ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5649/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea de ședință din data de 30

noiembrie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 42943/3/2007, Tribunalul București, secția

a VI-a comercială, a trimis spre competentă soluționare Curții de Apel București,

secția de contencios administrativ și fiscal, excepția de nelegalitate a dispozițiilor

H.G. nr. 930/2002, Anexa IV, poziția 96

1

, invocată de pârâta Agenția

Domeniilor Statului în cadrul litigiului privind pe reclamanții Consiliul Local

al com. Afumați, prin Primar G.G., Comuna Afumați, prin Primar G.G. și pe pârâții

SC S.M.I.E. SRL, SC P.I. SA și Agenția Domeniilor Statului.

În motivarea excepției

de nelegalitate, reclamanta a arătat faptul că, prin actul atacat, a fost inclus

în domeniul public al com. Afumați iazul Boltaj, în condițiile în care nu există

un act constitutiv de drepturi, în baza căruia acest bun să aparțină comunei Afumați.

Curtea de Apel București

a dispus introducerea în cauză în calitate de pârât a Guvernului României, ca emitent

al actului atacat, precum și a Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură,

ca succesor în drepturi al reclamantei Agenției Domeniilor Statului.

La dosar s-au depus hotărârea

atacată și actele care au stat la baza emiterii ei.

Curtea de Apel București,

secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 1927 din 27

aprilie 2010, a admis excepția și a constatat nelegalitatea H.G. nr. 930/2002, Anexa

IV, poziția 96

1

.

Pentru a pronunța o asemenea

soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Prin H.G. nr. 930/2002,

Anexa IV, poziția 96

1

, astfel cum a fost modificată prin H.G. nr. 2439/2004,

au fost incluse în domeniul public al com. Afumați mai multe iazuri, între

care și iazul Boltaj.

La baza actului administrativ

a cărui nelegalitate se invocă au stat un inventar în care erau nominalizate titluri

de proprietate din anul 1864, precum și evidențe cadastrale din perioada interbelică.

În opinia primei instanțe,

în raport de evoluția ulterioară a regimului proprietății publice, aceste titluri

nu mai sunt suficiente pentru a face dovada proprietății.

În perioada comunistă,

terenurile în litigiu au devenit terenuri proprietate socialistă, iar după căderea

regimului comunist au fost adoptate o serie de acte normative prin care Statul Român

a decis cu privire la regimul juridic al acestor terenuri.

În acest sens, instanța

a individualizat dispozițiile Legii nr. 268/2001, care reglementează regimul juridic

al terenurilor agricole exploatate de societăți comerciale supuse privatizării și

în care se prevede faptul că aceste terenuri constituie proprietate de stat.

În consecință, s-a procedat

la intabularea dreptului de proprietate asupra acestor terenuri, așa cum rezultă

din încheierea din 17 ianuarie 2007.

Așadar, instanța a arătat

faptul că, în anul 2004, terenurile în cauză nu mai făceau parte din patrimoniul

comunei Afumați, ci erau proprietate de stat.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs pârâtul Guvernului României, care a solicitat modificarea sa,

în sensul respingerii excepției de nelegalitate a H.G. nr. 930/2002, Anexa IV, poziția

96

1

, astfel cum a fost modificată prin H.G. nr. 2439/2004.

În motivarea căii de atac,

încadrată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C.

proc. civ., recurentul a susținut faptul că sentința contestată este lipsită de

temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art.

4 din Legea contenciosului administrativ.

Recurentul a invocat excepția

tardivității introducerii excepției de nelegalitate, în raport de prevederile

art. 1 C. civ. și art. 15 alin. (2) din Constituția României, care consacră principiul

neretroactivității legii.

În concepția recurentului,

instanța de contencios administrativ poate exercita controlul de legalitate, prevăzut

de Legea nr. 554/2004, modificată, numai cu privire la actele administrative adoptate

sau emise după intrarea în vigoare a acestei legi, până la această dată fiind aplicabile

principiile generale de drept, recunoscute atât de doctrina, cât și de jurisprudența

în materie.

În acest sens, recurentul

a menționat, cu titlu de practică judiciară relevantă, decizia Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, nr. 1052 din

28 martie 2006.

Pe de altă parte, recurentul

a susținut faptul că H.G. nr. 930/2002 a fost emisă în baza prevederilor art. 108

din Constituția României și art. 21 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea

publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare.

În plus, recurentul a

precizat faptul că, la adoptarea acestui act administrativ, au fost respectate prevederile

Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor

normative, republicată, precum și cele cuprinse în Regulamentul privind procedurile,

la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de

acte normative spre adoptare, aprobat prin H.G. nr. 555/2001 (în vigoare la aceea

dată).

Totodată, recurentul a

subliniat faptul că, în raport de dispozițiile Legii nr. 213/1998, cu modificările

și completările ulterioare, nu are competența legală de a atesta (sau nu), prin

hotărâre, apartenența bunurilor la domeniul public de interes local sau județean,

cu alte cuvinte, nu are abilitatea legală de a inventaria el însuși aceste bunuri,

adică de a interveni într-un fel sau altul asupra inventarelor, astfel cum au fost

însușite de către consiliile locale, respectiv de cele județene, prin hotărâri ale

acestora.

Pârâtele Agenția Națională

pentru Pescuit și Acvacultură și SC S.M.I.E. SRL au formulat întâmpinări în cauză

în care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Pârâtul Consiliul Local

al comunei Afumați, prin Primar G.G., a depus la dosar concluzii scrise, în care

a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, pe fond, respingerea

excepției de nelegalitate.

