ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4348/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4348/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

hotărârea primei instanțe

Prin sentința nr. 135/F

din 04 noiembrie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și

fiscal, a fost admisă acțiunea reclamantei Asociația Vânătorilor și Pescarilor Sportivi

Făgăraș, formulată în contradictoriu cu Agenția Domeniilor Statului, și, în consecință,

a fost obligată pârâta să încheie cu reclamanta actul adițional la contractul din

09 iunie 2003, așa cum a fost completat prin actul adițional din 26 iulie 2006 încheiat

între Compania Națională de Administrare a Fondului Piscicol și Asociația Vânătorilor

și Pescarilor Sportivi Făgăraș.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de fond a reținut că la data de 09 iunie 2003 a fost încheiat

contractul din 09 iunie 2003 între Compania Națională de Administrare a Fondului

Piscicol și Asociația Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Făgăraș, având ca obiect

„atribuirea dreptului de pescuit recreativ/sportiv al fondului piscicol” din apele

menționate în anexa nr. 1, pentru o perioadă de 5 ani.

Prin actul adițional din

26 iulie 2006 s-a prevăzut că termenul de valabilitate al contractului se extinde

tacit, pe o perioadă nedeterminată, dacă niciuna dintre părți nu comunică celeilalte,

fundamentat intenția de încetare sau dacă nu a intervenit vreuna din celelalte cauze

prevăzute pentru încetarea lui”.

După intrarea în vigoare

a O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura, Compania Națională de Administrare

a Fondului Piscicol s-a desființat, iar reclamanta a solicitat Agenției Domeniilor

Statului, în temeiul art. 69 din actul normativ arătat, încheierea actului adițional

la contractul din 09 iunie 2003.

Agenția Domeniilor Statului,

fără să răspundă la cererea reclamantei, a notificat-o, aducându-i la cunoștință

încetarea de drept a contractului începând cu data de 10 martie 2008, data publicării

în M. Of. a O.U.G. nr. 23/2008.

De asemenea, reclamantei

i s-a adus la cunoștință că Agenția Domeniilor Statului își rezervă dreptul ca,

în urma misiunii de audit, să-i comunice o nouă valoare a debitului pe care-l datorează

în temeiul contractului, cât și o actualizare a acestuia.

Agenția Domeniilor Statului

a refuzat încheierea actului adițional la contract, motivat de faptul că atribuțiile

sale nu includ și gestionarea durabilă prin pescuit recreativ sportiv a resurselor

acvatice vii existente în bazinele acvatice naturale, menționând că administratorul

resursei acvatice este Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură.

Instanța de fond a reținut

că, deși Agenția Domeniilor Statului încasează sumele achitate de Asociația Vânătorilor

și Pescarilor Sportivi, reprezentând obligații asumate prin contractul arătat, aceasta

susține că nu este parte în contract.

Instanța a constatat că

O.U.G. nr. 23/2008 nu prevede o încetare de drept a contractelor încheiate anterior

de către Compania Națională de Administrare a Fondului Piscicol, iar dispozițiile

art. 68 din actul normativ invocat sunt aplicabile în cauză și prevăd obligația

Agenției Domeniilor Statului să încheie acte adiționale la contractele anterior

încheiate de agenții contractanți, care dețin în exploatare și administrare amenajări

piscicole sau care au încheiat contracte de asociere în participațiune sau alte

tipuri de contracte cu Compania Națională de Administrare a Fondului Piscicol.

Analizând actele dosarului,

instanța a constatat că reclamanta Asociația Vânătorilor și Pescarilor Sportivi

Făgăraș avea, la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 23/2008, un contract valabil

încheiat pe o perioadă nedeterminată.

Astfel, instanța a constatat

că refuzul pârâtei de a încheia un act adițional cu reclamanta este nejustificat,

întrucât obligația Agenția Domeniilor Statului de a încheia actul adițional izvorăște

din lege.

Instanța a reținut că

resursele acvatice vii din apele colinare și de șes aparțin domeniului public al

statului, astfel încât activitatea de gestionare și exploatare eficientă a patrimoniului

de stat include și gestionarea acestor resurse.

Instanța a reținut și

faptul că, prin notificarea comunicată reclamantului, de încetare de drept a contractului,

pârâta a recunoscut implicit existența unui contract, întrucât exercițiul dreptului

de denunțare a contractului aparține numai părților contractante.

