ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5362/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5362/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Curții de Apel București – secția de contencios administrativ și fiscal

reclamanta S.L. a chemat în judecată pe pârâții Guvernul României și Consiliul

Local al Comunei Afumați solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va

pronunța în cauză:

- să dispună anularea în parte a

H.G. nr. 930/2002 privind atestarea domeniului public al județului Ilfov,

precum și al orașelor și comunelor din județul Ilfov, respectiv anexa nr. 4,

poziția nr. 91, cu privire la suprafața de teren de 220,82 mp din totalul de

1059 mp, situată în Comuna Afumați;

- să analizeze legalitatea hotărârii

nr. 44 din 20 august 1999 a Consiliului Local al Comunei Afumați;

- să oblige pârâții la plata de

daune materiale în valoare de 264.000 euro (echivalent în lei la data plății)

și la daune morale în același cuantum;

- să oblige pârâții la plata

cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că a dobândit pe cale succesorală imobilul compus din teren în suprafață

de 800 mp și construcție, situat la fosta adresă din Comuna Afumați. În cursul

anului 1982, i s-a aprobat plecarea definitivă din țară și a fost nevoită să

facă ofertă de donație Statului Român pentru imobilul anterior descris.

La momentul reîntoarcerii în țară,

în anul 1997, a solicitat Judecătoriei Buftea să constate nulitatea absolută a

ofertei de donație și să oblige Primăria Comunei Afumați să-i lase în deplină

proprietate și posesie terenul aflat în discuție. Această cerere de chemare în

judecată a fost admisă în calea de atac, respectiv, prin decizia civilă nr. 3140

din 19 noiembrie 1998 pronunțată în dosarul nr. 407/1998 de către Tribunalul

București – secția a IV-a civilă.

Reclamanta a precizat faptul că

cererea de executare silită a hotărârii judecătorești nu a putut fi soluționată

în mod favorabil, deoarece imobilul nu era în mod corespunzător individualizat

în titlul executoriu.

Prin decizia civilă nr. 574 din 21

aprilie 2009 pronunțată în dosarul nr. 25168/3/2008, Tribunalul București – secția

a IV-a civilă a lămurit dispozitivul deciziei nr. 3140 din 19 noiembrie 1998.

Reclamanta a susținut faptul că nici după obținerea acestei hotărâri

judecătorești nu a putut intra în posesia proprietății sale întrucât, la

momentul efectuării executării silite, s-a constatat că o parte din teren,

adică 220,82 mp, trecuse în domeniul public al Comunei Afumați, în baza H.G. nr.

930/2002.

Reclamanta a arătat că s-a adresat

cu plângere prealabilă Guvernului României și a solicitat anularea în parte a

H.G. nr. 930/2002, respectiv anexa nr. 4, poziția nr. 91, cu privire la

suprafața de teren de 220,82 mp din totalul de 1059 mp, situată în Comuna

Afumați.

Prin adresa din 7 iunie 2010,

pârâtul Guvernul României i-a comunicat faptul că plângerea prealabilă este

neîntemeiată, fără a indica vreun motiv în susținerea acestei poziții.

În plus, reclamanta a precizat și

faptul că Primăria Comunei Afumați nu i-a comunicat decizia de includere a

proprietății sale în domeniul public al acestei localități, motiv pentru care a

aflat despre această stare de fapt în mod accidental, la momentul încercării de

a intra în posesia imobilului prin procedura executării silite.

În opinia reclamantei, cererea de

acordare a daunelor morale este întemeiată, deoarece a fost supusă unei

exproprieri abuzive, fără niciun fel de despăgubire, și nu a reușit să intre în

posesia imobilului său.

În drept, reclamanta și-a întemeiat

acțiunea pe dispozițiile art. 1, art. 2 alin. (1) lit. a), c), j), o), t), art.

8, art. 11 alin. (1) lit. a) și alin. (2), art. 18 și art. 19 din Legea

contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, ale art. 998-999 C. civ., precum și pe cele ale art. 6, art. 9, art. 21-23 din Legea nr. 213/1998.

