ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3072/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanta A.J.V.P.S.

a chemat în judecată A.N.P.A., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța

să oblige pârâta să încheie actul adițional la contractul din 28 ianuarie 1993,

act adițional prevăzut de art. 69 din O.U.G. nr. 23/2008.

Prin sentința civilă

nr. 176 din 9 septembrie 2010 Curtea de Apel Suceava, secția contencios administrativ

și fiscal, a admis acțiunea și a obligat pârâta să încheie cu reclamanta actul adițional

la contractul din 28 ianuarie 1993 așa cum a fost completat prin actele adiționale.

Pentru a pronunța această

soluția instanța de fond a reținut că, în cauză, contractul încheiat între reclamant

și D.G.A.A. a fost urmat de actul adițional încheiat între C.N.A.F.P. și actul adițional

contractul inițial și actele adiționale având ca obiect gestionarea resurselor acvatice

vii existente în bazinele piscicole naturale din județul Suceava.

Potrivit dispozițiilor

art. 5 pct. 5.5 din actul adițional nr. 1/2003 părțile contractante au obligația

de a încheia acte adiționale ca urmare a modificărilor aduse prevederilor legale.

Potrivit dispozițiilor

legale intrate în vigoare ulterior ultimului act adițional, respectiv art. 3 din

O.U.G. nr. 23/2008, responsabilitatea privind definirea și implementarea politicii

referitoare la conservarea și administrarea resurselor acvatice vii, la acvacultură,

organizarea pieței produselor pescărești și a structurilor de pescuit, revine M.A.P.D.R.,

prin A.N.P.A.

Instanța de fond a mai

reținut că A.N.P.A. are responsabilități în ceea ce privește realizarea obiectului

controlului (modificat prin actele adiționale), odată cu desființarea C.N.A.F.P.

Împotriva hotărârii instanței

de fond, pârâta A.N.P.A. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului

se arată că prin sentința nr. 64 din 19 martie 2010 Curtea de Apel Suceava, a admis

acțiunea formulată de A.J.V.P.S. și a obligat A.D.S. la încheierea unui act adițional

la contractul din 28 ianuarie 1993.

Prin soluționarea recursului

promovat Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia din 21 aprilie 2010 a

admis recursul, a modificat sentința atacată și a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Recurenta consideră că

cererea reclamantei a fost anterior soluționată irevocabil fapt ce atrage autoritatea

de lucru judecat.

Examinând cauza și sentința

atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile legale incidente

în cauză precum și cu cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte

constată că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această

soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Intimata-reclamantă a

supus controlului exercitat de instanța de contencios administrativ refuzul A.N.P.A.

de a încheia un act adițional la contractul din 28 ianuarie 1993, încheiat cu C.N.A.F.P.,

refuz pe care l-a considerat nejustificat.

Contractul are ca obiect,

așa cum a fost modificat prin actele adiționale, gestionarea durabilă prin pescuit

recreativ sportiv a resurselor acvatice vii existente în bazinele piscicole naturale

din zona județului Suceava.

După intrarea în vigoare

a O.U.G. nr. 23/2008, intimata-reclamantă s-a adresat A.D.S. în vederea încheierii

actului adițional, invocând prevederile art. 69 alin. (1) din actul normativ menționat,

conform cărora ”…A.D.S. se subrogă C.N.A.F.P. în ceea ce privește drepturile și

obligațiile care rezultă din contractele încheiate de aceasta cu agenții contractanți

care dețin în exploatare și în administrare amenajări piscicole, precum și cu cei

care au încheiat contracte de asociere în participațiune sau alte tipuri de contracte

și va încheia acte adiționale în acest sens”.

Prin prisma acestor prevederi

exprese ale legii, sentința atacată este pe deplin fundamentată, pentru că obligația

de încheiere a actelor adiționale revine succesorului în drepturi și obligații a

C.N.A.F.P.

Este menționat că denunțarea

unilaterală a contractului nu putea fi exercitată decât de o parte contractantă,

ceea ce înseamnă că A.D.S. și-a asumat calitatea de succesor al C.N.A.F.P., în temeiul

art. 69 din O.U.G. nr. 23/2008.

În forma inițială, aplicabilă

la data respectivă, O.U.G. nr. 23/2008 prevedea, în art. 4, că responsabilitatea

pentru definirea și implementarea politicii referitoare la conservarea și administrarea

resurselor și continentale, la acvacultură, la procesarea și organizarea pieței

produselor pescărești, la structurile de pescuit și acvacultură, revine autorității

publice centrale care răspunde de pescuit și acvacultură, prin A.N.P.A.

