ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 391/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 3 noiembrie 2005, reclamanta R.N.P. R. - Direcția Silvică Giurgiu a solicitat anularea parțială a H.G. nr. 2060/2004, pentru aprobarea inventarelor bunurilor din domeniul public al statului și să se constate nelegalitatea includerii în acest inventar a bunurilor indicate în anexele hotărârii la nr. 64.579 - 64.586, reprezentând fond forestier în suprafață de 1.669 ha. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că suprafața de 1.669 ha este ocupată de amenajamente silvice, fiind inclusă în fondul forestier național transmis în patrimoniul și în administrarea sa prin Codul silvic, aprobat prin Legea nr. 26/1996 și H.G.

nr. 1335/1992. Reclamanta a susținut că actul contestat a fost adoptat cu încălcarea regimului juridic al bunurilor respective, deoarece au fost trecute nelegal în administrarea A.N. A.R. Reclamanta a invocat și nulitatea anexelor referitoare la bunurile din patrimoniul său, motivând că nu au fost publicate în Monitorul Oficial. Pârâtul Guvernul României a depus întâmpinare, invocând excepția lipsei calității procesuale active și a solicitat respingerea acțiunii, pentru că nu există un drept subiectiv actual sau un interes juridic dovedit al reclamantei care să-i dea legitimarea procesuală pentru formularea cererii de anulare a actului administrativ. La data de 6 decembrie 2005, Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor a formulat în baza art. 49 alin. (3) C. proc.

civ., cerere de intervenție în interesul pârâtului, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu motivarea că hotărârea contestată este conformă prevederilor art. 19 din Legea nr. 213/1998, art. 3 alin. (1) din Legea nr. 107/1996 și art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 73/2005. Prin sentința civilă nr. 1551 din 27 iunie 2006, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea de intervenție accesorie și a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantă. Hotărând astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta are un interes legitim pentru formularea acțiunii, dar cererea sa de anulare a actului administrativ adoptat pentru inventarul bunurilor din domeniul public al statului a fost respinsă ca neîntemeiată, pentru că nu s-a contestat apartenența bunurilor la domeniul public al statului, ci numai administratorul acestora.

Instanța de fond a avut în vedere că pentru contestarea dreptului de administrare, reclamanta avea obligația să formuleze acțiunea în temeiul art. 12 alin. (4) - (5) din Legea nr. 213/1998. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, reclamanta, invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. Recurenta a susținut că hotărârea instanței de fond cuprinde motive contradictorii și străine de natura cauzei, deoarece s-a reținut că nu a contestat regimul juridic al bunurilor și nu a dovedit existența lor în patrimoniul său, fără a se avea în vedere actele normative privind dreptul său de administrare asupra fondului forestier național și faptul că acest fond de interes public a fost diminuat, prin trecerea bunurilor în domeniul privat și în administrarea A.N.

A.R. Recurenta a arătat că la pronunțarea hotărârii atacate, instanța de fond nu a analizat probele administrate și a interpretat greșit dispozițiile legale invocate pentru dovedirea regimului juridic al bunurilor, transmise în patrimoniul său pentru administrarea fondului forestier național. Sub acest aspect, recurenta a susținut că obiectul de activitate al noului administrator nu justifica includerea terenurilor forestiere în patrimoniul său, pentru că nu are atribuții în domeniul silviculturii. Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele de recurs invocate și sub toate aspectele, potrivit art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs, ca nefondat, pentru următoarele considerente: Prin actul administrativ contestat în cauză, H.G.

nr. 2.060/2004 a fost aprobat inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, reactualizat conform art. 2 alin. (1) din H.G. nr. 15/2004, în funcție de rezultatele inventarierii anuale a patrimoniului. În anexele acestei hotărâri de guvern, la pozițiile nr. 64.579 - 64586, indicate de recurentă, sunt cuprinse terenuri în suprafață de 1.669 ha, reprezentând ostroave (insule) situate pe fluviul Dunărea, care aparțin domeniului public natural al statului, conform art. 136 alin. (3) din Constituție, republicată și art. 1 din Anexa Legii nr. 213/1998. H.G. nr. 2.060/2004 nu a schimbat calificarea juridică a terenurilor respective și în consecință, nu reprezintă un act administrativ de dezafectare a lor de la domeniul public natural de interes național, prin trecerea bunurilor în domeniul privat, cum neîntemeiat s-a susținut în recurs.

