ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1777/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Alba-Iulia, secția de contencios

administrativ și fiscal, prin sentința nr. 84 din 7 aprilie 2009, a admis

acțiunea formulată de reclamanta A.J.V.P.S. Hunedoara în contradictoriu cu

pârâta A.D.S., a obligat pârâta să încheie act adițional cu reclamanta la

contractul din 1987, în condițiile stabilite prin dispozițiile art. 69 alin. (1)

din O.U.G. nr. 23/2008, și să plătească reclamantei suma de 4.165 lei, cu titlu

de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța o

asemenea soluție, prima instanță a reținut, în esență, urătoarele:

Refuzul pârâtei de a

încheia actul adițional la contractul din 1987 este nejustificat.

O.U.G. nr. 23/2008 reglementează

conservarea, administrarea și exploatarea resurselor acvatice vii, precum și

activitatea de acvacultură, procesarea și comercializarea produselor obținute

din pescuit și acvacultură, atunci când aceste activități se realizează pe

teritoriul României.

În art. 69 din

ordonanța aflată în discuție se prevede că, la data intrării sale în vigoare, pârâta

A.D.S. se subrogă C.N.A.F.P., în ceea ce privește drepturile și obligațiile ce

rezultă din contractele încheiate de aceasta cu agenții economici care dețin în

exploatare și administrare amenajări piscicole, precum și cu cei care au

încheiat contracte de asociere în participațiune sau alte tipuri de contracte

și va încheia acte adiționale în acest sens.

De asemenea, alin. (3)

al art. 69 prevede că pârâta A.D.S. urmează să preia întregul patrimoniu al C.N.A.F.P.,

operațiune juridică care a avut loc.

Ca atare, instanța de

fond a apreciat că dreptul reclamantei la încheierea actului adițional la

contract izvorăște din lege și că singura ipoteză în care se poate refuza

încheierea unui astfel de act este aceea în care solicitantul, persoană

juridică, nu se află în situația de a deține un contract de exploatare,

administrare sau alt tip de contract.

Curtea a concluzionat

că reclamanta este deținătoarea unui astfel de contract, motiv pentru care îi

sunt aplicabile prevederile O.U.G. nr. 23/2008.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs pârâta A.D.S., care a solicitat modificarea sa, în

sensul respingerii acțiunii reclamantei.

În motivarea căii de

atac, încadrată în drept pe dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ.,

recurenta arată că în mod nelegal prima instanță a dispus obligarea sa la

îndeplinirea unor sarcini pe care nu le are în competență, conform Legii nr. 268/2001

și Normelor metodologice de aplicare a acestei legii, aprobate prin H.G. nr. 626/2001.

Mai precis, recurenta

susține că cele două acte normative anterior enunțate nu cuprind nicio

prevedere care să atribuie A.D.S. responsabilități în ceea ce privește

gestionarea durabilă a resurselor acvatice vii, existente în bazinele piscicole

naturale.

La termenul de

judecată din data de 9 aprilie 2010, Înalta Curte a pus în discuția părților,

în raport de obiectul cererii deduse judecății și de Decizia nr. 4557 din 22

octombrie  2009 pronunțată de această instanță în Dosarul nr. 1393/33/2008,

excepția autorității lucrului judecat.

Susținerile părților

pe această excepție au fost consemnate în practicaua deciziei care face parte

integrantă din aceasta.

Analizând sentința

atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Excepția autorității

de lucru judecat este fondată.

Astfel, potrivit art.

120

1

C. civil, este lucru judecat atunci când a doua cerere în

judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între

aceleași părți, făcute de ele în contra lor, în aceeași calitate.

Cu alte cuvinte,

principiul puterii lucrului judecat împiedică judecarea din nou a unui proces

terminat, având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți.

Puterea lucrului

judecat are la bază regula că o acțiune nu poate fi judecată decât o singură

dată și că o constatare făcută printr-o hotărâre judecătorească definitivă nu

poate fi contrazisă de o altă hotărâre, aceasta în scopul de a se realiza o

administrate uniformă a justiției.

În plus, puterea

lucrului judecat nu poate să rezulte decât dintr-o hotărâre judecătorească care

a soluționat litigiul în fond, deoarece numai într-un atare caz o altă instanță

ar fi pusă în situația de a relua judecata unei pricini având același obiect,

aceeași cauză și aceleași părți.

Prin Decizia nr. 4557

din 22 octombrie  2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de A.D.S. împotriva

sentinței nr. 722 din 19 noiembrie  2008 a Curții de Apel Cluj, secția de contencios

administrativ și fiscal, a modificat această sentință, în sensul că a respins

ca neîntemeiate acțiunea reclamantei A.J.V.P.S. Cluj, precum și cererile de

intervenție în interesul intimatei-reclamante formulate de A.J.V.P.S. Olt, A.J.V.P.S.

Vaslui, A.J.V.P.S. Maramureș, A.J.V.P.S. Vrancea, A.J.V.P.S. Roman, A.J.V.P.S.

Bistrița-Năsăud, A.J.V.P.S. Neamț, A.J.V.P.S. Hunedoara și A.J.V.P.S. Arad.

În considerentele

acestei decizii, instanța de control judiciar a reținut următoarele:

Obiectul acțiunii

reclamantei îl constituie obligarea pârâtei A.D.S. la încheierea unui act

adițional la contractul din 2003 (prelungit succesiv), având ca părți A.J.V. .S.

Cluj și C.N.A.F.P. și ca obiect „atribuirea dreptului de pescuit

recreativ/sportiv al fondului piscicol” din apele menționate în Anexa nr. 1.

Temeiul juridic al

acțiunii deduse judecății îl reprezintă art. 69 din O.U.G. nr. 23/2008.

Instanța a apreciat

că, în raport de prevederile art. 3 și art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 23/2008,

calitate procesuală pasivă are A.N.P.A.și nu A.D.S.

În plus, instanța a

considerat că, din interpretarea dispozițiilor art. 69 din ordonanța anterior

amintită, reiese că subrogarea A.D.S. nu s-a realizat și în ceea ce privește drepturile

și obligațiile care rezultau din contractele încheiate de C.N.A.F.P. care au

avut ca obiect exploatarea, gestionarea, gospodărirea și administrarea

resurselor acvatice vii, existente în bazinele piscicole naturale; în această

materie, O.U.G. nr. 23/2008 prevede în mod expres responsabilități, odată cu

desființarea C.N.A.F.P., în sarcina A.N.P.A.

În prezenta cauză,

intimata-reclamantă A.J.V.P.S. Hunedoara a solicitat obligarea pârâtei A.D.S.

să încheie act adițional la contractul din 1987, în condițiile stabilite prin

dispozițiile art. 69 alin. (1) din O.U.G. nr. 23/2008.

Ca atare, Înalta

Curte apreciază că este întrunită tripla identitate de părți, obiect și cauza

pentru a putea reține ca fiind admisibilă excepția autorității de lucru

judecat.

În raport cu soluția

pronunțată pe această excepție, instanța de control judiciar consideră că nu se

mai impune analizarea criticilor formulate de recurenta A.D.S.

Pe cale de

consecință, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ.,

coroborat cu art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va admite

recursul, va modifica sentința atacată, în sensul că va respinge acțiunea

reclamantei A.J.V.P.S. Hunedoara pentru existența autorității de lucru judecat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de A.D.S. împotriva sentinței nr. 84/F/ CA din 7 aprilie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința

atacată, în sensul că, respinge acțiunea pentru existența autorității de lucru

judecat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 9 aprilie 2010.