În întâmpinarea formulată în cauză,

pârâtul Guvernul României a invocat excepția tardivității formulării plângerii

prealabile, precum și excepția tardivității introducerii acțiunii, cu motivarea

că H.G. nr. 930/2002 a fost publicată la data de 16 septembrie 2002, iar

instanța de contencios administrativ a fost sesizată la data de 27 iulie 2010.

Pe fondul cauzei, pârâtul Guvernul

României a solicitat respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeiată, întrucât

H.G. nr. 930/2002 a fost adoptată cu respectarea cerințelor impuse de art. 107

și de art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998.

De asemenea, în cauză a formulat

întâmpinare și pârâtul Consiliul Local al Comunei Afumați în care a invocat

excepția lipsei de interes a reclamantei în formularea acțiunii, deoarece

aceasta a primit suprafața de teren pe care o solicitase.

Pârâtul a invocat și excepția

tardivității formulării capătului de cerere având ca obiect analizarea

legalității hotărârii nr. 44 din 20 august 1999 a Consiliului Local al Comunei

Afumați, întrucât reclamanta a luat cunoștință de existența acestui act

administrativ la data de 25 noiembrie 2009 și a formulat plângerea prealabilă

la data de 14 mai 2010, cu depășirea termenului legal de 30 de zile.

La termenul de judecată din 24

noiembrie 2010, Curtea de apel a respins excepțiile invocate în cauză de către

pârâți pentru motivele prezentate în încheierea de ședință de la acea dată

(fila 124 dosar).

La data de 15 februarie 2011,

petenții I.G. și I.A. au formulat cerere de intervenție „în interes propriu”,

iar la data de 16 februarie 2011 petenții au depus și o cerere de intervenție

în interesul pârâților.

Curtea de apel a calificat cererea

de intervenție intitulată „în interes propriu” ca fiind o cerere de intervenție

accesorie și a încuviințat-o în principiu.

La data de 24 februarie 2011,

reclamanta a depus întâmpinare la cererea de intervenție accesorie, prin care a

solicitat respingerea acesteia.

La termenul de judecată din 2 martie

2011, Curtea a luat act de renunțarea intervenienților la judecarea cererii

lor.

În cauză, au fost administrate

probele cu înscrisuri și interogatoriile reclamantei și pârâtului Consiliul

Local al Comunei Afumați.

Curtea de Apel București – secția de

contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 2548 din 31 martie 2011,

a admis în parte acțiunea reclamantei, a anulat în parte H.G. nr. 930/2002

privind atestarea domeniului public al județului Ilfov, precum și al orașelor

și comunelor din județul Ilfov, respectiv anexa nr. 4, poziția nr. 91, cu

privire la suprafața de teren de 220,82 mp din totalul de 1059 mp, și a

constatat nelegalitatea hotărârii nr. 44 din 20 august 1999 a Consiliului Local

al Comunei Afumați, în ceea ce privește poziția 73 din anexa nr. 1.

Pentru a pronunța o asemenea

soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Imobilul pe care Primăria Comunei

Afumați a fost obligată să-l lase în deplină proprietate și posesie

reclamantei, în urma anulării ofertei de donație, este cel în suprafață de 800

mp, situat în Comuna Afumați, județul Ilfov, identificat prin punctele A, M, P,

N, D din schița anexă nr. 7 la raportul de expertiză întocmit de către expertul

tehnic C.G., care face parte integrantă din decizia nr. 574 din 21 aprilie 2009

pronunțată în dosarul nr. 25168/3/2008 de Tribunalul București – secția a IV-a civilă.

Prin hotărârea nr. 44 din 20 august 1999,

modificată și completată prin hotărârea nr. 30/2000, Consiliul Local al Comunei

Afumați și-a însușit inventarele „bunurilor ce alcătuiesc domeniul public al

comunei Afumați”, inventare ce constituie anexele hotărârii. La poziția nr. 73 a fost înscris „teren piață 1059 mp DN 2 București – Urziceni”; în plus, s-a precizat faptul că

pentru 800 mp teren revendicat există hotărâre judecătorească definitivă.

Prin H.G. nr. 930/2002, anexa nr. 4,

poziția nr. 91, publicată în M. Of. nr. 682 bis din 16 septembrie 2002, s-a

atestat apartenența la domeniul public al comunei Afumați a terenului menționat

mai sus, astfel cum a fost identificat prin inventarul însușit în prealabil de

către consiliul local.

