ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3072/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamanta A.J.V.P.S. a chemat în judecată A.N.P.A., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să oblige pârâta să încheie actul adițional la contractul din 28 ianuarie 1993, act adițional prevăzut de art. 69 din O.U.G. nr. 23/2008. Prin sentința civilă nr. 176 din 9 septembrie 2010 Curtea de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea și a obligat pârâta să încheie cu reclamanta actul adițional la contractul din 28 ianuarie 1993 așa cum a fost completat prin actele adiționale. Pentru a pronunța această soluția instanța de fond a reținut că, în cauză, contractul încheiat între reclamant și D.G.A.A.

a fost urmat de actul adițional încheiat între C.N.A.F.P. și actul adițional contractul inițial și actele adiționale având ca obiect gestionarea resurselor acvatice vii existente în bazinele piscicole naturale din județul Suceava. Potrivit dispozițiilor art. 5 pct. 5.5 din actul adițional nr. 1/2003 părțile contractante au obligația de a încheia acte adiționale ca urmare a modificărilor aduse prevederilor legale. Potrivit dispozițiilor legale intrate în vigoare ulterior ultimului act adițional, respectiv art. 3 din O.U.G. nr. 23/2008, responsabilitatea privind definirea și implementarea politicii referitoare la conservarea și administrarea resurselor acvatice vii, la acvacultură, organizarea pieței produselor pescărești și a structurilor de pescuit, revine M.A.P.D.R., prin A.N.P.A.

Instanța de fond a mai reținut că A.N.P.A. are responsabilități în ceea ce privește realizarea obiectului controlului (modificat prin actele adiționale), odată cu desființarea C.N.A.F.P. Împotriva hotărârii instanței de fond, pârâta A.N.P.A. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului se arată că prin sentința nr. 64 din 19 martie 2010 Curtea de Apel Suceava, a admis acțiunea formulată de A.J.V.P.S. și a obligat A.D.S. la încheierea unui act adițional la contractul din 28 ianuarie 1993. Prin soluționarea recursului promovat Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia din 21 aprilie 2010 a admis recursul, a modificat sentința atacată și a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Recurenta consideră că cererea reclamantei a fost anterior soluționată irevocabil fapt ce atrage autoritatea de lucru judecat. Examinând cauza și sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile legale incidente în cauză precum și cu cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Intimata-reclamantă a supus controlului exercitat de instanța de contencios administrativ refuzul A.N.P.A. de a încheia un act adițional la contractul din 28 ianuarie 1993, încheiat cu C.N.A.F.P., refuz pe care l-a considerat nejustificat. Contractul are ca obiect, așa cum a fost modificat prin actele adiționale, gestionarea durabilă prin pescuit recreativ sportiv a resurselor acvatice vii existente în bazinele piscicole naturale din zona județului Suceava.

După intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 23/2008, intimata-reclamantă s-a adresat A.D.S. în vederea încheierii actului adițional, invocând prevederile art. 69 alin. (1) din actul normativ menționat, conform cărora ”…A.D.S. se subrogă C.N.A.F.P. în ceea ce privește drepturile și obligațiile care rezultă din contractele încheiate de aceasta cu agenții contractanți care dețin în exploatare și în administrare amenajări piscicole, precum și cu cei care au încheiat contracte de asociere în participațiune sau alte tipuri de contracte și va încheia acte adiționale în acest sens”. Prin prisma acestor prevederi exprese ale legii, sentința atacată este pe deplin fundamentată, pentru că obligația de încheiere a actelor adiționale revine succesorului în drepturi și obligații a C.N.A.F.P.

Este menționat că denunțarea unilaterală a contractului nu putea fi exercitată decât de o parte contractantă, ceea ce înseamnă că A.D.S. și-a asumat calitatea de succesor al C.N.A.F.P., în temeiul art. 69 din O.U.G. nr. 23/2008. În forma inițială, aplicabilă la data respectivă, O.U.G. nr. 23/2008 prevedea, în art. 4, că responsabilitatea pentru definirea și implementarea politicii referitoare la conservarea și administrarea resurselor și continentale, la acvacultură, la procesarea și organizarea pieței produselor pescărești, la structurile de pescuit și acvacultură, revine autorității publice centrale care răspunde de pescuit și acvacultură, prin A.N.P.A. În linii mari, atribuțiile A.N.P.A. erau prevăzute în art. 4 alin. (1) și constau în elaborarea strategiei naționale și a reglementărilor în domeniu, implementarea și controlul aplicării acestora, iar prin articolele următoare sunt detaliate unele dintre atribuțiile ce revin Agenției în exercitarea rolului său.

