ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 599/2012

Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 3072 din 26 mai 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură împotriva sentinței nr. 176 din 9 septembrie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal, prin care a fost admisă acțiunea reclamantei Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi și a fost obligată pârâta să încheie cu aceasta actul adițional la contractul nr. 188 din 24/28 ianuarie 1993, așa cum a fost completat prin actele adiționale nr. 1/2003 și nr. 2/2006.

Pentru a pronunța această soluție, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut următoarele: Obiectul acțiunii îl constituie refuzul Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură de a încheia un act adițional la contractul nr. 188 din 28 ianuarie 1993, încheiat cu Compania Națională de Administrare a Fondului Piscicol, refuz pe care l-a considerat nejustificat. Contractul nr. 188/1993 are ca obiect, așa cum a fost modificat prin actele adiționale nr. 1/2003 și 2/2006, gestionarea durabilă prin pescuit recreativ sportiv a resurselor acvatice vii existente în bazinele piscicole naturale din zona județului Suceava. După intrarea în vigoare a O.U.G.

nr. 23/2008, intimata, reclamantă s-a adresat Agenției Domeniilor Statului în vederea încheierii actului adițional, invocând prevederile art. 69 alin. (1) din actul normativ menționat, conform cărora ” Agenția Domeniilor Statului se subrogă Companiei Naționale de Administrare a Fondului Piscicol în ceea ce privește drepturile și obligațiile care rezultă din contractele încheiate de aceasta cu agenții contractanți care dețin în exploatare și în administrare amenajări piscicole, precum și cu cei care au încheiat contracte de asociere în participațiune sau alte tipuri de contracte și va încheia acte adiționale în acest sens”. Prin prisma acestor prevederi exprese ale legii, sentința atacată este pe deplin fundamentată, pentru că obligația de încheiere a actelor adiționale revine succesorului în drepturi și obligații a Companiei Naționale de Administrare a Fondului Piscicol.

Denunțarea unilaterală a contractului nu putea fi exercitată decât de o parte contractantă, ceea ce înseamnă că Agenția Domeniilor Statului și-a asumat calitatea de succesor al Companiei Naționale de Administrare a Fondului Piscicol, în temeiul art. 69 din O.U.G. nr. 23/2008. În forma inițială, aplicabilă la data respectivă, O.U.G. nr. 23/2008 prevedea, în art. 4, că responsabilitatea pentru definirea și implementarea politicii referitoare la conservarea și administrarea resurselor și continentale, la acvacultură, la procesarea și organizarea pieței produselor pescărești, la structurile de pescuit și acvacultură, revine autorității publice centrale care răspunde de pescuit și acvacultură, prin Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură.

În linii mari, atribuțiile Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură erau prevăzute în articolul 4 alin. (1) și constau în elaborarea strategiei naționale și a reglementărilor în domeniu, implementarea și controlul aplicării acestora, iar prin articolele următoare sunt detaliate unele dintre atribuțiile ce revin Agenției în exercitarea rolului său.

O analiză a prevederilor legale menționate, fără a fi exhaustivă, relevă împrejurarea că atribuțiile Agenției țineau, în principal, de politica privind pescuitul în apele maritime și continentale (art. 8), de liniile directoare în domeniu, și de materializarea prin propuneri adresate ministerului de resort în vederea adoptării unor acte normative sau a stabilirii unor măsuri, supuse aprobării ministrului (art. 9 - 12). Abia ulterior, prin modificările aduse prin Legea nr. 317/2009 Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură a căpătat atribuția de a administra resursele acvatice vii din habitatele piscicole naturale ale României, cu excepția Deltei Dunării, de a concesiona terenurile pe care sunt amplasate amenajările piscicole și alte terenuri aferente acestora din domeniul public al statului și de a încheia contracte de exploatare și/sau privatizare a acestora, conform art. 4 din O.U.G.