Prima instanță a apreciat că este

corectă susținerea reclamantei, în sensul că suprafața de 800 mp, ce figurează

în decizia nr. 574 din 21 aprilie 2009 pronunțată în dosarul nr. 25168/3/2008

de către Tribunalul București – secția a IV-a civilă, se suprapune în parte cu

suprafața de teren ce a fost inclusă în inventarul însușit de Consiliul Local

al Comunei Afumați, prin hotărârea nr. 44 din 20 august 1999 care, ulterior, a

stat la baza atestării domeniului public al comunei, prin H.G. nr. 930/2002.

Totodată, instanța de fond a

subliniat faptul că hotărârea nr. 44 din 20 august 1999 a Consiliului Local al

Comunei Afumați este o operațiune administrativă, care a stat la baza emiterii

H.G. nr. 930/2002 de atestare a domeniului public al comunei și că doar aceasta

din urmă produce efecte juridice.

Ca atare, legalitatea H.G. nr. 930/2002

depinde în mod direct de legalitatea hotărârii consiliului local care a

constituit temeiul adoptării sale; în plus, art. 21 din Legea nr. 213/1998 nu

prevede posibilitatea Guvernului de a cenzura inventarele întocmite și însușite

de consiliile locale sub aspectul verificării regimului juridic real al

bunurilor, ci doar prin prisma încadrării lor în categoriile de bunuri ce

alcătuiesc domeniul public, pornind de la destinațiile indicate de consiliul

local.

Pe de o parte, prima instanță a

arătat că, în speță, sunt aplicabile prevederile art. 6 alin. (1) și art. 7 din

Legea nr. 213/1998 și că terenul aflat în litigiu nu a intrat niciodată cu

titlu în proprietatea statului, întrucât actul de donație a fost declarat nul.

Prin urmare, nelegalitatea hotărârii

nr. 44 din 20 august 1999 a Consiliului Local al Comunei Afumați reiese și din

faptul că a avut la bază hotărârea nr. 3 din 19 ianuarie 1999 de trecere din

domeniul privat al statului în domeniul public al comunei Afumați a suprafeței

de 1059 mp teren „având în vedere oferta de donație, care fusese anulată

definitiv la data de 19 noiembrie 1998.

Pe de altă parte, curtea a

evidențiat faptul că cererea de acordare a despăgubirilor pentru daunele

materiale este nefondată, întrucât aceasta nu este în legătură directă de

cauzalitate cu actul administrativ apreciat ca fiind nelegal, în condițiile în

care reclamanta nu a fost pusă niciodată în posesia terenului de 220,82 mp

pentru a se putea pune problema lipsirii ei de folosința acestui imobil.

În același timp, cererea de acordare

a despăgubirilor pentru daunele morale este nefondată, deoarece reclamanta nu a

probat modul în care a fost afectată din punct de vedere moral de actul

administrativ anulat.

Împotriva acestei sentințe au

declarat recurs pârâții Guvernul României și Consiliul Local al Comunei

Afumați.

I. Recurentul Guvernul României a

solicitat fie casarea cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe,

fie modificarea hotărârii judecătorești contestate, în sensul respingerii

acțiunii reclamantei.

În primul motiv de recurs, încadrat

în drept în dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recurentul a arătat că

i-a fost încălcat dreptul la apărare, urmare a faptului că prima instanță nu

i-a comunicat încheierea de ședință prin care s-a pronunțat asupra excepțiilor

invocate de pârâți în cauză.

În cel de-al doilea motiv de recurs,

întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a formulat

următoarele critici de nelegalitate cu privire la sentința atacată:

1). Instanța de fond a făcut o

aplicare greșită a dispozițiilor art. 7 și art. 11 din Legea contenciosului

administrativ nr. 554/2004, modificată.

Mai precis, sesizarea instanței de

contencios administrativ la data de 27 iulie 2010 cu cererea de anulare a H.G. nr.