În linii mari, atribuțiile

A.N.P.A. erau prevăzute în art. 4 alin. (1) și constau în elaborarea strategiei

naționale și a reglementărilor în domeniu, implementarea și controlul aplicării

acestora, iar prin articolele următoare sunt detaliate unele dintre atribuțiile

ce revin Agenției în exercitarea rolului său.

O analiză a prevederilor

legale menționate, fără a fi exhaustivă, relevă împrejurarea că atribuțiile Agenției

țineau, în principal, de politica privind pescuitul în apele maritime și continentale

(art. 8), de liniile directoare în domeniu, și de materializarea prin propuneri

adresate ministerului de resort în vederea adoptării unor acte normative sau a stabilirii

unor măsuri, supuse aprobării ministrului (art. 9-12). Abia ulterior, prin modificările

aduse prin Legea nr. 317/2009 A.N.P.A. a căpătat atribuția de a administra resursele

acvatice vii din habitatele piscicole naturale ale României, cu excepția Deltei

Dunării, de a concesiona terenurile pe care sunt amplasate amenajările piscicole

și alte terenuri aferente acestora din domeniul public al statului și de a încheia

contracte de exploatare și/sau privatizare a acestora, conform art. 4 din O.U.G.

nr. 23/2008, așa cum a fost modificat prin Legea nr. 317/2009.

Prin urmare, la momentul

respectiv, atribuțiile A.N.P.A. nu se suprapuneau și nu înlăturau calitatea ei de

succesor al C.N.A.F.P. în drepturile și obligațiile contractuale. O interpretare

contrară ar fi golit de conținut art. 69 din O.U.G. nr. 23/2008, care nu numai că

enunța subrogația, dar și detalia modul de transmitere a drepturilor și obligațiilor

contractuale și a valorilor patrimoniale, prin încheierea de acte adiționale sau

protocoale de predare-primire, după caz. Același efect, al golirii de conținut a

art. 69 din O.U.G. nr. 23/2008, l-ar fi avut și interpretarea eronată pe care A.D.S.

a dat-o art. 70, în sensul că abrogarea Legii nr. 192/2001 ar conduce la încetarea

de drept a tuturor contractelor încheiate în temeiul ei.

Toate aceste considerente

conduc către concluzia, în mod just adoptată de instanța de fond, că refuzul pârâtei

de a încheia actul adițional a avut caracter nejustificat.

În temeiul art. II din

Legea nr. 317/2009, la data intrării în vigoare a legii, A.N.P.A. s-a subrogat A.D.S.

în ceea ce privește drepturile și obligațiile contractuale legate de exploatarea

și administrarea amenajărilor piscicole, de contractele de asociere în participațiune

ori alte tipuri de contracte, urmând să încheie acte adiționale în acest sens.

O ultimă remarcă se impune

cu privire la practica judiciară anterioară, la care autoritatea recurentă a făcut

referire în susținerea propriului punct de vedere (Decizia nr. 2025/2010 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în care

s-a considerat că, în raport cu prevederile art. 3 și 4 din O.U.G.nr. 23/2008, A.N.P.A.

avea calitatea de a încheia actul adițional).

Or, în litigiul de față,

de vreme ce, urmare a modificărilor legislative, A.N.P.A. a preluat calitatea procesuală

a A.D.S., au fost eliminate posibilele consecințe practice ale unor interpretări

diferite date unor prevederi legale neclare, cărora însuși legiuitorul le-a adus

corecții semnificative, prin modificările introduse prin Legea nr. 317/2009, de

aprobare a O.U.G. nr. 23/2008, la numai un an și jumătate de la adoptarea acesteia

din urmă.

Deci, în cauză, nu se

poate invoca autoritatea de lucru judecat, nefiind incidente dispozițiile art. 1201

C. civ.

Pentru considerentele

arătate și în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge

recursul ca nefondat.

Astfel fiind, Înalta Curte

constată că susținerile și criticile recurentei sunt nefondate și nu pot fi primite

iar instanța de fond a pronunțat o hotărârea temeinică și legală pe care o va menține.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de A.N.P.A. împotriva sentinței civile nr. 176 din 9 septembrie 2010 a Curții de

Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 26 mai 2011.