O analiză a prevederilor legale menționate, fără a fi exhaustivă, relevă împrejurarea că atribuțiile Agenției țineau, în principal, de politica privind pescuitul în apele maritime și continentale (art. 8), de liniile directoare în domeniu, și de materializarea prin propuneri adresate ministerului de resort în vederea adoptării unor acte normative sau a stabilirii unor măsuri, supuse aprobării ministrului (art. 9-12). Abia ulterior, prin modificările aduse prin Legea nr. 317/2009 A.N.P.A. a căpătat atribuția de a administra resursele acvatice vii din habitatele piscicole naturale ale României, cu excepția Deltei Dunării, de a concesiona terenurile pe care sunt amplasate amenajările piscicole și alte terenuri aferente acestora din domeniul public al statului și de a încheia contracte de exploatare și/sau privatizare a acestora, conform art. 4 din O.U.G.

nr. 23/2008, așa cum a fost modificat prin Legea nr. 317/2009. Prin urmare, la momentul respectiv, atribuțiile A.N.P.A. nu se suprapuneau și nu înlăturau calitatea ei de succesor al C.N.A.F.P. în drepturile și obligațiile contractuale. O interpretare contrară ar fi golit de conținut art. 69 din O.U.G. nr. 23/2008, care nu numai că enunța subrogația, dar și detalia modul de transmitere a drepturilor și obligațiilor contractuale și a valorilor patrimoniale, prin încheierea de acte adiționale sau protocoale de predare-primire, după caz. Același efect, al golirii de conținut a art. 69 din O.U.G. nr. 23/2008, l-ar fi avut și interpretarea eronată pe care A.D.S. a dat-o art. 70, în sensul că abrogarea Legii nr. 192/2001 ar conduce la încetarea de drept a tuturor contractelor încheiate în temeiul ei.

Toate aceste considerente conduc către concluzia, în mod just adoptată de instanța de fond, că refuzul pârâtei de a încheia actul adițional a avut caracter nejustificat. În temeiul art. II din Legea nr. 317/2009, la data intrării în vigoare a legii, A.N.P.A. s-a subrogat A.D.S. în ceea ce privește drepturile și obligațiile contractuale legate de exploatarea și administrarea amenajărilor piscicole, de contractele de asociere în participațiune ori alte tipuri de contracte, urmând să încheie acte adiționale în acest sens. O ultimă remarcă se impune cu privire la practica judiciară anterioară, la care autoritatea recurentă a făcut referire în susținerea propriului punct de vedere (Decizia nr. 2025/2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în care s-a considerat că, în raport cu prevederile art. 3 și 4 din O.U.G.nr.

23/2008, A.N.P.A. avea calitatea de a încheia actul adițional). Or, în litigiul de față, de vreme ce, urmare a modificărilor legislative, A.N.P.A. a preluat calitatea procesuală a A.D.S., au fost eliminate posibilele consecințe practice ale unor interpretări diferite date unor prevederi legale neclare, cărora însuși legiuitorul le-a adus corecții semnificative, prin modificările introduse prin Legea nr. 317/2009, de aprobare a O.U.G. nr. 23/2008, la numai un an și jumătate de la adoptarea acesteia din urmă. Deci, în cauză, nu se poate invoca autoritatea de lucru judecat, nefiind incidente dispozițiile art. 1201 C. civ. Pentru considerentele arătate și în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt nefondate și nu pot fi primite iar instanța de fond a pronunțat o hotărârea temeinică și legală pe care o va menține.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.N.P.A. împotriva sentinței civile nr. 176 din 9 septembrie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 26 mai 2011.