930/2002 s-a făcut cu încălcarea termenelor de introducere a acțiunii,

reglementate de normele anterior individualizate, deoarece intimata-reclamantă

a luat cunoștință de conținutul actului administrativ contestat după cum

urmează:

- la data de 25 mai 2005, din

decizia civilă nr. 853 din 25 mai 2005 pronunțată în dosarul nr. 1192/2005 al

Tribunalului București;

- la data de 19 august 2009, din

decizia civilă nr. 1175 din 19 august 2009 pronunțată în dosarul nr. 25168/3/2008

al Curții de Apel București;

- la data de 25 noiembrie 2009, din

procesul-verbal încheiat în dosarul de executare nr. 189/2008 al Biroului

Executorului judecătoresc „D.O.C.”.

2). Prima instanță a interpretat

eronat prevederile art. 107 din Constituția României, ale art. 21 alin. (3) din

Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia,

cu modificările ulterioare, precum și ale Legii nr. 24/2000 privind normele de

tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, atunci când a reținut

nelegalitatea H.G. nr. 930/2002.

Astfel, actul administrativ aflat în

discuție a fost adoptat prin însușirea proiectului inițiat de Ministerul

Administrației Publice, care era organul de specialitate al administrației

publice centrale cu atribuții în domeniul administrației publice locale.

La elaborarea acestui act

administrativ au fost respectate prevederile Legii nr. 24/2000, precum și cele

cuprinse în Regulamentul privind procedurile pentru supunerea proiectelor de

acte normative spre adoptare Guvernului, aprobat prin H.G. nr. 555/2001,

proiectul actului fiind avizat de către autoritățile publice interesate în

aplicarea acestuia și de către Ministerul Justiției.

Potrivit prevederilor Legii nr. 213/1998

și Normelor tehnice, aprobate prin H.G. nr. 548/1999, inventarul bunurilor ce

alcătuiesc domeniul public al unei unități administrativ-teritoriale se

întocmește de către comisiile special constituite în acest sens, în fiecare

unitate administrativ-teritorială și se însușește prin hotărârea autorității

publice a unităților respective, urmând ca apartenența la domeniul respectiv al

bunurilor cuprinse în inventar să fie atestată prin hotărâre a Guvernului.

Ca atare, poziția atacată din Anexa nr.

4 la H.G. nr. 930/2002 a făcut obiectul hotărârii Consiliului Local Afumați nr.

44 din 20 august 1999 care, dacă ar fi afectat drepturile legitime ale vreunei

persoane, trebuia să fie atacată în fața instanței de contencios administrativ,

conform Legii nr. 554/2004, modificată.

În raport de împrejurarea că H.C.L. nr.

44 din 20 august 1999 nu a fost contestată în procedura judiciară, Consiliul

Județean Ilfov, conform competențelor conferite de Legea nr. 213/1998, a

centralizat inventarele așa cum au fost înaintate de către consiliile locale de

pe raza județului Ilfov și le-a transmis Guvernului României pentru a face

obiectul unei hotărâri, lucru concretizat prin H.G. nr. 930/2002.

În concluzie, intimata nu poate

invoca existența unei „exproprieri abuzive”, întrucât H.G. nr. 930/2002 nu are

efect constitutiv de drept de proprietate în favoarea unității

administrativ-teritoriale.

În plus, eliminarea respectivei

poziții din Anexa nr. 4 la H.G. nr. 930/2002 s-ar fi putut realiza numai la

inițiativa Consiliul Local al Comunei Afumați, în conformitate cu procedura

prevăzută de art. 21 din Legea nr. 213/1998.

În situația în care

intimata-reclamantă ar proba existența dreptului său de proprietate asupra

bunului imobil aflat în litigiu, drept pretins și de către unitatea

administrativ-teritorială, cenzurarea valabilității titlurilor este de competența

instanței de drept comun, în măsură să se pronunțe, în raport de dispozițiile art.

998-999 C. civ., cu privire la acordarea unor eventuale daune care ar fi fost

cauzate intimatei prin neexecutarea unor hotărâri judecătorești irevocabile de

către părțile din spețele în care acestea au fost pronunțate.

3). Pârâtul Guvernul României a fost

obligat la plata unor cheltuieli de judecată excesiv de mari, în raport cu

complexitatea cauzei de față și cu prestația apărătorului ales.

II. Recurentul Consiliul Local al

Comunei Afumați a solicitat modificarea hotărârii judecătorești contestate, în

sensul respingerii acțiunii reclamantei.

