ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 391/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la 3 noiembrie 2005, reclamanta R.N.P. R. - Direcția Silvică Giurgiu a

solicitat anularea parțială a H.G. nr. 2060/2004, pentru aprobarea inventarelor

bunurilor din domeniul public al statului și să se constate nelegalitatea

includerii în acest inventar a bunurilor indicate în anexele hotărârii la nr. 64.579

- 64.586, reprezentând fond forestier în suprafață de 1.669 ha.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că suprafața de 1.669 ha este ocupată de amenajamente silvice, fiind inclusă în fondul forestier național transmis în patrimoniul și în administrarea

sa prin Codul silvic, aprobat prin Legea nr. 26/1996 și H.G. nr. 1335/1992. Reclamanta

a susținut că actul contestat a fost adoptat cu încălcarea regimului juridic al

bunurilor respective, deoarece au fost trecute nelegal în administrarea A.N. A.R.

Reclamanta a invocat și

nulitatea anexelor referitoare la bunurile din patrimoniul său, motivând că nu

au fost publicate în Monitorul Oficial.

Pârâtul Guvernul României a

depus întâmpinare, invocând excepția lipsei calității procesuale active și a

solicitat respingerea acțiunii, pentru că nu există un drept subiectiv actual

sau un interes juridic dovedit al reclamantei care să-i dea legitimarea

procesuală pentru formularea cererii de anulare a actului administrativ.

La data de 6 decembrie 2005,

Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor a formulat în baza art. 49 alin. (3)

C. proc. civ., cerere de intervenție în interesul pârâtului, solicitând

respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu motivarea că hotărârea contestată este

conformă prevederilor art. 19 din Legea nr. 213/1998, art. 3 alin. (1) din

Legea nr. 107/1996 și art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 73/2005.

Prin sentința civilă nr. 1551

din 27 iunie 2006, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, a admis cererea de intervenție accesorie și a respins,

ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantă.

Hotărând astfel, instanța de

fond a reținut că reclamanta are un interes legitim pentru formularea acțiunii,

dar cererea sa de anulare a actului administrativ adoptat pentru inventarul

bunurilor din domeniul public al statului a fost respinsă ca neîntemeiată,

pentru că nu s-a contestat apartenența bunurilor la domeniul public al

statului, ci numai administratorul acestora. Instanța de fond a avut în vedere

că pentru contestarea dreptului de administrare, reclamanta avea obligația să

formuleze acțiunea în temeiul art. 12 alin. (4) - (5) din Legea nr. 213/1998.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, reclamanta, invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct.

7, 8 și 9 C. proc. civ.

Recurenta a susținut că

hotărârea instanței de fond cuprinde motive contradictorii și străine de natura

cauzei, deoarece s-a reținut că nu a contestat regimul juridic al bunurilor și

nu a dovedit existența lor în patrimoniul său, fără a se avea în vedere actele

normative privind dreptul său de administrare asupra fondului forestier

național și faptul că acest fond de interes public a fost diminuat, prin

trecerea bunurilor în domeniul privat și în administrarea A.N. A.R.

Recurenta a arătat că la

pronunțarea hotărârii atacate, instanța de fond nu a analizat probele

administrate și a interpretat greșit dispozițiile legale invocate pentru dovedirea

regimului juridic al bunurilor, transmise în patrimoniul său pentru

administrarea fondului forestier național. Sub acest aspect, recurenta a

susținut că obiectul de activitate al noului administrator nu justifica

includerea terenurilor forestiere în patrimoniul său, pentru că nu are

atribuții în domeniul silviculturii.

Analizând actele și

lucrările dosarului, în raport cu motivele de recurs invocate și sub toate

aspectele, potrivit art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte va

respinge prezentul recurs, ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin actul administrativ

contestat în cauză, H.G. nr. 2.060/2004 a fost aprobat inventarul centralizat

al bunurilor din domeniul public al statului, reactualizat conform art. 2 alin.

(1) din H.G. nr. 15/2004, în funcție de rezultatele inventarierii anuale a

patrimoniului.

În anexele acestei hotărâri

de guvern, la pozițiile nr. 64.579 - 64586, indicate de recurentă, sunt

cuprinse terenuri în suprafață de 1.669 ha, reprezentând ostroave (insule) situate pe fluviul Dunărea, care aparțin domeniului public natural al statului,

conform art. 136 alin. (3) din Constituție, republicată și art. 1 din Anexa

Legii nr. 213/1998.

