ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 599/2012
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 599/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra cererii de revizuire de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin decizia nr. 3072 din 26 mai 2011, Înalta Curte de
Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins, ca
nefondat, recursul declarat de pârâta Agenția Națională pentru Pescuit și
Acvacultură împotriva sentinței nr. 176 din 9 septembrie 2010 a Curții de Apel
Suceava, secția contencios administrativ și fiscal, prin care a fost admisă
acțiunea reclamantei Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi
și a fost obligată pârâta să încheie cu aceasta actul adițional la contractul nr.
188 din 24/28 ianuarie 1993, așa cum a fost completat prin actele adiționale nr.
1/2003 și nr. 2/2006.
Pentru a pronunța această soluție,
Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut următoarele:
Obiectul acțiunii îl constituie
refuzul Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură de a încheia un act
adițional la contractul nr. 188 din 28 ianuarie 1993, încheiat cu Compania
Națională de Administrare a Fondului Piscicol, refuz pe care l-a considerat
nejustificat.
Contractul nr. 188/1993 are ca
obiect, așa cum a fost modificat prin actele adiționale nr. 1/2003 și 2/2006,
gestionarea durabilă prin pescuit recreativ sportiv a resurselor acvatice vii
existente în bazinele piscicole naturale din zona județului Suceava.
După intrarea în vigoare a O.U.G.
nr. 23/2008, intimata, reclamantă s-a adresat Agenției Domeniilor Statului în
vederea încheierii actului adițional, invocând prevederile art. 69 alin. (1)
din actul normativ menționat, conform cărora ” Agenția Domeniilor Statului se
subrogă Companiei Naționale de Administrare a Fondului Piscicol în ceea ce
privește drepturile și obligațiile care rezultă din contractele încheiate de
aceasta cu agenții contractanți care dețin în exploatare și în administrare
amenajări piscicole, precum și cu cei care au încheiat contracte de asociere în
participațiune sau alte tipuri de contracte și va încheia acte adiționale în
acest sens”.
Prin prisma acestor prevederi
exprese ale legii, sentința atacată este pe deplin fundamentată, pentru că
obligația de încheiere a actelor adiționale revine succesorului în drepturi și
obligații a Companiei Naționale de Administrare a Fondului Piscicol.
Denunțarea unilaterală a
contractului nu putea fi exercitată decât de o parte contractantă, ceea ce
înseamnă că Agenția Domeniilor Statului și-a asumat calitatea de succesor al
Companiei Naționale de Administrare a Fondului Piscicol, în temeiul art. 69 din
O.U.G. nr. 23/2008.
În forma inițială, aplicabilă la
data respectivă, O.U.G. nr. 23/2008 prevedea, în art. 4, că responsabilitatea
pentru definirea și implementarea politicii referitoare la conservarea și
administrarea resurselor și continentale, la acvacultură, la procesarea și
organizarea pieței produselor pescărești, la structurile de pescuit și
acvacultură, revine autorității publice centrale care răspunde de pescuit și
acvacultură, prin Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură.
În linii mari, atribuțiile Agenției
Naționale pentru Pescuit și Acvacultură erau prevăzute în articolul 4 alin. (1)
și constau în elaborarea strategiei naționale și a reglementărilor în domeniu,
implementarea și controlul aplicării acestora, iar prin articolele următoare
sunt detaliate unele dintre atribuțiile ce revin Agenției în exercitarea
rolului său.
O analiză a prevederilor legale
menționate, fără a fi exhaustivă, relevă împrejurarea că atribuțiile Agenției
țineau, în principal, de politica privind pescuitul în apele maritime și
continentale (art. 8), de liniile directoare în domeniu, și de materializarea
prin propuneri adresate ministerului de resort în vederea adoptării unor acte
normative sau a stabilirii unor măsuri, supuse aprobării ministrului (art. 9 - 12).
Abia ulterior, prin modificările aduse prin Legea nr. 317/2009 Agenția
Națională pentru Pescuit și Acvacultură a căpătat atribuția de a administra
resursele acvatice vii din habitatele piscicole naturale ale României, cu
excepția Deltei Dunării, de a concesiona terenurile pe care sunt amplasate
amenajările piscicole și alte terenuri aferente acestora din domeniul public al
statului și de a încheia contracte de exploatare și/sau privatizare a acestora,
conform art. 4 din O.U.G. nr. 23/2008, așa cum a fost modificat prin Legea nr. 317/2009.