În motivarea căii de atac, încadrată

în drept în dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., recurentul a

formulat următoarele critici de nelegalitate cu privire la sentința contestată:

Instanța de fond a făcut o aplicare

greșită a dispozițiilor art. 11 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004,

modificată, cu ocazia soluționării excepției tardivității acțiunii.

În concret, intimata a luat

cunoștință de existența celor două acte administrative contestate la data de 19

ianuarie 2005, când a fost pronunțată de către Judecătoria Buftea sentința

civilă nr. 103, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 853/2005, dar a

promovat acțiunea în contencios administrativ la data de 27 iulie 2010.

Curtea de apel i-a încălcat dreptul

la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului, întrucât a analizat legalitatea unor acte administrative

unilaterale cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii

contenciosului administrativ.

Concluzia primei instanțe, în sensul

că cei 800 mp, pe care intimata-reclamantă îi deține în urma parcurgerii

procedurii reglementate de Legea nr. 10/2001, nu fac parte din suprafața de

teren revendicată, este greșită.

În plus, pe terenul de 220 mp aflați

în litigiu este construită o piață care funcționează chiar de la momentul la

care autorii intimatei erau în viață.

Intimata S.L. a formulat întâmpinare

(filele 81-83, 92-94 dosar) în care a solicitat respingerea recursurilor ca

nefondate.

Analizând sentința atacată, în

raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursurile sunt fondate pentru considerentele

care vor fi expuse în continuare.

În opinia instanței de control

judiciar, soluția pronunțată de către prima instanță cu privire la excepția

tardivității plângerii prealabile este nelegală.

În argumentarea acestui punct de

vedere se va pleca de la câteva considerații de ordin teoretic care vor fi

expuse în cele ce urmează.

În mod tradițional, recursul

prealabil a fost reglementat în legislația românească, el reprezentând o

condiție obligatorie pentru promovarea acțiunii în contencios administrativ.

Art. 7 din Legea nr. 554/2004,

modificată prin Legea nr. 262/2007, stabilește ca regulă necesitatea

parcurgerii procedurii administrative prealabile, statuând asupra termenelor în

care aceasta trebuie îndeplinită în funcție de tipul actului administrativ aflat

în discuție.

Această reglementare este pe deplin

justificată, întrucât instituie o cale mai rapidă de restabilire a legalității,

având ca scop atât protecția autorității publice emitente care, prin repararea

eventualelor erori săvârșite cu ocazia emiterii actului, poate evita chemarea

sa în judecată în calitate de pârât, suportarea unor cheltuieli suplimentare,

cât și pe cea a particularului care are posibilitatea de a obține revocarea

actului printr-o procedură administrativă mai simplă și scutită de taxă de

timbru.

Astfel, în alin. (1) al articolului

comentat se prevede că persoana care se consideră vătămată într-un drept al său

ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual, înainte de

a se adresa instanței de contencios administrativ competente, trebuie să

solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă

aceasta există, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.

Desigur, această ipoteză normativă

are în vedere situația beneficiarului actului administrativ, întrucât textul

legal anterior citat se referă la comunicarea actului, obligație ce incumbă

autorității administrative care stabilește drepturi și obligații pentru o

anumită persoană. Pe cale de consecință, aceasta din urmă trebuie să ia

cunoștință de conținutul actului.

În alin. (3) al art. 7 se arată că

este îndreptățită să introducă plângere prealabilă și persoana vătămată într-un

drept al său ori într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu

caracter individual, adresat altui subiect de drept, din momentul în care a

luat cunoștință, pe orice cale, de existența acestuia, în limitele termenului

de 6 luni, prevăzut la alin. (7).

De menționat că alin. (7) din

aceeași reglementare statuează că plângerea prealabilă în cazul actelor

administrative unilaterale se poate introduce, pentru motive temeinice, și

peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de 6 luni de la data

emiterii actului; termenul de 6 luni este termen de prescripție.

Ca atare, în ceea ce privește

situația terțului, art. 7 alin. (3) din legea analizată arată că acesta are

posibilitatea să introducă plângere prealabilă în limitele termenului de 6 luni

– prevăzut la alin. (7), din momentul la care a luat cunoștință, pe orice cale,

de existența actului administrativ cu caracter individual adresat altui subiect

de drept care îl vatămă într-un drept al său ori intr-un interes legitim.