H.G. nr. 2.060/2004 nu a

schimbat calificarea juridică a terenurilor respective și în consecință, nu

reprezintă un act administrativ de dezafectare a lor de la domeniul public

natural de interes național, prin trecerea bunurilor în domeniul privat, cum

neîntemeiat s-a susținut în recurs.

Acest regim juridic al

terenurilor a fost stabilit chiar prin actul normativ în baza căruia a fost

adoptată hotărârea contestată prin acțiune. Astfel, se reține că, potrivit art.

3 alin. (3) Legea nr. 107/1996, completată și modificată prin Legea nr. 310/2004,

aparțin domeniului public, apele de suprafață cu albiile lor minore cu lungimi

mai mari de 5 km și cu bazine hidrografice ce depășesc suprafața de 10 km

2

,

iar insulele care nu sunt în legătură cu terenurile cu mal la nivel mediu al

apei, aparțin proprietarului albiei apei. În art. 4 alin. (2) din același act

normativ, se prevede că apele din domeniul public se dau în administrare R.A. A.R.

de către Ministerul Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului, în condițiile

legii.

Recurenta este titulară a

dreptului de administrare asupra fondului național forestier, conform art. 7

din H.G. nr. 1.105/2003 și în această calitate, a contestat în realitate acele

dispoziții ale H.G. nr. 2060/2004 care au prevăzut dreptul de administrare al A.N.

A.R., asupra bunurilor de la pozițiile nr. 64.579 - 64.586 din anexe.

În consecință, acțiunea a

fost formulată în nume propriu de titularul dreptului de administrare asupra

fondului forestier național în contradictoriu cu Guvernul României, în calitate

de administrator general al domeniului public al statului, conform art. 102 alin.

(1) din Constituție, republicată, care îi atribuie exercițiul conducerii

generale a administrației publice.

Cum, însă, motivele de

nelegalitate invocate de recurentă, pentru anularea H.G. nr. 2.060/2004 vizează

delimitarea dreptului de proprietate publică și nu modul de exercitare a

acestuia, instanța de fond a constatat corect că nu a fost sesizată în

conformitate cu dispozițiile art. 12 din Legea nr. 213/1998, aplicabile

litigiilor referitoare la dreptul de administrare.

Recurenta nu a criticat aceste

considerente de fapt și de drept, pe care s-a întemeiat sentința recurată, formulând

apărări numai cu privire la regimul de proprietate publică al fondului

forestier național, ceea ce excede legitimarea sa procesuală, limitată în

raporturile juridice cu statul, la acțiunile privind dreptul real de administrare,

potrivit principiului specialității capacității de folosință a persoanei

juridice.

Cererea de chemare în

judecată nu cuprinde motive de nelegalitate a H.G. nr. 2060/2004 care să fi

determinat pretinsa vătămare a dreptului de administrare asupra fondului

forestier național, aflat în patrimoniul recurentei.

De altfel, Guvernul României

a precizat în întâmpinarea depusă la instanța de fond, că în anexele H.G. nr. 2060/2004

care au fost contestate sunt cuprinse insulele și cuvetele lacurilor de pe

cursurile de apă, fără a se face referire la fondul forestier.

De asemenea, din adresele nr.

4463 din 18 mai 2006 și nr. 10.604 din 8 noiembrie 2005, întocmite de A.N. A.R.

rezultă că recurenta beneficiază de toate drepturile privind administrarea

vegetației forestiere cultivate pe terenurile respective și că vegetația

silvică de pe aceste ostroave va rămâne în administrarea sa.

Față de considerentele

expuse, se constată că sunt nefondate criticile formulate în recurs cu privire

la greșita apreciere a probelor administrate și la încălcarea prevederilor

legale invocate în acțiune.

Nefondată este și susținerea

privind nulitatea H.G. nr. 2060/2004 pentru nepublicarea anexelor în Monitorul

Oficial, având în vedere că nu s-a indicat temeiul juridic al acestei sancțiuni

în raport cu caracterul actului administrativ dedus judecății.

În consecință, nefiind

motive de casare sau de modificare a sentinței atacate, Înalta Curte va

respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de R.N.P. R. - Direcția Silvică Giurgiu, împotriva sentinței civile nr. 1551

din 27 iunie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 ianuarie 2007.