ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3088/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 950 din data de 23 februarie 2010, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul I.P. Ialomița și a respins, ca neîntemeiată, excepția de nelegalitate invocată de reclamantul C.O., în contradictoriu cu pârâții A.N.A.R.- D.A. Buzău, M.F.P., I.P. Ialomița, C.J.R.D.P.A.T. Ialomița, I.P. Urziceni, C.L.F.F. Urziceni și G.R. Totodată, a admis cererea de intervenție accesorie formulată de M.M.P.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut, în esență, așa cum reiese din considerentele sentinței, următoarele: Prin încheierea de ședință de la termenul din 28 noiembrie 2007, în dosarul nr. 1681/330/2007, Judecătoria Urziceni a dispus suspendarea judecării cauzei și înaintarea dosarului Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pentru soluționarea excepției de nelegalitate a H.G. nr. 1705/2006 invocată de intervenientul în nume propriu C.O. î n motivarea excepției de nelegalitate, reclamantul a arătat că, în mod nelegal, prin H.G. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul statului s-a trecut balta C. III în domeniul public al statului, fiind încălcate dispozițiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 107/1996 și art. 11 alin. (2 1 ) din Legea nr. 18/1991.

A mai argumentat că hotărârea a fost emisă în anul 2006, după ce intervenientul a formulat cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate în anul 2005, deci în timp ce se derulau procedurile administrativ jurisdicționale pentru retrocedarea bălții în litigiu. Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2138 din 09 martie 2008, a respins, ca neîntemeiată, excepția de nelegalitate. Prin decizia nr. 1363 din 12 martie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis recursul formulat de reclamantul C.O. împotriva acestei sentințe și, pe cale de consecință, a casat sentința atacată și a trimis spre rejudecare la aceeași instanță.

Instanța de control judiciar, a reținut că instanța de fond era datoare să solicite părților dovezi din care să rezulte faptul că râul C. pe care se află balta C. III este sau nu un afluent de ordinul I - VI în bazinul hidrografic Ialomița. De asemenea, instanța nu a solicitat a se face dovada ca anterior includerii în inventar, bunul a fost dobândit în mod legal în proprietatea statului, nefiind suficientă dovada îndeplinirii formale a prevederilor Legii nr. 213/1990 și Legii nr. 24/2000, fiind obligatorie dovedirea titlului cu care statul a dobândit bunul. Prin cererea de intervenție accesorie formulată în interesul pârâtului G.R., de către M.M.D.D. (actualmente M.M.P., conform O.U.G.

115/2009), intervenientul a solicitat respingerea excepției de nelegalitate, motivat că balta C. III este, în fapt, o prelungire a bălții C. II situată pe cursul de apă codificat care are o lungime de 18 Km și care face parte din bazinul hidrografic Ialomița cu toți afluenții de ordin I - VI. Conform deciziei de casare, pârâta A.N. A.R. – D.A. Buzău a depus la dosar înscrisuri, iar pârâta I.P. județul Ialomița a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, întrucât potrivit Legii nr. 18/1991 nu are competență în ceea ce privește aplicarea prevederilor legale în materie de fond funciar și nu are nici calitatea de emitent față de actul a cărui nelegalitate este pusă în discuție.

î n ceea ce privește excepția lipsei calității pasive invocată de I.P. Ialomița, instanța a respins-o, reținând că acesta are calitatea de pârât în litigiul în care a fost invocată excepția de nelegalitate, unde s-a stabilit cadrul procesual pentru soluționarea unei excepții de nelegalitate, în speță, litigiul aflat pe rolul Judecătoriei Urziceni în care reclamanta A.N.A.R. – D.A. Buzău - Ialomița a solicitat anularea Hotărârii nr. 10/1 din 25 octombrie 2006 privind reconstituirea dreptului de proprietate al intervenientului C.O. pentru suprafața de 9,9967 ha, balta C. III, în contradictoriu cu mai mulți pârâți printre care și I.P. Ialomița. Pe fondul cauzei, instanța de apel a susținut că prin H.G.

