aceea dată). Totodată, recurentul a subliniat faptul că, în raport de dispozițiile Legii nr. 213/1998, cu modificările și completările ulterioare, nu are competența legală de a atesta (sau nu), prin hotărâre, apartenența bunurilor la domeniul public de interes local sau județean, cu alte cuvinte, nu are abilitatea legală de a inventaria el însuși aceste bunuri, adică de a interveni într-un fel sau altul asupra inventarelor, astfel cum au fost însușite de către consiliile locale, respectiv de cele județene, prin hotărâri ale acestora.

Pârâtele Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură și SC S.M.I.E. SRL au formulat întâmpinări în cauză în care au solicitat respingerea recursului ca nefondat. Pârâtul Consiliul Local al comunei Afumați, prin Primar G.G., a depus la dosar concluzii scrise, în care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, pe fond, respingerea excepției de nelegalitate. Analizând sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este fondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. Prin hotărârea Consiliului Local Afumați nr. 44/1999, modificată și completată prin hotărârea aceleiași autorități publice nr. 30/2000, a fost aprobat inventarul bunurilor imobile care aparțin domeniului public al comunei Afumați, iar, ulterior, prin H.G.

nr. 930/2002, a fost atestat domeniul public al acestora, precum și cel al județului Ilfov. Prin H.G. nr. 2439/2004, Anexa nr. 4 la H.G. nr. 930/2002 s-a completat cu o nouă poziție, nr. 96 1 , unde figurează iazurile de pe raza comunei Afumați (Afumați I-IV și Boltaj), cu o suprafață totală de 56,71 ha. Astfel, în cadrul cererii deduse judecății, intimata-reclamantă a invocat excepția de nelegalitate a H.G. nr. 930/2002, Anexa IV, poziția 96 1 , astfel cum a fost completată prin H.G. nr. 2439/2004.

Instanța de control judiciar apreciază că excepția de nelegalitate a actului administrativ unilateral cu caracter individual anterior nominalizat este inadmisibilă pentru următoarele considerente: Într-adevăr, conform art. 4 din Legea nr. 554/2004, modificată, legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate; în acest caz, instanța, constatând că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată, instanța de contencios administrativ și suspendă cauza (…). Actul administrativ aflat în discuție este anterior intrării în vigoare a Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Pe acest aspect, este de menționat faptul că instanța constituțională, prin deciziile nr. 425 și nr. 426 din data de 10 aprilie 2008, a apreciat că art. 4 alin. (1) și art. 2 alin. (2) teza finală din Legea contenciosului administrativ sunt constituționale, în raport de prevederile art. 1, art. 5, art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (2), art. 21, art. 23 și art. 44 din Constituție. Însă, în ceea ce privește cele două norme din dreptul intern, care reprezintă temeiul de drept al invocării excepției de nelegalitate, trebuie precizat faptul că judecătorului național îi revine rolul de a aprecia, conform art. 20 alin. (2) din Constituție, în legătură cu eventuala prioritate a tratatelor ce reglementează drepturile fundamentale ale omului la care România este parte.

În acest sens, judecătorul național, în calitate de prim judecător al Convenției Europene a Drepturilor Omului, are obligația de a „asigura efectul deplin al normelor acesteia (Convenției), asigurându-le preeminența față de orice altă prevedere contrară din legislația națională, fără să fie nevoie să asigure abrogarea acesteia de către legiuitor” (a se vedea C.E.D.O., Hotărârea din 26 aprilie 2007, cauza Dumitru Popescu contra României, nr. 2, M. Of. nr. 830/05.12.2007).

Așadar, prin raportare la normele Convenției Europene a Drepturilor Omului și la jurisprudența instanței de la Strasbourg, Înalta Curte va aprecia că se impune înlăturarea aplicării în speța de față a dispozițiilor art. 4 alin. (1) și art. 2 alin. (2) teza finală din Legea contenciosului administrativ, modificată, care permit cenzurarea, fără limită în timp, pe calea incidentală a excepției de nelegalitate, a actelor administrative unilaterale cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a acestei legi, reținând că aceste norme interne contravin unor principii fundamentale convenționale a căror respectare asigură exercițiul real al drepturilor fundamentale ale omului.

În concret, normele aflate în discuție, întrucât permit cenzurarea legalității actelor administrative cu caracter individual emise înainte de data intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, încalcă dreptul la un proces echitabil, consacrat de art. 6 C.E.D.O., precum și de art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, prin prisma atingerii aduse principiului securității juridice. Ca o consecință a celor expuse anterior, în aplicarea art. 20 alin. (2) și art. 148 din Constituția României, instanța de control judiciar apreciază că judecătorul fondului a pronunțat o hotărâre nelegală atunci când a apreciat că excepția de nelegalitate invocată în cauză trebuie admisă, în raport de prevederile art. 4 alin. (1) și art. 2 alin. (2) teza finală din Legea contenciosului administrativ, modificată.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va admite recursul, va modifica sentința atacată, în sensul că va respinge excepția de nelegalitate a H.G. nr. 930/2002 privind atestarea domeniului public al județului Ilfov, cu referire la Anexa IV, poziția 96 1 , iazul Boltaj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Guvernul României împotriva sentinței nr. 1927 din 27 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că respinge excepția de nelegalitate a H.G. nr. 930/2002 privind atestarea domeniului public al județului Ilfov, precum și al orașelor și comunelor din județul Ilfov, cu referire la Anexa IV, poziția nr. 96 1 – iazul Boltaj, invocată de intimata-reclamantă Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură prin mandatar Agenția Domeniilor Statului. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 decembrie 2010.