nr. 23/2008, așa cum a fost modificat prin Legea nr. 317/2009. Prin urmare, la momentul respectiv, atribuțiile Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură nu se suprapuneau și nu înlăturau calitatea ei de succesor al Companiei Naționale de Administrare a Fondului Piscicol în drepturile și obligațiile contractuale. O interpretare contrară ar fi golit de conținut art. 69 din O.U.G.nr. 23/2008, care nu numai că enunța subrogația, dar și detalia modul de transmitere a drepturilor și obligațiilor contractuale și a valorilor patrimoniale, prin încheierea de acte adiționale sau protocoale de predare - primire, după caz. Același efect, al golirii de conținut a art. 69 din O.U.G. nr. 23/2008, l-ar fi avut și interpretarea eronată pe care Agenția Domeniilor Statului a dat-o articolului 70, în sensul că abrogarea Legii nr. 192/2001 ar conduce la încetarea de drept a tuturor contractelor încheiate în temeiul ei.

Toate aceste considerente conduc către concluzia, în mod just adoptată de instanța de fond, că refuzul pârâtei de a încheia actul adițional a avut caracter nejustificat. În temeiul art. II din Legea nr. 317/2009, la data intrării în vigoare a legii, Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură s-a subrogat Agenției Domeniilor Statului în ceea ce privește drepturile și obligațiile contractuale legate de exploatarea și administrarea amenajărilor piscicole, de contractele de asociere în participațiune ori alte tipuri de contracte, urmând să încheie acte adiționale în acest sens. O ultimă remarcă se impune cu privire la practica judiciară anterioară, la care autoritatea recurentă a făcut referire în susținerea propriului punct de vedere (decizia nr. 2025/2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în care s-a considerat că, în raport cu prevederile art. 3 și 4 din O.U.G.

nr. 23/2008, Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură avea calitatea de a încheia actul adițional). Or, în litigiul de față, de vreme ce, urmare a modificărilor legislative, Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură a preluat calitatea procesuală a Agenției Domeniilor Statului, au fost eliminate posibilele consecințe practice ale unor interpretări diferite date unor prevederi legale neclare, cărora însuși legiuitorul le-a adus corecții semnificative, prin modificările introduse prin Legea nr. 317/2009, de aprobare a O.U.G. nr. 23/2008, la numai un an și jumătate de la adoptarea acesteia din urmă. Deci, în cauză, nu se poate invoca autoritatea de lucru judecat, nefiind incidente dispozițiile art. 1201 C. civ.

Împotriva deciziei nr. 3072 din 26 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a formulat cerere de revizuire Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură. Prin cererea de revizuire, întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură solicită desființarea deciziei mai sus amintite, invocându-se că această hotărâre judecătorească este potrivnică unei decizii anterior pronunțate, deasemenea, de instanța supremă, nr. 2025 din 21 aprilie 2010, în raport de aceasta existând autoritate de lucru judecat. În motivarea cererii de revizuire, Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură a arătat, în esență, următoarele: La data de 16 ianuarie 2009 intimata A.J.V.P.S.

Suceava a promovat o acțiune înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția comerciala, de contencios administrativ si fiscal formându-se astfel dosarul nr. 57/39/2009 în contradictoriu cu Agenția Domeniilor Statului (A.D.S.) față de care a solicitat obligarea acesteia la încheierea unui act adițional la contractul nr. 188 din 04 februarie 1993 încheiat de către A.J.V.P.S. Suceava cu fosta Direcția Generala pentru Agricultura si Alimentație Suceava (Anexa nr. 1). În baza contractului arătat, intimata A.J.V.P.S. Suceava a dobândit folosința bazinelor piscicole potrivit anexei la contract în care se menționează zonele de pe cuprinsul județului Suceava. Ulterior au fost încheiate acte adiționale la acest contract cu fosta Companie Naționala de Administrare a Fondului Piscicol (C.N.A.F.P.), actul adițional nr. 2 modificând obiectul contractului in sensul ca A.J.V.P.S.