1705/2006 a fost aprobat inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, prevăzut în anexele nr. 1 - 46 care fac parte integrantă din hotărâre. Anexa nr. 12 cuprinde bunurile aflate în administrarea M.M.D.D. printre acestea numărându-se și acumulările C. I și C. II din județul Ialomița. În ceea ce privește suprafața de 9,9967 ha denumită de reclamant balta C. III deși nu figurează în documente cu această denumire se constată din înscrisurile depuse la dosar ca aceasta este o prelungire a bălții C. II situată pe cursul de apă C. ce are o lungime de 18 km și care face parte din bazinul hidrografic Ialomița cu toți afluenții de ordin I - VI. Potrivit Ordinului ministrului apelor, pădurilor și protecției mediului nr. 399/1997, modificat prin Ordinul nr. 1276/2005, cursul de apă C. are numărul cadastral XI.

1.23 și este înregistrat la Ministerul Finanțelor sub nr. 101434, ca bun ce aparține domeniului public al statului. A mai arătat instanța că, Balta C. III este, așadar, un bun imobil ce aparține domeniului public al statului, iar H.G. nr. 1705/2006 inventariază bunurile din domeniul public al statului, fiind emisă potrivit art. 21 din Legea nr. 213/1998, având doar efect constatator și nu în baza art. 8 din aceeași lege care se referă la hotărâri de guvern prin care se transmit în proprietatea publică a statului anumite bunuri. Dealtfel, din probele administrate rezultă că această baltă este o prelungire a bălții C. II aflată pe cursul de apă C. având o lungime de 18 Km, fiindu-i aplicabile dispozițiile art. 3 alin. (l) din Legea nr. 107/1996 și nu dispozițiile alin. (2) al aceluiași articol.

Referitor la motivul de nelegalitate a H.G. nr. 1705/2006 care vizează nepublicarea acesteia în M. Of., instanța a reținut că, în cuprinsul acestui act administrativ, se face precizarea că anexele 1 - 3 și 5 - 46 se publică ulterior în M. Of. al României, Partea I, nr. 1020 bis, în afara abonamentului care se poate achiziționa de la Centrul pentru relații cu publicul al Regiei Autonome „M. Of”. Concluzionează instanța susținând că nu se poate considera că nu au fost respectate dispozițiile Legii nr. 24/2000 care reglementează obligația publicării hotărârilor de Guvern în M. Of., atâta timp cât anexele H.G. nr. 1705/2006, exceptând anexa nr. 4, care constituie informație clasificată, au fost publicate în M. Of., Partea I, nr. 1020 bis, neavând relevanță faptul că numărul în care au fost publicate este în afara abonamentului.

S-a mai constatat că reclamantul nu a făcut dovada nelegalității hotărârii de Guvern contestate sub aspectul încadrării bunului în litigiu în categoria bunurilor prevăzute la art. 3 alin. (l) din l egea nr. 107/1996, astfel încât excepția de nelegalitate a fost respinsă ca neîntemeiată. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul C.O., care și-a întemeiat calea de atac pe prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., criticând-o pentru următoarele motive: - La rejudecarea după casare, prima instanță a respins excepția de nelegalitate a H.G. nr. 1705/2006 fără a ține cont de motivele de casare conform art. 315 C. proc. civ.; - În mod greșit s-a reținut că balta C. III este prelungire a bălții C. II; - Balta C. III nu apare în anexele H.G.

nr. 1705/2006 sau în documentele depuse de D.A. Buzău – Ialomița; - Instanța ajunge la concluzia că balta C. III este un bun imobil ce aparține domeniului public al statului în lipsa unor dovezi la dosarul cauzei; - b alta C. III este în prelungirea Bălții C. II dar distinctă de aceasta, în suprafață de 9,9967 ha, astfel încât apreciază recurentul se poate face aplicarea art. 3 alin. (2) din Legea nr. 107/1996. Prin întâmpinarea depusă la dosar C.J.R.D.P.