Analizând sentința atacată,

în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este fondat pentru considerentele

care vor fi expuse în continuare.

Prin hotărârea Consiliului

Local Afumați nr. 44/1999, modificată și completată prin hotărârea aceleiași autorități

publice nr. 30/2000, a fost aprobat inventarul bunurilor imobile care aparțin domeniului

public al comunei Afumați, iar, ulterior, prin H.G. nr. 930/2002, a fost atestat

domeniul public al acestora, precum și cel al județului Ilfov.

Prin H.G. nr. 2439/2004,

Anexa nr. 4 la H.G. nr. 930/2002 s-a completat cu o nouă poziție, nr. 96

1

,

unde figurează iazurile de pe raza comunei Afumați (Afumați I-IV și Boltaj), cu

o suprafață totală de 56,71 ha.

Astfel, în cadrul cererii

deduse judecății, intimata-reclamantă a invocat excepția de nelegalitate a H.G.

nr. 930/2002, Anexa IV, poziția 96

1

, astfel cum a fost completată prin

H.G. nr. 2439/2004.

Instanța de control judiciar

apreciază că excepția de nelegalitate a actului administrativ unilateral cu caracter

individual anterior nominalizat este inadmisibilă pentru următoarele considerente:

Într-adevăr, conform

art. 4 din Legea nr. 554/2004, modificată, legalitatea unui act administrativ unilateral

cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată

oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții

interesate; în acest caz, instanța, constatând că de actul administrativ depinde

soluționarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată, instanța de

contencios administrativ și suspendă cauza (…).

Actul administrativ aflat

în discuție este anterior intrării în vigoare a Legii contenciosului administrativ

nr. 554/2004.

Pe acest aspect, este

de menționat faptul că instanța constituțională, prin deciziile nr. 425 și nr. 426

din data de 10 aprilie 2008, a apreciat că art. 4 alin. (1) și art. 2 alin. (2)

teza finală din Legea contenciosului administrativ sunt constituționale, în raport

de prevederile art. 1, art. 5, art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 20

alin. (2), art. 21, art. 23 și art. 44 din Constituție.

Însă, în ceea ce privește

cele două norme din dreptul intern, care reprezintă temeiul de drept al invocării

excepției de nelegalitate, trebuie precizat faptul că judecătorului național îi

revine rolul de a aprecia, conform art. 20 alin. (2) din Constituție, în legătură

cu eventuala prioritate a tratatelor ce reglementează drepturile fundamentale ale

omului la care România este parte.

În acest sens, judecătorul

național, în calitate de prim judecător al Convenției Europene a Drepturilor Omului,

are obligația de a „asigura efectul deplin al normelor acesteia (Convenției), asigurându-le

preeminența față de orice altă prevedere contrară din legislația națională, fără

să fie nevoie să asigure abrogarea acesteia de către legiuitor” (a se vedea C.E.D.O.,

Hotărârea din 26 aprilie 2007, cauza Dumitru Popescu contra României, nr. 2, M.

Of. nr. 830/05.12.2007).

Așadar, prin raportare

la normele Convenției Europene a Drepturilor Omului și la jurisprudența instanței

de la Strasbourg, Înalta Curte va aprecia că se impune înlăturarea aplicării în

speța de față a dispozițiilor art. 4 alin. (1) și art. 2 alin. (2) teza finală din

Legea contenciosului administrativ, modificată, care permit cenzurarea, fără limită

în timp, pe calea incidentală a excepției de nelegalitate, a actelor administrative

unilaterale cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a acestei

legi, reținând că aceste norme interne contravin unor principii fundamentale convenționale

a căror respectare asigură exercițiul real al drepturilor fundamentale ale omului.

În concret, normele aflate

în discuție, întrucât permit cenzurarea legalității actelor administrative cu caracter

individual emise înainte de data intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, încalcă

dreptul la un proces echitabil, consacrat de art. 6 C.E.D.O., precum și de art.

47 din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, prin prisma atingerii

aduse principiului securității juridice.

Ca o consecință a celor

expuse anterior, în aplicarea art. 20 alin. (2) și art. 148 din Constituția României,

instanța de control judiciar apreciază că judecătorul fondului a pronunțat o hotărâre

nelegală atunci când a apreciat că excepția de nelegalitate invocată în cauză trebuie

admisă, în raport de prevederile art. 4 alin. (1) și art. 2 alin. (2) teza finală

din Legea contenciosului administrativ, modificată.

Pentru considerentele

arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., coroborat

cu art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va admite recursul, va modifica

sentința atacată, în sensul că va respinge excepția de nelegalitate a H.G. nr. 930/2002

privind atestarea domeniului public al județului Ilfov, cu referire la Anexa IV,

poziția 96

1

, iazul Boltaj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de Guvernul României împotriva sentinței nr. 1927 din 27 aprilie 2010 a Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată

în sensul că respinge excepția de nelegalitate a H.G. nr. 930/2002 privind atestarea

domeniului public al județului Ilfov, precum și al orașelor și comunelor din județul

Ilfov, cu referire la Anexa IV, poziția nr. 96

1

– iazul Boltaj, invocată

de intimata-reclamantă Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură prin mandatar

Agenția Domeniilor Statului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 decembrie 2010.