În cauza de față, prin

efectul legii, Agenția Domeniilor Statului s-a subrogat în drepturile și obligațiile

Companiei Naționale de Administrare a Fondului Piscicol, a uzat de drepturile contractuale,

denunțând unilateral contractul și solicitând sumele datorate în temeiul contractului

de la reclamantă, însă a refuzat nejustificat să procedeze la încheierea actului

adițional prevăzut de art. 69 alin. (1) din O.U.G. nr. 23/2008.

de pârâtă

Pârâta Agenția Domeniilor

Statului a formulat recurs împotriva acestei hotărâri, solicitând, în principal,

casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare și, în subsidiar, modificarea

sentinței în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată, în baza art. 304

1

C. proc. civ.

În motivarea căii de atac,

recurenta-pârâtă a arătat că, urmare a modificărilor și completărilor aduse O.U.G.

nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura prin Legea de aprobare nr. 317/2009,

intrată în vigoare la data de 24 octombrie 2009, Agenția Națională pentru Pescuit

și Acvacultură s-a subrogat Agenției Domeniilor Statului în ceea ce privește drepturile

și obligațiile rezultate din contractele având ca obiect exploatarea și administrarea

amenajărilor piscicole, urmând să încheie acte adiționale în acest sens [art. 2

alin. (1) din Legea nr. 317/2009].

De asemenea, în temeiul

art. 2 alin. (2) și (3) din aceeași lege, Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură

preia cu titlu gratuit acțiunile pe care Agenția Domeniilor Statului le deține la

societățile comerciale cu profil piscicol, terenurile pe care sunt amplasate amenajările

piscicole și terenurile aferente acestora, iar Agenția Domeniilor Statului predă

Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură, pe bază de protocol, patrimoniul,

arhivele, contractele și documentația aferentă acestora, care au fost preluate de

la Compania Națională de Administrare a Fondului Piscicol.

Prin urmare, Agenția Domeniilor

Statului nu mai are calitate procesuală pasivă în cauză, motiv care, în opinia sa,

impune casarea sentinței atacate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași

instanță de fond.

Cu privire la critica

propriu-zisă adusă sentinței pronunțate de Curtea de apel, recurenta-pârâtă a făcut

o expunere unor prevederi legale relevante în materia pescuitului și acvaculturii

și a organizării și funcționării Agenției Domeniilor Statului și a arătat că, prin

admiterea acțiunii reclamantei, a fost obligată să exercite o serie de atribuții

pe care legea nu le prevede în sarcina sa, acesta fiind motivul real pentru care

a respins cererea transmisă de reclamantă prin notificarea din data de 08 iulie

2008, iar nu intenția de a o lipsi de beneficiul dreptului conferit prin O.U.G.

nr. 23/2008.

În dezvoltarea acestui

motiv, recurenta-pârâtă a arătat că, în temeiul art. 3 din O.U.G. nr. 23/2008, instituția

căreia îi revine obligația gestionării bunurilor care fac obiectul contractului

din 1987 este Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură.

În fine, recurenta-pârâtă

a arătat că, potrivit art. 3 din contractul din 09 iunie 2003, așa cum a fost completat

prin actul adițional din 26 iulie 2006, termenul de valabilitate al contractului

se extinde tacit, pe o perioadă nedeterminată, dacă niciuna dintre părți nu comunică

celeilalte, fundamentat, intenția de încetare sau dacă nu a intervenit o cauză de

încetare prevăzută expres. În speță, Agenția Domeniilor Statului a comunicat celeilalte

părți încetarea de drept a contractului începând cu data de 10 martie 2008, prin

notificarea din 08 iulie 2008, în care a făcut referire la abrogarea Legii nr. 192/2001

urmare căreia a fost înlăturată calitatea de gestionar al resurselor acvatice vii

pe care o avea Compania Națională de Administrare a Fondului Piscicol și calitatea

de gestionar delegat, reglementată anterior prin Ordinul Ministerului Agriculturii

și Dezvoltării Rurale nr. 1133/2005 și Ordinul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării

Rurale nr. 1134/2005, ambele abrogate prin ordinul nr. 325/2007.

În opinia recurentei-pârâte,

toate aceste acte normative au fost ignorate de instanța de fond, care a pronunțat

o soluție nelegală și contrară unei alte hotărâri prin care a fost soluționată o

altă cauză similară (sentința nr. 1402 din 01 aprilie 2009, pronunțată în Dosarul

nr. 5933/2/2008).

