ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1777/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Alba-Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 84 din 7 aprilie 2009, a admis acțiunea formulată de reclamanta A.J.V.P.S. Hunedoara în contradictoriu cu pârâta A.D.S., a obligat pârâta să încheie act adițional cu reclamanta la contractul din 1987, în condițiile stabilite prin dispozițiile art. 69 alin. (1) din O.U.G. nr. 23/2008, și să plătească reclamantei suma de 4.165 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța o asemenea soluție, prima instanță a reținut, în esență, urătoarele: Refuzul pârâtei de a încheia actul adițional la contractul din 1987 este nejustificat.

O.U.G. nr. 23/2008 reglementează conservarea, administrarea și exploatarea resurselor acvatice vii, precum și activitatea de acvacultură, procesarea și comercializarea produselor obținute din pescuit și acvacultură, atunci când aceste activități se realizează pe teritoriul României. În art. 69 din ordonanța aflată în discuție se prevede că, la data intrării sale în vigoare, pârâta A.D.S. se subrogă C.N.A.F.P., în ceea ce privește drepturile și obligațiile ce rezultă din contractele încheiate de aceasta cu agenții economici care dețin în exploatare și administrare amenajări piscicole, precum și cu cei care au încheiat contracte de asociere în participațiune sau alte tipuri de contracte și va încheia acte adiționale în acest sens.

De asemenea, alin. (3) al art. 69 prevede că pârâta A.D.S. urmează să preia întregul patrimoniu al C.N.A.F.P., operațiune juridică care a avut loc. Ca atare, instanța de fond a apreciat că dreptul reclamantei la încheierea actului adițional la contract izvorăște din lege și că singura ipoteză în care se poate refuza încheierea unui astfel de act este aceea în care solicitantul, persoană juridică, nu se află în situația de a deține un contract de exploatare, administrare sau alt tip de contract. Curtea a concluzionat că reclamanta este deținătoarea unui astfel de contract, motiv pentru care îi sunt aplicabile prevederile O.U.G. nr. 23/2008. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta A.D.S., care a solicitat modificarea sa, în sensul respingerii acțiunii reclamantei.

În motivarea căii de atac, încadrată în drept pe dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., recurenta arată că în mod nelegal prima instanță a dispus obligarea sa la îndeplinirea unor sarcini pe care nu le are în competență, conform Legii nr. 268/2001 și Normelor metodologice de aplicare a acestei legii, aprobate prin H.G. nr. 626/2001. Mai precis, recurenta susține că cele două acte normative anterior enunțate nu cuprind nicio prevedere care să atribuie A.D.S. responsabilități în ceea ce privește gestionarea durabilă a resurselor acvatice vii, existente în bazinele piscicole naturale. La termenul de judecată din data de 9 aprilie 2010, Înalta Curte a pus în discuția părților, în raport de obiectul cererii deduse judecății și de Decizia nr. 4557 din 22 octombrie 2009 pronunțată de această instanță în Dosarul nr. 1393/33/2008, excepția autorității lucrului judecat.

Susținerile părților pe această excepție au fost consemnate în practicaua deciziei care face parte integrantă din aceasta. Analizând sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Excepția autorității de lucru judecat este fondată. Astfel, potrivit art. 120 1 C. civil, este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcute de ele în contra lor, în aceeași calitate. Cu alte cuvinte, principiul puterii lucrului judecat împiedică judecarea din nou a unui proces terminat, având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți.

Puterea lucrului judecat are la bază regula că o acțiune nu poate fi judecată decât o singură dată și că o constatare făcută printr-o hotărâre judecătorească definitivă nu poate fi contrazisă de o altă hotărâre, aceasta în scopul de a se realiza o administrate uniformă a justiției. În plus, puterea lucrului judecat nu poate să rezulte decât dintr-o hotărâre judecătorească care a soluționat litigiul în fond, deoarece numai într-un atare caz o altă instanță ar fi pusă în situația de a relua judecata unei pricini având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți. Prin Decizia nr. 4557 din 22 octombrie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de A.D.S.

împotriva sentinței nr. 722 din 19 noiembrie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția de contencios administrativ și fiscal, a modificat această sentință, în sensul că a respins ca neîntemeiate acțiunea reclamantei A.J.V.P.S. Cluj, precum și cererile de intervenție în interesul intimatei-reclamante formulate de A.J.V.P.S. Olt, A.J.V.P.S. Vaslui, A.J.V.P.S. Maramureș, A.J.V.P.S. Vrancea, A.J.V.P.S. Roman, A.J.V.P.S. Bistrița-Năsăud, A.J.V.P.S. Neamț, A.J.V.P.S. Hunedoara și A.J.V.P.S. Arad. În considerentele acestei decizii, instanța de control judiciar a reținut următoarele: Obiectul acțiunii reclamantei îl constituie obligarea pârâtei A.D.S. la încheierea unui act adițional la contractul din 2003 (prelungit succesiv), având ca părți A.J.V.

.S. Cluj și C.N.A.F.P. și ca obiect „atribuirea dreptului de pescuit recreativ/sportiv al fondului piscicol” din apele menționate în Anexa nr. 1. Temeiul juridic al acțiunii deduse judecății îl reprezintă art. 69 din O.U.G. nr. 23/2008. Instanța a apreciat că, în raport de prevederile art. 3 și art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 23/2008, calitate procesuală pasivă are A.N.P.A.și nu A.D.S. În plus, instanța a considerat că, din interpretarea dispozițiilor art. 69 din ordonanța anterior amintită, reiese că subrogarea A.D.S. nu s-a realizat și în ceea ce privește drepturile și obligațiile care rezultau din contractele încheiate de C.N.A.F.P. care au avut ca obiect exploatarea, gestionarea, gospodărirea și administrarea resurselor acvatice vii, existente în bazinele piscicole naturale; în această materie, O.U.G.

nr. 23/2008 prevede în mod expres responsabilități, odată cu desființarea C.N.A.F.P., în sarcina A.N.P.A. În prezenta cauză, intimata-reclamantă A.J.V.P.S. Hunedoara a solicitat obligarea pârâtei A.D.S. să încheie act adițional la contractul din 1987, în condițiile stabilite prin dispozițiile art. 69 alin. (1) din O.U.G. nr. 23/2008. Ca atare, Înalta Curte apreciază că este întrunită tripla identitate de părți, obiect și cauza pentru a putea reține ca fiind admisibilă excepția autorității de lucru judecat. În raport cu soluția pronunțată pe această excepție, instanța de control judiciar consideră că nu se mai impune analizarea criticilor formulate de recurenta A.D.S. Pe cale de consecință, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) - (3) C. proc.

civ., coroborat cu art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va admite recursul, va modifica sentința atacată, în sensul că va respinge acțiunea reclamantei A.J.V.P.S. Hunedoara pentru existența autorității de lucru judecat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de A.D.S. împotriva sentinței nr. 84/F/ CA din 7 aprilie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată, în sensul că, respinge acțiunea pentru existența autorității de lucru judecat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 aprilie 2010.