De precizat faptul că, prin decizia

Curții Constituționale 797 din 27 septembrie 2007, instanța constituțională a

stabilit că art. 7 alin. (7) din legea aflată în discuție este

neconstituțional, în măsura în care termenul de 6 luni de la data emiterii

actului se aplică plângerii prealabile formulate de persoana vătămată vatămă

într-un drept al său ori intr-un interes legitim printr-un act administrativ cu

caracter individual adresat altui subiect de drept.

Pe cale de consecință, terțul este

îndreptățit să formuleze plângerea administrativă prealabilă la autoritatea

administrativă în termen de 6 luni de la data la care a luat cunoștință de

existența actului considerat vătămător.

Din interpretarea prevederilor art. 7

din Legea nr. 554/2004, modificată, în corelație cu cele ale art. 109 alin. (2)

C. proc. civ., rezultă că depășirea, fără motive întemeiate, a termenelor

prevăzute de lege pentru formularea plângerii administrative prealabile are ca

efect însăși inadmisibilitatea acțiunii, nefiind vorba despre termene de

recomandare, fără efecte juridice.

În prezenta cauză,

intimata-reclamantă a solicitat, în principal, instanței de contencios

administrativ să anuleze în parte H.G. nr. 930/2002 privind atestarea

domeniului public al județului Ilfov, precum și al orașelor și comunelor din

județul Ilfov, respectiv anexa nr. 4, poziția nr. 91, cu privire la suprafața

de teren de 220,82 mp din totalul de 1059 mp, situată în Comuna Afumați, și să

analizeze legalitatea hotărârii nr. 44 din 20 august 1999 (poziția nr. 73 din

anexa nr. 1) a Consiliului Local al Comunei Afumați, prin care au fost însușite

inventarele bunurilor ce aparțin domeniului public al acestei comune.

În ceea ce privește titlul de

proprietate invocat de intimata-reclamantă în susținerea cererii sale, instanța

de control judiciar reține următoarele:

La data de 25 septembrie 1982,

intimata-reclamantă a făcut o ofertă de donație Statului Român pentru terenul

în suprafață de 800 mp, situat în Comuna Afumați, județul Ilfov, pe care l-a

dobândit pe cale succesorală.

Ulterior, prin decizia civilă nr. 3140

din 19 noiembrie 1998 pronunțată în dosarul nr. 407/1998 de către Tribunalul

București – secția a IV-a civilă, a fost constatată nulitatea ofertei de

donație, iar Primăria Comunei Afumați a fost obligată să lase

intimatei-reclamante în deplină proprietate imobilul anterior arătat.

În urma notificării formulate în

temeiul Legii nr. 10/2001, intimatei-reclamante i-a fost emisă de către

Primarul Comunei Afumați dispoziția nr. 361 din 24 octombrie 2002 prin care i

s-a restituit terenul în suprafață de 800 mp, situat în Comuna Afumați.

Intimata-reclamantă nu a contestat

actul administrativ anterior individualizat și a procedat la intabularea

dreptului său de proprietate (fila 118 dosar fond).

Prin sentința civilă nr. 103 din 19

ianuarie 2005, Judecătoria Buftea a respins acțiunea reclamantei S.L. de

obligare a pârâților Consiliul Local al Comunei Afumați și Primăria Comunei

Afumați să-i restituie în natură și liber de orice sarcini terenul în suprafață

de 220,16 mp, situat în Comuna Afumați, Șos. Afumați (filele 99-100 dosar

fond).

Prin decizia civilă nr. 853 din 25

mai 2005, Tribunalul București – secția a IV-a civilă a respins ca nefondat

recursul declarat de recurenta S.L. împotriva sentinței anterior

individualizată (filele 101-102 dosar fond).