Prin urmare, la momentul respectiv,
atribuțiile Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură nu se suprapuneau
și nu înlăturau calitatea ei de succesor al Companiei Naționale de Administrare
a Fondului Piscicol în drepturile și obligațiile contractuale. O interpretare
contrară ar fi golit de conținut art. 69 din O.U.G.nr. 23/2008, care nu numai
că enunța subrogația, dar și detalia modul de transmitere a drepturilor și
obligațiilor contractuale și a valorilor patrimoniale, prin încheierea de acte
adiționale sau protocoale de predare - primire, după caz. Același efect, al
golirii de conținut a art. 69 din O.U.G. nr. 23/2008, l-ar fi avut și
interpretarea eronată pe care Agenția Domeniilor Statului a dat-o articolului
70, în sensul că abrogarea Legii nr. 192/2001 ar conduce la încetarea de drept
a tuturor contractelor încheiate în temeiul ei.
Toate aceste considerente conduc
către concluzia, în mod just adoptată de instanța de fond, că refuzul pârâtei
de a încheia actul adițional a avut caracter nejustificat.
În temeiul art. II din Legea nr. 317/2009,
la data intrării în vigoare a legii, Agenția Națională pentru Pescuit și
Acvacultură s-a subrogat Agenției Domeniilor Statului în ceea ce privește
drepturile și obligațiile contractuale legate de exploatarea și administrarea
amenajărilor piscicole, de contractele de asociere în participațiune ori alte
tipuri de contracte, urmând să încheie acte adiționale în acest sens.
O ultimă remarcă se impune cu
privire la practica judiciară anterioară, la care autoritatea recurentă a făcut
referire în susținerea propriului punct de vedere (decizia nr. 2025/2010 a
Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și
fiscal, în care s-a considerat că, în raport cu prevederile art. 3 și 4 din
O.U.G. nr. 23/2008, Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură avea
calitatea de a încheia actul adițional).
Or, în litigiul de față, de vreme
ce, urmare a modificărilor legislative, Agenția Națională pentru Pescuit și
Acvacultură a preluat calitatea procesuală a Agenției Domeniilor Statului, au
fost eliminate posibilele consecințe practice ale unor interpretări diferite
date unor prevederi legale neclare, cărora însuși legiuitorul le-a adus
corecții semnificative, prin modificările introduse prin Legea nr. 317/2009, de
aprobare a O.U.G. nr. 23/2008, la numai un an și jumătate de la adoptarea acesteia
din urmă.
Deci, în cauză, nu se poate invoca
autoritatea de lucru judecat, nefiind incidente dispozițiile art. 1201 C. civ.
Împotriva deciziei nr. 3072 din 26
mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios
administrativ și fiscal, a formulat cerere de revizuire Agenția Națională
pentru Pescuit și Acvacultură.
Prin cererea de revizuire,
întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Agenția Națională
pentru Pescuit și Acvacultură solicită desființarea deciziei mai sus amintite,
invocându-se că această hotărâre judecătorească este potrivnică unei decizii
anterior pronunțate, deasemenea, de instanța supremă, nr. 2025 din 21 aprilie 2010,
în raport de aceasta existând autoritate de lucru judecat.
În motivarea cererii de revizuire,
Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură a arătat, în esență,
următoarele:
La data de 16 ianuarie 2009 intimata
A.J.V.P.S. Suceava a promovat o acțiune înregistrată pe rolul Curții de Apel
Suceava, secția comerciala, de contencios administrativ si fiscal formându-se
astfel dosarul nr. 57/39/2009 în contradictoriu cu Agenția Domeniilor Statului
(A.D.S.) față de care a solicitat obligarea acesteia la încheierea unui act
adițional la contractul nr. 188 din 04 februarie 1993 încheiat de către A.J.V.P.S.
Suceava cu fosta Direcția Generala pentru Agricultura si Alimentație Suceava
(Anexa nr. 1).
În baza
contractului arătat, intimata A.J.V.P.S. Suceava a dobândit folosința bazinelor
piscicole potrivit anexei la contract în care se menționează zonele de pe
cuprinsul județului Suceava.
Ulterior
au fost încheiate acte adiționale la acest contract cu fosta Companie Naționala
de Administrare a Fondului Piscicol (C.N.A.F.P.), actul adițional nr. 2
modificând obiectul contractului in sensul ca A.J.V.P.S. Suceava avea calitatea
de gestionar al resurselor acvatice vii existente in bazinele naturale din zona
județului Suceava(Anexa nr. 2).
Prin
sentința civila nr. 64 din 19 martie 2009, Curtea de Apel Suceava, secția
comercială, de contencios administrativ si fiscal a admis cererea așa cum a
fost formulată, obligând A.D.S. să încheie un act adițional la contractul nr.
