ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1622/2007

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1399 din 13

iunie 2006, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, a respins, ca inadmisibilă, acțiunea formulată de reclamanta SC F.P.

SRL Voluntari, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, M.A.P.D.R.,

A.Ș.A.S.G.I.S., S.C.P.P.B., precum și cu intervenienții în interes accesoriu

M.F.P. și statul român, prin M.F.P., acțiune având ca obiect anularea în parte

a H.G. nr. 2060/2004 pentru aprobarea inventarelor bunurilor din domeniul

public al statului și suspendarea executării acesteia, până la soluționarea

acțiunii.

Instanța de fond a admis excepția

neîndeplinirii procedurii administrative prealabile, reținând, în esență, că,

anterior sesizării instanței de contencios administrativ, reclamanta nu s-a

adresat autorității emitente cu recurs administrativ, pentru revocarea actului

contestat, potrivit art. 7 din Legea nr. 554/2004, adresa din 26 mai 2005,

înaintată Guvernului României, neavând o astfel de natură întrucât nu invocă nici

o vătămare ce i-ar fi fost adusă prin trecerea în domeniul public a bunurilor

respective și nu face trimitere la actul administrativ în discuție.

Împotriva acestei soluții,

considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamanta SC F.P.

SRL, invocând prevederile art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ.

În esență, prin motivele de recurs

dezvoltate, recurenta reclamantă a menționat că în mod greșit instanța de fond

a apreciat că nu a îndeplinit în cauză procedura prealabilă, fiind evident că

aceasta s-a realizat prin corespondența purtată cu Guvernul României și M.F.P.,

respectiv răspunsul acestor autorități la adresele sale.

Recurenta a mai arătat că instanța

nu a dat dovadă de rol activ în cauză, potrivit art. 129 alin. (5) C. proc.

civ., nu a stăruit pentru aflarea adevărului menționând totodată că nu se poate

face vinovată de neparcurgerea procedurii prealabile câtă vreme

pârâtele-intimate nu au răspuns în nici un fel soluționării petiției sale,

chiar dacă aceasta a fost prost întocmită.

În fine, recurenta a mai susținut că

prin sentința instanței de fond i-a fost îngrădit accesul liber la justiție,

fiind astfel încălcate prevederile constituționale privind egalitatea

cetățenilor în fața legii, accesul liber la justiție precum și dreptul persoanei

la un proces echitabil.

Recursul nu este fondat.

Analizând actele și lucrările

dosarului în raport de prevederile legale incidente, incluzând art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte reține că nu sunt întemeiate criticile recurentei și nu

se poate identifica în cauză nici un motiv legal de casare sau modificare a

sentinței atacate, pentru considerațiunile în continuare arătate.

Potrivit art. 7 din Legea nr.

554/2004, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ

competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau

într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, trebuie să

solicite autorității publice emitente, în termen de 30 de zile de la data

comunicării actului, revocarea în tot sau în parte a acestuia.

Acest text explicit ce consacră

obligativitatea parcurgerii procedurii prealabile administrative este de altfel

în deplină concordanță cu prevederile constituționale.

În art. 52 din Constituția României

se stipulează expres posibilitatea persoanei vătămate într-un drept ori într-un

interes legitim de o autoritate publică, de a obține recunoașterea dreptului

pretins, anularea actului și repararea pagubei, menționându-se totodată că

limitele și condițiile exercitării acestui drept se stabilesc prin lege

organică, astfel cum este și legea contenciosului administrativ.

Așa fiind, nu se susțin criticile

recurentei vizând încălcarea prin sentința pronunțată a drepturilor și garanțiilor

sale constituționale.

Totodată Înalta Curte reține că nici

celelalte critici nu pot fi primite câtă vreme instanța de fond, examinând

conținutul Notei de Informare privind situația actuală a S.C.D.P.B. trimisă

deopotrivă Guvernului României și M.A.P.D.R., corect a reținut că aceasta nu

poate fi considerată ca având natura unei reclamanții administrative, în sensul

art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Obiectul acțiunii

recurentei-reclamante îl reprezintă solicitarea de anulare parțială a H.G. nr.

2060 pentru aprobarea inventarelor bunurilor din domeniul public al statului,

publicată în M. Of. nr. 1129 din 30 noiembrie 2004. În cuprinsul Notei, în

esență, recurenta-reclamantă informează cu privire la situația S.C.D.P.B. arătând

și explicând calitatea sa de creditor al acestei unități al cărei patrimoniu a

fost gajat.

Prin respectiva Notă se face

totodată o propunere de soluționare a litigiului, respectiv de încheiere a unui

contract de tranzacție, cu dare în plată, prin care să fie stinsă obligația S.C.D.P.B.

pentru ca recurenta să poată apoi renunța la procedura executării silite.

Rezultă așadar, fără echivoc, că

Nota, pretins a constitui documentul doveditor al parcurgerii procedurii

prealabile obligatorii, nu conține nici o referire expresă la H.G. nr. 2060/2004, la conținutul acesteia sau la modalitatea în care, potențial respectivul

act administrativ de inventariere bunuri îi vatămă recurentei drepturile

legitime.

Or, scopul procedurii prealabile,

astfel cum este conturat în doctrină și reflectat de Legea nr. 554/2004, este

acela de aduce la cunoștință autorității nemulțumirea și/sau vătămarea produsă

printr-un act administrativ, a cărui revocare poate fi propusă sau solicitată,

asigurându-se astfel o cale mai rapidă de restabilire a legalității întrucât organul

emitent are posibilitatea de a examina actul și de repara ea însăși eventualele

erori semnalate.

Cum Nota în discuție nu răspunde,

prin conținutul său, scopului sus-arătat, și nu conține nici măcar indirect o

referire sau o solicitare de revocare a H.G. nr. 2060/2004, Înalta Curte

reține, în acord cu cele stabilite și de instanța de fond, că respectivul

document nu are natura legală și semnificația unei reclamanții administrative,

prealabile.

Stabilind așadar că soluția

pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, în conformitate cu

prevederile art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat

recursul de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta SC F.P. SRL, împotriva sentinței civile nr. 1399 din 13 iunie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 martie 2007.