În considerentele acestei decizii,

tribunalul a reținut, în esență, următoarele aspecte:

Atâta timp cât reclamanta S.L. a

moștenit de pe urma autorilor săi doar suprafața de 800 mp, situată în Comuna

Afumați, județul Ilfov, aceasta nu poate solicita obligarea pârâtei să-i

restituie în natură terenul în suprafață de 221,16 mp, fiind fără relevanță că

în conținutul raportului de expertiză se concluzionează că suprafața de teren

reală găsită la fața locului este de 1021,16 mp, mai mult decât cea restituită

reclamantei prin dispoziția nr. 361 din 24 octombrie 2002.

Suprafața de 221,16 mp revendicată

face parte din domeniul public al Comunei Afumați, astfel cum rezultă din H.G. nr.

930/2002, anexa nr. 4 privind inventarul bunurilor care aparțin domeniului

public al Comunei Afumați, precum și din încheierea nr. 2993 din 7 aprilie 2003

a Judecătoriei Buftea – Biroul de Carte Funciară prin care s-a intabulat în

Cartea Funciară imobilul aflat în discuție.

Din perspectiva termenului

reglementat de art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată, Înalta

Curte apreciază că intimata-reclamantă a luat cunoștință de existența H.G. nr. 930/2002

și a hotărârii nr. 44 din 20 august 1999 a Consiliului Local al Comunei Afumați

la momentul pronunțării deciziei civile nr. 853/2005 de către Tribunalul

București – secția a IV-a civilă, respectiv data de 25 mai 2005.

Intimata-reclamantă a formulat

plângerea prealabilă la data de 18 mai 2010, cu depășirea termenului de 6 luni,

reglementat de normele anterior individualizate (filele 22-26 dosar fond).

Ca atare, fiind vorba despre o

condiție de admisibilitate a acțiunii în contencios administrativ, cererea

intimatei-reclamante urmează să fie respinsă pentru acest considerent.

În ceea ce privește hotărârea nr. 44

din 20 august 1999 a Consiliului Local al Comunei Afumați, Înalta Curte

apreciază că este corectă calificarea făcută de prima instanță, în sensul că

reprezintă o operațiune administrativă, care urmează regimul juridic al actului

administrativ pe care îl fundamentează.

În raport de cele anterior

prezentate, Înalta Curte reține că este fondat motivul de recurs reglementat de

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât prima instanță a făcut o aplicare

greșită a art. 7 din Legea nr. 554/2004, modificată.

Față de această soluție, instanța de

control judiciar consideră că nu se mai impune analizarea celorlalte critici

cuprinse în cererile de recurs.

Pe cale de consecință, Înalta Curte,

în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 și 28 din

Legea nr. 554/2004, modificată, va admite recursurile, va modifica în parte

sentința atacată, în sensul că va admite excepția tardivității plângerii

prealabile și va respinge ca inadmisibile capetele de cerere privind anularea

H.G. nr. 930/2002, în ceea ce privește suprafața de 220,82 mp din terenul de

1059 mp, menționat la poziția nr. 91 din Anexa nr. 4, precum și a hotărârii nr.

44 din 20 august 1999 a Consiliului Local al Comunei Afumați, poziția 73 din

Anexa nr. 1. Înalta Curte va menține celelalte dispoziții ale sentinței cu

privire la respingerea cererii de acordare a daunelor materiale și morale.

În raport de dispozițiile art. 274 C.

proc. civ., instanța de control judiciar va obliga intimata la 1500 lei

cheltuieli de judecată către recurentul Consiliul Local al Comunei Afumați.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de

Guvernul României și Consiliul Local al Comunei Afumați împotriva sentinței

civile nr. 2458 din 31 martie 2011 a Curții de Apel București – secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal.

Modifică, în parte, sentința atacată

în sensul că admite excepția tardivității plângerii prealabile și, în

consecință, respinge capetele de cerere privind anularea H.G. nr. 930/2002, în

ceea ce privește suprafața de 220,82 m.p. din terenul de 1059 m.p., menționată la poziția 91 din Anexa 4, precum și H.C.L. Afumați nr. 44/1999, poziția 73 din

Anexa 1, ca inadmisibilă.

Menține celelalte dispoziții ale

sentinței cu privire la respingerea cererii de acordare a daunelor morale și

materiale.

Obligă intimata la plata sumei de

1.500 lei, cheltuieli de judecată către recurentul Consiliul Local al Comunei

Afumați.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 11 noiembrie 2011.