188 din 04 februarie 1993, astfel cum a fost completat prin actul adițional nr.
2 din 26 ianuarie 2006 încheiate cu C.N.A.F.P. (Anexa nr. 3).
Împotriva
acestei sentințe A.D.S. a formulat recurs si, prin decizia civila nr. 2025 din 21
aprilie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios
administrativ și fiscal a admis recursul A.D.S., modificând hotărârea recurată
în sensul respingerii acțiunii A.J.V.P.S. Suceava ca neîntemeiată.
La
data de 14 octombrie 2010, A.J.V.P.S. Suceava a promovat o noua acțiune cu
aceiași obiect, înregistrata pe rolul Curții de Apel Suceava, secția
comerciala, de contencios administrativ si fiscal, formându-se astfel dosarul nr.
319/39/2010 în contradictoriu cu A.N.P.A., solicitând obligarea Agenția
Națională pentru Pescuit și Acvacultură la încheierea actului adițional la contractul
nr. 188din 04 februarie 1993.
Prin
sentința nr. 176 din 09 septembrie 2010 Curtea de Apel Suceava, secția
comercială, de contencios administrativ si fiscal se pronunță în sensul
admiterii cererii așa cum a fost formulata, obligând Agenția Națională pentru
Pescuit și Acvacultură să încheie un act adițional la contractul nr. 188 din 04
februarie 1993, astfel cum a fost completat prin actele adiționale nr. 1/2003
si nr. 2/2006 încheiate cu C.N.A.F.P.
Împotriva
acestei hotărâri judecătorești, Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură
a formulat recurs, ce a fost respins prin decizia
civilă
nr. 3072 din 26 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și
Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.
În
aceasta situație de fapt si de drept, s-a formulat prezenta cerere de
revizuire.
Motivul
revizuirii
este cel
prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., având în vedere faptul pe rolul
instanțelor de judecată s-au aflat două dosare având același obiect, părți și
cauză - în care, prin două hotărâri distincte, au fost soluționate în mod
diferit.
Sub
acest aspect, sunt întrunite toate condițiile cerute de legiuitor pentru
admiterea unei cereri de revizuire pentru motivul arătat, mai precis:
1.
Există două hotărâri judecătorești contradictorii. Astfel, în dosarul nr. 57/39/2009,
prin decizia
civilă
nr. 2025 din 21
aprilie 2010 pronunțata de
Înalta
Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a
fost admis recursul A.D.S. și modificată hotărârea recurată în sensul
respingerii ca neîntemeiată a acțiunii A.J.V.P.S. Suceava, prin care a
solicitat obligarea contestatoarei la încheierea unui act adițional la
contractul nr. 188 din 04 februarie 1993. În schimb, în dosarul nr. 319/39/2010,
prin decizia civilă nr. 3072 din 26 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și
Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a fost menținută
soluția
data de Curtea de Apel Suceava, secția
comercială, prin care Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură a fost
obligată să încheie un act adițional la contractul nr. 188 din 04 februarie 1993,
astfel cum a fost completat
prin
actele
adiționale nr. 1/2003 și nr. 2/2006 încheiate cu
C.N.A.F.P.
Așadar, cele
două hotărâri amintite sunt contradictorii și nu pot fi aduse la îndeplinire
simultan, având în vedere că printr-o hotărâre s-a dispus în mod irevocabil
respingerea cererii de chemare în judecată formulată de A.J.V.P.S. Suceava, iar
prin cea de-a doua, s-a dispus admiterea cererii de chemare în judecată având
același obiect și între aceleași părți
și,
în consecință, obligarea Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură la
încheierea unui act adițional la contractul nr. 188 din 04 februarie 1993 încheiat
de către A.J.V.P.S. Suceava cu fosta Direcția Generală pentru Agricultură și
Alimentație
Suceava
nesocotindu-se astfel
interesele legitime ale statului român și impunându-se, fără echivoc,
desființarea ultimei hotărâri, având în vedere că soluția legală în cauza era
respingerea celei de-a doua cereri ca fiind intrată în puterea lucrului
judecat, conform art. 1201 C. civ.
2.
Aceste hotărâri
judecătorești contradictorii sunt pronunțate în aceeași pricină, având în
vedere că între cele două cereri de chemare în judecată care au făcut obiectul
dosarului nr. 57/39/2009 și nr. 319/39/2010 există, mai presus de orice îndoială,
identitate de părți. obiect și cauză.
3.
Cele două hotărâri
judecătorești sunt pronunțate in dosare distincte, respectiv in dosarul nr. 57/39/2009
si in dosarul nr. 319/39/2010.