Prin întâmpinarea depusă

la dosar, intimata-reclamantă a arătat că, în temeiul art. 69 din O.U.G. nr. 23/2008,

în forma inițială, Agenția Domeniilor Statului s-a subrogat Companiei Naționale

de Administrare a Fondului Piscicol în ceea ce privește drepturile și obligațiile

izvorâte din contractele încheiate cu agenții economici ce dețin în exploatare și

în administrare amenajări piscicole, precum și cu cei care au încheiat contracte

de asociere în participațiune sau alte tipuri de contracte și a avut de încheiat

acte adiționale în acest sens.

Conform acestui text de

lege, Agenția Domeniilor Statului a avut obligația să încheie actul adițional la

contractul din 09 iunie 2003.

Referindu-se la modificările

aduse O.U.G. nr. 23/2008 prin Legea nr. 317/2009, intimata-reclamantă a arătat că,

într-adevăr, Agenția Domeniilor Statului nu mai are în prezent calitate procesuală,

ca efect al transmisiunii acesteia către Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură,

motiv pentru care s-ar impune casarea cu trimitere spre rejudecare.

în fața instanței de recurs

Prin cererea depusă la

dosar la data de 25 martie 2010, Agenția Domeniilor Statului a solicitat introducerea

în cauză a Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură, în temeiul subrogației

legale prevăzute de art. 2 din Legea nr. 317/2009.

Prin încheierea din data

de 30 aprilie 2010, Înalta Curte a dispus introducerea în cauză a Agenției Naționale

pentru Pescuit și Acvacultură, care a preluat poziția procesuală de recurentă-pârâtă

a Agenției Domeniilor Statului, în calitate de succesoare a acesteia.

Ulterior, în cadrul unei

cereri de repunere pe rol pe care a formulat-o ca urmare a suspendării dispuse,

în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., prin încheierea din data de

28 mai 2010, Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură a arătat că, în temeiul

art. 2 din Legea nr. 317/2009, au fost încheiate protocolul din 23 noiembrie 2009

de predare-primire a patrimoniului preluat de Agenția Domeniilor Statului de la

Compania Națională de Administrare a Fondului Piscicol și a arhivei și documentației

aferente acestuia și protocolul din 21 noiembrie 2009 de predare-preluare a acțiunilor

pe care Agenția Domeniilor Statului le deținea la societățile comerciale cu profil

piscicol, a terenurilor pe care sunt amplasate amenajările piscicole și a altor

terenuri aferente amenajărilor piscicole. Protocoalele au fost aprobate prin Ordinul

Ministrului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale nr. 14 din 25 ianuarie

2010.

A adăugat că ulterior

acestora a fost încheiat procesul-verbal din 18 martie 2010, de predare-primire

a dosarelor referitoare la litigiile aflate pe rolul instanțelor și a documentelor

aferente acestora.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând cauza prin prisma

motivelor de recurs formulate și a prevederilor art. 304

1

C. proc.

civ., Înalta Curte constată că sentința atacată este legală și temeinică, iar modificarea

legislativă intervenită ulterior pronunțării ei nu poate avea ca efect casarea acesteia

cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

de drept relevante

Intimata-reclamantă a

supus controlului exercitat de instanța de contencios administrativ refuzul Agenției

Domeniilor Statului de a încheia un act adițional la contractul din 09 iunie 2003,

completat prin actul adițional din 26 iulie 2006, încheiat cu Compania Națională

de Administrare a Fondului Piscicol, refuz pe care l-a considerat nejustificat.

Contractul din 09 iunie

2003 are ca obiect, potrivit art. 2, așa cum a fost modificat prin actul adițional

din 26 iulie 2006, gestionarea durabilă prin pescuit recreativ sportiv a resurselor

acvatice vii existente în bazinele piscicole naturale din zona județului Brașov

și a anexei nr. 1, conform adreselor Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor

Sportivi Brașov și Asociația Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Făgăraș din 04 aprilie

2003, înregistrate la Compania Națională de Administrare a Fondului Piscicol în

18 aprilie 2003.

Conform art. 3 din contract,

termenul de valabilitate a contractului se extinde tacit pe o perioadă nedeterminată

dacă niciuna dintre părți nu comunică celeilalte, fundamentat, intenția de încetare

sau dacă nu a intervenit vreuna dintre celelalte clauze prevăzute pentru încetarea

lui.