Suceava avea calitatea de gestionar al resurselor acvatice vii existente in bazinele naturale din zona județului Suceava(Anexa nr. 2). Prin sentința civila nr. 64 din 19 martie 2009, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ si fiscal a admis cererea așa cum a fost formulată, obligând A.D.S. să încheie un act adițional la contractul nr. 188 din 04 februarie 1993, astfel cum a fost completat prin actul adițional nr. 2 din 26 ianuarie 2006 încheiate cu C.N.A.F.P. (Anexa nr. 3). Împotriva acestei sentințe A.D.S. a formulat recurs si, prin decizia civila nr. 2025 din 21 aprilie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursul A.D.S., modificând hotărârea recurată în sensul respingerii acțiunii A.J.V.P.S.

Suceava ca neîntemeiată. La data de 14 octombrie 2010, A.J.V.P.S. Suceava a promovat o noua acțiune cu aceiași obiect, înregistrata pe rolul Curții de Apel Suceava, secția comerciala, de contencios administrativ si fiscal, formându-se astfel dosarul nr. 319/39/2010 în contradictoriu cu A.N.P.A., solicitând obligarea Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură la încheierea actului adițional la contractul nr. 188din 04 februarie 1993. Prin sentința nr. 176 din 09 septembrie 2010 Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ si fiscal se pronunță în sensul admiterii cererii așa cum a fost formulata, obligând Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură să încheie un act adițional la contractul nr. 188 din 04 februarie 1993, astfel cum a fost completat prin actele adiționale nr. 1/2003 si nr. 2/2006 încheiate cu C.N.A.F.P.

Împotriva acestei hotărâri judecătorești, Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură a formulat recurs, ce a fost respins prin decizia civilă nr. 3072 din 26 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal. În aceasta situație de fapt si de drept, s-a formulat prezenta cerere de revizuire. Motivul revizuirii este cel prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., având în vedere faptul pe rolul instanțelor de judecată s-au aflat două dosare având același obiect, părți și cauză - în care, prin două hotărâri distincte, au fost soluționate în mod diferit. Sub acest aspect, sunt întrunite toate condițiile cerute de legiuitor pentru admiterea unei cereri de revizuire pentru motivul arătat, mai precis: 1. Există două hotărâri judecătorești contradictorii.

Astfel, în dosarul nr. 57/39/2009, prin decizia civilă nr. 2025 din 21 aprilie 2010 pronunțata de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a fost admis recursul A.D.S. și modificată hotărârea recurată în sensul respingerii ca neîntemeiată a acțiunii A.J.V.P.S. Suceava, prin care a solicitat obligarea contestatoarei la încheierea unui act adițional la contractul nr. 188 din 04 februarie 1993. În schimb, în dosarul nr. 319/39/2010, prin decizia civilă nr. 3072 din 26 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a fost menținută soluția data de Curtea de Apel Suceava, secția comercială, prin care Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură a fost obligată să încheie un act adițional la contractul nr. 188 din 04 februarie 1993, astfel cum a fost completat prin actele adiționale nr. 1/2003 și nr. 2/2006 încheiate cu C.N.A.F.P.

Așadar, cele două hotărâri amintite sunt contradictorii și nu pot fi aduse la îndeplinire simultan, având în vedere că printr-o hotărâre s-a dispus în mod irevocabil respingerea cererii de chemare în judecată formulată de A.J.V.P.S. Suceava, iar prin cea de-a doua, s-a dispus admiterea cererii de chemare în judecată având același obiect și între aceleași părți și, în consecință, obligarea Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură la încheierea unui act adițional la contractul nr. 188 din 04 februarie 1993 încheiat de către A.J.V.P.S. Suceava cu fosta Direcția Generală pentru Agricultură și Alimentație Suceava nesocotindu-se astfel interesele legitime ale statului român și impunându-se, fără echivoc, desființarea ultimei hotărâri, având în vedere că soluția legală în cauza era respingerea celei de-a doua cereri ca fiind intrată în puterea lucrului judecat, conform art. 1201 C. civ.

2. Aceste hotărâri judecătorești contradictorii sunt pronunțate în aceeași pricină, având în vedere că între cele două cereri de chemare în judecată care au făcut obiectul dosarului nr. 57/39/2009 și nr. 319/39/2010 există, mai presus de orice îndoială, identitate de părți. obiect și cauză. 3. Cele două hotărâri judecătorești sunt pronunțate in dosare distincte, respectiv in dosarul nr. 57/39/2009 si in dosarul nr. 319/39/2010. 4. Ambele hotărâri judecătorești sunt irevocabile. Pe cale de consecință, se solicită admiterea cererii de revizuire și anularea deciziei civile nr. 307secția de contencios administrativ si fiscal în dosarul nr. 319/39/2010.