Acest regim juridic al terenurilor a fost stabilit chiar prin actul normativ în baza căruia a fost adoptată hotărârea contestată prin acțiune. Astfel, se reține că, potrivit art. 3 alin. (3) Legea nr. 107/1996, completată și modificată prin Legea nr. 310/2004, aparțin domeniului public, apele de suprafață cu albiile lor minore cu lungimi mai mari de 5 km și cu bazine hidrografice ce depășesc suprafața de 10 km 2 , iar insulele care nu sunt în legătură cu terenurile cu mal la nivel mediu al apei, aparțin proprietarului albiei apei. În art. 4 alin. (2) din același act normativ, se prevede că apele din domeniul public se dau în administrare R.A. A.R. de către Ministerul Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului, în condițiile legii.

Recurenta este titulară a dreptului de administrare asupra fondului național forestier, conform art. 7 din H.G. nr. 1.105/2003 și în această calitate, a contestat în realitate acele dispoziții ale H.G. nr. 2060/2004 care au prevăzut dreptul de administrare al A.N. A.R., asupra bunurilor de la pozițiile nr. 64.579 - 64.586 din anexe. În consecință, acțiunea a fost formulată în nume propriu de titularul dreptului de administrare asupra fondului forestier național în contradictoriu cu Guvernul României, în calitate de administrator general al domeniului public al statului, conform art. 102 alin. (1) din Constituție, republicată, care îi atribuie exercițiul conducerii generale a administrației publice.

Cum, însă, motivele de nelegalitate invocate de recurentă, pentru anularea H.G. nr. 2.060/2004 vizează delimitarea dreptului de proprietate publică și nu modul de exercitare a acestuia, instanța de fond a constatat corect că nu a fost sesizată în conformitate cu dispozițiile art. 12 din Legea nr. 213/1998, aplicabile litigiilor referitoare la dreptul de administrare. Recurenta nu a criticat aceste considerente de fapt și de drept, pe care s-a întemeiat sentința recurată, formulând apărări numai cu privire la regimul de proprietate publică al fondului forestier național, ceea ce excede legitimarea sa procesuală, limitată în raporturile juridice cu statul, la acțiunile privind dreptul real de administrare, potrivit principiului specialității capacității de folosință a persoanei juridice.

Cererea de chemare în judecată nu cuprinde motive de nelegalitate a H.G. nr. 2060/2004 care să fi determinat pretinsa vătămare a dreptului de administrare asupra fondului forestier național, aflat în patrimoniul recurentei. De altfel, Guvernul României a precizat în întâmpinarea depusă la instanța de fond, că în anexele H.G. nr. 2060/2004 care au fost contestate sunt cuprinse insulele și cuvetele lacurilor de pe cursurile de apă, fără a se face referire la fondul forestier. De asemenea, din adresele nr. 4463 din 18 mai 2006 și nr. 10.604 din 8 noiembrie 2005, întocmite de A.N. A.R. rezultă că recurenta beneficiază de toate drepturile privind administrarea vegetației forestiere cultivate pe terenurile respective și că vegetația silvică de pe aceste ostroave va rămâne în administrarea sa.

Față de considerentele expuse, se constată că sunt nefondate criticile formulate în recurs cu privire la greșita apreciere a probelor administrate și la încălcarea prevederilor legale invocate în acțiune. Nefondată este și susținerea privind nulitatea H.G. nr. 2060/2004 pentru nepublicarea anexelor în Monitorul Oficial, având în vedere că nu s-a indicat temeiul juridic al acestei sancțiuni în raport cu caracterul actului administrativ dedus judecății. În consecință, nefiind motive de casare sau de modificare a sentinței atacate, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de R.N.P. R. - Direcția Silvică Giurgiu, împotriva sentinței civile nr. 1551 din 27 iunie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 ianuarie 2007.