După intrarea în vigoare

a O.U.G. nr. 23/2008, intimata-reclamantă s-a adresat Agenției Domeniilor Statului

în vederea încheierii actului adițional, invocând prevederile art. 69 alin. (1)

din actul normativ menționat, conform cărora „(…) Agenția Domeniilor Statului se

subrogă Companiei Naționale de Administrare a Fondului Piscicol în ceea ce privește

drepturile și obligațiile care rezultă din contractele încheiate de aceasta cu agenții

contractanți care dețin în exploatare și în administrare amenajări piscicole, precum

și cu cei care au încheiat contracte de asociere în participațiune sau alte tipuri

de contracte și va încheia acte adiționale în acest sens”.

Prin prisma acestor prevederi

exprese ale legii, sentința atacată este pe deplin fundamentată, pentru că obligația

de încheiere a actelor adiționale revine succesorului în drepturi și obligații a

Companiei Naționale de Administrare a Fondului Piscicol.

În argumentarea soluției,

Curtea de apel a conferit semnificația juridică adecvată și notificării din 08 iulie

2008, prin care Agenția Domeniilor Statului a comunicat Asociației Vânătorilor și

Pescarilor Sportivi încetarea de drept a contractului, cu motivarea că Legea

nr. 192/2001, sub imperiul căreia acesta fusese încheiat, a fost abrogată prin O.U.G.

nr. 23/2008 și că această ordonanță, precum și actele administrative cu caracter

normativ emise în executarea ei, nominalizează expres, ca administrator al resursei

acvatice vii existene în apele maritime și continentale, Agenția Națională pentru

Pescuit și Acvacultură.

Sub un prim aspect, așa

cum a reținut și instanța de fond, este menționat că denunțarea unilaterală a contractului

nu putea fi exercitată decât de o parte contractantă, ceea ce înseamnă că Agenția

Domeniilor Statului și-a asumat calitatea de succesor al Companiei Naționale de

Administrare a Fondului Piscicol, în temeiul art. 69 din O.U.G. nr. 23/2008.

În forma inițială, aplicabilă

la data respectivă, O.U.G. nr. 23/2008 prevedea, în art. 4, că responsabilitatea

pentru definirea și implementarea politicii referitoare la conservarea și administrarea

resurselor și continentale, la acvacultură, la procesarea și organizarea pieței

produselor pescărești, la structurile de pescuit și acvacultură, revine autorității

publice centrale care răspunde de pescuit și acvacultură, prin Agenția Națională

pentru Pescuit și Acvacultură.

În linii mari, atribuțiile

Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură erau prevăzute în art. 4 alin.

(1) și constau în elaborarea strategiei naționale și a reglementărilor în domeniu,

implementarea și controlul aplicării acestora, iar prin articolele următoare sunt

detaliate unele dintre atribuțiile ce revin Agenției în exercitarea rolului său.

O analiză a prevederilor

legale menționate, fără a fi exhaustivă, relevă împrejurarea că atribuțiile Agenției

țineau, în principal, de politica privind pescuitul în apele maritime și continentale

(art. 8), de liniile directoare în domeniu, și de materializarea prin propuneri

adresate ministerului de resort în vederea adoptării unor acte normative sau a stabilirii

unor măsuri, supuse aprobării ministrului (art. 9-12). Abia ulterior, prin modificările

aduse prin Legea nr. 317/2009, Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură a

căpătat atribuția de a administra resursele acvatice vii din habitatele piscicole

naturale ale României, cu excepția Deltei Dunării, de a concesiona terenurile pe

care sunt amplasate amenajările piscicole și alte terenuri aferente acestora din

domeniul public al statului și de a încheia contracte de exploatare și/sau privatizare

a acestora, conform art. 4 din O.U.G. nr. 23/2008, așa cum a fost modificat prin

Legea nr. 317/2009.

Prin urmare, contrar susținerilor

recurentei-pârâte Agenția Domeniilor Statului, la momentul respectiv, atribuțiile

Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură nu se suprapuneau și nu înlăturau

calitatea ei de succesor al Companiei Naționale de Administrare a Fondului Piscicol

în drepturile și obligațiile contractuale. O interpretare contrară ar fi golit de

conținut art. 69 din O.U.G. nr. 23/2008, care nu numai că enunța subrogația, dar

și detalia modul de transmitere a drepturilor și obligațiilor contractuale și a

valorilor patrimoniale, prin încheierea de acte adiționale sau protocoale de predare-primire,

după caz. Același efect, al golirii de conținut a art. 69 din O.U.G. nr. 23/2008,

l-ar fi avut și interpretarea eronată pe care Agenția Domeniilor Statului a dat-o

art. 70, în sensul că abrogarea Legii nr. 192/2001 ar conduce la încetarea de drept

a tuturor contractelor încheiate în temeiul ei.

