ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1622/2007

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1399 din 13 iunie 2006, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca inadmisibilă, acțiunea formulată de reclamanta SC F.P. SRL Voluntari, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, M.A.P.D.R., A.Ș.A.S.G.I.S., S.C.P.P.B., precum și cu intervenienții în interes accesoriu M.F.P. și statul român, prin M.F.P., acțiune având ca obiect anularea în parte a H.G. nr. 2060/2004 pentru aprobarea inventarelor bunurilor din domeniul public al statului și suspendarea executării acesteia, până la soluționarea acțiunii.

Instanța de fond a admis excepția neîndeplinirii procedurii administrative prealabile, reținând, în esență, că, anterior sesizării instanței de contencios administrativ, reclamanta nu s-a adresat autorității emitente cu recurs administrativ, pentru revocarea actului contestat, potrivit art. 7 din Legea nr. 554/2004, adresa din 26 mai 2005, înaintată Guvernului României, neavând o astfel de natură întrucât nu invocă nici o vătămare ce i-ar fi fost adusă prin trecerea în domeniul public a bunurilor respective și nu face trimitere la actul administrativ în discuție. Împotriva acestei soluții, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamanta SC F.P. SRL, invocând prevederile art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc.

civ. În esență, prin motivele de recurs dezvoltate, recurenta reclamantă a menționat că în mod greșit instanța de fond a apreciat că nu a îndeplinit în cauză procedura prealabilă, fiind evident că aceasta s-a realizat prin corespondența purtată cu Guvernul României și M.F.P., respectiv răspunsul acestor autorități la adresele sale. Recurenta a mai arătat că instanța nu a dat dovadă de rol activ în cauză, potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ., nu a stăruit pentru aflarea adevărului menționând totodată că nu se poate face vinovată de neparcurgerea procedurii prealabile câtă vreme pârâtele-intimate nu au răspuns în nici un fel soluționării petiției sale, chiar dacă aceasta a fost prost întocmită.

În fine, recurenta a mai susținut că prin sentința instanței de fond i-a fost îngrădit accesul liber la justiție, fiind astfel încălcate prevederile constituționale privind egalitatea cetățenilor în fața legii, accesul liber la justiție precum și dreptul persoanei la un proces echitabil. Recursul nu este fondat. Analizând actele și lucrările dosarului în raport de prevederile legale incidente, incluzând art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte reține că nu sunt întemeiate criticile recurentei și nu se poate identifica în cauză nici un motiv legal de casare sau modificare a sentinței atacate, pentru considerațiunile în continuare arătate.

Potrivit art. 7 din Legea nr. 554/2004, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, trebuie să solicite autorității publice emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea în tot sau în parte a acestuia. Acest text explicit ce consacră obligativitatea parcurgerii procedurii prealabile administrative este de altfel în deplină concordanță cu prevederile constituționale. În art. 52 din Constituția României se stipulează expres posibilitatea persoanei vătămate într-un drept ori într-un interes legitim de o autoritate publică, de a obține recunoașterea dreptului pretins, anularea actului și repararea pagubei, menționându-se totodată că limitele și condițiile exercitării acestui drept se stabilesc prin lege organică, astfel cum este și legea contenciosului administrativ.

Așa fiind, nu se susțin criticile recurentei vizând încălcarea prin sentința pronunțată a drepturilor și garanțiilor sale constituționale. Totodată Înalta Curte reține că nici celelalte critici nu pot fi primite câtă vreme instanța de fond, examinând conținutul Notei de Informare privind situația actuală a S.C.D.P.B. trimisă deopotrivă Guvernului României și M.A.P.D.R., corect a reținut că aceasta nu poate fi considerată ca având natura unei reclamanții administrative, în sensul art. 7 din Legea nr. 554/2004. Obiectul acțiunii recurentei-reclamante îl reprezintă solicitarea de anulare parțială a H.G. nr. 2060 pentru aprobarea inventarelor bunurilor din domeniul public al statului, publicată în M. Of.

nr. 1129 din 30 noiembrie 2004. În cuprinsul Notei, în esență, recurenta-reclamantă informează cu privire la situația S.C.D.P.B. arătând și explicând calitatea sa de creditor al acestei unități al cărei patrimoniu a fost gajat. Prin respectiva Notă se face totodată o propunere de soluționare a litigiului, respectiv de încheiere a unui contract de tranzacție, cu dare în plată, prin care să fie stinsă obligația S.C.D.P.B. pentru ca recurenta să poată apoi renunța la procedura executării silite. Rezultă așadar, fără echivoc, că Nota, pretins a constitui documentul doveditor al parcurgerii procedurii prealabile obligatorii, nu conține nici o referire expresă la H.G. nr. 2060/2004, la conținutul acesteia sau la modalitatea în care, potențial respectivul act administrativ de inventariere bunuri îi vatămă recurentei drepturile legitime.

Or, scopul procedurii prealabile, astfel cum este conturat în doctrină și reflectat de Legea nr. 554/2004, este acela de aduce la cunoștință autorității nemulțumirea și/sau vătămarea produsă printr-un act administrativ, a cărui revocare poate fi propusă sau solicitată, asigurându-se astfel o cale mai rapidă de restabilire a legalității întrucât organul emitent are posibilitatea de a examina actul și de repara ea însăși eventualele erori semnalate. Cum Nota în discuție nu răspunde, prin conținutul său, scopului sus-arătat, și nu conține nici măcar indirect o referire sau o solicitare de revocare a H.G. nr. 2060/2004, Înalta Curte reține, în acord cu cele stabilite și de instanța de fond, că respectivul document nu are natura legală și semnificația unei reclamanții administrative, prealabile.

Stabilind așadar că soluția pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC F.P. SRL, împotriva sentinței civile nr. 1399 din 13 iunie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 martie 2007.