Apoi, rejudecând cauza, să fie admis recursul formulat de Agenția Naționala pentru Pescuit și Acvacultură (Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură), să fie modificată, în tot, sentința civilă nr. 176 din 09 septembrie 2010 pronunțata de Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca fiind intrată în puterea lucrului judecat și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată. Analizând cauza prin prisma motivului de revizuire invocat de revizuientă, în raport cu dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că cererea de revizuire este inadmisibilă pentru următoarele considerente: În primul rând, Înalta Curte reamintește că, revizuirea este o cale de atac extraordinară ce poate fi exercitată doar pentru motivele limitativ și strict prevăzute de lege și care nu presupune efectuarea unui control al legalității și temeiniciei hotărârilor supuse revizuirii. Potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri date de o instanță de recurs, atunci când evocă fondul, se poate cere atunci când există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.

Pentru a fi aplicabile aceste prevederi legale, este necesar ca hotărârile să conțină elementele puterii lucrului judecat, adică să tranșeze fondul unui litigiu, pentru că rațiunea reglementării cazului de revizuire avut în vedere de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. este aceea de a înlătura o încălcare a acestui principiu, atunci când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, dar având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți. Or, rezultă cu puterea evidenței că între cele două hotărâri nu există contrarietate, în sensul definit de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. Chestiunea puterii lucrului judecat a fost invocată de către Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură, în dosarul nr. 319/39/2010 și a fost tranșată chiar prin Decizia civilă nr. 3072 din 26 mai 2011, a cărei revizuire se solicită în prezenta cauză.

Existența autorității de lucru judecat a fost invocată de către Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură în recursul declarat împotriva Sentinței civile nr. 176 din 09 septembrie 2010. Recursul a fost respins ca nefondat. Instanța a statuat că, urmare a modificărilor legislative intervenite după pronunțarea Deciziei civile nr. 2025/2010, nu se poate reține autoritatea de lucru judecat, în acest sens arătând următoarele: „. în litigiul de față, de vreme ce, urmare a modificărilor legislative, Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură a preluat calitatea procesuală a Agenției Domeniilor Statului, au fost eliminate posibilele consecințe practice ale unor interpretări diferite date unor prevederi neclare, cărora însuși legiuitorul le-a adus corecții semnificative, prin modificările introduse prin Legea nr. 317/2009, de aprobare a O.U.G.

nr. 23/2008, la numai un an și jumătate de la adoptarea acesteia din urmă”. Pe baza acestei considerații, instanța supremă a conchis, în termeni categorici, că „. în cauză, nu se poate invoca autoritatea de lucru judecat, nefiind incidente dispozițiile art. 1201 C. civ.”. Așadar, în condițiile în care instanța supremă a statuat irevocabil că nu poate fi invocată autoritate de lucru judecat în dosarul nr. 319/39/2010, pe baza Deciziei civile nr. 2025 din 21 aprilie 2010, pronunțată de aceeași instanță, rezultă că, în speță, nu sunt satisfăcute exigențele legale prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. Având ca reper acest text legal, ca revizuirea să fie admisibilă este necesar ca în fața celei de-a doua instanțe sesizate să nu se fi discutat faptul existenței primei hotărâri pronunțată în cauză (excepția lucrului judecat), iar în ipoteza în care a fost discutat, instanța să fi omis a-l soluționa.

Or, în speță, chestiunea autorității de lucru judecat a fost discutată în fața instanței de recurs din dosarul nr. 319/39/2010, asupra căreia aceasta s-a pronunțat în sensul arătat mai sus. Ținând seama de considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 326 și 328 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția tardivității cererii. Respinge cererea de revizuire formulată de Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură împotriva deciziei nr. 3072 din 26 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 7 februarie 2012.