Toate aceste considerente

conduc către concluzia, în mod just adoptată de instanța de fond, că refuzul pârâtei

de a încheia act adițional a avut caracter nejustificat.

Împrejurarea că, pe parcursul

litigiului, a intrat în vigoare Legea nr. 317/2009, de aprobare a O.U.G. nr. 23/2008,

care a modificat din nou regimul pescuitului și acvaculturii, nu impune o casare

a sentinței, cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță, așa cum a solicitat

recurenta inițială.

În fundamentarea acestei

concluzii, Înalta Curte reține următoarele:

Legea nr. 317/2009 a fost

publicată în M. Of. al României nr. 708/21.10.2009 și a intrat în vigoare la data

de 24 octombrie 2009, cu câteva zile înainte de încheierea dezbaterilor în cauză

(28 octombrie 2009) și de pronunțarea sentinței (04 noiembrie 2009).

Este adevărat că, în temeiul

art. 2 din Legea nr. 317/2009, la data intrării în vigoare a legii, Agenția Națională

pentru Pescuit și Acvacultură s-a subrogat Agenției Domeniilor Statului în ceea

ce privește drepturile și obligațiile contractuale legate de exploatarea și administrarea

amenajărilor piscicole, de contractele de asociere în participațiune ori alte tipuri

de contracte, urmând să încheie acte adiționale în acest sens.

În această calitate, de

succesor în drepturi și obligații a Agenția Domeniilor Statului, Agenția Națională

pentru Pescuit și Acvacultură a fost introdusă în cauză, în recurs, preluând poziția

procesuală de recurentă-pârâtă.

Sentința Curții de apel

nu este însă criticabilă pe motiv că ar fi fost pronunțată în contradictoriu cu

un subiect de drept care nu mai avea, la acea dată, calitate procesuală, pentru

că, așa cum a menționat Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură în cererea

de repunere pe rol la care s-a făcut referire la pct. 1.4 al deciziei, protocoalele

de predare-primire prevăzute de art. 2 din Legea nr. 317/2009, în temeiul cărora

transmisiunea a devenit efectivă, au fost încheiate ulterior pronunțării sentinței,

cu nr. 7197 din 23 noiembrie 2009 și nr. 7192 din 23 noiembrie 2009, fiind aprobate

prin Ordinul nr. 14 din 25 ianuarie 2010 al Ministrului Agriculturii, Pădurilor

și Dezvoltării Rurale.

Prin urmare, succesorul

în drepturi și obligații a preluat litigiul în faza procesuală în care se afla în

acel moment, urmând ca efectele hotărârii judecătorești să se producă direct asupra

acestuia.

O ultimă remarcă se impune

cu privire la practica judiciară anterioară, la care autoritatea recurentă a făcut

referire în susținerea propriului punct de vedere (decizia nr. 4557 din 22 octombrie

2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ

și fiscal, în care s-a considerat că, în raport cu prevederile art. 3 și 4 din O.U.G.

nr. 23/2008, Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură avea calitatea de a

încheia actul adițional).

Sub acest aspect, instanța

constată că decizia nr. 4557 din 22 octombrie 2009 a fost pronunțată anterior intrării

în vigoare a Legii nr. 317/2009, când, așa cum s-a arătat anterior în cuprinsul

prezentei decizii, Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură s-a subrogat

în drepturile și obligațiile Agenției Domeniilor Statului.

Or, în litigiul de față,

de vreme ce, urmare a modificărilor legislative, Agenția Națională pentru Pescuit

și Acvacultură a preluat calitatea procesuală a Agenției Domeniilor Statului, au

fost eliminate posibilele consecințe practice ale unor interpretări diferite date

unor prevederi legale neclare, cărora însuși legiuitorul le-a adus corecții semnificative,

prin modificările introduse prin Legea nr. 317/2009, de aprobare a O.U.G. nr. 23/2008,

la numai un an și jumătate de la adoptarea acesteia din urmă.

adoptate în recurs

Având în vedere toate

considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte

va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive de reformare a sentinței potrivit

art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304

1

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură (succesor al Agenției Domeniilor

Statului) împotriva sentinței nr. 135/F din 04 noiembrie 2009 a Curții de Apel Brașov,

secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 octombrie 2010.