Asupra Terenurilor Ialomița, arată că în baza inventarului anexat la dosarul cauzei rezultă că acumulările C. sunt bunuri care fac parte din proprietatea publică a statului, iar recursul ar putea fi admis doar în situația în care se constată inexistența unui titlu valabil în temeiul căruia apartenența bunului la proprietatea statului să poată fi considerată legală, așa cum prevede de altfel și art. 6 alin. (1) și (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare. A.N.A.R. – D.A.

Buzău – Ialomița prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, motivând că balta în litigiu se încadrează în bunurile din domeniul public al statului aflată în administrarea sa, C. III este o prelungire a bălții C. II și că în fapt în Acumularea C. II, s-a realizat un dig de pământ cu tuburi pentru acces, situație care a determinat împărțirea Acumulării numai declarativ în C. II și C. III, în fapt și în acte fiind numai C. II. Examinând cauza în raport cu motivele invocare și cu prevederile art. 304 1 C. proc. civ., ținând seama de toate susținerile și apărările părților și de probele administrate în fața instanței de fond, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

Curtea de apel a fost învestită, în temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu o excepție de nelegalitate având ca obiect H.G. nr. 1705/2006 privind aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, care în Anexa nr. 12, la numărul de ordin 101434 prevede Bazinul Hidrografic Ialomița, cu toți afluenții de ordin I - IV. H.G. nr. 1705/2006 a fost adoptată în conformitate cu prevederile art. 108 din Constituția României, republicată și ale art. 20 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare, cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnico - legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată: probele cauzei nefiind de natură să releve motive de nelegalitate formală a actului administrativ.

Așa cum a reținut și prima instanță Balta C. III este situată pe curs de apă codificat care are o lungime de 18 km și care face parte din B.H. Ialomița cu toți afluenții de ordin I - VI, fiind inventariată ca bun din domeniul public al statului din anul 2000 prin H.G. nr. 1045/2000. În fond, după casare, la dosar s-au depus înscrisuri, din analiza cărora rezultă că din anul 1977 s-a aprobat și efectuat o investiție pentru Apărarea împotriva inundațiilor a orașului Urziceni și a platformei sale industriale, constând în refacerea acumulării, consolidări mal, derivații afluenți, îndiguire Ialomița, poduri. Acumularea C. a fost realizată astfel cum susține intimata în urma acestor investiții pe cursul de apă C. ce are o lungime de 18 km.

Suprafața de 9,9967 ha, ce reprezintă balta C. III este incontestabil o prelungire a bălții C. II care a fost realizată în urma investițiilor realizate pentru apărarea împotriva inundațiilor și reprezintă un bun imobil ce aparține domeniului public al statului. Potrivit art. 3 alin. (1) din Legea nr. 107/1996, aparține domeniului public al statului apele de suprafață cu albiilor lor minore cu lungimi mai mari de 5 km și cu bazinele hidrografice ce depășesc suprafața de 10 km. Cum în cauză rezultă faptul că bunul care este inventariat prin H.G. nr. 1705/2006 face parte din domeniul public al statului, iar în fond după casare s-au depus înscrisuri care atestă modul de realizare în fapt a Acumulării C., fără a se schimba regimul juridic al bunului, nu se poate reține critica recurentului că nu au fost respectate prevederile art. 315 alin. (1) C. proc.

civ., potrivit cărora „în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesitării administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului”. Susținerea recurentului privind aplicabilitatea art. 3 alin. (2) din Legea nr. 107/2006, în mod corect a fost înlăturată de prima instanță care a reținut că balta C. III (care nu figurează în documente) este de fapt o prelungire a bălții C. II situată pe cursul de apă C., care face parte din bazinul hidrografic al Județului Ialomița, fiindu-i aplicabile deci dispozițiile art. 3 alin. (1) din același act normativ. Toate considerentele expuse, converg către concluzia că soluția de respingere a excepției de nelegalitate pronunțată de instanța de fond este temeinică și legală, motiv pentru care recursul va fi respins, ca nefondat, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. și art. 4 din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul C.O. împotriva sentinței civile nr. 950 din 23 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 iunie 2010.