4.
Ambele hotărâri
judecătorești sunt irevocabile.
Pe
cale de consecință, se solicită admiterea cererii de revizuire și anularea deciziei
civile nr. 307secția de contencios administrativ si fiscal în dosarul nr. 319/39/2010.
Apoi,
rejudecând cauza, să fie admis recursul formulat de Agenția Naționala pentru Pescuit
și Acvacultură (Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură), să fie modificată,
în tot, sentința civilă nr. 176 din 09 septembrie 2010 pronunțata de Curtea de
Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, în
sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca fiind intrată în puterea
lucrului judecat și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Analizând
cauza prin prisma motivului de revizuire invocat de revizuientă, în raport cu
dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea
de revizuire este inadmisibilă pentru următoarele considerente:
În primul
rând, Înalta Curte reamintește că, revizuirea este o cale de atac extraordinară
ce poate fi exercitată doar pentru motivele limitativ și strict prevăzute de
lege și care nu presupune efectuarea unui control al legalității și temeiniciei
hotărârilor supuse revizuirii.
Potrivit art.
322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în
instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri date de o
instanță de recurs, atunci când evocă fondul, se poate cere atunci când există
hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade
deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași
calitate.
Pentru a fi
aplicabile aceste prevederi legale, este necesar ca hotărârile să conțină
elementele puterii lucrului judecat, adică să tranșeze fondul unui litigiu,
pentru că rațiunea reglementării cazului de revizuire avut în vedere de art. 322
pct. 7 C. proc. civ. este aceea de a înlătura o încălcare a acestui principiu,
atunci când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, dar având
același obiect, aceeași cauză și aceleași părți.
Or, rezultă
cu puterea evidenței că între cele două hotărâri nu există contrarietate, în
sensul definit de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. Chestiunea puterii lucrului
judecat a fost invocată de către Agenția Națională pentru Pescuit și
Acvacultură, în dosarul nr. 319/39/2010 și a fost tranșată chiar prin Decizia
civilă nr. 3072 din 26 mai 2011, a cărei revizuire se solicită în prezenta
cauză. Existența autorității de lucru judecat a fost invocată de către Agenția
Națională pentru Pescuit și Acvacultură în recursul declarat împotriva
Sentinței civile nr. 176 din 09 septembrie 2010.
Recursul a
fost respins ca nefondat.
Instanța a
statuat că, urmare a modificărilor legislative intervenite după pronunțarea
Deciziei civile nr. 2025/2010, nu se poate reține autoritatea de lucru judecat,
în acest sens arătând următoarele: „. în litigiul de față, de vreme ce, urmare
a modificărilor legislative, Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură a
preluat calitatea procesuală a Agenției Domeniilor Statului, au fost eliminate
posibilele consecințe practice ale unor interpretări diferite date unor
prevederi neclare, cărora însuși legiuitorul le-a adus corecții semnificative,
prin modificările introduse prin Legea nr. 317/2009, de aprobare a O.U.G. nr. 23/2008,
la numai un an și jumătate de la adoptarea acesteia din urmă”. Pe baza acestei
considerații, instanța supremă a conchis, în termeni categorici, că „. în
cauză, nu se poate invoca autoritatea de lucru judecat, nefiind incidente
dispozițiile art. 1201 C. civ.”.
Așadar, în
condițiile în care instanța supremă a statuat irevocabil că nu poate fi
invocată autoritate de lucru judecat în dosarul nr. 319/39/2010, pe baza
Deciziei civile nr. 2025 din 21 aprilie 2010, pronunțată de aceeași instanță,
rezultă că, în speță, nu sunt satisfăcute exigențele legale prevăzute de art. 322
pct. 7 C. proc. civ.
Având ca
reper acest text legal, ca revizuirea să fie admisibilă este necesar ca în fața
celei de-a doua instanțe sesizate să nu se fi discutat faptul existenței primei
hotărâri pronunțată în cauză (excepția lucrului judecat), iar în ipoteza în
care a fost discutat, instanța să fi omis a-l soluționa.
Or, în
speță, chestiunea autorității de lucru judecat a fost discutată în fața instanței
de recurs din dosarul nr. 319/39/2010, asupra căreia aceasta s-a pronunțat în
sensul arătat mai sus.
Ținând seama
de considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 326 și 328 C. proc. civ.,
Înalta Curte va respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepția tardivității
cererii.
Respinge cererea de revizuire
formulată de Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură împotriva deciziei
nr. 3072 din 26 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios
administrativ și fiscal, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică,
astăzi 7 februarie 2012.